USR Arad cooptează un prestigios arădean!
PoliticaUltimele stiri 30 octombrie 2017 0
Unul dintre cei mai prestigioși arădeni, cel care a urcat simbolul municipiului nostru pe vârfuri și la altitudini de peste 8.000 de metri, parcurgând unele dintre cele mai dificile trasee ale alpinismului mondial, debutează în politică alături de echipa USR Arad, cucerit fiind de stilul ”altfel” al tânărului partid.
Printre cei mai cunoscuți cetățeni ai orașului, Zsolt Torok este alpinist, ghid montan și speaker motivațional. S-a remarcat prin performanțe deosebite, constând în parcurgerea unor trasee alpine de extremă dificultate, multe în premieră românească, realizări pentru care a fost recompensat cu cele mai de seamă distincții. Pe lângă pasiunea pentru activitățile outdoor, Zsolt este în același timp un cetățean implicat, pasionat de orașul în care trăiește și pe care îl consideră ”casa sa”.
Iubitor al bicicletei, Zsolt a participat la una dintre dezbaterile organizate de USR Arad, cea pe tema pistelor pentru cicliști. Aici a găsit un grup de oameni altfel decât politicienii cu care suntem obișnuiți, deciși să se implice și să pună umărul pentru un oraș decent și civilizat, o adevărată casă pentru cetățenii săi. Dechiderea față de oameni, precum și dorința de a furniza soluții reale, care să satisfacă nevoile cetățenilor în primul rănd, l-au determinat să facă pasul spre politică alături de Uniunea Salvați România.
”Se vorbește în permanță de faptul că oamenii cu adevarat capabili stau deoparte, nu se amestecă în viața publică. Foarte mulți ani nu m-am înscris în niciun partid si m-am complăcut cu ideea de a fi independent. Eu nu sunt om politic si nici nu mă consider așa și exact acesta este stilul USR. Intenția mea e să creez un precedent, pentru ca oamenii care au devenit un simbol în societate să se implice și ei. Noi trebuie să-i sensibilizăm pe oamenii care nu au ieșit la vot. Vreau să îmi folosesc priceprea și bunul simț pentru a veni cu soluții și idei constructive. Am observat că politica locală a pus accentul pe anumite zone și cartiere, totul a fost calculat electoral, fiind centrat pe voturi și nu pe nevoile oamenilor. Se aseamănă cu ideea că ne renovăm garajul, iar în sufragerie locuim în șantier și în mizerie. Cei care am acumulat o anumită experiență de vianță, dacă nu ne implicăm, ajungem în situația să hotărască alții pentru noi, alții care nu au experiența și inteligența necesară” a declarat arădeanul Zsolt Torok.
Read more
Legenda ceasului fara nume si milioanele de dolari – cel mai scump Rolex vandut vreodata!
CuriozitatiUltimele stiri 30 octombrie 2017 0
Atunci cand ne gandim la Rolex ne gandim cu siguranta la pilotii impresionanti din Formula 1 sau la James Bond. Iar daca ne raportam la cele mai scumpe modele pe care ni le-am putea inchipui, cu siguranta vom avea pe buze Rolex Chronograph-ul sau Modelul Daytona. Este adevarat, in mod oficial acestea au fost cele mai scumpe.
Rolex Chronograph a fost realizat doar in 12 unitati si a fost estimat la 680.000 de dolari, insa in cazul unei licitatii pretul acestuia a crescut la 1.5 milioane de dolari. Iar Daytona detinut de Eric Clapton a fost vandut pentru 505.000 de dolari.
Insa, totusi, cel mai scump Rolex este de fapt o adevarata legenda.
Cel mai scump Rolex vandut vreodata
Cunoscut precum Bao Dai, ceasul ce face referire la Rolex 6052, a fost vandut pentru aproximativ 250.000 de dolari, in anul 1954. Acesta a fost insa pretul de baza de la care a plecat ceasul. Acesta a fost vandut ultimului imparat din Vietnam, Bao Dai (de unde si provenienta numelui), acesta fiind ultimul pretendent la tron din dinastia Nguyen.
