Fundația Dezvoltarea Popoarelor – Filiala Arad în parteneriat cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Arad și cu sprijinul Primăriei Comuna Șagu a organizat BURSA LOCURILOR DE MUNCĂ, în data de 29 și 30 Martie 2012, începând cu ora 10.30 la Căminul Cultural.
Aceasta acțiune a fost derulată în cadrul proiectului “Parteneriat pentru Ocupare în Mediul Rural, POSDRU/52/5.2/G/20737 – proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.
La bursă au participat 7 angajatori și aproximativ 100 de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă. Ofertele vacante au fost din domeniul confecțiilor textile, agenți de pază, bucătari, ospătari, cameriste, muncitori necalificați și manipulanți marfă. Pe durata acțiunii au fost selectate 36 de persoane, pentru a se prezenta la viitorul loc de muncă, pentru o probă de lucru. Bursa se înscrie în seria evenimentelor de mediere profesională pentru persoanele din mediul rural, cu scopul de a creşte şansele de integrare profesională a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, prin chemarea angajatorilor în mijlocul comunităților rurale.
Read moreInspectori din cadrul DSVSA Arad impreuna cu reprezentantii IPJ Arad au efectuat, în perioada 20.03-30.03.2012, acţiuni de verificare şi control în pieţele si halele agroalimentare din municipiul Arad,fiind controlati cu precadere comerciantii de legume-fructe,produse de panificatie precum si alte produse alimentare.Deasemenea au fost controlate si unitati de productie produse de panificatie si laboratoare de patiserie-cofetarie.
In urma acestor actiuni au fost aplicate un număr total de 18 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 11400 lei.
Deficienţele constatate se referă la :
– nerespectarea normelor de igienă cu privire la manipularea, depozitarea şi comercializarea produselor alimentare;
– comercializarea directa către consumatorul final a produselor alimentare în spaţii necorespunzătoare / neaprobate sanitar veterinar;
– ambalarea şi etichetarea produselor alimentare, fără respectarea normelor impuse de ANSVSA;
Read moreMiercuri, 21.03.2012, comisarii Gărzii Financiare Arad au confiscat la punctul de trecere a frontierei Nădlac peste 1.800 metri pătraţi de faianţă şi 19.232 kg de legume-fructe (6.160 kg ardei, 5.932 kg struguri şi 7.140 kg pepene verde), în valoare totală estimată la 125.000 lei, deoarece au constatat că documentele de însoţire a mărfii conţineau date neconforme cu realitatea.
Domnul Sorin CIRŢI, comisar şef secţie Garda Financiară Arad, explică: „În urma monitorizării achiziţiilor intracomunitare de mărfuri, comisarii Gărzii Financiare Arad au identificat două transporturi intracomunitare de mărfuri ale căror documente de însoţire conţineau neregularităţi. Astfel, ca destinatar al legumelor şi fructelor a fost identificată o firmă dată în consemn la frontieră, pe motiv că nu este înregistrată în Registrul Operatorilor Intracomunitari şi că descarcă mărfuri în alte locaţii decât cele precizate în documentele de însoţire aferente. Suplimentar s-a mai constatat că firma nu este autorizată de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor să comercializeze produse alimentare de origine nonanimală, că nu deţine spaţii special amenajate pentru depozitarea, manipularea şi comercializarea unor astfel de produse şi că nu este înregistrată în scop de TVA. De asemenea, în urma verificării destinatarului faianţei s-a constatat că nu este înregistrat la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi din actele de însoţire a mărfii lipseau atât menţiuni referitoare la beneficiarul real din România al achiziţiei, cât şi la locul descărcării. Mărfurile confiscate vor fi valorificate conform prevederilor legale, iar contravaloarea acestora va constitui venit la bugetul de stat. Atragem atenţia tuturor comercianţilor asupra necesităţii completării corecte a documentelor de însoţire a mărfurilor transportate, pentru evitarea confiscării acestora.”
Read moreProgramul național „Școala Altfel” a ajuns la o nouă etapă: cea în care elevii au posibilitatea să se înscrie la activitățile cuprinse în programul fiecărei unități de învățământ.
După o perioadă de aproape o lună în care atât Ministerul Educației Cercetării Tineretului și Sportului, Consiliul Național al Elevilor cât și cadrele didactice, alături de ceilalți colaboratori sau beneficiari direcți ai unităților de învățământ preuniversitar s-au străduit să elaboreze un program cât mai atractiv pentru săptămâna 2-6 aprilie, a sosit momentul să afirmăm că acest program a prins contur.
