News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

SUA își mută armele nucleare din Turcia în România

SUA au început transferul de arme nucleare staţionate în Turcia spre România, pe fondul deteriorării relaţiilor dintre Washington şi Ankara, afirmă joi EurActiv.com, citând două surse independente, acelaşi portal precizând că MAE român dezminte cu fermitate informaţia.

Potrivit uneia din surse, transferul pune numeroase probleme din punct de vedere tehnic şi politic. ‘Nu este simplu să muţi 20 de focoase’, a declarat sursa, sub rezerva anonimatului.

O altă sursă a declarat pentru EurActiv.com că relaţiile dintre SUA şi Turcia s-au deteriorat în aşa măsură în urma tentativei de puci din luna iulie, încât Washingtonul nu mai are încredere în Ankara pentru a găzdui aceste arme. Armele americane sunt în curs de a fi transferate la baza aeriană de la Deveselu din România, a afirmat sursa.

MAE neagă vehement

Ministerul român al Afacerilor Externe a dezminţit cu fermitate informaţia conform căreia România a devenit gazdă pentru arme nucleare americane. ‘Ca răspuns la solicitarea Dvs., MAE român dezminte cu fermitate informaţia la care aţi făcut referire’, a comunicat în scris un purtător de cuvânt al instituţiei, conform EurActiv.

Potrivit unei relatări recente a Simson Center, circa 50 de arme nucleare tactice au fost staţionate din perioada Războiului Rece la baza aeriană de la Incirlik, situată la aproximativ 100 km de graniţa cu Siria.

În timpul puciului eşuat, la Incirlik a fost tăiată furnizarea de electricitate, iar guvernul turc a interzis avioanelor americane să mai decoleze sau aterizeze.

În cele din urmă, comandantul bazei a fost arestat şi acuzat de implicare în puci. În ce măsură SUA ar fi putut menţine controlul asupra acestor arme în eventualitatea unui conflict civil prelungit în Turcia este o întrebare fără răspuns, mai scrie Simson Center.

La baza de la Deveselu, situată în apropiere de Caracal, a fost amplasat un scut antirachetă american, ceea ce a înfuriat Rusia, aminteşte portalul EurActiv.

România a fost aliată a Uniunii Sovietice în timpul Războiului Rece, dar nu a găzduit niciodată arme nucleare în acea perioadă. Este probabil ca amplasarea de arme nucleare tactice americane în apropierea graniţelor Rusiei va înfuria Moscova şi va duce la o escaladare a tensiunilor. Amplasarea de rachete nucleare ruseşti în Cuba în 1962 a fost momentul din Războiul Rece cel mai aproape de a declanşa un război nuclear la scară mare.

EurActiv mai scrie că a solicitat reacţii de la Departamentul de Stat al SUA, precum şi din partea Ministerului de Externe de la Ankara şi a MAE de la Bucureşti. Oficiali americani şi turci au promis că vor furniza răspunsuri. După câteva ore, Departamentul de Stat a declarat că subiectul ar trebui deferit Departamentului Apărării. EurActiv menţionează că va publica reacţia Pentagonului de îndată ce o va primi.

Între timp, NATO a trimis EurActiv un răspuns formulat în termeni diplomatici, indicând că aliaţii trebuie să se asigure că armele nucleare americane desfăşurate în Europa rămân ‘sigure’.

‘La întrebarea Dumneavoastră, va rugăm să verificaţi Comunicatul Summitului NATO de la Varşovia (publicat pe 9 iulie 2016), paragraful 53: ‘Abordarea de descurajare a NATO se bazează, de asemenea, în parte, pe armele nucleare ale SUA prepoziţionate în Europa şi pe capabilităţile şi infrastructura furnizate de Aliaţii implicaţi. Aceşti Aliaţi vor asigura ca toate componentele de descurajare nucleare ale NATO să rămână sigure şi operaţionale’, a transmis un scris un purtător de cuvânt al NATO către EurActiv.

Conform EurActiv, riscurile pentru focoasele nucleare americane de la Incirlik au mai fost legate şi de proximitatea războiului din Siria şi de numeroasele atacuri teroriste care au avut loc în Turcia în ultimele luni, unele atribuite de Ankara Statului Islamic, altele PKK.

