Prezent în orice cămară, bicarbonatul de sodiu vine în ajutorul gospodinelor la igienizarea diferitelor obiecte din casă şi este util la prepararea unor delicatese. Puţini ştiu însă că acest praf alb are şi proprietăţi terapeutice. Iată câteva dintre ele!
Dureri de gât
Gargara cu bicarbonat de sodiu este foarte eficientă pentru calmarea durerilor de gât. Umpleţi un pahar cu apă călduţă, adăugaţi 1 linguriţă de zeamă de lămâie şi diluaţi apoi, în ea, 1 linguriţă de bicarbonat de sodiu. Amestecaţi bine şi faceţi gargară cu această soluţie o dată pe zi, până la vindecare.
Gingii dureroase
În caz că vă dor gingiile, preparaţi o soluţie simplă, compusă din 2 linguri de bicarbonat de sodiu diluate într-un bol (mic) de apă călduţă. Faceţi spălături bucale clasice: ţineţi câteva secunde apa cu bicarbonat în gură, impregnând bine gingiile, şi scuipaţi-o după aceea. Repetaţi până la ameliorare, conform www.formula-as.ro.
Micoze
Pentru combaterea micozelor, amestecaţi 3 doze de bicarbonat de sodiu cu 1 doză de oţet de mere, până ce obţineţi un preparat de consistenţa unei paste. Aplicaţi pasta pe zona afectată şi lăsaţi-o să acţioneze 20-30 de minute. Reluaţi tratamentul zilnic, de câte 2 ori pe zi, până la o ameliorare sensibilă.
Nervozitate, oboseală
Bicarbonatul funcţionează foarte bine ca sare de baie, pentru destindere, şi favorizează relaxarea. Iată o reţetă de baie cu proprietăţi extrem de relaxante şi regeneratoare: diluaţi circa 7 linguri de bicarbonat în apa de baie fierbinte sau călduţă. Staţi în apă maximum 15-20 de minute şi relaxaţi-vă. Această baie, uşor de realizat, destinde şi calmează toate tensiunile corpului. Şi, în acelaşi timp, veţi simţi şi o relaxare interioară profundă.
Ochi inflamaţi
Dacă suferiţi de o uşoară inflamaţie a ochilor, folosiţi comprese cu bicarbonat de sodiu. Umpleţi un bol mic cu apă caldă şi adăugaţi 1 linguriţă de bicarbonat de sodiu. Îmbibaţi în apa cu bicarbonat două bucăţi (discuri) de vată curate, stoarceţi-le bine, lăsaţi-le să se răcească suficient şi aplicaţi-le pe ochii închişi, lăsându-le să acţioneze câteva minute. Repetaţi operaţiunea până la constatarea unui rezultat pozitiv. Acest remediu poate fi aplicat doar în cazul unor iritaţii uşoare, provocate de fum sau de anumite substanţe poluante din atmosferă.
Negi
Aplicaţi pe negi, de 2-3 ori pe zi, o pastă preparată dintr-o linguriţă de bicarbonat şi 2 linguri de apă. Lăsaţi pasta pe negi cel puţin o oră şi repetaţi procedeul. Negii ar trebui să dispară repede, mai ales cei de dată recentă şi cei relativ superficiali.
Arsuri provocate de soare
În caz de insolaţie (arsuri pe piele), aplicaţi pe zona vătămată câteva comprese îmbibate într-o soluţie de bicarbonat de sodiu (1 lingură de bicarbonat la 250 ml apă). Schimbaţi compresele în mod regulat, cam din 15 în 15 minute, până la atenuarea efectivă a senzaţiei de arsură.
Sursa: click.ro
Tusea, strănuturile, durerile de cap sau iritațiile pot avea numeroase cauze, însă momentul în care se manifestă – dimineața sau seara – îți poate oferi indicii prețioase despre cum să tratezi aceste neplăceri, precum și cauza lor. De exemplu, durerile de cap care apar dimineața pot fi simptome ale sindromului de apnee în somn.
Iată ce trebuie să faci în cazul în care te confrunți cu următoarele simptome!
Durerile de cap
Dimineața: Dacă te trezești, ar putea fi din cauza sindromului de apnee în somn, ceea ce înseamnă că te oprești din respirat în mod repetat în timpul somnului pentru intervale cuprinse între câteva secunde şi un minut sau chiar mai mult. Din acest motiv apare și sforăitul, motiv pentru care se va acumula o cantitate prea mare de dioxid de carbon în sânge, de unde și declanșarea durerii de cap.