Depunerea proiectelor pe platforma Consiliului Național al Elevilor – Wedu, însumând peste 2100 de proiecte inițiate de elevi, aprobarea acestora în consiliul de administrație al fiecărei unități de învățământ și elaborarea programului concret care cuprinde și activitățile propuse de către cadrele didactice, sunt urmate de înscrierea elevilor la activitățile care îi reprezintă. În acest sens, fiecare județ/liceu a găsit câte o metodă originală de a duce la bun sfârșit această nouă „provocare”. Spre exemplu, în unele licee înscrierile elevilor la activitățile dorite se fac cu ajutorul flipchart-urilor, iar în alte instituții de învățământ prin accesarea unor platforme online.
Despre importanța acestei etape, în ceea ce privește buna desfășurare a programului național „Școala Altfel”, aflat la prima încercare, vorbește și președintele Consiliului Național al Elevilor. Andrei Bogdan Petre declară: „Ne bucurăm să vedem entuziasmul și nerăbdarea colegilor noștri de a începe programul „Școala altfel”. Fie că este vorba de acțiunile propuse de profesori, sau de elevi prin Consiliile Școlare ale Elevilor din fiecare unitate de învățământ, programul final a fost realizat de cei trei parteneri în educație: elevi, profesori și părinți. Elevii au, în sfârșit, psibilitatea de a participa la cursuri care să le ofere ceea ce își doresc ei să învețe. Dovadă a gradului mare de implicare sunt și proiectele care vor fi organizate de elevi pentru elevi. Momentan, ne aflăm în perioada în care la nivelul fiecări școli, elevii optează pentru acțiunile din programul propus. Acest lucru se va întâmpla până în data de 24 martie, urmând apoi organizarea efectivă a activităților.”
Alegerea independentă a activităţii pe care fiecare elev doreşte să o desfăşoare este garantată şi face parte din obiectivele pe care programul le are – şi anume – încurajarea elevilor de a dobândi experienţe noi din domenii atractive și de a interacționa cu alți colegi din liceu. În ceea ce privește tematica activităților, acestea sunt foarte variate: dezbateri legislative, acțiuni de implicare socială, acțiuni ecologice, sportive, concursuri de talent, traininguri de comunicare, managementul timpului, managementul conflictului. Read more
Călin Bibarţ, prefectul judeţului Arad, a coordonat luni, 19 martie, a doua întâlnire a Grupului de lucru care are ca principal scop analizarea rezultatelor obţinute pe plan local în lupta contra evaziunii fiscale.
„Este important ca toate instituţiile statului, care sunt implicate în procesul de reducere a evaziunii fiscal la nivelul judeţului Arad,, să îşi coordoneze acţiunile pentru a avea rezultatele scontate. Am solicitat tuturor şefilor de instituţii implicaţi în acest demers să coordoneze eficient acţiunile”, afirmă prefectul Călin Bibarţ.
Conform cerinţelor Guvernului, autorităţile locale şi centrale au termen 60 de zile pentru ca prin acţiunile de combatere a evaziunii fiscale în zonele alcool şi produse vegetale să aducă venituri consistente la bugetul de stat.
În cifre, raportul judeţului Arad pentru săptămâna 12-18 martie 2012 arată astfel:
– 28 dosare penale înregistrate, valoare prejudiciu sesizat 1.094.875 lei, valoarea amenzilor aplicate 20.000 lei valoarea mărfurilor confiscate 37.000 lei (Inspectoratul de Poliţie al judeţului Arad)
– obligaţii suplimentare stabilite, aferente deciziilor de impunere – 712.318 lei, sume respinse la rambrusare-333.029 lei, diminuarea pierderii fiscale-829.721lei, amenzi aplicate în valoare de 12.400 lei (Direcţia Generală a Finanţelor Publice)
– valoarea amenzilor aplicate-21.500 lei, valoarea mărfurilor confiscate-3.367 lei (Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale)
– număr inspecţii/controale-51, valoare obligaţii fiscale suplimentare stabilite-166.112 lei, valoarea amenzilor aplicate-41500 lei, valoarea mărfurilor confiscate-34.452 lei (Secţia Judeţeană a Gărzii Financiare Arad)
Read moreMiercuri, 14 martie a.c., în jurul orelor 15.00, jandarmi din cadrul Grupei de Supraveghere şi Ordine Publică Lipova, în cooperare cu inspectori ai Agenţiei Naţionale de Pescuit şi Acvacultură – Filiala Ardeal, au desfăşurat o nouă acţiune pe linia prevenirii şi combaterii fenomenului contravenţional şi infracţional în domeniul piscicol.
