News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Arădeni alături de Alex!

Va fi despre Alex, un copil minunat care, cu toate că are numai 5 ani, este un luptător! Recent el a suferit o operație pe creier și va trebui să înceapă cât mai repede un tratament de recuperare în München. Costurile se ridică la o sumă pe care familia nu și-o poate permite.

Din cauza condițiilor meteo nefavorabile evenimentul programat să aibă loc în data de 28 august, în cadrul Zilelor Aradului, se va organiza sâmbăta aceasta, locația rămânând aceeași: Port Arthur. Păstrând sloganul #arădenipentruarădeni,  vă propunem ca în  4 septembrie să fim alături de  micuțul nostru arădean și familia lui și să-i ajutăm să treacă peste acest moment dificil.

Primăria Arad și grupul de voluntari „Gătim împreună pentru o lume mai bună” organizează în acest scop Sarmaliada,  un eveniment caritabil dedicat lui Alex. Vă așteptăm, așadar,  sâmbătă, 4 septembrie 2021, ora 16:00, la Port Arthur cu sarmale la ceaun, smântână și mămăliguță.

În urna pusă la dispozitie, așa cum veți vedea, „Donați cât puteți și mâncați cât vreți !”.

Haideți să fim alături de Alex și să-l ajutăm așa cum numai noi, arădenii, știm să o facem!

Read more
Care sunt cele mai importante criterii pentru alegerea unei case de pariuri?

Fiecare casă de pariuri își dezvoltă propriul brand, încercând să o facă mai atractivă pentru public. Știți cum să faceți distincția între ceea ce este bine pentru dvs. și ceea ce este o afacere publicitară

Factori importanți la alegerea unei case de pariuri

Milioane de oameni din întreaga lume pariază astăzi pe sport. Majoritatea dintre ei au ales fotbalul ca sursă de venit, deoarece această disciplină sportivă este cea mai informativă. Pentru meciurile de fotbal, puteți găsi întotdeauna analize bune, prognoze, recenzii și statistici detaliate. Fotbalul se distinge și prin cote minime, ceea ce face, de asemenea, pariurile pe această disciplină o soluție profitabilă.

Dacă un jucător dorește să știe mai bine despre caracteristicile caselor de pariuri care oferă pariuri pe fotbal și alte discipline sportive, atunci evaluarea site-ului TOP21 va ajuta cu asta … Site-ul se oferă să studieze recenzii despre fiecare casă de pariuri românească, precum și să înțeleagă punctele forte și punctele sale slabe. Recenziile reale de la pariori vor clarifica nuanțele de interes privind marja sau viteza de retragere a banilor.

 

Ce să-ți amintești când cauți o casă de pariuri?

Practica arată că nu există un birou ideal care să se potrivească tuturor jucătorilor. Din acest motiv, alegerea unei instituții rămâne un proces destul de individual. Jucătorii trebuie să evalueze casa de pariuri în conformitate cu mai multe criterii:

  • activitatea serviciului de asistență;
  • complexitatea ofertei;
  • prezența rezultatelor și piețelor interesante în listă;
  • mărimea comisionului pentru retragerea fondurilor.

Fabricabilitatea biroului unei case de pariuri poate afecta, de asemenea, care dintre unitățile pe care pariorul le va prefera ca urmare. Pentru unii, este mai confortabil să faceți pariuri pe cele mai moderne site-uri, unde există o navigare ușoară și o varietate de instrumente pentru a găsi rezultate sau evenimente sportive. Alții preferă site-urile clasice, care nu sunt la fel de funcționale, dar mai familiare profesioniștilor care pariază de mai bine de un deceniu.

Printre varietatea de factori, oferta este una dintre cele mai importante. Cu cât sunt mai variate opțiunile pentru pariuri, cu atât este mai mare probabilitatea ca jucătorul să poată câștiga bani făcând mai multe pariuri eficiente. Rezultatele neobișnuite vă permit să obțineți venituri chiar dacă principalele opțiuni pentru a paria pe un favorit diferă în cotațiile minime. De exemplu, puteți paria într-un meci cu handicap sau total. Pentru birourile mari și cunoscute, prezența unei liste largi este o necesitate.

