News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

maris fest 2014

Festivalul de la Bulci „Maris Fest” a concurat serios cu cel de la Vama Veche în privinţa atmosferei şi a numelor mari care au urcat pe scena din micuţa localitate arădeană. Aflat la cea de a şasea ediţie, „Maris Fest” a fost caracterizat – cel puţin sâmbătă – drept „un regal de folk”, artiştii care au urcat pe scenă oferind publicului momente memorabile. Şi au fost răsplătiţi aşa cum se cuvine, fanii fredonând alături de interpreţi melodiile care au încins serios atmosfera la Bulci. Atât de serios încât Mircea Vintilă s-a trezit asaltat pe scenă de două domnişoare, cu care ulterior a şi cântat melodia „Miruna”.

Ediţia din 2014 a început vineri, 1 august, când pe scenă au urcat Felix Alin Bejan (un debut promiţător), grupul AMMA, Old Lady’s Band, Vasile Gondoci şi capul de afiş al serii Nova Band – o trupă care a câştigat luna trecută Marele Premiu la festivalul de muzică folk de la Întregalde.

Sâmbătă a fost ziua „greilor”, după surorile Ana şi Maria Jula (o prezenţă plină de sensibilitate,  ca de fiecare dată) pe scenă urcând Nelu Pitic, Daniel Julean şi Trupa de Serviciu, Mircea Bodolan, Adrian Ivaniţchi, Marius Baţu şi Mircea Vintilă. „Am avut sâmbătă, pe scenă, patru corifei ai muzicii folk din România, Mircea Bodolan, Adrian Ivaniţchi, Marius Baţu şi Mircea Vintilă, ceea ce spune multe despre importanţa acestui festival, ajuns la cea de a şasea ediţie”, a declarat Ionel Costin, unul dintre organizatori.

Atmosfera a fost una senzaţională, Mircea Vintilă, care a cântat în premieră la Bulci, arătându-se surprins plăcut de public.

La eveniment şi-au făcut apariţia şi oficialităţile locale, în frunte cu primarul Ion Micurescu, alături de numeroşi oaspeţi, între care i-am remarcat pe deputatul Claudia Boghicevici, senatorul Constantin Traian Igaş şi prim-vicepreşedintele PDL Arad Corina Crişan. De remarcat, că deputatul Claudia Boghicevici este o susţinătoarele a festivalului, oferindu-şi sprijinul la ultimele două ediţii.

De remarcat, că aproximativ 1500 de persoane au luat parte, vineri şi sâmbătă, la festival.

Read more

glad varga 2

Glad Varga, fost consilier municipal, care şi-a prezentat recent demisia din CLM, doreşte să clarifice toate aspectele legate de acuzele la adresa sa. „În mediul politic şi în mass-media s-au vehiculat anumite supoziţii legate de o posibilă stare de incompatibilitate, care ar fi adevăratul motiv al demisiei mele din Consiliul Local Municipal. Pentru a evita orice fel de suspiciuni, am solicitat Agenţiei Naţionale de Integritate o poziţie oficială, oferind acestui organism toate datele necesare. În momentul în care voi primi un răspuns oficial de la ANI voi pune acest document la dispoziţia opiniei publice”, a afirmat Glad Varga.

În adresa înaintată Agenţiei Naţionale de Integritate, Glad Varga a precizat toate funcţiile ocupate în diferite organizaţii non-guvernamentale, anterior accederii în Consiliul Local Municipal, precizând clar că şi-a înaintat demisia din acestea în momentul în care a fost ales consilier municipal. De asemenea, în aceeaşi adresă înaintată Agenţiei Naţionale de Integritate, Glad Varga a precizat inclusiv contractele derulate de respectivele asociaţii cu Consiliul Local Municipal, contracte încheiate anterior alegerii acestuia în Consiliul Local Municipal.

„Mi-am desfăşurat activitatea cu bună credinţă şi, pentru a elimina orice suspiciune, mi-am prezentat demisia de onoare din Consiliul Local Municipal, NU pentru că ar fi vorba de vreo incompatibilitate. Cu toate acestea am fost atacat de către unii oameni politici, în special de domnul Mircea Purcaru, preşedintele Partidului Conservator, filiala Arad. Pe această cale îi solicit domnului Purcaru să dea personal citire răspunsului Agenţiei Naţionale de Integritate, în momentul în care acest răspuns va veni, indiferent de verdictul pe care această instituţie îl va da. Consider că acest gest este unul normal şi, dacă ANI îmi va da un răspuns favorabil, este totodată şi un act reparator, din moment ce eu consider că am fost denigrat”, a precizat Glad Varga.

