Dorel Caprar: „PSD cere impozite mai mici la Arad!”
PoliticaUltimele stiri 19 noiembrie 2015 0
Preşedintele PSD Arad, Dorel Căprar, consideră că administraţia locală nu trebuie să crească impozitele pentru arădeni. „Astăzi este o dezbatere publică legată de taxe şi impozite. Din păcate, aceste dezbateri sunt adeseori un dialog al surzilor. Arădenii propun de fiecare dată impozite mai mici, suportabile, iar administraţia Falcă îi ignoră şi majorează impozitele. Colegii mei au demonstrat de două ori deja că administraţia locală nu este obligată să majoreze impozitele, potrivit noului Cod Fiscal. Propunerea noastră concretă este de a reduce cota de impozitare de la 0,12%, aşa cum este prevăzută în proiectul de hotărâre, la 0,08%, posibilitate permisă de Codul Fiscal. Vom susţine această propunere şi la dezbaterea publică şi la dezbaterea din CLM. Multe oraşe care au demonstrat că ştiu să se gospodărească au stabilit această cotă. Până şi Bucureştiul, unde salariile sunt mai mari are o cotă de impozitare mai mică decât la Arad, de 0,11%. Dacă noi în Parlament am votat un Cod Fiscal care prevede reducerea TVA de la 24% la 20% şi multe alte facilităţi într-un program de relaxare fiscală, nu mi se pare normal să vină administraţia locală şi să ia cetăţenilor banii, invocând tot Codul Fiscal. Când am votat această lege, am fost atenţi în mod expres să nu creştem contribuţiile pe care le au de plătit cetăţenii. Credem că administraţia Falcă poate să obţină bani dacă este mai atentă la preţurile de contractare a lucrărilor publice şi la preţul de achiziţie al unor bunuri”, a spus deputatul Dorel Căprar, preşedintele PSD Arad.
Read moreTraian Igas:”Un pas important pentru protejarea Cetăților dacice”
PoliticaUltimele stiri 19 noiembrie 2015 0
Miercuri, 18 noiembrie 2015, s-a făcut un pas important pentru protejarea Cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei, obiective de interes naţional înscrise în Lista patrimoniului mondial UNESCO, prin adoptarea de catre plenul Senatului a propunerii legislative referitoare la completarea art.36 din Legea nr.46/2008 – Codul silvic (L482/2015), iniţiată de domnul senator Constantin Traian Igas, în calitate de preşedinte al Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO şi ceilalţi membri ai comisiei.
“Această iniţiativă s-a cristalizat în urma vizitei de lucru efectuate de către comisie la Cetăţile dacice din Munții Orăștiei, a consultărilor pe care le-am avut cu cei din conducerea CJ Hunedoara şi a celorlalţi factori implicaţi în această problematică”, declară senatorul Constantin Traian Igaș.
Din discuţiile purtate şi din ceea ce s-a constatat la faţa locului, a reieşit că în incinta sitului arheologic, existenţa unor arbori căzuţi şi a unor arbori bolnavi care urmează să cadă peste părţi ale monumentului istoric (zidul cetăţii sau incinta militară), pun în mare pericol starea şi integritatea monumentului istoric, în condiţiile în care asupra acestor arbori nu se pot face intervenţiile de tăiere şi evacuare, având în vedere reglementările codului silvic aplicabile acestui perimetru.
“Prin scoaterea din fondul forestier naţional a terenului pe amplasamentul căruia se află monumentului istoric Sarmizegetusa Regia – Grădiştea de Munte, precum şi a celorlalte monumente istorice cuprinse în Lista patrimoniului mondial UNESCO, pe care se află pe terenuri din fondul forestier al statului, se vor putea realiza studii, cercetări, proiecte şi execuţii de lucrări de întreţinere, conservare, restaurare şi punere în valoare a monumentelor istorice”, este de părere președintele Comisiei UNESCO, Constantin Traian Igaș.
Read moreFlorin Tripa: „Aradul, în faţă la taxe şi impozite!”
