News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

O săptămână de activități preventive, pentru polițiștii arădeni

Săptămâna trecută, polițiștii de prevenire și cei de rutieră au desfășurat mai multe activități axate pe prevenirea evenimentelor rutiere în care sunt implicați copiii.

Întâlnirile polițiștilor au fost cu copiii a două grupe de vârstă : cei mai mici participanți la trafic, din grupele de grădiniță și elevii de liceu, în faza premergătoare susținerii examenului pentru obținerea permisului de conducere și cei care, elevi fiind încă, sunt și conducători auto.

Activitățile preventive au avut ca scop conștientizarea pericolelor la care se expun participanții la trafic care nu respectă regulile de circulație, posibilele urmări ale teribilismului în trafic, a vitezei excesive, a consumului de alcool și substanțe interzise și alte cauze generatoare de accidente rutiere.

Copiii au fost receptivi și au participat activ la discuții, fiind deosebit de interesați (cu precădere cei cu vârsta peste 16 ani) de urmările nerespectării legislației rutiere.

Întâlnirile polițiștilor cu elevii și preșcolarii vor continua pe tot parcursul anului școlar, în cadrul campaniilor #10pentrusiguranță și “Condu prudent! Viața este numai una” (în colaborare cu Crucea Roșie Arad).

Read more
Douăzeci cetăţeni străini, depistaţi în apropierea frontierei cu Ungaria

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Girișu de Criș au depistat  unsprezece cetăţeni din Afganistan, Iran şi Somalia, într-un imobil nelocuit, aflat în construcție, la marginea localității Girișu de Criș, judeţul Bihor.

O acțiune similară au desfășurat și polițiștii de frontieră de la S.P.F. Nădlac, județul Arad, în urma căreia au depistat în zona de competență nouă persoane din Turcia și Irak care încercau să treacă ilegal în Ungaria.

 

* În data de 15.11.2019, poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Girișu de Criș au desfăşurat o acțiune de prevenire pe linia combaterii migraţiei ilegale și a infracționalității transfrontaliere în zona de competenţă.

Astfel, în jurul orei 08.30, în localitatea de frontieră Girișu de Criș au fost depistate într-un imobil nelocuit, aflat în construcție, unsprezece persoane. Întrucât acestea nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost preluate şi transportate la sediul instituției, pentru cercetări.

În cadrul verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că persoanele în cauză sunt cetăţeni din Afganistan, Iran și Somalia – opt bărbaţi şi două femei, cu vârste cuprinse între 18 şi 37 de ani, precum și un minor de 17 ani. Persoanele respective au declarat că intenţionau să treacă ilegal frontiera în Ungaria, cu scopul de a ajunge într-un stat din vestul Europei, majoritatea fiind solicitanți de azil în România.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, urmând ca la finalizare să fie luate măsurile legale ce se impun.

* Tot ieri, în jurul orei 23.00, în cadrul unei acțiuni comune cu autoritățile maghiare, poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat nouă persoane  – 3 bărbați, 2 femei  și 4 copii – care intenționau să treacă fraudulos în țara vecină.

Aceștia sunt cetățeni din Turcia și Irak,  adulții au vârste cuprinse între 20 şi 34 de ani, iar minorii între 2 și 11 ani. Și în acest caz, cei în cauză,  solicitanți de azil în țara noastră, au declarat că aveau ca destinație finală un stat din vestul Europei.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat față de cetăţenii străini, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Read more
Aradul, prezent la Târgul Național de Turism, București 2019

Pentru al treilea an consecutiv, Consiliul Județean Arad promovează județul Arad, ca destinație turistică, la Târgul Național de Turism de la București. Anul acesta, invitați speciali în cadrul standului județului Arad sunt comunele Șiria și Ghioroc, care își prezintă specificul pentru românii și străinii interesați de turismul din vestul țării.