În zona unui pod de peste râul Mureş, în apropierea localităţii Lipova, a fost depistată o persoană în vârstă de 32 ani, Florin P., cu domiciliul în localitatea menţionată, în timp ce pescuia folosind o metodă ilegală. Persoana în cauză a utilizat o lansetă, pe nylonul căreia a montat cârlige cu trei braţe (triple) pentru a pescui „prin greblare”.
Peştii prinşi au fost eliberaţi în mediul lor natural.
Jandarmii au întocmit actele premergătoare în vederea începerii urmăririi penale, persoana în cauză fiind susceptibilă de săvârşirea infracţiunii de pescuit cu unelte înţepătoare sau agăţătoare, prin greblare sau harponare, faptă prevăzută de OUG nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura.
Read moreGuvernul a decis continuarea, pentru 2012, a Programului privind reabilitarea termică a blocurilor şi începerea derulării Programului privind reabilitarea structural-ambientală a clădirilor de locuit.
În acest sens, Executivul a aprobat două Hotărâri de Guvern prin care sunt stabilite, pentru anul 2012, plafoanele garanţiilor acordate pentru lucrări de reabilitare structural-ambientală a clădirilor de locuit, respectiv lucrări de reabilitare termică, finanţate în condiţiile Legii nr.153/2011, respectiv Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.69/2010.
Astfel, pentru anul 2012, plafonul total al garanţiilor care pot fi emise pentru lucrări de reabilitare structural-arhitecturală a clădirilor de locuit este stabilit la nivelul sumei de 100 milioane lei, iar pentru lucrări privind reabilitarea termică, la nivelul sumei de 200 milioane lei.
Read more
AJOFM Arad a organizat în data de 12.03.2012 un seminar adresat Partenerilor Sociali, având drept tema: „Funcţionarea reţelei EURES în România”.
Evenimentul a avut loc la Hotel Best Western Arad.
Au fost invitate Primăriile din judeţ, reprezentanţi ai Sindicatelor, ai ONG-urilor, ai Instituţiilor Publice, precum şi reprezentanţii AJOFM Timiş şi Hunedoara.
Au avut loc prezentări care au vizat:
– funcţionarea reţelei EURES în România şi la nivel UE
– mobilitatea forţei de muncă în Europa
Aceste prezentări au fost realizate de Consilierul EURES din cadrul AJOFM Arad, d-na Şoneriu Adriana şi de Consilierul EURES din cadrul AJOFM Timiş, d-na Potîng Simona.
În cadrul seminarului au avut loc discuţii interactive, la care au participat toate cele 31 de persoane prezente.
Read moreProgramul de dezvoltare a învăţământului profesional reprezintă o regândire a sistemului de învăţământ profesional şi vine în sprijinul elevilor şi angajatorilor; acest program răspunde unor nevoi concrete pe plan local, iar implementarea programului este, de asemenea, gestionată la nivelul şcolii şi angajatorilor, al comunităţii. Programul urmăreşte să aducă elevul mai aproape de piaţa muncii. Elevul va învăţa, va lucra şi va acumula experienţă directă pe utilajele şi echipamentele unor angajatori care activează în mediul economic actual; acolo unde echipamentele o permit, practica se va desfăşura şi în atelierele şi laboratoarele unităţilor de învăţământ.
Programul se va desfăşura pe durata a doi ani, iar scopul lui îl reprezintă absolvirea cu succes de către cât mai mulţi elevi a examenului de certificare a calificării profesionale de nivel 2 – muncitor calificat, care este echivalent cu nivelul 3 din Cadrul European al Calificărilor. Astfel, se asigură o calificare recunoscută pe plan naţional şi european, care se va materializa în viitor într-o mai mare mobilitate a forţei de muncă.
Acest program îi va da posibilitatea elevului să acumuleze experienţă practică iar pe de altă parte, îl va apropia de lumea reală, prin drepturile şi responsabilităţile asumate, prin pregătirea în grupe de lucru, sub supravegherea unui tutore de practică, astfel:
-
În primul an, pregătirea practică realizată în atelierele şcolii şi la agentul economic reprezintă 60% din timpul total alocat programului.
-
În al doilea an, 75% din timp este alocat pregătirii practice.
Înscrierea este deschisă tuturor elevilor înscrişi într-o formă de pregătire liceală, însă numărul locurilor disponibile în program va depinde şi de numărul de locuri de practică pe care angajatorii şi unitatea de învăţământ le vor putea asigura pe plan local. De aceea, este posibil ca, pe plan local, să apară necesitatea organizării unei selecţii, care se va face numai cu implicarea directă a angajatorilor care asigură stagiile de practică, ţinând cont şi de criteriile pe care aceştia le au în vedere pentru o anumită calificare/profil profesional.
