News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

HUB cultural mARTA: Un nou centru de interes pentru arădeni

Strategia de exploatare și întreținere a complexului de clădiri ale fostei fabrici MARTA, în care își va desfășura activitatea HUB cultural mARTA, va urma principiile Noului Bauhaus European: frumos, sustenabil, incluziv și colaborativ. Reabilitarea și reconversia acestui ansamblu istoric sunt esențiale pentru revitalizarea zonei și integrarea sa în dinamica urbană a Aradului.

Un punct nodal în dezvoltarea urbană a Aradului

Fosta fabrică MARTA se află într-o zonă efervescentă, unde se intersectează multiple funcțiuni urbane: industrie (Uzina de Vagoane Marfă Greenbrier), comerț (Mall-ul Atrium și AFI Europa), transport (Gara CFR și Gara Auto), sport (Stadionul Francisc Neumann) și rezidențial (cartierele UTA, ARED, Cartierul Funcționarilor și Podgoria-Gară). În acest perimetru, pe o suprafață de aproximativ 85 de hectare, circulă zilnic peste 40.000 de oameni, transformându-l în noul pol de interes al orașului.

Strategia de dezvoltare a HUB cultural mARTA

Proiectul HUB cultural mARTA va fi implementat în trei etape esențiale:

  1. Atragerea de fonduri nerambursabile și stabilirea subvențiilor – în baza Studiului DALI și a Proiectului Tehnic.
  2. Reabilitarea și reconversia clădirilor – începând cu clădirea principală monument istoric și turnul, urmate de halele de producție.
  3. Implementarea programului cultural anual – gestionat de instituția publică HUB cultural mARTA.

În paralel, se va desfășura o campanie de promovare a proiectului, inclusiv prin definirea identității HUB-ului, crearea unui website dedicat și publicarea unei monografii a fostei fabrici MARTA. Până la finalizarea lucrărilor, spațiile deschise, cum ar fi curtea interioară, vor găzdui evenimente culturale precum festivaluri de teatru-circ, proiecții de film în aer liber, concerte și spectacole independente.

Un model de colaborare transdisciplinară

HUB cultural mARTA va funcționa pe mai multe niveluri de abordare:

  • Participativ: parteneriate public-private cu ONG-uri culturale și antreprenori creativi, infrastructură pentru artiști independenți și colaborare cu universitățile locale pentru dezvoltarea Casei de Cultură a Studenților.
  • Transdisciplinar: implicarea autorităților publice, a mediului de afaceri, a universităților și a societății civile. HUB-ul va găzdui săli de expoziții, săli de spectacole, ateliere artistice, cursuri de specializare și centre de producție artistică.
  • Durabil: funcționarea HUB-ului va fi asigurată printr-o instituție dedicată, iar continuitatea programelor culturale va atrage un public divers și constant.
  • Estetic: amenajarea spațiilor va integra arhitectura industrială de la începutul secolului XX cu elemente moderne de design urban, creând un punct de atracție culturală într-o zonă dominată de destinații comerciale.
  • Inclusiv: programe dedicate persoanelor cu dizabilități, copiilor instituționalizați și grupurilor defavorizate, oferindu-le acces la educație culturală și oportunități de reconversie profesională.

Impactul asupra comunității

Se estimează că HUB cultural mARTA va atrage zilnic aproximativ 1.000 de vizitatori fizici și alți 1.000 online. Acesta va deveni un spațiu de referință pentru artiști, autori, lucrători culturali și spectatori, consolidând statutul Aradului ca un oraș al inovației culturale.

HUB-ul mARTA nu este doar un proiect de restaurare arhitecturală, ci un model de regenerare urbană prin cultură, un spațiu care va redefini viața culturală a Aradului pentru generațiile viitoare.

 

Read more
Maraton de bună dispoziție la Teatrul Clasic „Ioan Slavici”. În 1 martie începe Săptămâna comediei   

Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad spune start primei luni de primăvară cu un program special dedicat… bunei dispoziții: Săptămâna comediei. Un demers care anul acesta aduce în fața publicului și două super-sărbători. Două spectacole care în 2025 împlinesc vârste respectabile: Apropo, ați chemat pompierii? (25 de ani de la premieră) și Ai mei erau super! (10 ani de la prima reprezentație).

