News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Lucrările la drumul județean Nermiș-Cărand au fost finalizate, iar duminică, 16 septembrie, au fost inaugurate în prezența reprezentanților Consiliului Județean și ai reprezentanților administrațiilor locale din zonă.

Valoarea totală a proiectului se ridică la peste 1 milion de lei și a fost finanțat în întregime din bugetul Consiliului Județean. Lungimea totală a tronsonului reabilitat este de 2,347 km. „Prin modernizarea acestui tronson distanța de la Sebiș spre Archiș și Hășmaș s-a scurtat cu aproximativ 8 km. Sunt foarte mulți cetățeni care au locul de muncă la Sebiș și care, astfel, pot circula zilnic mai repede și în siguranță”, afirmă Eusebiu Pistru, vicepreședinte Consiliu Județean Arad.

Read more

Prefectul judeţului Arad, Cosmin Pribac, a participat ieri la ceremonia de deschidere a noului an şcolar de la Şcoala Gimnazială numărul 5  din municipiul Arad. Curtea şcolii s-a umplut de copii, profesori, părinţi şi bunici, în centrul atenţiei fiind bobocii din cele trei clase pregătitoare, respectiv din cele patru clase întâi. Ceremonia a fost condusă de doamna Director prof. Maria Paşcalău.

   „În primul rând aş dori să felicit direcţiunea şi colectivul profesoral al Şcolii Gimnaziale nr. 5 pentru performanţele deosebite ale elevilor la concursurile şcolare, performanţe recunoscute la nivel naţional şi european prin acordarea titlurilor de „Centru de Excelenţă”, respectiv „Şcoală europeană”. Mă bucur de faptul că această şcoală reuşeşete să menţină nivelul actului de educaţie la cel mai înalt nivel şi sper ca astfel de exemple pozitive să devină cât mai dese printre şcolile din judeţul Arad. Elevii trebuie să asculte de ceea ce le spun profesorii şi părinţii, să se uite cu admiraţie la adevăratele modele din societate, la persoanele care le spun că numai prin educaţie vor putea ajunge să fie cu adevărat respectaţi atunci când vor deveni adulţi. Anul şcolar 2012-2013 vine cu propriile sale schimbări în sistemul educaţional printre care regăsim introducerea „clasei pregătitoare” Sper ca prin strădania profesorilor şi elevilor aceste modificări să aducă efectele scontate şi anume un sistem de învăţământ mai bine pliat pe nevoile de dezvoltare intelectuală ale copilului sau ale tânărului şcolar. În numele Instituţiei Prefectului – judeţul Arad urez tuturor profesorilor şi elevilor mult spor în activitate şi un an plin de succese!” – a declarat prefectul Cosmin Pribac cu ocazia începutului anului şcolar 2012-2013.

Prefectul Cosmin Pribac a mai fost prezent ieri şi la ceremonia de începere a anului şcolar organizată la Liceul „Atanasie Marienescu” din Lipova.

Read more

Reprezentanţii Consiliului Judeţean Arad au verificat  stadiul lucrărilor de alimentare cu apă a satului Crocna, aparţinător de comuna Dieci.

În această localitate se realizează lucrări de alimentare cu apă, sistemul urmând să aibă o lungime de 3,6 kilometri. Până în prezent, Compania de Apă Arad a întreprins lucrări pe o lungime de 2,6 kilometri.

Lucrările au început în vara acestui an, iar termenul de execuţie este primăvara anului viitor. Valoarea investiţiei este de 200.000 de lei, iar lucările sunt susţinute in totalitate din bugetul administraţiei judeţene.

  „De lucrările de alimentare cu apă din Crocna vor beneficia peste 350 de locuitori. Această lucrare este importantă pentru creşterea condiţiilor de viaţă a locuitorilor zonei şi pentru asigurarea apei pentru animale“ a spus Eusebiu Pistru, vicepreşedintele CJA.

Read more

Gheorghe Falcă încearcă să îl copieze pe idolul său politic, Traian Băsescu, prin tentative de intimidare a adversarilor politici. „Într-o declaraţie recentă, Gheorghe Falcă a făcut referiri la instituţii publice care îmi controlează mie activitatea. Sunt curios de unde are Gheorghe Falcă informaţii despre activitatea unor instituţii de control? Îi dau acestea raportul? Sau, mai grav, le-a trimis cumva chiar el? Genul acesta de declaraţii arată încercări de intimidare în stilul lui Traian Băsescu, arată modul în care sunt folosite sau se încearcă folosirea unor instituţii publice împotriva unor adversari politici incomozi. Nu am nimic de ascuns, nu îmi este deloc frică de Gheorghe Falcă şi de micile lui apucături dictatoriale, dar mi se pare un mod josnic de a face politică” a spus Dorel Căprar, co-preşedintele USL Arad.

