Cu toate că până la 17.10.2011, termen limită până la care mai pot fi depuse cereri pentru solicitarea ajutorului specific acordat pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agricole în sectorul de agricultură ecologică, au mai rămas puţine zile, fermierii arădeni nu au depus cereri pentru solicitarea acestui sprijin.
Reamintim că ajutorul specific se acordă pentru exploataţiile din producţia vegetală şi animalieră care sunt înregistrate în sistemul de agricultură ecologică şi care se află în perioada de trecere de la agricultura convenţională la agricultura ecologică, numită conversie.
Beneficiarii ajutorului specific sunt persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau familiale constituite conform O.U.G. nr. 44/2008 sau persoane juridice care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
– sunt înregistraţi în fiecare an pentru care solicită ajutorul specific, în sistemul de agricultură ecologică, la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), prin Direcţiile Agricole de Dezvoltare Rurală judeţene;
– deţin un contract încheiat cu un organism de inspecţie şi certificare acreditat pe teritoriul Uniunii Europene /aprobat de către MADR;
– deţin un document justificativ / certificat de conformitate / master certificat / certificat de confirmare a conversiei (în care se menţionează statutul exploataţiei în conversie – anul 1, anul 2, anul 3, cultura, suprafaţa, numărul de animale, numărul de familii de albine) emis de organismul de inspecţie şi certificare cu care a încheiat contractul;
– se menţin în sistemul de agricultură ecologică pe o perioadă de 5 ani;
– nu au datorii restante la bugetul de stat sau bugetul local;
– în cazul beneficiarilor din producţia vegetală, suprafaţa agricolă în folosinţă trebuie să fie de cel puţin 0,30 ha, ocupată cu culturi anuale, culturi perene sau păşuni şi fâneţe permanente.
Beneficiarii ajutorului specific pot depune o singură cerere de solicitare a ajutorului specific, la sediul APIA din Arad, str. Fraţii Neumann, nr. 10 fie pentru o exploataţie din producţia vegetală, fie numai pentru una din speciile din producţia animalieră sau numai pentru o exploataţie din apicultură
În cazul în care beneficiarul exploatează mai multe terenuri aflate pe raza mai multor judeţe, cererea va fi depusă la centrul judeţean APIA pe raza căruia se află suprafaţa mai mare pentru exploataţiile din domeniul vegetal.
Pentru exploataţiile din domeniul creşterii animalelor, beneficiarul va depune cererea la centrul judeţean APIA pe raza căruia se află înregistrat sediul social pentru persoane juridice/ PFA/ÎÎ/ÎF, respectiv domiciliul pentru persoane fizice.
Nerespectarea condiţiilor de eligibilitate prevăzute pentru acordarea ajutorului specific poate atrage, după caz, reducerea/excluderea de la plată, respectiv penalităţi/sancţiuni multianuale.
Pentru acest tip de ajutor specific, România beneficiază de fonduri europene de 3.098.000 euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA).
Mai multe informaţii poat fi obţinute consultând site-ul APIA, la adresa http://www.apia.org.ro/buget_FEGA.htm, unde se află modelul de cerere şi instrucţiunile de completare, ghidul solicitantului şi toate formularele necesare sau/şi de la sediul APIA din Arad telefon 0257250340.
Read morePachetul Phoenix (PHX) a înregistrat o creştere de 11,51% până la cotaţia de 5.999 (+619 puncte) în şedinţa de tranzacţionare de luni. Diferenţa dintre cotaţia a zece uncii de aur şi cotaţia indicelui Dow Jones (metoda de calcul a activului suport) s-a mărit substanţial prin aprecierea preţului pentru metalul galben şi deprecierea pentru index-ul american. La ora 23.15 (ora de închidere a şedinţei de tranzacţionare) numărul de contracte PHX realizate era de 479 cu 244 poziţii deschise pentru scadenţa decembrie.
Cotaţia indicelui Dow Jones tranzacţionat pe futures la decembrie 2011 a scăzut cu 273 de puncte până la 10.528 iar pe martie a pierdut 301 puncte până la cotaţia de 10.500 . Scăderea puternică a oferit randamente ridicate vânzătorilor mai ales pe cea de-a doua scadenţă listată, cine a mizat pe scădere a avut posibilitatea să obţină randamente de peste 50% în numai o zi de tranzacţionare. Numărul de contracte DEDJIA încheiate până la ora închiderii a fost 9281 pentru ambele scadenţe.