Potrivit practicii ce datează din vremea Războiului Rece, scurgeri de informaţii referitoare la prezenţa de arme nucleare americane pe sol european nu au fost confirmate niciodată în mod oficial. Cu toate acestea, este de notorietate publică faptul că Belgia, Olanda, Germania şi Italia găzduiesc arme nucleare ale SUA.

Relaţiile dintre Washington şi Ankara s-au deteriorat după puciul eşuat din luna iulie, ajungând la cel mai scăzut nivel de când Turcia a aderat la NATO în 1952. Ankara susţine că guvernul american îl sprijină pe Fethullah Gülen, clericul exilat în SUA, acuzat că a orchestrat tentativa de puci. Turcia cere extrădarea lui Gülen, fiind de aşteptat ca subiectul să ocupe locul central în discuţiile ce vor avea loc cu ocazia vizitei vicepreşedintelui american Joe Biden în Turcia pe 24 august.

Arthur H. Hughes, ambasador american pensionat, scrie într-un material publicat miercuri tot de EurActiv că Gülen a primit, într-adevăr, asistenţă considerabilă din partea CIA. (agerpres.ro)

Read more
Senatorul Mihai Fifor salută distingerea unor importante personalităţi arădene cu titlul de „Cetăţean de Onoare al Municipiului Arad”

Senatorul Mihai Fifor, liderul grupului social democrat din Senat şi preşedinte al Consiliului Naţional PSD salută iniţiativa Consiliului Local Municipal de a recompensa personalităţile arădene care au marcat în mod decisiv viaţa urbei, având o contribuţie însemnată în diverse domenii de activitate.Anul acesta în cadrul Zilelor Aradului vor fi acordate trei titluri de „Cetăţean de Onoare al Municipiului Arad”, două titluri Pro Urbe şi opt titluri de excelenţă.

„Orice comunitate care se respectă trebuie să-şi onoreze valorile şi mă bucur că în această vară vom putea să ne arătăm în mod afectiv recunoştinţa faţă de trei dintre personalităţile marcante ale Aradului.Consilierii locali municipali PSD vor vota vineri fără niciun fel de reţinere proiectul de hotărâre care conferă titlul de „Cetăţean de Onoare al Municipiului Arad”, doamnei prof.univ.dr Lizica Mihuţ personalitate universitară şi culturală proeminentă, marelui fotbalist şi antrenor Flavius Domide şi nu în ultimul rând pastorului Pavel Riviş Tipei, fost președinte, timp de 20 de ani, al Cultului Creștin Penticostal din România.Astfel, sunt răsplătite printr-un gest simbolic dar extrem de necesar, excelenţa universitară şi academică, performanţa sportivă dar şi devotamentul şi credinţa unui important lider spiritual şi religios.Sunt trei personalităţi care de-a lungul carierei au avut o contribuţie fundamentală la creşterea prestigiului municipiului Arad în ţară şi străinătate.

Vom continua să sprijinim şi să girăm prin votul nostru, orice initiativă corectă în favoarea cetăţenilor, care duce la modernizarea oraşului, la europenizarea reală a comunităţii locale şi la creşterea nivelui cultural şi universitar al Aradului”, afirmă senatorul Mihai Fifor

Read more
Scapă de punctele negre cu sucul de lămâie

Te confrunți cu punctele negre? Ai făcut toate eforturile pentru a le elimina, dar nu au avut niciun rezultat? Atunci sucul de lămâie este ceea ce trebuie să încerci. Este remediul natural care oferă cele mai bune rezultate.

De ce apar punctele negre:

Cea mai comună cauză care duce la apariția punctelor negre este supra-secreția de melanină. Anumite zone ale pielii sunt declanșate atunci când sunt expuse la razele soarelui, iar ele încep să producă în exces melanină, cauzând apariția petelor și a punctelor negre.

Unele cauze țin de sarcină, modificări hormonale, deficitul de vitamine, tulburări intestinale, deficitul de minerale, aportul de medicamente puternice, menopauza și stresul.

De ce este benefic sucul de lămâie asupra punctelor negre:

Sucul de lămâie are proprietăți care ajută la scăderea producției de melatonină și, în plus, are proprietăți exfoliante, fiind ceea ce are nevoie pielea feței. Totodată, vitamina C are capacitatea de a menține sub control nivelul de melatonină din organism.