De asemenea, sinusurile înfundate pot provoca dureri de cap dimineața, deoarece circulația aerului este restricționată, iar creierul împreună cu celelalte organe nu mai sunt oxigenate așa cum ar trebui.
În timpul zilei: Durerile de cap cronice din timpul zilei se pot declanșa ca urmare a consumului exagerat de cafea sau alte băuturi cofeinizate. Efectele tind să fie cumulative, astfel că durerile se pot manifesta spre după-amiază odată cu creșterea aportului de cofeină. De asemenea, cofeina are efect diuretic și provoacă deshidratare care, la rândul său, declanșează dureri de cap.
Totodată, dacă ai ai consumat zahăr la micul dejun (biscuiți, prăjituri), acest factor poate duce la creșterea nivelului de insulină, urmat de scăderea nivelului de zahăr din sânge, care se asemenea duce la dureri de cap.
Seara: Spre sfârșitul zilei, stresul și oboseala ochilor (de la privitul prelungit în monitor) pot provoca dureri de cap.
Strănutul
Dimineața: Cauza principală a strănuturilor dimineața este alergia. Reflexul de strănut este suprimat în timpul somnului, astfel că persoanele care suferă de alergii încep să strănute atunci când se trezesc. De asemenea, aerul condiționat poate usca căile nazale, factor ce duce la strănut.
În timpul zilei: Dacă strănuți pe tot parcursul zilei, este posibil să te confrunți cu un virus ce provoacă răceli.
Seara: Strănuturile care se agravează ca intensitate spre finalul zilei se pot manifesta din cauza febrei fânului, mai precis alergia la polenul care provine de la arbori și plante. Pentru a minimiza efectele alergiei, trebuie să închizi geamurile și să faci un duș înainte de a te culca, pentru a elimina particulele de polen de pe piele.
Tusea
Dimineața: Dacă obișnuiești să tușești dimineața, este posibil să fie din cauza unei boli pulmonare obstructive, cum ar fi bronșita sau emfizemul – reflexul de tuse apare pentru a elimina mucusul colectat peste noapte în plămâni. Totodată, persoanele care suferă de astm pot tuși frecvent în primele ore ale dimineții.
În timpul zilei: Tusea persistentă din timpul zilei este provocată, adesea, de o infecție virală, cum ar fi răceala sau gripa.
Totodată, dacă tușești după ce ai servit masa, cel mai probabil este din cauza refluxului gastric – sucurile digestive din stomac urcă spre esofac, provocând senzația de arsuri și ulterior tuse.
Seara: Tusea care se manifestă cu precădere seara este specifică persoanelor care suferă de astm. De asemenea, dormitoarele pot fi pline de alergeni ce declanșează alergii comune – acarienii din praful din casă, covoare, lenjeriile de pat etc., astfel că tusea poate fi mai severă seara
Sursa: clicksanatate.ro
Read moreProiectul câştigător va fi recompensat cu suma de 100.000 de dolari.
Cercetătorii din domeniul ştiinţelor neurologice încearcă să găsească noi metode prin intermediul cărora să poată conserva creierul uman, pentru a-l repune în funcţiune ulterior. În acest scop, specialiştii din cadrul Brain Preservation Foundation au lansat o competiţie de proiecte, menite să-i determine pe cercetători să vină cu propuneri privind prezervarea funcţiilor creierului uman pe o perioadă foarte mare de timp. Ideea câştigătoare va fi recompensată cu suma de 100.000 de dolari.
Fundaţia le propune oamenilor de ştiinţă să înceapă cu teste realizate pe animale, care pot fi adaptate mai apoi în cazul subiecţilor umani. La finalul acestor analize, competitorii vor trebui să demonstreze că au dezvoltat o tehnică chirurgicală eficientă, prin intermediul căreia creierul uman poate fi conservat pe o perioadă de cel puţin 100 de ani. Condiţiile principale pe care le pun organizatorii se referă la faptul că participanţii trebuie să folosească pentru studiile lor tehnica de imagistică microscopică disponibilă în momentul de faţă, iar, prin rezultatele pe care le obţin, să demonstreze că procesele neuronale de la nivelul materialului studiat nu au fost alterate.
