Incendiu la o casă din Semlac. Intervenția pompierilor a limitat pagubele
LocalUltimele stiri 25 noiembrie 2025 0
În data de 25 noiembrie 2025, în jurul orei 04:15, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă din localitatea Semlac.
Pentru misiune au fost alocate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD. La locul evenimentului au acționat și pompierii voluntari din cadrul SVSU Semlac.
La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere generalizată în interiorul locuinței, la două camere, pe o suprafață de aproximativ 30 de metri pătrați. Incendiul a fost localizat și stins prompt, limitând astfel propagarea flăcărilor la acoperișul casei.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind coșul de fum necurățat și amplasat necorespunzător față de materialele combustibile.
În acest sens, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al județului Arad reamintește cetățenilor principalele reguli și măsuri de apărare împotriva incendiilor provocate de coșurile de fum:
❗️Coşurile de fum vor fi obligatoriu verificate, reparate şi curăţate periodic (în mod obligatoriu la începutul sezonului rece), de persoane specializate şi autorizate;
❗️În podurile clădirilor, coşurile se tencuiesc pe interior şi pe exterior şi se dau cu var, pentru a se putea observa cu uşurinţă eventualele fisuri prin care ar putea intra scântei ce pot fi surse de aprindere, dacă în zona lor sunt materiale combustibile;
❗️Coşurile de fum se vor izola faţă de elementele combustibile ale planşeelor prin îngroşarea zidăriei de cărămidă a coşului cu 25 centimetri; în spaţiul dintre coş şi planşeu se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile;
❗️La trecerea prin acoperiş se lasă o distanţă de cel putin 10 centimetri între faţa exterioară a zidăriei coşului şi elementele combustibile ale acoperişului;
❗️Nu este permis ca în coşuri să fie încastrate elementele combustibile ale acoperişului, planşeului etc.;
❗️În podul clădirilor şi în încăperi nesupravegheate, pardoseala din dreptul uşiţei de la soba se protejează cu materiale incombustibile;
❗️Gurile de evacuare ale coşurilor de fum din clădirile cu învelitori combustibile se prevăd cu dispozitive de protecţie contra scânteilor (grătare din sârmă);
❗️Se interzice folosirea improvizaţiilor la burlanele metalice de evacuare a fumului cu coturi multiple, montate pe lângă pereţii combustibili sau în apropierea materialelor combustibile.
Doi vatmani și doi dispeceri, găsiți vinovați în cazul tramvaiului care a circulat singur prin Arad
LocalUltimele stiri 24 noiembrie 2025 0
Doi vatmani și doi dispeceri ar fi vinovați în cazul tramvaiului care, în urmă cu o lună, a circulat singur pe o distanță de peste 500 de metri, în orașul Arad, și a provocat coliziunea cu o mașină și un alt tramvai, incident în urma căruia șapte persoane au ajuns la spital.
Directorul Companiei de Transport Public (CTP) Arad, Claudiu Godja, a declarat luni, pentru AGERPRES, că raportul preliminar al anchetei interne arată că patru persoane au fost implicate în manevre în incinta depoului din care tramvaiul a pornit singur și a traversat una dintre cele mai aglomerate intersecții din oraș, din zona UTA, iar mai departe a parcurs sute de metri pe Calea Aurel Vlaicu, o arteră, de asemenea, intens circulată.
‘Tramvaiul se afla cu pantograful ridicat, dar pe un segment al firului pe care nu era tensiune, motiv pentru care a fost împins cu ajutorul unui alt vagon către porțiunea de fir alimentată cu energie electrică. În momentul în care tramvaiul a fost realimentat, acesta a pornit singur. Cercetarea internă vizează doi vatmani și doi dispeceri implicați în aceste manevre’, a precizat Godja.
El a precizat că cei patru angajați au rămas pe aceleași posturi, până la finalizarea anchetei Poliției, care face cercetări pentru vătămare corporală din culpă.
