Politia Locala Arad indeamna locuitorii la curatenie in proximitatea imobilelor
LocalUltimele stiri 7 ianuarie 2015 0
Cetățenii au obligația, conform Hotărârii Consiliului Local Municipal Arad nr. 162 din 2006, să mențină curățenia pe trotuarele din proximitatea imobilelor în care locuiesc, respectiv pe locurile de parcare folosite. De asemenea, cetățenii sunt obligați, prin același act normativ, să întrețină și curețe periodic și ori de câte ori este nevoie șanțurile, rigolele și podețele din apropierea locuințelor lor.
În ultimele zile, polițiștii locali din cadrul Poliției Locale Arad au început o amplă acțiune de avertizare în teren a cetățenilor cu privire la obligațiile menționate anterior, rugând arădenii să respecte nemijlocit obligațiile amintite, în caz contrar fiind pasibili de plata unor sancțiuni contravenționale care urmează a fi aplicate, în cuantum de până la 2000 de lei, în cazul agenților economici și de până la 1500 de lei în cazul persoanelor fizice.
Problemele cele mai mari le ridică, la ora actuală, proprietarii de locuințe sau spații comerciale care nu îneleg, conform legislației în vigoare, să îndepărteze de pe trotuarele din apropierea imediată zăpada și insulele de gheață care pun în pericol trecătorii. De asemenea, Poliția Locală avertizează și cu privire la situațiile în care există pericolul iminent de cădere a zăpezii sau țurțurilor de pe clădirile înalte. Deținătorii au obligația să ia măsuri de marcare a perimetrului expus, de avertizare și de îndepărtare a acestora cu mijloace proprii sau prin intermediul firmelor care au dotări specifice.
Read moreFLORI, FETE, FILME SAU BĂIEȚI (joi, 8 ianuarie, ora 19,00, sala Studio) poartă semnătura regizoarei Antonella Cornici, care a optat pentru un text scris de actorul şi dramaturgul român Mimi Brănescu – unul dintre actorii – fetişi ai tinerilor regizori de film români, ai Noului Val, şi scenarist de succes. FLORI, FETE, FILME SAU BĂIEȚI este o comedie în care ne vom regăsi cu toţii, indiferent de vârstă. Pentru că fiecare dintre noi – acum sau într-un trecut mai mult sau mai puţin îndepărtat – ne-am îndrăgostit, am încercat să luăm decizii, să bravăm, să facem reguli şi să le încălcăm, am fost timizi şi /sau am călcat strâmb. Şi, tocmai din aceste motive, este o comedie despre viaţa oricui, indiferent de generaţie, de spaţiu şi de timp. Pentru că atunci când eşti tânăr şi mai ai şi (ne)şansa să te îndrăgosteşti… ai de ce râde (nostalgic) peste ani… „O poveste de dragoste întotdeauna are un început şi un sfârşit…şi un va urma. Aşa e dintotdeauna… nu poate fi o singură culoare mereu, ar fi monoton şi rece. Spectacolul nostru vă invită să vă amintiţi, să vă regăsiţi, să vă iubiţi, să râdeţi şi să vă pregătiţi de primăvară! Un spectacol cu tineri, pentru tineri şi nu numai… pentru toţi cei care iubesc! Sunt convinsă că fiecare dintre voi vă veţi regăsi măcar într-un moment din Flori, fete, filme sau băieţi”, mărturiseşte Antonella Cornici.
Biletele pot fi achiziționate de la Agenția teatrului, dar și online, de pe platforma biletmaster.ro. Prețul unui bilet este de 5 lei iar abonamentele nu sunt valabile.
Read moreRelatiile cu Publicul din Primarie au fost mutate
LocalUltimele stiri 6 ianuarie 2015 0
Primăria Arad informează cetăţenii că activitățile Serviciului Relații cu Publicul al Primăriei Municipiului Arad s-au mutat începând din data de 6 ianuarie, temporar, în Palatul Administrativ – camera 1 parter (Registratura Urbanism) și respectiv în Palatul Cenad la demisol (Registratura Generală și Autorizații Acces).
„Ne cerem scuze pentru eventualele neplăceri, dar situația a fost impusă de considerente de forță majoră și este temporară. Spațiul în care funcționează în mod obișnuit Serviciul Relații cu Publicul – Palatul Cenad, camera 5, a fost afectat de o inundație în urma unei avarii dintr-o locuință de la etajul superior” a comunicat purtătorul de cuvânt, Corina Drăghici.
Read moreBraconaj piscicol la Sebis sanctionat de jandarmi
LocalUltimele stiri 6 ianuarie 2015 0
Ieri un echipaj din cadrul Secţiei Jandarmi Sebiş a depistat în flagrant, două persoane care pescuiau cu ajutorul unor unelte neautorizate.
Persoanele au fost depistate pe un mal al râului Crişul Alb, între localităţile Sebiş şi Bârsa, în timp ce pescuiau prin metoda numită “greblare”, având lansete de pescuit prevăzute cu cârlig triplu cu spin.
