News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

 

Grupul Partidului Popular European (PPE) din cadrul Parlamentului European a organizat, joi, 30 iunie, o audiere publică cu tema „Instrumente financiare inovative în politica de coeziune”. Dezbaterea a avut loc în contextul pregătirii regulilor pentru următoarea perioadă de finanţare a politcii de coeziune.

La întâlnire au luat parte Thomas Barrett, director în cadrul Băncii Europene de Investiţii (BEI), Rudolf Niessler, Director în cadrul departamentului de coordonarea politicilor regionale al Comisiei Europene, Eugenio Leanza, coordonatorul instrumentului Jessica (BEI), Richard Pelly, Director executiv în cadrul Fondului European de Investiţii, precum și europarlamentari din cadrul Grupului PPE.

Pentru perioada 2007-2013, au fost concepute o serie de noi instrumente (precum Jeremie, Japsers, Jasmine) menite să permită o utilizare cât mai eficientă şi mai durabilă a fondurilor structurale şi a fondului de coeziune.

Prezent la dezbatere, europarlamentarul Iosif Matula a ridicat problema diferenţelor existente în utilizarea acestor instrumente financiare în statele membre ale Uniunii Europene și impactul asupra viitorului politicii de coeziune. De asemenea, europarlamentarul a adresat o întrebare cu privire modul în care au fost utilizate finanțările Băncii Europene de Investiții în România.

„Sprijinul Băncii Europene de Investiții este prezent în toate sectoarele importante ale economiei, de la infrastructura de bază în domeniul transporturilor, energiei, până la industrie și servicii. BEI a investit în România mai mult de 8 miliarde euro în ultimii 20 de ani, perioadă în care a acordat sprijin pentru 104 proiecte, și aproape 4 miliarde în ultimii 5 ani”, afirmă Iosif Matula.

Thomas Barrett, director în cadrul Băncii Europene de Investiţii a afirmat că este prevăzută o lărgire a câmpului de aplicare a intrumentelor financiare în perioada imediat următoare şi este preconizat un volum mai mare de investiţii.

„Este necesară întărirea aplicării instrumentelor financiare şi avem intenția clară să facilităm accesul la acestea. Tehnica instrumentelor financiare aduce complexitate politicii, iar simplificarea joacă un rol important în eficacitatea politcii. Se poate observa că atunci când avem mai multe reguli, creşte numărul erorilor”, a spus Barrett.

Richard Pelly, Director executiv în cadrul Fondului European de Investiţii a adăugat că, în ultima perioadă, România a utilizat instrumente financiare care au contribuit la creșterea gradului de absorbție a fondurilor europene.

Read more

Asociația Educatio în parteneriat cu Fundația Pro Prietenia au desfașurat în perioada 27-30 iunie un curs de formare inițială dedicat voluntarilor din cadrul următoarelor organizații de la nivelul județului Arad: Fundația Pro Prietenia Arad, Asociația Educatio, Asociația Ofensiva Tinerilor, Asociația Progress On, AIESEC și Tineret Vest. Cursul a fost susținut de un formator din cadrul Centrului de Voluntariat Cluj-Napoca. Au participat un număr de 54 de elevi și studenți, aceștia implicându-se în urmatoarele sesiuni: Ce este voluntariatul? De ce să fiu voluntar? Cine sunt eu ca voluntar?

Acest curs de formare reprezintă prima etapă din programul de formare pentru voluntar și de dezvoltare a conceptului de voluntariat implementat în cadrul Centrul Județean de Voluntariat Arad.

“Acest scurt modul a costituit un binevenit prilej de a face cunoștință cu ce înseamnă voluntariatul, pentru cei care nu au participat până acum la vreo activitate din acest domeniu, dar și o modalitate prin care cei cu experiență și-au putut exprima părerile și au putut afla lucruri noi. Considerăm că a fost o acțiune reușită și sperăm să mai organizăm astfel de cursuri și in lunile care urmează.” a declarat Casandra Boldor, reprezentant al Centrului Județean de Voluntariat Arad.

 

Read more

Ziua ,,Sfinţiilor Apostoli Petru şi Pavel,, a reprezentat pentru comuna Bocsig zi de sărbătoare cu atât mai mult cu cât localnicii, alături de oficialităţi locale şi judeţene au participat la o serie de evenimente reprezentative pentru comunitate.

