News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Delegație CJA la Hainan

Delegație CJA la Hainan

Local 10 decembrie 2019 0

Vicepreședintele Consiliului Județean Arad, Răzvan Cadar, însoțit de directorul Direcției de Comunicare, Strategii și Administrație Publică, Andrei Ando, se află la Hainan, în Republica Populară Chineză, la invitația conducerii acestei provincii înfrățite cu Aradul. Oficialii arădeni participă la Târgul de Agricultură, după ce anul trecut, o numeroasă delegație din Hainan a participat la Târgul Produs în Arad.

„Am fost invitați să prezentăm în cadrul Târgului de Agricultură un posibil schimb între Arad și Hainan. Anul trecut, oficialii din Hainan au venit la Arad și au avut discuții cu producători agricoli și reprezentanți ai industriei alimentare. În continuarea acestei întâlniri, care vizează un posibil export de produse alimentare din județul Arad în Hainan, respectiv importuri din Hainan în Arad, conducerea provinciei Hainan a dorit să avem o discuție despre susținerea pe care o putem acorda, la nivel administrativ, investitorilor chinezi interesați de Arad, dar și investitorilor arădeni care ar putea face exporturi de produse alimentare în China. Noi am propus ca în extinderea acestor negocieri, o delegație de specialitate din China să viziteze Podgoria Aradului, să aibă o documentare la fața locului, cu Grupul de Acțiune Locală Miniș-Măderat, pentru a deschide piața din Hainan către vinurile arădene”, a declarat vicepreședintele Răzvan Cadar.

Provincia Hainan este înfrățită cu Aradul de peste 20 de ani. Ea este cea mai mică provincie a Republicii Populare Chineze și are 9 milioane de locuitori. Provincia a fost declarată zonă liberă și beneficiază de facilități fiscale. Răzvan Cadar a prezentat partenerilor din Hainan și proiectul Provinciei Jiangsu, care este interesată de potențialul Zonei Libere din Arad, și a propus un schimb de experiență între managementul Zonei Libere Arad și al Zonei Libere Hainan, pentru ca funcționarii arădeni să se familiarizeze cu specificul investitorilor chinezi, iar chinezii să fie informați despre condițiile de investiții în Zona Liberă Arad.

Read more
O nouă misiune către Lună pornește de la Complexul Muzeal din Arad

În urmă cu 50 de ani a început povestea lui Neil Armstrong, primul om care a pășit pe lună. Acum a venit timpul să sărbătorim acest moment istoric în Complexul Muzeal din Arad. Alături de Asociația Astronomică Pluto, Complexul Muzeal Arad va aduce aproape de tine acest moment emblematic și te va transpune în lumea spațiului cosmic prin reprezentații live, spectaculoase explicate de doi povestitori unplugged, care vor interacționa cu publicul. Mecanica cerească, ştiinţele aerospaţiale şi cucerirea spaţiului cosmic vor fi explicate și ilustrate într-un dome mobil cu diametrul de 8 metri și înălțimea de 5 metri, plasat în Complexul Muzeal Arad, care se află în Piața George Enescu 1.

Proiecţiile se vor desfășura între orele 9:00 și 18:00, din oră în oră. Durata unei proiecții este de aproximativ 50 de minute, iar prețul unui bilet este 16 RON.

Accesul la eveniment se face pe bază de rezervări la 0740.365.699, sau cu 15 minute înainte de începerea evenimentului, în limita locurilor disponibile.

Vârsta minimă recomandată pentru vizitatori este de 4 ani, cu însoțitor adult.

Evenimentul este organizat de către Asociaţia Astronomică PLUTO.

Parteneri: Consiliul Județean Arad și Complexul Muzeal Arad.

Read more
CJA a obţinut autorizaţia de construire pentru Bârsa-Moneasa-limită județ Bihor și Sânmartin-Olari-Caporal Alexa

Reabilitarea a două drumuri judeţene finanţate prin PNDL a fost blocată de probleme birocratice şi de sistemul greoi de obţinere a avizelor. În acest moment, problemele au fost depăşite şi suntem aproape de demararea lucrărilor. Consiliul Judeţean a obţinut autorizaţia de construire pentru Bârsa – Moneasa – limită judeţ Bihor (26 km) şi Sânmartin – Olari – Caporal Alexa (23 km).