Jandarmii au procedat la identificarea persoanelor, fiind vorba de un bărbat în vârstă 62 de ani, din comuna Bârsa, judeţul Arad, şi un altul, în vârstă de 47 de ani, din judeţul Harghita. Uneltele folosite au fost ridicate, în vederea confiscării, până la finalizarea cercetărilor.
Având în vedere faptul că ”pescuitul cu ostia, suliţa, ţepoaica şi cu orice alte unelte înţepătoare sau agăţătoare, prin greblare sau harponare” reprezintă infracţiune, conform Ordonanţei de Urgenţă nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, jandarmii au întocmit actele de sesizare necesare începerii urmăririi penale.
Read moreConsiliul Judeţean Arad a reuşit să obţină încă o finanţarea importantă pentru Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, privind reabilitarea, modernizarea şi echiparea cu aparatură de specialitate a Ambulatoriului. Contractul a fost încheiat la sfârşitul anului trecut, mai precis în 30 decembrie.
Proiectul este finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa Prioritară 3 – „Îmbunătăţirea infrastructurii sociale”, Domeniul Major de Intervenţie 3.1 – Reabilitarea/modernizarea/echiparea infrastructurii serviciilor de sănătate, iar valoarea contractului încheiat este de 7.714.331,13 lei fără TVA, preţul fiind ferm în lei şi nu poate fi modificat pe perioada de derulare a contractului.
„Mă bucură faptul că am accesat încă un proiect european menit să îmbunătăţească şi să modernizeze condiţiile spitaliceşti ale judeţului nostru. Este un proiect necesar, care cuprinde atât meodernizarea infrastructurii, cât mai ales dotarea cu echipament şi aparatură medicală”, a declarat Ncioale Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.
De menţionat că proiectul are un grad ridicat de dificultate, deoarece în perioada lucrărilor nu se vor sista consultaţiile în totalitate, ci doar în acele zone în care se va lucra efectiv. „Se va lucra «în trepte», pentru a nu afecta actul medical, în perioada implementării proiectului”, a mai declarat Nicolae Ioţcu.
Printre lucrările ce vor fi efectuate enumerăm: lucrări de consolidare, finisaje interioare şi exterioare adecvate funcţiunii, repararea acoperişului, anvelopare termică a clădirii, lucrări de reamenajare şi recompartimentare interioară, refacerea în totalitate a instalaţiilor electrice, sanitare şi termice, de ventilaţie, climatizare şi fluide medicale precum şi instalarea unei centrale de climatizare şi ventilaţie.
Read moreSe fac inscrieri pentru admiterea la SRI
LocalUltimele stiri 6 ianuarie 2015 0
Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul” organizează, în sesiunea iulie 2015, concurs de admitere la Facultatea de Informaţii, iar în sesiunea septembrie 2015, concurs de admitere la studii universitare de master.
Candidaţii declaraţi „Admis” la studiile de master vor fi încadraţi în S.R.I.
NUMĂRUL DE LOCURI SCOASE LA CONCURS:
STUDII UNIVERSITARE DE LICENŢĂ (vârsta max. 23 ani)
| · „Psihologie-informaţii” | 30 locuri (20 băieţi şi 10 fete) |
| · „Studii de securitate şi informaţii” | 25 locuri (17 băieţi şi 8 fete)
|
STUDII UNIVERSITARE DE MASTER PROFESIONAL (vârsta max. 32 ani)
| „Intelligence şi securitate naţională” | 35 locuri (25 bărbaţi şi 10 femei) |
| „Analiză de Intelligence” | 25 locuri (16 bărbaţi şi 9 femei)
|
DATA LIMITĂ DE ÎNSCRIERE A CANDIDAŢILOR: 27 FEBRUARIE 2015
LOCUL DE ÎNSCRIERE: sediul Direcţiei Judeţene de Informaţii Arad, municipiul Arad, str. Vârful cu Dor nr. 17 – 21, Tel. 0257.201.600. Detalii: www.sri.ro
Read moreEfective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad au fost angrenate într-o serie de misiuni la final de an. Jandarmii au avut în atenţie atât misiunile pe linia ordinii şi siguranţei publice cât şi cele de pază şi protecţie a obiectivelor date în competenţă.
În noaptea dintre ani, jandarmii s-au aflat în zona de desfăşurare a manifestărilor publice ce au avut loc în faţa Palatului Administrativ din municipiul Arad, pentru siguranţa participanţilor şi buna desfăşurare a evenimentelor.
În perioada 29 decembrie 2014 – 4 ianuarie 2015, efectivele de jandarmi au fost angrenate şi în misiuni de menţinere a ordinii publice, acţionând atât independent cât şi în sistem integrat. Misiunile au avut drept scop asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică dar şi protecţia cetăţenilor împotriva unor activităţi comerciale ilicite. Jandarmii au răspuns, de asemenea, solicitărilor venite din partea cetăţenilor, prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 sau direct la dispeceratul inspectoratului. Apelurile au fost făcute, în mare parte, pentru aplanarea unor conflicte dar şi pentru sesizarea unor fapte de tulburare a ordinii publice. Pe timpul acestor intervenţii, jandarmii au întocmit acte de sesizare, necesare începerii urmăririi penale, într-un caz de “ameninţare” şi “lovire sau alte violenţe” şi în alte două cazuri de “lovire sau alte violenţe”.