„De mai bine de zece ani începem primăvara cu Săptămâna comediei. Sunt zile în care aducem în fața publicului comediile din repertoriul teatrului nostru, într-un  maraton de bună dispoziție. Ediția de anul acesta este cu atât mai specială cu cât începe, în 1 martie, cu reprezentația aniversară a unui spectacol care nu mai are nevoie de nici o prezentare: Apropo, ați chemat pompierii? – un spectacol care, de două decenii și jumătate, face săli pline și provoacă valuri de râs și de aplauze. Tot cu un spectacol aniversar marcăm și încheierea Săptămânii comediei: Ai mei erau super!, în regia lui Cristian Ban, o montare care, la zece ani de la prima sa întâlnire cu publicul, îi bucură la fel de mult atât pe protagoniștii săi, cât și pe spectatori. – spune Bogdan Costea, managerul Teatrului Clasic „Ioan Slavici”

 

Iată care este programul începutului lunii martie 2025, la Teatrul Clasic „Ioan Slavici”:

 

SĂPTĂMÂNA COMEDIEI

(1 – 8 martie 2025)

 

Sâmbătă, 1 martie  2025, ora 19.00 – Sala Mare

Apropo, ați chemat pompierii? – adaptare după Telegrama de Aldo Nicolaj  Spectacol aniversar – 25 ani de la premieră

One man show cu Zoltan Lovas

Regia:  Liana Didilescu

Durata: 50 min

 

Duminică, 2 martie   2025, ora 19.00 – Sala Studio

Creditul de Jordi Galcerán

Regia: Liana Didilescu

Spectacol nerecomandat tinerilor sub 15  ani

Durata: 1h15min

 

Marți, 4 martie 2025, ora 19.00 – Sala Studio

Cerere în căsătorie, după A.P.Cehov

Traducerea și adaptarea scenică: Florin Covalciuc

Durata: 60min

 

Miercuri, 5 martie 2025, oara 19.00 – Sala Mare

Tartuffe de J.B.P  Molière

Traducerea: Romulus Vulpescu

Regia: Dan Vasile

Durata: 1h30min

 

Joi, 6 martie 2025, ora 19.00 – Sala Studio

Familia Tót  de Örkény István

Regia: Sânziana Stoican

Durata: 1h40min

Spectacolul este prezentat cu acordul Agenției ,,Proscenium Szerői Ügynökség”

 

Vineri, 7 martie 2025, ora 19.00 – Sala Mare

Școala și familia, după  I.L.Caragiale

Regia: Cristian Ban

Durata: 1h20min

 

Sâmbătă, 8 martie 2025, ora 19.00 – Sala Studio

Ai mei erau super!– scenariu colectiv bazat pe întâmplări reale ale actorilor trupei –  Spectacol aniversar – 10  ani de la premieră

Regia: Cristian Ban

Durata: 1h30min

 