Procesul de înscriere este deosebit de simplu: odată ce a aflat de program prin intermediul campaniilor de informare elevul va avea la dispoziţie site-ul web www.alegetidrumul.edu.ro, şi site-ul ISJ Arad www.isjarad.ro – subiectul Alege-ţi drumul! Program de dezvoltare a învăţământului profesional, unde va putea găsi toate informaţiile care îl interesează (afiş, broşură informativă care cuprind calendarul înscrierii, date despre program, ce trebuie să conţină dosarul de înscriere, avantajele programului etc.
În ceea ce priveşte oferta pentru învăţământul profesional pentru anul şcolar 2012-2013, propusă în proiectul planului de şcolarizare, în judeţul Arad avem o ofertă de15 clase (12 învăţământ de stat +3 învăţământ particular), cu următoarele calificări: mecanic auto; electrician exploatare joasă tensiune; preparator produse din carne şi peşte; zugrav-ipsosar-vopsitor-tapetar; frezor, rabotor, mortezor; sculer, matriţer; tâmplar universal; frizer-coafor-manichiurist-pedichiurist; bucătar- ospătar. Mai multe detalii vă vom furniza după aprobarea planului de şcolarizare.
Campania de informare în rândul elevilor a început la nivelul judeţului Arad prin “Săptămâna meseriilor”, activitate derulată în perioada 5 – 9 martie 2012. Scopul acestei acţiuni a fost promovarea la nivelul unităţilor de învăţământ care vor organiza învăţământ profesional în anul şcolar 2012- 2013 a ofertei educaţionale pe domenii şi calificări profesionale pentru toţi elevii din clasa a IX-a de învăţământ liceal, indiferent de filieră sau profil, în vederea creşterii gradului de atractivitate pentru calificări profesionale care oferă acces pe piaţa europeană a muncii.
Promovarea ofertei educaţionale pe domenii şi calificări profesionale în cadrul unităţilor de învăţământ care şcolarizează învăţământ profesional în anul şcolar 2012- 2013, a constat în:
-
Organizarea unor sesiuni interactive (întrebări-răspunsuri) adresată tuturor elevilor clasei IX-a, indiferent de filieră sau profil;
-
Organizarea unor vizite şcolare cu elevii claselor a IX-a pentru promovarea ofertei educaţionale de către operatorii economici în locaţiile în care se vor organiza stagiile de pregătire practică începând cu anul şcolar 2012-2013;
-
Organizarea de către diriginţii claselor a IX-a a unor sesiuni de orientare şcolară şi profesională a elevilor, cu invitarea părinţilor / tutorilor legali, referitoare la oportunităţile oferite de învăţământul profesional pe plan local /regional, inclusiv pentru promovarea ofertei educationale în rîndul altor membrii ai familiei, eligibili pentru această formă de pregătire profesională.
-
Împărţirea de pliante, broşuri, afişe.
Aflată la jumătatea parcursului, campania pentru o căldură la preț corect adună o susținere tot mai mare, iar dimensiunea ei se extinde la expertize în cadrul CET.
Campania pentru un Preț Corect
- S-au organizat 6 întâlniri cetățenești.
- Au participat peste 200 de arădeni.
- S-a obținut susținerea a peste 2.000 de cetățeni (date centralizate până la această oră).
Probleme
Campania a întâmpinat însă și mici probleme:
- accesul în instituțiile de învățământ a fost restricționat de către autoritățile locale;
- demersul societății civile a fost politizat, atât de către Primar, prin restricțiile în unitățile de învățământ, cât și prin reprezentanți ai Opoziției care vor să își asume tema termoficării, dar nu și soluții concrete, rezumându-se doar la vorbe goale.
Soluții
Reluarea demersului de expertizare a prețului Gigacaloriei
- ULAL a început acum 2 ani același demers, dar a renunțat când s-a izbit de lipsa unui răspuns al autorităților. Anunțăm public CET-ul să nu facă aceeași greșeală ca în cazul ULAL-ului, neoferind datele necesare expertizării, pentru că vom face uz de orice mijloc legal pentru a face publice aceste date. (Fiind un monopol, iar piața termoficării una reglementată, nu există motive pentru care conducerea CET să țină secret aceste detalii.)
- Mișcarea Ardeană va finanța o expertiză (chiar și una internațională dacă este necesar) pentru a afla ce conține prețul Gigacaloriei furnizate arădenilor.
- Această inițiativă face parte dintr-un program mai mare, întins pe durata a 5 ani, în urma căruia populația Aradului să plătească un preț corect la căldură.
Read more



