Întrerupere furnizare apă potabilă în localitatea Vladimirescu, str. Ștefan cel Mare
LocalUltimele stiri 2 iulie 2020 0
Compania de Apă Arad anunță că joi, 02.07.2020, se vor efectua lucrări la rețeaua de distribuție apă în localitatea Vladimirescu, pe strada Ștefan cel Mare. Astfel, în intervalul orar 09:00 – 15:00, furnizarea apei potabile se va întrerupe pe această stradă.
Atragem atenţia utilizatorilor serviciului de apă și de canalizare că la reluarea alimentării este posibil ca, pentru scurt timp, la robinete să curgă apă tulbure, din cauza antrenării depunerilor din conducte. Compania de Apă Arad cere scuze abonaţilor afectați pentru disconfortul creat.
Read moreAcum 10 ani, cu mari eforturi și prin sprijinul Consiliului Județean Arad care a realizat construcția subunității, în zona de sud a Văii Mureșului s-a operaționalizat o nouă subunitate de pompieri.
Garda nr.2 de intervenție Birchiș a fost înființată în urma unor analize riguroase realizate de Centrul Operațional Județean al I.S.U Arad.
Întreaga zonă de sud a Văii Mureșului era ”descoperită” de la Lipova până la Căpâlnaș nu exista nici un serviciu voluntar la primărie care să aibă în dotare autospeciale de stingere, motopompe sau alte mijloace de intervenție la incendii si diferite alte situații de urgență. Timpul de răspuns al subunității din Bârzava era foarte mare din cauza distanțelor față de localitățile din acea zonă cât și a infrastructurii, la majoritatea intervențiilor din aceea zonă fiind solicitat sprijinul colegilor din județul Timiș de la Făget.
Astfel s-a decis înființarea unei noi subunități. Garda nr.2 de intervenție Birchiș, în subordinea Secției de Pompieri Bârzava.
Construcția a fost realizată integral de către Consiliul Județean Arad cu sprijinul primăriei Birchiș care a pus la dispoziție terenul. În anul 2010 la inaugurare a fost cea mai modernă subunitate de pompieri din România.
Subunitatea asigură răspunsul în situații de urgență într-un raion de intervenție, cu o suprafaţă de 732,5 kmp, care cuprinde 5 comune, 30 sate şi o populaţie de 11.470 locuitori.
În cei 10 ani de la înființare salvatorii care asigura intervenția pentru oamenii din aceste localități au executat 3105 misiuni. Echipajul SMURD al subunității a intervenit in 2529 cazuri pentru acordarea asistenței medicale prespitalicești. În alte 576 situații a fost nevoie de prezența salvatorilor pentru stingerea incendiilor, intervenții la inundații, furtuni, misiuni de căutare salvare sau misiuni de sprijin în județul Timiș.
Astăzi, subunitatea are dotare o autospecială de stingere și modul descarcerare, o autospeciala SMURD și un autocamion de intervenție.
Consiliul Județean Arad a deschis un jurnal multimedia on-line pentru un drum județean în lucru!
LocalUltimele stiri 29 iunie 2020 0
Consiliul Județean Arad este primul consiliu județean din România care realizează un jurnal multimedia on-line al modernizării unui drum județean! Este vorba despre pagina „Jurnal Multimedia Arad-Șiria-Pîncota”, accesibilă pe Facebook, care își propune să urmărească îndeaproape, pe cât posibil zi de zi, evoluția lucrărilor pe acest drum!
„Nu avem nimic de ascuns, dimpotrivă! Arădenii și Consiliul Județean și-au dorit foarte mult modernizarea drumului Arad-Șiria-Pâncota. Așteptarea a fost atât de mare încât pentru o parte a opiniei publice aproape că nu a contat că lucrăm pe alți 300 km. în județ! Din cauza birocrației a durat aproape patru ani, adică peste 1300 de zile, din ziua depunerii proiectului de finanțare până când ne-am putut apuca de lucru și pe acest drum județean. Tocmai de aceea, am cerut aparatului de specialitate din Consiliul Județean să informeze, pe cât posibil zilnic, despre evoluția lucrărilor. Din câte știu eu, este un demers unic în România, prin care noi vrem să demonstrăm că muncim și pe acest șantier, că urmărim constructorul și că suntem foarte transparenți”, a declarat președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.