„În mod normal ar fi trebuit să avem şantiere pe cele două drumuri, dar este bine că am reuşit să depăşim problemele legate de avize şi suntem în situaţia de a putea demara lucrările. Este important că vom da în lucru toate tronsoanele de drum, exista posibilitatea să nu putem reabilita Moneasa – limită de judeţ Bihor (partea din pădure) şi Şimand – Olari, unde au fost probleme cu avizul de mediu. Noi am preferat să aşteptăm şi să putem reabilita dumurile integral. Trebuie să spunem că ne-a fost de folos legea promulgată recent de preşedintele Iohannis, care simplifică procedurile de obţinere a autorizaţiilor. Pentru că suntem deja în luna decembrie, nu vor începe acum lucrările dar este bine că suntem pregătiţi şi vom deschide şantierele când ne permit condiţiile meteo”, a declarat Sergiu Bîlcea, vicepreşedintele CJA.

Read more
Aparatură de peste 8 milioane de lei pentru Spitalul Clinic Județean Arad

Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad a fost dotat cu aparatură medicală nouă, în valoare de 8.420.000 lei, finanțarea fiind asigurată de Ministerul Sănătății, Consiliul Județean Arad având o contribuție de 10%. Cu această investiție, suma de bani investită anul acesta în aparatură medicală de nouă generație, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad a ajuns la  19 milioane de lei.  Asta după ce anul trecut, Consiliul Județean și Primăria Arad au cumpărat săptămânal câte un aparat medical nou!

„Finanțarea primită de la Ministerului Sănătății este foarte importantă pentru că am reușit să aducem 12 aparate noi pentru Spitalul Județean. Această finanțare demonstrează că, atunci când în prim-plan avem interesul cetățeanului, conlucrarea între administrația centrală și cea locală devine realitate”, a afirmat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Aparatura deservește mai multe secții – chirurgie, radiologie, cardiologie, oftalmologie etc. – procedura de achiziție fiind deja cuprinsă în dotările Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.

„Laboratorul de Radiologie și Imagistică Medicală a fost dotat zilele trecute cu patru aparate de radiologie, digitale, două cu câte un post de grafie și două cu două posturi – unul pentru scopie și unul pentru grafie. Aparatele sunt produse în Franța, sunt digitale și nu mai necesită folosirea filmului și a substanțelor chimice necesare developării. Imaginile sunt captate de aparat și salvate direct în rețea, iar ca o noutate, imaginile pot fi prelucrate pentru a obține o diagnosticare eficientă a pacientului. Noile echipamente reduc expunerea pacientului la radiații, scăderea poluării, și totodată, fiind digitale, reduc costurile deoarece numai folosim filme și substanțe necesare developării”, a declarat dr. Oana Amza, medic șef laboratorul radiologie și imagistică medicală.

***

Iată lista cu cele 12 aparate și valoarea fiecăruia în parte, însumând banii primiți de la Ministerul Sănătății și sumele alocate de Consiliul Județean Arad.

  1. Aparat RX digital cu un post de grafie scopie (2 buc.), pentru Laboratorul de imagistică și radiologie medicală – 3.210.000 lei (2.889.000 + 321.000);
  2. Aparat RX digital cu un post de grafie (2 buc.), pentru Laboratorul de imagistică și radiologie medicală – 1.200.000 lei (1.080.000 + 120.000);
  3. Ecograf dedicat pacienților pediatrici, pentru Laboratorul imagistică și radiologie medicală – 473.000 lei (425.000 + 48.000);
  4. Aparat radiodiagnostic mobil (3 buc), pentru Laboratorul imagistică și radiologie medicală – 495.000 lei (445.000 + 50.000);
  5. Ecograf, pentru Laboratorul imagistică și radiologie medicală – 548.000 lei (493.000 + 55.000);
  6. Turn complet de laparoscopie 4K, pentru Bloc Operator Chirurgie județean – 584.000 lei (525.000 + 59.000);
  7. Ecograf cu elastografie cu substanță de contrast, pentru Gastroenterologie – 563.000 lei (506.000 + 57.000);
  8. Mașină de spălat și dezinfectat pentru 2 endoscoape, pentru Gastroenterologie – 203.000 lei (182.000 + 21.000);
  9. Electrocauter chirurgical (2 buc.), pentru Bloc Operator – 154.000 lei (138.000 + 16.000);
  • Artroscop cu set complet artroscopie, pentru Bloc Operator 1 – 363.000 lei (332.000 + 31.000);
  • Tomograf în coerență optică, pentru Oftalmologie – 310.000 lei (279.000 + 31.000);
  • Ecocardiograf cardiologie, pentru Secția Clinică Cardiologie – 317.000 lei (285.000 + 32.000);
Read more
Aproape 500 de amenzi la rutieră, weekendul trecut

