Cupa de toamnă AJF Arad la pescuit sportiv, o reuşită deplină
LocalUltimele stiri 13 octombrie 2019 0
Găzduită de balta de la Bocsig, competiţia organizată de AJF Arad a avut la start în ediţia autumnală din acest an zece pescari. Participanţii s-au întâlnit încă de la mijirea zorilor pe malul apei şi, după cafeaua de dimineaţă, au trecut la tregerea la sorţi a standurilor, prepararea nadelor, care mai de care mai aromate şi la mânuirea lansetelor.
Ceasurile s-au scurs pe nesimţite sub mângâierea soarelui prietenos de octombrie, astfel că, la orele prânzului, în prezenţa lui Vasile Rad, secretar general al AJF Arad şi a doamnei primar din Bocsig, Teodora Abrudean, s-a trecut la stabilirea iararhiei, acordarea premiilor şi condimentata – ca de obicei – repriză a treia…
4 sponsori au oferit premii pescarilor
Ediţia din acest sezon a competiţiei la care au participat arbitri, observatori şi ziarişti arădeni a fost una bogată în premii. Nu mai puţin de patru magazine de pescuit au răspuns afirmativ solicitărilor lui Bogdan Cioara (corespondent Libertatea), care s-a ocupat de acest aspect al competiţiei. Acestea sunt, mulţumindu-le într-o ordine aleatorie: Fir Intins (Calea Victoriei nr. 17, dl. Adrian Petrişor), Super Pesca (UTA, Calea Aurel Vlaicu, nr. 28-30, dl. Flavius Hărşan), Arrow International (Aradul Nou, Calea Timişorii nr. 45, vis-a-vis de stadionul Motorul, dl. Cristian Herman), Articole pescuit (dl. Bela Szepesi, str. Şt. Cicio Pop nr. 20, lângă Piaţa Mare).
Podiumul a fost format, în urma unei cântăriri minuţioase a capturilor – care, de această dată, nu au rupt gura târgului – din Leontin Buda, Viorel Muscă, Nicolae & Ştefan Iacob, iar diplome de participare au mai primit Alexandru Lovasz, Bogdan Cioara, Sorin Saladea, Vasile Rad, Laurenţiu Olariu, Iosif Gyenge (invitat special), precum şi Marius Abrudean, gazdă primitoare a evenimentului şi Gheorghe Palcu, responsabil cu meniul la ceaun, un adevărat festin culinar.
De asemenea, au fost premiaţi şi câţiva copii care şi-au încercat talentul de pescari în devenire, emoţia acestora la vederea liniilor cu plută, a cârligelor sau a firelor de pescuit fiind una de aducerea aminte…
Read moreZeci de șoferi arădeni amendați pentru nepurtarea centurii și folosirea telefonului la volan
LocalUltimele stiri 11 octombrie 2019 0
Polițiștii rutieri au desfășurat ieri (10 octombrie a.c.), pe raza municipiului și a județului Arad, o acțiune care a avut drept scop verificarea purtării centurilor de siguranță de către participanții la trafic, aflați în autovehicule, precum și utilizarea telefonului mobil de către conducătorii auto aflați la volan, în timpul mersului.
De asemenea, în contextul noilor reglementări rutiere care intră în vigoare la data de 12 octombrie a.c., în cadrul acțiunii, polițiștii le-au transmis conducătorilor auto informațiile necesare pe care trebuie să le cunoască pentru a nu încălca prevederile legislative.
Astfel, șoferii vor plăti o amendă mai mare dacă sunt depistați că în timpul conducerii, țin în mână sau folosesc cu mâinile, în orice mod, telefonul mobil sau orice dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video, și anume în loc de minimul de 290 de lei vor plăti 870 de lei.
De asemenea, li se va suspenda dreptul de a conduce pentru 30 de zile dacă în timp ce utilizează telefonul mobil sau alt dispozitiv mai sus-mentionat, comit și alte contravenții (de exemplu: nepurtarea centurii de siguranță în timpul conducerii).
