DSP Arad: Numărul virozelor a crescut de trei ori în ultima săptămână
LocalUltimele stiri 15 ianuarie 2025 0
Numărul virozelor diagnosticate în ultima săptămână, în judeţul Arad, a crescut de aproape trei ori faţă de săptămâna anterioară, iar gripele au crescut de cinci ori, însă medicii spun că în perioada sărbătorilor mai puţini oameni s-au prezentat la cabinete, iar acum sunt mai mulţi care cer consultaţii.
Datele transmise, miercuri, de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Arad, la solicitarea AGERPRES, arată că în ultimele şapte zile au fost înregistrare 1.414 infecţii respiratorii, faţă de 548 în săptămâna anterioară sau 513 în ultima săptămână din 2024. Numărul pneumoniilor însă a scăzut, de la 160 la 159 de cazuri noi în ultimele şapte zile.
„În cazul infecţiilor cu virusul gripal, dacă în prima săptămână din ianuarie au fost patru cazuri confirmate, în a doua săptămână au fost 23. Până în prezent, în judeţ nu s-a înregistrat niciun deces cauzat de gripă”, au precizat reprezentanţii DSP. De asemenea, instituţia a transmis că, de la începutul sezonului rece, s-au vaccinat antigripal 16.690 de persoane din judeţ, dintre care 46 în ultima săptămână.
Medicul epidemiolog Mihaela Cîtu, din cadrul DSP Arad, a precizat că această creştere de aproape trei ori în statistici a numărului de viroze are loc şi pentru că în ultimele zile mai mulţi oameni au mers la medicul de familie, în timp ce în perioada sărbătorilor de iarnă medicii de familie au fost liberi, iar diagnosticările au fost mai puţine şi s-au făcut mai ales în spitale.
Reprezentanţii DSP spun că oamenii pot lua unele măsuri pentru a se feri de infecţiile sezoniere, cum ar fi evitarea spaţiilor închise aglomerate, respectarea igienei mâinilor sau adaptarea îmbrăcăminţii la temperaturile exterioare scăzute, conform agerpres.ro.
După un 2024 marcat de evenimente culturale de înaltă calitate, Hubul Cultural mARTA promite ca și anul 2025 să fie unul de neuitat pentru publicul arădean. Echipa HUB-ului a pregătit o serie de activități și festivaluri care își propun să aducă arta mai aproape de comunitate, într-o formă inovatoare și captivantă.
Evenimentele anului 2025
- Festivalul Underground
Un eveniment dedicat artei alternative și experimentale, care va aduce în prim-plan spectacole de teatru independent, muzică underground și performance-uri neconvenționale. „Festivalul Underground” este o platformă prin care artiștii își pot exprima viziunile unice, provocând publicul să privească arta dintr-o perspectivă nouă. - Festivalul Arad Fusion
Un mix fascinant între cultură, muzică și tehnologie. Acest festival promite să creeze o experiență multisenzorială, îmbinând genuri muzicale variate cu proiecții vizuale și elemente interactive. Arad Fusion este locul unde trecutul întâlnește viitorul, într-un format modern și inovator. - Festivalul de Teatru Circ
Unul dintre cele mai așteptate evenimente, Festivalul de Teatru Circ reunește artiști de circ și actori de teatru din țară și din străinătate. Acesta oferă publicului spectacole dinamice, pline de energie, combinând acrobația, jocul actoricesc și poveștile captivante. - Lansări de carte
Hubul mARTA devine un spațiu deschis literaturii, prin organizarea de lansări de carte și întâlniri cu autori consacrați. Aceste evenimente oferă iubitorilor de lectură ocazia de a interacționa direct cu scriitorii și de a descoperi noi opere literare. - Expoziții de arte vizuale
Pe parcursul anului, mARTA va găzdui expoziții de pictură, fotografie și sculptură, punând în valoare artiști locali și naționali. - Rezidențe artistice
Un proiect menit să sprijine artiștii în procesul lor creativ, oferindu-le un spațiu și resurse pentru a dezvolta noi lucrări. Rezidențele artistice mARTA sunt o oportunitate de a încuraja inovația și de a stimula colaborările între artiști din diferite domenii.