Astfel, Nicolae Ioţcu, preşedinte al Consiliului Judeţean Arad, alături de primarul comunei, Ioan Florin Ciul şi în prezenţa a numeroşi membri ai comunităţii şi primari din localităţile vecine, a inaugurat drumul proaspăt reabilitat, drum ce face legătura dintre satul Răpsig şi drumul principal de comună. A urmat apoi inaugurarea a două străzi noi, asfaltate, în satul Mânerău şi dezvelirea bustului compozitorului Ion Vidu.

Drumul comunal dintre Răpsig şi Bocsig este singura cale de a ajunge în centrul de comună a celor peste 800 de oameni care locuiesc în sat, acest drum DC15 nefiind reabilitat, după spusele primarului Ioan Florin Ciul, de 16 ani. Cu atât mai mare a fost bucuria celor prezenţi, marea majoritate din Răpsig, de a asista la darea lui în folosinţă.

„Am sprijinit comunitatea locală pentru a primi banii necesari asfaltării acestui drum, în lungime de 5,5 kilometri, astfel încât să se poată circula în condiţii normale şi moderne între cele două localităţi . A fost un proiect început în urmă cu 3 ani pe care iată, suntem mândri că l-am finalizat cu succes”, a spus preşedintele CJA Nicolae Ioţcu.

Întâlnirea cu locuitorii comunei Bocsig a continuat pentru preşedintele Nicolae Ioţcu în satul Mânerău. Şi aici a avut loc un eveniment de inaugurare, ca urmare a finalizării unor investiţii demarate de Primărie, tot pe drumuri. Pentru prima oară în sat, pe două dintre străzi s-a turnat asfalt, iar circulaţia se face acum „ca la oraş”, după cum ziceau norocoşii locuitori de pe cele două străzi. Lungimea străzilor asfaltate este de 900 de metri, fiecare, valoarea lucrării fiind de 100.000 de lei, bani alocaţi de la bugetul Consiliului Judeţean.

Ziua de sărbătoare a continuat cu un eveniment cultural, de mare importanţă pentru satul Mânerău. A avut loc dezvelirea bustului marelui compozitor lui Ion Vidu, în prezenţa mândrilor mânerani. Ion Vidu s-a născut la Mânerău, 17/29 decembrie 1863 şi este considerat şi astăzi „maestrul muzicii corale româneşti”. Urmează Conservatorul la Arad şi la Caransebeş. Predă, ca profesor, muzica la Arad şi la Lugoj, după care îşi încheie activitatea ca inspector general de muzică la toate şcolile normale (Liceele Pedagogice) din ţară. Este cunoscut prin lucrările corale de excepţie, care se cântă şi astăzi: Ana Lugojana, Mântuire, Răsunetul Ardealului, dar şi prin piesele inspirate de aici, din frumuseţile Mânerăului natal (Din şezătoare, Peste deal, Negruţa).

În semn de respect pentru valorile culturale ale judeţului nostru, Consiliul Judeţean Arad, prin Centrul Cultural Judeţean a finanţat realizarea unui bust al celebrului compozitor, lucrarea fiind realizată de sculptorul prof. Mihail Păcurar.

Read more

Consiliul Judeţean Arad a votat astăzi, la foc automat ca de obicei, o suită de „binefaceri” pentru arădeni. Această dată va rămâne în memoria arădenilor drept una „fericită”, în care puterea PDL-UDMR-UNPR ne-a adus următoarele „bucurii”: majorarea tarifelor pentru serviciile prestate de Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor pentru anul 2012; majorarea tarifelor pentru serviciile de interes judeţean prestate de Biblioteca Judeţeană „A.D. Xenopol”; majorarea tarifului pentru eliberarea licenţei de traseu în vederea efectuării transportului public judeţean de persoane prin curse regulate speciale; majorarea tarifelor pentru eliberarea autorizaţiilor speciale de transport pentru vehiculele cu gabarit depăşit, pe drumurile judeţene; majorarea taxelor specifice Complexului Muzeal începând cu 2012; majorarea taxelor judeţene pe 2012 pentru activităţile de urbanism şi autorizare; majorarea preţurilor şi tarifelor la serviciile publice de alimentare cu apă potabilă, apă industrială şi de canalizare – epurare practicate de Compania de Apă. Şapte majorări de taxe şi impozite, şapte „bucurii”, şapte abuzuri ale administraţiei Nicolae Ioţcu! Arădeni, să plătiţi bine!