PoliticaUltimele stiri 12 noiembrie 2015 0
Consilierii municipali ai PSD Arad au atras atenţia deja asupra intenţiei primarului Falcă de a majora taxele şi impozitele locale, deşi potrivit Codului Fiscal poate să nu o facă. În ultimele zile, mass-media centrale au realizat clasamente cu taxele şi impozitele, în localităţile ţării. „Aşa cum ştiam şi cum ne aşteptam, Aradul este din nou în fruntea clasamentului celor mai mari impozite pe clădiri rezidenţiale, adică pe casele şi apartamentele oamenilor. Domnul Falcă încearcă să inducă oamenii în eroare, să spună că îl obligă Codul Fiscal să mărească taxele şi impozitele locale. Nu este deloc aşa. Modul în care se calculează impozitele potrivit Codului Fiscal este mai complicat, dar pentru a simplifica lucrurile, există câteva criterii obiective fixe, legate de tipul şi mărimea localităţii. Dar există şi cotele de impozitare, care pot varia între 0,08% din valoarea impozabilă a clădirii şi 0,2% din valoarea impozabilă a clădirii, în funcţie de decizia consiliilor locale. Aici intervine practic voinţa administraţiei locale, care poate alege să se plaseze mai aproape de limita minimă impusă de Codul Fiscal. Or, în timp ce multe oraşe au ales să nu supraimpoziteze cetăţenii, Aradul a ales o cotă de impozitare de 0,12%. Această opţiune plasează Aradul pe locul trei în clasamentul naţional, după Turda şi Tecuci. În acelaşi timp, oraşe ca Iaşi, Constanţa, Sibiu, Craiova, Piteşti au ales un minim al cotei de impozitare de 0,08%. Credem că arădenii trebuie să ştie că majorarea impozitelor ţine exclusiv de voinţa primarului Gheorghe Falcă. De altfel, acesta a declarat în această săptămână la o emisiune a unui post local de televiziune că nu există dezvoltare fără impozitare. Noi credem că oraşele care au impozite mai mici au demonstrat că se pot dezvolta chiar foarte bine, cu impozite decente, fără să ia şapte piei de pe cetăţeni. Noi ne vom opune categoric acestor tendinţe discreţionare şi nejustificate de a majora impozitele plătite de arădeni şi sperăm să îi convingem pe toţi consilierii să aducă impozitele la un nivel decent”, a spus Florin Tripa, preşedintele interimar al organizaţiei municipale PSD.
Read moreDorel Caprar: „Guvernarea PSD lasă Aradului finanţare de peste 184 de milioane de lei!”
PoliticaUltimele stiri 12 noiembrie 2015 0
Administraţiile publice din judeţul Arad, inclusiv municipiul Arad şi Consiliul Judeţean Arad, au semnat în cursul zilei de ieri şi de azi acte adiţionale la contractele PNDL. Localităţile din judeţul Arad primesc bani în plus pentru proiectele de dezvoltare locală. „Este o veste foarte bună pentru Arad, există un plan de investiţii care ajută Aradul. Ca să vă dau doar câteva exemple, municipiul Arad va primi în perioada 2015-2018 peste 24,6 milioane de lei pentru reabilitarea străzilor şi a semnat un contract pentru peste 21,5 milioane de lei pe care îi poate folosi până la finalul lui 2017. Dacă în 12 ani de mandat nu a reuşit să rezolve problema drumurilor din municipiu, Gheorghe Falcă şi cel care va prelua funcţia de la dânsul în 2016 vor avea un sprijin concret pentru reabilitarea drumurilor, un obiectiv important pentru arădeni. La fel, Consiliul Judeţean Arad primeşte banii necesari pentru reabilitarea drumului judeţean Arad – Felnac, pentru care CJA a mai primit o dată bani anul trecut de la Guvern, fără să fie în stare să îl reabiliteze. Dăm publicităţii astăzi lista cu actele adiţionale la PNDL, care înseamnă bani pentru localităţile din judeţul Arad, înseamnă investiţii şi crearea de noi locuri de muncă pentru economia locală. În total, administraţiile locale au semnat contracte în valoare de 184.768.322 lei, o sumă uriaşă care va moderniza localităţile judeţului. Această alocare arată o strategie pe termen mediu de dezvoltare a judeţului Arad, gândită de guvernarea PSD. Această strategie vine să completeze alocările mari de fonduri pe care Aradul le-a primit în ultimii ani”, a spus deputatul Dorel Căprar, preşedintele PSD Arad.
Read moreIustin Cionca: „Înainte să plece, Guvernul Ponta își mai bate odată joc de români”
PoliticaUltimele stiri 12 noiembrie 2015 0
Prim-vicepreședintele PNL Arad, Iustin Cionca, a declarat joi, în cadrul unei conferințe de presă, că, înainte de a pleca, Guvernul Ponta își mai bate odată joc de români, în speță de agricultori, îngreunându-le acestora posibilitatea de a primi ajutorul de stat pentru compensarea pagubelor cauzate de secetă.