Biletele se pot achiziționa de la casieria TCISA sau online, pe www.eventim.ro

Read more
Festivalul Filmului Francez revine în Arad

Festivalul Filmului Francez, ediţia a XXIX-a, revine în perioada 20 – 30 martie în 12 oraşe din România, deschizând sezonul de evenimente „Primăvara Franceză ÎMPREUNĂ”, informează un comunicat transmis, joi, AGERPRES.
Proiecţiile din cadrul festivalului vor avea loc la Bucureşti: 20 – 30 martie, Cinema Elvire Popesco; Cluj-Napoca: 20 – 23 martie, Cinema Victoria; Timişoara: 20 – 23 martie, Cinema Studio; Iaşi: 20 – 23 martie, Cinema Ateneu, Institutul francez, Negru Zi – coffee & arts; Arad: 26 – 28 martie, Cinema Arta; Braşov: 21 – 23 martie, Cinemateca Patria; Brăila: 21 – 22 martie, Teatrul „Maria Filotti”; Constanţa: 27 – 30 martie, Cinema „Jean Constantin”; Sfântu Gheorghe: 27 – 30 martie, Cinema Arta by Citiplex; Sibiu: 28 – 30 martie, Centrul Cultural Habitus Sibiu; Suceava: 20 – 23 martie, Universitatea Ştefan cel Mare; Târgu Mureş, 27 – 30 martie, Muzeul Judeţean Mureş – Secţia de Istorie şi Arheologie.
Sezonul „Primăvara Franceză ÎMPREUNĂ” reprezintă punctul culminant al Centenarului Institutului Francez din România, sărbătorit în perioada mai 2024 – mai 2025, marcând un secol de angajament dedicat cooperării culturale, ştiinţifice şi educaţionale dintre Franţa şi România, se arată în comunicat.
Festivalul Filmului Francez devine un moment de referinţă al acestui sezon, oferind publicului ocazia de a descoperi cinematografia de autor franceză în toate formele sale, printr-o selecţie efervescentă de producţii, precizează sursa citată.
Tema”Echos”, explorează modul în care poveştile şi imaginile rezonează de-a lungul generaţiilor. Transmiterea din generaţie în generaţie, relaţiile, memoria şi reînnoirea se află în centrul unei selecţii care pune sub semnul întrebării epoca noastră şi transformările sale. Prin 27 de filme împărţite în patru secţiuni, programul îmbină opere esenţiale şi filme realizate de talente emergente, reflectând diversitatea şi vitalitatea cinematografiei franceze.
În secţiunea Panorama, publicul va putea descoperi filme care au fost prezentate la cele mai prestigioase festivaluri internaţionale: „L’Histoire de Souleymane” de Boris Lojkine, premiat la Cannes, „Le Roman” de Jim de Jean-Marie şi Arnaud Larrieu, selecţionat în Cannes Premieres, „Spectateurs!” de Arnaud Desplechin, „Diamant Brut” de Agathe Riedinger, care a făcut parte din competiţia oficială a Festivalului de Film de la Cannes, „Quand vient l’automne” de François Ozon, premiat pentru scenariu la Festivalul de la San Sebastian.
Competiţia Tinere Talente – Lungmetraj pune în valoare patru filme realizate de o nouă generaţie de cineaşti, ale căror opere au cucerit deja critica şi publicul – „Vingt Dieux” de Louise Courvoisier, „Mon Inséparable „de Anne-Sophie Bailly, „Hiver a Sokcho” de Koya Kamura, „Rabia” de Mareike Engelhardt. Prezentate la Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timişoara, aceste filme concurează pentru un premiu de 1.000 de euro, oferit de Ambasada Franţei.
Secţiunea Public tânăr oferă o selecţie de pelicule adaptate tinerilor spectatori, copii sau adolescenţi. Iniţiind noile generaţii în cinematografia de autor franceză, festivalul le oferă o deschidere către poveşti universale şi opere care hrănesc imaginaţia.
Competiţia Tinere Talente – Scurtmetraj aduce în prim-plan cinci pelicule realizate de tineri cineaşti francezi, dintre care mai multe au fost selecţionate la Festivalul Internaţional de la Clermont-Ferrand. Un juriu format din tineri critici români va desemna câştigătorul care va beneficia de o rezidenţă la Residence de Poche a Institutului Francez din România.
Festivalul Filmului Francez este organizat de Institutul Francez din România la Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara şi co-organizat de: Centrul Municipal de Cultură Arad, Alianţa Franceză Braşov, Cinefeel Brăila, Centrul Multifuncţional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” Constanţa, Arta by Cityplex Sfântu Gheorghe, Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu, Alianţa Franceză Suceava, Muzeul Judeţean Mureş şi Consiliul Judeţean Mureş.

Read more
Filmul „Femei pe fugă“, proiectat la Cinematograful „Arta“ din Arad

„Femei pe fugă“/„Futni mentem“ (r. Gábor Herendi), cel mai vizionat film maghiar din ultimii 25 de ani, care a depășit pragul de 547.000 de spectatori, va fi proiectat la Cinematograful „Arta“ din Arad.

Noul film al regizorului filmelor „Ca în America“ și „Toxicomă“ va fi proiectat vineri, 21 februarie 2025, de la ora 19.00.

Accesul la proiecție va fi gratuit, în limita locurilor disponibile.

Filmul o urmărește pe Vera, a cărei viață se schimbă radical după moartea neașteptată a soțului ei. Determinată să-i îndeplinească ultimele dorințe, aceasta decide să participe la un maraton de ștafetă alături de cele trei fiice ale sale.

