News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Accident grav pe DN 7B, în apropiere de Turnu: două persoane și-au pierdut viața, alte patru au fost rănite

Un accident rutier grav s-a produs astăzi, pe Drumul Național 7B, în apropierea localității Turnu, în care au fost implicate două autoturisme. Potrivit primelor informații, în urma impactului, șase persoane au fost rănite, iar două dintre ele au rămas încarcerate.

La fața locului au intervenit de urgență pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad, cu o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD de Terapie Intensivă Mobilă. De asemenea, pentru a sprijini misiunea de salvare, au fost alocate o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean și elicopterul SMURD.

Intervenția a fost una complexă, desfășurată contracronometru. Două dintre victime, un bărbat și o femeie, ambii în vârstă de aproximativ 60 de ani, au fost găsite în stare de inconștiență, încarcerate în una dintre mașini. Pompierii au reușit extragerea acestora dintre fiarele contorsionate, însă, din nefericire, leziunile suferite erau incompatibile cu viața, iar medicul aflat la fața locului a fost nevoit să declare decesul celor doi.

Celelalte patru persoane implicate – un bărbat, o femeie și doi minori – au fost evaluate medical la fața locului, fiind conștiente și cooperante. Ulterior, au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare și îngrijiri medicale.

Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului. Traficul în zonă a fost restricționat pe perioada intervenției.

Read more
ITM Arad sărbătorește Ziua Inspecției Muncii

Azi, de Ziua Inspecției Muncii, reconfirmăm angajamentul nostru pentru siguranță și legalitate la locul de muncă.

Prin Legea nr. 337 adoptată în luna decembrie 2018, act normativ care reglementează statutul inspectorului de muncă, data de 11 iulie a fost stabilită ca fiind Ziua Inspecției Muncii.

Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad va celebra această zi prin vizite întreprinse de inspectorii de muncă la angajatori, vizite dedicate exclusiv acțiunii de informare.

În cadrul întâlnirilor, vor avea loc discuții interactive cu privire la noutățile legislative apărute, inspectorii de muncă vor răspunde întrebărilor angajatorilor dar și a angajaților, după caz, urmărindu-se prin aceasta clarificarea problemelor cu care aceștia se confruntă.

Pornind de la premisa că atât angajatorii cât și angajații au obligația de a cunoaște reglementările legislative din domeniul muncii, în speță actele normative care reglementează procesul muncii, drepturile dar și obligațiile, accentul se va pune pe conștientizarea efectului nefavorabil pe care-l poate genera munca prestată fără forme legale, precum și prejudiciile ce pot deriva din această practică, pe importanța respectării normelor de securitate și sănătate la locul de muncă, a instrucțiunilor de lucru, întrucât doar un mediu de lucru sănătos poate garanta un rezultat satisfăcător și implicit sănătatea și integritatea fizică a salariaților.

De asemenea, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă sunt așteptate la sediul instituției pentru lămuriri și clarificări ale problemelor cu care se confruntă și care aparțin domeniului nostru de competență.

În egală măsură, îi așteptăm să ne adreseze întrebări la următoarele numere de telefon: 0257 257251 int.0; 0257283644 precum și în scris, la adresa de e-mail [email protected]

Read more
Furturi de peste un milion de lei din camioane, în județul Arad: doi bărbați au fost arestați

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu cei ai orașului Chișineu-Criș și ai Postului de Poliţie Mişca, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Chișineu-Criș au documentat activitatea infracțională a mai multor persoane, într-un dosar penal întocmit pentru furt calificat.

Din cercetări, a reieșit că, în perioada mai 2024-iulie 2025, un bărbat de 49 de ani, din județul Vâlcea, împreună cu un tânăr de 26 de ani, ar fi sustras, în repetate rânduri, articole vestimentare, din camioanele în care erau transportate. Ulterior, bunurile aparținând unei mărci cunoscute, ar fi fost comercializate, de o femeie de 28 de ani, prin intermediul unor platforme de socializare.

La data de 9 iulie 2025, au fost puse în aplicare 3 mandate de percheziție, la două locații din localitatea Grăniceri și o locație din localitatea Vărșand, fiind ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe bunuri de interes în cauză. Totodată, au fost găsite și predate societății comerciale o parte din bunurile sustrase.

Prejudiciul inițial, estimat, se ridică la aproximativ 1.150.000 de lei.