Read more

newsarad stiri arad

În prima zi a acestei săptămâni au fost publicate în Monitorul Oficial primele acte normative referitoare la desfăşurarea alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat din această toamnă. Data alegerilor a fost stabilită pentru duminică 9 decembrie, fiind totodată adus la cunoştinţa publicului şi calendarul activităţilor de organizare a scrutinului. „La nivelul Instituţiei Prefectului a fost constituită astăzi, prin Ordin al prefectului, Comisia tehnică judeţeană, cu rol în coordonarea activităţilor legate de organizarea alegerilor. Comisia va începe să lucreze începând de astăzi şi va respecta termenele stabilite în calendarul oficial. Domnul ministru al Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, a avut deja o primă videoconferinţă cu Instituţiile Prefectului din ţară în care a cerut respectarea deplină a legii în tot ceea ce înseamnă proces de organizare a alegerilor. De asemenea, domnul ministru a subliniat importanţa actualizării la zi a listelor electorale permanente, pentru a evita problemele apărute cu ocazia ultimului referendum”, a declarat prefectul judeţului Arad, Cosmin Pribac.

Alegerile din 9 decembrie se vor desfăşura în baza legii 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului, cu modificările şi completările ulterioare. Date importante din calendarul alegerilor: completarea Biroului Electoral Central – până la 14 septembrie; depunerea la BEC a protocolului de constituire a alianţei electorale – până la 16 septembrie; alegerea preşedintelui biroului electoral de circumscripţie judeţeană şi a locţiitorului acestuia – până la 1 octombrie; comunicarea către birourile electorale de circumscripţie judeţeană a numărului minim de semnături necesar pentru susţinerea candidaturilor independente în fiecare colegiu uninominal – până la 3 octombrie; aducerea la cunoştinţă publică a numărului de alegători înscrişi în listele electorale permanente în fiecare colegiu uninominal – până la 3 octombrie; delimitarea şi numerotarea secţiilor de votare – până la 9 octombrie; tipărirea şi comunicarea de către primari a listelor electorale permanente şi punerea lor la dispoziţia publicului pentru consultare – până la 25 octombrie; depunerea candidaturilor – până la 30 octombrie; completarea biroului electoral de circumscripţie cu reprezentanţii partidelor politice – până la 9 noiembrie; începerea campaniei electorale – 9 noiembrie.

Read more

Trilogia Fifty Shades este un bestseller mondial absolut:
40 de milioane de exemplare din trilogie vandute in intreaga lume in doar 4 luni

Cincizeci de umbre intunecate este al doilea volum al unei trilogii care a marcat o noua era in industria cartii: dupa ce a devenit un hit mondial ca e-book, trilogia a fost publicata in format de carte tiparita, inregistrand vanzari de 40 de milioane de exemplare in doar 4 luni. Cele trei romane au fost traduse in peste 37 de tari, iar aparitia lor a fost salutata de celebrele publicatii New York Times si Wall Street Journal. Drepturile de ecranizare a trilogiei au fost castigate de Universal Pictures.

Romantic, amuzant si incarcat de erotism acest roman te cucereste, te captiveaza si te domina.
Intimidata de gusturile speciale si secretele intunecate ale tanarului si frumosului om de afaceri Christian Grey, Anastasia Steele se desparte de acesta si isi incepe cariera la o editura din Seattle.
Insa dorul de Christian o urmareste neincetat, iar atunci cand acesta ii propune un nou „contract”, Anastasia nu poate rezista. Ei reincep relatia, iar Anastasia afla mai multe despre trecutul chinuitor al iubitului ei pervertit, provocator si macinat de framantari.
In timp ce Christian se lupta cu demonii sai interiori, Anastasia este nevoita sa se confrunte cu furia si invidia unei femei care a facut parte din trecutul lui Grey si trebuie sa ia cea mai importanta decizie din viata sa.
Volumul al doilea din Trilogia Fifty Shades – Cincizeci de umbre intunecate – apare pe piata romaneasca de carte, impreuna cu reeditarea volumului intai.
Aceasta reeditare este insotita de o schimbare a titlului: acelasi volum care a aparut in luna mai cu titlul Cele 50 de vicii ale Domnului Grey a fost retiparit cu titlul Cincizeci de umbre ale lui Grey.
Desi initial, atunci cand am publicat prima editie a volumului I, am avut libertatea de a alege si adapta titlul in limba romana, ulterior – datorita faptului ca trilogia a devenit un bestseller mondial – autoarea E L James a dorit sa creeze un brand mondial Fifty Shades. Toate tarile care publicasera deja primul volum — printre care si Germania si Italia – au fost nevoite sa opereze o schimbare si sa foloseasca traducerea ad literam a titlului din limba engleza, indiferent de rezonanta lui in limbile respective.

