News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

23 de suspecți au fost arestați, după perchezițiile din Arad, la traficanți de droguri

23 de suspecţi au fost arestaţi preventiv sau la domiciliu în urma celor 64 de percheziţii care au avut loc marţi, în Arad, la presupuşi traficanţi de droguri, fiind ridicate diferite cantităţi de substanţe interzise, pistoale sau bani. Reprezentanţii DIICOT Arad au declarat joi că 15 suspecţi au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, iar opt au fost arestaţi la domiciliu.
În urma percheziţiilor, arată DIICOT, au fost găsite diferite cantităţi de droguri de risc şi droguri de mare risc, dar şi pistoale, cartuşe, sume de bani şi alte elemente probatorii.
Jumătate dintre cei arestaţi provin dintr-un cartier rău-famat al Aradului (Checheci), unde drogurile se vând pe stradă, au adăugat, pentru AGERPRES, surse implicate în cercetări. Aici au avut loc şi cele mai multe dintre percheziţii.
Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Arad şi procurorii DIICOT au descins, marţi, la 64 de adrese din Arad, într-un dosar de trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc şi efectuare, fără drept, de operaţiuni cu substanţe psihoactive, toate în formă continuată.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad informase, printr-un comunicat de presă, că, ”în perioada septembrie 2024 – septembrie 2025, peste 20 de persoane, acţionând în baza unor înţelegeri prealabile, ar fi procurat, deţinut, depozitat, transportat, intermediat, oferit cu titlu gratuit şi vândut, în mod repetat, droguri şi substanţe cu efect psihoactiv, în scopul obţinerii facile a unor importante sume de bani”, conform g4media.ro.

Read more
Aproximativ 3000 de arădeni au fost în tabără la Căsoaia și Moneasa

Investițiile Consiliului Județean Arad în taberele școlare dau rezultate bune, susține vicepreședintele Sergiu Bîlcea. „Aproximativ 3000 de arădeni, marea majoritate elevi, au petrecut timp în taberele noastre de la Căsoaia și Moneasa în 2025. Aceste cifre vor crește până la finalul anului. În decursul anilor, am avut ca prioritate dezvoltarea taberelor, am investit în terenurile de sport și am oferit condiții mai bune. În același timp, am realizat investiții în rețeaua de drumuri județene spre aceste destinații pe care mă bucur să văd că arădenii le redescoperă. Cred că avem un potențial bun atât pentru turismul de o zi cât și pentru timpul de calitate în grupuri școlare, aproape de casă. Este un semnal încurajator, vom continua investițiile în taberele școlare, vom continua să fim parteneri ai administrațiilor locale și ai celor care organizează evenimente atractive, vom continua să promovăm tot ce are frumos și bun de oferit județul Arad”, a spus vicepreședintele CJA Sergiu Bîlcea.

Read more
Hală cuprinsă de flăcări în Iratoșu: pompierii s-au luptat 4 ore cu focul!

În această noapte, în jurul orei 02:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit în incinta unei societăți comerciale (hală destinată reciclării deșeurilor) din localitatea Iratoșu.

Pentru misiune, au fost alocate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad cu 5 autospeciale de stingere, o autospecială de primă intervenție și comandă și o ambulanță SMURD. La locul evenimentului au intervenit și pompierii voluntari din cadrul SVSU Șofronea și SVSU Dorobanți.

La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta violent, prin ardere generalizată în interiorul halei, unde erau depozitate materiale plastice și deșeuri, precum și în curtea unității, unde au fost cuprinse de flăcări material lemnos, deșeuri menajere și un stivuitor, pe o suprafață totală de aproximativ 6.200 de metri pătrați.

Din interiorul halei s-au autoevacuat în condiții de siguranță 10 angajați ai societății comerciale.

După aproximativ 4 ore de intervenție susținută a pompierilor, incendiul a fost localizat, intervenția fiind îngreunată de prezența materialelor combustibile din interiorul obiectivului.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime.

În aceste momente, incendiul este stins, iar pompierii militari arădeni acționează pentru identificarea eventualelor focare ascunse, îndepărtarea efectelor negative și stabilirea cauzei probabile a izbucnirii incendiului.

