Dorian Curcanu (USR): Oligarhii de tip rusesc din PNL Arad distrug clubul UTA
PoliticaUltimele stiri 20 iunie 2022 0
Aradul a fost pus din nou pe hartă în aceste zile, ca un exemplu de „așa nu” pentru fotbalul românesc.
Situația de la clubul UTA Arad din ultimele zile demonstrează încă o dată că Aradul nu este un oraș liber, ci e unul mai degrabă condus de oligarhi de tip rusesc.
Pentru context, săptămâna trecută investitorii care doresc să vină la UTA, au fost refuzați, pe motivul că „s-ar fi creat bisericuțe și orgolii”. Practic o scuză de nivelul grădiniță-clasă zero, care are scopul de-a acoperii față de suporterii UTA refuzul categoric al oligarhilor din PNL Arad.
Circulă vorba prin târg că în relație cu investitorii oligarhia PNL Arad nu a mai aplicat metoda tradițională a „sfintei zeciuieli”, ci a ridicat miza la nivel de „sfântă treime”.
Tocmai de aceea, Gheorghe Falcă, Sergiu Bîlcea și oligarhia PNL Arad trebuie să-și asume public eșecul negocierilor dintre Clubul UTA și investitorii arădeni care vor să aducă capital financiar în fotbalul arădean, pentru că este strict dorința lor personală ca acești investitori să plece din Arad.
Clubul UTA acumulează datorii tot mai multe în fiecare an, iar în acest ritm în 2-3 ani de zile echipa va avea o soartă similară cu cea a echipei Gaz Metan Mediaș sau Academica Clinceni, iar asta i se va datora în mod exclusiv PNL Arad.
Majoritatea echipelor din Liga 1 trăiesc din banii primiți de la televiziuni, sponsorizările de la casele de pariuri și banii de la autoritățile locale, foarte puține echipe având norocul să aibă parte de investitori puternici. Prin urmare, ar fi cea mai mare prostie ca acești investitori să fie alungați din Arad, doar pentru un lider politic cu apucături de tip Putin care nu-i dorește în oraș.
De asemenea, ar fi de remarcat faptul că oligarhia de tip putinist din PNL Arad se comportă ca și cum UTA ar fi a lor nu a arădenilor. Când vine vorba de banii care merg la Clubul UTA prin CMCA, ei pun problema ca și cum acei bani pleacă din buzunarul lor.
Leadership-ul prin exemplu al oligargiei PNL Arad, egal cu zero
În timp ce toți arădenii care merg la meci, își plătesc biletul sau abonamentul inclusiv ca semn de susținere financiară pentru club, Oligarhia PNL Arad își arată disprețul față de cetățenii de rând și de UTA, când stau pe gratis la tribuna oficială, în aria VIP, fără aibă bilet sau abonament plătit.
Prețul unui abonament anual în aria VIP este 4.000-8.000 lei.
Mi-ar plăcrea să vedem, în mod public, bonurile fiscale ale abonamentelor de 4.000 lei plătite de liderii PNL Arad și „lipitorile” lor.
Din păcate acest lucru nu se va întâmpla, pentru că, în mod franc, nu le pasă în mod real.
Aradul ultimilor 18 ani s-a transformat într-un oraș în care oricine vrea să deschidă un business, să investească o suma mai mare de bani, să construiască o fabrică ori un restaurant sau terasă, trebuie să treacă prin biroul liderului politic cu apucături de Putin pentru a-i pupa inelul.
Nimic nu mișca fără el prin oraș.
Astfel, „sfânta treime” a vândut sufletul echipei UTA politicii, în loc să o valorifice pentru suporteri, la adevăratul ei potențial.
Încă stau și mă întreb cât o să treacă până ne vom trezi și noi, consilierii locali, care mai avem curajul să avem altă opinie față ei, că ni se toarnă noviciok în sticla de apă de pe masă de la ședințele de consiliu local.
Read moreMihai Fifor : Măsuri drastice anti-speculă pentru limitarea creșterii prețurilor la carburanți !
PoliticaUltimele stiri 14 iunie 2022 0
În această săptămână guvernul va promova prin OUG prevederi dure anti-speculă, care vor sancționa, cu până la 1% din cifra de afaceri, practicarea unor prețuri nejustificat de mari, limitarea producției sau a vânzărilor sau stocarea mărfurilor pentru crearea unui deficit și revânzarea la un preț crescut artificial.
