News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Arădean prins în trafic cu 1.000 de pastile de ecstasy și peste 18.000 de lei

Polițiștii Municipiului Arad au depistat în trafic un bărbat, care avea asupra lui și în autoturismul pe care îl conducea, aproximativ 1.000 de pastile de ecstasy și peste 18.000 de lei.

La data de 25 noiembrie a.c., polițiștii Biroului de Ordine Publică și ai Biroului Rutier, împreună cu procurorul de caz din cadrul D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Arad, au depistat în trafic un arădean, de 32 de ani, în timp ce conducea un autoturism în municipiu.

În urma controlului corporal al conducătorului auto și asupra autoturismului au fost descoperite 2 pachete cu 974 de pastile de ecstasy, 2 pungi de plastic cu aproximativ 30 de grame cannabis, 18.757 de lei, 210 euro și 4 telefoane mobile.

Bărbatul a fost testat cu aparatul DRUGTEST, rezultatul fiind pozitiv pentru substanța THC-5. Cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, ulterior magistrații Tribunalului Arad dispunând arestarea acestuia pentru 30 de zile, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Read more
Susținătorii turneului „Ilie Năstase” au fost premiați

Întâlnire de gală la Consiliul Județean Arad, unde au fost premiați toți cei care au contribuit la buna desfășurare a celei de-a 15 ediție a turneului ITF „Ilie Năstase”. Având ca gazde pe Anela Freer – directoarea turneului – și pe Răzvan Cadar, vicepreședinte al Consiliului Județean, dar și un oaspete de seamă, în persoana lui Florin Ardelean, director de evenimente ITF România – fete și băieți – la Federația Română de Tenis.

Răzvan Cadar, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad, a subliniat „sprijinul pe care îl acordăm, în special sportului de masă, pentru a lărgi aria de copii și tineri care să vină înspre sport. Fără o activitate sportivă nu putem avea o viață sănătoasă”.

„Este necesară dezvoltarea activității sportive la nivel de copii și juniori, atragerea lor spre sport, pentru că de aici vor veni viitorii campioni”, a afirmat Florin Ardelean, reprezentantul FR Tenis.

Anela Freer a mulțumit tuturor celor care s-au implicat, de la Federație la administrație, sponsori, sportivi, reprezentanţi mass-media etc., oferind diplome și plachete. „Vă mulțumesc tuturor celor care ați contribuit la această ediție cu numărul 15, jucătoarelor arădene prezente la turneu, Anda Ghinga și Iulia Marco. Această ediție a fost la cel mai înalt nivel. Pana acum turneul era de 15 000 de dolari, acum l-am ridicat la 25000 de dolari și avem speranțe că ediția de anul viitor să aibă un standard și mai ridicat”, a completat Anela Freer.

Read more
Femeie din Vladimirescu, plecată la muncă în Germania de 9 ani, căutată de familie

În decursul anului 2010, FIȚIU MARIANA – NICOLETA, de 52 de ani, din Vladimirescu, a plecat la muncă în Germania, iar de atunci și până în prezent nu a mai luat legătura cu familia.

Femeia are următoarele semnalmente: 1,70 m., 75 de kg., păr roșcat, lung până la nivelul umerilor și ochi căprui.

Persoanele care dețin informații ce pot conduce la depistarea acesteia sunt rugate să apeleze serviciul unic de urgență 112 sau să se adreseze celei mai apropiate secții de poliție.

Read more
Peste 200 de amenzi la rutieră în weekend

În ultimele 48 de ore, poliţiştii rutieri au efectuat, atât în municipiu cât şi pe raza judeţului, mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere.

Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 203 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 70.000 de lei.

Dintre acestea, 51 au fost aplicate pentru depăşirea vitezei legale de deplasare, 152 pentru nefolosirea centurii de siguranţă, neacordare de prioritate, efectuarea de depăşiri neregulamentare şi alte abateri de la normele privind reglementarea circulaţiei pe drumurile publice.

De asemenea, au fost reţinute 16 permise de conducere și retrase 6 certificate de înmatriculare.

Read more
Rezultatul alegerilor în județul Arad: Iohannis – 69,70%, Dăncilă – 30,30%

Klaus Iohannis a câștigat alegerile la nivel național cu aproape 66% și și-a adjudecat victoria în nu mai puțin de 37 de județe. Viorica Dăncilă a reușit să se impună în doar cinci județe din sudul țării, pierzând la mustață Buzăul, Botoșaniul și Doljul.