Trebuie să știi că după ce ai aplicat pe față suc de lămâie, nu trebuie să intri în contact cu soarele imediat, deoarece pot apărea efecte adverse.

Alte remedii naturale pentru eliminarea punctelor negre:

1. Suc de lămâie și pătrunjel

Ai nevoie de:

– suc de lămâie
– apă
– pătrunjel proaspăt
– o sticlă cu pulverizator

După ce te-ai spălat pe față cu apă caldă și te-ai demachiat, trebuie să exfoliezi pielea pentru a îndepărta celulele moarte. Poți face acest lucru cu ajutorul unui prosop moale și o cremă hidratantă. Exfolierea trebuie făcută în mod regulat, pentru a evita uscarea pielii.

Adaugă pătrunjelul tocat într-o oală mică în care pui două căni de apă, pe care o lași să fiarbă 15 minute. Apoi, după ce s-a răcit, strecori infuzia de pătrunjel și adaugi în ea cele 5 linguri de suc de lămâie și amesteci.

După care, cu ajutorul unei dischete de bumbac aplici pe față lichidul și-l lași să acționeze 30 de minute, apoi clătești cu apă călduță. Lichidul rămas îl pui într-o sticlă cu pulverizator și-o aplici pe față în fiecare zi.

2. Suc de lămâie și miere de albine

Un alt remediu este amestecul dintre o lingură de miere de albine și 5 linguri de suc de lămâie, pe care-l aplici pe față și-l lași să acționeze 20 de minute, după care clătești cu apă călduță.

3. Suc de lămâie și turmeric

O pastă pe bază de suc de lămâie și turmeric este la fel de benefică în eliminarea punctelor negre. Tot ce trebuie să faci este să amesteci 5 linguri de suc de lămâie cu o lingură de turmeric. Masca obținută o aplici pe față și o lași să acționeze 15 minute, după care clătești cu apă călduță. (clickpentrufemei.ro)

Read more
După 25 de ani, guvernul vrea să schimbe clasificarea localităților

Orașele vor fi reclasificate în șapte categorii în funcție de statutul administrativ, poziția geografică, nivelul de dotare, iar comunele vor fi încadrate în două categorii, ceea ce va impune și modificarea grilei de calcul al impozitului pe locuință sau categoriile de spitale pe care le pot avea localitățile, ca și volumul de investiții alocat.

Guvernul va modifica, după 25 de ani, clasificarea orașelor și municipiilor, în funcție de numărul de locuitori, de acces la aeroporturi și drumuri expres sau autostrăzi, astfel că în multe cazuri se vor alipi în componența orașelor și localități apropiate mai mici. De pildă, stațiunea Mamaia va fi inclusă, alături de Palazu Mare, în orașul Constanța.

Localitățile urbane vor fi reclasificate în: municipiu capitală, de importanță națională; municipii poli regionali principali (sedii de instituții de interes național, centre universitare recunoscute, având o populație peste 250.000 și peste 400.000 locuitori în aria funcțională); municipii poli regionali secundari (reședințe de județ, cu importanță regională, sedii de instituții de interes județean și suprajudețean, centre culturale și/sau universitare importante, cu o populație de peste 100.000 locuitori și peste 300.000 în aria funcțională); municipii poli județeni principali (reședințe de județ, sedii ale administrațiilor județene, cu o populație de peste 40.000 locuitori și peste 200.000 în aria funcțională); municipii și orașe poli județeni secundari (unitățile administrativ teritoriale, urbane, cu rol de echilibru la nivelul județelor, având populație peste 20.000 și peste 50.000 în aria funcțională); municipii și orașe centre urbane cu rol zonal (unitățile administrativ teritoriale, urbane, cu rol de servire teritorial la nivel sub-județean, de anvergură mai mică decât polii județeni secundari, având o populație peste 5000 locuitori și peste 20.000 în aria funcțională); municipii și orașe centre urbane cu funcții specializate (unitățile administrativ-teritoriale, urbane, caracterizate printr-un specific economic turistic, de transport, industrial, energetic, rezidențial etc., iar mărimea populației nu este determinantă).

