News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Peste 500 de elevi din municipiul Arad au participat la diverse întâlniri  cu reprezentanții Poliției Locale Arad în cursul anului trecut. Ei au fost implicați în diverse proiecte, prin care au aflat amănunte despre activitatea instituției sau au fost invitați să își exprime opiniile despre aceasta. Cei mici și le-au exprimat prin desen, în cadrul proiectului ”Polițistul Local – alături de noi”, iar elevii de gimnaziu prin discuții libere.

Primul proiect s-a adresat copiilor din clasele I-IV , și a presupus realizarea de către aceștia a unor desene care să reflecte modul în care vad ei activitatea noastră și rolul instituției în comunitate. Proiectul  a fost derulat în perioada aprilie-mai 2011, și au fost implicați aproximativ 200 de elevi de la 8 școli din municipiu.  Un juriu de specialitate a analizat lucrările, iar cele mai apreciate au fost premiate în cadru festiv. Din juriu au făcut parte Onisim Colta, Silvia Demian, Bruno Biringer, Adina Kun. Școlile participante au fost : Liceul Pedagogic ”Dimitrie Țichindeal”, Șc. Gen. Nicolae Bălcescu, Șc. Gen.22 Caius Iacob, Șc. Gen.18 ”Avram Iancu, Șc. Gen nr.5, Col. Naț ”Elena Ghiba Birta”, Lic. German ”Adam Muller Guttebrunn ”, Lic Baptist Alexa Popovici. Cu acest prilej au fost efectuate o serie de vizite în școlile respective și s-a discutat cu elevii și cadrele didactice despre Poliția Locală Arad.

Cel de-al doilea proiect inițiat de Poliția Locală care a inclus un număr mare de elevi a fost ”Spune NU cerșetoriei !” și a avut drept scop diminuarea fenomenului cerșetoriei pe străzile din oraș prin tragerea unui semnal de alarmă către cetățeni asupra efectului pe care îl are acordarea de bani cerșetorilor. Motto-ul campaniei a fost ”Feriți-vă de cerșetori – adevărata sărăcie nu iese pe stradă !”- Honore de Balzac. Proiectul a inclus mai multe activități – acțiuni pentru depistarea persoanelor care practică cerșetoria, identificarea și sancționarea acestora dar și deplasări în școli, pentru discuții cu elevii pe această temă.  Cu această ocazie reprezentanții instituției au efectuat vizite în 12 școli din oraș : Col. Tehnic și de Protecția Mediului, Șc.Gen.11 ”Nicolae Bălcescu”, Șc.Gen.3 ”Iosif Moldovan”, Șc.Gen.22 ”Caius Iacob”, Col.Naț.”Elena Ghiba Birta”, Liceul Pedagogic”Dimitrie Țichindeal”, Șc.Gen.12, Șc.Gen.18 ”Avram Iancu”, Col.Naț.”Moise Nicoară”, Col. Naț.”Vasile Goldiș”, Șc.Gen. nr.4 ”Ioan Slavici”. Discuțiile au durat aproximativ  o oră și la ele au luat parte în total  250 de elevi din clasele V-VIII. Ei au avut astfel ocazia să își expună opiniile vis-à-vis de acest fenomen, să propună eventuale soluții,  să adreseze întrebări polițiștilor locali. Partenerii instituționali în acest proiect au fost DDAC Arad, DGASPC Arad, IPJ Arad, Jandarmeria Arad, Glasul Aradului, West TV, Magic FM, Kiss FM.

Tot în cursul anului trecut Poliția Locală a fost invitată ca partener în proiecte inițiate de către instituțiile de învățământ din oraș.  Campania ”MĂ OPUN VIOLENȚEI” demarata de Șc.Gen.Nr. 22  are ca obiectiv prevenirea și combaterea violenței în școală prin sensibilizarea elevilor asupra comportamentelor ce trebuie adoptate atunci când se confruntă cu acte violente, cu delicvența juvenilă. De asemenea protocolul pentru PARTENERIAT EDUCAȚIONAL inițiat de Liceul Pedagogic ”Dimitrie Țichindeal” are ca temă relațiile dintre cetățeni, în condițiile în care școala pregătește copilul să facă față provocărilor lumii contemporane. Elevii CENTRULUI ȘCOLAR din Arad au făcut cunoștință și ei cu polițiștii locali la o întâlnire pe tema violenței în mediul școlar.

