Plenul Camerei Deputaților a adoptat proiectul de modificare a legii privind organizarea referendumului
NationalUltimele stiri 5 septembrie 2017 0
Plenul Camerei Deputaților a adoptat marți proiectul de modificare și completare a Legii nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului.
Proiectul prevede în primul rând că referendumul de revizuire a Constituției trebuie să aibă loc în termen de 30 de zile de la adoptarea de către Parlament a inițiativei de revizuire.
„Cetățenii României sunt chemați să-și exprime voința prin vot în cadrul referendumului național cu privire la revizuirea Constituției, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire, în conformitate cu prevederile art.151 alin.(3) din Constituția României. Guvernul stabilește, prin hotărâre, data referendumului și aduce la cunoștință publică, de îndată, prin mijloace de comunicare în masă, această dată”, se arată în proiect.
Inițiativa legislativă mai prevede că proiectul legii constituționale, adoptat de către fiecare cameră a Parlamentului sau de către camerele reunite, în caz de divergență, se trimite în termen de două zile Curții Constituționale, care procedează potrivit legii.
„Dacă se constată că inițiativa legislativă de revizuire depășește limitele revizuirii, aceasta se consideră nefinalizată și se transmite Parlamentului, procedura urmând a fi reluată”, se mai arată în text.
Proiectul de lege a fost adoptat și de Senat, iar Camera Deputaților este for decizional în acest caz. (agerpres.ro)
Read moreMarius Sulincean : “Primarul PNL din Tîrnova este repetent la capitolul asfaltări, însă vrea să preia un drum judeţean plin de gropi”
PoliticaUltimele stiri 4 septembrie 2017 0
Liderul consilierilor judeţeni PSD şi ALDE, Marius Sulincean, se arată revoltat de ambiţiile deplasate ale primarului liberal al comunei Tîrnova, Florin Farcaşiu. Edilul a solicitat ca drumul Măderat-Agrişu Mare-Arăneag să treacă din administrarea Consiliului Judeţean Arad în cea a Primăriei Tîrnova, deşi străzile din această comună sunt asfaltate într-un procent foarte mic.
“Ceea ce se petrece la Tîrnova este halucinant. Primarul liberal Florin Farcaşiu este repetent la capitolul asfaltării străzilor din comuna pe care o conduce. Cu toate acestea, solicită Consiliului Judeţean Arad să îi predea drumul Măderat-Agrişu Mare-Arăneag. A aruncat în spaţiul public informaţia cum că poate întocmi un proiect pentru a-l reabilita, însă sunt greu de crezut spusele unui primar care a asfaltat doar o treime din străzile comunei pe care o administrează. Deşi este primar de o bună bucată de vreme, Florin Farcaşiu dă dovadă de amatorism. Nu poţi solicita să primeşti un drum care trece şi pe terenul altei administraţii, în cazul de faţă cea din oraşul Pâncota. Nu poţi obţine finanţare de la nicio instituţie, tu ca administraţie din Tîrnova, pentru un drum pe care nu îl administrezi în totalitate. PSD consideră că acest drum trebuie să rămână în administrarea Consiliului Judeţean Arad, instituţie care are obligaţia să-l reabiliteze. Atât timp cât Consiliul este condus de Iustin Cionca, cel mai slab preşedinte de CJA din istorie, şi de Sergiu Bîlcea care se scaldă în aceleaşi ape – cred că vom mai asista la asemenea încercări de a scăpa de responsabilitate şi de a arunca vina în curtea unor primării din judeţ”, a declarat Marius Sulincean, liderul grupului PSD-ALDE din Consiliul Judeţean Arad.
Read moreFRF și UNICEF: Împreună, o echipă pentru copii!
SportStiri sportiveUltimele stiri 1 septembrie 2017 0
Cu ocazia meciului România-Armenia, Federația Română de Fotbal (FRF) și UNICEF în România dau startul campaniei „Împreună, o echipă pentru copii!”.
Cei doi protagoniști ai spotului de strângere de fonduri, Miodrag Belodedici și Antonel, vor susține echipa României din tribune. Spotul va fi difuzat în pauza meciului România-Armenia. Antonel este unul dintre cei peste 20.000 de copii care beneficiază de proiectul pilot UNICEF Servicii Comunitare pentru Copii derulat în 45 de comunități din județul Bacău.
Scopul campaniei „Împreună, o echipă pentru copii!” este de a strânge fonduri pentru a oferi mai multor copii vulnerabili șansa la educație și la o viață mai bună. În România, aproximativ 300.000 de copii nu merg la școală, iar unul din cinci copii nu termină opt clase. Copiii care riscă să abandoneze școala sunt copii din zone rurale, din familii sărace, de etnie romă și copii cu dizabilități.
“Împreună ne dorim să le oferim copiilor vulnerabili o șansă. Vrem să le oferim o victorie în care tu să ne fii alături. Donează lunar și ajută-i pe copii să iasă învingători!”, a declarat Miodrag Belodedici.
Campania cuprinde un spot TV disponibil aici http://bit.ly/Antonel și o componentă de strângere de fonduri online. Cei care doresc să ajute copiii să meargă la școală pot dona 2 euro lunar, prin SMS la 8844 cu textul COPIL, sau online la https://unicef.ro/echipapentrucopii/ și la https://unicef.ro/echipa-pentru-copii/.
Making of-ul pentru spotul de strângere de fonduri este disponibil aici: http://bit.ly/makingofAntonel.
Federația Română de Fotbal (FRF) și UNICEF în România au semnat un parteneriat la începutul anului cu scopul de a promova către comunitatea de iubitori de fotbal a programelor dezvoltate de UNICEF, pentru a contribui la conștientizarea problemelor copiilor, în special ale celor vulnerabili și marginalizați, de a integra și dezvolta proiecte pentru comunitățile de copii, pentru promovarea politicilor anti-violență și colectarea de fonduri pentru derularea programelor UNICEF în România și în lume.
Read more