News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

În 5 decembrie 2010 pecicanii au fost invitaţi, pentru prima dată la „Pomana porcului” eveniment organizat de Primăria Oraşului Pecica după modelul preluat din localitatea ungară Domaszék, în cadrul proiectului transfrontalier gastronomic „Hrana ţi-e viaţa”.

Pornind de la succesul evenimentului, primarul Petru Antal a anunţat încă de atunci că administraţia locală vrea să facă o tradiţie din acesta, organizând în fiecare iarnă „Pomana Porcului” la Pecica.

Pentru a respecta Postul Crăciunului, cea de a doua ediţia a manifestării a fost decalată cu o lună şi va avea loc duminica aceasta, în data de 8 ianuarie.

La concurs s-au înscris zece echipe din România, dar şi din Ungaria, reprezentând localităţile cu care Pecica are o bună relaţie de colaborare sau prietenie (Battonya, Domaszék, Csanádpalota).

Echipele sunt aşteptate la ora 7, tăierea şi tranşarea porcilor urmând să înceapă la ora 8, pe platoul Pieţei.

La ora 9 este programat micul dejun, preparatele (cârnaţii şi caltaboşii) urmând să fie gata pentru jurizare la ora 13.

Pecicanii sunt invitaţi să participe în număr cât mai mare la această manifestare care doreşte să atragă atenţia asupra tradiţiilor locale, sacrificarea porcului practicându-se de foarte mult timp pe aceste meleaguri, pe timp de iarnă.

Read more

Doi ofiţeri jandarmi, absolvenţi ai Academiei de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti, sunt repartizaţi pentru serviciu în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad.

În sesiunea iulie 2008, cei doi candidaţi au fost declaraţi “reuşit” la concursul pe care l-au susţinut pentru a fi admişi în instituţia militară de învăţământ superior. Pe întreaga perioadă de şcolarizare, ei au asimilat cunoştinţele teoretice şi şi-au dezvoltat abilităţile practice necesare îndeplinirii în bune condiţii a misiunilor pe care le vor îndeplini în cariera militară pe care au ales-o. La absolvirea instituţiei de învăţământ, cei doi au fost repartizaţi pentru serviciu, în funcţie de media obţinută, în unitatea de jandarmi pentru care au optat.

Cei doi ofiţeri, cărora la absolvire li s-a acordat gradul de sublocotenent, îşi desfăşoară activitatea, începând cu prima zi a anului 2012, în cadrul Detaşamentului Mobil.

 

Read more

Preşedintele Filialei Teritoriale PNL Arad, Ioan Cristina, a anunţat că USL va demara, în partea a doua a lunii ianuarie, ample consultări publice pe tema noului proiect de lege a sănătăţii. La acestea vor participa toţi cei direct implicaţi (pacienţi, medici, farmacişti, personal medical, reprezentanţii industriei farmaceutice, ai organizaţii nonguvernamentale, experţi) pentru a formula nişte puncte de vedere aparţinând societăţii româneşti şi nu ale unor grupuri de interese din PDL. „Temerea noastră este că în spatele legii stă încercarea PDL de a pune mâna pe patrimoniul sanitar, pe care mai departe îl va utiliza în regim privat, în timp ce oamenii vor plăti pentru serviciile din sănătate. Este, de fapt, pregătirea unui jaf naţional, al patrimoniului sanitar, ultimul rămas nefurat!”, consideră Ioan Cristina, care este de părere că viziunea asupra sistemului sanitar trebuie să pună în centrul său individul, pacientul.

Liderul PNL a vorbit şi despre depolitizarea managementului spitalelor, o condiţie obligatorie pentru ca acestea să funcţioneze eficient. „Avem nevoie de un sistem public de sănătate care să funcţioneze eficient, de aceea managementul spitalelor trebuie depolitizat iar medicii de familie trebuie susţinuţi să degreveze sistemul spitalicesc de pacienţii care pot fi trataţi la nivelul medicinii primare şi ambulatorii. Medicii trebuie stimulaţi material să rămână în ţară şi mai ales să meargă către zonele cu deficit major de personal medical, iar pacienţilor trebuie să le fie protejate drepturile. Iar sănătatea trebuie să ajungă la o alocare de minimum 6% din PIB”, a declarat Ioan Cristina.

