News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

La Bursa din Sibiu cotatiile au crescut după deschiderea bursei de pe Wall Street, bursă cu care Sibiul se corelează până la închiderea ei (23.15). Peste 8.000 contracte futures şi opţiuni tranzactionate la o valoare de 53 de milioane de lei.

După deschiderea bursei americane volumul derivatului Dow Jones s-a dublat având în vedere că la ora 16.00 erau 1642 de contracte iar la închidere produsul a avut un rulaj total de 3664 de contracte. Pe scadenţa decembrie 2011 derivatul a avut un avans de 153 de puncte (+1,43%) până la 10.839 puncte iar pe scadenţa martie 2012 a închis în creştere cu 179 puncte (+1,69%) la o cotaţie de 10.765 puncte.

Investitorii care au mizat aseară pe o uncie de aur mai puternică, au putut beneficia de câştiguri substanţiale pentru o singură şedinţă: peste 2900 contracte încheiate şi o creştere de 1,57 % pe scadenţa decembrie 2011.

Preţurile derivatelor pe acţiuni au ilustrat revenirea optimismului în piaţă. Evoluţia pretului pentru derivatul SIF Oltenia, a fost de asemenea pozitiva. Astfel, pe scadenţa decembrie 2011, a avansat cu 1,29% până la 0,856 lei, pe martie 2012 câştigă 1,67%% la o cotaţie de 0,899 lei, în ceea ce priveşte scadenţa septembrie 2012 a crescut cu 3,31% până la 0,9298 lei iar pe iunie 2012 a urcat cu 0,51% până la 0,9199 lei.

În sectorul derivatelor valutare s-a putut observa o direcţie similară cu celelalte pieţe , cotaţiile fiind pe verde şi aici. Perechea EUR/RON a închis la cotaţia de 4,319 lei pe scadenţa decembrie 2011 iar paritatea EUR/USD a urcat până la 1,3334 lei pe scadenţa martie 2012.

Cotaţia PHX a închis în creştere la preţul de 5.560 pentru scadenţa decembrie 2011.

Read more

In data de 21 Septembrie 2011, companiei Vulpoi & Toader Management (V&TM) i-a fost acordat premiul I al CECCAR find desemnata cea mai buna companie de contabilitate din Judetul Ilfov in cadrul ceremoniei anuale de premiere a celor mai bune societati membre.

«Suntem foarte onorati de primirea acestui premiu; acest lucru confirma faptul ca angajamentul companiei V&TM pentru serviciile de calitate oferite clientilor sai este unul cu totul special, corespunzand la un nivel superior cerintelor si necesitatilor acestora. Asteptam cu nerabdare festivitatea de premiere a CECCAR de pe data de 20 Octombrie pentru a vedea pozitia ocupata de companie la nivel national», a declarat Marcel Vulpoi, managing partner Vulpoi & Toader Management.

Pentru a raspunde prompt cererii in crestere, precum si pentru a veni in intampinarea clientilor cu servicii la cele mai inalte standarde, compania V&TM anunta atragerea de noi competente in cadrul grupului. Cele doua departamente care vor avea in structura sa organizatorica noi oameni de elita sunt: Departamentul Servicii Legale/ Juridice si Departamentul de Audit.

In cadrul Departamentului Servicii Legale/ Juridice, domnul Catalin Mircea Bulgariu, ocupand functia de Avocat, va coordona serviciile de litigatie fiscala. Domnul Bulgariu a absolvit cursurile Facultatii de Drept in anul 1999 si in ultimii cinci ani a fost angajat in cadrul Directiei Generale Juridice din cadrul Ministerului de Finante/ ANAF, avand in responsabilitate initierea si urmarirea in instanta a proceselor fiscale angajate de ANAF pentru recuperarea creantelor fiscale.

Doamna Irina Florentina Buga, avand functia de Auditor in cadrul Departamentului de Audit, va oferi solutii optime pe domeniul specific de activitate. Doamna Buga a absolvit cursurile ASE in anul 2006 si in ultimii 5 ani a activat ca auditor in cadrul firmei KPMG, avand angajamente de audit in industrii diverse precum real estate, productie, retail si servicii.

