News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Autorităţile locale consideră că pot dispune de angajaţii instituţiilor publice după cum poftesc. Astfel, poliţiştii locali au fost „mobilizaţi” să salubrizeze ştrandul „Neptun” în vederea deschiderii oficiale, deşi fişa postului nu prevede astfel de activităţi. Mai mulţi poliţişti locali sunt revoltaţi de modul în care sunt folosiţi de administraţia locală şi conducerea instituţiei, dar se tem să îşi facă publice nemulţumirile.

„Avem încă un exemplu de comportament abuziv din partea administraţiei Falcă. Poliţia Comunitară este o instituţie care ar trebui să funcţioneze cu obiective precis definite, pentru asigurarea unui climat de linişte şi ordine publică, dar se pare că intenţia clară a administraţiei este să folosească această instituţie şi pe angajaţii ei după cum îi taie capul pe şefii PDL. Există firme care primesc bani pentru salubrizarea oraşului, pentru amenajarea spaţiilor verzi. Ce fac aceste firme? De ce nu îşi onorează contractele? De ce este nevoie să fie scoasă Poliţia Locală la astfel de activităţi, în loc să îşi facă treaba pentru care a fost înfiinţată?” întreabă Dorel Căprar, preşedintele PSD Arad.

PSD acuză atitudinea discreţionară a celor care conduc administraţia locală şi care consideră că angajaţii instituţiilor publice pot fi trataţi ca nişte sclavi pe plantaţiile baronilor locali ai PDL. „Noi credem că fiecare angajat al instituţiilor publice, al administraţiei locale are drepturi şi obligaţii foarte clar definite, care trebuie respectate. Nimeni nu are dreptul să dispună de ei după cum îl taie capul, nici să îi umilească. Din păcate, în instituţiile publice s-a creat un climat de ameninţări şi teroare iar oamenii se tem să pretindă să li se respecte drepturile, se tem să protesteze. Este o situaţie anormală, pe care o condamnăm cu hotărâre. Nu putem fi de acord cu aceste apucături de tip nazist şi comunist – pentru că numai naziştii şi comuniştii au obligat angajaţii instituţiilor publice să participe, chipurile ca voluntari, dar în timpul serviciului, la realizarea unor lucrări publice. Din păcate, astfel de acţiuni arată că zvonurile potrivit cărora PDL doreşte să folosească abuziv Poliţia Locală, inclusiv în campaniile electorale sau pentru intimidarea unor adversari, pot fi adevărate” a declarat Dorel Căprar.

 

Read more

Organizaţia de Femei a Partidului Conservator şi-a propus să întindă o mână de ajutor celor mai trişti decât noi, acelor persoane care au nevoie de sprijinul comunităţii, îndreptându-se spre aceştia cu cele necesare vieţii pentru a schimba măcar puţin în bine traiul lor. „Cu alimente de bază şi produse gospodăreşti am deschis uşa persoanelor singuratice sau familiilor cu mulţi copii, încercând să completăm golul din sufletul lor. Răsplata pentru aceasta ne-a fost zâmbetul de pe chipul lor trist.

Organizatia de femei a Partidului Conservator împreună cu Asociaţia non-profit Adelina au avut un prim proiect împreună pentru săracii din zona Ineu. În Arad am început o acţiune prin care sâmbăta şi duminica vom oferi cele trei mese unor nevoiaşi” a precizat Camelia Matica, presedinte al Organizatiei de Femei al PC Arad.