„Fiecare dintre cele trei surori se încadrează într-o tipologie diferită de personalitate, însă toate au un lucru în comun, moștenit de la mama lor: fac prea multe pentru alții și prea puțin pentru ele. Psihologia modernă explică cum funcționează traumele generaționale și cât de definitorii sunt influențele părinților în creșterea copiilor, iar echipa de creație a integrat-o armonios în film, presărând și câteva satire acide pentru clișeele motivaționale“, scrie Oana Balaci pentru cinemagia.ro.

Evenimentele de la Cinematograful „Arta“ sunt organizate de Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad.

Filmul este distribuit în România de Asociația Filmtett.

Read more
„Luna plină de teatru” se încheie cu două producții ale Teatrului de Nord Satu Mare

Ediția 2025 a unuia dintre cele mai îndrăgite proiecte ale Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad – Luna plină de teatru – se încheie la finalul acestei săptămâni cu două producții ale Teatrului de Nord Satu Mare (Trupa „Mihai Raicu”)

Astfel, sâmbătă, 15 februarie, de la ora 19.00, sala mare a TCISA găzduiește Metamorfoze – un spectacol pus la cale de trupa Fără Zahăr.

„Ideea spectacolului Metamorfoze are la bază transformarea lui Gregor Samsa în gândac. Decât să mă târăsc ca om / Mai bine-aşa, gândac de pom / De bălegar sau de pământ / Da’ chiar aşa, de care sunt? Căutându-și noua identitate, și o explicație pentru transformarea sa, Gregor nimerește într-un grup al metamorfozaţilor, unii deveniţi gândaci de mai de mult, alţii aflaţi încă într-o fază tranzitorie în ce priveşte acceptarea noii condiţii. Dar pentru asta există grupurile de suport. Mereu cu frica unei dezinsecţii inopinate, dar cu mare nevoie de socializare, gângăniile îşi prezintă, pe rând, povestea de viaţă. În final, Gregor nu reuşeşte să se identifice cu o specie de gândac anume, dar se identifică cu ceva mult mai important, cu un grup care îl acceptă şi în cadrul căruia îşi găseşte noua familie.”– spun creatorii spectacolului

„Plin de culoare și de ghidușie, deși cu un subtext nu întotdeauna ușurel, a fost Metamorfoze, „spectacol concert pus la cale de trupa Fără Zahăr”, pe versurile lui Bobi Dumitraș și în regia muzicală a lui Bobo Burlăcianu (Teatrul de Nord Satu Mare, trupa „Mihai Raicu”). Într-o filiație liberă după povestirea kafkiană omonimă, montarea prezintă, într-o succesiune de „micro-recitaluri”, povești de transformare ale unor gângănii cu evidente trăsături caracteriale antropomorfe. Tonul general este unul de ludic pur și dur, cu exhibiționisme și pusee de personalitate ale protagoniștilor, cu ironii reciproce și înțepături între diversele clase, categorii și grupe de insecte. Un insectar al regnului uman, se poate extrapola, dar în litotă. O poveste savuroasă, amuzantă, rafinată, vie, proaspătă și deloc facilă.” (scrie Claudiu Groza în revista Tribuna)

Montarea, a cărei regie muzicală îi aparține lui Bobi Burlăcianu, îi are în distribuție pe: Andrei Stan, Sergiu Tăbăcaru,  Cristian But, Andreea Mocan, Roxana Fânață, Dana Moisuc, Vlad Mureșan, Andrei Gîjulete, Romul Moruțan, Raluca Mara, Ioana Cheregi și Cătălin Mareș. Versurile îi aparțin lui Bobi Dumitraș, în vreme ce de mișcarea scenică s-a ocupat Roxana Fânață.

O zi mai târziu, în 16 februarie, tot de la ora 19.00, sala mare găzduiește un spectacol semnat de maestrul Gigi Căciuleanu: La Vie En Rose. Un demers artistic care îi aduce pe aceeași scenă pe: Roxana Fânață,  Andrei Gîjulete, Ioana Cheregi, Andrei Stan, Dorina Nemeș, Bianco Erdei, Raluca Mara, Vlad Mureșan, Anette Marka și  Sergiu Tăbăcaru