”Pentru noi elevii sunt parteneri de dialog. Îi întâlnim zilnic pe străzi, în școli și aș vrea să ne cunoaștem cât mai bine. Suntem conștienți că de felul în care sunt responsabilizați depinde în foarte mare măsură civilizația acestui oraș minunat, Aradul.  Trebuie să știe că se pot baza pe Poliția Locală atunci când situația o cere și ni se pot adresa fără nici un fel de reținere, de la mic la mare. Acțiunile cu ei și pentru ei vor continua și anul acesta în ideea creării unei legături permanente ” – precizează Viorica Graur, director executiv al Poliției Locale Arad.

Read more

Transfer la dublu: si locul de munca si salariatul

 

Daca societatea comerciala la care lucrezi a fost transferata, strange-ti lucrurile de pe birou si alatura-te voios noii conduceri!

Locurile de munca sunt, prin definitie, instabile: nicio persoana angajata nu poate baga mana in foc pentru cat timp isi va pastra pozitia actuala, dinamica schimbarilor de job fiind la o cota foarte ridicata in aceste timpuri mai grele.

Daca locurile de munca se clatina mai ceva ca placile tectonice in timpul unui seism, nici conducerea nu duce lipsa de provocari: multe intreprinderi isi schimba statutul, ba sunt transferate, ba cesionate, ba fuzioneaza, toate astea cu o motivare precisa, respectiv speranta ca „mutarea” va fi urmata de succes.

Cand sefii sarbatoresc noile schimbari si ciocnesc in cinstea lor, angajatii asteapta cu frica in san sa afle daca mai este loc si pentru ei in compania reformata.

Pentru a le linisti anxietatea, trebuie spus ca drepturile salariatilor se transfera in tandem cu societatea si au aceeasi aplicabilitate indiferent de noua forma organizatorica a companiei, adresa sediului sau numele noului sef. Astfel, indiferent daca transferul societatii a fost realizat prin fuziune sau cesionare, acesta nu poate constitui motiv de concediere colectiva sau individuala, faptele contrare acestor dispozitii fiind pedepsite de lege.

 

Competitia cedent-cesionar

Chiar daca te-ai obisnuit cu vechiul sef si ai avut grija sa-i intri in gratii in timp util, e vremea sa schimbi tactica si sa faci sapaturi arheologice, mai ales biografice, despre noul sef. Trebuie sa afli ce-i place, ce il deranjeaza, cum poti sa devii angajatul ideal, si, mai ales, sa ii castigi increderea. Cine stie, poate schimbarile din cadrul unitatii pot veni insotite chiar de o promovare…

Cand se transfera societatea prin act de cesiune, fenomenul care apare se refera, de fapt, la schimbul de identitate profesionala de ordin managerial dintre cedent si cesionar. Asta inseamna ca cedentul (fostul tau sef) isi cedeaza drepturile de angajator unui cesionar (viitorul tau sef), scopul celui din urma fiind acela de a continua activitatea de pana acum. Cedentul va trebui sa-i puna in vedere cesionarului toate secretele, dar si toate drepturile si obligatiile ce decurg din contractele de munca ale salariatilor, asta pentru a fluidiza activitatea si pentru a nu ingreuna procesul de schimbare a numelui, conducerii sau sediului companiei.

Totodata, anterior transferului, atat cedentul cat si cesionarul vor trebui sa ia legatura cu reprezentantii de sindicat ai salariatilor pentru a-i informa cu privire la schimbarile din cadrul unitatii.

