News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Tenismenul arădean Marius Copil participă zilele acestea la un prestigios turneu desfăşurat în oraşul Stockholm, competiţie dotat cu premii în valoare de 600 de mii de dolari. Marius a trecut în semifinală de germanul Matthias Bachinger după ce l-a învins în două seturi 7-6, 6-3. Astfel arădeanul Marius Copil 218 ATP, şi-a făcut un frumos cadou de ziua lui(n.r. astazi împlineşte 21 de ani), anume accederea în finala calificărilor de la Stckholm, Suedia. La multi ani!

Read more

cipri luca birou

Vâlva creată în jurul adoptării unor reguli stricte privind interzicerea comercializării produselor bogate în calorii în chioşcurile din incinta unităţilor de învăţământ a rămas o amintire. În pofida statitisticilor îngrijorătoare care indică o creştere a procentului de copii cu probleme de greutate, autorităţile au uitat de lege şi permit încălcarea acesteia, chiar sub ochii organelor numite politic şi plătite din ban public în vederea respectării ei.

g Obezitatea în rândul copiilor este deja o problemă. Cu toate acestea, Puterea, prin reprezentanţii instituţiilor care ar trebui să lupte împotriva fenomenului şi care ar trebui să se folosească de pârghiile legislative create în acest sens, ridică din umeri. Există o legislaţie adoptată încă din 2008 care interzice comercializarea produselor nocive sănătăţii copiilor în incinta unităţilor de învăţământ şi cu toate acestea, în majoritatea chioşcurilor din curţile şcolilor se comercializează fără nici o problemă dulciuri, snacks-uri şi băuturi carbogazoase,h susţine deputatul Ciprian Luca.

Demnitarul arădean aduce această problemă în atenţia conducerii Ministerului Sănătăţii şi a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului, factori care pot şi care, mai ales, au obligaţia de a lua măsuri.

Autorităţile competente au obligaţia de a urmări respectarea normelor care asigură educaţia populaţiei, educaţia alimentară a copiilor noştri. E firesc ca fiecare român, în limitele posibilităţilor financiare, să îşi trimită copiii la şcoală cu un „ban de buzunar”. Tot atât de firesc e ca acel copil să fie tentat să îşi cumpere atât de dăunătoarele snacks-uri, acadele sau sucuri în condiţiile în care acestea sunt etalate strategic, într-un mod ostentativ, tocmai pentru a atrage atenţia. În pofida acestui gen de comerţ desfăşurat sub privirile îngăduitoare ale organelor de control, Puterea se lamentează cu statisticile îngrijorătoare privind gradul de obezitate, ascunzându-se în schimb în spatele unui cadru legal elaborat. Elaborat, însă nerespectat. De ce nu este respectat? Pentru că în schimbul unor sume de bani, organele de control mai „inchid ochii”, făcând abstracţie de lucrurile grave care presupun îmbolnăvirea populaţiei”, susţine Luca.

Ciprian Luca apreciază că această acceptare tacită a comerţului cu produse interzise în incinta, respectiv în apropierea şcolilor, reprezintă crearea unei noi posibilităţi a autorităţilor de a pretinde şpagă. Pe de altă parte, e adevărat că guvernarea portocalie încearcă prin orice mijloace să limiteze accesul românilor la aceste produse, sărăcindu-i. Şi în acest mod, fără bani, nu ne vom mai putea permite să dăm copiilor bani pentru a-şi cumpăra produse dăunătoare. Pentru o mare parte a populaţiei, s-a ajuns deja la această situaţie, tot mai mulţi fiind în situaţia de a vedea până şi laptele drept un produs de lux, a conchis deputatul Ciprian Luca.

Read more

La Bursa din Sibiu s-au tranzacţionat 26.522 de contracte futures pe parcursul săptămânii trecute, cu o valoare de 216.5 milioane lei.Volumele de tranzacţionare au fost în scădere faţă de media ultimelor săptămâni de aproximativ 50.000 contracte futures.