Înainte de a plasa pariuri, ar trebui să studiați și secțiunea pentru plăți. Procedurile financiare vor deveni o parte importantă a pariurilor, așa că acestea ar trebui făcute cât mai repede și mai convenabil pentru jucător. În această secțiune, totul ar trebui să fie clar dintr-o privire, precum și informațiile necesare cu privire la momentul retragerii și limitele. Dacă, după ce citiți secțiunea de plăți, aveți în continuare întrebări, atunci acesta este un motiv excelent pentru a contacta serviciul de asistență și a verifica funcționarea acestuia. Cel mai bine este să utilizați serviciile caselor de pariuri, unde departamentul tehnic funcționează non-stop și puteți contacta reprezentanții săi în diferite moduri.

Read more
Ai un teren nou, dar nu stii cum sa iti organizezi curtea? Iata cateva sfaturi utile!

Achizitionarea unui teren pentru construirea unei case este probabil o realizare importanta din viata ta. De aceea, trebuie sa colaborezi cu un arhitect inginer care sa iti proiecteze curtea exact asa cum iti doresti. Totusi, inainte de a apela la profesionisti, este indicat sa tii cont de cateva aspecte pe care sa le precizezi, pentru ca organizarea sa fie una impecabila.

Iata cum iti poti amenaja curtea pentru a profita de tot spatiul disponibil!

  1. Proiecteaza casa departe de garduri

In cazul in care nu stiai, este interzis prin lege ca unul dintre geamurile casei tale sa fie mai aproape de un metru și jumatate de gardul vecinilor. De aceea, trebuie sa te orientezi catre o asezare cat mai centrala sau intr-o laterala a curtii, care nu este aproape de celelalte locuinte. Acest lucru nu numai ca iti protejeaza intimitatea, dar te va feri si de posibile pagube sau incidente neprevazute. O buna orientare a casei trebuie sa iti ofere destul loc pentru a amenaja si alte spatii, cum ar fi un foisor, o bucatarie de vara, terasa, garaj, piscina sau orice iti mai doresti.

  1. Delimiteaza cat mai bine spatiile

De cele mai multe ori, persoanele care locuiesc la curte au cel putin o masina pentru a se putea deplasa cat mai usor. De aceea, pozitionarea garajului trebuie sa fie una cat mai facila. El poate fi construit langa casa sau chiar in fata portii principale. De asemenea, este indicat sa iei in calcul o amenajare cat mai eficienta, chiar si pentru o curte mica. Acest lucru presupune ca obiectivele principale sa fie in apropierea casei, pentru a nu fi obligat sa mergi mult de la un loc la altul. De exemplu, in cazul in care vrei o piscina, ea ar trebui sa fie in mijlocul terenului, iar celelalte spatii, precum gradina cu flori, foisorul de vara sau zona gratarului sa se afle in jurul ei. Poti apela la potecute pentru a fi mai usor sa parcurgi dinstantele sau la garduri vii, mai ales daca ai o curte mare.

  1. Amenajeaza un spatiu de relaxare

Orice casa trebuie sa aiba un loc special destinat relaxarii, iar daca stai la curte, trebuie sa te asiguri ca beneficiezi cat mai mult de spatiul exterior. Astfel, amenajeaza un foisor pe care sa il decorezi dupa bunul plac. Sfat: foloseste usi glisante pentru ca vara sa lasi aerul sa intre, iar iarna sa tii caldura inauntru. De asemenea, investeste in gratare pentru gradina, pentru ca nimic nu se compara cu mancarea preparata chiar de tine alaturi de familie sau prieteni. Pe site-ul Homelux.ro vei gasi o multime de modele care sa se potriveasca nevoilor tale. Nu in ultimul rand, amplaseaza sezlonguri si fotolii sub copaci si o terasa incapatoare.

Asadar, tine cont de ideile si sfaturile de mai sus si propune-le arhitectului care iti va face proiectul. Nu te multumi cu putin, mai ales cand vine vorba despre casa ta!

Read more
Undă verde pentru proiectul de refacere a zonei centrale

Viceprimarul Lazăr Faur a prezentat primii pași pentru refacerea totală a zonei centrale a Aradului, proiect care urmează să fie finanțat din fonduri europene. În cadrul unei conferințe de presă la sediul PNL, Lazăr Faur a anunțat că a fost selectată firma care, în termen de 8 luni, va elabora studiul de fezabilitate și proiectul tehnic.