În baza probatoriului administrat, bărbatul de 49 de ani a fost reținut la data de 8 iulie a.c., iar tânărul în data de 9 iulie a.c., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. În cazul femeii, cercetările sunt continuate pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire.

La data de 9 iulie, cei doi au fost prezentați judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Chișineu-Criș, care a emis, pe numele amândurora, mandate de arestare preventivă, pentru 30 de zile.

Cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Chișineu-Criș, pentru stabilirea întregii activități infracționale și luarea măsurilor legale care se impun.

Read more
Campania „Detector pentru viață” în județul Arad – 500 de detectoare vor fi distribuite gratuit familiilor vulnerabile

În cadrul celei de-a doua ediții a campaniei naționale „Detector pentru viață”, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al județului Arad a primit un număr de 500 de detectoare, dintre care 244 de fum și 256 de monoxid de carbon, ce vor fi distribuite gratuit către familii vulnerabile din județ.

Autoritățile locale, în colaborare cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad, au realizat demersurile necesare pentru identificarea beneficiarilor. Printre aceștia se numără persoane vârstnice, persoane cu dizabilități, familii numeroase și gospodării din medii defavorizate, din localitățile: Adea, Buteni, Covăsânț, Cuvin, Gurahonț, Ghioroc, Macea, Șiria, Șimand, Șofronea, Sânmartin, Socodor, Vinga și Vladimirescu.

Astfel, începând de astăzi, 10 iulie 2025, pompierii arădeni, alături de personalul specializat din cadrul E.ON, desfășoară acțiuni de montare gratuită a detectoarelor în locuințele identificate. Pe parcursul acestor acțiuni, beneficiarii sunt instruiți cu privire la modul de utilizare a detectoarelor, măsurile ce trebuie luate în cazul declanșării unei alarme, precum și riscurile asociate incendiilor și intoxicației cu monoxid de carbon.

Aceste dispozitive au, în primul rând, un rol de avertizare, semnalând imediat apariția unui incendiu sau acumularea de monoxid de carbon în spațiile în care sunt amplasate, putând astfel face diferența între un incident minor și o tragedie.

Atenție! Detectoarele nu sunt conectate automat la sistemele de alarmare ale autorităților și nu sunt interconectate cu sisteme de stingere a incendiilor – rolul lor este exclusiv de avertizare a ocupanților locuinței.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Campania „Detector pentru viață”, aflată la a doua ediție, a fost lansată în luna martie de Departamentul pentru Situații de Urgență, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, E.ON și Delgaz Grid, în cadrul parteneriatului „Împreună pentru siguranță”.

Inițiativa prevede instalarea gratuită a 10.000 de detectoare de fum și de monoxid de carbon în gospodării din mai multe județe din țară (Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Cluj, Covasna, Iași, Mureș, Neamț, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Vrancea și Vaslui).

Pe lângă instalarea detectoarelor, salvatorii le oferă beneficiarilor instruire practică privind utilizarea și întreținerea acestora, dar și materiale informative despre prevenirea incendiilor și riscurile intoxicației cu monoxid de carbon.

Mai multe informații despre cea de-a doua ediție a campaniei „Detector pentru viață” pot fi accesate aici: https://igsu.ro/comunicate-de-presa/e.on-si-delgaz-grid-impreuna-cu-dsu-si-igsu-lanseaza-cea-de-a-doua-editie-a-campaniei-%22detector-pentru-viata%22-2582

Read more
„Arad Estival“ continuă la Ștrandul Neptun

Evenimentul Arad Estival va continua la Ștrandul Neptun din Arad, în perioada 11 – 13 iulie, când au fost pregătite mai multe evenimente în zona bazinelor.

Astfel, pe lângă muzică mixată, cei care se vor relaxa la Ștrandul Neptun vor mai avea parte de jocuri interactive pentru copii și tineri și spuma party.

Evenimentele sunt organizate de Primăria Municipiului Arad prin Centrul Municipal de Cultură Arad.

Accesul la aceste evenimente se va face conform reglementărilor Recons SA.