Interesul investitorilor pentru uncia de aur s-a menţinut ridicat la Bursa din Sibiu. Peste 3400 de poziţii deschise pe scadenţa octombrie 2011 cu un rulaj de 4752 de contracte futures. Preţul unciei de aur s-a tranzacţionat în creştere pe ambele scadenţe. Astfel, pe octombrie 2011 câştigă 2.08% până la 1.655 puncte iar pe decembrie 2011 creşte 1,37% la o cotaţie de 1646,7. Contractul de zece uncii creşte şi el până la 1.645,5 puncte. Petrolul a crescut ieri cu 0,7% fiind cotat la 79,59 pentru scadenţa noiembrie 2011.
Începând de ieri, sectorul valutar beneficiază de market maker la încă trei produse: EUR/CHF_RON, GBP/USD_RON, EUR/JPY_RON. S-a tranzacţionat ieri EUR/CHF_RON , cotaţia fiind 1,2139.
Perechea valutară EUR/USD beneficiază de asemenea de furnizor de lichiditate, luna trecută situându-se pe locul patru în top produse tranzacţionate Sibex cu un volum de 15.842 contracte. Preţul de cotare la închidere a fost stabilit la 1.3188 cu un volum total de 465 contracte futures pe scadenţa decembrie 2011.
Leul a câştigat teren în faţa euro, raportul EUR/RON fiind cotat la 4.32 (-0,23%) pentru contractul futures cu scadenţa decembrie.
În sectorul derivatelor pe acţiuni cel mai lichid produs se menţine contractul bazat pe acţiunea SIF Oltenia. Acesta a scăzut puternic aseară cu 9,96% până la 0,85 lei, pe scadenţa decembrie 2011 şi cu 8,67% la cotaţia de 0,8950 lei pe martie 2012. Derivatul Fondul Proprietatea a scăzut cu 3,49% până la cotaţia de 0.4420 lei.
Pe piaţa spot acţiunea Sibex a crescut cu 2,26% până la preţul de 1,36 lei pe un volum de 139,886 acţiuni.
Volume record ieri în cele 14 ore şi jumătate de tranzacţionare (9.45-23.15), au fost încheiate 17.466 contracte futures şi opţiuni cu o valoare de 119,8 milioane de lei.
Read moreSibiu Stock Exchange (Sibex) anunţă admiterea SSIF WBS România în calitate de Market Maker pe cinci contracte futures denominate in lei, disponibile la tranzacţionare pe piaţa reglementată de instrumente financiare derivate.
Aceste contracte sunt:
1. Contract futures cu activ suport raportul euro / franc elveţian, cu simbol EUR/CHF_RON;
2. Contract futures cu activ suport raportul lira sterlină / dolar SUA, cu simbol GBP/USD_RON;
3. Contract futures cu activ suport raportul euro / yen japonez, cu simbol EUR/JPY_RON;
4. Contract futures Pachetul Phoenix (simbol PHX), cu activ suport diferenta dintre 10 x valoarea pretului de cotare al contractului futures GOLD si valoarea pretului de cotare al contractului futures DJIA publicate de catre Chicago Mercantile Exchange.
5. Contract futures cu activ suport aur, mărimea contractului :10 x Cotatia in dolari SUA pentru 1 Gold Troy Ounce, simbol SIBGOLD_RON;
Admiterea s-a realizat prin decizia nr.207/26.09.2011. SSIF WBS va activa ca Market Maker pe prima scadenţă pentru aceste contracte.
În calitate de Market-Maker pe aceste produse, SSIF WBS România are ca obligaţie introducerea şi menţinerea la vânzare şi cumpărare a unui număr minim de 10 de contracte futures, la spread-urile aprobate de Consiliul de Administraţie, disponibile pe website-ul bursei: www.sibex.ro .
Read morePachetul Phoenix urcă cu 7% în prima oră şi jumătate de tranzacţionare pe piaţa Sibex pana la cotatia de 5761 de puncte continuand aprecierea de vineri cand a inchis ziua in crestere cuu 4.5%. Având activul suport calculat ca diferenţa între preţul a zece uncii de aur şi cotaţia futures a indicelui Dow Jones, preţul sau creste la o scadere a indicelui Dow Jones sau o crestere a pretului pentru metalul galben. Dow Jones scade cu 16 puncte la scadenta decembrie pana la cotatia de 10785 iar pretul unciei de aur creste cu 2.13% pana la 1655.9 pentru scadenta octombrie in jurul orei 11.15.
Derivatele pe actiuni in corectie, SIF Oltenia pierde la decembire 2.17% fiind cotat la 0.9235 lei.
In sectorul valutar, leul castiga teren in fata euro atat la decembrie cat si la martie 2012.Cotatiile dupa o ora si jumatate de tranzactionare fiind: 4.3170 si 4.3350 pentru primele doua scadente listate pe piata futures .