Drumul județean 709 Arad-Horia-Șiria-Galșa-Pâncota (30 km) este modernizat din fonduri europene. Termenul de execuție a lucrărilor la acest drum este de 36 de luni, însă constructorul Sylc Con Trans promitea, la semnarea contractului, că îl va finaliza mult mai devreme. Valoarea contractului este de 63 de milioane de lei.
Consiliul Județean Arad a fost premiat, anul trecut, la Gala Administrației Românești, pentru proiectul ambițios de modernizare a 300 km de drumuri județene. Lucrările au început efectiv pe 315 km (dintre care 124,8 km sunt deja finalizați). Valoarea lucrărilor este de 725 milioane lei, dintre care 400 de milioane de lei din fonduri europene. Nu în ultimul rând, Consiliul Județean Arad pregătește deja documentația pentru modernizarea/reabilitarea altor 155 km.
Read moreAdministraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, noi avertizări Cod galben şi Cod portocaliu de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabile de luni dimineaţa.
Potrivit meteorologilor, un alt Cod portocaliu de ploi torenţiale şi furtuni va intra în vigoare luni seara, la ora 19:00, şi va fi valabil până marţi dimineaţa, la ora 2:00. În acest interval, în judeţele Timiş, Arad şi Bihor vor fi intervale cu intensificări puternice ale vântului (rafale de 80 – 90 km/h), vijelii, frecvente descărcări electrice şi grindină. Pe arii restrânse vor fi averse cu caracter torenţial şi se vor acumula cantităţi de apă de peste 25 – 35 l/mp.
În plus, până marţi, la ora 10:00, conform unei avertizări Cod portocaliu emise de către meteorologi în judeţele Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Cluj, Bistriţa Năsăud, precum şi în zona de munte a judeţului Mureş, vor fi perioade cu averse, intensificări ale vântului, vijelii, descărcări electrice şi grindină. Cantităţile de apă vor ajunge la 40 l/mp, iar pe arii restrânse la 50 – 60 l/mp.
Read moreConsiliul Județean Arad a publicat astăzi o fotografie inedită despre modul în care se măsoară capacitatea portantă a unui tronson de pe drumul județean Pâncota-Buteni. În imagine se poate observa cum dirigintele de șantier și specialiștii din Direcția Tehnică a Consiliului Județean au verificat astăzi capacitatea portantă a porțiunii Târnova-Șilindia. Asta înseamnă că infrastructura drumului la nivel de piatră a fost finalizată și dacă testele ies corespunzător, se va trece la așternerea primului strat de asfalt pe drumul Târnova-Șilindia.
„Suntem zoriți de oamenii din zonă care nu mai au răbdare să vadă drumul modernizat, chiar dacă lucrările au început abia toamna trecută. Îi înțeleg, dar îmi doresc o lucrare de calitate și nu vreau să sărim peste etape. Este pentru binele lor, în primul rând, să fie respectate toate procedeele tehnologice. Nu în ultimul rând, respectăm ceea ce prevede legea, absolut toți pașii pentru lucrare”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
Consiliul Județean Arad a fost premiat, anul trecut, la Gala Administrației Românești, pentru proiectul ambițios de modernizare a 300 km de drumuri județene. Lucrările au început efectiv pe 315 km (dintre care 124,8 km sunt deja finalizați). Valoarea lucrărilor este de 725 milioane lei, dintre care 400 de milioane de lei din fonduri europene. Nu în ultimul rând, Consiliul Județean Arad pregătește deja documentația pentru modernizarea/reabilitarea altor 155 km.
Drumul județean Pâncota-Buteni, care include tronsonul Târnova-Șilindia, are lungimea totală de 31,3 km. Valoarea investiției este de 40 de milioane de lei, plus TVA, de la Uniunea Europeană, în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020. Drumul județean traversează localitățile Pâncota, Măderat, Târnova, Șilindia, Luguzău, Cuied și Buteni.
Read morePrimăria Arad începe distribuirea lotului II de produse de igienă
LocalUltimele stiri 23 iunie 2020 0
În vederea aplicării Hotărârii Guvernului nr.784/2018 pentru stabilirea unor măsuri necesare în vederea implementării „Programului Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate – POAD”, Primăria Municipiului ARAD, prin Centrul Social Cantina Municipală, aduce la cunoştinţa cetăţenilor că începând cu data de 24.06.2020 va începe distribuirea produselor de igienă la depozitul situat în Parcul industrial UTA, hala 61 , (lângă magazinul CBA). Produsele alimentare se vor distibui la o dată ulterioară.