„Cu toții am sperat că, odată cu căderea Guvernului Ponta, lucrurile vor lua o turnură pozitivă în România. Ei bine, înainte de a pleca, acest guvern a mai luat o decizie care prin care efectiv își bate joc de români, în acest caz de agricultori. Știm cu toții că recoltele oamenilor au fost afectate de secetă în acest an, iar Guvernul a dat Ordonanța de Urgență nr. 45/23.10.2015, prin care s-a instituit schema de ajutor de stat pentru compensarea pagubelor cauzate de fenomenul meteorologic de secetă în perioada aprilie-septembrie 2015. Ei bine, Guvernul a emis o adresă către primării prin care să li se transmită oamenilor o serie de documente de care au nevoie pentru a putea primi acest ajutor de stat. În primul rând, câteva dintre cerințe sunt niște aberații. Cum să le ceri oamenilor să îți aducă certificatul de producător? Marea lor majoritate sunt oameni care produc produse agricole pentru ei, pentru animalele lor, nu pentru a le vinde. Ori, în cazul ăsta, de ce să-ți aducă certificat de producător? Îl obligi pe om să-și cumpere acel certificat doar ca să-i dai un amărât de ajutor social? Mai mult, deși existră centre zonale ale APIA, există la Lipova, Pecica, Gurahonț, Ineu și multe altele, cei de la APIA le cer oamenilor să vină la Arad pentru a-și depune documentația. Imaginați-vă ce haos se crează prin această decizie. Imaginați-vă câte mii de fermieri vor sta la cozi interminabile, cu un braț de documente, pentru simplul fapt că nu li se acceptă depunerea documentațiilor la centrele zonale. Sunt comune care au câteva zeci de agricultori, sunt comune care au câteva sute de agricultori. Vă dau un exemplu simplu: un fermier de la Hășmaș care vrea să primească acest ajutor pentru secetă trebuie să vină la Arad cu documentația; poate că înaintea lui au ajuns deja 500 de oameni și nu apucă să depună documentele în acea zi; ce-i rămâne de făcut?… să se întoarcă a doua zi. Dacă facem un calcul simplu, nu merită să dai bani pe atestatul de producător, să cheltui bani pe un drum până la Arad, poate chiar două, pentru suma pe care ar urma să o primească de la stat. Acest ajutor este unul relativ mic, undeva în jurul sumei de 200 de lei. Ori, mă întreb, merită toată osteneala și toată cheltuiala pentru acest ajutor? Totodată, mă întreb dacă intenția Guvernului Ponta, atunci când a luat aceste decizii, nu a fost cumva tocmai descurajarea oamenilor să-și depună cereri pentru a primi acest ajutor de stat? Indiferent care a fost intenția Guvernului Ponta în această situație, rezultatul este o mare bătaie de joc la adresa oamenilor”, a declarat Iustin Cionca, prim-vicepreședinte al PNL Arad.
Read moreDeputatul Flavius Maduta se retrage din toate functiile de conducere a PSD Arad
PoliticaUltimele stiri 5 noiembrie 2015 0
Flavius Măduța a luat decizia de a se retrage din funcția de președinte al organizației municipale PSD și din funcția de președinte executiv al PSD Arad. „Decizia am luat-o cu mai mult timp în urmă, nu are legătură cu evenimentele sociale și politice din ultimele zile. Asta nu înseamnă că nu consider o parte din aceste proteste ca fiind justificate. Este o decizie pe care am luat-o în urma discuțiilor cu familia, cu prietenii. Din 2010, am urmărit o schimbare în bine a societății în care trăim cu toții și am considerat că pot contribui la această schimbare implicându-mă în politică. În acești ani, am ajuns la concluzia că schimbarea pe care o așteptam eu și mulți alții care gândesc la fel ca mine este mai greu de realizat decât mă așteptam. Schimbarea poate fi produsă de oameni care au demonstrat în activitatea lor profesională că sunt capabili să aducă un plus societății. Din păcate, partidele politice sunt parazitate de oameni care nu au realizări profesionale, dar caută să-și facă un rost prin politică. Nu cred că cineva care nu are realizări în sfera privată poate să facă ceva pentru societate. Am constatat cu regret în această perioadă că oamenii care pot să schimbe lucrurile în bine evită să se implice în viața politică. În perioada următoare, am luat decizia de a mă delimita de mediul politic în care mă regăsesc tot mai puțin. Îmi voi respecta în continuare mandatul de deputat şi voi vota, în Parlament, în favoarea românilor, în favoarea arădenilor. Voi fi alături de cetățeni în orice proiect pozitiv pentru societate, în calitate de membru de partid şi în calitate de parlamentar, până la sfârșitul mandatului primit de la arădeni”, a spus Flavius Măduța.