Read more

afis BF Open 2014

Cu ceva mai mult de o saptamană până la startul turneului, se anunță lume multă si totodată o luptă încinsă pentru primele locuri in turneul principal la Banca Feroviară Open, unul din cele mai mari competiții de șah din țară. Peste 210 jucători din 18 țări s-au înscris deja in speranța obținerii unuia din premiile puse in joc, fie in clasamentul general, fie pe categorii elo.

Printre participanți, 56 de jucători cu titluri internaționale (GM, WGM, IM, WIM, FM, WFM) dintre care 10 mari maeștri si 25 de maeștri internaționali. Dintre fete, o singură mare maestră inscrisă in competiție pana acum (Mihaela Sandu) si două maestre internaționale (Varga Klara si Eszter Dudas, ambele din Ungaria).  Ca si ratinguri elo, avem pentru prima data la Arad 3 jucatori cu elo peste 2600, 8 cu elo peste 2500 si 22 cu elo peste 2400. Favoriții principali rămân Fernc Berkes (2658, Ungaria), Andrey Vovk (2616, Ucraina) si Aleksander Mista (2609, Polonia). Primii români in top 10 îi găsim abia pe pozitiile 9 si 10, in persoana maeștrilor internaționali Tiberiu Georgescu (cu 3 norme de GM din care una la ediția de anul trecut de la Arad, mai ramanand sa atinga doar pragul elo de 2500 pentru a deveni mare maestru) si Lucian Filip (si el avand una din normele de IM obtinute la Arad).

De urmarit si evoluția mai multor juniori de valoare prezenti la start. Remarcăm aici pe Gabor Nagy (elo 2434, 20 de ani, Ungaria), Bogdan Deac (2400, 12 ani, Romania), Benjamin Gledura (2411, 15 ani, Ungaria), Vladimir Lukovic (2396, 19 ani, Serbia).

Vom putea vedea la lucru multi medaliați la finalele nationale de copii si juniori din acest an de la Calimănești Căciulata. La Arad vor juca 7 campioni nationali: Iulian Anghel (Vados Arad, U8), Mihnea Costachi (B14), Robert Nastase (B16), Stefan Tomici (B18), Deac Bogdan (B20), Lehaci Miruna (F10), Diana Ciungan (F16).

Arădenii amatori de sah au iată ocazia să-și măsoare forțele cu unii din cei mai buni jucători de șah din țară și străinătate și în același timp pot câștiga unul din multele premii speciale puse in joc pentru amatori.

Copiii care studiază sahul în Arad sunt asteptați la unul din cele trei turnee pe grupe de varstă (sub 8, sub 10 si sub 12 ani), unde ii așteaptă numeroase premii. Aceste turnee sunt omologate de Federatia Română de Sah, copiii putând câștiga puncte CIV si categorii sportive. Cei care se inscriu pana joi 31 iulie vor primi gratuit din partea organizatorilor si tricoul oficial al competitiei.

Festivalul de sah va începe luni 4 august (turneele de copii incep de marti 5 august) și va dura până duminică 10 august și va avea loc la Sala Polivalentă din Arad. Mai multe detalii despre competiție pe site-ul oficial www.aradopen.com

Read more

 

glad-varga-3

După demisia de acum două săptămâni a consilierului PC Gheorghe Ghilinţă, luni a venit rândul unui alt ales local să plece din CLM. Este vorba despre Glad Varga, membru al PDL, ales în Consiliul Local Municipal în urma unui proiect „3 pentru Arad“, iniţiat de Gheorghe Falcă, prin care se dorea implicarea reprezentanţilor societăţii civile în actul decizional la nivel de CLM. Iată că, cei trei pentru Arad au rămas doar doi, dintre care niciunul nu mai reprezintă societatea civilă, fiind oameni de bază la PDL.