«In cadrul companiei V&TM vor intra alti doi specialisti, foarte valorosi, ale caror cunostinte si experiente ne vor ajuta in diversificarea si cresterea calitatii serviciilor prestate. Grupul V&TM este format dintr-o echipa foarte bine structurata si acest lucru ne permite sa oferim clientilor nostri pachete de servicii complete si la timp. Succesul nostru depinde atat de performanta individuala a fiecarui angajat in parte, de valoarea si calitatea acestuia, cat si de munca in echipa», a precizat Marcel Vulpoi, managing partner Vulpoi & Toader Management.

Read more

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul judeţean Arad reaminteşte potenţialilor beneficiari că, în perioada 1 – 15 octombrie 2011, se depun cererile iniţiale anuale pentru ajutorul de stat privind realizarea angajamentelor asumate voluntar în favoarea bunăstării păsărilor, respectiv bunăstării şi protecţiei porcinelor, aferente perioadei 16 octombrie 2011-15 octombrie 2012.

Cererile iniţiale anuale se depun la centrul judeţean A.P.I.A. Arad, str. Fraţii Neumann, nr.10, jud. Arad.

Beneficiarii ajutorului de stat sunt producătorii agricoli, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale constituite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, cu modificările ulterioare, şi/sau persoane juridice, grupuri de producători recunoscute sau organizaţii de producători recunoscute, după caz, care deţin, cresc sau exploatează păsări, respectiv porcine, individual sau în forme de asociere conform legislaţiei în vigoare, în scopul obţinerii producţiei agricole.

Solicitanţii ajutorului de stat trebuie să îndeplinească următoarele condiţii minime comune tuturor măsurilor, la care se adaugă condiţiile specifice fiecărei măsuri de asigurare a bunăstării animalelor, după cum urmează:

a) să solicite ajutorul de stat înainte de începerea desfăşurării activităţii, în baza cererii iniţiale anuale;

b) să îşi asume voluntar angajamentul ferm pentru utilizarea măsurilor tehnologice care asigură bunăstarea păsărilor/bunăstarea şi protecţia porcinelor, după caz;

c) să facă parte din forme asociative legal constituite, grupuri de producători recunoscute de stat, asociaţii economice sau cooperative de producţie şi valorificare, sau să fie membrii ai altor organizaţii profesionale;

d) să deţină autorizaţie sanitară veterinară pentru exploataţie sau să fie înregistraţi sanitar veterinar, după caz;

e) să fie înregistraţi în Registrul agricol / Registrul Naţional al Exploataţiilor al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, deţinând un cod de exploataţie, după caz;

f) să respecte ordinele preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, prevăzute în H.G. nr. 838/2010, respectiv în H.G. nr. 839/2010, cu modificările şi completările ulterioare.

Informaţii suplimentare se pot obţine de pe pagina de internet http://www.apia.org.ro/buget_national-informatii.htm. sau la numărul de telefon 0257 250 340.

Read more

Cu toate că până la 17.10.2011, termen limită până la care mai pot fi depuse cereri pentru solicitarea ajutorului specific acordat pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agricole în sectorul de agricultură ecologică, au mai rămas puţine zile, fermierii arădeni nu au depus cereri pentru solicitarea acestui sprijin.

Reamintim că ajutorul specific se acordă pentru exploataţiile din producţia vegetală şi animalieră care sunt înregistrate în sistemul de agricultură ecologică şi care se află în perioada de trecere de la agricultura convenţională la agricultura ecologică, numită conversie.

Beneficiarii ajutorului specific sunt persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau familiale constituite conform O.U.G. nr. 44/2008 sau persoane juridice care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

– sunt înregistraţi în fiecare an pentru care solicită ajutorul specific, în sistemul de agricultură ecologică, la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), prin Direcţiile Agricole de Dezvoltare Rurală judeţene;

– deţin un contract încheiat cu un organism de inspecţie şi certificare acreditat pe teritoriul Uniunii Europene /aprobat de către MADR;

– deţin un document justificativ / certificat de conformitate / master certificat / certificat de confirmare a conversiei (în care se menţionează statutul exploataţiei în conversie – anul 1, anul 2, anul 3, cultura, suprafaţa, numărul de animale, numărul de familii de albine) emis de organismul de inspecţie şi certificare cu care a încheiat contractul;

– se menţin în sistemul de agricultură ecologică pe o perioadă de 5 ani;

– nu au datorii restante la bugetul de stat sau bugetul local;

– în cazul beneficiarilor din producţia vegetală, suprafaţa agricolă în folosinţă trebuie să fie de cel puţin 0,30 ha, ocupată cu culturi anuale, culturi perene sau păşuni şi fâneţe permanente.