Cesionarul va trebui sa respecte clauzele contractului de munca in vigoare, insa, la un an dupa ce a avut loc transferul efectiv, se pot renegocia termenii contractului. In cazul in care societatea isi pierde autonomia iar contractul intocmit de cesionar straluceste mai frumos si este mai tentant, salariatilor transferati li se va aplica acest nou contract.

Instiintarea salariatilor cu privire la aceste schimbari nu se realizeaza informal, la o sueta de birou, ci dimpotriva: toate repercusiunile si datele implicate in procesul de transfer trebuie furnizate reprezentantilor salariali cu 30 de zile inainte de eveniment. Nici autoritatile nu sunt uitate, si ele trebuie sa fie bine informate, actele doveditoare si noul statut al salariatilor fiind incluse la dosarul respectivei companii.

Pentru detalii si pentru a te informa suplimentar, acceseaza www.avocat-tv.ro, sectiunea Subiecte. Aici, avocat Marius Flacau ofera detalii despre protectia salariatilor in cazul transferului societatii.

 

Read more

Poliţiştii Serviciului de Ordine Publică – Compartimentul Silvic, au desfăşurat o acţiune împreună cu lucrători aparţinând Ocolului Silvic Iuliu Moldovan, pe linia transportului şi comercializării materialului lemnos.

În cadrul acţiunii, a fost depistat în trafic C. Adam, din Arad, în timp ce transporta cu un auto, cantitatea de 1,5 metri steri material lemnos specia carpen şi gorun, pentru care a prezentat un aviz de însoţire cu valabilitatea expirată, iar materialul lemnos nu corespundea ca specie cu cel trecut pe respectivul aviz.

Bărbatul a fost sancţionat contravenţional conform Legii nr. 171/2010, cu amendă în valoare de 3.000 lei, întreaga cantitate de material lemnos fiind ridicată în vederea confiscării.

Totodată, în urma verificărilor efectuate poliţiştii au constatat că cel în cauză nu deţinea permis de conducere, pe numele său fiind astfel întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere.

Read more

Poliţiştii arădeni au depistat în ultimele zile, 3 persoane suspectate de furt.

Poliţiştii Secţiei nr. 1 Poliţie îl cercetează pe N. Cristian de 15 ani, din Arad.

În urma verificărilor poliţiştii au stabilit că în data de 29 ianuarie a.c., acesta a pătruns,în holul locuinței lui P. Sorin, din Arad, iar în timp ce victima dormea în casă, a sustras o pereche de adidași marca „NIKE” în valoare de 220 lei.

Pe numele tânărului au fost întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

De asemenea, au fost identificaţi P. Ioan Nicolae de 38 ani şi C. Ştefan de 37 ani, ambii din Vladimirescu principalii suspecţi în cazul unui furt comis pe raza localităţii.

Din verificările efectuate,  poliţiştii au stabilit că în perioada de 24-26 ianuarie a.c., aceştia au sustras din incinta unei societăţi comerciale cu sediul pe platforma fostului Combinat Chimic Vladimirescu, 66 de saci cu îngrășământ chimic cu greutate totală de 3.300 kg.

Prejudiciul cauzat în valoare de aproximativ 6.000 lei a fost recuperat în totalitate, cei doi bărbaţi fiind cercetaţi sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Read more