„Scăderea accizelor la carburanți NU este o soluție pentru scăderea prețului. Diferența nu se va resimți la pompă ci va îngroșa profitul comercianților, după cum se vede acum în Germania sau Marea Britanie, care au redus taxele, fără ca acest lucru să determine prețuri mai mici. Iar plafonarea va determina penurie și speculă! De aceea PSD susține măsuri realiste, care se pot aplica efectiv și mai pot atenua scumpirile.
Consiliul Concurenței are cea mai mare responsabilitate în acest moment și trebuie să își asume mult mai hotărât acțiunile de control pe piața carburanților pentru a descuraja practicile anti-concurențiale și eventualele comportamente comerciale speculative care produc majorări nejustificate ale prețurilor
Pe de altă parte PSD a inițiat si susținut măsuri de compensare a creșterii carburanților:
pentru agricultură acciza a fost redusă la minimul posibil permis de UE (21 euro/1000 litri), iar subvențiile la carburanții necesari au fost acordate la timp;
pentru companiile afectate se acordă până la 400.000 de euro/companiei pentru susținerea „input-urilor”, inclusiv a costului cu utilitățile și combustibililor;
pentru transportatori s-a acordat o subvenție de 0,5 lei/litru de combustibil.”, afirmă președintele PSD Arad, deputatul Mihai Fifor.
Read moreSergiu Bîlcea: ”Schimbarea imaginii Aradului se realizează în jurul Mureșului”
PoliticaUltimele stiri 9 iunie 2022 0
Mai multe proiecte grupate în jurul Mureșului vor produce o schimbare de impact în viața Aradului, a spus deputatul Sergiu Bîlcea, aflat alături de viceprimarul Lazăr Faur pe șantierul terenului de sport de la Moise Nicoară.
„Mureșul este un simbol al Aradului, o parte din viața socială a comunității noastre se grupează în jurul râului. În următorii ani, administrația liberală și-a asumat mari proiecte de dezvoltare în această zonă. Cetatea Aradului, acum în proprietatea municipiului, este cel mai mare obiectiv. Trebuie să o recuperăm pentru comunitatea locală, să avem acolo un spațiu atractiv pentru cultură și timp liber de calitate. Un alt proiect mare ține de reamenajarea Falezei Mureșului și punerea în valoare a spațiului tradițional de promenadă, inclusiv prin reamenajarea vechiului Parc al Copiilor. Spațiile de agrement pe mal se extind pentru că se lucrează la parcul din Micălaca Zona 300. În apropiere, clădirile publice reprezentative sunt deja renovate sau în curs de renovare: Palatul Cultural, colegiile Moise Nicoară, Economic, Elena Ghiba Birta. Mă bucur că în ultimii ani, proiecte private interesante contribuie la transformarea Malului Mureșului, mă refer la punerea în valoare a Cazinoului și mai recent la proiectul de transformare a Hotelului Parc. Mai departe, prin realizarea podului de pe strada Andrei Șaguna și modernizarea transportului între Aradul Nou și zona UTA, deschidem noi legături spre și peste Mureș. Cred că toate aceste proiecte realizate în cea mai mare parte din fonduri europene sunt realizabile, avem obligația să le ducem la capăt în următorii ani, cu încrederea că ne vor duce în altă etapă de dezvoltare, în care accentul cade pe aspectul frumos al orașului, pe mediu curat și posibilitatea de a ne întâlnit în spații deschise și ofertante”, a declarat deputatul PNL Sergiu Bîlcea.
Read moreMihai Fifor : Începând de la 1 Iunie se aplică modelul special de salarizare în agricultură și în industria alimentară
PoliticaUltimele stiri 3 iunie 2022 0
Nu e vorba doar de creșterea salariului minim la 3.000 de lei. TOATE salariile din acest domeniu vor crește ca urmare a scutirii sau reducerii unor taxe și impozite aplicate veniturilor salariale.
„Măsura vizează trei obiective majore:
Oprirea exodului forței de muncă din acest sector. Efectele deja se simt în statele care foloseau forța de muncă ieftină din România.
Consolidarea independenței alimentare a României.
Protejarea angajaților din acest sector împotriva creșterii prețurilor.
Prevederile nu se aplică doar în domeniul Agriculturii, ci și la angajații din Industria Alimentară.
Precizarea e importantă pentru că are în vedere creșterea competitivității pentru procesatorii români.
Ce presupune introducerea acestui model de salarizare:
Salariul minim brut pentru salariații din acest sector crește la 3.000 de lei (comparativ cu salariul minim general de 2.550 lei)
Toate salariile din sector sunt scutite de plata impozitului pe venit de 10%
Toate salariile din sector sunt scutite de plata contribuției pentru Asigurările Sociale de Sănătate (CASS) de 10%
La toate salariile din sector se aplică o reducere cu 3,75 puncte procentuale a Contribuției pentru Asigurările Sociale (CAS – pentru pensie).