În ultimele 72 de ore, poliţiştii rutieri au efectuat, atât în municipiu cât şi pe raza judeţului, mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere.

Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 486 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 190.000 de lei.

Dintre acestea, 225 au fost aplicate pentru depăşirea vitezei legale de deplasare, 261 pentru nefolosirea centurii de siguranţă, neacordare de prioritate, efectuarea de depăşiri neregulamentare şi alte abateri de la normele privind reglementarea circulaţiei pe drumurile publice.

De asemenea, au fost reţinute 20 permise de conducere și retrase 9 certificate de înmatriculare.

Read more
Vizita istorică a Mitropolitului Banatului în Parohia arădeană Fântânele

Duminică, 8 decembrie 2019, comunitatea parohială din Fântânele, Arad, a trăit clipe de aleasă sărbătoare. Aceasta a fost prilejuită de popasul duhovnicesc săvârșit de Mitropolitul Banatului Ioan în această localitate.

Înaltpreasfinția Sa a fost întâmpinat de către Chiriarhul locului, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi, adresându-i Părintelui Mitropolit un cuvânt de bun venit și prezentându-i istoria satului și denumirea localității, făcând apel la cartea Fântâna Darurilor, Fântânele din care izvorăsc harurile.

După acest moment, cei doi ierarhi au săvârșit o slujbă de sfințire a Centrului de tineret ,,Sfântul Nicolae”, construit prin grija deosebită a părintelui paroh Dan-Dorin Mândra. Din soborul slujitor au făcut parte și părinții consilieri Protos. Dr. Iustin Popovici și Pr. Gheorghe Gligor, Pr. Flavius Petcuț, protopopul Aradului, Pr. Conf. Constantin Jinga, de la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie din Timișoara, Arhid. Tiberiu Ardelean, inspector eparhial, părinții Codin Șimonca-Oprița, Dacian-Emilian Nan și Diac. Lucian Baba, profesori la Seminarul Teologic Ortodox din Arad și alți slujitori de la parohiile învecinate.

După sfințirea Centrului de tineret, în biserica parohială cu hramul ,,Adormirea Maicii Domnului”, Ierarhii bănățeni și soborul numeros de preoți, au săvârșit slujba Acatistului Mântuitorului Iisus Hristos, slujbă la care au participat un număr mare de credincioși.

În cuvântul Înaltpreasfinției Sale, Părintele Mitropolit Ioan i-a îndemnat pe credincioși la acte de milostenie față de cei sărmani și neajutorați, mai ales în preajma marilor sărbători creștine. ,,Nimeni să nu rămână fără o bucată de pâine pe masă de sărbători”.

Mai apoi, au fost distinși preotul, învățătorul și primarul gospodar, în contextul Anului omagial 2019. Astfel, părintele Dan-Dorin Mândra a primit din partea Chiriarhului locului distincția de iconom stavrofor, domnului primar Emil-Nicolae Otlăcan, i-a înmânat un Hrisov de cinstire pentru sprijinul constant oferit Parohiei Fântânele, iar doamna învățătoare Elena Otlăcan a primit o distincție din partea conducerii Uniunii Jurnaliștilor din Banatul istoric, pentru rodnica activitate la catedră în decursul a patruzeci de ani. ,,Nu se poate pune în cuvinte emoția pe care o trăiesc toamnă de toamnă, când îmi întâlnesc elevii și începem un nou drum împreună”, a mărturisit doamna învățătoare, cu glasul plin de emoții. Tot în acest cadru, Arhiepiscopul Aradului i-a oferit un Hrisov de cinstire și primarului localității Vinga, domnului Ioan-Sorin Negrei.

