E oficial: Gheorghe Falcă a fost validat ca președinte unic al PNL Arad
PoliticaUltimele stiri 15 februarie 2016 0
Nu ne gândeam că ar putea exista surprize la numărătoarea voturilor dar am primit confirmarea, Gheorghe Falcă a fost validat ca unic președinte al Partidului Național Liberal, filiala Arad.
Conform comunicatului de presă, ”Biroul Politic Național al Partidului Național Liberal a validat, în cursul ședinței de luni, 15.02.2016, decizia ca Organizația Județeană a PNL Arad să funcționeze cu președinte unic, în persoana domnului Gheorghe Falcă.
Acest tip de decizii vor fi luate în cadrul tuturor organizațiilor PNL, făcându-se astfel un nou pas spre finalizarea fuziunii dintre PNL și PDL.
Același lucru s-a întâmplat și în cazul organizațiilor de femei și tineret ale PNL. Astfel, în cazul Organizației Județeane a Femeilor Liberale Arad (OFL Arad) doamna Simona Stan a fost validată ca președinte unic, de către Biroul Politic Național al OFL, încă din luna decembrie a anului trecut. În cazul Organizației Județene de Tineret a PNL Arad (TNL Arad), Biroul Politic Național al TNL a validat același tip de decizie în cadrul ședinței ce a avut loc sâmbătă, 13.02.2016, la Săcele (jud. Brașov), fiind vorba de președinte unic în persoana lui Andrei Fuliaș.
PNL Arad, OFL Arad și TNL Arad se află printre primele organizații din țară care au făcut acest pas important al fuziunii, fiind date ca exemplu de bună colaborare și funcționare în fața tututor organizațiilor din țară”.
Durerea de spate este o experienţă nefericită de care foarte mulţi oameni au parte. Aproximativ 80% dintre oamenii din partea vestică a lumii se pot aştepta la astfel de dureri la un moment dat de-a lungul vieţii. Este important de ştiut însă că dacă începem şi urmăm un program potrivit de exerciţii, putem evita acest tip de durere în viitor.
Durerea lombară apare din diverse motive, inclusiv stil de viaţă, genetică, ergonomie, accidentări din cauza sportului, curăţarea zăpezii cu lopata sau pur şi simplu ghinion.
Pentru majoritatea oamenilor, primul episod dureros va trece în aproximativ o săptămână. Cu toate acestea, astfel de dureri tind să reapară destul de frecvent. Aproximativ 75% dintre oamenii care au experimentat astfel de dureri ajung să aibă din nou astfel de probleme în cursul unui an.
În urma experimentării durerilor de spate, oamenii aleg de cele mai multe ori să stea în pat, lipsă a activităţii care nu face decât să slăbească muşchii şi articulaţiile. Spatele ajunge apoi să nu mai poată suporta nivelul normal de activitate, ducând la mai multă durere şi mai multă inactivitate.
În ciuda faptului că astfel de dureri sunt foarte comune, puţine studii au examinat până în acest moment ce funcţionează mai bine împotriva durerilor de spate şi ce nu funcţionează.
În noua analiză, publicată în JAMA Internal Medicine, cercetătorii afiliaţi institutului George Institute for Global Health de la Universitatea din Sydney, au strâns şi au analizat mai multe studii.
Din 6000 de studii despre prevenirea durerilor de spate, cercetătorii au ales doar 23, pe care le-au considerat potrivite din punct de vedere metodologic. Aceste studii au analizat, în total, mai mult de 30.000 de participanţi.
Tehnicile de prevenţie analizate au inclus informarea cu privire la schimbările necesare în stilul de viaţă, orteze pentru pantofi, centuri pentru spate, diferite programe de exerciţii şi programe de exerciţii care au inclus şi un fel de educaţie despre prevenţia durerilor de spate.
Un program de prevenţie de succes este considerat acela în urma căruia persoana respectivă nu a mai avut parte de dureri de spate cel puţin un an sau mai mult.
Astfel de succes s-a dovedit greu de obţinut. Eforturile educaţionale nu au ajutat deloc, iar centurile pentru spate sau ortezele au provocat în unele cazuri mai multă durere.
Programele de exerciţii, în schimb, s-au dovedit eficiente, arată cercetătorii.
”Exerciţiile combinate cu educare au redus riscul unui episod de dureri lombare într-un an cu 45%. Cu alte cuvinte, a redus riscul aproape la jumătate”, spune Chris Maher, profesor în cadrul George Institute.