În județul Arad, Klaus Iohannis a obținut 69,70%, adică 129.996 de voturi, în timp ce pentru Viorica Dăncilă au votat 30,30% dintre alegători, adică 56.632 de voturi. Prezența în județul Arad a fost de 48.10%.

În municipul Arad, Klaus Iohannis a obținut 71,5%, în timp ce pentru Viorica Dăncilă au votat 28,5%.

Read more
Florentina Horgea: Pregătirea pentru turul II al alegerilor prezidențiale se desfășoară conform graficului

Acțiunile pregătitoare pentru organizarea turului II al alegerilor pentru Președintele României, ce revin în sarcina Instituției Prefectului – Județul Arad, se desfășoară în termenele cuprinse în H.G. 630/2019 privind aprobarea Programului calendaristic pentru realizarea acțiunilor necesare pentru alegerea Președintelui României în anul 2019. Pentru acest tur, Județului Arad i-au fost repartizate de la nivel național 426.852 buletine de vot, inclusiv 455 buletine anulate și rezerva de 10%.  Din totalul numărului de buletine, 162.450 au fost predate Primăriei Municipiului Arad. Buletinele de vot pentru celelalte localități din județ vor fi predate, împreună cu celelalte materiale necesare votării, în cursul zilei de vineri, 22 noiembrie. La fel ca în turul I, paza celor 437 secții de votare de pe întreg cuprinsul Județului Arad va fi asigurată de efective ale structurilor județene din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Instituția Prefectului oferă sprijin tehnic și logistic Biroului Electoral Județean nr. 2 Arad, Tribunalului Arad, Direcției Județene de Statistică, Serviciului de Telecomunicații Speciale pentru buna desfășurare a tuturor activităților legate de procesul electoral.

„Toate acțiunile de organizare a turului II al alegerilor pentru Președintele României decurg conform graficului. Sprijinim alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne toate instituțiile cu atribuții în organizarea alegerilor, conform competențelor legale. Transmit succes tuturor celor implicați în buna organizare a alegerilor și totodată mulțumiri în special Biorului Electoral Județean pentru activitatea intensă desfășurată până acum”, a declarat Prefectul Județului Arad, doamna Florentina Horgea.

Read more
Reguli noi în intersecția dintre străzile Abatorului și Dr. I. Rațiu

O nouă reglementare în circulația rutieră din municipiul Arad intră în vigoare începând de joi, 21 noiembrie 2019. Ea vizează intersecția dintre străzile Abatorului și Dr. I. Rațiu, unde a fost montat indicatorul

,,Acces interzis” pe sensul de mers dinspre strada Prof. Dr. A. Ardelean spre strada Abatorului. Astfel, conducătorii auto care vor dori să ajungă totuși pe strada Abatorului vor trebui să vireze obligatoriu spre strada Dr. I. Rațiu, iar apoi în intersecția cu strada Griviței vor putea vira la stânga. Șoferii care vin pe strada Abatorului pe sensul de mers spre strada Prof. Dr. A. Ardelean, trebuie să știe că segmentul de drum cuprins între strada Griviței și intersecția cu strada Dr. I. Rațiu devine de azi ,,Sens unic”.

În această după amiază au fost amplasate indicatoarele rutiere și au fost aplicate marcajele corespunzătoare pe partea carosabilă, cu scopul fluidizării, siguranței și dirijării circulației rutiere în intersecția menționată anterior.

Read more
Arhiepiscopul Aradului a fost prezet la hramul bisericii istorice a Mănăstirii Hodoş-Bodrog

În ziua praznicului Intrării Maicii Domnului în Biserică, 21 noiembrie 2019, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului a fost prezent în mijlocul obştii monahale şi a pelerinilor de la Mănăstirea Hodoş-Bodrog, pentru a prăznui hramul bisericii celei vechi.

Cu acest prilej binecuvântat, Chiriarhul a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie arhierească în biserica cea veche a mănăstirii (1370), înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Din sobor au făcut parte: Protos. Grigorie Timiș, starețul mănăstirii, Arhim. Nestor Iovan, Protos. Iustin Popovici, consilier cultural la Centrul Eparhial, Protos. Nicolae Tang, lector universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad, Arhid. Tiberiu Ardelean, inspector eparhial și alţi părinţi.