 La rândul lor, localitățile rurale vor fi comune poli rurali (comune cu funcție de loc central, având o populație de minimum 2.000 locuitori, poziție geografică favorabilă și potențial de dezvoltare socio-economică) și alte comune. Satele componente sau aparținătoare își păstrează caracterul rural și aparțin rețelei de localități rurale.

În funcție de dotările comunelor, de proporția de salariați, de canalizare sau de existența toaletelor în interiorul sau inafara casei, cele în care condițiile sunt mai precare vor fi unite, în cazul în care nu se remediază până în 2025.

Noile clasificări vor putea fi utilizate pentru direcționarea anumitor tipuri de investiții spre localități / arii cu probleme de dezvoltare. (digi24.ro)

Read more
Schimbări majore la ALDE Arad

O conferință de presă, cu figuri noi, mă rog, vechi în peisajul arădean, a avut loc astăzi la sediul ALDE din Arad, conferință ce a avut ca temă prezentarea noii conduceri, hotărâtă în Biroul Executiv de la București, de către tandemul Călin Popescu Tăriceanu-Daniel Constantin.

Deputatul Mihăiță Calimente, proapăt adept al liberalismului democratic autohton condus de Tăriceanu, a informat jurnaliștii prezenți de preluarea puterii în filiala din Arad: ”sunt singurul care are drept de semnătură”, după cum a afirmat. Astfel în perioada următoare ALDE Arad va trece printr-un proces de reorganizare, Calimente anunțând unele măsuri luate. Prim-vicepreședinți ai filialei sunt desemnați Ionel Ciupe și Mircea Purcaru iar filiala din municipiu va fi reclădită în totalitate sub îndrumarea lui Florin Galiș, ales președinte interimar. Secretarii aflați sub îndrumarea sa vor fi Florian Racoviță, actual secretar, și Tiberiu Dekany, fost viceprimar al Aradului, și proaspăt membru ALDE. Având o experiență politică bogată, fostul deputat Titus Gherghiof a fost numit președintele executiv al partidului, filiala Arad.

”Biroul Județean va fi compus din cei 22 de președinți de organizații care au obținut peste 5 % la alegerile locale, iar restul de până la cifra de 35 va fi completată cu președinții și vicepreședinții partidului. Sunt deschis la orice venire în partid, ușile sunt larg deschise și nu vreau să exclud pe nimeni. Bineînțeles că orice atitudine critică a unui membru față de partid, în ziare sau pe facebook, va aduce automat la excluderea sa din rândurile organizației” a mai adăugat deputatul Mihăiță Calimente, ca un fel de avertizare adusă postacilor din partid.

 

 

Read more
Circulație închisă în punctul de frontieră Nădlac II-Csanadpalota

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Oradea a anunțat marți că, în data de 16 august, între orele 11.30-13.00, circulația prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II (autostrada) – Csanadpalota va fi închisă, din cauza faptului că se reinstalează nodul de comunicații pe sensul de ieșire din țară.

Potrivit comunicatului ITPF Oradea, pentru acest interval orar circulația va fi dirijată prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac I — Nagylak.

Read more
Flavius Oncu (PSD) : Primarul Hălmagiului încearcă impunerea unui nou director la liceul din localitate

Consilierul local PSD Flavius Oncu dezvăluie ultimele abuzuri ale controversatului primar PNL al comunei Hălmagiu, Adrian Ţoca.Acesta a încercat vineri prin convocarea unei şedinţe nestatutare a cadrelor didactice să-l înlocuiască, prin raporturi de forţă şi intimidare, pe directorul Liceului tehnologic „Moga Voievod” din localitate.