În urma activităților desfășurate în cadrul acestei acțiuni, polițiștii au aplicat 184 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 57.560 de lei, după cum urmează:
– 10 sancțiuni pentru telefon;
– 57 pentru centura de siguranță;
– și 117 pentru alte abateri.
De asemenea, au fost reținute 9 permise de conducere și retrase 5 certificate de înmatriculare.
A fost întocmit și un dosar penal pentru un șofer aflat sub influența băuturilor alcoolice (0,51 mg./l. alcool în aerul expirat) și care circula cu o viteză de 110 km/h față de cea legală de 50 km/h, pe raza localității Covăsânț.
Acțiunile polițiștilor rutieri se desfășoară în mod regulat și au ca scop prevenirea evenimentelor rutiere și conștientizarea participanților la trafic în ceea ce priveste respectarea legii.
Read moreÎncă doi arădeni, cercetați penal pentru conducere sub influența alcoolului
LocalUltimele stiri 11 octombrie 2019 0
Polițiștii Serviciului Rutier cercetează doi bărbați pentru conducere sub influența alcoolului.
Ieri, 10 octombrie a.c., polițiștii au depistat un bărbat de 33 de ani din Secusigiu, în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 708B, pe raza localității Covăsânț, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o îmbibație alcoolică de 0,51 mg./l. alcool în aerul expirat.
Azi-noapte (11 octombrie a.c.), în jurul orei 00:05, polițiștii rutieri au depistat un bărbat de 49 de ani din Șimand, în timp ce conducea un autoturism, pe raza aceleiași localități, aflându-se sub influența alcoolului. În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o îmbibație alcoolică de 0,43 mg./l. alcool în aerul expirat.
Conform procedurii, s-a dispus recoltarea de probe biologice celor doi conducători auto, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Pe numele bărbaților au fost întocmite două dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.
Read moreOrdin de protecție provizoriu pentru un arădean care și-a amenințat sora
LocalUltimele stiri 11 octombrie 2019 0
Polițiștii Biroului de Ordine Publică au emis, ieri (10 octombrie a.c.), un ordin de protecție provizoriu, pentru 5 zile.
Polițiștii au fost sesizați de o femeie de 39 de ani din Arad, despre faptul că, aflându-se la domiciliu împreună cu fratele său de 50 de ani, acesta a înjurat-o și i-a indus o stare de temere.
În urma întocmirii formularului de evaluare a riscului, s-a dispus emiterea ordinului de protecție provizoriu, fiind continuate cercetările în vederea stabilirii cauzelor ce au condus la această stare de fapt.
Read moreIustin Cionca: „Lucrăm la o legătură rutieră bună între orașele Chișineu Criș, Sântana și Ineu”
LocalUltimele stiri 10 octombrie 2019 0
Consiliul Județean Arad a început lucrările pe drumul județean Sintea Mică-Sântana. Valoarea proiectului este de trei milioane de euro, iar lungimea drumului județean este de 10 km. Lucrarea este finanțată din fondurile proprii ale Consiliului Județean Arad.
Președintele Consiliului Județean, dl. Iustin Cionca, a verificat ieri situația lucrării. În acest moment se lucrează la nivelarea drumului și realizarea fundației (în Sintea Mică, înspre Olari), respectiv la decopertarea asfaltului existent, pe relația Olari-Sântana.
„Legăm localitățile Cintei, Zărand, Seleuș, Sintea Mică de zona industrială Sântana, cu un drum județean de bună calitate. Acest drum se va intersecta la Sintea Mică cu drumul Seleuș-Nădab, care va oferi o nouă deschidere întregii zone. Practic, facilităm foarte mult mobilitatea între trei orașe importante din județ: Sântana, Ineu, Chișineu Criș, care funcționează, fiecare, ca un micro-pol de dezvoltare. Pe de o parte, venim astfel în sprijinul agenților economici, care își pot găsi mai ușor forță de muncă. Pe de altă parte, ajutăm muncitorii să se deplaseze cu mai mare ușurință înspre fabrici, pe drumuri județene modernizate. Nu în ultimul rând, aceste noi legături de bună calitate vor sprijini accesul elevilor din mediul rural la școlile din orașele respective, dar și desfacerea produselor agricole pe piețe mai ofertante, unde piețarii vor putea ajunge mai ușor”, a declarat Iustin Cionca.