„2025 este un an în care ne propunem să ducem experiențele culturale la un alt nivel. Pe lângă evenimentele deja consacrate, vom continua să dezvoltăm proiecte noi, cum ar fi rezidențele artistice și lansările de carte, care aduc arta mai aproape de comunitate. Unul dintre cele mai importante proiecte ale acestui an este continuarea proiectului de reabilitare a clădirii istorice MARTA. Aceasta va deveni un spațiu multifuncțional, dedicat artei și culturii, iar în viitor, ne dorim ca mARTA să fie recunoscut la nivel național și internațional. De asemenea, reconstruim celebrul autobuz turistic MARTA, un simbol al orașului nostru, care va oferi turiștilor o modalitate inedită de a descoperi patrimoniul cultural al Aradului. Suntem recunoscători comunității pentru susținerea constantă și îi invităm să ni se alăture la evenimentele noastre de anul acesta”, susține managerul HUB mARTA, Ovidiu Balint.
Read moreSub sloganul „Mai multă viață, mai puține ecrane!” în perioada lunilor ianuarie și februarie 2025, Institutul Național de Sănătate Publică își îndreaptă atenția spre promovarea sănătății mintale, organizând la nivel național campania cu tema Dependența de ecrane, noua provocare a erei digitale; cum o gestionăm?.
Sănătatea mintală reprezintă o componentă fundamentală a sănătăţii individuale și a „stării de bine”, descriind nu numai absența bolii, ci și capacitatea unui individ de a se integra cu succes în viața familială, socială și profesională.
Organizația Mondială a Sănătății descrie sănătatea mintală ca fiind o stare de bunăstare mentală care le permite oamenilor să facă față stresului vieții, să-și realizeze abilitățile, să învețe, să lucreze bine și să contribuie la comunitatea lor.
Odată cu dezvoltarea tehnologică a apărut o tendință crescândă a oamenilor( în special a populației tinere) de a reduce comunicarea față în față, comportament care, a crescut îngrijorarea față de dependența de ecran. Din ce în ce mai multe studii asociază dependența de ecrane, în special la tinerii de vârstă școlară, cu diverse psihopatologii în domeniul dezvoltării. Unele dintre acestea susțin că un comportament repetitiv și nelimitat de accesare a tehnologiilor digitale online sau offline poate fi asimilat unui consum compulsiv asemănător cu cel de utilizare a diferitelor substanțe precum drogurile și alcoolul și poate duce la dezvoltarea unei dependențe numită și „dependență tehnologică”.
Sondajul de opinie Eurobarometru privind sănătatea mintală din octombrie 2023 arată că:
- 46% dintre respondenți s-au confruntat în ultimele 12 luni cu o problemă emoțională sau psihosocială (stare de depresie sau anxietate).
- 89% dintre respondenți consideră că promovarea sănătății mintale este la fel de importantă ca și promovarea sănătății fizice.
- 54% dintre respondenții cu o problemă de sănătate mintală nu au primit ajutor de la un profesionist. Problemele de sănătate mintală sunt mai răspândite la grupele de vârstă mai tinere: 59% la 16-24 ani, 56% la 25-39 ani, 48% la 40-54 ani, 35% la 55 ani și peste.
- Respondenții consideră că cei mai importanți factori care contribuie la menținerea unei bune sănătăți mintale, sunt condițiile de viață (60%), urmate de securitatea financiară (53%), activitatea fizică și contactul social (ambele 41%).
- Cele mai frecvent diagnosticate boli de sănătate mintală includ depresia, anxietatea generalizată și tulburările de alimentație.
