News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Claudia Boghicevici: „Guvernul se spală pe mâini, promite marea cu sarea, dar aruncă răspunderea la administrațiile locale”

Consiliul Județean Arad a organizat la sediul instituției o consultare cu partenerii sociali, pe marginea variantei adoptate în Senatul României a Legii Salarizării Unitare.

Îngrijorarea cu care sindicatele și angajații din instituțiile bugetare, în principal din administrație, primesc această lege este justificată. Deși se discută despre intrarea ei în vigoare în cel mai scurt timp, legea prezintă doar promisiuni neacoperite în realitate, imposibil de pus în practică pentru administrațiile locale, subliniază președintele Consiliului Județean Arad, Claudia Boghicevici.

„Românii au nevoie de salarii mai mari acordate pe o lege clară și corectă, care să îi asigure că promisiunile despre aceste salarii nu sunt numai praf în ochi! Proiectul de lege adoptat în Senat și care va fi dezbătut în Camera Deputaților vorbește despre creșteri salariale dar nu indică și sursa de finanțare a acestor creșteri. Se va pune o mare presiune pe bugetele unor orașe și comune, care nu vor avea cum să suporte creșterile salariale, nu vor putea asigura salarii similare pentru aceeași muncă prestată. Se poate ajunge în situația în care un funcționar din Pâncota, de exemplu, va câștiga de două ori mai puțin decât unul de la Chișineu Criș, se va crea dezbinare între angajați, care pentru aceeași muncă prestată vor primi salarii diferite. Un alt semnal de alarmă este că acordarea acestor salarii nu va depinde de performanțele angajatului, ci de bunul plac al unor oameni politici. Este probabil o formă gândită de PSD pentru controlarea funcționarilor”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Arad.

Claudia Boghicevici indică și o altă vulnerabilitate a legii. Guvernul se spală pe mâini, le promite oamenilor marea cu sarea, apoi aruncă răspunderea la administrațiile locale, care nu au forța să plătească salariile promise de la București. Administrațiile locale o duc deja foarte greu, pentru că li s-au tăiat banii de investiții. Exemplul Aradului este elocvent: Guvernul a alocat bani județului nostru pentru refacerea a… 5 (cinci!) kilometri de drum în anul 2017, iar pentru alte investiții nu a alocat niciun leu! Nu a asigurat nici fondurile necesare salariilor mărite în luna ianuarie, astfel că în domeniul social acestea pot fi plătite doar până în toamnă! Creșterile salariale sunt necesare, dar dacă nu vor fi corect gestionate vor crea tensiuni și probleme sociale, fiind o capcană pentru cetățenii de bună credință, a precizat Claudia Boghicevici.

Read more
Compania de Apă Arad execută lucrări de cuplare a reţelelor de apă potabilă în comuna Şiria

În cadrul Proiectului Fazarea Proiectului Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Arad, cofinanţat din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional Infrastructură Mare, al cărui beneficiar este Operatorul Regional S.C. Compania de Apă Arad S. A., sunt planificate lucrări de cuplare a reţelelor de apă potabilă în comuna Şiria.

Lucrările sunt realizate în cadrul Contractului CL7 Reabilitare şi extindere reţele de apă şi reţele de canalizare în Ineu, Pâncota şi Şiria, constau în cuplarea reţelelor existente la conducta de apă realizată în cadrul proiectului POS „Mediu” şi se vor derula pe parcursul a mai multor zile.

Pentru acest tip de lucrări este necesară întreruperea furnizării apei potabile, astfel că, în ziua de marti 30 mai a.c., în intervalul orar 09:00 – 15:00, vor avea loc întreruperi afectând strada Avram Iancu, tronson cuprins între Calea Aradului şi strada Vlad Ţepeş.

La reluarea alimentării cu apă potabilă este posibil să apară apă tulbure la robinetele consumatorilor. Recomandăm acestora să nu folosească apa pentru consum şi uz casnic, până la limpezirea ei completă, şi să îşi asigure rezerva minimă de apă pe perioada executării lucrărilor.