Prin noul proiect de lege a sănătăţii puterea continuă politica cinică de transferare a costurilor crizei pe umerii populaţiei. Noua lege loveşte în majoritatea populaţiei, dar mai ales în  categoriile sociale cele mai vulnerabile (bătrâni, copiii, persoane cu venituri mici), fără să ofere premisele rezolvării problemelor din sistemul sanitar. „Pentru foarte mulţi dintre români, care nu au bani să plătească asigurări suplimentare şi să suporte coplata, legea echivalează cu anularea dreptului la sănătate”, a mai spus Ioan Cristina.

De remarcat, că potrivit unui document atribuit experţilor FMI, noua Lege a sănătăţii nu asigură mecanisme de control al cheltuirii banilor în sănătate, nu există sancţiuni pentru managerii de spitale care depăşesc bugetele, nu există un mecanism bine definit prin care se stabileşte şi se actualizează pachetul de bază, nu se precizează cum va fi făcută finanţarea spitalelor, ne se observă beneficiile pentru pacienţi şi nu se estimează impactul aplicării.
Conform unui raport al Colegiului Medicilor din România, suntem bolnavii Europei şi ocupăm locuri fruntaşe la afecţiuni care ar putea fi evitate. Lipsa banilor reprezintă însă principala cauză a numărului mare de bolnavi cronici din România.

Read more

Credeai ca esti unic proprietar pe terenul tau? Pentru a evita surprizele, mai verifica o data datele din cartea funciara!

In societatea noastra, mare devoratoare de contracte de vanzare-cumparare, sa ai un titlu de proprietate asupra unui teren nu-ti garanteaza, din oficiu, si ca esti singurul proprietar. Vestile proaste pot veni atunci cand te astepti mai putin. Sa spunem ca esti bucuros ca ai gasit un cumparator pentru terenul pus in vanzare si ca ai obtinut un pret bun – te grabesti sa demarezi procedurile notariale si sa inchei tranzactia cat mai repede. Elanul poate sa-ti fie imediat taiat de cruda realitate din extrasul de carte funciara, cea care te face sa vezi dublu sau chiar triplu in directia unor persoane care se proclama proprietari ai terenului tau.

Nu, nu este o iluzie optica. Nu, nu trebuie sa te duci la un consult oftalmologic.

Ceea ce vezi este realitatea societatii romanesti, iar daca ai crezut vreodata ca tie nu ti se poate intampla asa ceva, uite ca se poate. De ce sa te bucuri doar tu de roadele vanzarii proprietatii tale atunci cand mai stau la coada si alti proprietari, cel putin in acte?

Creste pretul, creste si tentatia!

Daca pana mai ieri “prapaditul de teren” nu valora nici macar cat un cos de cumparaturi de la hypermarket, ei bine, astazi, datorita boom-ului imobiliar si al interesului manifestat de investitori fata de zona ta, terenul respective a ajuns sa fie curtat de un pluton intreg de cumparatori indragostiti peste masura de frumusetea sa profitabila. Deoarece vrei ca proprietatea ta sa beneficieze de intreaga atentie a potentialului cumparator, manifesti pretentii consemnate in antecontractul de vanzare-cumparare si, cum esti sigur ca esti unicul proprietar si ca poti sa faci tot ce-ti taie capul cu proprietatea ta, accepti fara probleme clauzele antecontractului, chiar daca acestea specifica faptul ca, in caz de nerespectare, ai de platit daune considerabile.

Faci sapaturi la OCPI pana dai de titlul de proprietate

Chiar daca prin Constitutie ti se garanteaza dreptul la proprietate, se pare ca legea se aplica la comun pentru toti cei care vin cu dovezi care atesta detinerea de drepturi asupra unui bun – asta ca sa nu se spuna despre lege ca discrimineaza. Cum practica depaseste teoria, ba chiar o si anuleaza, te asteapta o perioada de sapaturi avand ca scop final date despre titlul de proprietate.