Până acum, doar doi cercetători s-au înscris în competiţie: Shawn Mikula (Institutul pentru Cercetări Medicale din Heidelberg, Germania) şi compania americană specializată în cercetări de criobiologie, 21st Century Medicine. Mikula s-a prezentat la concurs cu o metodă de tratare chimică a creierelor şoarecilor. Pe de altă parte, americanii au venit cu o tehnică de prezervare criogenică a creierului, ce constă din infuzarea în celulele cerebrale a unui agent chimic fixativ, care previne formarea gheţii din timpul procesului de criogenizare. Compania speră că metoda va putea fi folosită în cazul creierelor iepurilor.
„Sunt sigur că, în viitor, transferul de informaţii de la nivelul materiei noastre cenuşii va fi disponibil pe cale virtuală. Mai mult decât atât, funcţiile organismului nostru vor putea fi transpuse în ţesuturi realizate integral din material sintetic. Acest lucru se va întâmpla de-abia după câteva sute de ani. Mai mult ca sigur că, până atunci, cei mai mulţi dintre noi nu vor mai exista”, a declarat Ken Hayworth, preşedintele Brain Preservation Foundation.
Sursa; DESCOPERA.RO
Read moreÎţi imaginezi mâncarea fără sare? Sigur că nu. Totuşi, în exces, duce la probleme de sănătate precum hipertensiunea. Află din numărul de februarie al revistei “Click! Sănătate” ce sfaturi să urmezi pentru a reduce consumul de sare!
Consumul de sare nu este ceva nociv, clorura de sodiu având rolul lui bine definit. Se poate chiar spune că acest element chimic este vital pentru buna funcţionare a organismului. Ceea ce este dăunător este excesul. Doza zilnică recomandată de sare pentru adulţi este de 6 grame. Un consum exagerat atrage o serie de pericole pentru sănătate. Primul este creşterea valorii tensiunii arteriale. Iar de la hipertensiune până la probleme cardiace nu este decât un pas.
Cercetări recente au arătat că sarea în exces poate fi vinovată şi de apariţia osteoporozei, din cauza faptului că favorizează eliminarea unei cantităţi mari de calciu în urină, ceea ce conduce la fragilizarea oaselor.
Atenţie la sarea ascunsă!
- Dacă ţi-ai propus să reduci consumul de sare, înainte de orice trebuie să ştii de ce alimente să te fereşti.
- Sosuri din conserve – mai ales cel de roşii (pe care îl consumi fără zgârcenie la paste sau pizza). Îţi pare dulce la gust, dar dacă ai şti câtă sare ascunde… Valabil şi pentru muştar;
- Sticksurile, chipsurile, alunele, covrigeii;
- Supele instant;
- Mezelurile şi peştele afumat;
- Pâinea ne furnizează 7% din totalul zilnic de sare.
-
Mizează pe mirodenii
Consumul crescut de sare este „boala” omului modern şi asta pentru că, din lipsă acută de timp, ne dăm în vânt după produse procesate, cu conţinut mare de sodiu. Uităm că alimentele conţin sare în stare naturală (inclusiv legumele) şi facem greşeala de a o mai adăuga şi la prepararea mâncărurilor. Iar acest obicei atât de prost are la bază un mit: că fără sare mâncarea nu ar avea nici un gust. Greşit! Există o mulţime de mirodenii care pot da gust mâncării: chimenul, ienibaharul, cimbrul, leuşteanul, mărarul, pătrunjelul, tarhonul şi foile de dafin.
Poate părea destul de greu la început dacă te decizi să reduci cantitatea de sare consumată. Dar nutriţioniştii ne dau asigurări că papilele gustative sunt capabile să se readapteze în doar 3 săptămâni. Mai mult, nu doar că te vei obişnui cu noile gusturi şi îţi vor plăcea, dar dacă cineva îţi va oferi un preparat în care a pus sare cum o făceai tu înainte, ţi se va părea de neconsumat!
Sursa: click.ro
Fostul preşedinte al „Society of Composers & Lyricists”, compozitorul Ray Colcord s-a stins din viață la vârsta de 66 de ani.
Muzicianul suferea de cancer pancreatic. Decesul s-a produs vineri. Colcord şi-a început cariera muzicală cu turnee în Texas, înainte de a deveni directorul departamentului pentru descoperirea şi recrutarea noilor talente în cadrul casei de discuri Columbia Records, scrie MEDIAFAX.
El a fost cel care i-a convins pe membrii trupei Aerosmith să semneze un contract cu Columbia Records. Ray Colcord este şi cel care s-a ocupat de producerea celui de-al doilea album al formaţiei Aerosmith.