Interesant este că nu a contat tipul de exerciţii efectuate. În unele experimente, oamenii se concentrau doar pe întărirea muşchilor spatelui, în timp ce în altele exerciţiile erau mai generale, combinând diverse tehnici. Participanţii erau rugaţii să facă exerciţii de două sau de trei ori pe săptămână, sub supraveghere, timp de minim două luni. Cu toate că beneficiile au fost vizibile în fiecare caz, acestea dispăreau în momentul în care omul respectiv renunţa să mai facă respectivele exerciţii, scrie New York Times.
Bazându-se pe cercetările existente, Chris Maher spune că este imposibil de ştiut dacă exerciţiile elimină durerile de spate pe termen lung sau dacă un anumit tip de exerciţii sunt mai bune decât altele. El şi colegii săi speră să realizeze o cercetare care să răspundă acestor întrebări.
Sursa: gandul.info
NOUL IMPOZIT PENTRU RESTAURANTE SI HOTELURI: DIN 31 MARTIE, FARA OPTIUNI SI FAVORURI PENTRU MICROFIRME
EconomieUltimele stiri 15 februarie 2016 0
Restaurantele și hotelurile nu vor avea la dispoziție o perioadă în care să decidă dacă vor să fie impozitate după actualul sistem sau optează pentru impozitul fix pregătit de autorități, iar micile pensiuni, baruri, pizzerii și shaormerii vor rămâne excluse din categoria firmelor care pot plăti noul impozit, deoarece propunerile în favoarea acestora nu au fost acceptate de parlamentari. În plus, cum data programată inițial pentru aplicarea, 1 ianuarie, a fost demult depășită, noul impozit este programat acum, conform ultimelor informații, să fie introdus din 31 martie, dacă întreaga procedură legislativă – avizul ambelor Camere ale Parlamentului, promulgarea proiectului de către președinte și publicarea în Monitorul Oficial – va fi încheiată până atunci.
Noul sistem de impunere a fost inițiat în Parlament, sub forma unei propuneri legislative privind impozitul specific unor activități, cu intenția să fie aplicat începând cu luna ianuarie a acestui an, Profit.ro anunțând însăcă, din cauza unei întârzieri în discuțiile parlamentare, noile impozite nu vor mai fi aplicate din prima zi a anului 2016, ci cel mai devreme din primăvară, posibil din luna martie.
În urmă cu o săptămână, Profit.ro a anunțat, citând un document oficial, că parlamentarilor li s-a propus ca restaurantele și hotelurile să aibă la dispoziție o perioadă în care să decidă dacă vor să fie impozitate după actualul sistem sau optează pentru impozitul fix pregătit de autorități, iar micile pensiuni, baruri, pizzerii și shaormerii, excluse din categoria firmelor care pot alege să plătească noul impozit, să fie reintroduse în categoria celor cărora le este aplicabil cu drept de opțiune.
În forma avansată inițial, noile impozite urmau să se aplice tuturor operatorilor din turism și din industria serviciilor de alimentație, dar proiectul a fost modificat ulterior, excluzând de la aplicare microîntreprinderile.
„Agenții economici din sectorul turismului și cei din alimentația publică doresc ca acest impozit să fie unul de tip opțional. Un impozit forfetar, impus cu ceva vreme în urmă, a dus la distrugerea multor societăți comerciale. O perioadă, această posibilitate de a opta pentru una sau cealaltă dintre cele două variante de impozitare ar rezolva problema. Cei care optează pentru impozitul specific vor plăti în funcție de numărul de locuri de cazare sau de spațiul pe care își au ca suprafață pentru alimentație publică, deci un impozit fix plătit la termenele stabilite, iar ceilalți vor opta pentru impozitul plătit acum”, se arată în documentul citat.
Ultimele informații relevă însă că parlamentarii nu au acceptat niciuna dintre aceste propuneri, respectiv nici să existe posibilitatea unei opțiuni, nici ca microîntreprinderile să fie reintroduse în categoria firmelor cărora le poate fi aplicat noul impozit.
Singura modificare importantă operată este cea care stabilește că noul impozit va fi aplicat începând cu 31 martie 2016.
Sursa: profit.ro
TOT CE TREBUIE SA STII DESPRE LEGEA DARII IN PLATA
National/ExternUltimele stiri 15 februarie 2016 0
De o bună bucată de timp, legea dării în plată a creat mare vâlvă în rândul bancherilor, debitorilor, instituțiilor statului și, cel mai important, a speriat toți românii care vor să se mute la casă nouă, în ansambluri rezidențiale. Ce presupune? Cum se va aplica? Cine va putea beneficia și cine va pierde cel mai mult în urma legii dării în plată? La aceste întrebări vom încerca să răspundem în rândurile care urmează.
