News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor atenționează opinia publică asupra apariției unor firme, care au început recrutările pentru atragerea adeziunilor la viitoarele Case Naționale de Asigurări de Sănătate ce vor fi create în sistem privat. Aceste firme fac promisiuni de ”obținere a unor profituri din adeziunile colectate personal, cât și bonusuri din performanțele echipei”.

CSA precizează activitățile derulate de aceste firme, care se substituie intermediarilor autorizați pe piața de asigurări, sunt în afara legislației în vigoare, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă penală de la 20.000 lei (RON) la 100.000 lei (RON).

“Avertizăm că activitatea acestor societăți comerciale ar putea aduce prejudicii grave imaginii pieței de asigurări, dar și asiguraților și potențialilor asigurați. Această atenționare reprezintă un demers necesar de a apăra interesele acestora, dar și de a proteja imaginea industriei de asigurări. Asigurările nu se fac prin adeziuni, ci prin încheierea unor contracte în schimbul plății unor prime de asigurare”, a declarat președintele CSA, domnul Constantin Buzoianu.

CSA subliniază că toate formele de asigurare, indiferent că acestea sunt de tip facultativ sau obligatoriu, se încheie doar de companiile de asigurare autorizate, fie prin personal propriu, fie prin intermediari autorizați să desfășoare activitate în piața de asigurări.

Potrivit Legii nr.32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor „intermediari în asigurări sunt persoanele fizice sau juridice, denumite în continuare broker de asigurare, asistent în brokeraj, agent de asigurare, subagent sau agent de asigurare subordonat, care desfăşoară activitate de intermediere în asigurări, în schimbul unui/unei comision/remuneraţii, autorizat sau înregistrat în condiţiile stabilite de prezenta lege şi de normele emise în aplicarea acesteia, precum şi intermediarii din statele membre care desfăşoară pe teritoriul României activitate de intermediere în asigurări, conform dreptului de stabilire şi libertăţii de a presta servicii, după caz”.

Read more

Luni, 05.12.2011, la punctul de trecere a frontierei Nădlac, comisarii Gărzii Financiare Arad au confiscat 18.927 kg de portocale, în valoare estimată la 31.000 lei, după ce au constatat nereguli referitoare la documentele legale de însoţire a mărfii.

„În urma analizei documentelor prezentate şi a declaraţiei conducătorului auto, comisarii Gărzii Financiare Arad au constatat discrepanţe referitoare la data şi locul încărcării. De asemenea, din documentul de transport internaţional lipsea menţiunea obligatorie a firmei beneficiare din Romania, intenţionându-se eludarea de la obligaţia plăţii impozitelor si taxelor aferente achiziţiilor intracomunitare realizate. Marfa confiscată va fi valorificată conform prevederilor legale, iar contravaloarea acesteia va constitui venit la bugetul de stat. Atragem atenţia asupra necesităţii prezentării si completării corespunzătoare a documentelor de însoţire a mărfurilor transportate, pentru evitarea confiscării acestora”, a precizat Sorin CIRŢI, comisar şef secţie Garda Financiară Arad.

 

Read more

La Bursa din Sibiu, luna noiembrie s-a incheiat cu un volum record pe anul in curs, fiind tranzactionate 222,664 derivate (221,813 futures si 851 optiuni), cu o valoare de peste 1,8 miliarde de lei, în crestere cu peste 6% fata de luna septembrie 2011, care detinea precedentul record. In  noiembrie 2010 s-au tranzactionat 90.225 contracte futures si optiuni, asadar un plus de lichiditate de 146% in acest an.

“Prelungirea programului de tranzactionare pana la ora 23.15, cresterea numarului de  produse care beneficiaza de market makeri (12), programele de marketing si publicitate lansate de Sibex si nu in ultimul rand volatilitatea au dus la cresterea volumelor”, a declarat Ovidiu Petru, director marketing Sibex.

Derivatele a caror active suport sunt tranzacţionate pe pieţele internaţionale au generat o lichiditate foarte buna, in special indicele Dow Jones care a fost foarte volatil. In aceasta luna s-a inregistrat un nou record în ceea ce priveşte numărul de contracte încheiate la Sibiu pe acest produs, respectiv 128,432. DEDJIA a fost lider de lichiditate, cu o cota de piata de 57,9% din total contrcate incheiate.

Pe celelalte pozitii s-au situat contractul futures pe uncia de aur cu 18.59% cota de piata  si 41,239  contracte incheiate, iar pe pozitia a treia s-a aflat perechea valutara Eur/Usd cu un rulaj de 23,355 contracte, Derivatul SIF Oltenia s-a plasat pe pozitia a patra cu 21,282 contracte futures si o cota de piata de 9,60%.