Distribuția se face de luni până vineri între orele 9-17.
Relații suplimentare la telefon 0357/427507 și 0726/131555
Categorii de persoane beneficiare:
- a) persoanele cărora le este stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat (ajutor social) acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;
- b) familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei;
- c) persoane aflate temporar în situaţii critice de viaţă, respectiv victime ale calamităţilor, persoane dependente şi în alte situaţii asemănătoare stabilite prin anchetele sociale şi care se află în situaţii deosebite de vulnerabilitate. Situaţia temporară de vulnerabilitate va fi justificată de autorităţile publice cu atribuţii în domeniul respectiv. Acordarea de sprijin persoanelor aflate temporar în situaţii critice de viaţă se va realiza numai în cazul în care există stocuri de produse după epuizarea distribuirii pentru categoriile anterioare acesteia, prevăzute la lit. a) şi b).
Pachetele de produse POAD se ridică personal de către beneficiari, în baza prezentării actului de identitate valabil, verificării identităţii persoanei pe listă şi a semnării de primire pentru produsele respective.
Read moreNoi reglementări în utilizarea apei potabile pentru HORECA
EconomieLocalUltimele stiri 23 iunie 2020 0
Aducem la cunoștința operatorilor sistemelor de aprovizionare cu apă potabilă, a utilizatorilor de apă potabilă din industria alimentară și HORECA precum și a autorităților locale care au în teritoriu fântâni/arteziene publice a căror apă este utilizată pentru consumul populației, următoarele reglementări aplicabile domeniului:
Legea nr. 458 /2002, actualizată, privind calitatea apei potabile, prevede în capitolul III,art. 7 :
,,(1) Monitorizarea calităţii apei potabile se asigură de către producător, distribuitor şi de autoritatea de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti.
(2) Producătorii şi distribuitorii de apă potabilă asigură conformarea la parametrii de calitate şi finanţarea monitorizării de audit, precum şi a monitorizării operaţionale a calităţii apei potabile.
(3) Autorităţile de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, asigură supravegherea şi controlul monitorizării calităţii apei potabile în scopul verificării faptului că apa distribuită consumatorului se conformează la cerinţele de calitate şi nu creează riscuri pentru sănătatea publică.
(5) Producătorii, distribuitorii sau utilizatorii de apă potabilă, prin sistem public colectiv ori individual, pentru îmbuteliere şi pentru industria alimentară, vor asigura monitorizarea curentă, operaţională a apei potabile, conform unui program care trebuie să cuprindă cel puţin controlul eficienţei tehnologiei de tratare, îndeosebi a dezinfecţiei, şi al calităţii apei potabile produse, distribuite şi utilizate.
(6) Procedurile pentru monitorizarea prevăzută la alin. (5) vor fi stabilite în conformitate cu Normele de supraveghere, inspecţie sanitară şi monitorizare a calităţii apei potabile, iar programul de monitorizare trebuie să fie avizat de către autoritatea de sănătate publică județeană respectiv a municipiului București.
(8) Lista laboratoarelor înregistrate, care efectuează monitorizarea calităţii apei, se face publică de către Ministerul Sănătăţii.”
Singurul laborator înregistrat în Registrul laboratoarelor pentru monitorizarea calității apei potabile în județul Arad este Laboratorul Direcției de Sănătate Publică Arad, înregistrat cu nr. 551 din 12.08.2019 pentru : prelevare de probe, monitorizare de audit și monitorizare de control.
Laboratorul DSP Arad efectuează, atât pentru persoane fizice cât și pentru persoane juridice HORECA, determinarea următorilor parametri:
- Bacterii Coliforme
- Escherichia Coli
- Enterococi intestinali
- Pseudomonas aeruginosa
- Clostridium perfingens
- Număr de colonii la 22O C
- Număr de colonii la 37O C
- Amoniu
- Clor rezidual
- Conductivitate
- Fier
- Mangan
- Nitrați
- Nitriți
- Oxidabilitate
- pH
Frecvența de prelevare a probelor de apă este prevăzută în HOTĂRÂREA nr. 974 din 15 iunie 2004 (*actualizată*) pentru aprobarea Normelor de supraveghere, inspecţie sanitară şi monitorizare a calităţii apei potabile şi a Procedurii de autorizare sanitară a producţiei şi distribuţiei apei potabile
Pentru efectuarea determinărilor prețurile sunt prevăzute în Ordinul Ministerului Sănătății nr. 208 din 7 martie 2012 privind aprobarea Listei tarifelor pentru prestaţiile în domeniul sănătăţii publice efectuate la nivelul direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti şi de către Institutul Naţional de Sănătate Publică.