Ce presupune legea dării în plată?
Legea dării în plată stipulează că persoanele cu credite de locuințe își pot ceda bunurile ipotecate către bănci dacă sunt în incapacitate de plată a ratelor împrumuturilor. Nimic mai simplu în aparență, însă, desigur, lucrurile sunt mult mai complicate în esență.
Inițiativa legii dării în plată a început ca o lege socială, care să-i ajute pe debitorii cu probleme reale să scape de povara creditelor ipotecare, cedând către creditori aceste bunuri. Dar inițiatorii legii au evitat să discute concret despre suma maximă a creditelor contractate până la care se poate aplica legea dării în plată. Cu alte cuvinte, chiar și persoanele cu credite de, să zicem, 1 milion de euro, pot înștiința băncile că vor să renunțe la împrumuturi în schimbul locuințelor.
Da, tot ce trebuie să faceți pentru a ceda locuințele este să trimiteți o înștiințare către bănci, fie prin executor judecătoresc, avocat sau notar public și sunteți eliberați de obligații!
Cum se va aplica?
Aici discuțiile devin foarte interesante și importante. În cazul în care legea dării în plată se va aplica retroactiv (și pentru creditele în derulare), atunci băncile vor avea o problemă mare. Peste noapte, acestea se vor trezi cu, posibil, sute de mii de locuințe, pe care trebuie, la rândul lor, să le vândă mai departe. Cum și mai ales la ce preț pentru a-și diminua pierderile, rămâne la alegerea fiecărei instituții în parte… Foarte important de știut este că băncile sunt intermediarii banilor, nu lucrează cu bani proprii. Pierderile în realitate ar fi ale deponenților, românii care au depozite bancare. Cu toate acestea, semnalele din piață ne arată că sunt șanse mici ca legea să se aplice retroactiv (vocea domnului avocat Piperea este suficient de puternică…).
De asemenea, un alt punct crucial al discuției referitoare la legea dării în plată este dacă programul Prima Casă va fi inclus. Știm cu toții că principalul atu al programului Prima este avansul de doar 5%. Atunci, cum vor putea băncile să-și asume riscul imens pe care legea dării în plată îl presupune? De asemenea, Statul garantează jumătate din fiecare credit Prima Casă. Dacă debitorii decid să renunțe la case și la credite, trimițând apartamentele la bănci, atunci este evident că pierderile vor fi de ambele părți (bănci și stat). Este statul pregătit pentru asta?
Cine va beneficia și cine va pierde cel mai mult de pe urma legii dării în plată?
În cazul în care legea dării în plată se va aplica doar pentru cazurile sociale (debitorii care într-adevăr au ajuns în incapacitate de plată a ratelor din motive precum șomaj, probleme de sănătate etc…), atunci este evident că această inițiativă este una benefică, în special pentru cei care au accesat credite bancare în franci elvețieni, sub oblăduirea bancherilor din România, inclusiv BNR.
De curând legea a fost retrimisă în Parlament de către președinte, deoarece nu era stipulat cine sunt beneficiarii acestei legi. Mai exact, aceștia puteau fi și dezvoltatori imobiliari care nu mai doreau sau nu mai puteau să înapoieze creditul.
Concluzii
Dacă această lege se va aplica retroactiv, atunci va intoxica toate investițiile din țara noastră. Riscul legii nu este predictibil, iar acest lucru va avea efecte catastrofale pentru economie deoarece încrederea investitorilor va fi zdruncinată serios.
Dacă această lege se va promulga, băncile vor crește avansurile pentru toate tipurile de credite. Acest lucru va duce la imposibilitatea românilor de a cumpăra o casă nouă. Aceștia vor trebui să se obișnuiască cu statutul de chiriaș, în loc de proprietar. Indiferent de cât de mare este salariul românului de la multinațională, un avans de 35% va reduce semnificativ numărul celor care vor fi capabili de a accesa credite bancare.
Dacă va fi evitat în continuare stabilirea unui plafon maxim pentru creditele eligibile pentru legea dării în plată, atunci nu mai este lege socială. Și care mai este scopul acestei legii?
Dacă Prima Casă nu va fi scoasă din această lege, atunci va dispărea cu totul.
