News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Ultimele acțiuni de dezinsecţie din acest an, în municipiul Arad

Primăria Municipiului Arad anunță că în intervalul 06 -10 octombrie 2025 se vor desfășura activităţi de dezinsecţie pe domeniul public și privat al municipalității. Se vor aplica tratamente chimice antilarvar și împotriva țânțarilor adulți. În cazul în care condițiile meteorologice vor fi favorabile, tratamentele vor debuta în seara zilei de marți, 8 octombrie 2025. Dacă se vor înregistra condiţii meteorologice nefavorabile, data/durata prevăzută se va decala/prelungi.

Tratamentul terestru antilarvar (delarvizare) presupune distrugerea şi prevenirea dezvoltării stadiilor larvare ale insectelor (în special ţânţari) și se va desfășura în dimineața zilei de 9 octombrie, începând cu ora 04:30 până la finalizare, cu 4 echipe respectiv 4 utilaje. Acest tratament se va aplica pe zonele/fâșiile cu vegetație de pe malurile Râului Mureș, de la malul lacurilor (Pădurice -Lac), a bălților temporare și/sau permanente (zona Mărului -Homocul Mare, Homocul Mic), a canalelor deschise (Mureșel, Ier, Țiganca), parcuri și zone de agrement cu vegetație, terenuri virane și în general toate zonele umede cu vegetație de pe raza Municipiului Arad.

Tratamentul terestru împotriva țânțarilor adulți se va desfășura numai pe timp de noapte, în interval orar 21:00- 04:30, în zonele cu vegetație: spațiile deschise din domeniul public și privat al municipiului (parcuri, spații verzi, maluri de lac și alte asemenea, prin termonebulizare); spațiile deschise ale persoanelor fizice și juridice,  de pe toate aliniamentele stradale, adiacent acestor spații.

Produsele folosite sunt: VectoBac® WG (pentru tratamentul antilarvar) și Cymina® Ultra (pentru tratamentul împotriva țânțarilor adulți). Acestea nu prezintă niciun pericol pentru populație, animale domestice/sălbatice și nici pentru mediu, ambele substanțe fiind avizate de Ministerul Sănătăţii.

Rugăm cetăţenii să evite să treacă sau să stea în zona de acţiune a utilajelor în timp ce acestea pulverizează soluţii de combatere a ţânţarilor adulți pentru a evita eventualele incidente neplăcute.

Crescătorii de albine sunt rugaţi să ia toate măsurile care se impun în vederea protejării albinelor, respectiv scoaterea stupilor de albine în afara ariei de stropire. În caz contrar, Primăria Municipiului Arad şi operatorul economic contractat pentru aceste servicii sunt absolviți de orice responsabilitate.

În cazul condiţiilor meteorologice nefavorabile, data/durata prevăzută se va decala/prelungi.

Din punct de vedere al eficienţei aplicării măsurilor de combatere şi eliminare a unor potenţiale focare de infecţie, acţiunile de dezinsecție trebuie tratate în mod unitar atât pe domeniul public cât şi privat, spaţii deschise ale persoanelor fizice şi juridice la nivelul localităţii, pentru evitarea unor reinfestări sau apariţii a unor noi zone contaminate, motiv pentru care se recomandă tuturor cetăţenilor, asociaţiilor de locatari/proprietari, agenţilor economici şi instituţiilor de pe raza municipiului Arad, să efectueze tratamente de dezinsecție în spaţiile deschise pe malurile apelor, în depozitele de anvelope uzate, subsolurile de la blocuri etc, în perioada de desfăşurare a acţiunilor de dezinsecție efectuate pe domeniul public şi privat.

 

 

 

 

Read more
120 de autorizații de taxi sunt disponibile în municipiul Arad

În conformitate cu prevederile Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și regim de închiriere, cu modificările și completările ulterioare, și prevederile Hotărârii Consiliului Local nr. 150/2022 privind aprobarea Regulamentului de desfășurare a activității de transport în regim de taxi, cu modificările și completările ulterioare, Primăria Municipiului Arad anunță inițierea procedurii de atribuire a unui număr de 120 autorizații taxi pentru transportul de persoane în regim de taxi, rămase disponibile din plafonul maxim aprobat de 700.

  1. Număr autorizații disponibile:

    120 autorizații taxi pentru transport persoane în regim de taxi, cu numerele de ordine între 1275 și 1394.