Tot în aceeaşi şedinţă stimabilii consilieri ai majorităţii au aprobat proiectul privind Convenţia şi Statutul Grupării Europene de Cooperare Teritorială Bekes-Arad şi desemnarea reprezentanţilor judeţului Arad în Adunarea Generală. Ce fel de cooperare teritorială, ce fel de statut, ce Adunare Generală? Nici acum nu am primit un răspuns cu privire la preţul contra căruia ne vindem resursele naturale de apă spre alte comunităţi. Asta demonstrează că pe lângă problema pe care o vom avea peste câţiva zeci de ani cu apa potabilă, noi arădenii, suntem luaţi de proşti: plătim un preţ mult mai mare pentru apă şi canalizare decât o vor face vecinii noştri unguri în condiţiile în care aceştia îşi aduc apa de la noi. (comunicat PNL Arad)

 

Read more

În sala de sport a Şcolii Generale Nr. 11 „N. Bălcescu” din Arad a avut loc, recent, prima ediţie a concursului de aruncări de 3 puncte, ,,Cupa de Vară”, organizată de prof. Daniel Dragoş şi Ciulei Cristian pentru toţi aceia care au susţinut activitatea baschetbalistică la Şc. Gen. ,,N. Bălcescu” . Această competiţie a strâns 15 concurenţi: Pricope Mădălin, Ielena Graţiela, Ichim Lavinia, Peter Alexandru, Dragoş Sorin, Peter Bianca, Boros Attila, Manea Denisa, Păun Gyongy, Ciprian Maliţa, Dragoş Daniel, Ardelean Adrian, Incicău Alexandra, Cheşa Dumitru si Gligor Raluca .

Fiecare concurent a avut la dispoziţie 10 aruncări de la 6,75 metri, iar cei mai buni 5 executanţi au ajuns în finală. După prima fază, în finală au ajuns Manea Denisa , Dragoş Daniel şi Incicău Alexandra iar pentru celalate 2 locuri disponibile in finală s-a disputat un baraj între : Peter B., Maliţa , Păun şi Dragoş S. În ultimul act a ajuns Peter B. şi Maliţa după trei baraje disputate.

În finală după primele aruncări s-a stabilit podiumul iar pentru locurile patru si cinci s-a disputat un nou baraj care a stabilit clasamentul final: 1. Manea Denisa (reuşind 9 aruncări din 10); 2. Dragoş Daniel ( reuşind 8 aruncări din 10); 3. Maliţa Ciprian ( colegul nostru de la informmedia, reuşind 5 aruncări din 10); 4. Peter Bianca; 5. Incicău Alexandra. De menţionat că finaliştii au fost recompensaţi cu: medalii, diplome, cupe plus alte premii surpriză( oferite de Beniamin Dragoş ).

La finalul acestor manifestări, profesorul Dragoş ne-a declarat: ,,Vreau să mulţumesc tuturor acelor care au susţinut în acest an şcolar activitatea baschetbalistică şi de aceea am vrut să organizez un concurs de trei puncte atât pentru cei din presă, pentru personalul şcolii cât şi pentru elevi. Mulţumim domnişoarei director Goina Carmen pentru sprijinul acordat şi oferirea sălii pentru desfăşurarea acestei competiţii”.

 

Read more
Traian Băsescu, Victor Ponta şi Crin Antonescu au scăzut în popularitate în luna iunie de luna mai, potrivit unei cercetări realizate de IMAS pentru “Adevărul”. Cei trei au pierdut puncte faţă de luna mai, potrivit unei cercetări realizate de IMAS pentru „Adevărul“ Principala temă de dezbatere a fost Constituţia.
Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, conduce în topul încrederii cu 32,2% potrivit sondajului realizat de IMAS pentru „Adevărul” în luna iunie 2011. Următorul clasat este liderul PNL Crin Antonescu care întruneşte 27,2% aprecieri pozitive, în timp ce preşedintele PSD Victor Ponta are 23,2%. Pe locul patru se află tot un reprezentant al Opoziţiei, preşedintele Senatului, Mircea Geoană (PSD) care are 14,8% cotă de încredere.
Ultimele locuri sunt ocupate de reprezentanţi ai actualei Puteri, excepţie făcând liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, cotat cu 7,9%. Preşedintele Traian Băsescu deschide plutonul guvernanţilor cu 10,6%, urmat îndeaproape de Theodor Stolojan cu 10,3%, de Emil Boc cu 8,3% şi de Marko Bela cu 3,2%.