În orice formă va fi promulgată această lege, băncile vor înăspri condițiile de creditare, pentru a-și acoperi riscurile fluctuației pieței imobiliare. De asemenea, nu trebuie neglijate nici efectele nocive asupra celorlalte segmente ale economiei.
Discuțiile pentru legea dării în plată au fost amânate până săptămâna aceasta
Sursa: agerpres.ro
Dezastru pentru PNL Arad: Remus Romulus Guțu și-a dat demisia din funcțiile cheie din partid
Ultimele stiriUslasul_Perit 15 februarie 2016 0
Invizibilul vicepreședinte din Consiliu Județean Arad, Remus Romulus Guțu, are primul contact cu presa, după ani și ani, ca să vină și să plângă că a fost ”tras în piept” de bunul său prieten, care l-a ajutat să treacă din barca PPDD în cea PNL Arad. Și cum prietenul Gheorghe Falcă promite ”câte-n lună și-n stele” iată că a sosit momentul primei promisiuni care va fi neonorată.
Văzând că nimeni nu-l mai bagă în seamă și că pe listele viitoare de consilieri județeni nu va apărea niciun Remus, Romulus sau Guțu, a trecut la amenințări dezastruoase pentru viitorul acestei filiale arădene. ”Îmi dau demisia din toate funcțiile pe care le dețin” a spus viitorul fost vicepreședinte de CJA. Faptul că până acum nu l-a băgat nimeni în seamă pe Guțu o știe tot Aradul, nici nu știu dacă a fost invitat pe la ședințele de partid, dar omu e tare pe poziție. Evident că va apărea dintr-o dată o demisie prin care vom afla că Remus Guțu nu mai este nici măcar membru în PNL Arad.
Și iată cum începe epurarea prin clădirea Consiliului Județean Arad, simțim că și Adrian Țolea are o demisie gata pregătită, timpul ne-o va arăta.
De-a lungul vieţii, există momente când starea de bine e diminuată din cauza unui disconfort fizic sau pentru că a apărut o boală. Specialistul Click! în medicină tradiţională indiană, dr. Ovidiu Chiş, ne spune cum putem să ne vindecăm prin puterea emoţiilor.
De multe ori, “ceva” e depistat la analize, fără ca vreun simptom evident să existe. Medicina tradiţională (şi ramurile ei de medicină energetică) spune că problemele fizice sunt datorate unui dezechilibru emoţional şi nu invers, nu apare întâi boala şi odată cu ea emoţiile neplăcute.
Ce declanşează boala?
Stările prelungite de anxietate, teamă din motive foarte diverse, dar în realitate neimportante, stările de stres, de surmenaj mental şi emoţional, stările de tensiune şi nemulţumire, mintea într-o continuă agitaţie pentru lucruri care se dovedesc a fi neimportante, toate îşi lasă amprenta şi declanşează mai târziu probleme fizice. În realitate, aceste afecţiuni ne sunt date pentru a conştientiza că ceva nu facem bine în viaţa noastră şi că acest “ceva” trebuie să înceteze, pentru a fi din nou fericiţi şi armonioşi. De aceea, se spune că boala este o etapă prin care trebuie să trecem pentru a conştientiza şi a schimba ceea ce ne îndepărtează de natura noastră profundă. Natura noastră profundă este beatitudinea, o stare de fericire şi bucurie pură. Când ne îndepărtăm de această stare, Universul îşi ţese fire nevăzute pentru a ne aduce din nou în starea de împlinire şi de armonie originală. Pentru a ne vindeca de o boală sau de un disconfort fizic, pe lângă tratamentele naturale pentru a îmbunătăţi starea corpului fizic, trebuie să ne adresăm şi sufletului.
Cum începem vindecarea
Pentru a începe vindecarea emoţională trebuie să ne abandonăm şi să acceptăm situaţia în care suntem. De multe ori o traumă veche, un şoc emoţional sau o emoţie negativă menţinută prelungit trebuie să fie conştientizată, adusă la suprafaţă, înţeleasă şi acceptată. Odată cu acceptarea, trauma îşi micşorează influenţa, păleşte, iar emoţia ce o însoţeşte dispare. Atunci se produce vindecarea emoţională şi odată cu ea o transformare radicală, o înţelepciune, şi are loc învăţarea unei lecţii de viaţă. Este momentul vindecării emoţionale şi, atunci când facem acest pas, am reuşit deja jumătate din tratament, deci suntem foarte aproape de vindecare. Mai trebuie să ajutăm corpul cu câteva cure de detoxifiere şi să-i dăm remediile naturale pentru a se hrăni şi echilibra. Interiorizarea profundă, momentele de linişte interioară, de calm sufletesc, reflexia şi meditaţia fac să ne înţelegem natura profundă şi să ne cunoaştem treptat.