Astfel, CAS scade de la 25% la 21,25%.
La toate salariile din sector se aplică o reducere a contribuției asiguratorii pentru muncă (CAM) de la 2,25% la 0,27%.”, afirmă președintele PSD Arad, deputatul Mihai Fifor.
Read moreMihai Fifor : Noi măsuri sociale și economice pentru protecția categoriilor vulnerabile
PoliticaUltimele stiri 24 mai 2022 0
Coaliția de guvernare a decis ieri lansarea unui nou pachet de măsuri sociale și economice de ”Sprijin pentru România”, în valoare de 1,1 miliarde euro
„Pachetul cuprinde :
Amânarea pentru 9 luni a ratelor la bănci pentru cetățenii și companiile care se confruntă cu dificultăți financiare din cauza crizelor multiple din ultima perioadă.
Acordarea unui sfert din diferența de salariu în conformitate cu legea salarizării unitare cuvenită salariaților din sistemul public.
Acordarea unui sprijin unic de 700 de lei pentru toți pensionarii cu pensii sub 2.000 de lei.
Măsurile vor fi aplicate la data de 1 iulie 2022.
Totodată, Guvernul va lua măsuri pentru consolidarea fiscală și respectarea angajamentelor privind deficitul public, astfel:
Diminuarea cheltuielilor bugetare cu cel puțin 10%, cu excepția celor cu investițiile, salariile, pensiile și asistența socială.
Suspendarea angajărilor la stat începând cu 1 iulie.
Creșterea colectării veniturilor la bugetului general consolidat al statului cu 10 miliarde de lei.
Accelerarea absorbției fondurilor europene din cadrul programelor operaționale și al PNRR. În acest sens, Coaliția va efectua o evaluare lunară a stadiului absorbției.”, afirmă președintele PSD Arad, deputatul Mihai Fifor.
Read more3,5 miliarde de lei, fonduri externe nerambursabile, pentru compensarea creşterii preţurilor la materialele de construcţii
PoliticaUltimele stiri 10 mai 2022 0
Deputatul liberal arădean Glad Varga, vicepreședintele Comisiei pentru antreprenoriat și turism, susține că vor fi acordate 3,5 miliarde lei din fonduri externe nerambursabile pentru compensarea creşterii preţurilor la materialele de construcţii, în urma aprobării în şedinţa de Guvern de ieri a ordonanţei privind ajustarea prețurilor și a valorii devizelor generale în cadrul proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile.
„Astfel, se vor putea continua/finaliza lucrările începute pentru realizarea de investiţii de interes public imediat – şcoli, spitale, drumuri.
Măsurile de ajustare a prețurilor prevăzute se aplică pentru actualizarea costurilor investiției în contractele de achiziție publică/ contractele sectoriale/acordurile-cadru, precum și în alte categorii de contracte, respectiv ajustarea devizelor generale de investiții în cadrul contractelor finanțare care au asigurate resursele financiare parțial sau integral din fonduri externe nerambursabile. Ajustările de preț nu pot depăşi 50% din prețul inițial al contractului de achiziție publică/sectorială și iau în considerare și eventualele modificări succesive, în conformitate cu legislația națională și europeană”, susține Glad Varga, deputat PNL de Arad.
Read more
Ilie Cheșa: „PSD susține orice proiect prin care se atrag fonduri europene pentru dezvoltarea Aradului“
PoliticaUltimele stiri 10 mai 2022 0
Reprezentanții PSD Arad vor susține în Consiliul Local al municipiului Arad toate proiectele care vizează dezvoltarea Aradului cu fonduri europene. În ședința de vineri a CLM, pe ordinea de zi vor fi trei astfel de proiecte, care vor primi votul PSD, după cum anunță președintele organizației municipale, viceprimarul Ilie Cheșa.
„Noi am intrat într-un parteneriat cu PNL în urmă cu șase luni la nivel local, pentru a pune umărul la dezvoltarea Aradului. Avem în acești ani o șansă uriașă de a duce municipiul la un alt nivel, cu ajutorul fondurilor europene, fiind o perioadă în care se vor deschide noi linii de finanțare și vom avea la dispoziție sume imense, pe multe domenii. După cum se știe, încă de la începutul anului am pregătit cinci proiecte, pe care le-am introdus în bugetul pe anul 2022, toate cinci vizând accesarea de fonduri europene.