Proiectul este cofinanţat din Fondul de Coeziune, în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare.

Read more
Comuna Vladimirescu este în pană de curent de peste 6 ore

O mare parte din comuna Vladimirescu este deja în beznă, de la ora 15, pe o mare parte din străzile comunei, inclusiv strada Progresului, strada principală situată pe artera drumului european.

La solicitările insistente ale locuitorilor cei de la Enel își bat joc de oameni și promit tot felul de ore pentru remediere. Dacă la ora 15 se promitea ora 19 pentru remediere, s-a ajuns acum ca la ora 21 să se promită remedierea la ora 23. Ani de zile locuitorii comunei au făcut plângeri la Enel față de calitatea serviciilor, aproape zilnic se întrerupe curentul de câteva ori, arzând multe electrocasnice, singura explicație a distribuitorului fiind transformatoarele vechi. Dar cum banii de investiții se duc pe salarii mari este normal că problema nu se va rezolva.

Evident problema este veche în această comună, s-a aflat și pe masa de lucru a edilului care nu a mișcat niciun deget, eventual doar spre a se scărpina.

Read more
Trei super-spectacole în primele zile ale lunii iunie

In perioada 1-4 iunie vor avea loc 3 super spectacole dedicate atat celor mici dar si celor mari!.

Totul incepe de ziua copilului, astfel in 1 iunie ne intalnim in parcarea Corleone, pe strandul Neptun, cu Neverland, Lorena Ganea si Stelutele Aradului, intr-un spectacol ce garanteaza multe zambete, rol principal avandu-l parcul de distractii ce va fi prezent la eveniment pe durata celor 4 zile. Intrarea la acest eveniment este libera.
In perioada 2-4 iunie de la orele 16 ne intalnim cu B-Ton, Schimbul 3, CIA, Oana Radu, F-Charm, Olivera Petcov, Alenna, Aurora, Ana Baniciu, MERE si Mario Joy. Ne prezinta acest eveniment unde de asemenea intrarea este libera, Stino Grant. Locul de desfasurare este tot in parcarea Corleone!
Un alt gen de muzica pentru cunoscatori este oferit de organizatori in noptile din 2 si 3 iunie unde vor fi prezenti pe schela din parcarea Corleone. Vor incanta publicul Lucian Barbulescu, Emil Lassaria, Fabio da Lera, Nero, Stino Grant, YSAV si HPNOTIQ.
Deci tineti minte 1-4 iunie in parcarea Corleone pe strandul Neptun!
Read more
Arădeanul Marius Copil se califică la Grand Slam Roland-Garros

Arădeanul Marius Copil, favoritul numărul 1 al turneului de calificare, a reușit să pășească pe tabloul principal de la Roland -Garros.

De trei meciuri de calificare a avut nevoie Marius Copil pentru a accede pe tabloul principal al turneului de la Roland-Garros. În ultimul meci arădeanul a dispus de germanul Peter Goyowczyk în trei seturi, 6-4 6-7 7-6.

Copil a câștigat primul set după ce a luat un break la scorul de 2-2, nepierzându-și serviciul, scor 6-4. În setul secund germanul Gojowczyk preia inițiativa și obține break-ul la 3-2, conducând cu 4-2. Marius Copil obține re-break-ul în game-ul următor dar la tie-break pierde cu 7-5. Setul decisiv începe cu break și re-break și se ajunge la tie-break unde arădeanul se impune cu 8-6.

Read more
Beniamin Vărcuş (PSD) : „Domnule Bibart nu mai jigniţi arădenii!

Beniamin Vărcuş, liderul grupului PSD-Alde din Consiliul Local Municipal crede că administraţia Falcă a atins apogeul în ceea ce priveşte nivelul de nesimţire şi duplicitate faţă de arădeni. Consilierul social-democrat consideră că după 13 ani de eşec administrativ total, primarul doreşte să pedepsească cetăţenii pentru nereușitele propriei echipe şi, prin portavocile sale, să dea vina pe PSD.