Referitor la pagubele provocate în urma accidentului, directorul CTP a arătat că tramvaiul care a circulat fără vatman este din anii ’60 și nu merită reparat, pentru că ar fi costuri prea mari. În schimb, tramvaiul de generație nouă model Imperio Civitas, cel care a fost lovit în spate, se află în fabrica de la Arad pentru reparații și ar urma să fie repus în circulație la începutul anului viitor. Costurile cu reparațiile nu au fost încă stabilite, dar conducerea CTP speră să nu depășească 10.000 de euro.
Accidentul a avut loc în 22 octombrie, iar șapte persoane, între care un minor, au fost transportate la spital.
Filmul „După cioate“/„Tooth and Nail“ (r. Mihai Gavril Dragolea, Radu Mocanu), care spune încă o poveste a mafiei tăierilor ilegale de păduri din România, în care doi regizori urmăresc un antreprenor devenit eco-activist și ajung într-o confruntare directă cu oameni ai sistemului corupt, va fi proiectat la Cinematograful „Arta“ din Arad.
Proiecția va avea loc vineri, 28 noiembrie 2025, de la ora 19.00.
Accesul publicului va fi gratuit, în limita locurilor disponibile.
Doi regizori documentează povestea unui fost om de afaceri transformat în eco-activist, hotărât să expună mafia lemnului din România. Însă călătoria lor ia o turnură dramatică atunci când, în mijlocul unei păduri, cei trei sunt atacați de un grup de 12 indivizi furioși. Unul dintre regizori suferă pierderi de memorie în urma loviturilor, celălalt reușește să fugă și să sune la poliție, în timp ce activistul își negociază viața. Camerele sunt distruse, iar toate materialele filmate sunt pierdute.
În fața acestei realități dure, fiecare dintre ei încearcă să gestioneze situația cum știe mai bine, confruntându-se cu propriile îndoieli și limite. Regizorii ajung să înțeleagă că filmul pe care încercau să-l facă nu mai poate fi ceea ce sperau.
Producătorii filmului și-au propus să scoată în evidență, încă odată faptul că România este în continuare țara cu cea mai mare suprafață de păduri virgine din Uniunea Europeană și cu o biodiversitate fantastică.
Filmul „După cioate“ este un prilej de a ne reconecta la acest subiect arzător pentru a conștientiza importanța vigilenței și a monitorizărilor, a oamenilor care se implică activ pentru reglementarea cât mai transparentă și justă a exploatării pădurilor noastre.
Evenimentele de la Cinematograful „Arta“ sunt organizate de Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad.
SINOPSIS:
Titlu original: După cioate
Titlu internațional: Tooth and Nail
2025 România, Slovenia
Gen: Documentar
Rating AP-12 Acordul părinților pentru copii sub 12 ani
Regia: Mihai Gavril Dragolea, Radu Mocanu
Limba: Română
Durata: 85 minute
Lansare în România: 28 noiembrie 2025
Doi regizori urmăresc un antreprenor devenit eco-activist în timp ce expune mafia lemnului din România. Călătoria lor ia o turnură dramatică atunci când, în mijlocul unei păduri, cei trei sunt atacați de un grup de 12 indivizi furioși. Victimele gestionează situația fiecare cum știe mai bine…
Premii și nominalizări:
În Competiția Festivalului Internațional de Film de la Cracovia, 2025
În selecția TIFF 2025
Read more
Ziua Națională a României va fi sărbătorită la Arad cu mai multe evenimente care vor avea loc în sala Regele Ferdinand din Palatul Administrativ și în Piața Catededralei, în perioada 28 noiembrie – 1 Decembrie.
Conferința „Arad-Capitala politică a Marii Uniri“
Ca în fiecare an, istorici din toată țara se vor afla la Arad, orașul în care, în urmă cu 107 ani, s-au pus bazele Marii Uniri de la Alba Iulia.