  1. Condiții de participare:

Pot participa transportatorii autorizați (persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale și persoane juridice) care dețin autorizație de transport valabilă și care îndeplinesc cerințele prevăzute în Legea 38/2003, cu modificările și completările ulterioare și HCLM nr. 150/2022, cu modificările și completările ulterioare.

  1. Documentele necesare pentru înscriere:

Dosarul de participare va conține, conform art. 8 și art. 10 din HCLM 150/2022, cu modificările și completările ulterioare:

  • cerere pentru participare la procedura de atribuire;
  • declaraţia pe propria răspundere că deţine sau va deţine, în termen de maximum 6 luni, autovehicule, pe tipuri, în proprietate sau în temeiul unui contract de leasing, însoțită de declarația privind criteriile de departajare ale autovehiculului;
  • scrisoare de garanție în cuantum de 5% din valoarea cu care va fi achiziționat autovehiculul (dacă nu se deține vehiculul la data depunerii);
  • autorizație de transport valabilă;
  • certificatul de înmatriculare și cartea de identitate a vehiculului;
  • contract de leasing (dacă este cazul);
  • certificat de agreare, valabil;
  • contract de dispecerizare cu o durată de valabilitate pe întreaga durată a autorizaţiei taxi;
  • adeverință privind apartenența la una din asociaţiile profesionale de taxi reprezentative în Municipiul Arad sau declarație pe propria răspundere declarație pe propria răspundere din care să reiasă că nu aparține la nicio asociație profesională;
  • dovada achitării taxei de eliberare.
  1. Criterii de departajare:

Atribuirea autorizațiilor se face în baza punctajului obținut conform criteriilor prevăzute la art. 16 din HCLM 150/2022, cu modificările și completările ulterioare:

  • capacitate cilindrică:
    • sub 1000 cmc …………………………….. 2 puncte
    • între 1001-1200 cmc……………………. 3 puncte
    • între 1201 -1400 cmc…………………….4 puncte
    • între 1401-1600 cmc …………………… 5 puncte
    • între 1601-2000 cmc……………………. 6 puncte
    • între 2001-3000 cmc……………………..7 puncte
    • peste 3001 cmc…………………………….8 puncte
  • vechimea autovehiculului de la data fabricaţiei, înscrisă în certificatul de înmatriculare al autovehiculului:
    • maşină cu vechimea între 4 şi 6 ani …………………… . 4 puncte
    • maşină cu vechimea între 2 şi 4 ani …………………….. 5 puncte
    • maşină cu vechimea între 1 şi 2 ani …………………….. 6 puncte
    • maşină fabricată în anul în curs ………………………….. 7 puncte
  • clasificarea autovehiculului conform normelor de poluare Euro:
    • Euro 4 ……………………………………………… 0 puncte
    • Euro 5 ……………………………………………… 1 punct
    • Euro 6………………………………………………………………. 2 puncte
    • Euro 7………………………………………………………………. 3 puncte
    • > Euro 7…………………………………………….. 5 puncte
    • Hibrid sau plug in………………………………………………. 8 puncte
    • …………………………………………………………….. 9 puncte
  • volumul portbagajului util:
    • până la 150 litri …………………………………………………. 1 puncte
    • între 151 – 250 litri …………………………………………. 1,5 puncte
    • între 251 – 350 litri ……………………………………………. 2 puncte
    • între 351 – 450 litri …………………………………………. 2,5 puncte
    • între 451 – 550 litri ……………………………………………. 3 puncte
    • peste 551 litri …………………………………………………. 3,5 puncte
  • vechimea în ani de când transportatorul desfăşoară autorizat activitatea de transport respectivă:
    • sub 3 ani vechime ……………………………… 1 puncte
    • între 3 şi 5 ani vechime ……………………… 3 puncte
    • între 5 şi 10 ani vechime ……………………. 5 puncte
    • între 10 şi 15 ani vechime ………………….. 7 puncte
    • peste 15 ani vechime …………………………. 9 puncte
  • gradul de protecţie a pasagerului/pasagerilor, respectiv existenţa airbagurilor:
    • un airbag……………………………………………1 puncte
    • cu două airbaguri ……………………………… 2 puncte
    • cu patru airbaguri ……………………………… 4 puncte
    • cu şase airbaguri ……………………………….. 6 puncte
    • cu peste şase airbaguri ………………………. 7 puncte
  • efortul investiţional al transportatorului autorizat, dovedit cu factură sau contract de vânzare -cumpărare din care să reiasă suma achiziționării autovehiculului, definit de modul de deţinere, în proprietate sau în temeiul unui contract de leasing, a autovehiculelor, pe tipuri:
  • pentru maşini achiziţionate cu preţul de catalog, fără TVA peste 20.000 €
    • în proprietate ………………………………….. 5 puncte
    • în leasing ……………………………………….. 4 puncte
  • pentru maşini achiziţionate cu preţul de catalog, fără TVA, între 15.000-20.000 €
    • în proprietate ………………………………….. 4 puncte
    • în leasing ……………………………………….. 3 puncte
  • pentru maşini achiziţionate cu preţul de catalog, fără TVA, între 10.000-15.000 €
    • în proprietate ………………………………….. 3 puncte
    • în leasing ……………………………………….. 2 puncte
  • pentru maşini achiziţionate cu preţul de catalog, fără TVA între 5.000-10.000 €
    • în proprietate ………………………………….. 2 puncte
    • în leasing ……………………………………….. 1 puncte
  • pentru maşini achiziţionate cu preţul de catalog, fără TVA mai mic de 5.000 €
    • în proprietate ………………………………….. 1 puncte
    • în leasing ……………………………………….. 0 puncte
  • posibilitatea asigurării reale a prezenţei autovehiculului în activitate de minimum 8 ore pe zi lucrătoare:
    • fără contract cu un alt angajator …………………….….. 5 puncte
    • în cazul în care are contract cu un alt angajator………… 3 puncte
    • fără şofer pe autoturism ………………………………… 0 puncte
  • modul de deținere a autovehiculului
  • în proprietate…………………………………………………………… 5 puncte
  • în baza unui contract de leasing…………………………………. 0 puncte
  • dotări suplimentare ale autovehiculului:
  • dispozitiv GPS de monitorizare ………………………………………….. 5 puncte
  • dispozitiv fix de înregistrare a precizărilor făcute de client ……. 5 puncte
  • perete despărţitor între conducătorul auto şi clienţi ………………..5 puncte
  • dispozitiv de plată prin intermediul cardului bancar ……………… 5 puncte
  • platformă pentru persoanele cu dizabilități ………………………….. 5 puncte