Ulterior, Ray Colcord a devenit director muzical pentru trupa de comedie „The Groundlings”, în 1976. A compus şi partituri pentru coloana sonoră a unor show-uri de televiziune şi filme precum „The Simpsons”, „Lara Croft Tomb Raider: The Cradle of Life” şi „Silver Spoons”.
Sursa: spynews.ro
Read moreDacă vrei să slăbeşti, evită aceste alimente care îţi măresc mai mult senzaţia de foame.
Sucurile
”Cu toate că sucurile şi detoxifierea cu sucuri sunt foarte populare în prezent, procesul prin care sunt obţinute duce la eliminarea celor mai săţioase elemente- fibrele”, explică nutriţionistul Janel Funk. ”În acest fel, rămâi cu o băutură care conţine calorii şi creşte nivelul de zahăr din sânge, ducând apoi la o scădere a acestuia şi crescând senzaţia de foame”, mai spune aceasta. Studiile au arătat că senzaţia de saţietate nu creşte în cazul consumului de sucuri, prin urmare ar fi mai bine să consumaţi apă pentru sete şi hidratare şi fructele ar fi mai bine să le mâncaţi întregi.
Iaurturile degresate
”Cu toate că iaurtul este prezentat ca un aliment foarte sănătos, de fapt depinde ce variantă alegi pentru a-ţi ţine de foame”, spune Kayleen St. John, dietetician la Institutul Natural Gourmet.
Un iaurt cu fructe obişnuit are în jur de 150 de calorii, 6 grame de proteine, 1,5 grame de grăsimi şi în jur de 25 de grame de zahăr. Cantitatea mare de carbohidraţi şi conţinutul mic de grăsimi cu siguranţă nu vor elimina foamea. Drept alternativă, alegeţi un iaurt grecesc care are de două ori cantitatea de proteine şi adăugaţi fructe proaspete, alune şi seminţe pentru a adăuga fibre şi antioxidanţi.
Albuşul de ou
”Există un motiv pentru care ar putea să îţi fie foame la scurt timp după ce mănânci omleta din albuşuri de ou dimineaţa. Cu toate că albuşurile reprezintă o sursă excelentă de proteine, o mare parte a grăsimilor, vitaminelor şi mineralelor se află în gălbenuş, iar o analiză din 2010 publicată în American Journal of Clinical Nutrition a arătat că grăsimile saturate nu sunt asociate unui risc crescut de boli cardiace coronariene, accident vascular cerebral sau boli vasculare coronariene”, spune St. John.
Sosuri de salată fără grăsimi
Acele sosuri pentru salată fără grăsimi deseori conţin foarte multă sare şi zahăr pentru a fi mai gustoase, determinându-ne să turnăm cât mai mult sos pentru a acoperi fiecare bucată de salată. După ce terminăm de mâncat, sarea şi zahărul vor avea drept efect accentuarea foamei.
Mâncărurile etichetate drept sănătoase
Potrivit unui raport publicat într-un jurnal de specialitate, oamenii tind să mănânce cantităţi mai mari din alimentele etichetate drept sănătoase. St. John spune că motivul pentru care comandăm porţii mai mari, dar nu ne săturăm nu este clar, dar cel mai probabil are legătură cu faptul că în mod subconştient identificăm doar mâncărurile nesănătoase drept săţioase.
Zahăr
Zahărul şi toate echivalentele cauzează dependenţă deoarece sunt asociate cu eliberarea sporită de dopamină. Dependenţa de zahăr a devenot prevalentă şi un contribuitor important la criza globală din domeniul sănătăţii, spune nutriţionistul Julieanna Hever. Îndulcitorii rafinaţi şi procesaţi ne determină mereu să mâncăm prea mult, fără a ne oferi şi senzaţia de saţietate. Zahărul din fructe este însă diferit, un om putând să mănânce multe bomboane şi să bea un pahar mare de suc fără a se simţi plin, însă consumul a zece mere sau pere ar fi o provocare, adaugă aceasta.
Batoane de cereale
Batoanele obişnuite de cereale sunt de cele mai multe ori făcute din zahăr şi uleiuri hidrogenate. Acestea conţin mai puţine calorii decât o masă obişnuită şi nu pot fi considerate un înlocuitor.