Oficiul de cadastru si publicitate imobiliara va reprezenta toposul cercetarilor tale arheologice, chiar poti accesa si arhiva acestuia, bineinteles, dupa achitarea taxei de rigoare.

In paralel, te poti adresa si cabinetului notarial unde au fost validate actele autentice ale terenului de catre ceilalti proprietari, pentru a vedea cu certitudine i(legala) cine a a indraznit sa se proclame stapan peste intinderea terenului tau. Sapaturile avanseaza doar daca notarul de buna credinta iti va ingadui sa ai acces la informatiile necesare, insa e posibil sa te trezesti cu un refuz diplomat, menit sa camufleze o activitate mai putin potrivita unui notar respectabil.

Pentru detalii si pentru a te informa suplimentar, acceseaza site-ul www.avocat-tv.ro, sectiunea Subiecte. Acolo, avocat Mihaela Plesea, alaturi de invitatul sau, avocat Mihail C. Barbu, ofera informatii interesante legate de suprapunerile de terenuri.

Read more

Curtea de Conturi a efectuat un control la Primăria Felnac, procesul verbal fiind încheiat la sfârşitul săptămânii trecute. Cu toate acestea, concluziile nu au fost făcute publice. Informaţiile care răzbat din spatele uşilor închise sunt mai mult decât îngrijorătoare: se pare că au fost descoperite nereguli grave, inclusiv deturnări de fonduri.

Preşedintele PSD Felnac, Ioan Maliţa, apreciază că cetăţenii comunei trebuie informaţi foarte repede cu privire la neregulile descoperite. „Circulă tot felul de zvonuri, cetăţenii sunt îngrijoraţi, pentru că se vehiculează nereguli majore. Şi este normal să fie îngrijoraţi, pentru că este vorba de banii pe care i-au plătit, prin taxe şi impozite locale. Din informaţiile care au ajuns la noi, nu pot fi justificaţi 4,6 miliarde de lei vechi, care figurează pe ştate de plată duble. Se vorbeşte despre bani publici viraţi în conturi private, despre CEC-uri în fals. Jumătate de bugetul pentru anul 2010 ar fi bani deturnaţi într-o formă sau alta, potrivit informaţiilor noastre! Credem că instituţiile statului trebuie să clarifice starea de fapt de la Primăria Felnac cât mai repede cu putinţă”, a declarat Ioan Maliţa.

Opacitatea de care dau dovadă instituţiile publice alimentează zvonurile cu privire la unele încercări de muşamalizare a controlului efctuat de Curtea de Conturi, cu atât mai mult cu cât primarul Nicolae Selegean este un protejat al preşedintelui PDL Arad, Gheorghe Seculici.

Ioan Maliţa a precizat că Augustin Bonchiş, consilierul local al PSD, ve cere lămuriri în următoarea şedinţă a consiliului local. Preşedintele PSD Felnac a observat că în localitate nu s-au făcut investiţii importante în ultimii trei ani. „S-au făcut asfaltări în campania electorală, acum se pun pavele ale firmelor din clientela PDL. Pentru oameni nu s-a făcut nimic şi ar fi dramatic ca banii lor să fie pur şi simplu furaţi. Dacă măcar o parte din ceea ce se spune este adevărat, consider că primarul Nicolae Selegean ar trebui să demisioneze înainte ca vinovaţii să răspundă în faţa legii”, a spus Ioan Maliţa.

Read more

Carnetele de rentier agricol se vizează pentru anul 2011 începând cu  data de 01 martie 2012 şi până la data de 31 august 2012.

Vizarea carnetelor se face la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean ARAD, strada Fraţii Neumann nr. 10.