Profilul de țară din anul 2023 în ceea ce privește situația stării de sănătate arată că România înregistrează cea mai scăzută prevalență a afecțiunilor de sănătate mintală în rândul țărilor UE., aspect care se poate datora neînregistrării și neraportării diagnosticelor de tulburare mintală sau de comportament. Cu toate acestea, în România, aproximativ 22.000 de copii și adolescenți trăiesc cu un diagnostic de boală mintală.
Potrivit Tabloului Sănătății Mintale în România din 2023, raport al Consiliului Economic și Social al României, cele mai prevalente tulburări mintale în rândul adulților din România sunt tulburările de anxietate (3.8% fobii specifice), urmate de tulburarea depresivă majoră (2,9% prevalența), datele fiind provenite din studii realizate cu eșantioane reprezentative.
În acest context, campania se adresează în special copiilor, adolescenților, dar și părinților acestora precum și populației generale, deoarece prin creșterea nivelului de conștientizare și încurajarea unui stil de viață orientat către sănătate pot fi reduse în mod semnificativ atât declanșarea unor tulburări mintale, cât și a unor tulburări de comportament.
DIRECTOR EXECUTIV
IRIMIE CECILIA GABRIELA
Read moreCantități mari de gunoaie, adunate de drumari de pe marginea autostrăzii, în apropiere de Nădlac II
LocalUltimele stiri 14 ianuarie 2025 0
Cantități mari de gunoaie care au rămas pe marginea drumurilor, în apropiere de granița cu Ungaria, fiind aruncate de șoferii care stăteau în coloane la controalele de frontieră înainte de aderarea deplină la Schengen, au fost adunate de drumari în ultimele zile. Purtătorul de cuvânt al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara, Alina Sabou, a declarat marți, pentru AGERPRES, că acțiunile de curățenie desfășurate pe marginea autostrăzii au început în 8 ianuarie, iar de atunci s-au adunat zilnic, în medie, câte zece metri cubi de deșeuri.
‘În apropiere de fostul punct de trecere a frontierei Nădlac II, pe sensul de ieșire din țară, a început, de săptămâna trecută, o acțiune amplă de salubrizare a zonei de lângă autostrada A1, unde staționau autocamioanele înainte de eliminarea controlului de trecere a frontierei. S-au implicat drumarii de la mai multe Centre de Întreținere și Control de pe autostradă și s-au strâns zilnic, în medie, zece metri cubi de deșeuri care fuseseră aruncate peste parapet. Acțiunea va continua și în perioada următoare, în funcție de condițiile meteo. Se va face igienizare și salubrizare inclusiv pe platforma fostului PTF’, a afirmat Sabou.
Conform sursei citate, după aderarea deplină la Schengen, drumarii se așteaptă să nu mai găsească gunoaie aruncate pe marginea autostrăzii. ‘Eventual s-ar mai putea găsi gunoaie în cantități mici, dar nicidecum nu vor mai fi necesare acțiuni de o asemenea amploare pentru a le aduna’, a adăugat reprezentanta DRDP Timișoara.
În fiecare an, mai ales după sărbătorile de iarnă, după Paște sau vacanța din august – perioade în care mulți români vin din străinătate -, drumarii arădeni adunau cantități mari de gunoaie de la frontieră, pentru că unii șoferi care așteptau în coloane aruncau diverse ambalaje sau deșeuri direct pe câmp. De exemplu, în primele zile din ianuarie 2024, de pe marginea autostrăzii și a DN 7, respectiv înainte de ieșirea din țară pe la Nădlac II și Nădlac I, s-au adunat peste 800 de saci de gunoaie, scrie agerpres.ro.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat în trafic un cetățean român care avea dreptul de a conduce anulat. În data de 13.01.2025, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au efectuat controale aleatorii și nesistematice pe căile de comunicații din apropierea frontierei. În cadrul acestora, a fost oprită pentru control o autoutilitară înmatriculată în România, condusă de către un cetățean român.