    Menționăm că, în conformitate cu art. 11 alin. (5) autorizațiile taxi pot fi atribuite ”numai pentru autoturismele care nu depăşesc vechimea de 5 ani de la data fabricaţiei

  1. Calendarul procedurii:
  • Data limită de depunere a cererilor de participare: 12.2025
  • Locul de depunere: sediul Primăriei Municipiului Arad – Compartiment Transport Public Local, Autorizare Activități Economice – Palatul Cenad, cam 1.
  • Afișarea rezultatelor: 12.2025
  • Data demarării procedurii de eliberare a autorizațiilor taxi va fi: 12.2025
  • Data limită pentru depunere a contestațiilor: 12.2025 (în termen de 15 zile de la afișare, conform art. 13 din HCLM 150/2022, cu modificările și completările ulterioare.)
  • Soluționarea contestațiilor: 12.2025.
  1. Observații:

Participarea este permisă doar transportatorilor autorizați cu documente valabile.

    Neprezentarea documentelor sau neîndeplinirea criteriilor atrage respingerea cererii.

Pentru informații suplimentare, documentația completă și formularele-tip, vă puteți adresa Compartimentului Transport Public Local sau puteți accesa www.primariaarad.ro secțiunea Servicii Publice – Transport & Trafic – Autorizare transport și activități taxi.

 

 

Read more
Tânăr reținut, după ce a agresat un bărbat în incinta ștrandului

La data de 28 septembrie a.c., polițiștii Secției 2 Micălaca au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat ar fi fost agresat fizic în incinta ștrandului. În urma verificărilor efectuate, oamenii legii au identificat un tânăr de 22 de ani, din județul Vaslui, bănuit de comiterea faptei. Pe baza probatoriului administrat, acesta a fost reținut pentru 24 de ore.

Cercetările continuă sub supravegherea procurorului de caz, într-un dosar penal întocmit pentru infracțiunea de lovire.