Volatilitatea redusă a fost principala cauză, preţurile înregistrând variaţii mici de la o zi la alta cât şi în timpul zilei, mai ales după ora 16.30, ora la care deschid bursele de pe Wall-Street, cu care Sibex se corelează până la închidere .

Din lista celor 12 contracte care beneficicază de market makeri (petrol,uncia de aur, contractul de zece uncii aur, eur/usd, eur/chf, gbp/usd, eur/jpy, snp, sif4, defpr, PHX, Dow Jones), cel mai tranzacţionat produs rămâne contractul futures pe indicele Dow Jones Industrial Average (DEDJIA).

Volumul DEDJIA pentru primele două scadenţe listate, decembrie şi martie 12, a fost de 11.989 contracte futures. Pe parcursul săptămânii am vazut un maxim de 11.585 şi un minim de 11.138 pentru prima scadenţă.Vineri la ora 23.15 index-ul creştea cu 174 de puncte până la cotaţia de 11.571 închizând aproape de maximul săptămânii. Valoarea unui contract DEDJIA este egală cu valoarea indicelui.Pentru a vinde sau cumpăra un contract futures trebuie depusă o garantie (marja), în acest caz de 540 de RON, aşadar la o creştere de 174 de puncte, piaţa a oferit randamente de peste 30% pentru cumparatori.

Preţul pentru uncia de aur s-a mişcat în aceeaşi direcţie cu cotaţia index-ului Dow Jones şi în această săptămână.După un debut în forţă luni, cu creştere de 2.93% până la 1678.8 puncte, Sibgold Oct11 (simbolul contractului) a închis săptămâna vineri la cotaţia de 1.671.5 .Volumul pentru primele două scadenţe listate octombrie şi decembrie a fost de 5.718 contracte cu un număr de 2.594 poziţii totale deschise.

Valoarea contractului cu activ suport petrol a crescut de la 8.582 lei luni, până la 8.733 lei vineri.Cotaţia stabilită la închidere a fost 87.33 puncte (+4.2%), aşadar profituri şi aici pentru cei care au mizat pe o creştere de preţ.

În zona derivatelor pe acţiuni, liderul de lichiditate DESIF5, (contract futures cu activ suport actiunea SIF Oltenia) a crescut vineri cu 2,10% pana la 0,8740 lei. Pe parcursul săptămânii, s-au rulat 2.227 contracte pe primele patru scadenţe listate. Desi nu a atras un număr mare de tranzacţii în ultima perioadă, DESIF5 rămâne liderul în ceea ce priveşte numărul de poziţii deschise: 7300 poziţii deschise la decembrie si aproximativ 9000 de poziţii totale deschise pe toate scadentele.

Perechea valutară Eur/Usd a închis vineri la cotaţia de 1.3874 cu o valoare a contractului futures de 13.874 lei. Câştiguri şi aici pentru cei ce au mizat long, având în vedere că vineri 7 octombrie valoarea contractului era 13.395 lei, la cotaţia de 1.3395.

Cotaţia PHX (Pachet Phoenix) a crescut luni cu 1.27 % până la 5.411 puncte.

Revenirea optimismului în pieţe a făcut ca index-ul Dow Jones să crească, iar diferenţa dintre preţul a zece uncii de aur şi cotatia Dow Jones (formula de calcul a cotaţiei PHX) a scăzut.Vineri PHX, a fost cotat în scădere faţă de luni la 5.262 puncte.