Evenimentul s-a desfășurat în mijlocul comunității, pentru că activitatea celor trei se poate împlini doar cu și prin oameni, colaborarea dintre ei fiind esențială.

Adunați în biserică, casa sufletească a comunității, s-au bucurat unii de ceilalți și, fiind perioada postului Crăciunului, au încheiat seara cu un concert de colinde. Bucuria a fost împărtășită de câteva cete de colindători. Pe lângă copilașii din parohia gazdă, au colindat și copiii din Parohia Vladimirescu II și Aluniș. La final, Grupul Psaltic ,,Sfântul Ioan Damaschin” a transmis emoția Praznicului prin colindele interpretate.

La eveniment, au fost prezente oficialitățile locale și centrale: domnul Iustin Cionca, Președintele Consiliului Județean Arad, deputații Dorel Căprar și Adrian Todor, doamna Ramona Lile, Rectorul Universității ,,Aurel Vlaicu” din Arad, domnul Vasile Todi, Președintele Uniunii Jurnaliștilor din Banatul Istoric, consilieri județeni și locali, inspectori școlari și cadre didactice.

La final, părintele paroh le-a mulțumit celor doi înalți ierarhi pentru această mare zi de sărbătoare și bucurie făcută credincioșilor parohiei și le-a oferit câte o icoană cu Sfântul Ierarh Nicolae și câte un buchet cu flori, precum și tuturor oficialităților, preoților, grupurilor de colindători și credincioșilor care au luat parte la această zi de sărbătoare a parohiei.

Eveniment a fost unul istoric pentru Parohia Fântânele, fiind prima vizită mitropolitană, care a încununat activitatea celor trei stâlpi ai comunității: preotul, dascălul și primarul gospodar.

Cătălin-Iulian Drăgan

Alexandra-Teodora Mândra

Read more
Două familii din Mândruloc au rămas fără locuință, în urma unui incendiu. Orice ajutor este binevenit

Două familii din localitatea Mândruloc, comuna Vladimirescu, au rămas fără locuință. Un incendiu, izbucnit din cauza instalaţiei de încălzire a distrus imobilul în care aceștia locuiau. „Două familii (Familia Necșa și Familia Sim) locuiau în respectivul imobil, iar acum, au nevoie de ajutorul nostru!“, este apelul lansat de un arădean pe pagina sa de Facebook. După incendiu, 8 persoane, printre care 2 minori (unul de doar 3 luni, celălalt de 2 ani) sunt nevoiţi să doarmă la neamuri și vecini.
Cei care doresc să ajute la reconstrucţia acestui imobil o pot face donând în contul: RO72RZBR0000060021457922 în lei sau RO45RZBR0000060021457923 în euro deschise la Raiffeisein, pe numele Sim Cristian, sau apelând numărul de telefon 0741.187.141 Sim Lidia.

Orice alt ajutor este binevenit pentru cele două familii, mai ales acum, în prag de sărbători.

Read more
Sărbătorile de iarnă aduc vizitatorilor muzeului surprize plăcute: expoziții și evenimente pentru copii!

Datorită succesului foarte mare al expoziției „O lume dispărută la muzeu. Dinozaurii”, cu un record de public pentru muzeul arădean, de peste 20.000 de vizitatori și 260 de grupuri de școlari din județ și țară, dar și din străinătate, s-a hotărât, să se prelungească perioada expoziției până în data de 15 ianuarie 2020.

„Totodată, după cum am obișnuit în ultimul timp publicul arădean și mai ales datorită faptului că suntem în perioada Sărbătorilor de iarnă, dorim să le oferim în primul rând copiilor surprize plăcute, organizând din data de 10 decembrie, în cadrul Muzeului de Artă, expoziția de jucării intitulată „De la Moș Gerilă la Moș Crăciun”, împreună cu Asociația Muzeul Jucătoriilor, iar în cadrul Muzeului de Științe ale Naturii, organizăm din data de 11 decembrie, pentru prima dată în Arad, „Planetariu mobil” împreună cu Asociația Astronomică „PLUTO”, unde copiii și nu numai, vor putea explora spațiul cosmic.
Am pregătit și în județ, mai exact la Muzeul din Lipova, o surpriză pentru cei mici în data de 9 decembrie, când vom organiza o „Seară de colinde și împodobirea bradului la Muzeu „.
Nu ne vom opri aici, vom continua și în anul care vine să facem din Muzeu un spațiu viu, modern și interactiv, în care arădenii să vină, în număr cel puțin la fel de mare ca în ultima perioadă, să descopere lucruri noi și interesante”,

a declarat Blaga Bogdan, managerul interimar al Complexului Muzeal Arad.