La Vie En Rose este un spectacol gândit ca un dans amoros prin excelență. Cuplul este văzut ca un singur personaj format din două entități. Chiar dacă de fapt, uneori, nu este vorba decât de solitudini, cuplate la voia hazardului. Duse de același val. Legate între ele de dinamica câte unui firicel de melodie. De câteva note pe care le-ar auzi doar trecând din întâmplare pe lângă o fereastră deschisă, interferând astfel, cu secretul vreunei alte intimități.  Ca și în viață cuplurile se fac și se desfac necontenit. Pe un montaj muzical reunind teme din epoca de aur a șansonetei franceze, „La Vie En Rose” s-ar putea defini ca un dans al amanților. În răstimpul căruia „dansActorii” trăiesc din plin muzica unui vesel (sau trist) Paris.  Cine are în vedere „viața în roz”, are în minte implicit și opusul acesteia: „griul cotidian”. Cu, bineînțeles, ca și în cazul culorii roz, nuanțele acestuia. O relație se formează. O alta se destramă. Partenerii se comportă ca fiind „în mâna” celuilalt, prinși cu toții în „pânza de păianjen” a unui permanent joc de întâlniri și/sau despărțiri amoroase.”(spune Gigi Căciuleanu)

Decorul spectacolului poartă semnătura lui Cristian Gătina, iar costumele – cea a Annei  Szabó. Asistent de regie este Tudor Dreve.

Biletele pentru ambele spectacole pot fi achiziționate fie de la casieria TCISA, fie online, de pe platforma eventim.ro

 

 

 

Read more
Prima consultare publică a Hub-ului cultural mARTA din 2025, organizată la Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi”

Pe 10 februarie 2025, Hub-ul cultural mARTA a organizat prima consultare publică din acest an, desfășurată la Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” din Arad. Evenimentul a avut ca scop prezentarea proiectului New European Bauhaus, un demers ambițios care îmbină estetica, sustenabilitatea și inovația pentru a redefini spațiile urbane și pentru a transforma vechea fabrică MARTA într-un centru cultural modern.

Întâlnirea a reunit elevi, profesori și reprezentanți ai sectorului cultural, facilitând un dialog deschis despre modul în care viitorul hub poate deveni un spațiu al creativității și al comunității. Managerul Hub-ului mARTA, Ovidiu Balint, a transmis un mesaj de mulțumire participanților: „Vă mulțumim tuturor pentru prezența și implicarea deosebită la prezentarea proiectului New European Bauhaus organizată la Colegiul de Arte ‘Sabin Drăgoi’ Arad! A fost o prezentare plină de inspirație, creativitate și discuții aprinse, în care am explorat împreună cum estetica, sustenabilitatea și inovația pot transforma spațiile noastre urbane. Ne bucurăm că am avut ocazia să împărtășim această viziune și să deschidem un dialog valoros despre viitorul designului și al culturii. Rămâneți aproape pentru mai multe proiecte și inițiative inovatoare!”

Următoarele consultări și viitorul Hub mARTA

Această întâlnire marchează începutul unei serii de consultări publice planificate pentru 2025, prin care comunitatea arădeană este invitată să contribuie cu idei și propuneri pentru modelarea acestui nou spațiu cultural. Următoarele consultări vor avea loc:

  • 13 februarie, la Colegiul Național „Elena Ghiba Birta”
  • 25 februarie, la Liceul Național de Informatică
  • În luna martie, vor fi organizate întâlniri cu studenții arădeni

Proiectul mARTA, finanțat cu 6.950.000 de euro prin programul Noul Bauhaus European, urmărește reabilitarea fostei fabrici MARTA de pe Calea Aurel Vlaicu și transformarea acesteia într-un centru cultural multidisciplinar, care să sprijine inițiativele artistice și să devină un punct de referință pentru cultura arădeană.

Ce s-a discutat la consultările din 2024?

Anul trecut, Hub-ul mARTA a organizat mai multe consultări publice, unde s-au conturat o serie de idei și așteptări pentru viitorul spațiu cultural. Printre concluziile principale s-au numărat:

  • Nevoia de spații dedicate tinerilor creativi, unde să își poată expune lucrările și să colaboreze cu artiști consacrați
  • Importanța unui program diversificat de activități, care să includă ateliere, expoziții, spectacole de teatru și evenimente interactive
  • Integrarea tehnologiei în viitorul hub, pentru a facilita proiecte multimedia și evenimente digitale
  • Un accent mai mare pe sustenabilitate, prin reutilizarea materialelor, folosirea energiei verzi și amenajarea unor spații verzi în jurul hub-ului

Aceste propuneri și sugestii au stat la baza strategiei de dezvoltare a proiectului și vor continua să fie discutate în noile întâlniri programate pentru acest an.

