News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

88,6% dintre gospodăriile din România au acces la reţeaua de Internet de acasă, în 2024

Ponderea gospodăriilor din România care aveau acces la Internet de acasă a ajuns, în acest an, la 88,6% din total, în creştere cu 2,9 puncte procentuale faţă de anul 2023, arată datele publicate, luni, de Institutul Naţional de Statistică (INS). Conform statisticii oficiale, proporţia persoanelor de 16-74 ani care au folosit vreodată internetul a fost de 94,7%, cu 2,2 puncte procentuale mai mult faţă de anul anterior, scrie agerpres.ro.
Datele INS arată că, în mediul urban, 92,5% dintre gospodării sunt conectate la internet, cu 9,3 puncte procentuale mai mult decât ponderea de 83,2% a gospodăriilor din mediul rural. În profil teritorial, conectarea la internet a fost mai răspândită în cadrul gospodăriilor din regiunea Bucureşti-Ilfov (95,2% gospodării au acces la internet de acasă), urmată de regiunile Vest (92%) şi Nord-Vest (90,2%).
Cele mai mici ponderi ale gospodăriilor conectate la internet sunt înregistrate în regiunile Nord-Est (85,1%) şi Sud-Est (85,2%). Numărul de persoane din gospodării constituie un factor de influenţă important, în ceea ce priveşte conectarea la internet. Faţă de anul 2023, s-a constatat o creştere a ponderii gospodăriilor cu acces la internet în rândul gospodăriilor formate dintr-o singură persoană cu 4,8 puncte procentuale, a celor formate din două persoane cu 3,9 puncte procentuale, iar în rândul celor formate din 3 sau mai multe persoane cu 0,6 puncte procentuale.
Din totalul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 16 şi 74 ani, ponderea persoanelor care utilizează sau au utilizat vreodată internetul a fost de 94,7%, în creştere cu 2,2 puncte procentuale faţă de anul 2023, din care 96,4% au utilizat internetul în ultimele 3 luni. După frecvenţa folosirii internetului, dintre persoanele de 16-74 ani care au utilizat internetul în ultimele 3 luni, 74% au folosit internetul de mai multe ori pe zi, iar 19,5% o dată pe zi au aproape în fiecare zi.
Pe regiuni de dezvoltare, cea mai mare pondere a persoanelor în vârstă de 16-74 ani care utilizează sau au utilizat vreodată internetul a fost de 97,7% în regiunea Bucureşti-Ilfov, urmată de regiunea Nord-Vest cu 96,6% respectiv Vest cu 96,5%. La polul opus se află regiunea Sud-Est cu 92,2%.
Ponderile persoanelor care utilizează internetul descresc odată cu înaintarea în vârstă. Astfel, în anul 2024, ponderea persoanelor care utilizează sau au utilizat vreodată internetul din grupa de vârstă 16-34 ani a fost de 98,9%, în timp ce pentru grupa de vârstă cuprinsă între 55 şi 74 ani a ajuns la 86,2%.
În anul 2023, ponderea persoanelor din România în vârstă de 16-74 ani care au utilizat internetul în ultimele 12 luni a fost de 91,6%, cu 0,8 puncte procentuale sub media Uniunii Europene. Dintre cele 27 de state membre UE, în 15 ţări ponderea persoanelor în vârstă de 16-74 ani care au utilizat internetul în ultimele 12 luni a depăşit media europeană, cea mai mare pondere
înregistrându-se în Luxemburg (99,4%).
Celelalte 12 state membre UE au înregistrat ponderi mai mici decât media UE, Ungaria (91,8%) plasâƒndu-se imediat sub medie, urmată de Româƒnia (91,6%), distribuţia încheindu-se cu Bulgaria (84%) pe ultima poziţie.
În anul 2023, în România s-a înregistrat o creştere a utilizării internetului, în ultimele 12 luni, în rândul persoanelor de 16-74 ani, cu 2,7 puncte procentuale.

Read more
Top 5 fraude cu reduceri false și investiții miraculoase. Avertismentul Securității Cibernetice de Sărbători

Sezonul sărbătorilor este o perioadă în care tentativele de fraudă online ating cote maxime. Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), Poliția Română și Asociația Română a Băncilor (ARB), inițiatorii proiectului național de conștientizare #SigurantaOnline (sigurantaonline.ro), oferă sfaturi esențiale pentru o vacanță liniștită, fără incidente financiare sau de securitate, scrie observatornews.ro.
Campania SigurantaOnline le oferă utilizatorilor informații clare și utile despre cele mai comune tipuri de fraudă și cum pot fi prevenite.