Cu ocazia controlului, pe lângă documentele de călătorie, persoanei i s-a solicitat și permisul de conducere, însă aceasta nu a putut să îl prezinte. În urma verificărilor în bazele de date, s-a constatat că persoana figurează cu dreptul de a conduce ca fiind anulat, sens în care i-a fost întreruptă călătoria și, totodată, a fost condusă la sediul sectorului pentru efectuarea cercetărilor.
Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad au desfășurat în perioada 09.12.2024 – 10.01.2025 ample acțiuni de control pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale, de către agenții economici care comercializează, depozitează și păstrează articole pirotehnice, pe raza județului Arad.
Este știut faptul că articolele pirotehnice fac parte din categoria produselor periculoase, cu toate acestea ele își găsesc o largă aplicabilitate cu ocazia diferitelor evenimente și festivități fiind frecvent utilizate cu precădere în preajma sărbătorilor de iarnă.
Acţiunea a fost motivată de unele evenimente grave petrecute în anii anteriori în țară şi străinătate, care s-au soldat cu explozii şi incendii de mari proporţii la depozite de articole pirotehnice, provocând mari pagube materiale şi uneori chiar pierderi de vieți omenești.
Un alt motiv care a determinat demararea acestei acțiuni este și faptul că îndeosebi, în perioada sărbătorilor de iarnă, se înregistrează cazuri frecvente de vătămări corporale produse prin utilizarea articolelor pirotehnice de către copii și tineri, mai ales de cei care au vârsta sub 18 ani.
Astfel, verificările au vizat în special aspecte cu privire la modul de depozitare și manipulare, la modul de etichetare a acestor produse, inclusiv dacă au inscripționate în limba română instrucțiuni de utilizare, categoria din care fac parte, termenul de garanție precum și pericolele pe care le poate genera păstrarea, depozitarea, manipularea sau folosirea lor neconformă, dacă agenții economici au angajat personal autorizat, respectiv pirotehnicieni și nu în ultimul rând dacă sunt autorizați conform legii, de către Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad și de către Inspectoratul Județean de Poliție Arad.
Ca în fiecare an, inspectorii de muncă aflați în control, au semnalat faptul că nerespectarea dispozițiilor legale în materie poate atrage atât răspunderea contravențională cât și răspunderea penală a celor vinovați.
Astfel, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 și P1 către persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani precum și comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate doar de către pirotehnicieni.
Facem precizarea că articolele pirotehnice din categoriile 1 și P1 sunt cele cu nivel de risc scăzut și nedăunător sănătății umane din punct de vedere al zgomotului pe care-l produc.
De asemenea, amenzile de care sunt pasibili cei care încalcă legea sunt cuprinse între 1000 lei și 7500 lei, în cazul contravenienților persoane juridice limitele minime și maxime ale amenzilor majorându-se cu 100%.
Read more
Complexul Muzeal Arad, în parteneriat cu Asociația PRONUMISMATICA, organizează expoziția de numismatică „Moneda Modernă Românească”. Vernisajul expoziției va avea loc joi, 16 ianuarie 2025, ora 11.00, la Complexul Muzeal Arad (Palatul Cultural – Piața George Enescu 1, intrarea dinspre Parcul Copiilor), în prezența autorităților județene, a membrilor Asociației PRONUMISMATICA și a reprezentanților Complexului Muzeal Arad.
La evenimentul de la muzeu sunt invitați liceenii Colegiului Național „Moise Nicoară” Arad (prof. Alina Popescu și prof. Sergiu Duma) și elevii clasei a IV-a A de la Școala Gimnazială „Iosif Moldovan” Arad (prof. Olga Indrieș) care vor beneficia de o prezentare a colecției expuse de către Asociația PRONUMISMATICA.