—————————————————————————————————————————–
„O LUME DISPĂRUTĂ LA MUZEU. DINOZAURII”

Muzeul de Științe ale Naturii (Palatul Cultural Arad)

04 noiembrie 2019 – 15 ianuarie 2020
 
Cea mai atractivă expoziție din ARAD, „O LUME DISPĂRUTĂ LA MUZEU. DINOZAURII”, va rămâne în Muzeul de Științe ale Naturii/Complexul Muzeal Arad până anul viitor, fiind deschisă până în data de 15 ianaurie 2020!
Expoziția interactivă „O lume dispărută la MUZEU. Dinozaurii” este cel mai de succes eveniment muzeal organizat la Arad în acest an.
În cadrul acesteia a fost organizat în luna octombrie și un eveniment nocturn „Noaptea la muzeu. Printre dinozauri” care a reprezentat atracția acestei toamne: ghidaje tematice, proiecții video spectaculoase, ateliere de paleontologie și speologie, face painting, jocuri și pictură de care s-au bucurat peste 1500 de copii, mici și mari, doar într-o singură seară!

În următoarea perioadă intrarea în expoziția despre dinozaurii Transilvaniei va fi dinspre Bulevardul Dragalina (11-18 decembrie 2019) și dinspre Parcul Copiilor (20 decembrie 2019 – 15 ianuarie 2020),

program de vizitare Marți-Duminică, 09.00-17.00.
Muzeul oferă și o expoziție în aer liber, cu exponate din Parcul tematic „Dino Parc” Râșnov,
expoziție și stand-foto, deschise zilnic, între orele 8.00-18.00, în Parcul Copiilor!
Intrarea pentru copii este liberă!
Adulți – 4 ron
Pensionari, studenți – 2 ron
—————————————————————————————————————————–
 
„DE LA MOȘ GERILĂ LA MOȘ CRĂCIUN”

Muzeul de Artă Arad (str. Gheorghe Popa de Teiuș 2-4, etaj II)

10 decembrie 2019-15 ianuarie 2020

  
În preajma sărbătorilor de iarnă, Complexul Muzeal Arad și Asociația Muzeul Jucăriilor readuc în atenția publicului jucăriile preferate ale copiilor, începând din perioada interbelică și până în anii ’90, în expoziția  „DE LA MOȘ GERILĂ LA MOȘ CRĂCIUN„, deschisă la Muzeul de Artă (str. Gheorghe Popa de Teiuș 2-4, etaj II), în perioada 10 decembrie 2019-15 ianuarie 2020.
Figurine, păpuși, mașinuțe și trenulețe, roboți, rachete și nave spațiale, aranjate în jurul bradului, sunt astăzi privite cu nostalgie de părinți și considerate deja istorie de copiii acestora.  
La Arad, curatorii expoziției Cristian Dumitru, Mihai Dumitru aduc aproape 1000 de exponate, din cele peste 15 000 câte deţine Muzeul. În această selecţie vom regăsi şi multe jucării produse la fabrica „Arădeanca”, unul dintre cei mai mari producători de jucării din România din perioada comunistă. Copiii vor descoperi iar părinții și bunicii își vor aduce aminte de jucăriile pe care le primeau acum mai mult de 30 de ani de la Moș Gerilă, care venea pe la cei mici în noaptea dintre ani. Între timp în anul 1989 Moș Gerilă s-a pensionat și a revenit Moș Crăciun, după o absență de 40 de ani, care aduce daruri pentru cei mici în noaptea de Crăciun. Alături de jucării este prezentată și o selecție de reproduceri a unor fotografii vechi de copii cu jucăriile lor.
Asociația Muzeul Jucăriilor a fost înființată în urmă cu mai mult de 10 ani de către un grup de colecționari, care de 40 de ani adună jucării vechi de colecție și alte obiecte specifice copilăriei românești. În ultimii 10 ani cu aceste jucării Muzeul Jucăriilor a organizat peste 50 de expoziții în România în colaborare cu muzeele din țară.
 