Pentru vizarea carnetului, rentierul agricol se va prezenta personal sau prin mandatar, în baza unei procuri notariale autentice cu următoarele documente:

–          Carnetul de rentier agricol;

–          Actul de identitate al rentierului în original sau procură notarială autentificată în original;

–          Persoanele pensionate pe caz de boală, gradele de invaliditate I şi II se vor prezenta şi cu decizia de la comisia de expertiză medicală în original.

În situaţia în care au intervenit modificări asupra situaţiei terenului (terenurilor) deţinut, arendat sau înstrăinat în anul 2011 rentierii vor prezenta şi documentele în original din care să rezulte aceste modificări înainte de începerea perioadei de vizare al carnetelor cu 30 de zile.

Read more

Începând cu obligaţiile aferente lunii decembrie 2011, formularul 390 ,,Declaraţie recapitulativă privind livrările/achiziţiile/prestările intracomunitare” se va putea depune doar pe noile versiuni de soft, publicate pe portalul ANAF.

Depunerea prin Internet va putea fi făcută doar pe pagina de upload creată iniţial pentru declaraţia 112, accesibilă prin portalul www.e-guvernare.ro, după autentificarea cu certificat digital calificat.

Contribuabilii care nu au un certificat digital calificat pentru semnarea declaraţiilor, le vor putea depune la ghişeul organelor fiscale, în format PDF cu fişier xml ataşat, pe suport CD, însoţite de declaraţia listată, semnată si ştampilată.

Pentru perioadele de raportare anterioare lunii decembrie 2011, declaraţia 390 va putea fi depusă doar la ghişeu, pe suport hârtie cu fişier txt pe suport electronic, generată prin programele de asistenţă accesibile pe portalul ANAF, secţiunea Asistenţă contribuabili – Programe utile – Declaraţii fiscale.

Noile versiuni ale programelor de asistenta (Soft A şi Soft J) pentru declaraţia 390 vor putea fi descărcate de pe portalul ANAF, secţiunea Declaraţii electronice – Descărcare formulare, unde se vor regăsi si prevederile legale, precum şi instructiuni / documentaţie de ajutor.

Read more

PSD Arad a acuzat în repetate rânduri faptul că PDL foloseşte instituţiile publice în lupta politică. O nouă dovadă în acest sens este un proiect de lege promovat de ministrul Igaş, alături de alţi cinci senatori prin care se propune eliminarea obligativităţii ca funcţionarii publici din posturi de conducere să îşi dea demisia din funcţie dacă vor să candideze pentru funcţii de demnitate publică. Este vorba despre modificarea Legii 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici şi a Legii 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea Legii 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale 215/2001 şi a Legii 393/2004 privind Statutul aleşilor locali. Potrivit prevederilor actuale ale Statutului funcţionarilor publici, înalţii funcţionari publici şi funcţionarii publici de conducere pot candida pentru funcţii de demnitate publică numai după încetarea, în condiţiile legii, a raporturilor de serviciu.

„PDL a transformat prefecţii şi alţi funcţionari publici în soldaţi credincioşi ai partidului, care atacă şi hărţuiesc adversarii politici. Când spunem că USL luptă cu instituţiile statului, nu cu un partid politic, nu este o vorbă aruncată în vânt. Observăm acum că Traian Igaş, ministrul administraţiei, în loc să lupte pentru depolitizarea administraţiei publice şi pentru constituirea unui corp de funcţionari independent faţă de politic, procedează exact invers. Este o lege făcută în aşa fel încât prefecţii şi alţi funcţionari să poată să facă şi politică, şi administraţie în acelaşi timp. Noi credem că funcţionarii publici nu trebuie să facă politică sub acoperirea unei suspendări de faţadă. Prefecţii vor putea, de exemplu, să se suspende din funcţie şi să candideze pentru Parlament. Este clar că vor controla în continuare şi Prefectura, care are un rol important în organizarea alegerilor, şi îşi vor crea numeroase avantaje în lupta electorală. Este încă o dovadă, dacă era nevoie, că ministrul Igaş încurajează implicarea politică a funcţionarilor publici” a spus Dorel Căprar, preşedintele PSD Arad.