Ceasul nu a parasit niciodata dinastia, fiind cedat insa in anul 2002. Astfel, acest ceas a fost purtat doar de catre doua persoane in intreaga sa existenta.
Cum a ajuns totusi sa fie cel mai scump?
Ei bine, datorita legendei si in primul rand datorita numelui celui ce l-a purtat, ceasul a ajuns sa fie vandut din nou, anul acesta. La o licitatie Phillips in Geneva, anul acesta, in mai, ceasul a fost vandut pentru suma record de 5 milioane de dolari.
Numai 3 modele in istorie
Specialistii spun ca ar fi existat numai 3 astfel de modele cu exact aceleasi specificatii in lume. Acest lucru l-a facut unul dintre cele mai dorite ceasuri. Asadar, asa cum multi se asteptau, anul acesta a doborat orice record detinut de Chronograph si de celelalte piese de muzeu din gama Rolex, devenind unul dintre cele mai scumpe ceasuri din lume.
Oricine si-ar dori un astfel de ceas. Investitia in asemenea modele de ceasuri nu este doar o placere sufleteasca. Dupa cum vedem, aceste modele de ceasuri pot reprezenta reale afaceri odata cu trecerea timpului.
O investitie de 200.000 de dolari si o vanzare de 5 milioane cativa zeci de ani mai tarziu. Este cu adevarat incredibil! Iar cel mai surprinzator lucru este faptul ca cel care detine acum ceasul nu a fost identificat niciodata. Cumparatorul a decis sa ramana anonim.
Read moreÎn cursul zilei de joi au ieșit din penitenciar 529 de deținuți
NationalUltimele stiri 20 octombrie 2017 0
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat vineri că, în urma intrării în vigoare a Legii recursului compensatoriu, până joi la miezul nopții, au ieșit din penitenciar 529 de deținuți iar 3.349 au dobândit vocație pentru liberare condiționată.
„În cursul zilei de ieri, (…) în baza acestei legi, adăugarea acelor șase zile (…) considerate ca fiind executate, au ieșit din penitenciar 529 de deținuți. Este mult și pentru orice așteptare a mea. Nu credeam că impactul este, va fi atât de mare, dar, sigur, este efectul legii”, a declarat Toader, la conferința „Protecția drepturilor deținuților și condițiile de detenție din România”.
El a precizat că informația i-a fost transmisă de directorul ANP, Marian Dobrică.
Tudorel Toader a adăugat că, tot în cursul zilei de joi, 3.349 de deținuți au dobândit vocație pentru liberare condiționată.
„Tot prin adăugarea celor șase zile, în cursul zilei de ieri, au dobândit vocație la liberarea condiționată 3.349 de deținuți. Deci, li s-a împlinit fracția prin ce au executat efectiv și prin ce se consideră efectiv executat de lege prin adăugarea celor șase zile la fiecare 30 de zile executate. Nici la acești 3.349 nu intră cei care oricum ar fi dobândit vocație la liberarea condiționată, ceea ce înseamnă că, pe termen foarte scurt, probabil, comisiile vor fi destul de solicitate, pentru că nu-mi închipui ca vreun deținut să dobândească această vocație și să nu-și exercite acest drept, să nu încerce această așteptare, speranță legitimă pe care o are”, a declarat ministrul Justiției. (agerpres.ro)
Read moreSergiu Bîlcea (PNL): ”PSD scumpeşte puternic căldura şi apa caldă!”
PoliticaUltimele stiri 20 octombrie 2017 0
ANRE a decis să interzică primăriilor să subvenţioneze preţul căldurii şi al apei calde pentru populaţie. Instituţia aflată în subordinea Parlamentului şi controlată de PSD va genera astfel o scumpire semnificativă a preţului căldurii şi al apei calde. Măsura ar urma să fie aplicată din primăvara viitoare.