 “Probabil din acumularea presiunii prea multor plăcuţe pe care scrie “Atenţie cade tencuiala”, cu tupeul cunoscut. Falcă, Bibarţ şi cei care le duc trena, încearcă în mod grotesc să îi facă responsabili pe arădeni pentru propria lor incapacitate. Iar dacă pot să culpabilizeze propagandistic şi PSD-ul cu atât mai bine. Clădirile monument istoric (și nu numai) din Arad sunt pe cale să se prăbușească din lipsa de viziune administrativă a primarului si a camarilei sale, iar în acest timp aceeaşi indivizi cinici încearcă să găsească ţapi ispăşitori. Măsuri coercitive, atât ştiu şi pot pe lângă majorarea taxelor şi impozitelor locale, falimentarea instituţiilor din subordine şi sifonarea banului public. În timp ce oraşe precum Oradea reuşesc să atragă fonduri europene şi să performeze în domeniul reabilitării clădirilor, edilul a găsit de cuviinţa să-i amendeze pe cetăţeni, pasând responsabilitatea propriei culpe. După 13 ani de incompetență primarul a avut o revelaţie: “Arădenii își doresc un oraș frumos, un oraș ale cărui clădiri istorice, de o arhitectură impresionantă să fie puse în valoare, restaurate, îngrijite.”  Asta nu e o noutate şi uite că a remarcat până şi Falcă sau aghiotantul său Bibarţ. Nu e rău că cei din PNL într-un final încep să înţeleagă, măcar la nivel teoretic. Rău este că in loc să le ofere soluţii oamenilor ei le servesc taxe mărite şi o atitudine ostilă. Amenzi şi tot pachetul antagonist de rigoare. Fac un apel la responsabilitate şi profesionalism. Solicit administraţiei să întocmească şi să înainteze proiecte pentru atragerea de fonduri europene nerambursabile în loc să se răzbune pe cetăţeni. Şi vă mai rog ceva: nu-i mai jigniţi pe arădeni! Nu-i mai trataţi cu superioritate şi infatuare. Oamenii văd realitatea. Prin declaraţiile  dumneavoastră nu faceţi altceva decat să le insultaţi intelectul. Încercaţi să găsiţi solutii la dezastrul urbanistic, fără a cădea şi mai tare în ridicol, prin strădania de a minimaliza criza de imagine reală în care vă aflaţi, vehiculând acuze absurde la adresa PSD-ului.”, precizează consilierul local municipal PSD, Beniamin Vărcuş.

Read more
CJA a semnat contractele de modernizare a drumurilor prin ADR Vest

În prezenţa domnilor Iustin Cionca, în calitate de președinte al Consiliului Județean Arad, Sergiu Bîlcea, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad, și a lui Sorin Maxim, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest, s-au semnat astăzi la Consiliul Județean Arad două contracte de finanțare pentru modernizarea drumului Arad-Pâncota, reabilitarea DJ 792 C (Buteni – Pâncota) şi modernizarea drumului de la Sânpetru German până la limita cu județul Timiș.

Proiectele sunt finanțate din Programul Operațional Regional 2014 – 2020, cu o valoare de peste 33 milioane de euro.

„La nivelul Consiliului Judeţean Arad, am accesat finanţări de peste 300 de milioane de euro, începând cu momentul proiectelor de preaderare, fiind unul dintre cele mai eficiente consilii judeţene din România în privinţa absorbţiei fondurilor europene.

Semnarea contractelor de astăzi este rezultatul modului în care ne urmărim priorităţile, a colaborării dintre conducerea Consiliului Judeţean Arad şi aparatul tehnic şi, nu în ultimul rând, cu Agenţia de Dezvoltare V Vest, căreia îi mulţumim pentru informaţii şi consultanţă şi pentru faptul că reprezintă unul dintre instrumentele de bază pentru dezvoltarea vestului României.