Pe timpul misiunilor, au fost aplicate 15 sancţiuni contravenţionale, valoarea totală a amenzilor fiind în cuantum de 5200 lei. Amenzile au fost aplicate pentru activităţi de comerţ ilicit sau pentru fapte de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
De asemenea, în municipiul Arad, au fost depistate patru persoane care ofereau spre comercializare obiecte artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice, fără a deţine autorizaţii emise în acest sens. Articolele pirotehnice de diferite clase, găsite asupra persoanelor, au fost ridicate, în vederea confiscării, iar persoanelor depistate le-au fost întocmite actele de sesizare necesare începerii urmăririi penale, având în vedere că “orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept” reprezintă infracţiune, conform prevederilor Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, republicată.
Read moreAu fost prinsi furand 100 kg porumb
LocalUltimele stiri 5 ianuarie 2015 0
La data de 3 ianuarie a.c., poliţiştii Postului de Poliţie Iratoşu au depistat în flagrant doi bărbaţi, care sustrăgeau 100 kg. de porumb ştiuleţi.
Cei doi bărbaţi, de 43 respectiv 39 de ani, au fost depistaţi de poliţişti în timp ce sustrăgeau cantitatea de 100 kg. porumb știuleți, porumb pe care l-ar fi cules de pe o parcelă cultivată şi recoltată parțial, situată în extravilanul localității Variașu Mare.
Prejudiciul cauzat a fost recuperat cei în cauză fiind cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
Read moreImigrant cazat la Centrul din Arad a fost gasit mort
LocalUltimele stiri 5 ianuarie 2015 0
În data de 2 ianuarie 2015, un cetăţean străin, aflat în custodie publică la Centrul de Cazare a Străinilor Luaţi în Custodie Publică Arad, a fost găsit fără a prezenta semne vitale, în camera în care era cazat.
Cetăţeanul în cauză a fost luat în custodie publică, prin ordonanţa procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, şi cazat în centru în cursul lunii octombrie 2014, în vederea returnării de pe teritoriul României. Luarea în custodie publică este o măsură de restrângere temporară a libertăţii de mişcare pe teritoriul statului român, dispusă de magistrat împotriva străinului care nu a putut fi îndepărtat sub escortă în termenul prevăzut de lege, de 24 de ore.
Conform regulamentului şi procedurilor în vigoare, atât la introducerea în centru cât şi periodic acesta a fost evaluat din punct de vedere medical şi psihologic, nefiind constatate probleme de natură medicală sau simptome de depresie sau anxietate.
La momentul constatării evenimentului, conform procedurilor, au fost sesizate autorităţile competente. La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul IPJ Arad care au efectuat cercetarea locului faptei. Corpul neînsufleţit a fost ridicat de către Serviciul de Medicină Legală Arad, în vederea stabilirii cauzelor decesului.
Cercetările sunt continuate de către poliţiştii din cadrul IPJ Arad, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.
Read moreNoul an se bucură de o inaugurare pe cinste: LUNA PLINĂ DE TEATRU!
CulturaLocalUltimele stiri 5 ianuarie 2015 0
Pentru al treilea an consecutiv, prima lună a anului vine în întâmpinarea publicului cu o ofertă de nerefuzat: LUNA PLINĂ DE TEATRU. Un proiect care în acest an se va desfășura între 8 ianuarie și 8 februarie și care vă oferă posibilitatea să vizionați producțiile teatrale arădene la un preț special – 5 lei biletul!
Deschidem LUNA PLINĂ DE TEATRU cu trei spectacole cuceritoare, după cum urmează:
– Joi, 8 ianuarie, ora 19,00, sala Studio – FLORI, FETE, FILME SAU BĂIEȚI, de Mimi Brănescu, regia – Antonella Cornici;
– Sâmbătă, 10 ianuarie, ora 19,00, sala Studio – CEI MARI, CEI MICI, de Ioan Peter Pit, regia – Ioan Peter Pit
– Duminică, 11 ianuarie, ora 16,00 și ora 19,00, sala Studio – UN OM DE MILIOANE, de Ioan Peter Pit, regia – Ioan Peter Pit.
Biletele pot fi achiziționate de la Agenția teatrului (deschisă de luni până vineri între orele 10,00 – 12,00 și 17,00 – 19,00, în zilele cu două reprezentații fiind deschisă suplimentar între 15,00 – 19,00), dar și online de pe platforma biletmaster.ro. Precizăm că în cadrul acestui proiect abonamentele nu sunt valabile
Read more








