News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Sărbătoarea tuturor arădenilor, Zilele Aradului, a fost confiscată în scopuri propagandistice de reprezentanţii PDL. Arădenii care au dorit să se simtă bine la evenimentele finanţate din bugetul local au fost agresaţi prin prezenţa insistentă a numeroşi reprezentanţi PDL Arad, care au încercat să îşi promoveze imaginea cu acest prilej. „Am constatat că evenimentele finanţate de Consiliul Local au fost folosite pentru a oferi un podium şi spaţiu în ziare şi la televiziuni pentru politicieni ai PDL. Am văzut, de exemplu, că deputatul Claudia Boghicevici a «oferit» sărbătorile organizate la Zilele Bujacului. Dacă este o greşeală, trebuie rectificată. Dacă nu, să ne prezinte deputatul Boghicevici facturile cu care a plătit pentru organizarea evenimentelor respective. Zilele Aradului au fost transformate în «cântarea PDL-ului», un prilej cu care politicienii acestui partid sunt promovaţi cu bani publici, sunt băgaţi cu forţa pe gâtul arădenilor. Se face o programare pe evenimente a acestora, pe principiul niciun spectacol fără PDL. Noi credem că ar trebui să aibă decenţa să nu îi agreseze pe cei care vin să se delecteze la Zilele Aradului. Dacă politicienii PDL vor să îi întâlnească pe arădeni, să organizeze dezbateri publice serioase, să vedem câţi oameni mai vin să le asculte minciunile” a spus preşedintele PSD Arad, Dorel Căprar.

PSD Arad apreciază că astfel de evenimente sunt repetiţii generale pentru alegerile de anul viitor, când banii publici vor fi folosiţi fără scrupule pentru imaginea PDL. „Îi îndemnăm pe arădeni să participe la toate evenimentele oferite de administraţia locală, dar să nu se simtă îndatoraţi sub nicio formă PDL. Sărbătorile sunt oferite din banii arădenilor” a încheiat preşedintele PSD Arad.

Read more

Consiliul Local Municipal, reunit în sedinţă festivă cu ocazia Zilei Municipiului Arad, a conferit titluri de excelenţă pentru o serie de personalităţi care s-au distins în diverse domenii ale vieţii socio-culturale. Ceremonia a avut loc la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad, în prezenţa a numeroşi invitaţi.
Distincţiile au fost înmânate de primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă şi de cei doi viceprimari, Geanina Pistru şi Levente Bognar.
În alocuţiunea pe care a susţinut-o la încheierea ceremoniei, primarul a declarat că este foarte bucuros că fiecare dintre cei premiaţi a arătat cât de mult iubesc Aradul şi le-a mulţumit pentru modul în care au contribuit la dezvoltarea municipiului şi la promovarea imaginii municipiului, invitându-i să se implice în continuare la viaţa comunităţii.
Prin Hotărârea Consiliului Local Municipal Arad au fost conferite urmatoarele titluri de excelenţă, pe domenii:
LITERE – Magdalena Brauch
ARTE VIZUALE – Zoe Eisele Szucs (pictură), Dumitru Paina (sculptură)
ARTĂ DRAMATICĂ – Dorina Darie Peter
MUZICĂ – Nicolae Mihai Brânzeu
MANAGEMENTUL AFACERILOR – Lucia Mihalcovici
SPORTIV: Theodor Gheorghe Puterity (ciclism), Mihaela Botez (canotaj) şi Barta Elisabeta (canotaj),
ÎNVĂŢĂMÂNT: Mariş Tafie şi Laurenţiu Căpăţână.
Au mai fost conferite titluri de execelenţă alte domenii: pentru promovarea unui brand arădean de mare succes, la nivel naţional – Elena Lăslean şi pentru atitudinea civică şi promovarea valorilor Aradului – Buda Bujor, precum şi o diplomă de onoare pentru implicare civica – Kover Gabor. (newsar.ro)

Read more

Basescu si Falca caricatura

Nici Găina/Nici Marina/Faină-i rima/De pe prima!

Dar, gata cu poezia, că nu ne arde nouă de versuri acum. Ideea e că mai-marii noştri cu tentă portocalie au înlocuit băile de mulţime cu cabinele de duş. Deci fug vipurili de oameni ca şi Satana de apa sfinţită… Duş, nu baie.

Exemplul vine de sus! Halo, nu de foarte sus, de la divinitate, ci de la Zeus. Nici măcar de la Zeus ăla al grecilor, ci al nostru, cel cu privire şuie, ca un far marin cu o singură sclipire. Băse-l cheamă! Ei, Băse nu mai dă ochii cu populaţiunea numa’ prin intermediul televiziunii. În rest, duş, nu baie! Băse n-a fost anul acesta la Muntele Găina. Deliberat! Prin preajmă e şi Baia de Criş (comuna de care aparţine Ţebea, leagănul moţilor, ca şi Găina). Or, ne-am înţeles: Duş, nu baie!