Beneficiarii ajutorului specific pot depune o singură cerere de solicitare a ajutorului specific, la sediul APIA din Arad, str. Fraţii Neumann, nr. 10 fie pentru o exploataţie din producţia vegetală, fie numai pentru una din speciile din producţia animalieră sau numai pentru o exploataţie din apicultură

În cazul în care beneficiarul exploatează mai multe terenuri aflate pe raza mai multor judeţe, cererea va fi depusă la centrul judeţean APIA pe raza căruia se află suprafaţa mai mare pentru exploataţiile din domeniul vegetal.

Pentru exploataţiile din domeniul creşterii animalelor, beneficiarul va depune cererea la centrul judeţean APIA pe raza căruia se află înregistrat sediul social pentru persoane juridice/ PFA/ÎÎ/ÎF, respectiv domiciliul pentru persoane fizice.

Nerespectarea condiţiilor de eligibilitate prevăzute pentru acordarea ajutorului specific poate atrage, după caz, reducerea/excluderea de la plată, respectiv penalităţi/sancţiuni multianuale.

Pentru acest tip de ajutor specific, România beneficiază de fonduri europene de 3.098.000 euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA).

Mai multe informaţii poat fi obţinute consultând site-ul APIA, la adresa http://www.apia.org.ro/buget_FEGA.htm, unde se află modelul de cerere şi instrucţiunile de completare, ghidul solicitantului şi toate formularele necesare sau/şi de la sediul APIA din Arad telefon 0257250340.

Read more

Pachetul Phoenix (PHX) a înregistrat o creştere de 11,51% până la cotaţia de 5.999 (+619 puncte) în şedinţa de tranzacţionare de luni. Diferenţa dintre cotaţia a zece uncii de aur şi cotaţia indicelui Dow Jones (metoda de calcul a activului suport) s-a mărit substanţial prin aprecierea preţului pentru metalul galben şi deprecierea pentru index-ul american. La ora 23.15 (ora de închidere a şedinţei de tranzacţionare) numărul de contracte PHX realizate era de 479 cu 244 poziţii deschise pentru scadenţa decembrie.

Cotaţia indicelui Dow Jones tranzacţionat pe futures la decembrie 2011 a scăzut cu 273 de puncte până la 10.528 iar pe martie a pierdut 301 puncte până la cotaţia de 10.500 . Scăderea puternică a oferit randamente ridicate vânzătorilor mai ales pe cea de-a doua scadenţă listată, cine a mizat pe scădere a avut posibilitatea să obţină randamente de peste 50% în numai o zi de tranzacţionare. Numărul de contracte DEDJIA încheiate până la ora închiderii a fost 9281 pentru ambele scadenţe.

Interesul investitorilor pentru uncia de aur s-a menţinut ridicat la Bursa din Sibiu. Peste 3400 de poziţii deschise pe scadenţa octombrie 2011 cu un rulaj de 4752 de contracte futures. Preţul unciei de aur s-a tranzacţionat în creştere pe ambele scadenţe. Astfel, pe octombrie 2011 câştigă 2.08% până la 1.655 puncte iar pe decembrie 2011 creşte 1,37% la o cotaţie de 1646,7. Contractul de zece uncii creşte şi el până la 1.645,5 puncte. Petrolul a crescut ieri cu 0,7% fiind cotat la 79,59 pentru scadenţa noiembrie 2011.

Începând de ieri, sectorul valutar beneficiază de market maker la încă trei produse: EUR/CHF_RON, GBP/USD_RON, EUR/JPY_RON. S-a tranzacţionat ieri EUR/CHF_RON , cotaţia fiind 1,2139.

Perechea valutară EUR/USD beneficiază de asemenea de furnizor de lichiditate, luna trecută situându-se pe locul patru în top produse tranzacţionate Sibex cu un volum de 15.842 contracte. Preţul de cotare la închidere a fost stabilit la 1.3188 cu un volum total de 465 contracte futures pe scadenţa decembrie 2011.

