„Ennio“, în premieră, la Cinematograful „Arta“ din Arad
CulturaUltimele stiri 22 noiembrie 2022 0
„Ennio”, un film-omagiu adus de regizorul Giuseppe Tornatore lui Ennio Morricone, unul dintre cei mai importanţi muzicieni ai secolului al XX-lea, de două ori câştigător al Premiului Oscar, autor a peste 500 de coloane sonore, reformator al muzicii pop italiene din anii ’60 – ’70 dar şi autorul unor lucrări clasice remarcabile, va rula pe marele ecran de la Cinematograful „Arta“.
Filmul va putea fi văzut vineri, 25 noiembrie 2022, de la ora 19:00, iar accesul va fi gratuit.
Filmul este o colecţie de poveşti spuse de prieteni şi colegi celebri şi imagini de arhivă nemaivăzute până acum, înfăţişând locuri şi întâmplări care au avut loc de-a lungul unei cariere care s-a întins peste 70 de ani. Dar mai ales este povestea lui Ennio Morricone; despre sine, o relatare vie şi fascinantă a maestrului însuşi, realizată sub forma unui interviu cu puţin timp înainte ca acesta să moară.
În cei cinci ani de filmări pentru filmul „Ennio”, regizorul Giuseppe Tornatore a călătorit peste tot în lume pentru a intervieva peste şaptezeci de regizori şi muzicieni renumiţi, de la Wong Kar Wai, Bernardo Bertolucci, Quentin Tarantino, Clint Eastwood, la Oliver Stone, John Williams, Hans Zimmer, Bruce Springsteen. Aceste discuţii sunt intercalate cu momente din viaţa privată a lui Morricone, înregistrări din concertele susţinute în timpul turneelor mondiale, clipuri din filmele clasice la care a lucrat.
„Aş vrea ca «Ennio» să facă povestea maestrului Morricone cunoscută publicului din întreaga lume. N-a fost problematic să-l pun să-mi povestească despre viaţa lui şi relaţia magică cu muzica, ci şi să caut, în toată lumea, interviuri de colecţie şi alte imagini legate de nenumăratele colaborări realizate de Morricone. L-am structurat ca pe un spectacol care poate lăsa privitorul să pătrundă extraordinarul exemplu existenţial şi artistic al unuia dintre cei mai îndrăgiţi creatori” spune într-un interviu Giuseppe Tornatore.
Proiecțiile de filme de la Cinematograful „Arta“ sunt organizate de Centrul Municipal de Cultură Arad.
Read moreTeatrul Clasic vă invită să descoperiți poveștile din spatele spectacolelor din FITCA 2022
CulturaUltimele stiri 22 noiembrie 2022 0
Vorbe memorabile. Artiști importanți. Secrete din culise. Povești din spatele scenei. Toate își găsesc loc în seria de întâlniri online pe care Teatrul Clasic „Ioan Slavici” le oferă publicului începând din această seară, pe pagina de facebook a TCISA, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru Clasic. Transmisiunile live, ale căror gazde vor fi Bogdan Costea, managerul Teatrului Clasic și jurnalista Corina Huțan, încep, în fiecare seară, de la ora 21.30.
„Parcă altfel privești un spectacol atunci când ai șansa ca, înainte de a-l viziona, să îi descoperi secretele și… oamenii. Tocmai de aceea, pornim această serie de întâlniri pe care le-am intitulat FITCA TV – Oamenii Festivalului. Vor fi șapte seri (din 21 noiembrie până în 28 noiembrie, cu o pauză duminică, 27 noiembrie), în care cei care aleg să ne urmărească pe pagina de facebook a Teatrului Clasic vor avea parte de discuții interesante cu invitații FITCA.” – spune Bogdan Costea, manager al Teatrului Clasic
Programul întâlnirilor online este următorul:
Luni, 21 noiembrie
Prezentarea Festivalului Internațional de Teatru Clasic – ediția a XXVI-a
Marți, 22 noiembrie
Invitați:
Anca Hanu (actriță, Teatrul Național „Lucian Blaga” Cluj Napoca)
Cornel Răileanu (actor, Teatrul Național „Lucian Blaga” Cluj Napoca)
Miercuri, 23 noiembrie
Invitați:
Carmen Tănase (actriță, Teatrul Odeon București)
Adrian Titieni (actor, Teatrul Odeon București)
Alexandru Mâzgăreanu (regizor, Teatrul Odeon București))
Bojana Milanović (Teatrul Național Novi Sad)
Sonja Isailović (Teatrul Național Novi Sad)
Joi, 24 noiembrie
Invitați:
Ofelia Popii (actriță, Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu)
Marius Turdeanu (actor, Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu)
Vineri, 25 noiembrie
Invitați:
George Costin (actor, director – Centrul Cultural „Lumina” București)
Adrian Nicolae (actor, Centrul Cultural „Lumina” București)
Sâmbătă, 26 noiembrie
Invitați:
Anca Pitaru (actriță, Teatrul „Andrei Mureșanu” Sfântu Gheorghe)
Maria Zărnescu (critic de teatru, selecționer FITCA 2022)
Luni, 28 noiembrie
Invitați:
Vlad Zamfirescu (actor și regizor, Cortina AG)
Diana Roman (actriță, Cortina AG)
Andi Vasluianu (actor, Cortina AG)
Read more
România U20 întâlnește Italia și Polonia la Arad
SportSport LocalUltimele stiri 15 noiembrie 2022 0
Stadionul “Francisc Neuman” din Arad va fi gazda a două meciuri amicale între selecționatele U20 ale României, Italiei și Poloniei, în organizarea Federației Române de Fotbal. Astfel, joi 17 noiembrie 2022, ora 21:00 este programat meciul amical România U20 – Italia U20, iar luni, 21 noiembrie 2022, ora 20:00, pe Arena “Francisc Neuman” naționala U20 a României va avea un meci de pregătire cu selecționata similară a Poloniei.
În acest context, Primăria Arad și Federația Română de Fotbal au semnat un protocol de colaborare, prin care Municipiul Arad va pune la dispoziția echipelor de fotbal Stadionul Banatul din Sânicolaul Mic în vederea desfășurării antrenamentelor premergătoare meciurilor amicale.
“Este o onoare, dublată de bucuria de a găzdui aceste meciuri de pregătire, care sperăm să ofere un spectacol fotbalistic celor din tribune. Solicitarea venită din partea FRF nu face decât să confirme faptul că orașul nostru dispune de infrastructura necesară găzduirii unor meciuri internaționale, iar faptul că ni s-a solicitat să le punem la dispoziție inclusiv un teren pentru desfășurarea antrenamentelor întărește cele spuse mai devreme.”, a declarat viceprimarul Ilie Cheșa.
Biletele pentru aceste meciuri pot fi achiziționate de pe site-ul Federației Române de Fotbal, prețul acestora fiind de 10 lei la peluze și 20 de lei la tribune. Copiii cu vârsta sub 14 ani au acces gratuit în zona destinată familiilor, ”Tribuna 2 Family Zone”, alegând tipul biletului (copil) în efectuarea comenzii.
Read more