Modernizarea drumului Arad –Pâncota și reabilitarea drumului Buteni – Șilindia – Târnova – Pâncota, in valoare estimată de 30 de milioane de euro, urmărește asigurarea accesului facil spre obiective turistice din județul Arad şi creșterea siguranței în trafic și reducerea timpului de deplasare.

Al doilea proiect este modernizare drumului Sânpetru German – limită jud. Timiș in valoare estimată de 3.300.000 euro. Proiectul vizează asigurarea legăturii rutiere cu județul Timiș, care va depune un proiect complementar de modernizare a drumului județean până în localitatea Gelu”, a declarat Iustin Cionca.

Directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest a felicitat echipa Consililui Judeţean Arad pentru munca depusă. „Mulţumesc şi felicit echipa Consiliului Judeţean Arad pentru efortul depus. În spate este o muncă de mare acurateţe, ceea ce ne ajută să avansăm foarte repede.  Cu cât proiectul este mai detaliat în faza de pregătire, cu atât e mai uşor în faza de implementare. Subliniez faptul că proiectele reprezintă o modernizare a drumurilor, adică se va interveni în zona de fundaţie, nu doar un covor asfaltic, ceea ce înseamnă o durată mai mare de «viaţă» a drumului”, a afirmat Sorin Maxim.

„În acest mandat, 2016-2020, ne-am fixat ca obiectiv reabilitarea a cel puţin 300 de kilometri de drumuri judeţene, din totalul de 1200. Ţinând cont de faptul că dacă ne-am baza pe sumele alocate din bugetul de stat, am reuşi să asfaltăm aproximativ 5 km, anual, strategia noastră s-a axat pe atragerea de fonduri din alte surse. Iar cel mai important instrument de lucru pentru realizarea a ceea ce ne-am propus îl reprezintă fondurile europene. Am creionat o strategie iar astăzi facem un prim-pas important. Instituţia noastră dispune de o echipă de specialişti căreia îi mulţumesc că s-a implicat şi se implică în identificarea surselor de finanţare în accesarea şi gestionarea proiectelor”, a subliniat Sergiu Bîlcea.

Read more
Prelungirea termenului privind sprijinul financiar pentru producătorii de tomate

Producătorii agricoli din România vor fi susținuți în continuare printr-un program guvernamental să cultive tomate în spații protejate, astfel încât să asigure necesarul de consum intern din producția autohtonă.

Executivul a aprobat astăzi printr-o Hotărâre de Guvern, prelungirea termenului de depunere a actelor justificative pentru ajutorul de minimis la tomate, în sensul că valorificarea producției de tomate din cadrul Programului să se facă în perioadele ianuarie – 15 iunie, inclusiv și/ sau noiembrie – 20 decembrie, inclusiv. Cultivatorii care nu au reusit pana la 1 iunie să iasa cu roșiile pe piață mai au astfel o șansă pentru încasarea ajutorului de 3.000 de euro/beneficiar/an. Peste 6.800 de cultivatori au beneficiat până acum de acest program.

Producătorii agricoli înscriși în Registrul unic pentru accesarea Programului de susținere a produsului tomate în spații protejate, care vând tomatele în spații de vânzare precum piețe agroalimentare, târguri și piețe ambulante vor purta elemente de identificare. Elementele de identificare și procedura de distribuire a acestora, precum și tipul cheltuielilor aferente se aprobă prin ordin al ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

De asemenea, suportarea cheltuielilor aferente identificării producătorilor beneficiari ai acestui program se va realiza din resursele financiare aprobate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Prin prelungirea acestui termen se urmărește eficientizarea activității sectorului tomate produse în spații protejate, asigurarea necesarului de consum intern din producția autohtonă de tomate, realizarea unei proceduri de identificare a producătorilor autohtoni de produse agricole și o corectă informare a consumatorilor. De asemenea, se urmăreste obtinerea unor produse de calitate, competitive cu cele de pe piața europeană, precum si o eficiență economică în realizarea şi valorificarea acestora.