Read more
Secetă afectează producţia de porumb: cea mai mică din ultimii 35 de ani, în județul Arad

Producţia medie de porumb în judeţul Arad este cea mai mică din ultimii 35 de ani, de numai 2.000 de kilograme la hectar, de patru ori mai mică decât producţia medie într-un an cu precipitaţii suficiente, iar peste 3.600 de fermieri au cerut deja despăgubiri, reclamând că au fost calamitate 60.400 de hectare.
Directorul Direcţiei pentru Agricultură Arad, Pavel Ţica, a declarat, pentru AGERPRES, că producţia de porumb este mult mai mică decât se estimase în luna august, când se credea că se va reuşi o medie de 3.500 de kilograme la hectar. „Din păcate, s-a dovedit că situaţia este mult mai gravă. Avem o medie de 2.000 de kilograme la hectar, jumătate faţă de anul trecut, când a fost, de asemenea, un an secetos. Este cea mai mică producţie din ultimii 35 de ani. Lipsa acută a apei în sol, combinată cu arşiţa, a afectat atât polenizarea cât şi dezvoltarea boabelor pe ştiulete”, a declarat Ţica.
El a spus că producţia medie în judeţ ar trebui să fie de 8.000 de kilograme la hectar, într-un an în care au căzut cantităţi normale de precipitaţii.
Până joi, 3.646 de fermieri din 56 de UAT-uri au depus la sediul Direcţiei pentru Agricultură înştiinţări privind pierderile suferite. Este vorba de aproximativ 60.400 de hectare calamitate în proporţii diferite, între 70 şi 90%. În judeţ, în acest an au fost cultivate cu porumb 85.000 de hectare.
„Deja am întocmit 800 de procese verbale de constatare, după verificările pe teren, iar ceea ce susţin fermierii se confirmă”, a declarat Pavel Ţica.
Fermierii mai au timp până în 15 octombrie să depună cererile pentru despăgubiri, în timp ce constatările pe teren ale angajaţilor Direcţiei pentru Agricultură trebuie să se încheie la 30 noiembrie.
Acolo unde fermierii au irigat, producţia a fost foarte bună. De exemplu, un fermier din Vinga a obţinut 15.000 de kilograme la hectar, pe cele 220 de hectare pe care le-a cultivat.
Anul trecut, producţia medie de porumb în judeţ a fost de 3.900 de kilograme la hectar, în 2023 a fost de 7.000 kilograme, în 2022 şi 2021 – 6.000 de kilograme, în 2020 – 7.000 de kilograme, iar în 2019 – 9.000 de kilograme.
Judeţul Arad are o suprafaţă arabilă de 350.000 de hectare, din suprafaţa totală de 775.000 de hectare.

Read more
Program complet fARAD #12. O ediție despre PROPAGANDĂ cu 5 zile de proiecții

Miercuri, 8 octombrie, de la ora 18:30, se deschide la Cinema Arta din Arad cea de-a 12-a ediție a Festivalului internațional de film documentar fARAD. Publicul este invitat la cinci zile de proiecții, evenimente speciale și dezbateri dedicate temei acestei ediții, PROPAGANDA, explorată printr-o selecție de 11 documentare internaționale și românești. Ediția din acest an propune o reflecție necesară asupra modului în care cinematografia poate dezvălui și analiza mecanismele prin care propaganda modelează percepții, ideologii și realități sociale.

Festivalul se va deschide cu proiecția filmului Bright Future (r. Andra MacMasters), urmată de un Q&A cu regizoarea. Documentarul, dezvoltat anterior în cadrul Laboratorului fARAD, surprinde prin imagini de arhivă Festivalul Mondial al Tineretului și Studenților organizat în Coreea de Nord în 1989, cu doar câteva luni înainte de căderea comunismului, oferind o perspectivă unică asupra idealismului tinerilor socialiști din 177 de țări și a contrastului dintre utopia solidarității și realitățile geopolitice ale epocii.

În introducerea filmului va fi proiectat scurtmetrajul Arad, un exercițiu colaborativ coordonat de Carmen Lidia Vidu, rezultat al unui atelier de film documentar organizat în primăvara acestui an.

Gala de deschidere va fi urmată de un cocktail deschis publicului și găzduit în grădina de vară a Cinematografului Arta, într-o ambianță inedită dată de muralul impresionant creat de Radu Pandele.