Read moreION SCHEAU: „RECTIFICAREA BUGETARA A GUVERNULUI PONTA INSEAMNA RATAREA INVESTITIILOR SI BANI ACORDATI CLIENTELEI PSD”
PoliticaUltimele stiri 22 octombrie 2015 0
Guvernul României urmează să adopte mâine ultima rectificare bugetară din acest an. Prim-ministrul Victor Ponta a declarat că rectificarea bugetară va fi una pozitivă. PNL critică Guvernul Ponta că nu a gestionat bugetul ţării în interesul economiei româneşti, ci in interesul clientelei politice şi că în general bugetul de anul acesta a fost unul de austeritate pentru mediul de investiţii.
„Observăm că această ultimă rectificare bugetară exprimă pe deplin noua filosofie bugetară a PSD: distribuţia resurselor publice către clienţi şi administraţii publice ale PSD. Liviu Dragnea, noul preşedinte ales al PSD şi adevăratul șef al Guvernului, se pregăteşte deja pentru campania electorală din 2016. Nici nu s-a încheiat bine congresul PSD, că Liviu Dragnea, conducătorul de facto al Guvernului, a şi început să-i răsplătească pe cei care s-au supus şi nu au creat concurenţă în alegerile interne din PSD. Astfel, Dragnea împarte la rectificarea bugetară nu mai puţin de 1,4 miliarde lei către administraţiile locale conduse de PSD prin Programul Național de Dezvoltare Locală, inventat chiar de el”, a declarat Ion Şcheau..
„În acelaşi timp, întregul buget de anul acesta a fost unul de austeritate pentru investiţiile publice. Ajutoarele de minimis au fost complet suspendate anul acesta pentru firmele care au câştigat proiecte şi au demarat lucrări de investiţii pe baza angajamentelor Guvernului, luate la semnarea proiectelor. De asemenea, un alt sector pierzător în 2015 a fost cel al transporturilor, proiectele de investiții în infrastructură pierzând 2,7 miliarde lei. Probabil că miniştrii Guvernului Ponta circulă mult prea mult cu avionul, dată fiind natura funcţiei, şi nu cunosc realitatea de la sol. Sau pur şi simplu nu au considerat că drumurile şi autostrăzile României trebuie să fie o prioritate în acest moment pentru a 7 –a ţară ca mărime în UE, dar care se află pe locul 120 în lume, după Mongolia şi Liban, la calitatea drumurilor. Probabil că din această cauză, CNADNR nu s-a preocupat să reia licitaţia pentru lucrările suspendate pentru cele două pasaje din Arad: pasajul pe varianta de ocolire Arad peste liniile CF Brad-Curtici-DJ706B și cel peste linia CF Arad – București. Cerem în ultimul moment Guvernului să facă această rectificare în interesul economiei româneşti şi nu pentru alimentarea clientelei politice a PSD”, a mai susţinut deputatul PNL Ion Şcheau.
Read moreDOREL CAPRAR: „ARADUL PRIMESTE SUME IMPORTANTE DE BANI DE LA GUVERN PRIN RECTIFICAREA BUGETARA”
PoliticaUltimele stiri 22 octombrie 2015 0
Guvernul a operat o nouă rectificare bugetară pozitivă, care subliniază parcursul economic bun al României. „Rectificarea bugetară pozitivă arată drumul corect parcurs de guvernarea PSD, arată că reducerea TVA la alimente a fost o măsură pozitivă, nu o pomană electorală aşa cum au spus adversarii noştri, arată că majorările de salarii şi indexarea pensiilor au fost măsuri corecte şi sustenabile. Vestea bună pentru judeţul Arad este că administraţiile locale primesc peste 18,5 milioane de lei pentru echilibrarea bugetelor locale, o sumă de bani importantă care a fost stabilită în funcţie de criterii obiective, de mărimea judeţelor şi de capacitatea lor financiară. De asemenea, Aradul primeşte aproape 15 milioane de lei pentru plata drepturilor câştigate în instanţele de judecată de profesori şi peste 2,8 milioane de lei pentru finanţarea de bază a învăţământului. De asemenea, sistemul de protecţie a copilului primeşte aproape 2,5 milioane de lei. Iată că avem bani care merg spre proiecte de infrastructură, spre dezvoltarea resurselor umane, spre învăţământ şi spre programe de protecţie socială. Sunt convins că în perioada imediat următoare vom mai primi veşti pozitive, pentru că o sumă importantă de bani a fost alocată pentru suplimentarea PNDL iar o parte din aceşti bani vor ajunge la administraţiile locale din judeţul Arad. Cifrele arată clar sprijinul consistent primit de arădeni din partea Guvernului PSD şi contrazic flagrant campaniile de denigrare susţinute de adversarii noştri politici. Sunt curios dacă aceştia pot indica un an de guvernare PDL în care Aradul să fi primit mai multe fonduri din partea Guvernului”, a spus deputatul Dorel Căprar, preşedintele PSD Arad.