Read more

dorin filip presedinte PRM Arad

Cei care ne promiteau in 2008 starpirea coruptiei si un trai decent astazi propun inpozitarea pensilor mici . Nu exista zi sa nu auzim de un caz de coruptie a vreunui PEDELIST, care mai nou cere sume de bani angajatilor la stat pentru a nu fi dati afara . Altii mai sofisticati si vigilenti dupa ce au la activ dosare penale ( cauza primarul FALCA) ne incarca memoria la televiziunile locale si in presa scrisa cu investitile pe care le face el . Investitia de pe strada Metianu il face pe Blidar mai bogat vanzind primariei ARAD marmura de la firma sa, ( NOI PRM ARAD CEREM CA BLIDAR SA FIE ASOCIATUL PRIMARIEI), atunci costurile poate vor fi mai reduse si tramvaiele fabricate de el vor fi mai ieftine, ca cele vandute in Bucuresti. Blidar este un iubitor de aradeni, mai ales ca face parte din board-ul Aradului, alaturi de primar, cinste acestor asa zisi aradeni care au venit in Arad sa se imbogateasca pe spinarea lor si mai ales PRIMARULUI FALCA CARE ARE ATITEA FUNCTII SI ( CALITATI DE NU MAI FACE FATA), poate de aceea arata asa obosit si slab, el ingrijindu-se de bunastarea aradenilor. (comunicat PRM Arad)

Read more

Europarlamentarul Iosif Matula susţine că Rezoluţia Parlamentului European

referitoare la aderarea Bulgariei și a României la spațiul Schengen, vine să confirme faptul că ţara noastră este clar nedreptăţită în ce priveşte aderarea la Schengen. Parlamentul European a adoptat, cu largă majoritate, o rezoluţie prin care îşi reiterează poziţia – exprimată deja în iunie – de susţinere a aderării la Schengen a României şi Bulgariei.

Rezoluţiile Parlamentului European au însă doar caracter de recomandare, decizia finală aparţinând Consiliului. Totuşi, demersul Parlamentului European este de natură să sporească presiunea politică înainte de Consiliul European din 23 octombrie, la care România doreşte să ridice chestiunea aderării sale la Schengen. Preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek a afirmat că România va adera la Schengen în câteva luni, declarându-se sută la sută optimist în ceea ce priveşte aderarea țării noastre la spaţiul european fără frontiere.

“Atât Rezoluţia Parlamentului European, cât şi declaraţia Președintelui Buzek confirmă că România și-a făcut temele pentru intrarea în Schengen, a îndeplinit toate criteriile impuse şi, cu toate astea, din raţiuni politice, suntem amânaţi. Legislativul european nu se poate impune în faţa Consiliului European, care trebuie să ia decizia. Dar rezoluţia în sine va fi un sprijin important pentru România la reuniunea din octombrie”, afirmă europarlamentarul Iosif Matula.

Referindu-se la opoziţia manifestată de Olanda şi Finlanda, europarlamentarul arădean a adăugat că această atitudine “A fost dictată de raţiuni de politică internă. Pe fondul crizei economice s-au accentuat unele atitudini negative, iar România a fost una din vicitime. Cu toate acestea, salut poziția președintelui Parlamentului finlandez, Eero Heinaluoma, care a cerut țării sale să-și revizuiască punctul de vedere, afirmând că România întrunește pe deplin criteriile pentru aderarea la spațiul Schengen.”

Read more

Au fost 600, au ramas 260. Este vorba despre concurentii carora juriul X Factor le-a spus da în prima etapa a show-ului, auditiile. Însă greul acum începe. Sâmbătă, telespectatorii vor putea urmări la Antena 1 evoluţia concurenţilor în tabăra de pregătire, momentul în care dintre cei buni, vor rămâne doar cei foarte buni. În cele trei zile de probe şi eliminări, concurenţii îi vor avea alături pe cei mai buni specialişti în materie de training vocal şi coregrafie. Crina Mardare şi Tonkins Anderson vor fi cei care îi vor îndruma pe concurenţii X Factor în tabăra de pregătire.

X Factor nu caută doar o voce bună, ci un artist complet. Tocmai pentru asta, probele din tabăra de pregătire testează nu doar vocea concurenţilor, ci şi aptitudinile lor în materie de dans. Pe parcursul celor trei zile de probe şi eliminări de la bootcamp, concurenţii vor avea de depăşit mai multe teste, nu înainte de a fi însă antrenaţi de cei mai buni specialişti. Crina Mardare şi Tonkins Anderson s-au alăturat echipei X Factor.