Glad Varga a motivat retragerea din CLM prin faptul că are foarte multe proiecte derulate pe fonduri europene, proiecte care necesită numeroase deplasări în străinătate, motiv pentru care nu ar mai avea timp şi de consiliul municipal. (livearad.ro)

Read more

sore si lipton

Weekendul acesta, alături de Sore, Dorian și Andreea Ibacka, turiștii aflați la mare se pot bucura de activitățile și concursurile organizate pe plaja Lipton, amplasată în zona 10 Steaguri, din Costinești. Pe toată durata sezonului estival, în fiecare weekend, pe Plaja Lipton se vor organiza petreceri antrenante, cu premii pe măsură. Activitățile fac parte din campania „Ia-ţi vacanţă cu Lipton”, ce-i are ca ambasadori pe Sore și Dorian.
„În această vară, am creat Plaja Lipton, special amenajată pentru tinerii care aleg stațiunea Costinești drept destinație de vacanță. Îi așteptăm în fiecare weekend, aici, pe plaja Lipton, cu numeroase concursuri și premii, și în special în acest weekend, când Sore, Dorian și Andreea Ibacka dau startul distracției în Costinești” spune Dana Iordache, Regional Marketing Manager Lipton. „De la celebrele selfie-uri, la concursuri de limbo și blobbing, pe plajă atmosfera energică surprinde perfect spiritul campaniei: Ia-ți vacanță cu Lipton! Gustă o vară pe zi!”, adaugă Dana Iordache.
Vara aceasta, fanii Lipton Ice Tea sunt invitaţi să-şi petreacă vacanţa în Casa Lipton din Costinești și pe plaja special amenajată în aceeași stațiune, înscriind codurile promoţionale de pe sticlele de Lipton Ice Tea pe site-ul www.ovarapezi.ro. Participanții la promoție pot câștiga câte o pereche de ochelari de soare pe oră şi câte o vacanţă de o săptămână pe zi, pentru două persoane, în Casa Lipton din Costineşti. Plaja Lipton este însă disponibilă în această vară pentru toți cei aflați în stațiune, pentru care Lipton a pregătit premii speciale, oferite în cadrul concursurilor de pe plajă.
Toţi cei care doresc să guste o vară pe zi pot urmări campania pe pagina de Facebook Lipton Ice Tea, pe site-ul www.ovarapezi.ro și pe blogurile partenere: www.andreeapatrascu.ro, www.travelgirls.ro, www.inozza.ro, www.elenaciric.ro, www.carmenalbisteanu.ro, www.isabelacuisine.ro, www.dragosasaftei.ro și www.pandutzu.com.
Produsele participante în promoție sunt cele de Lipton Ice Tea toate aromele, în ambalaje de 0,5L şi 1,5L, care sunt identificate prin eticheta promoţională cu inscripţia „Ia-ți vacanță cu Lipton”. Perioada promoţiei este 09 iunie 2014 – 10 august 2014.

Read more

Lidl - Iaurt in stil grecesc

Pornește într-o călătorie prin bucătăria grecească, vizitând din 7 iulie magazinele Lidl. Chiar dacă nu vei ajunge în Grecia în această vară, atmosfera de vacanță și savuroasele preparate grecești de la Lidl te vor face să te simți mai aproape de Halkidiki, Thassos, Corfu sau Creta.

Bucătăria grecească este vestită pentru mâncărurile gustoase și diversificate, precum și pentru ingredientul principal întâlnit aproape în orice rețetă tradițională – uleiul de măsline. Dacă ți-ai petrecut deja cel puțin o vară pe plajele grecești, atunci știi că o seară la tavernă se transformă într-un adevărat festin culinar de la care nu lipsește Ouzo (26.99 lei), salata tzatziki (3.99 lei) sau baclavaua (14.99 lei).

O cină în Grecia se poate prelungi până târziu în noapte, servirea mesei fiind un bun prilej de socializare. Așa că, dacă pregătești o petrecere grecească pentru prieteni și familie, asigură-te că vei servi multe specialități tradiționale, pe care invitații să le savureze pe parcursul întregii seri. Aperitivele în stil grecesc (7.99 lei), cubulețele de brânză în ulei (7.99 lei), rulourile din carne, umplute cu brânză (19.99 lei) și foietajul cu susan, umplut cu brânza feta (11.99 lei) nu trebuie să lipsească de pe masă.

Dacă vrei să experimentezi o călătorie culinară pe tărâmul zeilor, măslinele verzi fără sâmburi (19.99 lei), pasta grecească de susan cu cacao sau miere (11.99 lei) sau sărmăluțele cu orez în foi de viță (6.99 lei) sunt preparate pe care trebuie să le încerci. Alături de acestea, asociază un vin roșu sec Nemea (12.99 lei), un vin alb sec Santorini (21.99 lei) sau un vin tradițional grecesc (4.99 lei).