Informații online: https://www.reconsarad.ro/strandul-neptun-arad

 

PROGRAM

Vineri, 11 iulie 2025

Zona bazinelor

15.00 – 20.00 – DJ Party cu Sebuh

17.00 – 19.00 – Jocuri interactive&Dans sportiv

Sâmbătă, 12 iulie 2025

12.00 – 19.00 – Spuma Party&DJ Party

Duminică, 13 iulie 2025

16.00 – 19.00 – Jocuri interactive&Dans sportiv

13.00 – 20.00 – DJ Party cu Mike Kross

 

Read more
Atenționare – risc major de propagare a incendiilor de vegetație în contextul codului roșu de vijelii în vigoare

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al județului Arad atrage atenția asupra pericolului extrem pe care îl reprezintă aprinderea vegetației uscate în contextul avertizării meteorologice de cod roșu de vânt și vijelie puternică.

➡️ În astfel de condiții, chiar și un incendiu de mici dimensiuni se poate transforma rapid într-unul de proporții, dificil de localizat și cu potențial ridicat de propagare spre locuințe, anexe gospodărești, culturi agricole sau zone împădurite.

📌 Vă reamintim că arderea vegetației uscate și a resturilor vegetale este strict interzisă!

🔥 Rugăm cetățenii să dea dovadă de responsabilitate și să evite orice activitate care presupune utilizarea focului în aer liber

ℹ️ Informații suplimentare despre modul de comportare i‌n cazul producerii unor situat‌ii de urgent‌a‌ pot fi obt‌inute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

Read more
ITM Arad avertizează: amenzi pentru angajatorii care nu protejează salariații de temperaturile extreme

Având în vedere prognoza meteorologică a următoarei perioade, Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad readuce în atenția angajatorilor obligațiile legale pe care aceștia le au cu privire la asigurarea măsurilor de protecție în ceea ce-i privește pe angajați.

 

Astfel, în cazul în care temperatura exterioară a aerului depășește +37o sau corelat cu condiții de umiditate mare este atins acest nivel, angajatorii au obligația de a lua măsuri corespunzătoare care să conducă la ameliorarea condițiilor de muncă și care să asigure menținerea stării de sănătate a salariaților.

Prin urmare, pentru asigurarea condiţiilor de microclimat la locul de muncă se impun a fi luate următoarele măsuri :

  • reducerea intensității și ritmului activităților fizice;
  • alternarea efortului dinamic cu cel static;
  • asigurarea ventilației la locul de muncă, iar acolo unde procesul de lucru permite, alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite, cu curenți de aer;
  • asigurarea apei minerale, câte 2-4 litri / persoană / schimb;
  • asigurarea de dușuri precum și asigurarea echipamentului individual de protecție;

 

Totodată, pentru a preveni îmbolnăvirile cauzate de munca în condiții de temperaturi ridicate, este obligatoriu ca angajații să fie examinați medical atât la angajare cât și periodic.

De asemenea, se poate avea în vedere și posibilitatea de reducere a programului de lucru sau chiar schimbarea locului de muncă, în cazul persoanelor cu afecțiuni sau care au contraindicații de a desfășura activitate la temperaturi ridicate.

Pentru a preveni producerea unor evenimente nedorite ce se pot solda cu victime, inspectorii de muncă din domeniul securității și sănătății în muncă vor continua controalele la angajatori, atât pentru a informa cât și pentru a verifica îndeplinirea obligațiilor legale pe care aceștia le au.

Atragem atenția că nerespectarea dispozițiilor legale în materie, constituie contravenție și se sancționează cu amendă, dacă faptele nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât sa fie considerate, potrivit legii penale, infracţiuni.

Read more
Au început lucrările de reabilitare termică a Liceului Național de Informatică

Construită în anul 1963, clădirea Liceului Național de Informatică necesita intervenții de creștere a performanței energetice, întrucât eficiența energetică a construcției era foarte scăzută, iar costurile de funcționare mari. Municipalitatea a accesat fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României, iar zilele acestea s-a dat startul lucărilor prevăzute în proiectul „Reabilitare termică și modernizare clădiri unități de învățământ secundar superior din Municipiul Arad – <<Liceul Național de Informatică Arad>>”.

În urma acestei investiții eficiența energetică a corpului de clădire de pe strada Udrea va crește, se vor îmbunătăți condițiile de confort termic interior, pierderile de căldură se vor reduce, la fel și consumurile energetice și costurilor pentru încălzire și apă caldă de consum.