Astfel, vineri, 28 noiembrie 2025, de la ora 10.00, în semn de recunoaștere a acestui rol esențial, sala „Regele Ferdinand” va găzdui Conferința Științifică Națională „Arad – Capitala Politică a Marii Uniri”, un eveniment dedicat cercetării academice și evidențierii memoriei istorice a anului 1918.
Cadre universitare, cercetători, istorici, literați și oameni de cultură se vor reuni pentru a evidenția rolul Aradului ca veritabilă capitală politică a Marii Uniri, prin contribuții și studii științifice din multiple domenii precum istorie, filosofie, economie, cultură, spiritualitate, educație, demografie, etnografie, alături de lansări și prezentări de carte care vor îmbogăți istoriografia locală și națională, dar și prin noi studii și apariții editoriale.
Concerte de muzică ușoară și muzică populară
Evenimentele organizate cu ocazia Zilei Naționale a României vor continua în zilele de 30 noiembrie și 1 Decembrie, în Piața Catedralei.
Astfel, în 30 noiembrie, de la ora 18.00 va avea loc concertul de muzică ușoară.
Vor urca pe scenă formațiile Blue Band, Rock Abil, Acoustic Boyz și White Mahala.
În 1 Decembrie, de la ora 18.00, este programat concertul de muzică populară.
Vor putea fi ascultați: Gabi Bârsăuan, Diana Selagea, Iustina Șpan, Felicia Stoian, Stela Botez și Mihaela și Ciprian Istrate.
Dansuri populare vor fi oferite de Ansamblul folcloric „Zărandul“, coordonator prof. Vasile Peri.
Acompaniamentul orchestral va fi asigurat de Orchestra „Zărandul“, condusă de Blagu Ienășesc.
Programe artistice la Târgul de Crăciun
În zilele de 28 și 29 noiembrie, de la ora 18.00, la Târgul de Crăciun vor putea fi ascultate colinde și cântece de iarnă.
În 28 noiembrie vor urca pe scenă: Adrian Petcu, Adrian Bara, Diana Selagea și Ionuț Langa.
În 29 noiembrie vor cânta: Florian Jianu, Monica Mihalela Cojocaru și Maria Nicoleta Brola&Daniel Julean.
Evenimentele sunt organizate de Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad.
Read moreÎn perioada 21–23 noiembrie 2025, pompierii militari arădeni au intervenit pentru gestionarea a 58 de situații de urgență la nivelul județului Arad. Cele mai multe intervenții au vizat acordarea asistenței medicale de urgență, echipajele SMURD răspunzând la 50 de solicitări.
De asemenea, salvatorii au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o încăpere a unei locuințe din municipiul Arad, precum și în alte 7 situații, pentru deblocarea persoanelor și asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor. Incendiul a fost stins prompt, fără a se înregistra victime, suprafața afectată fiind de aproximativ 16 metri pătrați.
Nu uitați! Informații despre comportamentul adecvat în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute accesând platforma națională de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația DSU, care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.
Read moreDouă spitale din județul Arad au raportat infecții asociate asistenței medicale, în acest an. Sute de cazuri sunt la Spitalul Județean
LocalUltimele stiri 20 noiembrie 2025 0
Două spitale dintre cele 15 existente în județul Arad au raportat, în acest an, infecții asociate asistenței medicale, potrivit celui mai recent raport al Direcției de Sănătate Publică Arad, publicat pe site-ul Prefecturii. Cele mai multe cazuri – peste 540 – au fost înregistrate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad (SCJU), cea mai mare unitate sanitară din județ. Spitalul Orășenesc Ineu a raportat 30 de cazuri.
Conform DSP, în perioada octombrie – noiembrie au fost efectuate controale la patru dintre cele șapte spitale publice din județ și la toate cele opt spitale private, în urma unui ordin emis de prefect pe 3 octombrie. Verificările au vizat normele de supraveghere, prevenire și limitare a infecțiilor asociate actului medical.