Anul acesta, Consiliul Județean Arad a deschis deja 19 șantiere pe drumurile județene. Conducerea Consiliului Județean își respectă astfel promisiunea făcută arădenilor, de a investi într-unul dintre cele mai ample programe de modernizare/reabilitare a drumurilor județene, în România. Obiectivul îl reprezintă 300 km, adică un sfert din total!
Read moreCJA: Drumul Pâncota-Seleuș este aproape finalizat
LocalUltimele stiri 10 octombrie 2019 0
Lucrările la porțiunea de drum județean Pâncota-Seleuș se află în plină desfășurare. Se toarnă cel de-al doilea strat de asfalt, cel de uzură, urmând ca până la jumătatea lunii viitoare să se asigure inclusiv marcajul rutier pe tronsonul în cauză.
„Acest tronson face parte din strategia de modernizare a drumurilor județene pe care am demarat-o la începutul mandatului. Am răspuns cerințelor cetățenilor și, până la finalizarea integrală a lucrărilor, am asigurat circulația în regim de șantier, inclusiv prin turnarea acelui strat intermediar de asfalt. Sperăm ca până în 15 noiembrie să fie finalizate turnarea stratului final și executarea marcajelor rutiere definitive”, a precizat vicepreședinte al Consiliului Județean Arad.
Acest drum are un istoric aparte. Din cauza evenimentului tragic, pricinuit de decesul constructorului, continuarea lucrărilor s-a aflat într-un impas. Consiliul Județean a reușit să deblocheze situația în această vară, reîncepând lucrările, mai întâi la asigurarea accesului la gospodării, în localitatea Seleuș, apoi la finalizarea primului strat de asfalt (cel de legătură). Odată cu începerea turnării celui de-al doilea strat de asfalt, la începutul acestei săptămâni, lucrarea se apropie de finalizare. Până acum s-a circulat în regim de șantier, cu marcaje provizorii și limitarea vitezei.
Read moreȘase localități din Arad rămân fără apă potabilă
LocalUltimele stiri 9 octombrie 2019 0
Compania de Apă Arad anunţă întreruperea furnizării apei potabile în localităţile: Ghioroc, Păuliș, Covăsânţ, Miniş, Cuvin, Baraţca joi, 10 octombrie 2019, în intervalul orar 09 -19.
Enel Distribuţie Banat execută lucrări de reparaţii şi întreţinere instalaţii si reţele electrice în zona Ghioroc și va întrerupe alimentarea cu energie electrică a Uzinei de Apă Ghioroc.
Atragem atenţia consumatorilor că, la reluarea alimentării cu apă este posibil ca, pentru scurt timp, la robinete să curgă apă tulbure din cauza antrenărilor din conducte.
Read morePolițiștii Secției 1 Poliție Rurală Arad cercetează un bărbat pentru amenințare.
La data de 6 octombrie a.c., polițiștii Postului de Poliție Livada și cei ai Postului de Poliție Zimandu Nou, aflați în patrulă intercomunală, au fost sesizați de o femeie de 32 de ani din Livada despre faptul că fostul său concubin, un bărbat de 40 de ani din Păuliș, a amenințat-o cu moartea.
În urma aplicării formularului de evaluare a riscului a fost emis un ordin de protecție provizoriu pentru 5 zile, pe numele bărbatului fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare.