Read more
Cum te pregătești pentru o investiție imobiliară

Investirea într-un imobil este o decizie foarte importantă care aduce după sine o serie de mici ajutări ale bugetului. Încă dacă vrei să cumperi un imobil în care să locuiești, toate ajutările financiare vor fi răsplătite de confortul propriei case. Dacă îți este frică să faci acest pas din cauza lipsei de fonduri și ai impresia că nu vei economisi niciodată suficient de mult pentru a face acest pas, site-ul mycredite.ro te poate ajuta.

Cel mai la îndemână lucru pe care îl poți face înainte de a începe vânătoarea de locuințe este să  ai o discuție cu un agent imobiliar care îți va crea o imagine de ansamblu a pieței imobiliare. Un agent imobiliar te poate ajuta cu sfaturi despre zonele orașului, despre accesibilitatea acestora dar îți va da și multe detalii tehnice care nu sunt la îndemâna oricui. Tot el te va îndruma spre zonele unde vei găsi apartamente care se găsesc în bugetul tău.

Bugetul este cel mai important factor care îți va influența alegerea. În zilele noastre nu toți  tinerii câștigă suficient de mult pentru a pune sume substanțiale de bani deoparte. Și mult mai puțini primesc moșteniri care să poată acoperi o astfel de investiție. Astfel, foarte mulți apelează la un împrumut pentru a acoperi avansul unui imobil. Prin urmare, dacă avansul pentru credit este o problemă, o poți rezolva foarte simplu accesând un site de unde îți poți lua toate informațiile de creditare. Totuși, trebuie să îți stabilești un buget maxim înainte de a începe căutarea de locuințe. Acesta trebuie să fie în funcție de venit.

Un rol important în găsirea locuinței pe care ți-o dorești este amplasarea. Prețul apartamentelor fluctuează în funcție de zonă dar și de accesibilitatea la transportul în comun, magazine mari sau centre culturale. Desigur, cu toții ne dorim un penthouse în centrul orașului, însă în cele mai multe cazuri, bugetul nu ne permite. Trebuie să ai în vedere zona unde muncești și felul în care poți ajunge acolo, fie că deții o mașină sau nu.

Un alt aspect de care trebuie să ții cont este investiția pe termen lung. Dacă cumperi o locuință când ești tânăr, există posibilitatea de a avea nevoie de un spațiu mai mare în viitor, atunci când familia se va mări. Astfel, este ideal să achiziționezi o locuință care nu își va pierde valoarea în timp, pentru a nu ieși în pierdere atunci când vei dori să o vinzi.

Crearea unui buget pentru achiziționarea unei locuințe este partea cea mai complicată atunci când dorești să faci acest pas. Însă nu ar trebui să pierzi din vedere nici un moment casa visurilor tale. Deoarece cel mai important lucru este confortul tău și nu partea financiară. Pe termen lung confortul și satisfacția pe care ți-l creează propria locuință va rămâne, spre deosebire de problemele financiare care se pot rezolva. Din acest motiv este important să nu faci rabat de la calitate în favoarea unui preț scăzut.

Read more
USR și-a stabilit candidatul pentru Primăria Covăsînț

Daniel Filip a fost desemnat candidat din partea USR la primăria comunei Covăsînţ.

Născut pe valea Mureşului, la Lipova, de profesie jurist, s-a făcut cunoscut printre locuitorii comunei Covăsînţ prin activitatea sa de slujitor spiritual şi totodată prin asistenţa juridică cu care a venit în sprijinul acestora de-a lungul timpului.

Daniel Filip : “Oamenii au fost cei care mi-au cerut să candidez.”

Read more