Trei unități sanitare de stat – Spitalul de Psihiatrie Mocrea, Spitalul de Psihiatrie Căpâlnaș și Spitalul de Recuperare Dezna – nu au fost controlate, deoarece în acestea se desfășurau alte acțiuni tematice dispuse de Ministerul Sănătății.
Raportul arată că doar două spitale din județ au raportat infecții nosocomiale în acest an: SCJU și Spitalul Orășenesc Ineu.
La Spitalul Județean Arad, care dispune de 1.202 paturi pentru spitalizare continuă și 65 pentru spitalizare de zi, au fost raportate 541 de infecții, cele mai multe – 206 cazuri – în trimestrul al treilea.
Tipurile de infecții raportate sunt variate:
-
165 infecții respiratorii,
-
155 infecții digestive,
-
111 infecții urinare,
-
60 cazuri de septicemie.
La Spitalul Orășenesc Ineu au fost raportate 30 de infecții asociate asistenței medicale, majoritatea în lunile de sezon rece.
Comparativ, anul trecut situația era diferită. Șapte spitale din județ – patru publice și trei private – raportaseră infecții nosocomiale, conform raportului de activitate al DSP Arad pentru anul 2024. În total, atunci erau înregistrate 680 de infecții, dintre care 655 la Spitalul Județean. Spitalul din Ineu raportase doar 17 cazuri, conform agerpres.ro.
Hub Cultural mARTA anunță un nou pas important în direcția recuperării și valorificării patrimoniului industrial al Aradului. Instituția a încheiat un parteneriat cu fosta fabrică de confecții MODA SA, prin care aceasta pune la dispoziție obiecte, instalații, aparatură și echipamente tehnice ce urmează să fie preluate și integrate în viitorul Muzeu al Tehnicii și Tehnologiei.
Muzeul va fi amenajat în interiorul monumentului istoric Casa mARTA, iar noile piese vor contribui la conturarea unei colecții reprezentative pentru istoria industrială locală, aducând în fața publicului elemente autentice din trecutul Aradului.
Reprezentanții hubului consideră că acest demers reprezintă o ocazie valoroasă de a transforma fragmente de istorie tehnică în resurse educative și culturale. „Prin acest parteneriat, păstrăm o parte din identitatea industrială a orașului și o redăm comunității ca spațiu de cunoaștere, memorie și inspirație pentru generațiile viitoare”, au transmis aceștia.
Hub Cultural mARTA a mulțumit conducerii MODA SA pentru deschiderea și sprijinul acordat, subliniind că astfel de colaborări sunt esențiale pentru revitalizarea patrimoniului local și dezvoltarea unor proiecte culturale relevante pentru Arad.
Târgul de Crăciun de la Arad, ediția 2025 se va deschide sâmbătă, 22 noiembrie iar seara este programat un concert de muzică ușoară.
Pe scenă vor urca Lora&Band și Randi iar în deschidere vor evolua arădenii de la French și Nova Band.
Concertul va începe la ora 19.00, însă comercianții care au închiriat spații la târg vor fi prezenți în zonă de la ora 14.00 cu produse culinare diverse, vin fiert, dulciuri, cadouri, jucării, produse hand-made, decorațiuni, produse artizanale.
De asemenea, duminică de la ora 19.00 va avea loc un concert de muzică ușoară cu: Fantasia, Young Blood, Next Page și Acoustrip.
Târgul de Crăciun va putea fi vizitat, zilnic între orele 14.00 – 22.00.
În fiecare sfârșit de săptămână, de vineri până duminică, de la ora 18.00, vor fi programe artistice, colinde și cântece specifice sărbătorilor de iarnă.
Târgul de Crăciun de la Arad, ediția 2025 va avea patru zone de interes, care vor fi special amenajate pentru acest eveniment: Piața Catedralei, Parcul Reconcilierii, Piața „Avram Iancu“ și platoul din fața Palatului Administrativ.