În plus, PDL încearcă să creeze un cadrul legal în care aceşti funcţionari să rămână în funcţii dacă pierd alegerile. În Romania sunt mii de functionari publici în posturi de conducere desemnaţi de PDL, UDMR şi UNPR, care ar rămâne în funcţii dacă ar pierde alegerile, potrivit proiectului de lege.

Read more

Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura, Centrul Judetean Arad anunţă că în data de 27.12.2011  a virat in conturile celor 319 de fermieri suma de 3.838.412 lei. Aceasta suma reprezinta ajutorul de stat acordat sub forma de rambursare a diferentei dintre acciza standard si acciza redusa pentru motorina utilizata la efectuarea lucrarilor agricole din trimestrul III din anul 2011.

Cantitatea totala de motorina cu acciza redusa utilizata la efectuarea lucrarilor agricole in trimestrul III din anul 2011, pentru care a fost acordata aceasta suma, este de 3.388.429 litri din care in sectorul vegetal 3.189.916 litri si 198.513 litri in zootehnie.

In cursul lunii ianuarie 2012 fermierii care detin acord prealabil pentru anul 2011 pot depune la Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura , Centrul Judetean Arad, cereri pentru rambursarea diferentei dintre acciza standard si acciza redusa pentru motorina utilizata la efectuarea lucrarilor agricole din trimestrul IV din anul 2011.

Read more

Deputatul Ciprian Luca își exprimă îngrijorarea față de cursul pe care îl va lua România în acest an. “Va fi un an al extremelor. Se va lua de la oamenii simpli și se va da în exces celor  care pot atrage voturi pentru PDL. Iar când vorbim de tăieri mă refer în special la sistemul sanitar, sistem cu impact deosebit în viața oamenilor”  afirmă deputatul Ciprian Luca.

Într-un an electoral românii vor fi la mijloc. Pe de o parte greutățile financiare zilnice, iar pe de altă parte banii sau foloasele, oricum limitate, pe care le-ar putea primi de la actuala Putere în schimbul votului. Acesta este unul din planurile PDL. Strâng cureaua cât de mult se poate, tocmai pentru că merg pe premiza că oamenii cu situații materiale precare sunt mai ușor de cumpărat și implicit, de manipulat.

În acest sens, în an electoral, PDL intensifică procesul de distrugere a oricărei urme de sistem coerent din România. “Să privim spre sistemul sanitar, unde, din nou, acesta este transformat într-un câmp de experiment pentru practicile PDL-site. Poate se gândesc că și așa suntem prea mulți, și cu cât sunt  mai slabe servicii medicale,  cu atât am putea deveni mai puțini, fără prea multe bătăi de cap din partea lor. Josnic! Mizerabil! Fără urmă de conștiință! Așa au gândit noua strategie din Sănătate “specialiștii” Puterii.”

Așa au ajuns să ia decizia desființării Caselor de Sănătate, transformându-le în unități private. Așa au decis obligativitatea unei coplăți pentru orice serviciu de care beneficiază un român, indiferent dacă vorbim despre o banală răceală sau o afecțiune gravă. Așadar dacă au temperatură și nu au 10 lei să se prezinte la medicul de familie, e problema lui, nu e problema statului!  Asta in opinia actualei Puteri, deoarece în realitate,  aceste probleme SUNT  în grija statului, pentru că vorbim de siguranța cetățeanului sarcină ce revine în atribuțiile celor aleși să conducă țara nu să o distrugă”, susține deputatul Ciprian Luca.

Demnitarul arădean atrage atenția de asemenea asupra altor modificări aduse de 2012. “ După ce au desființat mai multe unități sanitare de importanță majoră pentru cetățenii din anumite zone mai indepărtate de reședințele de județ, acum, PDL urmărește privatizarea lor. Logica lor e clară. Vor să scape de răspundere, pe de o parte, dar pe de altă parte orice atribuire de contract, orice licitație câștigată ar putea reprezenta un câștig pentru ei. Câștig pentru ei, însă pierdere pentru români!, a conchis Ciprian Luca.

Read more