Cuvântul de învățătură rostit de către Înaltpreasfințitul Părinte Timotei (în baza citirilor scripturistice ale praznicului: Evr. 9; Luca 10 şi 11), a fost intitulat ,,Împlinirea făgăduinţei”, ca jertfă de Dumnezeu bineprimită, adică a celei aduse de Dumnezeieştii Părinţi Ioachim şi Ana prin închinarea Sfintei Fecioare la templul din Ierusalim spre pregătirea pentru misiunea de a deveni Maică a Fiului lui Dumnezeu. Templul Vechiului Testament în alcătuirea sa prefigurează Biserica Mântuitorului, Trupul Său tainic al cărui Cap este. În acest fel Maica Domnului este şi a credincioşilor care alcătuiesc Biserica, călăuzindu-i şi ajutându-i pe calea mântuirii.

Răspunsurile liturgice au fost date de obștea mănăstirii.

La final, în numele tuturor vieţuitorilor şi credincioşilor prezenţi, părintele stareţ Grigorie Timiş, a mulţumit Înaltpreasfinţiei Sale pentru slujire la hramul bisericii vechi a mănăstirii şi pentru toată dragostea şi purtarea de grijă faţă de obştea monahală din această străveche vatră monahală, întregului sobor de slujitori și tuturor credincioșilor pentru participare.

Scurt istoric al bisericii vechi

Aceasta este cea mai veche construcţie din ansamblul mănăstiresc datând din a doua jumătate a sec. XIV, mai precis din anul 1370. Construcţia bisericii este executată în stil triconc bizantin, stil răspândit în întregul Orient creştin, iar începând din sec. XIV şi în Ţările Române. Amintim şi faptul că două dintre bisericile mănăstirilor Sfântului Munte poartă acelaşi hram; lucru care ne îndreptăţeşte să evidenţiem legătura acestui străvechi aşezământ monahal din partea de Vest a ţării, cu lumea bizantină. Anul acesta, la Sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, s-au împlinit 50 de ani de când Arhipăstorul nostru, Înaltpreasfinţitul Părinte Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, a fost tuns în monahism în această biserică veche. De asemenea, potrivit Protocolului celor tunşi în monahism în biserica cu hramul ,,Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, a Mănăstirii de obşte a Hodoşului, care a început a se scrie din anul 1857, dintre cei peste o sută de monahi călugăriţi aici, nu mai puţin de 17 au devenit ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române.

Protos. Iustin Popovici

Read more
Şapte copii au ajuns la spital, după ce un autoturism a intrat într-un microbuz şcolar în Ghioroc

Şapte copii au fost transportaţi la spital cu traumatisme minore, vineri dimineaţa, după ce un autoturism a intrat în coliziune cu un microbuz şcolar în localitatea arădeană Ghioroc.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, este vorba despre patru băieţi şi trei fete, cu vârste între 7 şi 8 ani.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad a anunţat că în microbuz se aflau 16 copii, cu vârste între 7 şi 9 ani.

„Din primele cercetări la faţa locului s-a stabilit că (…) un bărbat de 40 de ani, din Arad, a efectuat o manevră de mers înapoi fără a se asigura, intrând în coliziune cu un microbuz transport şcolar care se deplasa pe DJ 708B, sens de mers Şiria-Păuliş, condus de un bărbat de 54 de ani din Ghioroc”, precizează IPJ Arad.

Evenimentul rutier s-a produs în centrul localităţii Ghioroc, în apropierea unei staţii de tramvai, la faţa locului intervenind mai multe echipaje SMURD şi ambulanţe.

Read more
Percheziții la Munar. Peste 550.000 de țigarete de contrabandă, arme și muniție, confiscate de polițiști

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu cei ai Secției 1 Rurală, Serviciul Criminalistic și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale au desfășurat, în seara zilei de 20 noiembrie a.c., două percheziții domiciliare. În urma activităților au fost indisponibilizate peste  590.000 de țigarete de contrabandă, arme și muniție.

 Polițiștii economici, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, au desfășurat două percheziții pe raza localității Munar (comuna Secusigiu), la imobilele unui bărbat de 37 de ani, din Secusigiu.

În urma activităților desfășurate, în curtea unuia dintre imobile a fost depistat un camion în al cărui compartiment de marfă se găseau 27.500 de pachete de țigarete, iar în imobil alte 2.000 de pachete de țigarete netimbrate de diferite mărci, susceptibile a proveni din contrabandă.

 În al doilea imobil au fost găsite 18 pachete de țigarete netimbrate de diferite mărci,  precum și un pistol cu gaz și bilă de cauciuc, 4 cartușe de vânătoare calibrul 12, 32 cartușe cu bilă, un cartuș glonț calibrul 357 și 7 articole pirotehnice.

Întreaga cantitate de 590.360 de țigarete, autoutilitara, armele și muniția au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor, în cauză fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă calificată.

 Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Read more