„Parlamentarii PSD Arad, demagogi cum îi ştim, au propus la Arad dublarea subvenţiei pentru preţul Gigacaloriei. Dar, fricoşi cum îi ştim, nu au curajul să spună nimic acum, când ANRE elimină aceste subvenţii şi aruncă în aer preţul la căldură şi apă caldă, din primăvară. Deputaţii şi senatorii PSD au luptat să pună un electrician, colegul lor, şef la ANRE. Nici unul nu a fost interesat să îi ceară să se renunţe la această măsură, pentru care românii, arădenii nu sunt pregătiţi. Din moment ce domnii deputaţi Căprar, Todor şi Tripa, alături de domnul senator Fifor au avut numeroase intervenţii pentru subvenţionarea preţului la Gigacalorie, mi-e greu să cred că nu au ştiut de o decizie esenţială a ANRE. Mai ales că este o instituţie în subordinea Parlamentului. Au ales să tacă, în mod laş. La Arad, parlamentarii PSD sunt mari oratori şi mari demagogi, propun reduceri de preţuri dublarea subvenţiilor. Când decizia este la îndemâna lor, aleg să tacă şi să permită majorări ale preţului căldurii şi apei calde pe care arădenii le vor suporta cu greu. La solicit public parlamentarilor PSD să spună care este poziţia lor faţă de eliminarea subvenţiilor pentru preţul Gigacaloriei, să spună ce demersuri au făcut să apere cetăţenii de această măsură care îi condamnă la sărăcie”, a spus preşedintele Organizaţiei Municipale PNL Arad, Sergiu Bilcea
Read moreFilmul Octav va putea fi vizionat la Arad
CulturaUltimele stiri 19 octombrie 2017 0
USR Arad a prezentat al treilea Raport trimestrial de activitate
PoliticaUltimele stiri 19 octombrie 2017 0
Organizaţia judeţeană a USR Arad a inclus în cadrul unui raport trimestrial activităţile întreprinse în perioada iulie – septembrie a anului curent. Documentul este disponibil online la adresa http://goo.gl/hgivpi . Rapoartele aferente primului și celui de-al doilea trimestru pot fi consultate la adresele: http://goo.gl/4qDy5m respectiv http://goo.gl/PbhzFt.
Parlamentarii arădeni au fost printre cei mai activi membri ai forului legislativ. Sergiu Cosmin Vlad a fost cel mai prezent dintre deputații USR dar și dintre cei arădeni, iar senatorul Adrian Wiener a înregistrat primul succes legislativ al USR la nivel național. Aceștia nu au neglijat activitatea în circumscripția locală, participând la dezbaterile publice organizate la cabinetele parlamentare pe teme de interes local, județean si național.
Implicarea la nivel local în acest trimestru a constat în abordarea unor grupuri locale, urmată de invitarea acestora pentru a participa la o serie de dezbateri publice la sediul USR Arad. În urma dezbaterilor au fost identificate problemele specifice fiecărui subiect dintre cele abordate, s-au conturat soluții, urmând ca pe parcursul mai multor astfel de intruniri să fie elaborate proiecte de Hotărâri de Consiliu Local. De asemenea am făcut demersuri legate de identificarea circumstanțelor în care au fost desființate trei baze sportive din municipiul Arad (stadioanele Vagonul, Strungul și Telecom). Ulterior, au fost sesizate organele de urmărire penală.
Organizaţia locală a USR Arad și-a făcut simțită prezența la nivel național, prin propunerea unui candidat la Curtea de Conturi și prin succesul primei propuneri legislative a USR, inițiată de senatorul arădean Adrian Wiener. Membrii USR Arad, alături de colegi din alte organizații teritoriale ale USR au dat o mână de ajutor primăriței independente a comunei Petriș – Irina Onescu – pentru punerea în practică a proiectului Școala din vise.
Vlad Botoş, preşedinte USR Arad: „Considerăm Raportul de activitate un instrument de transparentizare, prin care oferim alegătorilor noștri informaţii despre ceea ce am făcut. Pe plan local am pornit de la ideea că oferta administrației trebuie corelată cu nevoile cetățenilor. USR Arad îşi propune astfel să ia contact cu cât mai mulți dintre cetățeni, pentru a putea astfel să creioneze o ofertă locală alternativă. În același timp, respectarea legii este un principiu de la care nu vom face rabat. Vom apela la instanță și vom sancționa derapajele administrației ori de câte ori va fi nevoie.”
Read more