Read more
Emil Boc, aflat in plina campanie interna pentru alegerile programate pentru 14 mai, si-a format deja echipa pe prim vicepresedinti. „In urma negocierilor si discutiilor au fost nominalizati Gheorghe Flutur, Roberta Anastase, Gheorghe Falca si Ioan Oltean pentru cele patru functii de prim-vicepresedinti ai PDL”, au declarat sursele citate. De partea cealalta a baricadei, in tabara lui Vasile Blaga nu s-au finalizat negocierile pe functii, Sorin Frunzaverde fiind dat ca sigur drept candidat la una din functiile de prim-vicepresedinte.
Contactat de HotNews.ro, Ioan Oltean a negat ca va candida pentru functia respectiva. „Nu ma intereseaza functia, nu intentionez sa candidez pentru acest post. Ce pot sa va spun este ca pana acum sigur este domnul Flutur, restul ramane de vazut”, a explicat Oltean. Pana la difuzarea informatiei Roberta Anastase, Gheorghe Flutur si Gheorghe Falca (primarul Aradului) nu au putut fi contactati.
In prezent Gheorghe Flutur (presedintele CJ Suceava) si Ioan Oltean sunt vicepresedinti in Biroul Politic Central al PDL iar Roberta Anastase si Gheorghe Falca sunt secretari executivi.
In ceea ce priveste functiile de vicepresedinti nu s-au stabilit exact candidaturile, insa doritori sunt multi. Potrivit acelorasi surse, lideri de organizatii ca George Scripcaru (primarul Brasovului), Stefan Gheorghe (primarul din Piatra Neamt), Florin Popescu (presedintele CJ Dambovita) se vor regasi pe lista nominalizarilor pentru functiile din Biroul Politic Central (BP). Totodata nume ca Elena Udrea, Anca Boagiu, Raluca Turcan si Sever Voinescu vor intra in cursa pentru posturile din conducerea centrala a PDL.
In tabara lui Vasile Blaga nu s-au finalizat discutiile pentru candidaturile din Biroul Politic Central. Conform surselor HotNews.ro, Sorin Frunzaverde intentioneaza sa candideze pentru una din functiile de prim-vicepresedinte.
Sursele citate sustin ca pe lista candidaturilor pentru conducerea centrala a PDL se vor regasi nume ca Radu Berceanu, Cezar Preda, Sulfina Barbu, Gheorghe Albu, Cristian Boureanu si Romeo Raicu.
BP al PDL va fi alcatuit din patru prim-vicepresedinti, 15 vicepresedinti, un secretar general, sase secretari executivi, liderii grupurilor parlamentare si ministri. Democrat liberalii isi vor alege o noua conducere pe 14 mai in cadrul Conventiei Nationale.
Read more

Acţiune de suflet

Politica 25 aprilie 2011 0


Cu ocazia Sărbătorilor Pascale, europarlamentarul Iosif Matula şi Organizaţia de Femei PD-L din Chişineu-Criş au dorit să aducă o rază de bucurie în inimile a câtorva familii nevoiaşe.
Europarlamentarul şi reprezentantele Organizaţiei de Femei PD-L din oraş au vizitat zece familii din Chişineu-Criş şi Nădab şi le-au dăruit pachete cu alimentele necesare unei mese de Paşte.
“Mă bucur că am putut să ajutăm aceste câteva familii nevoiaşe din Chişineu-Criş şi Nădab, în preajma Paştelui. Am decis că cel mai potrivit este să le dăruim alimentele de care au nevoie pentru masa de Paşte, iar oamenii s-au bucurat din tot sufletul”, a spus europarlamentarul Iosif Matula.

Read more

Comisia pentru Cultură şi Educaţie din Parlamentul European a adoptat proiectul de opinie privind viitorul buget al Uniunii Europene. În acest document se regăsesc priorităţile Parlamentului în ceea ce priveşte cultura, educaţia, tineretul, sportul şi mass-media.

Având în vedere că programele din aceste domenii (ex. Erasmus – cu 2,2 milioane de participanţi din anul 1987 când a fost creat, Capitala Culturală Europeană, Tineret în acţiune etc.) sunt printre cele mai vizibile şi populare printre cetăţenii europeni, precum şi faptul că lor li se alocă o parte infimă a bugetului comunitar, europarlamentarii din Comisia pentru Cultură şi Educaţie au cerut suplimentarea fondurilor disponibile.

Totodată, ţinând cont că sportul a devenit unul dintre domeniile care intră în competenţa UE odată cu adoptarea Tratatului de la Lisabona, deputaţii europeni au solicitat Comisiei Europene elaborarea unei strategii care să vizeze atât promovarea sportului de masă, cât şi a celui de performanţă, ca mijloc pentru asigurarea unei societăţi sănătoase, dar şi ca instrument pentru incluziune socială.