La Ziua Marinei la fel. Marinarul Băse, nelipsit de la aceste manifestări, s-a dat «lovit». Şi nu s-a dus. În schimb s-a dus cu şalupa, în expediţie privată. Ziua Marinei înseamnă mare, adică baie. Şalupa e mai îngustă, o fi numa’ duş. Clar: Duş, nu baie!

Transpus la scară mai mică, Falcă îşi imită naşul. La Găina a stat mai mult ascuns, pe sub poalele corturilor prietenilor de la Brad. Deci, duş, nu baie!

Zilele Aradului sunt, culmea, mai searbăde decât Zilele Bradului. Parol, am văzut la Etno TV, într-o obişnuită butoniadă a telecomenzii din dotare. Ei, la Zilele Aradului Ghiţă Falcă adoptă aceeaşi tactică de a evita oamenii, respectiv huiduielile. A împărţit sărbătoarea Aradului în mai multe piese de puzzle, în diferite cartiere, numa’ să nu dea ochii cu mulţimea. Aşa cum vă spuneam de la început până la sfârşit: Duş, nu baie! Sau, în limbaj analistico-politic începutul sfârşitului! Amin! (flacara-rosie.ro)

Read more

Marius Copil
Incepand de astazi se da startul la Grand Slam US Open, astfel in calificarile pentru accederea pe tabloul principal participa si aradeanul Marius Copil care va juca in primul tur impotriva argentinianului Facundo Bagnis. In cazul unei victorii Marius Copil va juca in turul 2 impotriva invingatorului din partida Lukas Lacko vs Eduardo Schwank. Apreciem ca nu este o tragere tocmai rea pentru aradeanul nostru, care acest moment este numarul 203 ATP. Bafta Marius!

Read more

Acum trei saptamani atrageam atentia asupra modului de lucru si calitatii pe strada Renasterii, unde se lucra un program lejer, de alaptat. Acum o saptamana, probabil ca sa ne contrazica, au reusit sa se faca cunoscuti in toata tara dupa ce au lasat aproximativ 230.000 oameni timp de 8 ore fara pic de apa. Si in asemenea momente, edilul Aradului, Gheorghe Falca, cel ce se pretinde a fi primarul aradenilor, se ascundea fara sa raspunda la telefon. In zadar mass-media il suna pentru minime lamuriri sau pentru a linisti locuitorii, dansul se dadea plecat, probabil la Zilele Bradului, sarbatoare importanta pentru persoana sa. Trecand peste acest aspect, lasitatea in momentele grele, sa trecem si la aspectul pur tehnic sau economic. Aceasta magistrala veche de doar 20 ani, a avut o depresie nervoasa si a crapat, totul datorindu-se picamerelor si utilajelor grele care lucrau pe aceasta portiune la doar 20 cm deasupra conductei. Evident ca vibratiile puternice si constante au dus la fisura care acum s-a remediata, schimbata conducta pe o portiune de 300 m si totul ne intrebam pe cheltuiala cui? Acum suntem la stadiul de ancheta dar precis ca nu se vor gasi vinovati si toate cheltuielile vor fi suportate de cetatenii orasului, care deja au trecut „proba apei”!
Oricum in aceste momente Gheorghe Falca este deja stresat de muncile importante pe care le are, Zilele Aradului, unde a alocat o suma importanta, si se pregateste sa o primeasca pe marea cantareata cu suflet si piept imens, Samantha Fox. E drept 9 zile, e de munca, propunem ca de anul viitor Ziua Aradului sa fie in toata luna august si incet, incet, sa o incepem de prin iulie cand defapt sunt adevaratele zile aradene. Vorba romanului „daca dai panem et circenses nu te uita lumea”.