Lucrări propuse vizează anveloparea clădirii, reabilitarea rețelelor termice  interioare de distribuție agent termic de încălzire și apă caldă menajeră, precum și a apei potabile, modernizarea instalației de iluminat aferentă clădirii precum și instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice și termice pentru consum propriu cu utilizarea de surse regenerabile.

Valoarea investiției se ridică la 15 milioane de lei, iar durata de execuție a lucrărilor este de 12 luni.

Read more
Cod roșu de vijelii în judeul Arad, până marți seară

Astăzi, 08 iulie 2025, în intervalul orar 15:00 – 21:00, la nivelul județului Arad sunt prognozate vijelii puternice, cu rafale ce vor depãsi viteze de 90…100 km/h.

Pentru gestionare eficientă a potențialelor intervenții generate de codul roșu, ISU Arad a dispus:

❗️prealertarea tuturor subunităților de intervenție și pregătirea tehnicii din dotare, specifică tipurilor de risc posibile în urma avertizărilor meteorologice primite;

❗️înștiințarea autorităților din cadrul unităților administrativ teritoriale vizate de codul roșu pentru punerea în aplicare a măsurilor proprii prevăzute de planurile în vigoare în astfel de situații de urgență, precum și alte autorități cu atribuții în domeniul situațiilor de urgență;

De asemenea, pompierii militari arădeni sunt pregătiți să asigure în cel mai scurt timp intervențiile pentru limitarea efectelor produse de situațiile de urgență, forțele de intervenție fiind suplimentate la nevoie.

📌Pentru prevenirea unor situații de urgență, reamintim populaţiei să ia măsuri de curățare a șanțurilor și rigolelor de scurgere în scopul facilitării evacuării normale a apelor pluviale.

📌Pe durata manifestării vântului puternic, recomandăm cetățenilor să întrerupă orice activitate desfășurată în aer liber și să se adăpostească în imobile sau spaţii închise, care sa le asigure protecţia.

📌Parcarea autoturismelor se va face în zone ferite, la distanţă de copaci, stâlpi de electricitate sau alte obiecte care i-ar putea răni prin cădere.

📌Aparatele şi alte echipamente electrice (tv, computere, aparatele de aer condiţionat etc.) vor fi deconectate de la priză, deoarece acestea pot fi defectate ca urmare a descărcărilor electrice atmosferice.
Informații suplimentare despre modul de comportare i‌n cazul producerii unor situat‌ii de urgent‌a‌ pot fi obt‌inute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

Read more
Iustin Cionca: Nu vor crește indemnizațiile niciunui Consiliu de Administrație din subordinea noastră

Mesajul ferm al Consiliului Județean Arad este că niciun consiliu de administrație din subordinea Consiliului Județean nu va avea indemnizații majorate! În actuala perioadă pe care o traversează România, în care responsabilitatea și cumpătarea trebuie să fie în prim planul preocupării fiecărui funcționar, administrator sau director, grija membrilor Consiliilor de Administrație trebuie să fie creșterea rentabilității societăților și nu creșterile salariale.

Din păcate, legea permite astăzi ca membrii unor consilii de administrație să își stabilească indemnizațiile pe care și le doresc. Ele trebuie însă votate de Consiliul Județean, iar președintele Iustin Cionca a afirmat clar că nu va fi aprobată nicio majorare!

Facem, pe de altă parte, un apel la toți cei care au ca atribuții corectarea greșelilor legislative să ia măsurile necesare ca astfel de derapaje să fie prevenite și să nu se mai poată întâmpla. Statul să se protejeze prin legi, nu prin declarații de intenție.

„Nu le putem cere tuturor românilor să dea dovadă de înțelegere atâta timp cât unii, sub protecția legii, au la îndemână mecanisme de care profită. De aceea, pe de o parte, este nevoie de responsabilitatea celor care sunt selectați în consiliile de administrație, să aibă o atitudine corectă, responsabilă și rezonabilă. Iar pe de altă parte este nevoie de legi categorice, care să nu mai permită ca beneficiarii indemnizațiilor să își propună (și așa cum am văzut la nivel național, de multe ori să și obțină) creșterea acestora”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Precizăm faptul că și autoritatea națională care gestionează aspectele de guvernanță corporativă a întreprinderilor publice, AMEPIP, a respins solicitarea membrilor Consiliului de Administrație de la Aeroportul Arad de majorare a indemnizațiilor.

Read more