News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Un tânăr aflat sub influența drogurilor produce un accident la Vladimirescu

”În noaptea de 27 spre 28 aprilie, în jurul orei 01:50, a avut loc un accident rutier ușor pe DN 7, în comuna Vladimirescu. Din cercetări a reieșit că un tânăr de 21 de ani, din localitatea Vladimirescu, care conducea un autoturism pe DN 7, la km 537+100 m, a intrat în coliziune cu un cap de pod. În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a conducătorului autoturismului. Testarea cu aparatul Drugtest a indicat o valoare pozitivă la substanța metamfetamină, tânărul fiind transportat la spital în vederea recoltării de probe biologice. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fiind sub influența substanțelor psihoactive”, a anunțat IPJ Arad.

Read more
Brandul ”Pită de Pecica” a fost prelungit pentru încă 10 ani!

Oficiul de Stat pentru Mărci și Invenții a aprobat prelungirea protecției mărcii Pita de Pecica.

Astfel, brandul local al orașului Pecica” va putea fi folosit doar de brutăriile pecicane și în următorii zece ani.
În paralel, se află în derulare procedura pentru dobândirea protecției la nivelul Uniunii Europene, prin sistemul de calitate Indicație Geografică Protejată, demers sprijinit de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Pita de Pecica este facuta din graul ce se recolteaza numai din localitatile din jurul Pecicăi. Reteta painii este atestata la nivel European si este in asteptare pentru a primi si atestarea ca produs traditional.
Gustul pâinii de altădată, ca cel pe care îl are pita de Pecica, se păstrează neatins de aproape 100 de ani, când primele bucăți au fost scoase din cuptoare. Se spune că ar fi cea mai bună pită din România. Doar câțiva producători locali îi cunosc secretele.

După ce aluatul este amestecat, frământat și dospit, intră în „scenă” cuptorul de cărămidă .

Cuptorul sau vatra colorează pâinea într-un arămiu care atrage privirile și îi dă un parfum care se simte de la străzi distanță.

Read more
CET Hidrocarburi Arad întrerupe furnizarea energiei termice pentru încălzire

Având în vedere evoluţia temperaturilor exterioare din ultimele zile precum şi Regulamentul pentru furnizarea şi utilizarea energiei termice, anunţăm utilizatorii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare al Municipiului Arad, întreruperea furnizării energiei termice pentru încălzire, de marți 26.04.2022.
Informăm consumatorii că reţelele de termoficare rămân sub presiune, iar pentru intervenţii sau modificări la instalaţiile de încălzire este necesar anunţarea furnizorului la Dispeceratul de termoficare la telefon 0257/231367, 0357/412233, acesta având program permanent.

Read more
15 cetăţeni străini care încercau să treacă ilegal în Ungaria, depistaţi de poliţiştii de frontieră români

Poliţiştii de frontieră români au depistat 15 cetăţeni străini care încercau să treacă ilegal în Ungaria, pe la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II.

Potrivit unui comunicat transmis marţi de Poliţia de Frontieră Română, tentativele de trecere frauduloasă a frontierei au avut loc în ultimele două zile.

„În data de 25.04.2022, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc, aflat la volanul unui automarfar înmatriculat în România. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, textile pentru o societate comercială din Germania. În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă, nouă cetăţeni străini”, se arată în comunicat.

În urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au constatat că aceste nouă persoane sunt cetăţeni din Siria şi Turcia.

O altă tentativă de trecere a frontierei pe la Nădlac II s-a înregistrat în cursul zilei de duminică, atunci când şase persoane care se deplasau pe jos au fost observate la 10 metri de graniţă.

„Deoarece acestea nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost conduse la sediul sectorului pentru efectuarea verificărilor. În urma cercetărilor a fost stabilit faptul că sunt cetăţeni din Camerun, Nigeria şi Congo, solicitanţi de azil în ţara noastră”, se precizează în comunicat.

În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale, urmând ca la finalizarea lor să fie dispuse măsurile legale care se impun. AGERPRES

Read more
Substanțele psihoactive la modă, în această săptămână, pe șoselele arădene

Polițiștii orașului Ineu au depistat în trafic, în seara zilei de 21 aprilie a.c., un tânăr de 18 ani, din Bocsig, în timp ce conducea un autoturism fiind sub influența substanțelor psihoactive. Aparatul DrugTest a indicat o valoare pozitivă pentru consum de metamfetamine.