Europarlamentarul democrat-liberal Iosif Matula, raportor al Grupului Popularilor Europeni pentru proiectul de opinie privind viitorul buget al UE, este de părere că acesta trebuie structurat în funcţie de Strategia Europa 2020, care doreşte să asigure creştere economică în UE, locuri de muncă pentru cetățeni și o mai mare competitivitate a Uniunii la nivel mondial. „Un buget multianual, pe o perioadă de 7 ani, ar asigura programelor noastre de finanţare o mai mare predictibilitate, oferind, în acelaşi timp, flexibilitate pentru realocarea fondurilor în funcţie de necesităţile de moment. În cadrul viitorului buget, este important să ţinem cont de principiul valorii adăugate europene, realizând la nivel comunitar acele proiecte pentru care cheltuielile se dovedesc mai eficiente decât cheltuielile naţionale. În ceea ce priveşte programele de învăţare continuă, în cazul cărora cererea depăşeşte semnificativ oferta, consider că trebuie extinse posibilităţile de mobilitate a elevilor, studenţilor şi profesorilor” a declarat europarlamentarul Iosif Matula. Potrivit acestuia, pentru a atinge obiectivele Strategiei Europa 2020, trebuie alocate suficiente resurse şi timp unor acţiuni care vor asigura un plus de competitivitate societăţii europene: reducerea abandonului şcolar timpuriu la mai puţin de 10%, creşterea la 40% a procentului celor care urmează învăţământul superior, creşterea atractivităţii formării profesionale – obiective prin care UE va asigura şanse mai mari de angajare tinerilor, în funcţie de cerinţele pieţei muncii.

Read more


Guvernul a acceptat, luni (18 aprilie) , o serie de amendamente depuse de parlamentari la proiectul legii de uniformizare a salariilor din învăţământ în anul 2011 prin care personalului didactic auxiliar i se aplică gradaţia de merit, pentru creşterea veniturilor.

Astfel, amendamentele depuse de deputatul PDL Marius Göndör elimină o serie de prevederi din proiectul iniţiat de ministerele Educaţiei, Muncii şi Finanţelor care blocau acordarea gradaţiei de merit personalului didactic auxiliar începând cu data 1 septembrie 2011.

Un alt amendament depus de deputatul arădean şi acceptat de Guvern elimină din textul iniţiat de cele trei ministere posibilitatea ca dascălilor care predau în localităţi izolate să li se diminueze veniturile rezultate din indemnizaţia de până la 20% din salariul de încadrare ce le este acordată.

“Persoanele care beneficiau la 31 decembrie 2009 de un procent mai mare decât cel stabilit în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 1613/2009 primesc o compensaţie tranzitorie, calculată prin aplicarea diferenţei de procent asupra salariului de încadrare prevăzut în Anexa nr. 2 (care se referă la grilele de salarizare – n.r.) la prezenta lege, în măsura în care îşi desfăşoară activitatea cel puţin în aceleaşi condiţii de izolare. Începând cu 1 septembrie 2011, pentru personalul didactic calificat nou încadrat se acordă numai indemnizaţia de până la 20% din salariul de încadrare prevăzut în Anexa nr. 2 stabilită în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 1613/2009″, stipula proiectul iniţial al celor trei ministere.

Prin amendamentul deputatul democrat-liberal Marius Göndör, ultima frază este eliminată.

“Prin excepţie de la prevederile alin. 1, persoanele care beneficiau la 31 decembrie 2009 de un procent mai mare decât cel stabilit în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 1613/2009 primesc o compensaţie tranzitorie, calculată prin aplicarea diferenţei de procent asupra salariului de încadrare prevăzut în Anexa nr. 2 la prezenta lege, în măsura în care îşi desfăşoară activitatea în localităţi izolate”, stipulează articolul în urma modificării.

“Amendamentele făcute au ţinut cont de faptul că prevederile iniţiale ale actului normative conduceau la scăderi de salarii faţă de perioada anterioară intrării sale în vigoare. Mă declar satisfacut ca am putut remedia aceste neajunsuri însă incerc şi un sentiment de regret datorat de faptul că oficialii ai Ministerului Educaţiei şi-au pus semnătura pe actul normativ respective, fără a le sesiza” a declarat deputatul Marius Göndör

Dintr-un total de 15 amendamente depuse la acest proiect de lege, Guvernul a acceptat 6, toate acestea fiind depuse de către deputatul arădean al partidului democrat- liberal. (comunicat)