Read more
Zeci de percheziții în județul Arad, la traficanți de droguri

Astăzi, 23 septembrie, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Arad, efectuează 64 de percheziții domiciliare în județul Arad, într-o cauză privind săvârșirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc și efectuare, fără drept, de operațiuni cu substanțe psihoactive, toate în formă continuată.

Din cercetările efectuate a reieșit că, în perioada septembrie 2024 – septembrie 2025, peste 20 de persoane, acționând în baza unor înțelegeri prealabile, ar fi procurat, deținut, depozitat, transportat, intermediat, oferit cu titlu gratuit și vândut, în mod repetat, droguri și substanțe cu efect psihoactiv, în scopul obținerii facile a unor importante sume de bani.

Vor fi sunt puse în executare 65 de mandate de aducere, audierile urmând a se desfășura la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Arad.

Acțiunea este realizată cu sprijinul polițiștilor din cadrul brigăzilor de combatere a criminalității organizate Timișoara, Alba Iulia și Oradea, serviciilor de combatere a criminalității organizate Caraș-Severin și Mehedinți, Inspectoratului de Poliție Județean Arad și jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad și Grupării Mobile de Jandarmi ,,Glad Voievod” Timișoara.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Read more
Programul complet al Festivalului Internațional de Teatru-Circ de la Arad – ediția a V-a Arad

Hub Cultural mARTA are plăcerea de a anunța programul complet al Festivalului Internațional de Teatru-Circ, ediția a V-a, ce va avea loc la Arad în zilele de 27 și 28 septembrie 2025. Evenimentul aduce în fața publicului spectacole de teatru-circ contemporan, susținute de companii internaționale de prestigiu, în spații emblematice ale orașului.

Ne bucurăm să anunțăm că vremea ține cu noi! Prognoza arată soare și temperaturi prietenoase, astfel încât arădenii și vizitatorii orașului se vor putea bucura de spectacole în aer liber, fără grija ploii.

📅 Programul festivalului:

27 septembrie

  • Bergamotto ShowCia Bergamotto
    📍 Băncuțe | ora 18:00
  • CyclophonesLes Espaces
    📍 Piața Reconcilierii | ora 19:30

28 septembrie

  • Within a Thousand SunsSlippery Art Project
    📍 Piața Catedralei | ora 18:00
  • GlitterLes Espaces
    📍 Piața Reconcilierii | ora 20:00

Festivalul este o sărbătoare a creativității, a spectacolului stradal și a fuziunii dintre teatru și circ contemporan. Ne dorim ca, timp de două zile, Aradul să vibreze de energie, culoare și emoție artistică, oferind publicului experiențe memorabile.

🎪 Intrarea este liberă!

Vă invităm să vă alăturați nouă și să descoperiți frumusețea teatrului-circ, într-o atmosferă de sărbătoare și bucurie.

Cu optimism și entuziasm, vă așteptăm la Festivalul Internațional de Teatru-Circ – ediția a V-a!

 

Read more
Ziua Aradului, celebrată cu succes la Pécs

Municipiul Arad a fost sărbătorit, în data de 18 septembrie, la Pécs (Ungaria), în cadrul evenimentului anual „Ziua Aradului”, prilej care consolidează tradiția prieteniei și colaborării dintre cele două orașe.

Aradul a fost reprezentat prin expoziția „Aradul de ieri și de azi”, ce a reunit lucrările elevilor de la Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” și fotografiile artistului Daniel Boca. Vernisajul a avut loc la Casa Comunităților Civile din Pécs, în prezența oficialităților locale. Selecția lucrărilor a fost realizată de prof. Ioana-Simona Bodale, delegația arădeană a fost condusă de dl. Veres Attila, consilier local municipal.

În discursurile rostite la deschidere, reprezentanții celor două orașe au subliniat cu optimism faptul că, în ciuda provocărilor actuale, eforturile comune urmăresc aceleași obiective și aceeași direcție. Totodată, în cadrul întrevederii oficiale cu viceprimarul Zag Gábor, s-a exprimat dorința ca parteneriatul dintre Arad și Pécs să se dezvolte nu doar pe plan cultural, ci și prin noi oportunități de colaborare.