1. Frauda „Reduceri false”
• Exemplu: Reducerile exagerate sau ofertele care par „prea bune pentru a fi adevărate” sunt adesea capcane. Accesarea linkurilor sau efectuarea plăților prin aceste platforme poate duce la furtul datelor personale și financiare.
• Recomandare: Acordați o atenție sporită site-urilor de cumpărături și evitați mirajul ofertelor prea bune ca să fie adevărate!

2. Frauda de tip „Investiții miraculoase”
• Exemplu: Dacă cineva îți oferă o oportunitate „unică” de investiție cu „zero riscuri” și „venituri garantate” într-un timp scurt, fii sigur că este o fraudă.
• Recomandare: Nu există surse de îmbogățire rapidă! Nu instalați aplicații legate de investiții la cererea unor consultanți financiari și, înainte de a investi, verificați dacă oferta este reală.

3. Frauda de tip Spoofing (preluarea identității altei instituții/persoane)

• Exemplu: Indiferent de numărul/denumirea instituției afișat/ă pe ecranul telefonului, rețineți că niciun angajat al Băncii, Poliției sau altei autorități nu va cere să faceți un transfer, să accesați un credit sau să oferiți datele cardului bancar.
• Recomandare: Nu vă lăsați manipulați! Evitați să faceți orice plată sub presiune! Infractorii pot să folosească orice pretexte, datoria dumneavoastră este să faceți toate verificările înainte de a acționa. Spre exemplu, sunați la bancă apelând numărul de telefon de pe site-ul băncii, dacă primiți un telefon suspect legat de conturile bancare.

4. Frauda „Phishing” (e-mailuri sau mesaje suspecte)
• Exemplu: Mesajele care solicită actualizarea urgentă a datelor contului sau confirmarea plății prin linkuri suspecte pot redirecționa utilizatorii către pagini false care colectează informații sensibile.
• Recomandare: Actualizați datele personale prin canalele oficiale puse la dispoziție de banca la care aveți cont. Nu furnizați niciodată datele de conectate la Intermet/Mobile Banking și nici datele de pe fața și spatele cardului. Datele de card se folosesc doar de utilizatorul acestuia când efectuează plăți pe site-uri securizate și nu atunci când este conentat la o rețea WI-FI public, ci trebuie să fie securizată.

5. Frauda „Social Media Giveaway”
• Exemplu: Concursurile false de pe rețele sociale care solicită date personale sau plăți „pentru revendicarea premiului” pot fi capcane pentru furtul identității sau accesarea conturilor financiare.
• Rămâneți vigilenți la tentativele de fraudă online.

Autoritățile oferă și alte recomandări pentru sărbători liniștite: „Folosiți metode sigure de plată prin platforme recunoscute. Protejați-vă dispozitivele cu software actualizat și cu soluții antivirus. Nu partajați niciodată datele sensibile, cum ar fi PIN-ul cardului sau parolele, prin e-mail sau telefon. Fiți vigilenți la orice ofertă prea bună pentru a fi adevărată”.

Read more
Romsilva oferă la vânzare peste 18 de mii de pomi de Crăciun, în sezonul sărbătorilor de iarnă   

În sezonul sărbătorilor de iarnă, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, prin unitățile sale teritoriale, oferă la vânzare 18.547 de pomi de Crăciun. Dintre aceștia, 13.902 sunt din specia brad, iar alți 4.645 sunt din specia molid sau alte specii de rășinoase.

Majoritatea pomilor de Crăciun provin din culturi specializate, din pepinierele silvice ale Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, un număr mai mic fiind recoltați din suprafețele de fond forestier regenerate natural, care au o densitate foarte mare.

Direcțiile și ocoalele silvice din cadrul Romsilva vor onora, cu prioritate, cererile populației, prin vânzarea directă. Valorificarea către operatori economici se va face numai în limita excedentului.

Prețurile la achiziția directă, de la ocoalele silvice, depozite sau locurile de recoltare, sunt la același nivel ca cele din ultimii ani, pornind de la 15 lei pentru un pom de Crăciun, specia molid cu înălțimea de până în 1,3 metri, și ajungând la 35 de lei pentru un exemplar de brad cu înălțimea între 2 și 3 metri.

Pomii de Crăciun sunt vânduți la sediile ocoalelor silvice, în special cele din zonele de munte și deal, iar persoanele fizice au prioritate la achiziționarea acestora.