Read moreIUSTIN SODINCA: „COMUNA SIMAND IN PLIN PROCES DE DEZVOLTARE”
PoliticaUltimele stiri 21 octombrie 2015 0
Iustin Șodincă, ales în funcția de viceprimar al comunei Șimand de aproximativ două săptămâni, a vorbit miercuri, într-o conferință de presă ce a avut loc la sediul PNL Arad, despre cum vede el dezvoltarea comunei. Acesta a prezentat câteva proiecte care urmează să fie demarate de către autoritățile locale din Șimand, dar și despre proiecte care urmează să fie recepționate.
„Înainte de toate, vreau să le mulțumesc colegilor consilieri care m-au ales în această funcție, dar și celor care nu m-au ales. Le promit că au făcut o alegere bună și că voi face tot ce pot pentru a pune umărul la dezvoltarea comunei noastre. Prioritatea zero este drumul agricol, un drum pentru care avem deja pregătită toată documentația și sperăm că lucrările vor începe cât mai curând, totul depinzând de starea vremii. Este vorba de un drum agricol pe o lungime de 13,5 km, care va fi realizat pe fonduri europene. Este foarte important să terminăm acest drum, pentru că prin realizarea acestuia vom decongestiona traficul de pe Drumul Național 76 (DN 76), aceste două drumuri fiind paralele. Totodată, avem în vedere asfaltarea a trei străzi (străzile 5, 17 și 26) care însumează aproximativ 2 km. Și pentru aceste drumuri avem pregătită toată documentația, avem și un constructor, dar și în acest caz totul depinde de starea vremii. În ceea ce privește starea trotuarelor, sperăm ca până la finalul acestui an să reușim să finalizăm încă aproximativ 500m. Totodată, intenționăm reamenajarea a peste 1000 m de trotuare, prin pavare, pe strada principală. Pentru acest obiectiv avem deja un proiect, am achiziționat și pavajul, iar acum urmează să licităm lucrarea. În același timp, intenționăm construcția unei săli de sport, investiție pentru care avem deja un proiect, iar în ceea ce privește documentația, mai avem nevoie doar de câteva avize. După obținerea avizelor, vom trimite întreaga documentație la Ministerul Dezvoltării și sperăm să obținem finanțarea acestui obiectiv foarte important pentru comună. Urmează ca în următoarele zile să facem recepția definitivă a două străzi recent asfaltate (străzile 12 și 19), însumând peste 2,5 km. Înainte să închei, aș vrea să spun că sunt sigur că voi avea o colaborare foarte bună cu actualul personal din cadrul Primăriei Șimand și cred că vom forma o adevărată echipă în slujba cetățenilor comunei”, a declarat Iustin Șodincă, viceprimar al comunei Șimand.
Read moreINGRID IORDACHE: „GESTUL PRESEDINTELUI TSD NU REPREZINTA VOCEA TINERILOR SOCIAL-DEMOCRATI”
PoliticaUltimele stiri 21 octombrie 2015 0
Ingrid Iordache, preşedintele TSD Arad consideră ieşirea publică a lui Mihai Sturzu la Congresul Naţional al PSD drept nepotrivită, precizând în calitate de lider al organizaţiei arădene de tineret că acesta nu a avut girul colegilor şi a exprimat o părere strict în nume personal.
„Este inadmisibil ca gestul președintelui TSD, să fie interpretat ca «vocea tinerilor». Demersul său a fost unul strict subiectiv, în calitate de (zic eu) politician şi nicidecum de președinte TSD, structură care nu l-a mandatat pentru un asemenea mesaj public. Eu m-am născut după 1989 şi nu pot funcţiona structural sau prin educaţie ca un comunist. Alegerile de duminică s-au derulat cât se poate de corect şi democrat. Cred în social-democraţia modernă şi în idealurile europene ale doctrinei de stânga şi de asemenea, consider că prin intermediul TSD ai şansa să evoluezi într-un adevărat om politic altruist. Domnul președinte Liviu Dragnea, după ani întregi de implicare şi muncă organizatorică a fost ales pe MERIT – Preşedintele PSD!”- afirmă Ingrid Iordache, preşedintele TSD Arad.
Read more