Hub-ul cultural mARTA își propune să devină un model de regenerare urbană, combinând patrimoniul industrial cu spiritul creativ al noilor generații. Consultările publice rămân un instrument esențial pentru a asigura că acest proiect reflectă nevoile și aspirațiile comunității arădene.

Read more
Modificare în programul Teatrului „Ioan Slavici” Arad: „Titanic vals (REMIX)” înlocuit cu „Omul cu mârțoaga”

Din motive obiective, reprezentanții Teatrului Clasic „Ioan Slavici“ Arad sunt nevoiți să facă modificări în programul de spectacole.  Astfel, spectacolul „Titanic vals (REMIX)”- regia Celina Nițu, programat inițial în data de 8 februarie, de la ora 19.00, în sala mare a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad, este înlocuit cu „Omul cu mârțoaga”, montare în regia lui Laurian Oniga. 

Biletele achiziționate deja pentru reprezentația de sâmbătă rămân valabile. Cei care nu doresc să urmărească spectacolul „Omul cu mârțoaga”, dar și-au cumpărat deja bilete, își pot recupera banii de la casieria Teatrului Clasic „Ioan Slavici sau, dacă le-au achiziționat online, pot  trimite un email pe adresa [email protected] în care să își exprime dorința de a le returna.

Read more
21 de situri arheologice, identificate pe șantierul noii căi ferate Arad-Timișoara

Mai multe descoperiri arheologice au avut loc în ultimul an pe șantierul noii căi ferate dintre Arad și Timișoara, unde au fost identificate 21 de situri, cel mai mare fiind în zona localității Vinga, unde ies la iveală urmele unei civilizații din epoca bronzului.
Ministrul Culturii, Natalia Intotero, a vizitat, joi, situl arheologic, unde a petrecut două ore alături de cercetători ai Muzeului Național de Istorie a României.
Locul se află în câmp, aproape de calea ferată Arad – Timișoara, dar este greu accesibil, pentru că se poate ajunge pe un drum de șantier doar cu mașini de teren.
Natalia Intotero a fost însoțită de reprezentanți ai Muzeul Național de Istorie a României și a petrecut mai bine de două ore în situl arheologic. Ea a spus că și-a dorit să-și vadă colegii în activitate pe teren.
Muzeograful arheolog Mihaela Simion a declarat că după începerea lucrărilor la noua linie CFR Arad – Timișoara au fost identificate 21 de situri arheologice, cel mai mare fiind la Vinga, care are o lungime de doi kilometri.
Conform arheologului, urmele descoperite până acum arată că în zonă a existat o civilizație cu aproximativ 1.600 de ani înainte de Hristos. Pe același loc apar urmele unui sat medieval, care a fost ridicat pe locul unui cimitir.
‘Avem unul dintre cele 21 de situri arheologice identificate pe tronsonul lotului IV CFR, care pornește din zona Ronaț, Timișoara, și se termină în zona Vladimirescu, din Arad. Aici suntem la situl ‘vedetă’, pentru că eu, personal, în întreaga mea activitate de arheolog, nu m-am mai confruntat cu așa ceva, este un sit de aproape doi kilometri, sunt mii de structuri arheologice. Avem de toate, un sat medieval abandonat cândva în 1527 – 1560, deocamdată prelucrăm materialul, dar un sat medieval așezat, cu locuințe, cu anexe, din care am extras tot felul de informații. Acest sat medieval a fost așezat pe un cimitir din secolele II – IV după Hristos’, a spus arheologul, care a precizat că descoperirile merg mai departe, către o civilizație din epoca bronzului, scrie agerpres.ro.

Read more
HUB mARTA: Încep înscrierile pentru secțiunea OFF a Festivalului Underground – Ediția a 15-a

HUB Cultural mARTA are plăcerea de a anunța lansarea oficială a înscrierilor pentru secțiunea OFF din cadrul celei de-a 15-a ediții a Festivalului Underground, care se va desfășura în perioada 20-29 iunie 2025.