Ocoalele silvice oferă, la cerere, pomi de Crăciun cu rădăcină protejată sau la ghiveci, care pot fi replantați, o soluție recomandată. Această opțiune include costuri suplimentare.

De asemenea, în cazul în care unitățile din subordinea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva vând pomii de Crăciun în piețe sau alte locuri amenajate, costurile de transport, manipulare și depozitare vor fi incluse, suplimentar, în prețul final de vânzare.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează circa 3,13 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului, circa 48% din pădurile țării, și asigură servicii silvice pentru circa un milion hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate.

Toate pădurile proprietatea publică a statului dețin certificarea managementului forestier în sisteme internaționale.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează 22 de parcuri naționale și naturale, cu o suprafață cumulată de peste 850.000 de hectare, precum și 12 herghelii de stat.

Read more
Lapoviţă, ninsoare şi intensificări ale vântului, în întreaga ţară, până sâmbătă seara

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o informare de precipitaţii moderate cantitativ, polei, ninsori şi intensificări ale vântului, valabilă până sâmbătă seara în întreaga ţară.
Conform prognozei de specialitate, în intervalul 5 decembrie, ora 22:00 – 7 decembrie, ora 18:00, temporar vor fi precipitaţii în cea mai mare parte a ţării. Vor predomina ploile, însă în noaptea de joi spre vineri (5/6 decembrie) şi în dimineaţa zilei de vineri, în nordul Olteniei şi al Munteniei, în sudul şi estul Transilvaniei şi în Moldova, vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Izolat, se va depune polei.
La munte vor predomina ninsorile şi mai ales în Munţii Banatului, Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii de Curbură se va depune strat de zăpadă, în general de până la 10 – 15 cm.
De asemenea, se vor acumula cantităţi de precipitaţii local de 10 – 15 l/mp, iar îndeosebi la munte şi în sud-vest, pe arii restrânse, de peste 20 l/mp. Local şi temporar vor fi intensificări ale vântului în zona montană înaltă, cu viteze de până la 40-60 km/h, scrie agerpres.ro.

Read more
Zeci de mii de persoane ar putea să nu își primească pensiile înainte de sărbători

Românii care și-au depus dosarele de pensionare în această toamnă ar putea să nu își primească pensiile nici în luna decembrie, din cauza unor probleme tehnice majore legate de softul care ar trebui să genereze deciziile de pensionare. Deși acest sistem informatic, care a costat milioane de euro, a început să funcționeze abia ieri, se confruntă în continuare cu erori care complică procesul de soluționare a cererilor.
Surse din cadrul caselor teritoriale de pensii afirmă că multe date trebuie introduse manual din cauza erorilor generate de aplicație, în special legate de calculul punctajului pentru pensionari. Acest proces manual încetinește semnificativ emiterea deciziilor. Accesul la aplicație a fost acordat caselor teritoriale abia ieri după-amiază, însă în această dimineață au fost efectuate noi actualizări pentru a remedia problemele.
Corpul de control al Ministerului Muncii a fost trimis la Casa Națională de Pensii pentru a verifica situația, însă impactul asupra pensionarilor rămâne semnificativ. În teritoriu, se depun eforturi intense pentru ca măcar românii care au depus cererile de pensionare în luna septembrie să își primească pensiile înainte de sărbători. Totuși, este posibil ca mulți dintre cei care au depus cererile în lunile octombrie și noiembrie să nu își primească pensiile în termenul legal de 45 de zile.
Pe lângă întârzierile la noile cereri de pensionare, o altă categorie afectată este a celor care au depus cereri de revizuire după recalculările impuse de noua lege a pensiilor. Acești pensionari ar fi trebuit să primească majorările promise în luna decembrie, însă mulți încă așteaptă deciziile finale pentru a afla dacă vor beneficia de creșteri, scrie antena3.ro.

Read more
PSD, PNL, USR și UDMR semnează astăzi acordul pentru viitorul guvern

PSD, PNL, USR și UDMR vor semna un acord, miercuri, pentru formarea unei coaliții pro-occidentale. Discuțiile cu reprezentanții tuturor partidelor vor avea loc de la ora 17.00. Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că există o majoritate parlamentară formată din PSD, PNL, USR, UDMR și minorități care să mențină România pe drumul european și pro-NATO.
Discuțiile vor fi pentru susținerea Elenei Lasconi în turul doi la prezidențiale și pentru formarea unui guvern și a majorității parlamentare. Toate formațiunile pro-europene vor să dețină controlul în Parlament, în fața partidelor extremiste.
PNL și-a exprimat deja public susținerea pentru Elena Lasconi. La fel și UDMR. Liderul PSD Marcel Ciolacu a declarat că românii trebuie să decidă singuri între cei doi candidați, dar a subliniat că PSD susține drumul pro-european și pro-NATO.
Marți seară, Elena Lasconi a discutat cu Marcel Ciolacu, iar acum două zile cu Ilie Bolojan, liderul interimar al PNL. Ilie Bolojan spunea marți că chiar dacă măsurile prezentate de el la preluarea șefiei interimare nu sunt toate respectet, liberalii sunt dispuși la compromis pentru a se crea majoritatea necesară, scrie antena3.ro.