Un bărbat din Pilu, de 34 de ani, a fost depistat de polițiștii din Chișineu-Criș, în timp ce conducea un autoturism, pe D.J. 794, dinspre Mișca spre D.N. 79, sub influența substanțelor psihoactive, testarea cu aparatul DrugTest indicând o valoare pozitivă pentru substanța TH5 (cannabis).

În municipiu, în noaptea de 22/23 aprilie a.c., polițiștii Biroului de Ordine Publică au oprit pentru control, pe Calea Timișorii, un autoturism condus de un arădean de 30 de ani, Testarea acestuia cu aparatul alcooltest a indicat o îmbibație alcoolică de 1.03 mg./l. alcool pur în aerul expirat.

Conform procedurii, în toate cazurile au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a substanțelor consumate și alcoolemiei.

Un bărbat de 46 de ani, din Vladimirescu, a fost depistat în trafic de polițiștii Secției 2 Micălaca, în timp ce conducea o motocicletă pe Calea Radnei, având dreptul de a conduce suspendat.

Toți cei în cauză sunt cercetați penal pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației rutiere.

Read more
Noi proiecte depuse de Primăria Felnac

Primăria Felnac a pregătit noi proiecte care au fost sau vor fi depuse pentru a obține fonduri europene sau guvernamentale.

„Am pregătit trei proiecte noi, dintre care două vor fi pe PNRR. Am depus deja un proiect care vizează reabilitarea remizei de pompieri din Felnac. Cel de-al doilea proiect, care urmează să fie aprobat în Consiliul Local și apoi va fi depus, se referă la reabilitarea termică a blocului de locuințe din Felnac. Un al treilea proiect are ca obiectiv realizarea GIS-ului comunei, adică introducerea în sistemul electronic a tuturor datelor aferente comunei, de la populație, terenuri, proprietăți etc.“, a declarat primarul Ioan Malița.

Sistemul de informații geografice, cunoscut și sub denumirea de G.I.S., se bazează pe utilizarea tehnicilor electronice de calcul, necesare pentru achiziția, stocarea, analiza și afișarea datelor geografice ale suprafeței terenului sub formă de rapoarte grafice și numerice. GIS este un instrument de luare a deciziilor foarte puternic, care are o gamă masivă de aplicații, indiferent de domeniul de aplicare – gestionarea resurselor, logistică, planificare, transport, studii demografice, epidemiologie și mediu, pentru a numi doar câteva.

Read more
Două tramvaie noi circulă prin Arad

Încă două tramvaie Imperio Civitas au fost puse în circulație săptămâna aceasta. În mai puțin de jumătate de an, flota Companiei de Transport Public Arad s-a înnoit cu șapte tramvaie din lotul de 14 cumpărate cu fonduri europene.  Noile tramvaie sunt de capacitate medie și sunt vopsite în culorile echipei locale de fotbal UTA.

Primăria Municipiului Arad a fost printre primele administrații din țară care a înțeles necesitatea reînnoirii flotei de transport în comun.  Se întâmpla acum opt ani, când primele garnituri Imperio, construite chiar la Arad, erau puse în circulație.  Operarea cu tramvaie noi, eficiente energetic, aduce numeroase beneficii: pasagerii călătoresc confortabil și în siguranță, costurile de exploatare sunt optimizate,  iar traficul și poluarea sunt reduse considerabil.

Transformarea orașului de pe Mureș într-unul verde continuă să fie o prioritate pentru municipalitatea arădeană, însă pentru a putea atinge acest deziderat investițiile în transportul în comun trebuie să fie dublate de o schimbare a mentalității cetățenilor și a stilului lor de viață în general, respectiv aceștia să aleagă mijloacele de transport alternative în locul autoturismelor personale.   Arădenii de toate vârstele sunt încurajați să apeleze la  tramvai, bicicletă sau chiar la mersul pe jos, pentru a se deplasa pe distanțe scurte, în interiorul orașului.

Nu este singurul mijloc de combatere a efectelor nocive ale gazelor cu efect de seră. În condițiile în care  orașele și mai ales populația urbană  resimt cel mai puternic impactul negativ al încălzirii climatice, este nevoie de intervenții imediate. Reconversia spațiilor sterile în zone verzi se dovedește a fi soluția cheie a orașelor moderne.
Municipalitatea arădeană are în vedere transformarea unor spații lipsite de vegetație,  în zone verzi. Cu o planificare urbană inovatoare,  spațiile dintre liniile de tramvai, de exemplu, ar putea fi înverzite.  Reconversia acestor zone sterile în spații verzi ar avea atât un impact vizual plăcut, dar în egală măsură ar  rezolva multe probleme ale municipalității cum ar fi de exemplu degrevarea sistemelor de evacuarea a apelor pluviale, prin conducerea apei în aceste zone populate cu vegetație, care datorită sistemul de retenție de apă înglobat la instalare reține o cantitate mare de apă, ulterior evaporabilă treptat, răcind astfel mediul ambiant,  atragerea și păstrarea polenizatorilor în orașe, ecologizarea unor zone pustii în care se adună doar gunoaie și sunt greu de întreținut.