Zilele de joi și vineri au fost dedicate Podgoriei Miniș-Măderat, respectiv turismului gastronomic. Vizitatorii pot degusta vinuri din cramele județului Arad, printre care și soiuri locale. Primarul comunei Șiria, Valentin Bot, și consilierul județean Garofița Popa, care conduce și Grupul de Acțiune Locală Miniș-Măderat au adus în târg produse alimentare tradiționale din zona Șiria, foarte apreciate de vizitatori. Ansamblul de la Șiria a evoluat pe scena Târgului Național de Turism, susținând un recital de dansuri ardelenești. „Am adus un colțișor de Șiria la București și am promovat tradiția, cultura și istoria locală”, a declarat consilierul județean Garofița Popa. „Ne-am prezentat la acest târg cu dragoste față de cetățenii comunei Șiria, o comună respectată în țară. Avem cinste și respect față de șirieni și dorim să promovăm tot ceea ce ne reprezintă, pentru a face cunoscut numele nostru și patrimoniul ce ne definește”, a declarat Valentin Bot, primarul comunei Șiria.

Standul Aradului a fost vizitat de ministrul Economiei, Energiei și Mediului de afaceri, domnul Virgil Daniel Popescu. La standul Aradului este prezent și Ovidiu Moșneag, directorul  Aeroportului Internațional Arad, consilier județean, precum și oficiali din acest minister.

Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca a declarat: „participarea Aradului la Târgul Național de Turism este importantă pentru că am investit mult în zona Podgoriei Miniș-Măderat, în Drumul Vinului, în dezvoltarea Stațiunii Turistice de Interes Local Ghioroc. La nivel național, trebuie să se cunoască acest potențial turistic al Aradului și îmi doresc să fie mai mult decât o destinație a turismului local, fiindcă avem locuri frumoase, oameni primitori și primari care recunosc potențialul dezvoltării serviciilor în comunitatea lor. Modernizăm 300 de km de drumuri județene și prin asta accesibilizăm județul pentru turism. Aceasta este contribuția majoră pe care Consiliul Județean Arad o poate avea în acest domeniu: investiții în infrastructură, în vizibilitate și susținerea agenților economici și a primăriilor”.

Sâmbătă și duminică, standul Aradului de la Târgul Național de Turism va fi dedicat lacului Ghioroc, denumit Litoralul Vestului, iar primarul Corneliu Popi-Morodan va fi prezent în stand. De asemenea, Liga Studenților Universității „Aurel Vlaicu” va contribui la realizarea unui program care, pe parcursul celor două zile, va reface atmosfera Ghioroc „summer fest”.

Partener al  Consiliului Județean Arad în organizarea acestui eveniment este Centrul Cultural Județean Arad.

Read more
Iustin Cionca: „Construim de la zero drumul județean Sânpetru German-limită județ Timiș!”

Drumul judeţean Sânpetru German-limită judeţ Timiş prinde contur. Lucrările se desfăşoară în ritm alert. Se finalizează fundația drumului și începe realizarea stratului de balast.

„Astăzi am ajuns să vedem limita județului Timiș pe șantierul dinspre Sânpetru German! Construim un drum nou, de la zero, între județul Arad și județul Timiș, prin care dăm o nouă perspectivă de dezvoltare întregii zone! Lucrarea face parte din strategia Consiliului Județean Arad de modernizare-reabilitare a 300 km de drumuri județene”, a declarant Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Acest tronson, în lungime de 7,4 kilometri, se află în prelungirea drumului judeţean Pecica-Sânpetru German. Valoarea lucrării este de circa 11 milioane de lei, iar sursa de finanțare este din fonduri europene.

Read more
Iustin Cionca: Pregătim asfaltarea pentru primul tronson al drumului Gurahonț-Dieci-Buteni!

Lucrările de modernizare a drumului județean Gurahonț-Buteni sunt avansate. Constructorul a abordat mai întâi tronsonul DJ 793 (Buteni)-Dieci, unde a fost deja așternut stratul de piatră, drumul fiind pregătit pentru turnarea primului strat de asfalt.