Leul a câştigat teren în faţa euro, raportul EUR/RON fiind cotat la 4.32 (-0,23%) pentru contractul futures cu scadenţa decembrie.

În sectorul derivatelor pe acţiuni cel mai lichid produs se menţine contractul bazat pe acţiunea SIF Oltenia. Acesta a scăzut puternic aseară cu 9,96% până la 0,85 lei, pe scadenţa decembrie 2011 şi cu 8,67% la cotaţia de 0,8950 lei pe martie 2012. Derivatul Fondul Proprietatea a scăzut cu 3,49% până la cotaţia de 0.4420 lei.

Pe piaţa spot acţiunea Sibex a crescut cu 2,26% până la preţul de 1,36 lei pe un volum de 139,886 acţiuni.

Volume record ieri în cele 14 ore şi jumătate de tranzacţionare (9.45-23.15), au fost încheiate 17.466 contracte futures şi opţiuni cu o valoare de 119,8 milioane de lei.

Read more

Sibiu Stock Exchange (Sibex) anunţă admiterea SSIF WBS România în calitate de Market Maker pe cinci contracte futures denominate in lei, disponibile la tranzacţionare pe piaţa reglementată de instrumente financiare derivate.

Aceste contracte sunt:

1. Contract futures cu activ suport raportul euro / franc elveţian, cu simbol EUR/CHF_RON;

2. Contract futures cu activ suport raportul lira sterlină / dolar SUA, cu simbol GBP/USD_RON;

3. Contract futures cu activ suport raportul euro / yen japonez, cu simbol EUR/JPY_RON;

4. Contract futures Pachetul Phoenix (simbol PHX), cu activ suport diferenta dintre 10 x valoarea pretului de cotare al contractului futures GOLD si valoarea pretului de cotare al contractului futures DJIA publicate de catre Chicago Mercantile Exchange.

5. Contract futures cu activ suport aur, mărimea contractului :10 x Cotatia in dolari SUA pentru 1 Gold Troy Ounce, simbol SIBGOLD_RON;

Admiterea s-a realizat prin decizia nr.207/26.09.2011. SSIF WBS va activa ca Market Maker pe prima scadenţă pentru aceste contracte.

În calitate de Market-Maker pe aceste produse, SSIF WBS România are ca obligaţie introducerea şi menţinerea la vânzare şi cumpărare a unui număr minim de 10 de contracte futures, la spread-urile aprobate de Consiliul de Administraţie, disponibile pe website-ul bursei: www.sibex.ro .

Read more

Pachetul Phoenix urcă cu 7% în prima oră şi jumătate de tranzacţionare pe piaţa Sibex pana la cotatia de 5761 de puncte continuand aprecierea de vineri cand a inchis ziua in crestere cuu 4.5%. Având activul suport calculat ca diferenţa între preţul a zece uncii de aur şi cotaţia futures a indicelui Dow Jones, preţul sau creste la o scadere a indicelui Dow Jones sau o crestere a pretului pentru metalul galben. Dow Jones scade cu 16 puncte la scadenta decembrie pana la cotatia de 10785 iar pretul unciei de aur creste cu 2.13% pana la 1655.9 pentru scadenta octombrie in jurul orei 11.15.

Derivatele pe actiuni in corectie, SIF Oltenia pierde la decembire 2.17% fiind cotat la 0.9235 lei.

In sectorul valutar, leul castiga teren in fata euro atat la decembrie cat si la martie 2012.Cotatiile dupa o ora si jumatate de tranzactionare fiind: 4.3170 si 4.3350 pentru primele doua scadente listate pe piata futures .