 

Read more


Reprezentanţii organizaţiei de tineret a Partidului Conservator Arad reclamă faptul că autorităţile locale le-au refuzat aprobarea organizării unei acţiuni de ecologizare. Tinerii conservatori spun că intenţionau să ecologizeze lacul de la Pădurice, dar acest lucru nu le-a fost permis.
„Deşi ştim că Primaria Arad are în vedere un proiect privind curăţarea şi amenajarea parcului şi a lacului de la Pădurice, noi, tinerii conservatori din Arad, am vrut să începem o acţiune de ecologizare în acea zonă, pentru că este una foarte frumoasă, ce ar putea deveni un loc de agrement minunat acum şi nu peste 2-3 ani. Am dorit să curăţăm parcul de gunoaiele aruncate peste tot şi chiar să efectuăm o acţiune mai amplă de curăţare a lacului, nu doar de suprafaţă. Din păcate, aprobarea ne-a fost respinsă, aşa că nu am putut duce la bun sfârşit această acţiune, al cărei rezultat ar fi bucurat orice arădean. Nu ne vom lăsa bătuţi şi vom mai depune încă o cerere, şi încă una, până vom reuşi să facem ceva frumos pentru Arad”, au precizat reprezentanţii tinerilor conservatori arădeni.

Read more


După ce şi PNL a făcut acelaşi lucru zilele trecute, PSD Arad acuză PDL că oferă pomeni electorale. „Se ştie bine că strategia PDL, în condiţiile unei guvernări care a prejudiciat grav majoritatea populaţiei, este de a da pomeni electorale. Suntem însă convinşi că oamenii au început să îşi dea seama că această guvernare patronează un sistem în care „băieţii deştepţi” se îmbogăţesc din bani publici, iau cu şapte mâini tot ce apucă de la oameni şi dau înapoi cu o mână!”, se arată într-un comunicat de presă al PSD.
„Este extrem de deranjant că PDL Arad nu respectă nici legea, nici bunul simţ şi a început să facă politică în şcoli şi grădiniţe. După modelul Elena Udrea, în şcolile şi grădiniţele arădene, copiii au primit cadouri însoţite de imaginea şi mesajele unor politicieni. Pe bună dreptate, foarte mulţi părinţi şi cadre didactice ne-au semnalat revoltaţi cadourile electorale din şcoli. Unii profesori ne-au spus chiar că în ultima perioadă au solicitat reparaţii elementare la şcoli şi grădiniţe, dar li s-a spus că nu sunt bani. Nu sunt bani nici pentru respectarea legilor referitoare la salarizarea cadrelor didactice, în schimb politicienii PDL găsesc bani pentru pomeni electorale!”, se mai arată în comunicat.
„În preajma unor sfinte sărbători, PDL se comportă imoral. Practic, PDL ia de la bunici, prin impozitarea pensiilor, prin majorări indirecte de impozite şi prin plafonarea accesului la medicamente gratuite şi compensate şi încearcă să câştige popularitate cu cadouri date copiilor. Ar trebui să se abţină de la acţiuni cu clară conotaţie politică în şcoli. Politicienii PDL ne vorbesc despre faptul că România nu are bani pentru salarii, medicamente, spitale, cheltuieli sociale. Constatăm însă că politicienii PDL au foarte mulţi bani. De unde provin aceşti bani? Cum pot politicienii PDL din Arad – majoritatea nu au afaceri, trăiesc din funcţii publice, din bani publici – să arunce zeci, sute de milioane de lei vechi pentru cadouri? Este un semn clar că se încearcă începând de acum cumpărarea electoratului. Clientela PDL se teme că pierde vaca de muls numită banul public şi s-a dat startul pomenilor electorale. Sunt însă convins că românii, arădenii au început să înţeleagă că este vorba despre daruri otrăvite, care nu le mai pot cumpăra bunăvoinţa”, a spus Dorel Căprar, preşedintele PSD Arad.

Read more

O adevărată demonstraţie de forţă au făcut liberalii seleuşeni, în cursul zilei de duminică, atunci când şi-au lansat candidaţii pentru Consiliul local Seleuş.