E L James traieste la Londra, este casatorita si are doi baieti adolescenti. A lucrat ca producatoare TV si a visat intreaga viata sa scrie carti pentru publicul larg.
A inceput sa scrie si sa-si posteze textele pe un site al fanilor seriei AMURG.
Trilogia a fost initial publicata in format de e-book, fiind in prezent cel mai bine vandut titlu din istoria cartii electronice. Editata ulterior in format de carte, trilogia avea sa devina un bestseller incontestabil.

Read more

Consilierii PDL şi UDMR din noul Consiliu Judeţean au demonstrat foarte repede că suferă de aceleaşi „tare” ca şi vechiul consiliu: distribuie banii publici pe criterii politicianiste. Proiectul de hotărâre prin care au fost repartizate venituri pentru echilibrarea bugetelor locale, pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală şi pentru proiectele de infrastructură care necesită cofinanţare locală este expresia atribuirii discreţionare de fonduri. „Din 38 de localităţi care au primit bani, patru sunt ale USL. Este o viziune politicianistă, prin care PDL pedepseşte nu administraţiile USL, ci cetăţenii care au votat USL. Este o atitudine inacceptabilă, care arată rea voinţă. Nu au primit bani localităţi ca Lipova şi Ghioroc, unde fostele administraţii locale ale PDL au lăsat moştenire un dezastru financiar! Măcar acolo ar fi trebuit ca PDL să îşi facă mea culpa şi să dea o mână de ajutor cetăţenilor” a spus Dorel Căprar, co-preşedintele USL Arad. „În schimb, am constatat că Nicolae Ioţcu foloseşte pagina oficială a Consiliului Judeţean pentru a ataca Guvernul USL, pe care îl acuză tocmai de practici în care el însuşi excelează. Este un exemplu de ipocrizie marca PDL Arad”, a încheiat Dorel Căprar.

Read more

Florin Galis presedinte PNL municipiul Arad

Pentru cei mai mulţi agenţi economici supravieţuirea a devenit un lux într-un oraş care te sufocă cu taxe şi impozite. De competitivitate economică nu se mai pune problema într-un oraş axat pe servicii şi nu pe producţie. Măsurile de austeritate şi-au pus amprenta pe cetăţeanul consumator care pe lângă faptul că şi-a scăzut nivelul de trai, a redus drastic şi consumul. Rezultatul acestor factori cumulaţi a fost falimentul multor firme. Societatea are nevoie de producători şi consumatori, de bugetari, dar mai ales de agenţi economici care să dezvolte economia şi să susţină bugetul prin contribuţiile aferente profitului.

Trebuie să înţelegem nevoia statului de o economie sănătoasă şi productivă. De aceea, prin măsurile de austeritate care s-au impus în mod autoritar şi fără a se calcula efectele acestor măsuri pe termen mediu şi lung economia s-a distrus, s-a redus la subzistenţă. Mulţi agenţi economici s-au dat bătuţi, răpuşi fiind de scăderea puterii de cumpărare şi creşterea costurilor fixe. Suntem unul din oraşele cu cele mai mari taxe locale şi cele mai multe, care sunt una şi aceeaşi în esenţă şi vă pot da exemplu taxa de afişaj, taxă de autorizare funcţionare, taxa de orar. Datoria mea ca ales al unei societăţi cu aşteptări de mai bine, este să vin cu soluţii pentru îmbunătăţirea economică a oraşului nostru. De aceea, doresc să iniţiez un proiect de hotărâre care să aibă în centrul atenţiei mediul de afaceri arădean sufocat de taxe şi impozite şi care are nevoie de stimuli, nu de obstacole. Cred cu tărie că viitorul este sprijinirea agenţilor economici prin taxe puţine şi corecte care să lase loc de dezvoltare agentului economic care prin progresul său va genera prosperitate, locuri de muncă şi bineînţeles resurse financiare pentru bugetul local. Pentru aceste argumente, vom introduce în dezbaterea publică şi pe agenda Consiliului Municipal un proiect de hotarâre referitor la schimbarea viziunii asupra acestor taxe”, a declarat Florin Galiş, consilier local municipal şi preşedinte al organizaţiei municipale a PNL Arad.

Read more

newsarad stiri arad

Noul an școlar va începe mai rău ca şi în anii precedenţi, deoarece unitățile de învățământ vor beneficia de mai puțini bani. Școlilor și grădinițelor din judeţul Arad le vor fi alocate sume mai mici atât la capitolul cheltuieli de funcționare a învățământului cât și la capitolul salarizare.