Festivalului Underground, fondat în 2003, este un eveniment dedicată producțiilor independente și experimentale din domeniile teatru, film, dans, circ și arte interdisciplinare. Acesta reprezintă o oportunitate extraordinară pentru artiștii emergenți și companiile independente de a-și prezenta creațiile inovatoare unui public divers și pasionat. Reluat sub umbrela HUB Cultural mARTA, festivalul își păstrează angajamentul de a susține artiștii și de a conecta publicul cu forme artistice inovatoare și captivante.

Artiștii și companiile interesate sunt invitați să se înscrie accesând site-ul nostru oficial, www. undergroundfestival.ro, unde pot găsi toate detaliile și condițiile de participare.

Pentru informații suplimentare despre înscrieri și participare, vă rugăm să vizitați site-ul nostru sau să ne contactați la adresa de email: [email protected]

Termenul-limită pentru înscrieri este (15.04.2025)

Fiți parte din Festivalul Underground 2025 și contribuiți la redefinirea artei contemporane!

 

Read more
Hub-ul cultural mARTA continuă consultările publice și în 2025

Hub-ul cultural mARTA continuă consultările publice în Arad pentru reabilitarea și reconversia fostei fabrici de mașini MARTA, un proiect ambițios finanțat prin programul „Noul Bauhaus European”. Începând cu toamna anului trecut, au fost organizate trei dezbateri publice, iar luna viitoare vor avea loc noi întâlniri pentru a implica și mai activ comunitatea arădeană în conturarea acestui centru dedicat artelor, tradițiilor și creativității locale.

Consultările de anul trecut: propuneri-cheie

Prima serie de consultări a debutat în toamna anului 2024, cu scopul de a identifica nevoile comunității și de a contura o viziune pentru viitorul Hub cultural mARTA. Cele trei întâlniri au fost organizate pe grupuri de interese diferite:

  1. Antreprenori – La această întâlnire, principalele sugestii au vizat crearea unui spațiu de coworking dedicat companiilor private, care să poată integra activități corporatiste precum teambuildinguri, întâlniri de afaceri sau sesiuni de brainstorming. De asemenea, s-a propus ca spațiile de cazare și ospitalitate planificate pentru invitații Hub-ului să fie disponibile și pentru companii, oferind astfel o sursă suplimentară de venit.
  2. ONG-uri – Discuțiile cu reprezentanții organizațiilor nonguvernamentale au adus în prim-plan necesitatea creării unor circuite accesibile persoanelor cu dizabilități, inclusiv celor cu deficiențe de vedere. Alte propuneri notabile includ promovarea energiei verzi, reciclarea artistică și implicarea artizanilor locali în producția de suveniruri. Două ONG-uri au devenit ambasadori ai Hub-ului, consolidând colaborarea dintre sectorul neguvernamental și proiectul cultural.
  3. Arhitecți – Întâlnirea cu arhitecții a generat sugestii pentru designul interior al clădirii, inclusiv amenajarea Muzeului Tehnicii și Tehnologiei și a sălilor multifuncționale. Aceste idei vor contribui la crearea unui spațiu atractiv și funcțional pentru diverse activități culturale și educative.

Consultări cu elevii și studenții

Luna viitoare, consultările publice vor continua cu elevii și studenții din Arad. Sunt deja programate întâlniri la Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” (10 februarie), Colegiul Național „Elena Ghiba Birta” (13 februarie) și Liceul Național de Informatică (25 februarie). Discuțiile vor explora nevoile și propunerile tinerilor pentru viitorul centru cultural, urmând ca în luna martie să fie organizate și dezbateri cu studenții arădeni.

„Facem aceste consultări pentru a identifica cerințele reale ale comunității. Am descoperit, de fiecare dată, nevoi neașteptate și idei valoroase care întregesc proiectul. Consultările viitoare cu elevii și studenții sunt o oportunitate să implicăm tânăra generație în acest proiect care vizează nu doar prezentul, ci și viitorul cultural al Aradului”, a declarat Ovidiu Balint.

Hub-ul cultural mARTA beneficiază de o finanțare europeană de 6.950.000 de euro într-un program care include și alte orașe precum Timișoara, Deva și Reșița. Proiectul prevede reabilitarea completă a fostei fabrici MARTA de pe Calea Aurel Vlaicu, transformând-o într-un centru cultural modern.

Read more