Practic, fiecare lider important a scăzut faţă de luna mai: Victor Ponta cu cinci procente, Crin Antonescu cu patru, iar Traian Băsescu cu două. Dacă încrederea în politicienii care guvernează a fost, în permanenţă, la cote scăzute (Traian Băsescu a început anul cu 11,5%, a ajuns la 12,4% în mai, iar în prezent are 10,6 %-n.r.) procentele înregistrate de liderii USL, Crin Antonescu şi Victor Ponta au variat semnificativ de la o lună la alta. Crin Antonescu a început anul cu o cotă de popularitate de 27,9%, iar în februarie, la momentul parafării protocolului USL, a ajuns la 31,2%.
A urmat o perioadă în care USL nu a lansat iniţiative semnificative, marcată de un scor mai scăzut 25% în martie şi 25,6% în aprilie. Şeful PSD, Victor Ponta, a avut aceleaşi fluctuaţii: 25,2% la începutul anului, 29,4% în februarie, 22,5% în martie şi 23,2% în aprilie. În luna mai, al cărei principal eveniment a fost congresul PDL, ambii lideri ai Opoziţiei au punctat semnificativ. Crin Antonescu a ajuns la 31,2%, iar Victor Ponta la 28,2%. În iune, procentele celor doi au revenit la un nivel apropiat faţă de aprile -27,2 % pentru Crin Antonescu şi 23,2% pentru Victor Ponta.
Posibile explicaţii
Analistul politic Cristian Pârvulescu identifică două posibile explicaţii ale rezultatelor din luna iunie. Pe de o parte, dezbaterea despre modificarea Constituţiei a avut un impact destul de scăzut, pe de altă parte, USL a lăsat impresia că nu are alternativă la iniţiativele unei Puteri care nu se bucură nici ea de popularitate. Pârvulescu a adăugat că subiectul regionalizării nu poate fi, încă, luat în calcul, deoarece orice eveniment are nevoie de o perioadă pentru a produce efecte în rândul opiniei publice.
Românii sunt sceptici
PSD conduce în topul partidelor cu 31,7% în timp ce PNL are 22,5%. Social-democraţii par să fie mai bine poziţionaţi în competiţia din interiorul USL pentru desemnarea candidaţilor la alegerile de anul viitor, unul dintre criterii fiind şi sondajele de opinie. PDL se menţine în nota obişnuită cu 15,7%, Partidul Poporului are 10,8% iar UDMR 5,5%. Nici o altă formaţiune politică nu ar depăşi pragul parlamentar. Biserica este, în continuare, pe primul loc în topul încrederii cu o cotă de 78,9%, în timp ce Armata înregistrează 60,6% aprecieri pozitive. Românii au încredere în mass-media în proporţie de 45,7% şi în primării într-un procent de 42,4%. Cotele cele mai scăzute de încredere le au Sindicatele – 18,3%, Preşedinţia – 12,3%, Parlamentul – 8,6% şi Guvernul – 8,5%.
Neîncrederea în instituţiile care reprezintă politica poate fi explicată şi prin faptul că 86,3% din cei chestionaţi consideră că România se îndreaptă într-o direcţie greşită şi doar 10,7% spun că se îndreaptă într-o direcţie bună. Şi gradul de mulţumire faţă de nivelul de trai este unul scăzut. Potrivit sondajului, 37,2% au răspuns la această întrebare cu „nu prea mulţumit”, 30,6% se declară „foarte nemulţumiţi”, 18,1% nu sunt nici mulţumiţi, nici nemulţumiţi şi doar 12,6% se declară mulţumiţi. Un procent de 64,6% califică drept mai rea performanţa actualului Guvern comparativ cu cel anterior, 26,1% cred că este la fel, în timp ce doar 6% au calificat-o ca mai bună. (pesurse)
Read more

Conform directorului executiv DGFP Arad, Marius Draganescu, „de la data de 01 iulie a.c. 103 angajaţi ai instituţiei vor fi în perioada de preaviz de 30 de zile, timp în care se vor organiza testări profesionale pentru stabilirea celor 25 de persoane disponibilizate. De precizat că în cadrul procesului de reorganizare s-a mers pe desfiinţarea unor posturi dintr-o anumită clasă de salarizare (ex: inspector sau consilier), astfel încât, dacă într-un serviciu sau birou există mai multe persoane care au aceeaşi încadrare şi un post trebuie desfiinţat, s-a recurs la varianta testării profesionale în vederea selectării personalului.”
Vremuri grele si examene dificile pentru finantistii aradeni!