Arădenii care vor susţine proba practică în vederea obţinerii permisului de conducere pentru diverse categorii vor avea începând cu 1 februarie 2012 un alt punct de plecare. Călin Bibarţ, prefectul judeţului Arad, anunţă că noul punct de plecare la examen va fi din parcarea Expo Arad Internaţional. „Am avut discuţii cu reprezentanţii municipalităţii şi cu cei de la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor pentru identificarea unei noi locaţii pentru stabilirea punctului de plecare la proba practică. Am dorit ca prin acest demers să venim în sprijinul candidaţilor şi să le punem la dispoziţie un spaţiu adecvat şi mai ales un loc de aşteptare decent. Acesta a fost considerentul pentru care am ales parcarea de la Expo Arad”, afirmă Călin Bibarţ.  Astfel, Consiliulul Local Municipal a atribuit recent în folosinţă gratuită Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor terenul ce însumează aprox. 1.400 de metri pătraţi. Cererea a fost justificată de interesul public al asigurării spaţiului necesar desfăşurării activităţilor de examinare a candidaţilor   la proba practică în vederea obţinerii permisului de conducere auto, precum şi a spaţiului necesar amenajării poligonului pentru examinarea la proba practică pentru categoriile A şi A1. Din cei 1400 mp, 1100 mp vor fi folosiţi pentru amenajarea unui poligon de examinare  (jaloane şi linii de demarcaţie a    zonelor) şi 300 mp reprezentând punct de plecare în vederea examinării la proba practică a candidaţilor  pentru obţinerea permisului de conducere auto  şi pentru examinarea la proba practică pentru categoriile A şi A1.

În momentul de faţă, punctul de plecare la examenul pentru proba practică este din zona Aeroportului Arad, dar începând cu 1 februarie se va realiza mutarea la Expo Arad. „Vom anunţa din timp şcolile de şoferi şi candidaţii data la care punctul de plecare va deveni operativ în parcarea de la Expo Arad. Primul pas a fost făcut, avem acordul Consiliului Local Municipal şi al celor de la Expo Arad pentru a folosi parcarea în acest scop. În momentul de faţă, suntem în faza de amenajare a parcării, de obţinere a omologării pentru a susţine proba de poligon la Expo Arad, dar în câteva săptămâni vom finaliza toate aceste proceduri”, spune prefectul Călin Bibarţ.

Read more

Caravana de promovare a legii uceniciei a continuat cu deplasarea în data de 27.01.2012 la Pecica unde au avut loc seminarii la Scoala Generala nr.2. La eveniment au participat 44 elevi din ultimul an de studiu, carora le-au fost prezentate oportunitatile prevazute in legea uceniciei la locul de munca.

După finalizarea întâlnirii cu elevii a avut loc seminarul de prezentare a legii uceniciei către angajatori. Au fost prezenţi 21 de reprezentanţi ai angajatorilor, care au fost informaţi cu privire la oportunităţile acestui act normativ. De asemenea au avut loc discuţii cu privire la importanţa formării profesionale continue şi a calificării tinerilor în domeniile solicitate pe piaţa muncii .

Şirul seminariilor de promovare a legii uceniciei în judeţ va continua şi în zilele următoare. În data de 31.01.2012 este prevăzută deplasarea la Vinga  şi în data de 02.02.2012 la Gurahonţ .

 

Read more

Concediile de maternitate sunt conditionate de contributia de 0,85%

Pentru ca viitoarele mamici sa poata beneficia de cele trei concedii specifice perioadei in care sunt insarcinate sau in care au nascut deja, trebuie sa se asigure ca au contribuit pe o perioada de minim o luna la stagiul de cotizare pentru aceste beneficii

Multe din viitoarele mamici se confrunta cu dileme referitoare la concediile dedicate perioadei in care sunt insarcinate si la aspectele legale de care trebuie sa aiba grija cand vine vorba de acordarea acestor concedii. De retinut este faptul ca plata unui procent de 0,85% din salariu, efectuata pe cel putin o luna de zile, garanteaza incasarea indemnizatiilor aferente celor trei concedii pe care viitoarea mama le poate primi, fiind de notorietate faptul ca plata acestora este destul de consistenta si contribuie semnificativ la bugetul familiei.

In cazul in care viitoarea mamica este angajata, angajatorul are obligatia de a o informa si de a face plata acestei contributii de 0,85%, iar in cazul in care desfasoara activitati autorizate pe cont propriu, va trebui sa informeze personal autoritatile financiare.

Exceptiile de la regula de 0,85%

Cum mai toate regulile au si exceptii, nici aceasta contributie nu se dezice, astfel ca femeile scutite de contributia de 0,85% sunt cele care au parcurs concediul de maternitate, sunt studente la cursurile unei facultati sau primesc pensie de invaliditate.