„Ţoca a comis un abuz încă din capul locului convocând o şedinţă a consiliului profesoral prin invocarea unei teme false, intenţia sa clară fiind însă impunerea unui nou director în persoana protejatului său, profesorul Victor David.Trebuie specificat că o asemenea şedinţă nu poate fi convocată decât de către directorul liceului sau o treime dintre cadrele didactice şi nicidecum prin voinţa edilului localităţii.David s-a găsit în urmă cu doi ani în situaţia neprelungirii mandatului de conducere de către Inspectoratul Şcolar Judeţean pe motiv de management defectuos. Inutil de precizat că profesorii în marea lor majoritate au fost indignaţi de atitudinea lui Adrian Ţoca şi de metodele josnice pe care le-a folosit pentru a-şi atinge scopurile clientelare.De altfel primarul a recurs şi la ameninţări, venind cu insinuări că dacă până în 15 septembrie nu i se va face voia, va dispune ca microbuzele şcolare să nu se deplaseze după elevi.Prin acest demers controversatul edil nu face altceva decât să adauge o nouă ilegalitate la lunga serie de abuzuri care sunt de notorietate publică.Metodele sale de lucru sunt specifice PDL-ului şi cultivării unui complex de nepotisme, fundamentat pe incompetenţă, obrăznicie şi obedienţă faţă de mafia portocalie.
Am toată convingerea însă că Inspectoratul Şcolar Judeţean va fi insensibil la tentativele lui Ţoca de a face legea în liceul din Hălmagiu.De altfel impunerea lui Victor David nu s-ar putea face decât printr-o ilegalitate a cuiva din sistem, faptă evident penală şi demnă de luat în considerare de către organele de cercetare”, spune consilierul local PSD Flavius Oncu

Read more
Dorel Căprar : Agroturismul, un obiectiv utopic în absenţa infrastructurii

Deputatul PSD Dorel Căprar consideră că strategia de dezvoltare a judeţului Arad ar trebui urgent rediscutată la nivelul Consiliului Judeţean, în condiţiile în care nu se poate vorbi despre Agroturism în absenţa infrastructurii rutiere specifice.

„Agroturismul şi în speţă implementarea şi funcţionarea acestui concept la nivelul judeţului Arad rămâne o utopie, fără o discuţie serioasă şi focusată în Consiliul Judeţean, asupra dezvoltării infrastructurii din zona de Nord-Est şi Est a regiunii.Vârfurile, Hălmagiu, Dezna, Gurahonţ şi evident Moneasa constituie puncte nodale ale unor trasee turistice ce ar putea fi generate şi care fără îndoială ar creşte nivelul de atractivitate al judeţului.După cum ştim cu toţii şi nu spun acum un lucru nou, sunt localităţi situate într-un cadru natural feeric, unde frumuseţea naturală a peisajului se împleteşte cu vestigiile istorice, spiritualitatea şi rădăcinile creştin-ortodoxe ale locuitorilor din zonă.Sigur că în ideea dezvoltării unui concept agroturistic articulat, discuţia trebuie să cuprindă şi zona de Sud-Est, străjuită de Munţii Zărandului, vocaţia turistică a regiunii fiind un element cheie în impunerea arealului în patrimoniul turistic naţional.

Susţin alături de colegii mei, consilierii judeţeni că strategia de dezvoltare a judeţului Arad ar trebui urgent rediscutată, cu mult realism pornind de la câţiva factori esenţiali dintre care cel mai dur şi usturător aspect îl constituie absenţa infrastructurii rutiere.Pentru ca să nu vorbesc doar teroretic sau nedocumentat, am să vă dau astăzi doar exemplul drumului judeţean Dieci-Dezna care este şi în momentul de faţă neasfaltat.În fapt întreg traseul Almaş-Dieci-Dezna-Moneasa ar trebui tratat cu maximum de seriozitate ca un tot unitar.Mă miră că în aceste zile reprezentanţii PNL mimează o „virginitate” nenaturală faţă de acest subiect, în condiţiile în care au deţinut conducerea Consiliului Judeţean de mai bine de un deceniu.Am auzit în schimb bâlbăielile legate de restituirea unei sume importante de bani pentru stângăciile gestionării proiectului „Drumul Vinului” şi cu precădere excesele de autoritarism ale lui Iustin Cionca la adresa primarului din Moneasa, Ioan Herbei.Aceasta pentru ca să vă lămuriţi cam care este nivelul de seriozitate al dreptei ca partener de dialog pe problemele vitale ale judeţului”, afirmă deputatul PSD Dorel Căprar.