Volume bune si pe piata spot, unde s-au tranzactionat 1.901.257 de actiuni, cu o valoare de 2,649,834.23 de lei.

Read more
Banca Nationala a Romaniei (BNR) a publicat luni un curs de referinta de 4,3530 lei pentru un euro, valoare cu doar 0,05 bani mai mica decat cea afisata la sfarsitul saptamanii trecute.

Pe piata valutara, leul a fost static in sedinta de vineri, tranzactionandu-se intre 4,3500 si 4,3620 unitati/euro si inchizand sedinta la 4,3550 unitati/euro.

Economistii ING Bank cred ca leul se va tranzactiona cu o tendinta de apreciere in sedinta de luni, avand in vedere evolutia pozitiva a burselor europene din prima parte a sedintei.

Moneda nationala a pierdut teren in fata dolarului american, cursul BNR fiind de 3,2363 lei pentru un dolar, fata de 3,2278 lei/dolar cat a fost vineri.

Comparativ cu sfarsitul saptamanii trecute, leul a castigat 0,20 bani in fata francului elvetian, cursul ajungand la 3,5170 lei/franc. In acelasi timp, 100 de yeni japonezi au fost cotati la 4,1495 lei, dupa ce vineri cursul bancii centrale a fost de 4,1452 lei pentru 100 de yeni.

Read more

Urmare unor controale inopinate efectuate de catre organele de inspectie fiscala din cadrul DGFP ARAD – Activitatea de Inspecţie Fiscală, desfasurate la o societate cu specific de comercializare componente de calculator, s-a constatat ca societatea nu functioneaza la adresa sediului social declarat, nu detine spatii de depozitare la sediul social declarat existand suspiciuni in ceea ce priveste realitatea operatiunilor economice desfasurate de catre societate. Intrucat agentul economic s-a sustras de la efectuarea verificarilor prin neprezentarea documentelor financiar-contabile ale societatii, organele de inspectie au emis Sesizare Penala pe numele administratorului societatii.

Organele de inspectie din cadrul DGFP Arad – AIF au extins cercetarile, verificand activitatea societatii de la infiintare, constatand urmatoarele:

Societatea verificata a inregistrat tranzactii cu alte societati din tara, reprezentand componente de calculator, societati la care organele de inspectie din cadrul DGFP Arad-AIF au solicitat efectuarea unor controale incrucisate in vederea certificarii relatiilor comeciale in ceea ce priveste achizitiile si livrarile de componente electronice.

Societatea de la care agentul economic a achizitionat in anul 2007 materiale de constructii, electrocasnice si cu preponderenta componente de calculator nu confirma livrarea bunurilor nedepunand nici o declaratie fiscala privind achizitiile efectuate sau posibilii clienti de la care sa fi obtinut aceste bunuri, organele de inspectie considerand  ca aceste marfuri nu au fost livrate catre agentul economic verificat, respectiv achizitionate, desi ele s-au vandut – operatiunile fiind fictive.

Societatea de la care agentul economic a achizitionat in anii 2009 si 2010 componente de calculator declara o singura societate ca fiind singurul sau furnizor de marfuri, iar acea societate nu declara nici o livrari de bunuri incepand cu anul 2009, neconfirmand astfel vanzarea bunurilor. Acea societate in perioada 2009-2010 declara achizitii intracomunitare pe care furnizorii acestuia nu le-a declarat, neconfirmand astfel aceste posibile achizitii. Organele de inspectie considera ca societatea de la care agentul economic a achizitionat in anii 2009 si 2010 componente de calculator, nu a achizitionat marfurile vandute, operatiunile efectuate fiind operatiuni fictive.

In ceea ce priveste transportul marfurilor expediate de societatea verificata, urmare solicitarii de control incrucisat efectuat de organele de control din tara, in actul de control incheiat au precizat faptul ca: “Aceste tranzactii nu sunt justificate cu documente ce ar atesta legalitatea si realitatea transporturilor, deoarece contribuabilul nu detine comanda, foi de parcurs, CMR, ş.a.”.

Societatea verificata a inregistrat in evidenta contabila prestari de servicii reprezentand studiu de piata pentru produse PC de la o firma din Bucuresti care nu a depus nici un fel de declaratii de la infiintare, respectiv din anul 2008 si pana in prezent.

Intrucat societatile care au emis facturi catre agentul economic verificat sunt societati care nu pot justifica nici achizitiile, nici livrarile si nici prestarile de servicii, organele de inspectie au considerat ca toate operatiunile inregistrate in evidenta contabila aferente facturilor reprezentand achizitii de marfa si prestari de servicii sunt fictive, fiind intocmite in scopul deducerii TVA de catre clientii societatii.