Toate acestea potrivit rectificării bugetului de stat pe 2012. Decizia Guvernului a fost anunțată de primarul Aradului, Gheorghe Falcă într-o conferinţă de presă.

 „Am primit de la Direcția Generală a Finanțelor o informare în care ni se aduce la cunoștință că sumele defalcate din TVA pentru bugetul local au fost modificate prin OG 13/2012. În ceea ce privește bugetul municipiului Arad, se iau bani pe două componente: cheltuieli de funcționare, 770 de mii de lei, care înseamnă circa 8% și salarizare, 456 de mii de lei, ce reprezintă aproape 15%. Am vorbit și cu alți primari, care au primit și ei vestea că bugetele lor sunt diminuate la capitolul Învățământ. Directorii de școli trebuie să se descurce cu mai puțini bani”, a declarat Gheorghe Falcă.

Învățământul, un sector important, nu va beneficia de sume în plus la rectificare, din contră, i se vor lua din bani.

“Bugetul municipiului va fi diminuat cu circa 1,2 milioane de lei. Direcția Finanțelor ne-a informat că, prin Ordonanţa de Guvern 13 pe 2012 , învățământul beneficiază de rectificare negativă. Sunt vizate atât cheltuielile de funcționare, cât și salarizarea. Ce înseamnă această reducere? Că directorii unităților de învățământ, care sunt ordinatori de credite, vor avea un buget mai mic atât pentru salariile angajaților, cât și pentru funcționarea unităților. Am informat sindicatul din învățământul arădean. Încă nu știu reacția managerilor de școli, dar atunci când ți se taie din buget, trebuie să faci tot posibilul să reduci din cheltuieli. Regret că s-au retras bani din Învățământ. Constat cu durere că nu avem din partea acestui Guvern o aplecare pozitivă față de învățământul din România”, a mai adăugat primarul Gheorghe Falcă.

Sindicatul din învățământ a fost informat cu privire la actualele tăieri, urmândca în viitorul apropiat acesta să ia atitudine.

Read more

Consilierul municipal USL Arad Lia Ardelean va depune săptămâna viitoare un proiect de hotărâre Consiliului Local, care vizează scăderea preţului ridicat al gigacaloriei achitat în prezent de arădeni.

„Aşa cum am promis, în campania electorală pentru recentele alegeri locale, voi fi preocupată de scăderea preţului gigacaloriei. În acest sens, în colaborare cu societatea civilă, voi înainta Legislativului local un proiect de hotărâre privind scăderea preţului gigacaloriei, de la 307,42 la 277,42 lei. Consider că noul Consiliu Local al Aradului are datoria morală şi civică de a vota în favoarea acestui proiect de hotărâre, indiferent de culoarea politică a consilierilor”, a precizat fostul candidat USL la Primăria municipiului Arad.

Lia Ardelean a mai apreciat că micşorarea preţului gigacaloriei şi eliminarea subvenţiei se pot realiza simultan cu majorarea producţiei de energie termică. „Subliniez că este un proiect perfect viabil, care va fi susţinut concomitent cu realizarea unor investiţii absolut necesare în vederea creşterii randamentului producerii energiei termice şi reducerea pierderilor de pe reţele. În acelaşi timp, susţin păstrarea actualului nivel al ajutoarelor pentru căldură destinate categoriilor defavorizate ale populaţiei Aradului.

Fosta candidată la fotoliul de primar este convinsă că vor exista surse de finanţare pentru acest proiect de hotărâre.

„Vorbesc despre o prioritate locală, un demers în favoarea cetăţenilor Aradului şi nu al clientelei politice. Am şi soluţia bugetară pentru scăderea preţului gigacaloriei, respectiv voi propune la dezbaterile despre bugetul local al anului viitor redimensionarea unor cheltuieli publice nejustificate şi îndreptate către societăţi clientelare şi redirecţionarea acestor sume către susţinerea financiară al noului preţ de facturare. Voi solicita în bugetul Aradului pentru 2013 efectuarea acestor ajustări punctuale până la atingerea nivelului de 7,3 milioane lei, respectiv suportul diferenţei preţului energiei termice”, a punctat Lia Ardelean.

Consilierul local PC a mai arătat că va cere municipalităţii arădene organizarea unei dezbateri publice pe tema proiectului de hotărâre menţionat.

„Sper în susţinerea societăţii civile, a asociaţiilor de proprietari, şi nu în ultimul rând a tuturor aleşilor locali, deoarece toţi arădenii sunt afectaţi de preţul ridicat al gigacaloriei”, a complectat Lia Ardelean.

Read more