Asociația PRONUMISMATICA este reprezentată de Președintele Florin Demian, Vicepreședintele Daniel Trifon și Președintele Filialei Județene Arad Prof. Gabriel Căsap.
Piesele care fac obiectul expoziției „Moneda Modernă Românească” sunt expuse în premieră națională ca parte componentă a colecției Asociației PRONUMISMATICA, asociație cu acoperire națională, relativ tânără dar cu obiective ambițioase în rândul promovării intereselor colecționarilor – numismați, și nu în ultimul rând, a derulării unor proiecte educaționale de cunoaștere a numismaticii, disciplină auxiliară a istoriei, care se ocupă cu istoricul monedelor, bancnotelor, medaliilor, al înscrisurilor bancare, al acțiunilor vechi etc.
Expoziția de numismatică „Moneda Modernă Românească” este deschisă la Complexul Muzeal Arad (Palatul Cultural – Piața George Enescu 1, intrarea dinspre Parcul Copiilor) până duminică, 23 februarie 2025.
Program de vizitare:
Marți-Duminică: 09.00-17.00 (ultima intrare: ora 16.30)
O dramă palpitantă și plină de suspans, plasată pe un vas de croazieră cu destinația Caraibe este propunerea cinematografică, care va deveni realitate la Cinematograful „Arta“.
Vineri, 17 ianuarie 2025, de la ora 19.00, va rula pe marele ecran „Croazieră de coșmar“/„Birthday Girl“ (r. Michael Noer).
Accesul la film va fi gratuit, în limita locurilor disponibile.
Ideea filmului i-a venit lui Noer după ce a descoperit un site numit International Cruise Line Victims, care dezvăluie ceva de care mulți dintre noi nu suntem conștienți – pe navele de croazieră nu există poliție, iar în apele internaționale nu se aplică legile niciunei țări, așa că nu prea te protejează nimeni de abuzuri odată ce ajungi în acest punct.
De asemenea, filmul dezvăluie o poveste cutremurătoare, a unei tinere, Cille, care urmează să împlinească 18 ani. O vârstă la care emoțiile incerte, adesea greu de definit, creează goluri umplute cu greșeli născute din nesiguranță, iar neîncrederea în propria ființă te poate face vulnerabil, uneori chiar victimă.
Filmul are și o distribuție remarcabilă condusă de actrița daneză Trine Dyrholm (Queen of Hearts, 2019), câștigătoare a Ursului de Argint la Berlin.
Evenimentele de la Cinematograful „Arta“ sunt organizate de Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad.
Read morePolițiștii Biroului de Ordine Publică au depistat la data de 12 ianuarie a.c., în jurul orei 19.10, un bărbat de 54 de ani, din Arad, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul Revoluției. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat o îmbibație alcoolică de 0,63 mg./l. alcool pur în aerul expirat.
A mai fost depistat, de polițiștii orașului Nădlac, la data de 11 ianuarie a.c., în jurul orei 14.30, un bărbat de 50 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism în Nădlac. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat o îmbibație alcoolică de 0,47 mg./l. alcool pur în aerul expirat. Ambii conducători auto au fost conduși la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice, cercetările fiind continuate de polițiști.
Un nou tip de înșelătorie în Arad! A furat 10.000 de lei, după ce s-a dat angajat de la o firmă de gaz
LocalUltimele stiri 13 ianuarie 2025 0
La data de 23 decembrie 2024, polițiștii Secției 2 Micălaca au fost sesizați despre faptul că, la data de 16 decembrie 2024, o persoană de sex masculin, sub pretextul că trebuie să verifice aerisirea de gaz, a intrat într-un imobil din municipiu, de unde, ar fi sustras 10.000 de lei.
În urma investigațiilor efectuate a fost identificat un bărbat de 47 de ani, din Arad, care, în baza probatoriului administrat a fost reținut pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate sub supravegherea procurorului de caz, într-un dosar penal, întocmit pentru furt.