Avand in vedere aspectele precizate s-au stabilit in sarcina societatii obligatii fiscale si accesori in suma aproximativa de 10.500.000 lei si de asemenea a fost sesizata Directia Nationala Anticoruptie.

Read more

Saptamana trecuta, la Bursa din Sibiu, derivatele a caror active suport sunt tranzacţionate pe pieţele internaţionale (Dow Jones, uncia de aur, EUR/USD) au inregistrat cele mai mari cresteri. Lichiditatea a fost foarte buna, s-au incheiat peste 40.000 de contracte futures si optiuni, cu o valoare de 390  milioane de lei.

In sectorul indicilor, Dow Jones a castigat pe parcursul saptamanii trecute peste 800 de puncte (+6%), pretul osciland intre un minim de 11.342 puncte atins luni si un maxim de 12.172 puncte inregistrat in sedinta de vineri.

In prima parte a sedintei de vineri tranzactiile pe DEDJIA se faceau la 12.149 puncte in corelatie cu futures-ul de pe pietele europene.Dupa deschiderea bursei de pe Wall Street index-ul a inceput sa  scada. Cotatia stabilita la ora 23.15  a fost 11.980 de puncte.

In sectorul derivatelor pe marfuri, pretul unciei de aur tranzactionat pe futures a castigat peste 66$ saptamana trecuta, urcand pana la 1.760,7, maximul zilei de vineri. La ora 23.15 Sibgold se tranzaciona in scadere, la o cotatie de 1.745,8.

In sectorul valutar, moneda unica europeana  s-a apreciat in raport cu dolarul american trei zile consecutive, perechea EUR/USD urcand pana la 1,3529 maximul zilei de vineri. Eur/Usd a inchis saptamana la 1,3405, pe un volum de 2.131 contracte incheiate, cel mai bun din luna noiembrie. Pe langa volatilitate, spread-ul mic oferit de market makeri (1 pips) a facut acest produs foarte atractiv.

SIF Oltenia liderul de lichiditate din sectorul derivatelor pe actiuni, a avut o evolutie mixta in aceasta saptamana. Dupa o noua amanare a votului privind ridicarea  pragului de deţinere de la 1 la 5% din capitalul SIF-urilor, DESIF5, a scazut marti cu peste 4%, la 1,0192 lei. In sedinta de miercuri, SIF Oltenia a revenit pe plus, cotatia urcand cu 4,77%, la 1,0678 lei. Vineri, DESIF5 a inchis in scadere cu 0,37%, la 1,0639 lei.

Read more

La Bursa din Sibiu, luna noiembrie s-a incheiat cu un volum record pe anul in curs, fiind tranzactionate 222,664 contracte (221,813 futures si 851 optiuni), cu o valoare de 1.836.605.726 lei, în crestere cu peste 6% fata de luna septembrie, care detinea precedentul record pe 2011. Totodata, pentru a treia oara în acest an, lichiditatea s-a situat peste cea din luna similara a anului precedent, cu o crestere de 146%, avand in vedere ca in luna noiembrie 2010 s-au incheiat 90.225 contracte futures si optiuni.

Prelungirea programului de tranzactionare pana la ora 23.15, cresterea numarului de  produse care beneficiaza de market makeri (16), programele de marketing si publicitate lansate de Sibex si nu in ultimul rand volatilitatea au dus la cresterea volumelor.

Derivatele a caror active suport sunt tranzacţionate pe pieţele internaţionale au generat o lichiditate foarte buna, in special indicele Dow Jones care a fost foarte volatil si a oferit posibilitati de castig indiferent de sensul pietei. In aceasta luna s-a inregistrat un nou record în ceea ce priveşte numărul de contracte încheiate la Sibiu pe acest produs, respectiv 128,432. Ponderea DEDJIA în totalul contratelor futures din noiembrie  a fost de 57,9%.

Pe celelalte pozitii s-au situat contractul futures pe uncia de aur cu 18.59% cota de piata  si 41,239  contracte incheiate, iar pe pozitia a treia s-a aflat perechea valutara Eur/Usd cu un rulaj de 23,355 contracte, Derivatul SIF Oltenia s-a plasat pe pozitia a patra cu 21,282 contracte futures si o cota de piata de 9,60%.

Volume bune si pe piata spot, unde s-au tranzactionat 1.901.257 de actiuni, cu o valoare de 2,649,834.23 de lei.

Read more

In sedinta de miercuri, piata futures sibiana a fost dominata de ordine de cumparare, investitorii reactionand la cresterile spectaculoase de pe principalele burse internationale. Pe fondul unor preturi in crestere, s-au tranzactionat 16.790 contracte futures, cu o valoare de 150 milioane de lei, cu 50% mai mult fata de sedinta anterioara. Lichiditatea foarte buna, se datoreaza volatilitatii ridicate inregistrate de activele suport care se tranzactioneaza pe pietele internationale.