Paionată de muzică de la doar câţiva ani, cu studii solide şi, mai ales, cu o experinţă vastă, Crina Mardare are acum o şcoală de canto, fiind poate cel mai căutat profesor de specialitate din ţara noastră. Nu puţine sunt vedetele care au urmat cursurile şcolii ei, iar rândurile acestora sunt îngroşate de fete şi băieţi dornici să urmeze o carieră muzicală.

Prin “mâna” ei au trecut Monica Anghel, cea despre care Crina afirma într-un interviu că a fost chiar prima ei elevă, Geanina Corondan, Corina, Anna Lesko, CRBL, Pepe şi mulţi alţii.

Juriul trebuie să găsească acel concurent care are factorul x, sau, altfel spus, un artist complet. Pentru asta e nevoie de voce, charismă, prezenţă scenică, dezinvoltură. Pentru aceasta, Antena 1 le-a adus concurenţilor un renumit coregraf: Tonkins Andreson.

Tonkins a început să predea dansul la vârsta de 23 de ani. A jucat în musicaluri pe Broadway și a devenit unul dintre instructorii de top de la școala de dans Broadway Connection din Viena. A fost antrenorul si coregraful Gloriei Estefan, al lui Cher, Janet Jackson sau Prince. A avut o cariera si în lumea modei pregătind ieșirile pe podium pentru Nike International sau Vivienne Westwood.

A venit apoi în România unde a devenit profesorul de coregrafie al celor mai buni artişti din showbiz-ul muzical de la noi: Morandi, Alex, Corina.

Alături de concurenţi, nu vor fi doar îndrumătorii sau juraţii, ci şi cei doi prezentatori. Răzvan şi Dani au devenit, cu timpul, cei mai buni prieteni ai concurenţilor. Ei le-au aflat prima oară poveştile, ei i-au încurajat sau consolat şi vor fi în continuare în preajma lor în lupta pentru marele premiu: 200.000 de euro, oferit de Orange.

X Factor a înregistrat audienţe record în întreaga lume, iar succesul la nivel internaţional s-a confirmat şi în România. Ratingul înregistrat la X Factor este în continuă creştere, emisiunea difuzată de Antena 1 sâmbătă seara impunându-se lider de audienţă atât la nivelul targetului comercial al Antenei 1 cât şi în rândul telespectatorilor din mediul urban

Read more

Volumul total de contracte futures încheiate la Bursa din Sibiu a fost de 5.870, cu o valoare de aproximativ 56 milioane de lei, în top situându-se derivatele pe produse externe.

Indicele Dow Jones Industrial Average tranzacţionat pe futures pentru decembrie 2011, a fost din nou în atenţia investitorilor fiind situat în topul şedinţei de ieri cu 3.768 de contracte încheiate.

Cotaţia DEDJIA (simbolul contractului) a înregistrat corecţii la închiderea şedinţei când a scăzut cu 0,15% până la 11.397 puncte pentru decembrie şi cu 0,50% până la 11.335 puncte pentru martie 2012.

În sectorul derivatelor pe mărfuri, preţul unciei de aur a fost speculat în scădere la Sibex pe ambele scadenţe listate. Astfel, pe octombrie 2011, cotaţia unciei de aur ajunge la 1.668,4 (-0,75%) iar pe decembrie 2011 coboară cu 0,93% până la 1.661,5 .

Din acelaşi sector, contractul futures cu activ suport petrol (simbol DEOIL_LSC) scade şi el cu 1,35%.Valoarea contractului la ora 23.15 a fost de 8.381 de lei. Din nou cotaţiile pentru Dow Jones şi uncia aur se mişcă în aceeaşi direcţie.

În zona derivatelor pe acţiuni, liderul de lichiditate SIF Oltenia, (futures decembrie 2011) a scăzut cu 1,05% până la 0,8560 lei, iar pe martie coboară până la 0,8947 lei (-0,59%).

Pe piaţa derivatelor valutare leul s-a apreciat, perechea valutară Eur/Ron coborând cu 0,18% până la 4,32 lei pe scadenţa decembrie 2011. Interesul a fost ridicat aici, peste 4000 de poziţii totale deschise.