Cum să ne liniştim mintea
- Abandonaţi obiceiul de a vă petrece orele serii în compania ştirilor tv sau a discuţiilor ce conţin nemulţumiri, polemici şi critici. Nu mai fiţi atenţi la viaţa altora, fiţi atenţi la voi!
- Faceţi-vă timp câteva minute pe zi pentru a vă rupe de activităţile cotidiene şi a vă conecta cu natura profundă. Începeţi prin a vă interioriza ascultând o muzică de relaxare.
- Este important să vă obişnuiţi să vă interiorizaţi, să aveţi momente de reflexie doar cu voi înşivă, în care să vă analizaţi acţiunile, cauzele şi consecinţele lor, pentru a vă înţelege mai bine. Mai important este să faceţi linişte în gânduri şi să vă conectaţi într-o pace deplină a minţii cu lumina divină, cu scânteia sinelui vostru. Aceasta se face în meditaţie, când mintea este lipsită de orice gând şi atenţia este în zona inimii pentru a simţi Lumina Sinelui care radiază din interiorul vostru.
Sursa: click.ro
EURO, TOT MAI SLAB. DOLARUL, AVANS IMPRESIONANT IN FATA LEULUI
EconomieUltimele stiri 15 februarie 2016 0
Moneda națională s-a apreciat astăzi în fața euro, până la un nivel oficial de 4.4710 lei/euro, cu 0,34 bani sub cel indicat vineri de BNR.
În raport cu dolarul american leul s-a depreciat însă, pe fondul scăderii euro în raport cu dolarul. Astfel, dacă ieri BNR indica o cotație de 3,9623 lei/dolar, astăzi cotația a urcat cu peste 3 bani, la 3,9925 lei/dolar.
Francul elvețian s-a depreciat față de leu, de la 4,0675 lei/franc, vineri, la 4,0607 lei/franc, astăzi.
Apreciere a leului în timpul dimineții
Leul continuă să se aprecieze în acest început de săptămână. Astfel, moneda europeană se tranzacționa la ora 10.50 la 4.4680 lei/euro, în scădere cu 0,75 bani față de nivelul de deschidere. Vineri, BNR a indicat un curs de 4.4744 lei/euro.
În raport cu dolarul american, leul era ușor depreciat raportat la nivelul indicat vineri de BNR. Astfel, cursul oficial de vineri a fost de 3.9623 lei/dolar, în schimb în această dimineață la ora 10.50 moneda americană se tranzacționa la 3,99 lei/dolar, în creștere față de nivelul de deschidere.
Scăderea în fața euro se produce pe fondul deprecierii euro în raport cu dolarul.
Sursa: evz.ro
Compania unui câine acționează în mod extrem de benefic împotriva riscului de anxietate la copii, prezența și interacțiunea omului cu patrupedul exercitând un efect de calmare și relaxare, relatează passionsante.be.
Principala Agenție guvernamentală americană de sănătate (Centres for Disease Control and Prevention) a realizat un studiu pe circa 700 de copii cu vârsta medie de șase ani, jumătate dintre ei având câini (de mai mult sau mai puțin timp). Părinții au completat un chestionar, evaluând o serie de parametri ai copiilor: înălțimea și greutatea, activitatea fizică (sau sedentarismul datorat și timpului petrecut în fața ecranului calculatorului sau televizorului), tulburări de comportament etc.
S-a constatat că, global, compania unui câine nu influențează indicele de masă corporală (IMC) sau gradul de activitate fizică. Cercetătorii arată că acest efect al prezenței unui câine se manifestă mai degrabă la adulți, cum au demonstrat de altfel alte studii (plimbarea zilnică constituie în sine o formă de activitate fizică, moderată, dar reală). Câinele joacă însă un rol evident în prevenirea anxietății la copii: la profiluri echivalente, copiii care petrec un timp cu tovarășul lor necuvântător prezintă un risc de două ori mai mic să sufere de anxietate.
În grupul studiat (proporția poate diferi în rândul populației generale), 10% dintre copiii care aveau câine prezentau semene de anxietate, față de 20% dintre cei care nu se bucurau de compania patrupedelor.
În concluzie, câinele este, atât pentru copii, cât și pentru adulți, un prieten prețios din multe motive.
Sursa: agerpres.ro