Indicele Dow Jones a inregistrat cea mai mare crestere, urcand cu 450 de puncte, la 12.020 puncte, pe un rulaj de 9.845 contracte futures. Avantajul de a tranzactiona simultan cu bursa americana pana la inchiderea ei, bursa cu care Sibex se coreleaza, a oferit investitorilor posibilitatea de a profita de fluctuatiile de pe Wall Street. In trei sedinte de tranzactionare, cotatia DJIA a castigat 900 de puncte, pretul osciland intre un maxim de 12.032 puncte atins miercuri, si un minim de 11.129 puncte atins in data de 25 noiembrie. Astfel, cei care au mizat pe crestere in ultimele trei zile, au inregistrat profit de 150%.

In sectorul derivatelor pe marfuri, pretul unciei de aur a castigat 66$ in ultimele trei zile, cotatia urcand pana la maximul de 1.749,8 inregistrat in sedinta de miercuri. Cotatia de la inchiderea sedintei a fost  de 1.748,3, cu un rulaj de 4.037 contracte.

În sectorul valutar, moneda unica europeana s-a apreciat in fata dolarului, perechea Eur/Usd urcand cu 0,81%, la 1,3441.

Derivatul SIF Oltenia liderul de lichiditate din sectorul financiar, revine pe plus urcand cu 4,77%, la 1,0678  lei, dupa ce a pierdut peste 6% in ultimele doua zile.

Read more

La Bursa din Sibiu, in prima parte a sedintei de miercuri, derivatele a caror active suport sunt tranzacţionate pe pieţele internaţionale au atras cele mai mari volume, in special indicele Dow Jones si uncia de aur, investitorii reactionand la cresterile importante de pe bursele europene. Pana la ora 16.00 s-au incheiat 11.802 contracte futures, cu o valoare de 93 de milioane de lei.

In sectorul indicilor, cu aproximativ o ora inaintea deschiderii bursei de pe Wall Street, bursa cu care Sibex se coreleaza, Dow Jones castiga 255 de puncte, cotatia urcand pana la 11.824. Volatilitatea ridicata a acestui produs a oferit randamente de aproape 50% celor care au mizat pe crestere.

Pretul unciei de aur crestea si el cu 1,68%, la 1.745,9. Pana la ora 16.00, Sibgold (simbolul contractului) a atras peste 3.900 de contracte futures.

În sectorul valutar, euro castiga teren in fata dolarului, perechea Eur/Usd urcand cu peste 1%, la 1,3486, dupa anuntul potrivit caruia cele mai importante banci centrale din lume printre care Banca Centrala Europeana (BCE) si Federal Reserve (Fed), vor facilita posibilitatea bancilor de a cumpara dolari daca au nevoie, actiune menita sa detensioneze sistemul financiar global.

Derivatul SIF Oltenia liderul de lichiditate din sectorul financiar, revine pe plus urcand cu 2,63%, la 1,0460  lei, dupa ce a pierdut peste 6% in ultimele doua zile.

Preţurile de pe piaţa sibiană se pot urmări în timp real accesând www.sibex.ro sau de pe telefonul mobil, la adresa m.sibex.ro.

Read more

Centrul Judeţean APIA Arad prin inspectorii Seviciului Control Teren a început verificările de  respectare a condiţiilor GAEC (Bune Condiţii Agricole şi de Mediu) pe terenurile agricole. Totalitatea terenurilor cu destinaţie agricolă din fondul funciar al României constituie fondul naţional.

Conform art.74 , din Legea fondului funciar nr.18/19.02.1991 republicată:

,,Toţi deţinătorii de terenuri agricole sunt obligaţi să asigure cultivarea acestora şi protecţia solului.

Pentru fermierii care au depus cerere unică pe suprafaţa găsită neîntreţinută, se execută cotrolul clasic la întreaga fermă,conform procedurilor din manualul de control. În cazul în care se constată că s-au efectuat plăţi necuvenite , se aplică procedura de recuperare a acestora conform Manualului de procedură privind administrarea cererilor unice de plată pe suprafaţă , în baza art.80 din Regulamentul CE nr.1122/2009.

Pentru suprafeţele neîntreţinute care nu fac  obiectul cererilor de sprijin Centrul judetean APIA Arad va sesiza în scris primăriile  comunelor, oraşelor, municipiilor , după caz , că deţinătorii de terenuri de pe raza acestora nu îşi îndeplinesc obligaţiile de întreţinere a terenurilor. Fermierii somaţi vor lua măsuri pentru ca terenurile să fie lucrate în termen de cel mult două luni, nerespectarea somaţiei ducând la sancţiuni, până la pierderea dreptului de folosinţă asupra terenurilor(Legea 18/1991).

Read more