„Una dintre prioritățile noastre este să amenajăm zona centrală istorică, zonă care urmează să fie îngrijită și remodelată, să ofere confort așa cum își doresc arădenii. Săptămâna trecută a fost încheiată procedura pentru documentația tehnico-economică pentru axa Podgoria – Avram Iancu, care va fi total remodelată. Trotuarele vor fi refăcute cu piatră naturală pe ambele sensuri, în zona mediană vor fi refăcute spațiile verzi și sistemul de irigații, pregătim un sistem inteligent de control a circulației și sisteme de accesibilizare pentru persoanele cu dizabilități. În Piața Avram Iancu vom avea un pasaj subteran care pornește de la Vasile Goldiș spre Grigore Alexandrescu, în legătură cu parcarea subterană și un al doilea pasaj spre Strada Nicolae Bălcescu și Podul Decebal. Piața va fi refăcută, cu zone verzi, fântână arteziană, alei și mobilier urban. Prin acest proiect, vrem să dăm o imagine bună la suprafața solului, urmând să avem un proiect pentru clădirile istorice”, a spus viceprimarul Lazăr Faur.

Read more
Continuă programul de spălare a Căii Aurel Vlaicu, urmează Calea Lactee

Având în vedere operațiunile complexe și experiența avută pe tot sectorul Calea Vlaicu, oamenii de știință stau cu sufletul la gură și se întreabă: ”Pe când urmează Calea Lactee?”

Astfel că: ”echipele edilitare implicate în acțiunea de spălare și dezinfecție a suprafețelor din domeniul public al Municipiului Arad  se pregătesc să intervină pe ultimul tronson al Căii Aurel Vlaicu, respectiv cel cuprins între Stația Electrometal (Lebăda) – Stația Fortuna – Sens giratoriu Galleria Mall,  după ce în urmă cu aproape două săptămâni s-au spălat ambele sensuri ale arterei Piața “Caius Iacob” (Podgoria) – Stația Electrometal (Lebăda).

Astfel, în zilele 30 și 31 august, pe tronsonul menționat se vor desfășura activități de spălare manuală și mecanizată a întregii suprafețe a carosabilului și trotuarelor, precum și a elementelor sistemului de semaforizare și siguranță rutieră (indicatoare, stâlpișori pentru delimitare parcare etc.) aferente. Activitățile de spălare la bordură sunt organizate separat de activitățile obișnuite de curățenie din municipiu care se desfășoară zilnic, conform programului.

În activitatea de spălare a părții carosabile a străzilor și trotuarelor vor fi folosite utilaje mecanizate, dotate cu perii și detergent profesional cu jet de apă sub presiune. Această operațiune are loc ulterior aspirării prafului și reziduurilor depuse. Detergentul folosit este ecologic, biodegradabil, nepoluant, cu proprietăți de spălare și degresare.

Pentru eficacitate maximă, programul de spălare și igienizare profesională a străzilor și trotuarelor din municipiu se va desfășura noaptea, când valorile de trafic sunt reduse. Pentru desfășurarea optimă și în condiții de siguranță a activităților de salubrizare stradală mecanizată, rugăm proprietarii și conducătorii auto să nu îngreuneze activitatea utilajelor de salubrizare cu (auto)vehicule parcate pe traseul programat.

În acest sens, în data de 30.08.2021 (Luni), între orele 1800 – 500, vă rugăm să nu parcați (auto)vehicule pe Calea “Aurel Vlaicu”, artera Stația Electrometal (Lebăda) – Sens giratoriu Galleria Mall,  sensul de mers spre ieșirea din municipiu. Autovehiculele aparținând locuitorilor care domiciliază în blocurile de pe acest tronson se pot parca pe celălalt sens de mers, parcarea Kaufland sau parcarea din lungul Străzii Poetului.

De asemenea, în data de 31.08.2021 (Marți) între orele 1800 – 500, vă rugăm să evitați

parcarea (auto)vehiculelor pe toată lungimea străzii Calea “Aurel Vlaicu”, artera Sens giratoriu Galleria Mall  – Stația Electrometal (Lebăda), sensul spre Arena “Francisc Neuman“.  În acest caz autovehiculele vor putea fi parcate pe celălalt sens de mers, în parcarea magazinului Kaufland sau parcarea din lungul Străzii Poetului.

Vă informăm că, în cazul în care nu vă conformați solicitării de eliberare a domeniului public de (auto)vehicule parcate, se va dispune ridicarea și relocarea acestora în cel mai apropiat loc disponibil. Operațiunea de ridicare și transport a (auto)vehiculelor parcate neregulamentar va fi asigurată de Direcția Generală Poliția Locală Arad și SC RECONS SA, în baza prevederilor legale și a avizului Comisiei de Sistematizare a Circulației din Municipiul Arad. Apelând gratuit numărul de telefon 0257-939 (Dispeceratul Direcției Generale Poliția Locală Arad) veți afla cu exactitate unde au fost relocate autoturismele ridicate”.