Ketchup
Înainte de a pune acest sos deasupra cartofilor sau de a-l amesteca cu omleta de la micul dejun, ar trebui să vă gândiţi mai bine. Ketchup, sau orice aliment făcut din sirop de porumb cu multă fructoză (HFCS), nu duce decât la o foame mai mare. HFCS întrerupe metabolismul şi încetineşte producţia de leptină, scrie Time.com.
Brioşele
Cu toate că acestea conţin multe calorii, brioşele sunt făcute dintr-o cantitate mare de zahăr, care este absorbit şi digerat rapid, corpul cerând tot mai mult.
Cereale cu zahăr
Multe cereale îndulcite nu conţin fibre şi proteine, doi nutrinţi necesari dimineaţa pentru a evita o criză de foame. Dacă adăugaţi şi lapte degresat, senzaţia de saţietate va continua să întârzie.
Sursa: gandul.info
Read moreCele mai multe probleme digestive apar ca urmare a consumului redus de fibre, dar și a unor obiceiuri nesănătoase în ceea ce privește alimentația, stilul haotic de viață și stresul.
Balonarea, constipația, arsurile stomacale sau aciditatea gastrică pot fi prevenite prin consumul de fructe, acestea fiind bogate în fibre și enzime care ajută procesul de digestie.
Totodată, medicii recomandă introducerea fructelor colorate în alimentația zilnică și eliminarea alimentelor procesate, cu un conținut ridicat de zahăr. Iată care sunt cele mai bune fructe pentru o digestie sănătoasă!
Pere
O pară de mărime medie conține 4 grame de fibre solubile. În plus, fibrele îmbunătățesc nivelul colesterolului, atenuează sindromul colonului iritabil și vindecă constipația. Începe ziua cu un mic dejun format din cereale integrale și adaugă câteva felii de pară.
Zmeura
Un pumn de zmeură conține 4 grame de fibre, însă este recomandat să le consumați ca atare pentru a avea parte de toți nutrienții fructului.
Papaya
Fructul de papaya conține o enzimă numită papaină, precum și cantități mari de fibre și de potasiu. Papaina are efect antiinflamator asupra stomacului și ajută la digerarea rapidă a proteinelor, fapt ce descurajează refluxul acid. În plus, această enzimă și-a demonstrat eficacitatea în tratarea ulcerului și ameliorarea sindromului de colon iritabil.
Ananas
Ananasul este un alt fruct tropical ce conține enzime digestive puternice. Fructul conține un compus numit bromelaină, o enzimă benefică pentru tulburările digestive cum ar fi balonarea, gazele intestinale, constipația și crampele abdominale.
Fructele uscate
Prunele, curmalele și smochinele, atât cele proaspete, cât și în forma deshidratată, conțin fibre solubile, care ajută tractul digestiv să transporte mâncarea și să elimine toxinele. Totodată, curmalele ajută în digestia zaharurilor și a glutenului.
Sursa: clicksanatate.ro
Read moreÎn ultima perioada presa a tot speculat faptul că Bianca Drăguşanu o să îi dăruiască un copil lui Victor Slav. Blondina nu a confirmat, dar nici nu a infirmat, însă postările sale ridică multe semne de întrebare.
De curând Bianca Drăguşanu i-a făcut din nou pe fanii săi să se întrebe dacă este însărcinată după ce pe pagina ei a apărut o imagine cu câteva articole vestimentare de copil. „Înseamnă că o să ai copil? Ce nume ai vrea să aibă?”, au fost doar câteva întrebări venite din partea internauţilor. Fosta doamnă Slav nu le-a dat prietenilor săi virtuali niciun răspuns, dornică fiind să păstreze misterul, însă speculaţiile par să prindă contur.
Bianca Drăguşanu şi Victor Slav continuă să se iubească nebuneşte, la mai bine de doi ani de când au divorţat. Au avut o relaţie tumultoasă, dar într-un final se pare că cei doi au căzut de acord şi au decis să mai dea o şansă iubirii lor.
Sursa: spynews.ro
Read moreSodiul ajută la menţinerea unei concentraţii corecte a fluidelor corporale, joacă un rol important în transmiterea impulsurilor electrice către terminaţiile nervoase şi contribuie la absorbţia nutrienţilor în celule.
Excesul de sodiu face ca organismul să reţină prea multă apă, aşa încât creşte volumul fluidelor corporale. Mulţi specialişti consideră că sarea duce la hipertensiune arterială, care, la rândul ei, duce la boli coronariene şi accidente vasculare cerebrale. În mod normal, un adult poate să elimine excesul de sodiu prin urină, dar dacă nu are rinichi sănătoşi, sarea poate dăuna, potrivit doctorulzilei.ro.