Read more
Marin Lupaș: ”Regulamentul conduitei pe pista de biciclete a stârnit dezaprobarea arădenilor”

Consilierul municipal independent Marin Lupaș participă într-o manieră constructivă în dezbaterea dezvoltată în ultimul timp în jurul pistelor de biciclete din Arad, căutând să clarifice situația acestora. „Nu cred că cineva din Arad contestă nevoia unor piste pentru bicicliști. Însă acestea trebuie să fie funcționale, nu doar desenate pe o hartă undeva. În felul în care se prezintă la acest moment, pistele de biciclete dau numai bătăi de cap, atât bicicliștilor cât și șoferilor deopotrivă. S-ar putea chiar să pună în pericol siguranța tuturor participanților la trafic. Poate că în ideea de a remedia situația haotică a și fost întocmit acel Regulament ce a stârnit deazaprobarea arădenilor. Despre acest document sunt doar semne de întrebare. Avem totuși un Cod Rutier în vigoare care vizează circulația pe piste de biciclete, mă îndoiesc că juriștii din Primărie nu cunosc că Legea prevalează în fața unei hotărâri luate la nivel local”, declară Lupaș.

 

Investigație pentru siguranța participanților la trafic

Discuțiile stârnite arată însă că arădenii sunt interesați de pistele de biciclete. Iar pentru că opiniile bicicliștilor spun că aceste piste nu oferă siguranță, am inițiat în această dimineață o investigație pe lângă organele abilitate pentru a clarifica situația, fiind asistat în tot demersul de către avocatul Adrian Rista. Vrem să vedem în primul rând dacă s-au respectat normele legale pentru a oferi siguranță bicicliștilor. Sunt însă mai multe neclarități tehnice pe care dorim să le abordăm. Se pare că nici nu s-a făcut recepția lucrărilor, deși au trecut mai bine de 7 luni de la data încheierii proiectului de amenajare a pistelor! Consider că atunci când vine vorba de siguranța arădenilor nu trebuie lăsat loc de confuzii. Lucrurile trebuie făcute corect, altfel vom fi cheltuit bani degeaba, iar în loc să-i atragă pe arădeni spre mersul pe bicicletă, pistele îi vor îndepărta”, a concluzionat consilierul independent Marin Lupaș.

Read more
Sergiu Bîlcea: ”Prioritatea noastră rămâne modernizarea secției de oncologie a Spitalului Județean”

Sergiu Bîlcea, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad, a participat la o întâlnire, la Debrecen, cu reprezentanţii celor opt judeţe care formează regiunea de graniţă Ungaria-România (patru din ţara noastră, patru din ţara vecină). Discuţiile s-au ghidat pe deschiderea cât mai urgentă a axelor de finanţare transfrontalieră, cât şi pe implementarea proiectelor fără corecţii ulterioare.

„Prioritatea noastră pe acest segment rămâne modernizarea secţiei de oncologie a Spitalului Judeţean, dar ne dorim şi finanţarea unor proiecte de infrastructură rutieră. Estimăm că în acest exerciţiu bugetar, 2014-2020, vom putea atrage pentru judeţul nostru circa 25 de milioane de euro”, a declarat Sergiu Bîlcea, raportat la proiectele propuse de judeţul Arad.

De asemenea, un alt subiect important, legat tot de proiectele transfrontaliere, este cel al posibilelor rambursări de fonduri. „Sunt aşa-numitele «corecţii», aşa cum s-a întâmplat şi la «Drumul Vinului». Pentru ca, pe viitor, să evităm asemenea «corecţii», toate cele patru judeţe care facem parte din regiunea de graniţă Ungaria-România vom solicita Guvernului României clarificări în privinţa legislaţiei, a posibilelor interpretări, în ceea ce priveşte proiectele europene, implicit fondurile transfrontaliere. Spre exemplu, în anumite aspecte, cum ar fi cel al ajutoarelor de stat, situaţia e neclară, uneori interpretabilă. Aşteptăm un răspuns din partea Guvernului României tocmai pentru a evita să dăm înapoi bani europeni, pe care îi accesăm greu, ca urmare a unor proiecte pentru care aparatul de specialitate al Consiliului Judeţean munceşte din greu”, a completat Sergiu Bîlcea, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad.

Cele opt judeţe care formează regiunea de graniţă Ungaria-România sunt Satu Mare, Bihor, Arad şi Timiş (din partea română), respectiv Szabolcs-Szatmár-Bereg, Hajdú-Bihar, Békés şi Csongrád (din partea maghiară). Întâlnirea reprezentanţilor celor opt judeţe a avut loc luni, 8 august, la Debrecen. Judeţul Arad a fost reprezentat de Sergiu Bîlcea, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad.

Read more