Târgul va funcționa în perioada 22 noiembrie 2025 – 11 ianuarie 2026.
***
Laura Petrescu, cunoscută sub numele de scenă Lora, este o cântăreață de muzică pop, cu influențe latino, folclorice, orientale și slave, actriță și fotomodel.
Lora a devenit cunoscută în România odată cu participarea la concursul Star Factory.
Mai multe dintre piesele sale au ocupat primele locuri în preferințele ascultătorilor radio.
Andrei Ropcea, cunoscut sub numele de scenă Randi, este un cântăreț și producător muzical român. Artistul a atins culmile celebrității alături de Marius Moga cu trupa Morandi, fiind unul dintre cei mai longevivi artiști de pe piața muzicală românească.
De-a lungul anilor, Randi a acumulat o mulțime de premii naționale și internationale în calitate de solist al trupei.
Read moreIarna se apropie iar autoritățile județene au alocat resursele necesare pentru întreținerea drumurilor pe timpul sezonului rece. „Siguranța în trafic este importantă, ne-am asigurat din timp că am alocat resursele necesare, conform contractului de deszăpezire pe care îl avem. Până în acest moment nu am dat ordin de mobilizare a utilajelor pentru că nu este nevoie, dar sunt pregătite. Sper să avem o iarnă care să nu ridice probleme deosebite din punctul de vedere al siguranței în circulație, dar suntem obligați să ne pregătim pentru toate scenariile”, a spus vicepreședintele Consiliului Județean Arad, Sergiu Bîlcea.
În total, sunt pregătite 25 de baze în județ, 10,5 tone material, 35 de ATB-uri, 25 de încărcătoare și 5 Auto Gredere. Utilajele și materialele vor fi folosite atunci când vor impune condițiile meteo, la ordinul de mobilizare al Consiliului Județean Arad.
Read moreUn bărbat din Nădab și-a bătut concubina în sediul Poliției Chișineu-Criș
LocalUltimele stiri 18 noiembrie 2025 0
Un incident grav s-a petrecut vineri, 14 noiembrie, în sediul Poliției Orașului Chișineu-Criș, unde un bărbat din Nădab și-a agresat concubina chiar în fața polițiștilor, în timpul unor verificări legate de un conflict domestic. Procurorii au dispus ulterior măsura controlului judiciar pentru 60 de zile față de agresor.
Potrivit informațiilor transmise de Parchetul de pe lângă Judecătoria Chișineu-Criș, bărbatul, identificat cu inițialele B.F.E., fusese condus la sediul poliției pentru clarificarea unei dispute privind spațiul locativ, pe care o avea cu concubina sa, C.C.L..
Imediat ce a ajuns în sediu, bărbatul a reacționat violent. „În momentul în care inculpatul a intrat în incinta Poliţiei Oraşului Chişineu-Criş, s-a năpustit asupra concubinei sale, lovind-o cu pumnul în zona feţei, trăgând-o de păr, iar ulterior, în timp ce poliţiştii interveneu pentru a-l imobiliza, a trântit-o la pământ”, se arată în comunicatul Parchetului.
Victima, o femeie de 44 de ani, a fost agresată repetat până când agenții au reușit să-l oprească pe bărbatul de 40 de ani. Deși femeia nu a dorit să depună plângere prealabilă, polițiștii s-au sesizat din oficiu, având în vedere caracterul infracțiunii de violență în familie.
Procurorii au dispus măsura controlului judiciar pe 60 de zile, timp în care bărbatul trebuie să respecte obligațiile stabilite de anchetatori. „Cercetările continuă pentru lămurirea tuturor împrejurărilor și stabilirea răspunderii penale. Punerea în mișcare a acțiunii penale reprezintă o etapă necesară în administrarea probatoriului și nu afectează prezumția de nevinovăție”, precizează Parchetul.
Read more