Read more
ANAF a respins 100.000 de cereri de amnistie fiscală

Ministerul Finanţelor a încasat 5,6 miliarde de lei din amnistia fiscală, în contextul în care ţinta acestui demers a fost revizuită în noiembrie la 5,6-6 miliarde de lei, scrie hotnews.ro.
Astfel, până la termenul limită (25 noiembrie), 202.479 de firme şi persoane fizice au cerut să beneficieze de amnistie, din care 99.758 cereri au fost respinse.
În urma celor 50.390 cereri aprobate, statul a încasat 5,61 miliarde lei din datoriile anterioare datei de 31 august (data până la care se aplică amnistia) şi a iertat obligaţii fiscale (dobânzi şi accesorii la firme, iar la populaţie suplimentar şi ştergeri din principal) în valoare de 4,59 miliarde lei.
ANAF mai are în curs de soluţionare 52.331 cereri, în contextul în care termenul pentru soluţionarea solicitărilor a fost extins până pe 19 decembrie. Termenul limită pentru depunerea notificării a fost 25 noiembrie.
Guvernul a adoptat în a doua jumătate a lunii noiembrie o serie de modificări la amnistia fiscală. Modificările fiscale vizează anumite situaţii în care ANAF emite decizii de anulare a unor obligaţii fiscale, inclusiv din oficiu. Termenul pentru aplicarea amnistiei fiscale, în ceea ce priveşte plata efectivă a restanţelor, a fost prelungit până la 19 decembrie 2024, în condiţiile în care un număr foarte mare de contribuabili şi-au prezentat deja intenţia să beneficieze de această măsură.

Read more
Facturile la gaze ar putea crește în medie cu 150 de lei, de la 1 ianuarie

Facturile la gaze naturale pentru consumatorii casnici din România vor crește, în medie, cu 150 de lei pe lună începând cu 1 ianuarie 2025, potrivit Asociației Furnizorilor de Energie din România (AFEER).
Această majorare survine din cauza unei erori legislative legate de plafonarea prețurilor, care nu a fost corectată în Parlament. În prezent, prețul gazelor pentru consumatorii casnici este plafonat la 0,31 lei/kWh, însă furnizorii cumpără gaze la un preț plafonat mai mic, de 120 lei/MWh.
Problema apare deoarece această plafonare pentru furnizori expiră la 31 decembrie 2024, în timp ce plafonarea prețului pentru consumatori continuă până la 31 martie 2025.
După această dată, furnizorii vor fi nevoiți să achiziționeze gaze la prețuri de piață, care variază între 220 și 250 lei/MWh, dublu față de plafonul actual.
Laurențiu Urluescu, președintele AFEER, a explicat că neprelungirea plafonării pentru furnizori vă duce la o creștere a facturilor cu aproximativ 10%, ceea ce înseamnă o majorare de 150 de lei pentru o factură medie de 1.500 de lei.
Această situație afectează aproximativ 4,5 milioane de consumatori casnici de gaze din România. În lipsa unor soluții legislative rapide, aceștia vor suporta integral creșterea de prețuri în plină iarnă.
Problema este amplificată de contextul internațional. Prețurile gazelor pe bursele europene au crescut cu 23% în noiembrie 2024, din cauza temperaturilor scăzute, a cererii ridicate și a reducerii stocurilor de gaze. În plus, există riscul că livrările de gaze prin Ucraina să fie oprite de la 1 ianuarie 2025, ceea ce ar pune presiune suplimentară pe prețuri.
Potrivit Asociației Energia Inteligentă, în România, rezervele de gaze au scăzut deja cu 12% în noiembrie 2024, iar importurile au crescut pentru a acoperi cererea. Dependența de importuri și prețurile mai mari pe burse ar putea înrăutăți și mai mult situația.
O lege care ar fi trebuit să prelungească plafonarea prețurilor a fost blocată din cauza unui amendament fără legătură cu subiectul, legat de prosumatori. Proiectul a fost întors în Parlament de președintele Klaus Iohannis și se află încă în dezbatere. Lipsa unei decizii rapide lasă milioane de consumatori expuși la o creștere semnificativă a costurilor de încălzire în sezonul rece, scrie tvrinfo.ro.