Selecția principală a festivalului reunește unele dintre cele mai puternice filme documentare despre propagandă și mecanismele sale de influență. Printre acestea se numără The Venerable W. (r. Barbet Schroeder) – un portret cutremurător al extremismului budist în Myanmar; Revue (r. Serghei Loznitsa) – o explorare a propagandei sovietice din anii ’60; The Propagandist (r. Luuk Bouwman) – povestea celui mai influent cineast nazist din Olanda; The Kingmaker (r. Lauren Greenfield) – despre revenirea la putere a familiei Marcos în Filipine și F@ck This Job (r. Vera Krichevskaya) – istoria unicului post TV independent din Rusia și lupta sa cu propaganda de stat. Printre titlurile autohtone se numără și Eight Postcards from Utopia de Radu Jude și Christian Ferencz-Flatz.

Pe lângă selecția tematică, fARAD introduce în premieră în acest an o competiție de scurtmetraje documentar și hibrid din România și Republica Moldova, curatoriată tot de Dimitris Kerkinos, directorul artistic al festivalului. Realizate de cineaști emergenți și proiectate în cadrul a trei programe speciale, cele 13 titluri selecționate vor fi urmate de sesiuni de Q&A cu autorii prezenți la Arad.

Câștigătorul competiției va fi ales de un juriu format din Paul Negoescu, Cecilia Ștefănescu (România) și Botond Püsök (Ungaria) și va primi un premiu pentru cel mai bun film în valoare de 1.000 de euro, acordat regizorului. De asemenea, va fi oferită și o mențiune specială care constă într-o sesiune de mentorat personalizată cu Dana Bunescu, una dintre cele mai apreciate editoare și sound designere ale cinematografiei românești.

În ceea ce privește Laboratorul fARAD, ajuns la ediția aniversară, cele trei proiecte participante din acest an vin din Republica Moldova și sunt:

  • Moldovan Utopia – Iurie Tocmaș
  • When Sky Was High – Veaceslav Cebotari
  • Sentence from Birth – Daniela Miron și Diana Vlas

Program complet fARAD #12

8 oct., MIERCURI
18:30 – Arad (regie colectivă, 25’) + Q&A cu Carmen Lidia Vidu

 Bright Future (r. Andra MacMasters, 89’) + Q&A Andra MacMasters

9 oct., JOI

18:00 – The Venerable W. (r. Barbet Schroeder, 100’)
20:15 – Competiție Scurtmetraje 1 (68’) + Q&A

10 oct., VINERI
16:30 – Eight Postcards from Utopia (r. Christian Ferencz-Flatz & Radu Jude,  r. 71’)
18:00 – Competiție Scurtmetraje 2 (68’) + Q&A
20:15 – Competiție Scurtmetraje 3 (67’) + Q&A

 

11 oct., SÂMBĂTĂ
14:00 – Rule of Stone (r. Danae Elon, 85’)
15:45 – Revue (r. Sergei Loznitsa, 82’)
17:30 – The Propagandist (r. Luuk Bouwman, 112’)

20:15 – Gala de premiere + F@ck This Job (r. Vera Krichevskaya, 104’)

22:00 – Petrecerea de închidere la Cafeneaua Literară Joy’s (str. Gheorghe Lazăr, 1)

12 oct., DUMINICĂ
14:00 – The Kingmaker (r. Lauren Greenfield, 101’)
16:00 – Propaganda: The Art of Selling Lies (r. Larry Weinstein, 92’)
18:00 – Riefenstahl (r. Andres Veiel, 115’)
20:15 – Mr. Nobody Against Putin (r. David Borenstein & Pavel „Pasha” Talankin, 90’)

Intrarea este liberă la toate proiecțiile, în limita locurilor disponibile.

Mai multe informații despre fARAD #12 pot fi găsite în evenimentul de Facebook și pe pagina de Instagram.

Inițiat și dezvoltat ca un eveniment dedicat educării prin imagine a publicului, dar și revitalizării interesului pentru filmul de artă, Festivalul fARAD a fost lansat în 2014 la inițiativa Corinei Șuteu, președintele festivalului, și a Insula 42, în colaborare cu Centrul Municipal de Cultură Arad.

Festivalul se află sub patronajul Primăriei Municipiului Arad și este produs și curatoriat de Insula 42, director artistic Dimitris Kerkinos și consultant artistic Mihai Chirilov, coordonator general: Elvira Lupșa. Co-fondator: Oana Radu.