Sărbătoarea a culminat în Piața Széchenyi cu un concert energic susținut de trupa arădeană „Ancora” – Palatul Copiilor Arad, coordonată de prof. Paul Edeleni. Pe scenă au urcat tinerii artiști: Anca Roxana Loboș (voce), Adelin Onișor (chitară), Filip Bogdan (claviaturi), Andreea Miklos (bas) și Sebastian Lazăr (tobe), care au fost răsplătiți cu aplauze îndelungate.

Colaborarea dintre Arad și Pécs este întemeiată pe Acordul de înfrățire semnat la 21 martie 2008 și aprobat prin HCLM nr. 20/31.01.2008. În baza acestuia, orașul Pécs are alocată o zi specială în cadrul Zilelor Aradului, iar la rândul său Aradul este onorat, an de an, cu o zi dedicată la Pécs. Această tradiție confirmă soliditatea relațiilor dintre cele două comunități și deschiderea lor către proiecte comune de succes.

Read more
Tururi ghidate pentru elevi, organizate de Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Arad

În cele două săptămâni care au trecut de la începerea școlii, Centrul Național de Informare și Promovare Turistică al Județului Arad a susținut tururi de oraș ghidate pentru 11 clase de elevi, cu un total de 204 de persoane (elevi de clasa a V-a, clasa a IX-a, clasa a X-a și profesorii lor) de la Colegiul Național Vasile Goldiș din Arad și de la Liceul Național de Informatică din Arad, în cadrul programelor „Școala Altfel” și „Săptămâna Verde”.

Ghidajul tururilor a fost asigurat de către Alexandru Matica și Mădălina Crainic, din cadrul Centrului Național de Informare și Promovare Turistică al Județului Arad. Printre obiectivele vizitate se numără: Palatul Administrativ, Palatul Cultural, Palatul Marii Uniri, Palatul Reinhardt, Palatul Herman Gyula, Biserica Catolică „Sfântul Anton de Padova”, Colegiul Național „Moise Nicoară”, Teatrul Clasic „Ioan Slavici” și Piața Avram Iancu.

Activitățile au avut succes, fiind apreciate atât de elevi, cât și de cadrele didactice. „Programele «Săptămâna altfel» și «Săptămâna Verde» sunt ocazii excelente pentru a aborda programa școlară într-un mod diferit, de a învăța prin observație directă, de a lua contact cu realitatea prin participare activă. Prin Centrul Național de Informare și Promovare Turistică am gândit o serie de tururi ghidate prin care participanții pot afla lucruri inedite despre istoria locală, despre Aradul vechi, dar și cel actual, despre ceea ce ne definește ca oraș, județ și comunitate. Suntem la dispoziția tuturor instituțiilor de învățământ și suntem deschiși colaborărilor, astfel încât informațiile să ajungă la un public cât mai numeros, iar atunci când publicul este format din tineri, mulțumirea este pentru noi și mai mare”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Read more
Tribut Robert Redford. Filmul „Bătrânul și arma“, proiectat la Cinematograful „Arta“ din Arad

Filmul „Bătrânul și arma“/„The Old Man & the Gun“ (r. David Lowery) va fi proiectat la Cinematograful „Arta“ din Arad în semn de omagiu în memoria regretatului Robert Redford care a decedat în 16 septembrie la vârsta de 89 de ani.

Filmul va putea fi văzut miercuri, 24 septembrie, de la ora 19.00.

Accesul publicului va fi gratuit, în limita locurilor disponibile.

Filmul poate fi considerat un omagiu adus lui Robert Redford, care a jucat unul dintre ultimele sale roluri înainte de retragerea din actorie. Redford, pe atunci în vârstă de 82 de ani, a menționat că acest film ar putea fi ultima sa lucrare.

Filmul, bazat pe un articol din The New Yorker de David Grann, îl urmărește pe Tucker (Robert Redford), care a evadat din închisoarea San Quentin la 70 de ani, și pe detectivul John Hunt (Casey Affleck), atras de angajamentul lui Tucker față de meseria sa. Sissy Spacek joacă rolul unei femei care se îndrăgostește de el, în ciuda profesiei sale.