Am solicitat constructorului să suplimenteze numărul de utilaje de pe șantier, pentru a putea «ataca» și tronsonul Gurahonț-Dieci. Acest drum nu a fost asfaltat în totalitate de la construirea lui. Modernizarea tronsonului DJ 793 (Buteni)-Dieci-Gurahonț este o lucrare finanțată integral din fondurile proprii ale Consiliului Județean Arad”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Lungimea tronsonului este de 22 de kilometri, iar valoarea lucrărilor se ridică la 20,4 milioane de lei.

Modernizarea drumului se încadrează în strategia Consiliului Județean Arad, de înnoire a peste 300 de kilometri de drum județean.

Read more
Hack4Arad – Primul Hackathon din Arad

„Hackathon”, denumit și  hackfest sau codefest, este un eveniment dedicat dezvoltării de software, opțional cu o componentă hardware, într-un timp cât mai scurt posibil, de obicei 24 ore, sub forma unui maraton fără oprire. Hackathon a început ca o sesiune de verificare a vulnerabilităților și la găsirea de soluții pentru sisteme IT funcționale de către părți terțe și s-a extins la găsirea de idei noi legate de tehnologie sau dezvoltarea tehnologică care să ajute comunitatea.

Hack4Arad este primul hackathon organizat în orașul nostru de  Primăria Municipiului Arad în colaborare cu Universitatea „Aurel Vlaicu”. Evenimentul va avea loc în Corpul M al universității arădene și se va desfășura non-stop, timp de 24 de ore, sub forma unei sesiuni maraton de codare.

Pentru că Aradul are nevoie de aplicații și tu poți ajuta.”. Acesta a fost îndemnul organizatorilor la care au  răspuns peste 50 de programatori din domeniul IT, printre care analiști, programatori și web designeri, cât și pasionați de domeniu. Ei vor forma echipe care într-un timp cât mai scurt vor lucra la dezvoltarea unor aplicații utile pentru maturitatea digitală a Aradului.

Temele propuse în cadrul primului Hackathon arădean sunt:

  • Transparență în atribuirea locuințelor sociale (un site care va afișa data următoarei atribuiri de locuințe sociale, va permite completarea online a formularului/cererii de atribuire, va afișa adrese tuturor locuințelor sociale disponibile etc.);
  • Transparență în cheltuirea fondurilor publice (site ce va promova lista cu proiectele de investiții);
  • Aplicație știri interactivă;
  • Un portal pentru open data pentru Arad;
  • Un software de tip mission control pentru Arad;
  • Un soft care să folosească datele referitoare la trafic și informațiile referitoare la dimensiunea drumurilor și la densitatea populației și profilul acesteia;
  • Site pentru Alumni;
  • Program pentru evidența cercetării.

Publicul este invitat să participe la deschiderea  evenimentului ce va avea loc sâmbătă, 16 noiembrie 2019, ora 12:00. Prezentarea rezultatelor și festivitatea de premiere vor avea loc duminică, 17 noiembrie, începând cu ora 12:00.

Read more
Adrian Todor: „Incompetența administrației Falcă-Bibarț ne costă anual zeci de milioane de lei”

Primăria Arad cheltuie anual zeci de milioane de lei pentru a acoperi găurile de la CET Hidrocarburi. În ultima ședință a Consiliului Local, din excedentul bugetar s-au alocat noi sume pentru acoperirea diferenţelor de preţ la energie termică – 24.196.254 lei și sume pentru acoperirea pierderilor înregistrate de SC CET Hidrocarburi SA Arad, în valoare de 19.380.778,86 lei.

„An de an, administrația liberală, fie că a fost condusă de Gheorghe Falcă, fie de Călin Bibarț, a pompat zeci de milioane de lei în gaura neagră numită CET, o societate căpușată de firmele de casă ale PNL Arad și unde își găsesc servicii călduțe și bine plătite nenumărați pedeliști.