Ediția a 12-a este co-organizată de Insula 42 și de Primăria Arad prin Centrul Municipal de Cultură Arad și susținută de Banca Transilvania, Groupama, Centrul Național al Cinematografiei, UCIN și Institutul Francez din România.

Parteneri cocktail deschidere: de Corina, Rozmarin Gourmet, VATRA CALDĂ, Balla Géza Winery.

Partener media: Gen, revistă

Read more
Un arădean a câștigat 680 de mii de lei la tragerea Noroc, de duminică

La tragerea Noroc, de duminică, la categoria a II-a, s-a înregistrat un câștig în valoare de 680.428,80 de lei. Biletul norocos a fost jucat la o agenție loto din Arad. 53.711,56 de lei este câștigul înregistrat la categoria a III-a, tot la Noroc. Biletul norocos a fost jucat la o agenție loto din Timișoara.

Joi, 2 octombrie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de duminică, 28 septembrie, Loteria Română a acordat 35.296 de câștiguri în valoare totală de peste 3,07 milioane de lei.

La Loto 6/49, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 36,21 milioane de lei (peste 7,13 milioane de euro). La Noroc este în joc un report cumulat în valoare de peste 2,82 milioane de lei (peste 556.100 de euro).

La Joker, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 33,68 milioane de lei (peste 6,63 milioane de euro), iar la categoria a II-a se înregistrează un report de peste 1 milion de lei (peste 197.300 de euro). La Noroc Plus se înregistrează un report la categoria I în valoare de peste 109.500 de lei (peste 21.500 de euro).

La Loto 5/40, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 262.300 de lei (peste 51.600 de euro), iar la categoria a II-a se înregistrează un report de peste 67.700 (peste 13.300 de euro). La Super Noroc, la categoria I, este în joc un report în valoare de peste 224.500 de lei (peste 44.200 de euro).

 

Read more
O camionetă care transporta trei autoturisme s-a făcut scrum, pe autostrada A1, în apropiere de Pecica

În data de 30 septembrie 2025, în jurul orei 01:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o camionetă care transporta trei autoturisme, pe autostrada A1, în apropierea localității Pecica.

Pentru misiune, au fost alocate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului Arad, cu o autospecială de stingere.

La sosirea echipajului de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere generalizată la camioneta care se afla parcată. Incendiul a fost lichidat prompt, cele trei autoturisme fiind protejate de flăcări.

Camioneta a fost afectată în totalitate, iar cauza probabilă a producerii incendiului a fost stabilită ca fiind efectul termic.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime.

Read more
Poliția a făcut prăpăd pe autostrada Deva-Nădlac. Sute de șoferi au fost amendați

La data de 29 septembrie a.c., polițiștii Biroului de Poliție Autostradă A1 Deva-Nădlac cu sprijinul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad, al Inspectoratului de Stat pentru Control în Transportul Rutier, al Registrului Auto Român, Gărzii Naționale de Mediu și al Direcției Regionale Vamale, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea migrației ilegale, impunerii respectării legislației rutiere și reducerii riscului de accidente.

În cadrul activității au fost aplicate 365 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 184.200 de lei, fiind reținute 10 permise de conducere, retrase 11 certificate de înmatriculare și constatate 2 infracțiuni rutiere.

Aceste acțiuni au caracter permanent și se desfășoară periodic, pentru prevenirea oricăror evenimente care ar putea perturba ordinea și liniștea publică, precum și pentru conștientizarea participanților la trafic, cu privire la riscurile la care se expun, prin nerespectarea legislației rutiere.

Read more
Sprijin pentru copiii de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Arad

Consiliul Județean Arad a alocat  din excedentul bugetar suma de 331.500 mii lei pentru două dotări importante la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă: un microbuz școlar, care va asigura transportul elevilor în condiții sigure și un nou sistem de încălzire pentru clădirea din strada C. Ignat nr. 10, pentru că actuala centrală cedează tot mai des și pune probleme de funcționare în sezonul rece.

„Fiecare copil merită să învețe și să se dezvolte în condiții decente. Am asigurat fondurile necesare pentru achziționarea unui microbuz, din resursele noastre, ale Consiliului Județean, deoarece nu am putut să-l cumpărăm pe celelalte programe prin care am dotat școlile din județ cu microbuze: PNRR și Agenția Fondului de Mediu. De asemenea, o centrală care este nesigură, în pragul iernii, care se strică mereu sau lipsa unui mijloc de transport sigur nu au ce căuta într-o școală. De aceea, Consiliul Județean se implică direct și rezolvă aceste probleme concrete”, a spus Péró Tamás, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad.