Concediul de risc maternal

Tot ceea ce implica ideea de risc trebuie tratat cu o mai mare grija si necesita o protectie sporita, iar riscul maternal reprezinta un motiv consistent pentru a-i fi acordate mamelor drepturi suplimentare. Salariatele insarcinate, cele care au nascut recent sau cele care alapteaza sunt beneficiarii directi ai acestui concediu, fiind indreptatite sa solicite angajatorului, in baza unui document medical, diferite facilitati pentru a-si continua munca in conditii sigure, sau, in cazul in care nu ii pot fi acordate acestea, sa beneficieze de concediu de risc maternal. Acesta se poate acorda integral sau fractionat, pe o perioada ce nu poate depasi 120 de zile si, mai ales, nu trebuie sa interfereze cu alte concedii prevazute de lege. Conditia de stagiu nu trebuie indeplinita in acest caz, astfel ca cei 0,85% nu conditioneaza indemnizatia primita in urma perioadei de concediu.

Concediul de maternitate

Daca in perioada de sarcina, deschizatorul de drumuri spre concedii este cel de risc maternal, urmatorul este cel de maternitate, deosebit de important pentru confortul viitoarei sau actualei mamici. Data fiind situatia fiziologica delicata cu care majoritatea femeilor se confrunta, concediul de maternitate, acordat pe o perioada de 126 de zile, vine in ajutorul acestora si le permite odihna necesara, asta pentru a nu intra in travaliu chiar la locul de munca.

Si tatal isi poate lua concediu pentru ingrijirea copilului bolnav

Ultimul din trilogia concediilor este cel pentru ingrijirea copilului bolnav iar de data aceasta protagonista concediului nu mai este doar mama, legea permitand si tatalui sa-si poata lua cateva zile libere de la job pentru a avea grija de micut. Cuantumul indemnizatiilor pentru aceste trei concedii este de 85% din valoarea salariala, care se acorda pentru concediul de maternitate si de ingrijire a copilului bolnav, si de 75% pentru concediul de risc maternal.

Pentru detalii si pentru a te informa suplimentar, acceseaza www.avocat-tv.ro, sectiunea Subiecte. Acolo, avocat Mihaela Plesea, alaturi de invitata sa, avocat Dana Barbu, ofera informatii interesante legate de concediul de maternitate pentru cresterea si ingrijirea copilului.

Read more

Poliţiştii Biroului de Ordine Publică îî cercetează pe B. GELU – de 21 ani, M. R. de 14 ani și C. DANIELA de 18 ani, toți din Arad.

Din cercetările efectuate s-a stabilit că,  în data de 26.01.2012, în jurul orelor 1330,  cei trei, prin escaladarea gardului, au pătruns în curtea  unui imobil, din municipiul Arad, de unde au sustras mai multe bunuri din material feros.

Prejudiciul a fost recuperat, iar cei trei suspecţi sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Read more

Caravana de promovare a legii uceniciei a continuat cu deplasarea în data de 24.01.2012 la Ineu.
Au fost vizitate două instituţii de învăţământ : Grupul Şcolar Mihai Viteazu şi Grupul Şcolar Sava Brancovici.
La cele două întâlniri au participat 88 de elevi din anii terminali de studiu, cărora le-au fost prezentate facilităţile prevăzute de legea privind ucenicia la locul de muncă.

Tinerii au manifestat interes pentru :
– legea uceniciei la locul de muncă
– specializările solicitate pe piaţa muncii,
– oportunităţile de găsire a unui loc de muncă în ţară şi străinătate

A doua localitate vizată de Caravană în data de 24.01.2012 a fost Sebiş, unde a avut loc o întâlnire cu elevii din cadrul Grupului Şcolar. Au fost prezenţi la întâlnire un număr de 43 de elevi. Acestora le-au fost prezentate aspecte teoretice şi practice privind tehnici de căutare a unui loc de muncă, inclusiv oportunitatea calificării şi angajării prin contracte de ucenicie la locul de muncă.
Şirul seminariilor de promovare a legii uceniciei în judeţ va continua şi în zilele următoare. În data de 27.01.2012 este prevăzută deplasarea la Pecica, iar săptămâna următoare întâlnirile vor avea loc în data de 31.01.2012 la Vinga şi în data de 02.02.2012 la Gurahonţ .