An de an, administrația liberală amână investițiile în infrastructura CET-ului, în modernizarea centralei, preferând să pompeze fonduri imense pentru acoperirea pierderilor. Nici astăzi, Primăria Arad nu a reușit reabilitarea reţelei de distribuţie şi transport a energiei termice, proiect finanțat cu 8,5 milioane de euro în cadrul Programul de Cooperare Româno-Elveţian, încă din 2014. De asemenea, în 15 ani de conducere pedelisto-liberală, nu a fost realizat un plan coerent de modernizare a centralei, ba mai mult, s-au pierdut fondurile europene pe care Primăria Arad le avea la dispoziție pentru astfel de investiții. Lipsa acestor investiții a făcut ca prețul gigacaloriei să crească an de an, fapt care a dus la renunțarea a mii de arădeni la serviciile oferite de CET. S-a intrat astfel într-un cerc vicios, din care primăria nu mai găsește ieșirea, și pompăm anual zeci de milioane de lei într-o gaură neagră care se adâncește de la o lună la alta.

Numai în ultima săptămână, din excedentul bugetar, bani care ar trebui folosiți pentru investiții, au fost repartizate către CET aproape 10 milioane de euro, pentru că altfel arădenii rămâneau fără căldură în plină iarnă. Acestea sunt rezultatele administrației liberale, care în ultimii 15 ani s-a preocupat doar de bunăstarea membrilor de partid, de bunul mers al firmelor de casă, iar adevăratele probleme ale Aradului au fost lăsate deoparte“, declară deputatul PSD Arad Adrian Todor.

Read more
Prefectul Florentina Horgea și-a depus demisia

Prefectul Florentina Horgea a anunțat vineri, prin intermediul unui comunicat de presă, că a solicitat ministrului de Interne eliberarea din funcție.

„O veche vorbă românească spune că orice început are și un sfârșit. În urmă cu aproape doi ani și jumătate, am preluat cu maximă responsabilitate funcția de prefect al județului Arad și am făcut tot ceea ce a depins de mine pentru buna funcționare a instituției pe care o conduc. Și, fără falsă modestie, împreună cu minunatul colectiv din cadrul Prefecturii Arad, cred că ne-am făcut pe deplin datoria față de cetățenii acestui județ.

Sunt mândră că am putut să reprezint în județul Arad guvernul condus de premierul Viorica Dăncilă, unul dintre cele mai performante guverne de după 1990. Sunt mândră că am reprezentat Guvernul Dăncilă, al cărui principal obiectiv a fost din prima până în ultima zi să asigure un trai decent românilor, fie că e vorba de profesori, medici, fermieri, pensionari, tineri, copii. Un guvern care a reușit să ducă România pe primul loc în Europa la creșterea economică, un guvern care a redus șomajul la un minim istoric, care a creat sute de mii de locuri de muncă, care a majorat pensii și salarii.

Odată cu adoptarea moțiunii de cenzură, consider că misiunea mea se încheie aici. Sunt un om de onoare, un om de echipă și niciodată nu mă voi agăța de o funcție sau alta, așa cum vedem de multe ori că se întâmplă în România. Fac parte din echipa Guvernului Dăncilă, astfel că am ales să plec împreună cu această echipă.

Am solicitat ministrului Afacerilor Interne ca în prima ședință de guvern să fie promovat un proiect de hotărâre privind încetarea detașării mele în funcția de prefect al județului Arad. Înainte de a face acest pas, m-am asigurat că instituția pe care o conduc este pregătită din toate punctele de vedere, astfel încât activitatea zilnică, dar mai ales turul II al alegerilor prezidențiale să se desfășoare în cele mai bune condiții. Am încredere în personalul Prefecturii Arad, în profesionalismul acestor oameni, alături de care am muncit în ultimii doi ani și patru luni, pentru binele cetățenilor județului Arad. Nava este pe mâini bune, așa cum se spune.