Pe lângă toate acestea, la Lidl găsești acum și dulciurile pe care orice turist care vizitează Grecia le încearcă. Halvaua cu cacao (9.99 lei) sau cu migdale (11.99 lei), minibatoanele grecești (9.99 lei) și iaurtul duo în stil grecesc (2.49 lei) sunt alegerile perfecte pentru a-ți îndulci zilele de vară.

În Săptămâna Grecească la Lidl (7-13 iulie) ai mai multă poftă de viață, mai multă poftă de mâncare!

Read more

la izvoare arad

Consiliul Județean, Centrul Cultural Județean Arad și partenerii: Primăria Hălmagiu, Primăria Pâncota, Primăria Șeitin, Primăria Ineu, organizează începând cu data de 13 iulie 2014 cea de-a V-a ediție a Festivalului Concurs ”LA IZVOARE”.
Într-un nou concept din acest an și având la bază tradiția ”Autentic Fest” (denumirea inițială a festivalului-concurs), ”LA IZVOARE” continuă să promoveze și să valorifice folclorul arădean autentic. Consiliul Judeţean Arad va pune accent, începând din acest an, pe aprecierea şi recompensarea muncii coregrafilor care instruiesc ansamblurile, formaţiile şi grupurile de dansatori. De asemenea, o altă noutate este posibilitatea participării la concurs a soliştilor vocali, a soliştilor instrumentişti şi a grupurilor vocale.
Prin susținerea acestui festival-concurs Centrul Cultural Județean Arad contribuie la afirmarea tinerelor talente preocupate de transmiterea și perpetuarea creațiilor folclorice autentice arădene și vizează revitalizarea activității căminelor culturale prin conservarea moștenirilor din zonele etnografice arădene recunoscute ca vetre folclorice. Concursul este structurat pe două categorii de vârstă: copii și seniori, și se adresează ansamblurilor, formaţiilor şi grupurilor de dansatori, grupurilor vocale, soliştilor vocali şi instrumentişti din judeţul Arad.

Prima etapă preliminară de selecție, cea pentru Valea Crișului -Țara Zărandului se va desfășura duminică, 13 iulie a.c. începând cu orele 13.00 la căminul cultural din Hălmagiu. Preselecția pentru Podgorie va avea loc duminică, 20 iulie a.c. la casa de cultură din Pâncota, iar pentru Valea inferioară a Mureșului și Câmpia Aradului, duminică 27 iulie a.c. la căminul cultural din Șeitin.

Finala pentru secțiunea copii se va desfășura sâmbătă, 9 august, iar pentru secțiunea seniori, duminică 10 august, a.c., ambele evenimente vor avea loc în Parcul central din Ineu.

Read more

strand_neptun

Efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad au asigurat măsurile de ordine la manifestările cultural-artistice şi sportive ce au avut loc, la finele săptămânii trecute, în judeţul Arad.
Pe timpul unei astfel de manifestări, sâmbătă, 5 iulie a.c., a fost depistat în zona unui ştrand din municipiul Arad, un bărbat care, aflat vizibil sub influenţa băuturilor alcoolice, a săvârşit fapte şi acte obscene. Jandarmii au procedat la legitimarea acestuia, în vederea stabilirii identităţii, rezultând că este vorba despre Gheorghe B., în vârstă de 29 de ani, din judeţul Botoşani.
Persoana în cauză a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 200 lei, conform prevederilor Legii nr. 61/1991 republicată.
La controlul bagajului, pe care bărbatul îl avea asupra sa, jandarmii au găsit un cuţit cu lungimea de 26 cm şi lama de 12 cm. Acesta a fost ridicat în vederea confiscării.
Având în vedere că fapta de a purta fără drept, la adunări publice, manifestări cultural-sportive, în locuri special amenajate şi autorizate pentru distracţie ori agrement, cuţitul, pumnalul, boxul sau alte asemenea obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, înţepare sau lovire, reprezintă infracţiune, jandarmii au întocmit, în acest caz, actele de sesizare necesare începerii umăririi penale.

Read more

claudia_boghicevici3

Deputatul Claudia Boghicevici, vicelider al grupului parlamentar PDL, solicită demisia ministrului Educaţiei, Remus Pricopie şi a lui Mihnea Costoiu, ministru delegat pentru Învăţământ Superior, care se fac vinovaţi în egală măsură de modificările dezastruoase aduse Legii Educaţiei Naţionale, prin Ordonanţa de Urgenţă emisă de guvernul Ponta (OUG 49/2014).