Read more
Luna septembrie s-a încheiat cu un volum record pe anul în curs fiind tranzacţionate 208.767 contracte futures şi optiuni cu o valoare de 1,4 miliarde de lei, în creştere cu 66% faţă de perioada similară din anul 2010.
Începând cu 12 septembrie 2011 a intrat în vigoare programul prelungit de tranzacţionare (9.45-23.15) . Tot în această lună s-au realizat reduceri de comisioane, s-a îmbunătăţit substanţial activitatea de market making şi nu în ultimul rând s-au lansat produse noi: şase perechi valutare denominate în lei (USD/JPY, EUR/JPY, EUR/CHF, EUR/GBP, USD/CHF, GBP/USD), Pachetul Phoenix cu activul suport calculat ca diferenţă dintre preţul futures a zece uncii aur şi preţul futures DJIA .
În top tranzacţionare s-au plasat derivatele externe. Indicele Dow Jones a ajuns la o cotă de 44% din piaţă cu 91.518 contracte futures. Pe celelalte poziţii se situează contractul futures pe uncia de aur cu 28,6% cotă de piaţă şi 58.413 contracte încheiate iar pe poziţia a treia derivatul SIF Oltenia cu un rulaj de 32.635 contracte. Perechea valutară EUR/USD tranzacţionată în lei, a câştigat tot mai mult teren plasându-se pe poziţia a patra cu 15.842 contracte futures şi o cotă de piaţă de 7,6%.
În prima lună de la lansare, Pachetul Phoenix s-a situat pe poziţia a şasea cu 1.266 de contracte futures încheiate.
Pachetul Phoenix, calculat ca o diferenţă între zece uncii de aur şi indicele Dow Jones se tranzacţiona la ora 11.30 în crestere cu aproape 5% la cotaţia de 5390 de puncte .
Creşterea se datorează scăderii indicelui american Dow Jones cu 71 de puncte (scadenţa dec 11) şi a creşterii aurului cu 19,4 dolari pe aceeaşi scadenţă.
Contractele futures pe indicele Dow Jones, uncia de aur şi perechea Eur/Usd în top tranzactionare astăzi cu rulaje totale de aproximativ 1300 de contracte futures şi o valoare de peste 10 mil de ron în primele două ore de tranzacţionare.
Leul pierde teren în faţa euro, cotaţia Eur/Ron dec11 fiind 4.3290 lei, derivatele Sif 5 dec11 în scădere cu -0.55% până la cotaţia de 0.9775 lei.
Read moreDin nou agitaţie şi volatilitate în piaţă după deschiderea bursei americane, bursă cu care Sibiul se corelează până la închiderea ei la 23.15. Peste 10.000 de contracte futures şi opţiuni la o valoare de 79 milioane de lei.
După deschiderea bursei americane volumul indicelui Dow Jones (decembrie2011) s-a triplat avînd în vedere că la ora 16.30 erau 1620 de contracte înregistrate iar la închidere produsul a avut un rulaj de 5252 de contracte. Pe aceeaşi scadenţă, derivatul a avut un avans de 129 de puncte (1,18%) până la 11.102 iar pe scadenţa martie 2012 a închis în creştere cu 115 puncte (1,06%) la o cotaţie de 11.015.
Volatilitatea, avantajul tranzacţionării în lei, programul de tranzacţionare de peste 14 ore a situat produsul în topul şedinţei urmat de contractul pe uncia de aur cu peste 2500 de contracte încheiate. Preţul unciei de aur s-a mişcat interesant, scade pentru decembrie 2011 la 1614 (-17USD) şi creşte pentru prima scadenţă octombrie 2011 la 1620.5 (+10.88). Petrolul a închis în scădere, 83.04 preţul de cotare.
Agitaţie şi în sectorul valutelor unde perechea EUR/USD a închis la 1.3582 cu peste 780 de contracte futures încheiate.
Derivatele pe acţiuni au fost tranzacţionate aseară pe verde cu exceptia contractului futures pe acţiunile SNP Petrom ( simbol SNP). Liderul acestui sector a fost din nou SIF5 Oltenia care a fost tranzacţionat pe toate scadenţele listate. Astfel, pe scadenţa decembrie 2011, a avansat cu 1,58% până la 0,9829 puncte, pe martie 2012 câştigă 2,58% la o cotaţie de 1,0259, în ceea ce priveşte scadenţa septembrie 2012 a crescut cu 1,82% până la 1,0606 puncte iar pe iunie 2012 urcă cu 1,04% până la 1,0609.