Read more


Luna septembrie s-a încheiat cu un volum record pe anul în curs fiind tranzacţionate 208.767 contracte futures şi optiuni cu o valoare de 1,4 miliarde de lei, în creştere cu 66% faţă de perioada similară din anul 2010.
Începând cu 12 septembrie 2011 a intrat în vigoare programul prelungit de tranzacţionare (9.45-23.15) . Tot în această lună s-au realizat reduceri de comisioane, s-a îmbunătăţit substanţial activitatea de market making şi nu în ultimul rând s-au lansat produse noi: şase perechi valutare denominate în lei (USD/JPY, EUR/JPY, EUR/CHF, EUR/GBP, USD/CHF, GBP/USD), Pachetul Phoenix cu activul suport calculat ca diferenţă dintre preţul futures a zece uncii aur şi preţul futures DJIA .
În top tranzacţionare s-au plasat derivatele externe. Indicele Dow Jones a ajuns la o cotă de 44% din piaţă cu 91.518 contracte futures. Pe celelalte poziţii se situează contractul futures pe uncia de aur cu 28,6% cotă de piaţă şi 58.413 contracte încheiate iar pe poziţia a treia derivatul SIF Oltenia cu un rulaj de 32.635 contracte. Perechea valutară EUR/USD tranzacţionată în lei, a câştigat tot mai mult teren plasându-se pe poziţia a patra cu 15.842 contracte futures şi o cotă de piaţă de 7,6%.
În prima lună de la lansare, Pachetul Phoenix s-a situat pe poziţia a şasea cu 1.266 de contracte futures încheiate.

Read more

Pachetul Phoenix, calculat ca o diferenţă între zece uncii de aur şi indicele Dow Jones se tranzacţiona la ora 11.30 în crestere cu aproape 5% la cotaţia de 5390 de puncte .

Creşterea se datorează scăderii indicelui american Dow Jones cu 71 de puncte (scadenţa dec 11) şi a creşterii aurului cu 19,4 dolari pe aceeaşi scadenţă.

Contractele futures pe indicele Dow Jones, uncia de aur şi perechea Eur/Usd în top tranzactionare astăzi cu rulaje totale de aproximativ 1300 de contracte futures şi o valoare de peste 10 mil de ron în primele două ore de tranzacţionare.

Leul pierde teren în faţa euro, cotaţia Eur/Ron dec11 fiind 4.3290 lei, derivatele Sif 5 dec11 în scădere cu -0.55% până la cotaţia de 0.9775 lei.

Read more

Din nou agitaţie şi volatilitate în piaţă după deschiderea bursei americane, bursă cu care Sibiul se corelează până la închiderea ei la 23.15. Peste 10.000 de contracte futures şi opţiuni la o valoare de 79 milioane de lei.

După deschiderea bursei americane volumul indicelui Dow Jones (decembrie2011) s-a triplat avînd în vedere că la ora 16.30 erau 1620 de contracte înregistrate iar la închidere produsul a avut un rulaj de 5252 de contracte. Pe aceeaşi scadenţă, derivatul a avut un avans de 129 de puncte (1,18%) până la 11.102 iar pe scadenţa martie 2012 a închis în creştere cu 115 puncte (1,06%) la o cotaţie de 11.015.

Volatilitatea, avantajul tranzacţionării în lei, programul de tranzacţionare de peste 14 ore a situat produsul în topul şedinţei urmat de contractul pe uncia de aur cu peste 2500 de contracte încheiate. Preţul unciei de aur s-a mişcat interesant, scade pentru decembrie 2011 la 1614 (-17USD) şi creşte pentru prima scadenţă octombrie 2011 la 1620.5 (+10.88). Petrolul a închis în scădere, 83.04 preţul de cotare.

Agitaţie şi în sectorul valutelor unde perechea EUR/USD a închis la 1.3582 cu peste 780 de contracte futures încheiate.

Derivatele pe acţiuni au fost tranzacţionate aseară pe verde cu exceptia contractului futures pe acţiunile SNP Petrom ( simbol SNP). Liderul acestui sector a fost din nou SIF5 Oltenia care a fost tranzacţionat pe toate scadenţele listate. Astfel, pe scadenţa decembrie 2011, a avansat cu 1,58% până la 0,9829 puncte, pe martie 2012 câştigă 2,58% la o cotaţie de 1,0259, în ceea ce priveşte scadenţa septembrie 2012 a crescut cu 1,82% până la 1,0606 puncte iar pe iunie 2012 urcă cu 1,04% până la 1,0609.

Derivatele pe acţiunile Fondul Proprietatea (DFPR) au crescut cu 2,38% la o cotaţie stabilită la 46,48 de bani.

Read more