„Din dorinţa de acaparare totală a mediilor preuniversitar şi universitar de către puterea politică, Guvernul Ponta a introdus nu mai puţin de 97 de modificări, care elimină orice criteriu de competenţă, instaurând dictatura politicului şi clientelei de partid. Pe bună dreptate, Miron Miclea, fostul ministru al Educaţiei, a arătat că nimeni nu se va putea baza vreodată pe socialişti în încercarea de a obţine un consens care să aibă în centru interesul naţional, din moment ce acelaşi partid care a semnat «Pactul Naţional pentru Educaţie» – în speţă PSD – a promovat acum, prin Ordonanţa Guvernului Ponta, un pact anti-educaţie. Autonomia şcolilor, atât cât era, este spulberată, pentru ca politicul să controleze la nivel central toate angajările şi concedierile, la solicitările baronilor locali ai partidului”, spune Claudia Boghicevici.

Coordonatorul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale din guvernul alternativă PDL este de părere că, din dorinţa de manipulare în scop electoral, Guvernul a promovat organizarea celei de a treia sesiuni de BAC şi – culmea lipsei de logică – accederea în facultăţi a tinerilor care nu au promovat examenul de bacalaureat. „Statul va cheltui sume enorme pentru şcolarizarea la nivel universitar a unor tineri care nu au fost capabili să înveţe ceva în liceu, numai pentru ca Ponta şi PSD să acapareze voturile acestora. Doar nu degeaba s-au luat aceste măsuri în pragul campaniei electorale pentru prezidenţiale. Dând dovadă de un cinism crunt, Guvernul Ponta îi face pe aceşti tineri să creadă că vine în sprijinul lor, când, de fapt, tot ceea ce li se pregăteşte este lipsa oricărei perspective de pătrundere pe piaţa muncii. În condiţiile unei crize accentuate de muncitori cu studii medii şi postliceale, Guvernul îi scoate pe aceştia de pe piaţa muncii, dezechilibrând grav economia naţională”, arată Claudia Boghicevici.

Pe de altă parte, printre scopurile urmărite, cum ar fi transformarea universităţilor în fabrici de diplome pentru partid şi clientelă, sunt şi altele, mult mai perverse şi absconse. Astfel, unele dintre măsuri oferă posibilitatea însuşirii patrimoniului universităţilor particulare de către fondatori, patrimonii alcătuite pe banii studenţilor şi ai statului, taxele fiind scutite de impozite şi TVA, spune Claudia Boghicevici, care concluzionează: „Statul socialist, pe care Ponta şi ai lui doresc să-l instaureze, nu are niciun interes ca românii să beneficieze de un sistem de învăţământ performant, bazat pe cererea pieţei muncii, pentru că doar dacă sunt controlaţi de către sistem pot fi manipulaţi, pot fi şantajaţi. Dacă vrea să dovedească faptul că nu urmăreşte acest lucru şi că modificările la Legea Educaţiei au fost cauzate de incapacitate profesională, premierul Victor Ponta are posibilitatea de a-şi retrage ordonanţa şi de a-i demite pe cei doi miniştri, Remus Pricopie şi Mihnea Costoiu. Sigur, s-ar impune ca el însuşi să-şi dea demisia, dar ar însemna să-i cerem prea mult”.

Read more

newsarad stiri arad

Update2: Conform informaţiilor noastre, victima este doctorul Gheorghe Ban, fost director al Direcţiei Sanitar Veterinare din Arad.

Update:  Persoana implicată în accident, un bărbat, a decedat pe loc  în urma rănii grave suferite. Din câte se pare, bărbatul se afla în propriul autoturism atunci când s-a produs nenorocirea.

 O persoană a fost rănită foarte grav în urmă cu câteva momente pe strada Ştefan Augustin Doinaş. Un copac a fost doborât de vântul puternic, acesta câzând pe respectiva persoană şi pe un autoturism. Conform primelor informaţii primite de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, persoana rănită a suferit o fractură de coloană cervicală! Aradul este în plin cod galben de furtună, avertizare care a început oficial la 17.20 (deşi pe atunci furtuna era deja în toi) şi se va sfârşi de abia mâine dimineaţă.  Vom reveni

Read more