Read more

Cei care astăzi ne conduc asistă impasibili la modul cum autorităţile din Timişoara apără simbolurile oraşului lor, chiar dacă acestea intră într-o anumită contradicţie cu ceea ce susţinem noi că ne aparţine. Există un fel de „meci” istoric între Arad şi Timişoara, ambele oraşe revendicându-şi disputarea primului meci de fotbal de pe teritoriul României. Într-un fel, noi spunem că la noi s-a jucat prima dată fotbal, iar ei spun că la ei s-a jucat prima dată fotbal. Ideea este că Timişoara şi-a promovat această parte de tradiţie, mai întâi prin brandul local de bere, iar zilele acestea printr-o formă de protest faţă de retrogradarea echipei Poli Timişoara în liga a II a. Ultima iniţiativă nu a aparţinut suporterilor, ci Primăriei Timişoara, cea care a amplasat o imitaţie a unei porţi de fotbal şi a unui portar care se întinde după minge pe Calea Aradului, la trecerea pe sub calea ferată – totul ca un semn al tradiţiei Timişoarei în acest fotbal. În tot acest timp la noi nu se întâmplă nimic, situaţia clubului UTA este încă neclară, iar autorităţile nu îşi arată deschis ataşamentul şi dorinţa de a se rezolva problemele financiare ale acestuia. În Arad nici măcar nu a mai fost amplasată o plăcuţă memorială pe terenul fostului stadion „Vagonul”, care să amintească faptul că acolo s-a jucat prima dată fotbal pe teritoriul de azi al României, în data de 15 august 1899. La noi, stadionul UTA continuă să se degradeze în aşteptarea anului electoral când probabil se va face promisa modernizare. În timp ce Timişoara îşi promovează simbolurile, noi ne predăm judeţul celor care ne desconsideră de decenii şi ne ignorăm propria istorie!

Iată ce scrie domnul preşedinte al Consiliului Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu, în prefaţa cărţii „O istorie ilustrată a fotbalului arădean”, volumul I, autor Tiberiu Ţiganu. „Fotbalul reprezintă pentru noi, arădenii, CEA MAI DE PREŢ CARTE DE VIZITĂ. AICI S-A JUCAT PENTRU PRIMA DATĂ FOTBAL ÎN ROMÂNIA, aici s-a născut prima echipă românească aristocratică, aici avem singura „Doamnă” a fotbalului autohton şi tot la Arad se află CAMPIOANA PROVINCIEI. Sper ca fotbalul arădean să renască din propria-i glorie…” Cuvintele sunt ffrumpase, dar în aceste condiţii de ce nu se face nimic pentru a ne apăra tradiţia, „nobleţea” fotbalistică (titlul compunerii semnate de Nicolae Ioţcu), dacă tot le recunoaştem la aproape cel mai înalt nivel?

Iată ce spune şi domnul Tiberiu Ţiganu despre disputa Arad-Timişoara pe tema primului meci de fotbal. „DOCUMENTELE SUNT ÎN FAVOAREA ARADULUI. Regulile s-au predat aici din 1898, în acelaşi ani fiind publicat şi regulamentul oficial în presa vremii. Dacă vreţi, lucrarea mea e o replică la „Timişoara, leagănul fotbalului românesc, scrisă de Iosif Dudaş”. Absolut admirabil! Avem argumente de a revendica şi noi faptul că înaintaşii noştri au fost printre primii români care au jucat fotbal. Acest lucru este, din păcate, lipsit de importanţă pentru cei care ne conduc. Ei nu văd mai departe sau mai în profunzime de un strat de asfalt şi de o bordură! (comunicat PNL Arad)