Paritatea Eur/Usd tranzacţionată în lei, la Sibex a închis în creştere cu 0,05% până la 1,3784 (decembrie 2011) cu un volum de 573 de contracte încheiate şi 1.146 de poziţii deschise.

Deşi cotaţia pentru uncia de aur şi cotaţia DEDJIA au scăzut, diferenţa dintre preţul pentru zece uncii de aur şi cotaţia Dow Jones a crescut. Astfel cotaţia Pachetului Phoenix a închis în creştere cu 0,08% la 5.282 puncte.

Read more

newsarad stiri arad

Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliul Judeţean Arad a avut joi, 13 octombrie, o întâlnire cu reprezentanţii companiei belgiene H.Essers Romania. Compania specializată în transport intermodal, distribuţie de bunuri şi asigurarea lanţului de aprovizioare pentru clienţi, intenţionează să îşi dezvolte afacerea în Judeţul Arad – Zona Curtici.

Judeţul Arad are o poziţie strategică privind transportul, pe trei paliere rutier, feroviar şi aerian, fiind străbătut de Coridorul IV Rutier şi de Coridorul Paneuropean Feroviar. „Politica noastră, de dezvoltare uniformă a judeţului, pentru creşterea nivelului de trai, are ca obiectiv principal consolidarea infrastructurii rutiere. De la începutul mandatului am afirmat că primul şi cel mai important pas pentru atragerea investitorilor este crearea unei reţele judeţene de drumuri, cât mai bune, şi racordarea acesteia la reţeaua naţională şi internaţională de drumuri. Întâlnirea cu reprezentanţii belgieni confirmă că am avut o strategie bună, prin care vom atrage noi investitori. Prezenţa companiei belgiene în judeţul Arad va duce la dezvoltare economică, creare de noi locuri de muncă, şi, prin specificul ei de transport intermodal, va ajuta şi alte sectoare cum ar fi Căile ferate”, a declarat Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliul Judeţean Arad.

Compania este prezentă în mediul de afaceri arădean, estimând deschiderea operaţiunilor pe finalul acestui an.

Read more

După trei meciuri disputate în turneul de la Bucureşti, poloiştii de la AMEFA Arad nu se pot lăuda cu nici o victorie. După eşecul din primul meci cu Steaua(19-1), a venit rândul meciului cu Crişul Oradea unde arădenii se aşteptau la o victorie, însă nu a fost aşa, bihorenii s-au impus cu scorul de 10-6(2-1, 1-1,3-2, 4-2). A urmat întâlnirea cu Poli Cluj, unde tinerii poloişti pregătiţi de Cristi Cosma au pierdut cu scorul de 8-6(1-2, 5-3, 1-1, 1-0). Pentru arădeni au marcat; Vancsik 2 goluri, Băltean, Hălmăgean,Kovacs şi Gergeyfi câte un gol. Astăzi AMEFA întâlneşte Rapid Bucureşti. (sursa:sportularadean)

Read more

Acuzele aduse de catre presedintele PSD Arad, Dorel Caprar , cu privire la constructia podului Sanpetru German-Pecica nu au ramas fara replica, din partea Consiliului Judetean Arad presedintele Nicolae Iotcu aducand unele precizari.

Din păcate, de cele mai multe ori, confundăm politica cu administraţia şi minciuna cu adevărul. Domnul Căprar, ca un bun soldat al Uniunii Socialiste, duce o politică demagogică şi dovesteşte prin aceasta că nu doreşte dezvoltarea Aradului. Subiectul abordat de dumnealui, podul Pecica – Sânpetru este la ora actuală într-o totală legalitate. Sutem sensibili la problemele de mediu, dar suntem mult mai sensibili la problemele oamenilor. Proiectul nostru ajută foarte mult nu doar locuitorii din zonă ci şi dezvoltarea economică a Aradului şi crearea de noi locuri de muncă, fără a afecta agresiv mediul. Traficul de pe acest pod va aduce la diminuarea traficului de pe alte drumuri judeţene sau naţionale, implicit la o mai scăzută poluare a mediului în alte zone – a declarat Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

 

Read more