 

Read more
Accident rutier cu o victimă la Bocsig, șoferul nu a fost identificat!

Aseară, în jurul orei 22,30, un bărbat de 53 de ani, din Bocsig, aflat în traversarea D.N. 79/A, a fost accidentat mortal de un autoturism care se deplasa dinspre Sebiș spre Ineu.

După impact, autoturismul și-a continuat deplasarea.

Se continuă cercetările pentru identificarea conducătorului autoturismului și stabilirea împrejurărilor producerii accidentului, într-un dosar penal pentru ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.

Read more
Marcel Pavel, Vlad Miriță și Iordache Basalic cântă la Lipova Symphonic City

Cea de-a treia ediție a evenimentului Lipova Symphonic City va avea loc vineri, 27 august, de la ora 21.00, la Basilica Maria Radna.

Lipova Symphonic City este un concept de spectacol muzical în aer liber, cu program de muzică simfonică, de operă, pop-opera, balet și muzică de film, care se desfășoară într-un spațiu neconvențional și totodată spiritual, recunoscut în vestul țării, Basilica Maria Radna. Organizat și susținut de către Consiliul Județean Arad și Centrul Cultural Județean Arad, acest concert de anvergură are scopul de a promova muzica cultă în diversitatea și complexitatea ei și totodată, de a prezenta un spectacol muzical atractiv și în același timp educativ pentru publicul larg.
Aflat la a 3-a ediție, concertul-eveniment Lipova Symphonic City aduce pe scena din fața Basilicii invitați speciali, consacrați în muzica de operă, pop-opera și muzica usoară. Aceștia sunt tenorul Vlad Miriță și baritonul Iordache Basalic, împreună cu solistul central al acestei ediții Marcel Pavel, care ne vor încânta cu piese dintr-un repertoriu divers, precum Frumoasa mea, Copacul, Funiculi funicula sau You raise me up. De asemenea, ne vom bucura de prezența a doi artiști soliști arădeni, soprana Diana Birta și baritonul David Buzgău, care vor deschide ediția din acest an cu arii și duete celebre dintre care vom asculta Habanera și Toreador din opera Carmen de Georges Bizet, duetul Lippen Schweigen din opereta Văduva Veselă de Franz Lehar, mult așteptata Ave Maria din opera Otello de Giuseppe Verdi și multe altele de acest gen.
Suportul muzical-instrumental va fi susținut de către Orchestra Filarmonicii Arad și artiști instrumentiști colaboratori, dirijor și director artistic Dan Crișan.

Lipova Symphonic City este un eveniment adresat tuturor iubitorilor de muzică, având ca scop descoperirea și apropierea de valorile artei muzicale prin genul vocal-simfonic.

Intrarea liberă

Read more
Doru Bozga, consilier județean PNL: „Comuna Olari beneficiază de drumuri modernizate”

Consiliul Județean a demarat, în ultimii ani, două proiecte de infrastructură foarte importante pentru comuna Olari. Practic, cele două drumuri județene care traversează comuna au intrat într-un proces de modernizare. Unul dintre ele, Sântana-Olari-Sintea Mică, a fost finalizat anul trecut, iar lucrările la cel de-al doilea, Sânmartin-Șimand-Olari-Caporal Alexa, sunt în plină desfășurare

„Prin modernizarea celor două drumuri, Olariul are acces rapid și modern atât spre centrul județului, cât și spre zona de vest, cu o legătură mai scurtă și mai directă spre punctele de frontieră Nădlac, Turnu și Vărșand. Astfel, crește oportunitatea de dezvoltare a comunei, prin atragerea investitorilor, cărora li se oferă o infrastructură rutieră modernă și sigură, o capacitate de transport mult mai rapidă”, a declarat Doru Bozga, consilier județean PNL.

Drumul județean Sântana-Olari-Sintea Mică a fost finalizat în 2020, are o lungime de 10 kilometri, iar valoarea lucrărilor a fost de 12,3 milioane de lei. Tronsonul de drum Sânmartin-Șimand-Olari-Caporal Alexa, în lungime de 23,4 kilometri, are o valoare a lucrărilor de peste 26 de milioane de lei.