Read more
Viceprimarul Ilie Cheșa: „Am început dezinsecția în municipiul Arad!“

Prima acțiune de dezinsecție din municipiu a demarat în această dimineață, cu operatorul contractat de Primăria Arad. Tratamentul de dezinsecţie terestru se va aplica pe timp de zi, între orele 7:30 – 16:30. În aceste zile se va aplica și tratamentul insecticid împotriva căpușelor.

„În acest an, am început din timp dezinsecția în municipiul Arad, astfel încât cetățenii să nu mai aibă probleme cu țânțarii sau tigrii platanului, pe perioada verii. Știm cu toții ce probleme au fost anul trecut, când birocrația a făcut ca Primăria Arad să nu poată încheia la timp un contract pentru dezinsecție, iar arădenii au avut de suferit toată vara, din cauza țânțarilor. De dimineață, am verificat în teren modul în care se derulează prima acţiune de dezinsecţie. La acțiune participă patru echipaje: 4 auto cu 4 echipamente de mare capacitate ULV_Elit 34s-300 și 8 operatori cu 8 aparate de pulverizat Stihl (LV). Astfel de acțiuni vor fi repetate în fiecare lună, până în octombrie, inclusiv“, a declarat viceprimarul municipiului Arad, Ilie Cheșa.

Locațiile supuse tratamentului de delarvizare (lavicidare) sunt Râul Mureş-partea dreaptă, plus zona balastieră Micălaca, baza CET, zona podului rutier Micălaca, Parcul Corneliu Coposu și zona Lacului Pădurice.

Read more
Rețeaua de canalizare din Felnac va fi realizată cu fonduri de la Guvern!

Ministrul Dezvoltării a semnat, în data de 31 martie, ordinul prin care s-au aprobat indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Înființare rețea de canalizare și stație de epurare în comuna Felnac“. Investiția va fi realizată cu o finanțare guvernamentală, prin Compania Națională de Investiții, aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării.

„Vreau să le mulțumesc colegilor din primărie care au muncit la acest proiect, dar și domnului deputat Mihai Fifor, președintele PSD Arad, pentru sprijinul pe care ni l-a acordat de când am făcut primele demersuri pentru acest proiect, care știm cu toții de câte piedici a avut parte. În guvernarea 2019, se știe că am obținut finanțarea pe FDI, am făcut și licitația, apoi a venit guvernul liberal și a desființat acel fond și a trebuit să o luăm de la zero. Dar, până la urmă, important e când lucrurile se termină cu bine, iar acest proiect este pe drumul cel bun.

Sperăm ca CNI să dea cât mai repede drumul la licitație, să nu avem contestații sau alte piedici, altfel încât să demarăm în acest an lucrările și de la anul comuna să beneficieze și de canalizare“, spune primarul Ioan Malița.

Read more
Vizita Preasfințitului Părinte Lukijan, Episcopul ortodox sârb de Budapesta la Pecica

Zilele trecute, Biserica Ortodoxă Sârbă „Sfântul Mucenic Gheorghe” din Pecica a găzduit vizita Preasfințitului Părinte Lukijan, Episcopul ortodox sârb de Budapesta şi administrator al Episcopiei Ortodoxe Sârbe de Timişoara.

Ierarhul a fost primit de preotul paroh Milin Milovan și de membrii Consiliului Parohial, printre care viceprimarul Miodrag Stanoiov, împreună cu un număr mare de credincioși, oficiind liturghia festivă alături de Markov Marinco, preot vicar al Episcopiei Ortodoxe Sârbe de Timisoara și de un sobor de preoți.
”Am discutat cu Preasfinţitului Părinte Lukijan despre trecutul și prezentul parohiei din orașul nostru și proiectele episcopiei.
Sârbii pecicani formează o comunitate unită și activă, care au reușit să renoveze în ultimii ani, cu sprijinul administrației locale, biserica și parohia din oraș” a afirmat primarul orașului Pecica, Petru Antal.
Read more