Derivatele pe acţiunile Fondul Proprietatea (DFPR) au crescut cu 2,38% la o cotaţie stabilită la 46,48 de bani.
Read more![]()
Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor a hotărât sancţionarea Societăţii Comerciale „Riana Broker de Asigurare” – S.R.L. cu retragerea autorizaţiei, precum şi retragerea aprobării acordate conducătorului executiv al societăţii.
Una dintre cele mai importante contravenţii constatate este că nu s-a făcut dovada valabilităţii contractului de asigurare de răspundere civilă profesională, condiţie prevăzută de Legea 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare şi de Normele privind autorizarea brokerilor de asigurare şi/sau de reasigurare.
Decizia 671/27.09.2011 privind sancţionarea Societăţii Comerciale „Riana Broker de Asigurare” – S.R.L. cu retragerea autorizaţiei şi Decizia 672/27.09.2011 privind sancţionarea conducătorului executiv al Societăţii Comerciale „Riana Broker de Asigurare” – S.R.L. cu retragerea aprobării au fost transmise spre publicare în Monitorul Oficial, Partea I.
De asemenea, Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor a aprobat cererea Societăţii Comerciale „AVISO – Broker de Asigurare” – S.R.L. de încetare a activităţii şi a hotărât retragerea autorizaţiei de funcţionare a societăţii.
Decizia 673/27.09.2011 a fost transmisă spre publicare în Monitorul Oficial, Partea I.
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor subliniază faptul că măsurile dispuse în cazul societăţilor menţionate nu au implicații asupra contractelor de asigurare deja încheiate, acestea continuând să își producă efectele în condițiile stabilite la data semnării.
Indicele Dow Jones Industrial Average a fost din nou în atenţia investitorilor fiind situat în topul şedinţei cu 1.602 contracte încheiate. Cu peste 50% din volumul total al pieţei DEDJIA_RON Dec11(simbolul contractului) se tranzacţiona la ora 16.30 în creştere cu 1,31% până la 11.117 puncte.
Uncia de aur pe scadenţa octombrie 2011 se mişcă si azi în aceeasi directie cu pieţele de acţiuni şi creşte cu 0,64% până la 1.620,0 puncte. Interesul se menţine ridicat pentru contractul de o uncie tranzacţionat în lei, având peste 2600 de poziţii deschise.
Pachetul Phoenix, (PHX) creşte cu 3% până la 5299 lei.Cotatia PHX se calculeaza ca o diferenta intre cotatia a zece uncii de aur si indicele Dow Jones.
Pe piaţa derivatelor valutare contractul futures în lei EUR/USD se tranzacţiona la ora 16.30 pe verde cu 478 contracte încheiate pe decembrie 2011, la o cotaţie de 1,36400 iar pe martie urca uşor cu 0.70% până la 1,36310 .
Leul se întăreşte în prima parte a zilei, perechea valutară EUR/RON coborând cu 0,12% până la 4,3150 lei pe scadenţa decembrie şi până la 4,3370 pe scadenţa martie 2012.
În ultimele zile piaţa a fost extrem de agitată după deschiderea americană, nu de puţine ori la Sibex volumele s-au dublat de la deschiderea pieţelor din Statele Unite şi până la închiderea acestora. Bursa din Sibiu are un program de 14 ore şi 30 de minute de tranzacţionare începand cu 12 septembrie 2011.
Read more
Cotatia indicelui Dow Jones tranzacţionat pe futures la scadenţa decembrie a ajuns la ora 16.30 la 11.170 lei, având un rulaj de 1620 de contracte.
Uncia de aur a cunoscut variaţii ample în prima parte a zilei, la ora 16.30 se tranzacţiona la 1.651,4 puncte, în creştere uşoară cu 0,02% pe scadenţa octombrie 2011. Luna octombrie este prima lună de scadenţă unde aurul s-a remarcat cu peste 2.296 de poziţii deschise.
Petrolul a scăzut cu 0,42 % la o cotaţie de 83,59 de puncte.
În sectorul derivatelor pe acţiuni, SIF Oltenia a ajuns pe zero la scadenţa decembrie 2011. Cotatia de la ora 16.30 a fost stabilită la 0,9900 RON.
Pachetul Phoenix (PHX) calculat ca o diferenţă între zece uncii de aur şi indicele Dow Jones, a câştigat 53 de puncte cotaţia stabilită fiind 5.387,0.
În sectorul derivatelor valutare, la scadenţa decembrie 2011, perechea EUR/RON a crescut uşor la 4,3128 lei, iar paritatea EUR/USD tranzacţionată în lei, a avansat până la valoarea de 4,3128 puncte.