Read more
Cum sa decorezi scaunele pentru Craciun

La datele de Craciun, nu ne zgarcim la detalii si cautam idei originale si simple, in acelasi timp, pentru a ne decora casa. De obicei decoram intrarea in casa, brazi de Craciun ca acestia, masa pentru pranz si cina, dar exista si alte elemente, cum ar fi scaunele, care daca le decoram bine vor da un aspect mai mult de Craciun camerei noastre de zi sau de luat masa. Prin urmare, aici iti aducem o selectie de modalitati creative de a decora scaunele de Craciun.

Acesta este un mod simplu de a decora scaunele de Craciun intr-un mod elegant si sofisticat. Este ideal sa iti surprinzi oaspetii cu o masa impodobita cu stil clasic si minimalist. Putem pune o panglica rosie innodata in jurul scaunului simuland un arc frumos si cu mici detalii, cum ar fi sarpe cu clopotei, ananas si crengi de pin sunt suficiente pentru a realiza acest decor spectaculos de Craciun.

Mos Craciun pe scaune

O optiune care cu siguranta incanta atat adultii, cat si copiii este de a decora scaunele cu palaria traditionala a lui Mos Craciun, protagonistul de necontestat al sezonului de Craciun. Este un decor simplu pe care il putem face intr-un mod simplu acasa, cu un pic de tesatura rosie si alba. Nu uita sa adaugi un pompomp alb pe partea de sus a capacului pentru a-l face mai autentic si mai original.

Om de zapada

Urmand linia de caractere de Craciun si cifre, despre decorarea scaunelor cu un om de zapada frumos cum vezi doar in filme. Este o optiune excelenta si distractiva care ii incanta cu siguranta pe cei mici acasa. Trebuie doar sa aliniezi partea din spate a scaunului cu tesatura alba, sa faci fata omului de zapada si detalii precum butoanele cu putin material in negru si portocaliu si sa utilizezi elemente pe care le avem acasa, cum ar fi o esarfa si o palarie pentru a finaliza decorarea. E atat de simplu!

Bastoane

Ornamentele traditionale, cum ar fi bastoane de Craciun, ne pot ajuta, de asemenea, sa schimbam aspectul scaunelor in timpul acestei sarbatori. Cateva bastoane rosii si albe in combinatie cu arcuri si crengi verzi, este suficient pentru a pune impreuna un ornament frumos de Craciun.

In plus, aceasta este o optiune excelenta pentru a decora, dupa vedem in imagine, spatii si camere de aer rustic. Totul va depinde de modul in care combinam diferitele elemente.

Inovatie

Daca doresti insa sa te indepartezi putin de culorile mai traditionale si sa aduci putina inovatie cu modele distinse in decorarea craciunului, aceasta este o optiune excelenta. Decoreaza scaune prin innodarea unor legaturi in albastru si completeaza prin adaugarea de alte ornamente, cum ar fi o stea sau globuri de Craciun in nuante care contrasteaza bine. Acesta este un tip de decor care va arata grozav si mai atragator pe scaunele colorate usoare si neutre.

Ren

Un design foarte frumos pentru a decora scaune pentru copii de Craciun este acesta facut cu tesatura si pasla. In acest caz, au ales sa alinieze partea din spate a scaunelor cu tesatura rosie si sa adauge figura unui ren facut cu pasla alba. Cu toate acestea, putem alege cifrele pe care ni le dorim si care ne plac cel mai mult, de la un brad de Craciun la un Mos Craciun, un om de zapada etc. Personalizeaza designul, inclusiv o carte cu numele fiecarui copil, se vor distra si ii vor face deosebit de entuziasmati.

Ca si scaunele, masa trebuie sa aiba un decor tematic, care sa se potriveasca perfect impreuna. Alege sa nu incarci masa prea mult, pentru a nu parea supra aglomerat.

 

Read more
Locomotiva unui tren de pasageri a luat foc, între Arad și Timișoara

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, pe raza Sucursalei Regionale CF Timișoara, între stațiile CF Șag și Vinga, (linie simplă electrificată), unde în cursul acestei dimineți, la locomotiva trenului R 2602 s-a produs un incendiu.

La fața locului s-au deplasat pompierii care au acționat pentru stingerea incendiului și o drezină pantograf, care va face verificări la linia de contact.

Șase trenuri de călători staționează în gările adiacente, așteptând redeschiderea circulației, urmând să ajungă la destinație cu întârziere.

În trenul care a luat foc se aflau aproximativ 30 de călători. Nimeni nu a fost rănit.

Read more