Read more

Piteşteanca Diana Enache a câştigat astăzi finala Trofeului „Ilie Năstase” la tenis, adversara sa din ultimul act, Raluca Platon, retrăgându-se la scorul de 6-1, 1-0 pentru Enache, din pricina unor probleme medicale.
Aflată pentru a şasea oară la ITF Arad – a ratat doar ediţia inaugurală din anul 2004 – Diana Enache a cucerit al şaselea trofeu ITF din carieră, fiind prima victorie la Arad.
La ediţia precedntă, Enache a jucat finala, pierzând în faţa croatei Ana Mijacika.

sportsinro on livestream.com. Broadcast Live Free
Read more

Arădeanul Călin Jurj a câștigat prima din cele șapte plasme pe c are Şah Club Vados, ARED si Atrium Mall le oferă în cadrul concursului pentru jucătorii amatori care se desfășoara în fiecare duminică (între orele 16 și 20) la Atrium Mall. Aici jucătorii amatori (nelegitimați) au ocazia să joace câte o partidă de șah cu patru copii de nivele valorice diferite, legitimați la clubul de șah Vados. Pentru a câștiga plasma trebuie sa ai între 18 și 45 de ani, să joci împreună cu prietenii tăi împotriva copiilor și să acumulezi punctajul necesar. Este suficient să învingi în cele 4 partide şi să mai aduci 2 prieteni care la randul lor sa iasă câstigători (jumatate din punctele câştigate de catre prietenii tai se adaugă la punctele tale) pentru a câştiga plasma. Pentru a-ţi creşte şansele de câştig, poţi să-ţi înscrii în concurs (oricând pe perioada desfăşurării lui) până la 10 prieteni. Detalii şi regulamentul complet pe www.ared.ro.

Read more

Primăria Municipiului Arad informează că începând cu data de 1 august 2011 a fost eliminată taxa specială de salubrizare ca urmare a adoptării HCLM nr. 193/2011 pentru reglementarea activităţii de salubrizare menajeră în Arad. Contribuabilii care au achitat taxa speciala de salubritate integral pentru anul 2011 înaintea datei de 1 august şi nu înregistrează alte restanţe la bugetul local pot solicita Direcţiei Venituri restituirea sumelor aferente.
Începând cu aceeaşi dată, serviciul de salubrizare menajeră se achită direct operatorului serviciului public SC Polaris M Holding, pe bază de contracte încheiate individual cu persoanele fizice şi juridice, în conformitate cu Legea 101/2006 privind serviciul de salubrizare a localităţilor şi a Regulamentului de organizare şi funcţionare a serviciilor publice de salubrizare în municipiul Arad, adoptat prin HCLM 229/2007, actualizată.
Aducem la cunoştinţa cetăţenilor, asociaţiilor locative, agenţilor economici şi instituţiilor publice că SC Polaris M Holding este concesionarul licenţiat al serviciului public de salubrizare menajeră în municipiul Arad, fiind singurul operator autorizat să desfăşoare activitatea de colectare a deşeurilor municipale şi să încheie contracte de prestare de servicii pentru salubrizarea menajeră.

Read more

Hacker-ul arădean „Micul Fum”, care a spart conturile de Facebook ale unor vedete, a fost prins de procurorii de la Crimă Organizată.
Lazăr Marcel Lehel, în vârstă de 40 de ani, a fost reţinut pentru săvârşirea infracţiunilor de acces fără drept la sisteme informatice, modificare fără drept şi restricţionarea accesului la date informatice, transfer neautorizat de date dintr-un sistem informatic şi violarea secretului corespondenţei, se arată într-un comunicat al DIICOT.
În octombrie 2010 – iulie 2011, acesta a spart adresele de e-mail ale vedetelor PRO TV, folosindu-se de conturile lor de pe Facebook, apoi le-a publicat pozele şi mesajele private, atât de pe adresele personale, cât şi din inboxul de pe reţeaua de socializare.
„Micul Fum” a avut acces la corespondenţa privată stocată în cadrul conturilor părţilor vătămate, printre care s-au aflat vedete ca Roxana Cihulescu, Corina Caragea şi Dragoş Moştenescu.
Hackerul este acuzat că a postat pe conturile personale – „Micul Fum” şi „Thevem Theven” – informaţii şi date confidenţiale, respectiv fotografii, mesaje electronice şi alte discuţii private purtate de părţile vătămate pe conturile de socializare şi aplicaţiile de chat.
În urma unei percheziţii la locuinţa acestuia din Păuliş, procurorii au ridicat sistemele informatice utilizate în activitatea infracţională, dar şi alte mijloace de probă. (newsar)

Read more

Anuntul a fost facut de Dorin Stana, deci gratis pentru femei si copii in primul meci din noul campionat pentru textilistii aradeni. Tot in conferinta de azi am mai aflat ca pentru suma de 6000 Ron, UTA poate sa-si acopere cheltuielile pentru un meci disputat in nocturna, optiunea DIGI SPORT fiind prima in programarea partidelor. Despre actionari noi, nimic, treaba financiara, nu e treaba noastra, in schimb am aflat ca pana la ora aceasta s-au vandut aproximativ 600 abonamente, cu sperante de imbunatatire. Restul vedeti pe video: (foto:sportarad.ro)

sportsinro on livestream.com. Broadcast Live Free
Read more