Specialiştii recomandă să nu consumăm mai mult de şase grame de sare pe zi, adică puţin mai mult de o linguriţă. Dacă am reuşi să ne limităm la cantitatea indicată, am putea preveni câteva sute de mii de infarcturi şi accidente cerebrale pe an.
Sarea pe care o adăugam în mâncare nu depăşeşte 10-15% din consumul zilnic. Astfel, problema nu este în cele două-trei grame de sare, ci în cantităţile mari de sare care fac parte din compoziţia alimentelor procesate. Aproximativ 80% din sarea pe care o consumăm vine din alimentele procesate – mezeluri, conserve, pâine. Studiile au arătat că oamenii nu pot face diferenţa între un produs din carne bogat în sare şi unul mai sărac.
Sarea este adăugată în alimentele procesate şi pentru gust, dar şi pentru a ajuta la conservare. Adevărata problemă nu este sarea de masă, cea pe care o punem noi în mâncare, ci aditivii alimentari care se folosesc la producerea alimentelor procesate. Unii dintre aceştia conţin sodiu foarte mult. Chiar se estimează că 70% din sodiul pe care îl consumăm provine din alimentele procesate. Putem limita cantitatea consumată numai dacă evităm mâncarea procesată. Cei de la OMS estimează că, la nivel mondial, peste patru milioane de decese ar fi evitate, în fiecare an, dacă am învaţa să ne limităm la cele 5 grame de sare pe zi. Cei care nu fac asta riscă un atac vascular cerebral sau boli cardiovasculare grave.
Sursa:stiripesurse.ro
Read moreCu toţii ne dorim o inimă sănătoasă. Pe lângă o dietă cât mai echilibrată şi mişcare zilnic, inima are nevoie şi de un aport optim de lichide pentru a funcţiona normal. Iată ce băuturi recomandă specialiştii!
Un sistem cardiovascular sănătos este deosebit de important pentru funcţionalitatea întregului organism. Cu ajutorul inimii, sângele este pompat în toate celulele şi organele corpului. Acest organ poate dezvolta însă destul de rapid boli cardiovasculare, aşa că, pentru a-l menţine sănătos, trebuie urmată şi o dietă corespunzătoare. Această dietă, pe lângă alimente cu nutrienţi valoroşi, trebuie să prevadă şi un aport de lichide care să asigure hidratarea adecvată a organismului. Pe lângă apă, medicii specialişti recomandă alte trei tipuri de băuturi care, odată consumate, pot contribui la menţinerea unei inimi sănătoase.
Ceaiul verde este o plantă bogată în fier şi antioxidanţi. Datorită acestor însuşiri, el poate diminua creşterea tensiunii arteriale, iar băut timp de un an de zile, poate reduce semnificativ riscul de a dezvolta hipertensiune. Este bine de ştiut însă că acesta nu este indicat să fie consumat de către persoanele cu probleme existente ale cordului.
Cafeaua este şi ea o sursă bogată în antioxidanţi care, odată consumată, poate reduce riscul de dezvoltare a bolilor cardiovasculare. Consumul a maximum trei căni de cafea pe zi poate reduce pericolul de îmbolnăvire, însă dacă se depăşeşte acest nivel de consum zilnic apar riscurile de îmbolnăvire a inimii.
Berea poate fi un adjuvant în prevenirea bolilor cardiovasculare. Consumată cu moderaţie, poate să reducă incidenţa acestora cu până la 30%. Berea conţine multe vitamine benefice organismului, printre care potasiu, magneziu şi vitamine de tip B, dar şi carbohidraţi, asigurând corpului uman 15% din doza zilnică recomandată pentru aceste substanţe.
În plus, consumată moderat, berea poate scădea nivelul de homocisteină din sânge care, în cantităţi mari, este un factor activ pentru producerea bolilor de inimă. “Trebuie avut în vedere faptul că beneficiile pentru organism pot apărea doar atunci când ne încadrăm în limitele consumului moderat: 660 ml/zi pentru bărbaţi şi 330 ml/zi pentru femei, cu o concentraţie alcoolică de maximum 5%”, declară Corina Zugravu, preşedintele Centrului de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie.
Sursa: click.ro