Investițiile la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Arad fac parte din strategia Consiliului județean Arad de a investi în învățământul special, aflat în atribuțiile instituției județene. La începutul acestui an, școlile aflate în subordinea CJA au beneficiat de o serie de investiții, dintre care amintim: la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Arad au fost efectuate reparații și lucrări de igienizare în sălile de clasă, pe holuri și la cantină. La Liceul Special „Sfânta Maria” Arad au fost realizate lucrări de igienizare și reparații la blocul alimentar, la holuri, săli de clasă și grupuri sanitare. La Liceul Tehnologic „Sava Brancovici” Ineu s-au realizat lucrări de reabilitare a clădirii și a fost refăcută aleea din curtea școlii.

În școlile speciale din subordinea Consiliului județean Arad învață aproximativ 1300 de elevi.

Read more
Sergiu Bîlcea, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad: „Drumurile de interes local le cedăm comunităților”

Drumul județean DJ 763A, cuprins între km 13+400 și km 19+200, a fost trecut din categoria drumurilor de interes județean în categoria drumurilor de interes local și a transferat din domeniul public al județului Arad în domeniul public al comunei Hălmăgel, conform solicitării Consiliului Local al comunei Hălmăgel. Drumul face legătura între centrul de comună Hălmăgel și satul aparținător Târnăvița.

Consiliul Județean Arad a fost de acord cu această cerere, decizia fiind justificată de faptul că acest sector de drum nu îndeplinește condițiile tehnice pentru un drum județean, neavând lățimea platformei și a carosabilului specifice acestei categorii. În plus, având în vedere că drumul deservește direct comuna Hălmăgel, administrarea la nivel local este soluția optimă pentru întreținere și modernizare.

Sergiu Bîlcea, vicepreședintele Consiliului Județean Arad, a declarat: „Prin această hotărâre, corectăm situația juridică a unui drum care, în mod firesc, trebuie să fie gestionat la nivel local. Consiliul Județean își concentrează resursele pe drumurile județene cu rol strategic pentru conectivitatea întregului județ, iar Consiliul Local Hălmăgel va avea posibilitatea să administreze acest tronson în interesul direct al comunității”,  a declarat vicepreședintele CJA:

Adoptarea hotărârii va determina radierea sectorului DJ 763A km 13+400 – km 19+200 din inventarul drumurilor județene și actualizarea patrimoniului județului Arad.

„Pentru a nu împovăra bugetul comunelor, prin reclasificarea unor tronsoane de drum, din județean în comunal, am avut în vedere și alocarea de fonduri pentru întreținerea reabilitarea sau modernizarea respectivelor drumuri. Sursa finanțării este fie din fondurile destinate destinate finanțării cheltuielilor privind drumurile județene și comunale, fie din fondul aflat la dispoziția Consiliului Județean pe care-l repartizează, an de an, comunelor și orașelor din județ”, a afirmat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

***

În ultimii doi ani, Consiliul Județean Arad a început un demers mai amplu de identificare a drumurilor care nu întrunesc condițiile pentru menținerea loc cu statut de drum județean. Până în acest moment, au fost transferate către primăriile locale, o serie de drumuri care deservesc strict comunitate locală, cum ar fi:

DJ 682C (km 5+500 – km 6+738), trecut în administrarea comunei Vladimirescu, DJ 709G (km 0 – km 3+500), trecut în administrarea comunei Vladimirescu,  DJ 790 (km 2+135 – km 7+595), trecut în administrarea comunei Șofronea, DJ 792G (km 2+848 – km 13+359), trecut în administrarea comunelor Bârsa și Bocsig, DJ 790 (km 0 – km 2+135), trecut în administrarea municipiului Arad, DJ 792G (km 0 – km 2+848), trecut în administrarea orașului Sebiș, DJ 708F (km 0 – km 0+500), trecut în administrarea comunei Brazii, DJ 792F (km 0 – km 9+200), trecut în administrarea comunelor Hălmăgel și Hălmagiu, DJ 708D (km 0 – km 6+400) trecut în administrarea comunelor Tauț și Șilindia, DJ 709K (km 0 – km 16+054) trecut în administrarea comunelor Zerind și Pilu.

Read more