Evenimentele de la Cinematograful „Arta“ sunt organizate de Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad.

 

SINOPSIS:

Regizor: David Lowery

Anul lansării: 2018

Gen: Biografic, Crimă, Dramă

Durată: 93 minute

Distribuție principală: Robert Redford, Casey Affleck, Sissy Spacek, Danny Glover, Tom Waits

Filmul prezintă povestea lui Forrest Tucker, care a evadat din închisoarea San Quentin la vârsta de 70 de ani și a continuat să comită o serie de jafuri.

Detectivul John Hunt, interpretat de Casey Affleck, devine captivat de Tucker, în timp ce un alt personaj, interpretat de Sissy Spacek, se îndrăgostește de el, deși profesia lui nu este pe placul ei.

 

Despre Robert Redford

Robert Redford, actor, regizor, producător şi filantrop, s-a născut  în 18 august 1936, în Santa Monica. A jucat în peste 70 de filme artistice şi de televiziune, iar printre acestea se numără „Jeremiah Johnson“ (1972), satira politică „Candidatul“ (1972), „Cei mai frumoşi ani/ The Way We Were“ (1973) şi „Cacealmaua/The Sting“ (1973), rol pentru care a fost nominalizat la premiul Oscar.

Pe parcursul anilor 1974 – 1976, Redford a fost prezent în box office cu filmele „Marele Gatsby/ The Great Gatsby“ (1974), „Marele Waldo Pepper/The Great Waldo Pepper“ (1975) şi „Cele trei zile ale Condorului/ Three Days of the Condor“ (1975).

Popularul şi aclamatul „Toţi oamenii preşedintelui“ (1976), regizat de Alan J. Pakula şi scris de William Goldman, a fost un film ce a costituit un punct de reper pentru Redford.

A primit premiul Oscar de două ori – în 1981, pentru regia filmului „Oameni obişnuiţi/ Ordinary People“, şi în 2003, pentru întreaga sa activitate.

El mai deţine în palmares 6 Globuri de Aur, între care Cecil B. DeMille Award, un trofeu BAFTA, primit pentru rolul din „Butch Cassidy and the Sundance Kid” (1969), un premiu David Di Donatello şi un Leu de Aur onorific.

Redford a mai primit un premiu César onorific, precum şi Legiunea de Onoare, cea mai înaltă recunoaştere a Franţei.

A fost recompensat cu Presidential Medal of Freedom de către preşedintele Obama în 2016.

Read more
Polițiștii de prevenire, în mijlocul comunității

Inspectoratul de Poliție Județean Arad, prin Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, desfășoară constant activități de prevenire, menite să consolideze siguranța publică și să întărească relația de încredere cu cetățenii.

Acțiunile preventive includ campanii de informare în spații publice, participarea la manifestări culturale, sportive și sociale cu public numeros, din municipiu și județ, precum și dialogul direct cu cetățenii, pe teme precum siguranța rutieră, prevenirea violenței domestice și protejarea bunurilor personale. Prin aceste demersuri, urmărim creșterea gradului de conștientizare și responsabilizare în rândul populației.

Toți polițiștii arădeni sunt prezenți în comunitate, în primul rând pentru a oferi sprijin și consiliere.

Totodată, sunt pregătiți să intervină prompt în situații care impun atenție sporită sau cele de risc.

Apropierea de cetățeni, implicarea activă și colaborarea interinstituțională sunt pilonii unei relații durabile, bazate pe încredere și respect reciproc.

Read more
Accident mortal, între Apateu și Satu Nou. Victima, un tânăr de 22 de ani

În această dimineață, în jurul 5:50, între localitățile Apateu-Satu Nou, a avut loc un accident cu consecințe grave. Din cercetările efectuate la fața locului, a reieșit că un tânăr de 22 de ani, din Mişca, în timp ce conducea un autoturism, într-o curbă ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a răsturnat.

În urma accidentului, conducătorul autovehiculului a decedat.

Polițiștii continuă cercetările, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului.

Read more