Read moreCJA anunță începerea lucrărilor pe drumul Pâncota-Buteni
LocalUltimele stiri 8 octombrie 2019 0
Lucrările la drumul Pâncota-Buteni (parte din proiectul Arad-Șiria-Pâncota-Buteni) au demarat în forță, odată cu semnarea ordinului de începere a lucrărilor, în 23 septembrie. „Din păcate, ne-au trebuit 1023 de zile, cauzate de superbirocratizarea statului, de legile greoaie, care sunt rupte de realitate și de nevoile cetățenilor, ca să demarăm această lucrare. Aceste întârzieri birocratice au făcut ca începerea lucrărilor pe acest tronson să fie «împinse» spre toamnă. Sperăm ca vremea să ne ajute și constructorul să poată lucra cât mai mult în această perioadă. În schimb, nu putem fi optimiști în privința celui de al doilea tronson al acestui proiect, dintre Arad și Pâncota, blocat în continuare din cauza contestațiilor. Acum, aceste contestații se află în atenția Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor”, a subliniat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
„Am verificat stadiul lucrărilor pe teren și apreciez faptul că firma câștigătoare este serioasă și dorește executarea lucrării într-un timp cât mai scurt. Imediat după semnarea contractului s-a dispus organizarea de șantier, sunt amenajate două locații de depozitare a materialului și s-au început deja lucrările de lărgire a părții carosabile. Am primit promisiuni că, pe perioada iernii, se vor efectua lucrări de întreținere a drumului, asigurându-se circulația în bune condiții de siguranță”, a completat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
În prezent, se lucrează la toaletarea vegetației, lărgirea rigolelor și depozitarea materialelor, porțiunea abordată fiind între Târnova și Măderat (circa opt kilometri). Se asigură aprovizionarea cu materialul necesar pentru așternerea stratului de fundaţie din piatră spartă, cu zece camioane și aprovizionarea urmează să fie suplimentată cu alte 16 camioane. De asemenea, de săptămâna viitoare se va începe decopertarea stratului de asfalt pe același tronson, între Târnova și Măderat.
Cronologia Proiectului
– Cererea de finanțare a fost elaborată în 2016, fiind depusă la ADR Vest în 14.11.2016
– În 25.05.2017 a fost semnat contractul de finanțare
– A fost elaborat Proiectul de către Starcom Exim SRL Cluj Napoca. În 20.06.2018 a fost semnat procesul verbal de recepţie a serviciilor de proiectare nr. 11825.
– În 26.06.2018 a fost depusă la ADR Vest, în calitate de Organism Intermediar, documentaţia tehnico-economică – faza Proiect Tehnic.
– În 27.07.2018, a fost finalizat procesul de verificare a conformităţii proiectului tehnic.
– După definitivarea documentației, aceasta a fost transmisă spre validare în SICAP în 20.09.2018.
– ANAP respinge proiectul la 21.11.2018.
– Consiliul Județean retransmite proiectul în SICAP în 22.11.2018
– ANAP respinge proiectul în 7.12.2018
– Consiliul Județean retransmite proiectul în SICAP în 13.12.2018
- ANAP respinge pentru a treia oară proiectul, la 1.02.2019
- Deschidere procedură depunere oferte 18.04.2019
- Evaluarea ofertelor 18.04.2019 – 27.08.2019
- Comunicarea câștigătorului 27.08.2019
– Semnare proiect Pâncota-Buteni: 2 septembrie 2019
– Ordinul de începere a lucrărilor a fost semnat în 23 septembrie 2019
Read moreCET Arad anunță că va da drumul la căldură, începând de mâine
LocalUltimele stiri 7 octombrie 2019 0
Începând de marţi – 08.10.2019 – CET Hidrocarburi va demara etapizat, probele la cald ale sistemului centralizat de încălzire. În funcţie de temperaturile exterioare există posibilitatea ca CET Hidrocarburi să furnizeze încălzire doar pe timpul nopţii.
În cazul în care se constată neetanşeităţi la instalaţia interioara, asociaţiile de proprietari/locatari se pot adresa Dispeceratului de termoficare al CET Hidrocarburi, la telefon 0257/231367 sau 0357/412233, acesta având program permanent.
Read more