Prin urmare, monitorizarea calității apei potabile se face doar prin laboratoare înregistrate la Ministerul Sănătății.
Conform HOTĂRÂRII nr. 857 din 24 august 2011
privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele din domeniul sănătăţii publice constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 4.000 lei la 10.000 “neefectuarea de către producătorii/distribuitorii de apă potabilă a monitorizării de control sau efectuarea monitorizării de control de către laboratoare neînregistrate la Ministerul Sănătăţii pentru controlul oficial al calităţii apei potabile”.
Direcția de Sănătate Publică Arad prin Serviciul de Control în Sănătate Publică va efectua controale pentru verificarea monitorizării calității apei potabile.
Read morePrins drogat la volan
LocalUltimele stiri 19 iunie 2020 0
La data de 18 iunie a.c., polițiștii comunei Vladimirescu au depistat un tânăr de 21 de ani din Horia, în timp ce conducea un autoturism pe raza aceleiași localități, fiind sub influența substanțelor psihoactive.
În urma testării cu aparatul Drugtest, a reieșit o valoare pozitivă la THC 5. Conform procedurii, s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a substanțelor psihoactive consumate.
Tânărul este cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența substanțelor interzise.
Read moreFenomenele meteorologice de aseară au dus la afectarea a 12 localități din județul Arad
LocalUltimele stiri 19 iunie 2020 0
În ultimele 24 de ore in urma fenomenelor meteorologice periculoase în județul Arad au fost afectate 12 localități, Almaș, Covăsânț, Crocna, Dieci, Revetiș, Roșia, Măderat, Pâncota, Corbești, Petriș, Roșia Nouă.
Au fost inundate două case și 16 anexe și 36 de gospodării. Ploile abundente au deteriorat 6 podețe, 59 punți, aproximativ 198 ha de terenuri agricole și aproximativ 50 ha de pășuni.
Pentru restabilirea situației de normalitate au intervenit forțe ale ISU Arad, SVSU si alte structuri.
ISU ARAD a intervenit cu 42 mijloace tehnice, autospeciale, motopompe, autocamione, autoturisme de teren, grupuri electrogene, motofierastraie, 4 ofițeri și 60 subofițeri.
Serviciile Voluntare Pentru Situații de Urgență și alte structuri au intervenit cu 56 mijloace tehnice și 120 oameni.
Read moreSe reiau examinările la proba teoretică pentru obținerea permisului de conducere
LocalUltimele stiri 17 iunie 2020 0
Reluarea activității de examinare la proba teoretică, în vederea obținerii permisului de conducere, se va face începând de luni, 22.06.2020, cu respectarea tuturor măsurilor de protecție și distanțare socială, în vederea limitării răspândirii virusului SARS-CoV-2.
Accesul în sala de examen, precum și susținerea probei teoretice, se vor face exclusiv în baza programării online. Programările online vor putea fi efectuate pe site-ul www.drpciv.ro (secțiunea „Înregistrare dosar examinare”), începând de miercuri, 17.06.2020, ora 9:00.
Accesul în sediul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule Arad din Galleria Mall, Calea Aurel Vlaicu nr. 225-235, Municipiul Arad, nivel 0, va fi permis cu maxim 5 minute înainte de ora programării, pentru a se evita așteptarea suplimentară în spațiile interioare destinate publicului.
Depășirea orei de examinare atribuite online atrage anularea programării, urmând ca examinarea/înregistrarea la proba teoretică să fie efectuată doar în baza unei noi înscrieri în aplicația informatică.
La desfășurarea probei teoretice, candidații vor avea asupra lor actul de identitate și dosarul de examinare. La intrarea în sala de examen, va fi refuzată examinarea candidaților care nu poartă mască.
Intervalul orar în care se va desfășura activitatea de examinare, proba teoretică, va fi următorul: de luni până vineri, între orele 08:30 – 13:00, respectiv 13:30-15:00.
Read more