În ședința de vineri a CLM, așa cum am discutat și cu colegii din PSD Arad, vom vota pentru cele trei proiecte de hotărâre necesare pentru a obține fonduri prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Două dintre ele vizează achiziția a șase noi tramvaie, prin care vom moderniza infrastructura de transport și vom sprijini, totodată, economia locală.
Al treilea proiect se referă la actualizarea Planului Urbanistic General (P.U.G.) al municipiului Arad în format GIS. Proiectul vine în susținerea viziunii de oraș inteligent și durabil prin intermediul tehnologiei, respectiv, digitalizării proceselor administrative locale. În forma actuală, Planul Urbanistic General al Municipiului Arad, aprobat în anul 1999 și prelungit în mod repetat, nu mai îndeplinește cerințele și nu mai răspunde tendințelor de dezvoltare actuale și viitoare, prevăzute în strategiile actualizate pentru perioada post 2021“, declară viceprimarul Ilie Cheșa, președintele organizației municipale PSD Arad.
Read morePreşedintele Partidului Social Democrat (PSD) şi al Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a transmis, luni, un mesaj în care subliniază că „francezii au ales valorile europene” prin realegerea preşedintelui Emmanuel Macron pentru un nou mandat.
„Francezii au ales valorile europene. Felicitări, Emmanuel Macron! Vom continua să lucrăm împreună pentru întărirea Flancului Estic al NATO şi Parteneriatului nostru strategic”, spune Marcel Ciolacu, într-un mesaj transmis luni pe Twitter, în limba franceză.
Emmanuel Macron a fost reales pentru un al doilea mandat de preşedinte al Franţei cu 58,5% din voturi, a anunţat luni dimineaţa ministerul de interne de la Paris, anunţând un rezultat provizoriu după numărarea tuturor buletinelor de vot, a transmis dpa.
Contracandidata sa de extremă dreapta, Marine Le Pen, a obţinut 41,45% din voturi.
În cel de-al doilea tur al scrutinului prezidenţial, alegătorii francezi au avut de ales între Emmanuel Macron, politician pro-european şi liberal, şi Marine Le Pen, lidera formaţiunii politice de extremă dreapta Adunarea Naţională.
Read moreMihai Fifor : Adrian Mladin este de astăzi președintele organizaței PSD Chișineu-Criș
PoliticaUltimele stiri 2 aprilie 2022 0
Conducerea PSD Arad s-a reunit în cursul acestei dimineți la Chișineu Criș într-o ședință de analiză a Biroului Permanent Județean, care a coincis și cu alegerile pentru președinția organizației Chișineu Criș. Conform rezultatelor votului intern, Adrian Mladin este începând de astăzi președintele filialei Chișineu-Criș, una dintre cel mai puternice organizații social-democate din județ.
„Îi doresc, alături de colegii mei din conducere, mult succes în activitatea organizatorică, având în vedere că orașul de pe Criș a fost întotdeauna un punct extrem de important al obiectivelor și strategiilor PSD Arad.
Rămânem conscevenți principiilor noastre și modalității de acțiune, mereu în slujba cețățeanului, cu țelul ferm de a recuceri primăria Chișineu-Criș și de a relua cursul de dezvoltare și bună administrație a orașului. Nu îi vom dezamăgi, cu siguranță, pe cetățenii din Criș!”, afirmă președintele PSD Arad, deputatul Mihai Fifor.
Read moreFlorin Cîţu şi-a anunţat demisia din funcţia de preşedinte al PNL
PoliticaUltimele stiri 2 aprilie 2022 0
Florin Cîţu a anunţat, sâmbătă, că şi-a prezentat demisia din funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal (PNL).
„Aş fi vrut să îmi prezint demisia în faţa colegilor mei. Nu s-a putut, nu au fost acolo, aşa că doar am înregistrat-o la partid. Din acest moment am demisionat din funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal”, a declarat Cîţu.
Întrebat dacă va demisiona şi din funcţia de preşedinte al Senatului, el a răspuns: „Acolo sunt alte discuţii, vom vedea ce se va întâmpla şi acolo”.
Florin Cîţu a adăugat că, pentru el, coaliţia PNL – PSD nu a fost un lucru natural, a fost un „lucru greu de digerat”.
Acesta a amintit că convocat pentru sâmbătă Biroul Executiv al formaţiunii.
„Astăzi n-am avut şansa să vorbesc cu colegii mei. Din păcate, nu au vrut să participe la singura şedinţă convocată statutar (…) celelalte sunt nestatutare şi e păcat că Partidul Naţional Liberal, un partid la guvernare, arată astăzi că nu respectă statutul şi merge mai departe cu acest eveniment”, a afirmat Cîţu. AGERPRES
Read more