În final, aș dori să mulțumesc tuturor angajaților Instituției Prefectului, precum și celor de la serviciile de Permise Auto, Înmatriculări și Pașapoarte, pentru buna colaborare din ultimii doi ani și patru luni. Doresc să mulțumesc directorilor instituțiilor deconcentrate, comandanților Poliției, Jandarmeriei, Inspectoratului pentru Situații de Urgență, primarilor din județ, indiferent de culoarea politică.

Tuturor, mult succes în activitate, iar celor din Prefectura Arad le urez să o țină tot așa, pentru că sunt o echipă deosebită, competentă, care merită tot respectul arădenilor“, spune Florentina Horgea.

Read more
Ordin de protecție provizoriu pentru un arădean de 64 de ani care și-a bătut soția

Polițiștii Secției 2 Micălaca au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele unui bărbat de 64 de ani, din Arad, care, în seara zilei de 13 noiembrie a.c., și-ar fi agresat verbal și fizic soția, lovind-o cu palma în zona feței.

Polițiștii au dispus obligația bărbatului de a părăsi locuința comună, interdicția de a se apropia de victimă la mai puțin de 100 metri precum și interdicția contactării acesteia telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod.

În cauză se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie.

Read more

În ședința de extraordinară de astăzi, consilierii județeni au aprobat solicitările venite din partea comunelor Hășmaș, Păuliș și Zădăreni de repartizare a unor sume alocate de Consiliul Județean înspre alte obiective de investiții. Aceste sume au fost repartizate din bugetul Consiliului Județean, sursa fiind cota de 7,5% din impozitul pe venit.

„Primăriile cunosc cel mai bine ce investiții sunt cele mai importante în localitățile pe care le administrează, oportunitatea de a realoca sumele distribuite de Consiliul Județean spre alte obiective. Noi răspundem cererilor venite din teritoriu cu convingerea că acești bani ajung acolo unde e cea mai mare nevoie de ei. Această flexibilitate a Consiliului Județean subliniază, de fapt, colaborarea foarte bună cu administrațiile locale, rezultatul concret regăsindu-se în satisfacerea nevoilor oamenilor”, a afirmat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Repartizarea acestor sume s-a realizat după cum urmează:

Primăria Comunei Hășmaș

Diminuarea obiectivelor de investiții:

– „Amenajare capelă mortuară în localitatea Hăşmaș”, cu suma de 120.000 lei;

– „Modernizare grădiniţă cu program normal în localitatea Botfei”, cu suma de 80.000 mii lei;

Înființarea a două obiective noi:

– „Pod pe DC 11, km 4+175 în satul Botfei”, în sumă de 120.000 lei;

          – „Amenajarea unor spaţii de recreere, joacă şi a unui teren de sport de dimensiuni reduse în localitatea Agrişu Mic”, în sumă de 80.000 lei;

 

Primăria Comunei Zădăreni

Diminuarea obiectivului de investiții:

– „Reabilitare străzi comuna Zădăreni – PNDL”, cu suma de 135.000 lei;

Înființarea a două obiective noi:

– „Amenajare reparaţii grup sanitar şi acoperiş Şcoala Gimnazială Zădăreni”, în suma de 80.000 lei;

– „Reparaţii Cămin Cultural Zădăreni – cabinete medicale”, în suma de 55.000 lei;

Primăria Comunei Păuliș

Diminuarea obiectivului de investiții:

– „Extindere reţea alimentare cu apă potabilă loc. Păuliş şi Sâmbăteni – PNDL”, cu suma de 2.300 lei;

Majorarea obiectivului de investiții:

– „Modernizare străzi în comuna Păuliş, localităţile Păuliş şi Sâmbăteni, judeţul Arad FEADR”, cu suma de 2.300 lei;

Read more