Read more

Banca daneza StemCare de recoltare si stocare a celulelor stem, reprezentata in Romania de compania Stem SURE, a anuntat primirea unui grant de cercetare din partea Uniunii Europene de 700.000 euro, grant dedicat dezvoltarii unei tehnologii care sa asigure un numar suficient de celule stem compatibile, disponibile pentru tratament oricand de-a lungul vietii pacientului.

StemCare, singura banca daneza de recoltare si stocare a celulelor stem,  in colaborare cu Institutul de Cercetari Bioneer si Vabrema, companie olandeza de biotehnologii, au pus bazele unui consortiu de cercetare in care vor lucra impreuna pentru cel putin 2-3 ani. Proiectul, care a primit numele de StemXpand, a primit o finantare de cca 700.000 euro din partea Uniunii Europene prin intermediul programului EU – EUROSTARS, avand ca obiectiv dezvoltarea unei tehnologii eficiente de multiplicare a celulelor stem hematopoietice.

Rezultatele pozitive ale cercetarilor ultimilor ani in domeniul celulelor stem, au crescut interesul parintilor in stocarea unei cantitati suficiente de astfel de celule, cu scopul de a fi utilizate ulterior in tratamente. In SUA si Uniunea Europeana sunt deja stocate cca 1,3 milioane de probe de celule stem, in banci publice sau private.
Celulele stem, inclusiv celulele recoltate din sangele cordonului ombilical, sunt fie celule hematoformatoare, fie celule mezenchimale. Cele hematoformatoare sunt folosite in tratamentul unor boli grave de sange, ca de exemplu leucemia, pe cand celulele mezenchimale au potentialul de a fi folosite in medicina regenerativa, in bolile cardiovasculare, in bolile reumatice sau diabet tip I.

StemXpand, proiectul in care vor colabora StemCare, Bioneer si Vabrema se va intinde pe parcursul a 2-3 ani si fiecare din cele 3 companii va contribui in aria specifica de expertiza. Vabrema va fi responsabila pentru echipamentul electromagnetic care este posibil sa contribuie la multiplicarea celulelor stem ombilicale; Bioneer va contribui cu experienta vasta pe care o are in producerea de mari cantitati de celule in sistemul de bioreactoare, iar StemCare va contribui prin probe de celule stem puse la dispozitia companiei pentru cercetare.

Lisbeth Juhl Christensen, Director Executiv StemCare, crede ca aceasta colaborare are perspective promitatoare: “Proiectul aduce vesti bune pentru familiile ce au ales sa stocheze celulele stem ale copiilor lor. Mai mult de atat, este un pas gigantic in directia buna atat pentru cercetare, cat si pentru pacientii ce au nevoie de probe de celule stem pentru transplant. De aceea nu e imposibil ca pe viitor StemCare sa isi extinda aria de activitate si in domeniul multiplicarii de celule stem, serviciu ce va fi oferit atat bancilor private cat si celor publice”.

Dr.Bogdan Ivanescu, presedinte Stem SURE: ” Suntem  mandri de implicarea companiei noastre atat de mult in cercetare. Stem SURE, prin intermediul bancii daneze, se situeaza de ceva timp in fruntea miscarii de cercetare in domeniul multiplicarii de celule stem. Faptul ca pentru a 3-a oara in decurs de 2 ani, primim fonduri pentru cercetare din partea institutiilor europene este o dovada in plus de recunoastere a valorii clare, stiintifice, a proiectelor derulate de noi, precum si a implicatiilor pozitive pe care le pot avea rezultatele favorabile ale cercetarilor noastre la nivelul medicinei intrenationale.

Read more