Read more
TikTok afirmă că a eliminat un grup de influenceri pro-ruși din România

TikTok a recunoscut că a eliminat un „grup” de conturi care susțineau „un naționalist de extremă dreapta pro-rus” care a devenit principalul candidat la alegerile prezidențiale din România, notează stiripesurse.ro.
Brie Pegum, director global de produse la compania chineză de social media, a fost interogat marți de Parlamentul European cu privire la rolul jucat de platformă în votul din România. Bucureștiul a cerut Bruxelles-ului să deschidă o anchetă cu privire la modul în care algoritmii TikTok l-ar fi favorizat pe Călin Georgescu, candidatul marginal care a câștigat în mod surprinzător primul tur de scrutin.
Pegum a declarat că două „grupuri” de conturi care îl susțin pe Georgescu și un alt candidat au încălcat regulile platformei care interzic publicitatea politică nemarcată. Celălalt candidat care a beneficiat de acest tip de sprijin a fost fostul adjunct al șefului NATO, Mircea Geoană, a declarat Pegum. Geoană a obținut 6% din voturi.
Oficialul TikTok a adăugat că 66.000 de conturi false și 10 milioane de adepți falși au fost eliminați înainte de alegeri. Anterior, a fost eliminat un cont cu 299.000 de urmăritori legat de partidul AUR, a declarat Caroline Greer, director de politici publice la TikTok.
Georgescu a devenit viral pe platformă și a câștigat mai mult de 20% din voturi pe 24 noiembrie, pentru a intra în turul doi împotriva liberalei Elena Lasconi duminică.

Read more
Bilete de tren mai scumpe, din 15 decembrie

Biletele de tren se scumpesc din 15 decembrie. Începând cu 15 decembrie 2024, odată cu intrarea în vigoare a noului mers al trenurilor 2024-2025, prețurile biletelor de tren vor crește cu 4,6%, reflectând ajustarea la inflație.

CFR Călători va opera zilnic, în medie, 1.100 de trenuri, asigurând conexiuni interne și internaționale până în decembrie 2025.

Conform Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF), iată câteva dintre noile tarife:

• Abonamente metropolitane București:
o 3 ore: 12,5 lei (anterior 12 lei),
o 24 de ore: 22 de lei (de la 21 de lei),
o 72 de ore: 63 de lei (anterior 60 de lei),
o 7 zile: 131 de lei (în creștere de la 125 de lei).

• Călătorii spre Aeroportul Henri Coandă:
o Vor costa 6 lei, față de 5,5 lei în prezent.
Rezervarea locurilor:
o Trenurile InterCity: 6 lei, indiferent de clasă.
o Trenurile Regio și Interregio: între 1,5 lei și 6 lei, în funcție de distanță.

Vagoane de dormit și cușete:
o Cabină single: 235,5 lei (anterior 225 lei).
o Pat într-o cabină cu 4 locuri: 81,5 lei (de la 78 de lei).
o Pat într-o cabină cu 6 locuri: 60,5 lei (anterior 58 de lei).

În cadrul noului Mers al Trenurilor, patru garnituri moderne RE-IR Alstom Coradia Stream vor asigura legătura rapidă între București și Brașov. Detalii despre aceste trenuri:

• IR 16001: Plecare din București Nord la 06:31, sosire în Brașov la 08:59. Durată: 2h28m.
• IR 16004: Plecare din Brașov la 16:27, sosire în București Nord la 19:00. Durată: 2h33m.

În plus, CFR Călători introduce și trenuri internaționale pentru a îmbunătăți conexiunile cu Europa:
• IR 72 „Traianus”: Craiova – Budapesta Keleti.
• IR 73 „Traianus”: Budapesta Keleti – Craiova.

Creșterea tarifelor vine pe fondul eforturilor CFR de a moderniza serviciile și de a acoperi costurile în creștere. Totuși, măsura ar putea reprezenta o povară suplimentară pentru călători, în special pentru cei care folosesc frecvent trenul.

Pasagerii sunt încurajați să achiziționeze bilete și abonamente din timp pentru a beneficia de reduceri sau pachete promoționale disponibile online, scrie tvrinfo.ro.

Read more