Read more

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură (CCIA) Arad desfăşoară, începând din luna iulie a anului trecut, un proiect ce vizează creşterea competitivităţii pe piaţa muncii prin calificare. Prin acest proiect derulat împreună cu Asociaţia Agrom Ro se oferă oportunitatea celor interesaţi de a urma cursuri de calificare/recalificare în turism. Luna aceasta s-a finalizat cursul de administrator de pensiune turistică, 170 de persoane urmând să intre în posesia certificatului de atestare.
„Proiectul, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, oferă participanţilor posibilitatea creşterii nivelului de calificare prin dezvoltarea abilităţilor şi competenţelor, îmbunătăţirea competenţelor prin activităţi de instruire teoretică şi practică în domeniul turismului, fapt concretizat prin cursuri de calificare, validate în urma unui examen de evaluare a cunoştinţelor”, se arată într-un comunicat de presă remis de CCIA Arad.
Cursul de administrator de pensiune turistică în Regiunea Vest – localităţile Arad, Deva, Ineu şi Regiunea Centru – localităţile Reghin, Topliţa, Sovata, s-a desfăşurat în perioada noiembrie 2010 – iunie 2011, la acesta participând nu mai puţin de 177 de cursanţi. În urma examenului susţinut, 170 dintre participanţii din amblele regiuni au absolvit cursul, diploma fiind recunoscută de CNFPA, Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse.
Din toamnă începe un nou curs
Începând din luna septembrie a acestui an şi până în luna mai a anului 2012 se va desfăşura cel de-al doilea curs prevăzut în cadrul proiectului, respectiv tehnician în hotelărie. Cursul va cuprinde 1.080 de ore, din care 360 de teorie şi 720 de ore de practică şi va putea fi accesat de 40 de participanţi din fiecare regiune, dintre care 20 de femei iar 13 trebuie să fie deja angajaţi în domeniul turismului. Persoanele care doresc să se înscrie la acest curs trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să aibă domiciliul şi locul de muncă în mediul urban, statulul pe piaţa muncii: angajat iar nivelul de instruire: minim învăţământ liceal, învăţământ liceal tehnologic sau postliceal.
Înscrierile pentru cursul de tehnician în hotelărie vor începe în luna iulie şi se vor încheia la începutul lunii septembrie. Pentru persoanele din judeţul Arad, înscrierile se pot face prin Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură la numerele de telefon: 0257 216 520, 0745 535 205 sau e-mail: [email protected], persoană de contact Eva Magyaro.

 

Read more

La Macea va avea loc, în perioada 2-3 iulie, cea de a treia ediţie a Festivalului Părădăicilor, eveniment la care sunt aşteptaţi mii de oameni. Anunţul a fost făcut, astăzi, de Adrian Ţolea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad, şi Ana-Maria Dumitrean, directorul Centrului Cultural Judeţean Arad. La conferinţa de presă a participat şi Ioan Alexandru Ardelean, unul dintre organizatorii locali ai evenimentului, care a trecut în revistă istoria festivalului şi modul în care acesta s-a născut, la iniţiativa consilierului judeţean Sorin Victor Roman. „Ţin să mulţumesc Consiliului Judeţean şi Centrului Cultural Judeţean pentru sprijin. De asemenea, subliniez că şi anul acesta vom pune accent pe sprijinul pe care legumicultorii din Macea îl vor putea obţine accesând fonduri europene”, a declarat Ioan Alexandru Ardelean.

Organizatorii din acest an, adică Consiliul Judeţean Arad, Centrul Cultural Judeţean Arad, Asociaţia pentru Conservarea Culturii în Mediul Rural şi Primăria Macea propun ca, dincolo de sărbătoarea propriu-zisă, să vină în sprijinul producătorilor agricoli din zonă printr-un seminar cu tema „Ferma de subzistenţă”, la care vor lua parte specialişti în agricultură şi în programele de accesare de fonduri europene, precum şi reprezentanţi ai unor companii de asigurări în domeniu. Conform organizatorilor, aproape toţi legumicultorii din comună îndeplinesc condiţiile pentru a putea accesa fonduri europene pentru ferme de subzistenţă, lucru care le-ar aduce în buzunare câteva mii de euro anual.

Startul festivalului va fi dat în cursul zilei de sâmbătă, când între orele 7 şi 14 va avea loc un concurs de pescuit, după care organizatorii vor găti un gulaş de peşte cu mult… bulion! Ziua, dedicată pescuitului şi seminariilor pe teme agricole se va încheia la ora 21, cu un program artistic susţinut de formaţia „Fraţii Roşu” şi soliştii Dorel Banci, Victor Urucu şi Ariel Unc. Duminică, 3 iulie, manifestările încep la ora 9,30, cu participarea la Sfânta Liturghie de la Biserica Ortodoxă Macea, La ora 13 va avea loc vizitarea standurilor cu produse tradiţionale iar la ora 14,30, premierea celor mai buni producători.

De la ora 15, organizatorii propun un program artistic, cu Taraful de la Macea, formaţia Fraţii Roşu cu soliştii Dorel Banci, Victor Urucu şi Ariel Unc, Iulian de la Macea, formaţia Gabi Bârsăuan, formaţia Abrudan, formaţii de dans popular şi alţi interpreţi.

La fel ca în fiecare an, prezentator este actorul Zoltan Lovas. Responsabil cu momentele vesele este Radu Moş iar la capitolul distracţie trebuie organizatorii s-au mai pregătiti şi cu un uriaş tobogan gonflabil, picturi pe faţă şi focuri de artificii.

 

Read more