Puţin după orele prânzului, peste 130 de maşini s-au încolonat din faţa Primăriei Seleuş şi au demarat într-un tur al comunei, tur care a cuprins toate cele trei localităţi ale comunei: Seleuş, Iermata şi Moroda.

Coloana maşinilor susţinătorilor Partidului Naţional Liberal a fost deschisă de autoturismul în care se afla chiar primarul Seleuşului – Cristian Branc.

După mai bine de o oră, în care liberalii din comună au străbătut toate cele trei localităţi componente, întreaga suită s-a oprit la căminul cultural din Seleuş, acolo unde a avut loc spectacolul de prezentare al echipei PNL Seleuş care va lua parte la alegerile locale parţiale din data de întâi mai.

În sala căminului cultural din Seleuş s-au adunat peste 300 de susţinători ai PNL şi ai primarului Cristian Branc.

De asemenea, mai mulţi lideri ai PNL, din judeţul Arad, au venit la aceste manifestări, printre aceştia aflându-se: Ioan Cristina, Mihăiţă Calimente, Florin Farcaşiu, Călin Abrudan şi Vasile Man.

„În primul rând aş dori să le mulţumesc tuturor celor care au venit aici, alături de echipa Partidului Naţional Liberal. În data de întâi mai vă rog să fiţi, ca de fiecare dată, alături de mine şi de echipa noastră. Suntem cei ce am făcut treabă pentru comuna noastră şi suntem decişi să facem lucruri bune şi în continuare. Ştiu că unii dintre contracandidaţii mei împrăştie cu noroi şi ne aduc acuze, asta pentru că nu au nicio realizare. Nu se pot prezenta în faţa oamenilor cu nimic bun, astfel încât recurg la atacuri. Eu unul nu voi face aşa ceva pentru că sunt un om corect şi cinstit” – a afirmat Cristian Branc, primarul comuneni Seleuş.

Read more

Biroul Permanent al Comitetului Executiv Judeţean PSD s-a întrunit la sfârşitul săptămânii trecute, având pe ordinea de zi probleme politice şi organizatorice. S-a discutat despre startul campaniei electorale pentru Consiliul Local al comunei Seleuş. Coordonatorul campaniei electorale este Florin Tripa, coordonatorul politic al zonei respective.

BPJ a confirmat Hotărârea Biroului Organizaţiei Teritoriale PSD Comuna Cărand referitoare la validarea mandatului de supleant al domnului Roşu Emilian pentru funcţia de consilier local în cadrul Consiliului Local Cărand, urmare a demisiei lui Stoica Laurean din PSD. Decizia survine în urma demisiei lui Stoica Laurean din PSD, angajat într-o structură incompatibilă cu calitatea de membru de partid.

BPJ a dispus revocarea din funcţia de conducere a lui Şonca Petru, preşedintele Organizaţiei Teritoriale PSD Comuna Şimand. Acesta a refuzat sistematic să colaboreze cu primarul PSD din localitate. Petru Şonca nu a respectat cererile repetate ale conducerii PSD de a sprijini activitatea primarului Şimon.

Tot pentru rezolvarea unei probleme legate de funcţionarea administraţiei locale, de această dată la Gurahonţ, s-a votat sancţionarea lui Mustea Dorel cu excluderea din PSD. Dorel Mustea nu a acceptat principiul colaborării cu PNL pentru constituirea de majorităţi la nivelul consiliilor locale şi a continuat să voteze alături de PDL în consiliul local. El a perseverat în această atitudine şi după ce a fost revocat din funcţia de preşedinte al PSD Gurahonţ. Organizaţia de la Gurahonţ are posibilitatea să-şi desemneze un alt consilier local care să reprezinte interesele partidului pe plan local. În acelaşi timp, a fost mandatat Iacob Gigel Cornel să coordoneze activitatea politică a Organizaţiei Teritoriale PSD Comuna Gurahonţ şi în vederea organizării Adunării Generale Extraordinare pentru alegerea organelor de conducere ale acesteia.

BPJ a validat Adunarea Generală Extraordinară a Organizaţiei Teritoriale PSD Oraşul Curtici şi mandatele organelor de conducere nou alese ale acesteia. Preşedintele organizaţiei este Ioan Copil, iar din Birou mai fac parte şi foştii preşedinţi Negru Ioan Ruben şi Tăucean Florin.

 

Read more