Vernisajul expoziţiei, un cadou pentru cei mici şi cei mari, va avea loc în data de 10 decembrie 2019, la ora 11.00, la Muzeul de Artă Arad, în prezența elevilor Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” Arad, (prof. Cristina Bibarț, prof. Balint Laura, prof. Roșanu Delia). La eveniment, în jurul bradului de Crăciun, invitați speciali vor fi elevii Școlii Gimnaziale „Iosif Moldovan” Arad, cu un repertoriu de colinzi tradiționale din zona Aradului.  Fomația de folclor „Banda Iosif Moldovan” este condusă de prof. Cosmin Gavra.  
Intrarea pentru copii este liberă!
Adulți – 4 ron
Pensionari, studenți – 2 ron
—————————————————————————————————————————–

„PLANETARIU MOBIL”
Muzeul de Științe ale Naturii (Palatul Cultural Arad)
10 decembrie – 18 decembrie 2019  

 
 
 
Planetariu Mobil vine pentru prima oară la Arad, în perioada 11-18 decembrie 2019, cu spectacolul „Jumătate de secol de la primul pas pe lună”.
Au trecut 50 de ani de când astronautul Neil Armstrong a păşit pentru prima dată pe lună. Planetariu Mobil vă invită să sărbătorim împreună jumătate de secol de la primul pas pe lună, printr-un spectacol interactiv. Reprezentațiile show-ului educațional vor include explicații de la doi povestitori unplugged, care vor interacționa cu publicul, proiecțiile live spectaculoase, mecanica cerească, ştiinţele aerospaţiale şi cucerirea spaţiului cosmic vor încânta publicul.
Evenimentele se vor desfășura într-un dome mobil cu diametrul de 8 metri și înălțimea de 5 metri, care va fi plasat în Muzeul de Științe ale Naturii din Palatul Cultural (Piața George Enescu 1), intrarea dinspre Parcul Copiilor.
Proiecţiile se vor desfășura între orele 09:00 și 18:00, din oră în oră. Durata unei proiecții este de aproximativ 50 de minute. 
Accesul la eveniment se face pe bază de rezervări la 0740.365.699, sau cu 15 minute înainte de începerea evenimentului, în limita locurilor disponibile.
Vârsta minimă recomandată pentru vizitatori este de 4 ani, cu însoțitor adult.
Preț – 16 ron
Evenimentul este organizat de către Asociaţia Astronomică PLUTO.
Parteneri: Consiliul Județean Arad și Complexul Muzeal Arad.  

—————————————————————————————————————————–

„SEARĂ DE COLINDE ȘI ÎMPODOBIREA BRADULUI LA MUZEU”
Muzeul Orașului Lipova

09 decembrie, ora 17.00
Evenimentul, organizat la Lipova în cadrul Muzeul Orașului Lipova, intitulat „SEARĂ DE COLINDE ȘI ÎMPODOBIREA BRADULUI LA MUZEU”
are vernisajul luni, 09 decembrie, ora 17.00 și se adresează tuturor copiilor din oraș.
Evenimentul este organizat, în parteneriat cu DGASPC Arad – Lipova, Clubul Copiilor Lipova, Parohia ortodoxă Lipova, Liceul „Atanasie Marienescu” Lipova, Cenaclul literar-artistic „MUZA” Lipova.
La acest eveniment intrarea este liberă. 
————————————————————————–
Read more
Cinci cetăţeni din Liban au încercat să treacă ilegal frontiera, la Vărșand

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorul Poliţiei de Frontieră Vărşand – judeţul Arad au depistat, într-un autoturism care circula în regim taxi,cinci  cetăţeni din Liban , care se îndreptau către graniţa cu Ungaria.

În data de 07.12.2019, în jurul orei 19.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţie de Frontieră Vărşand – I.T.P.F. Oradea, aflaţi în misiune pe DN 79A, la ieşirea din localitatea Chişineu Criş, au descoperit într-un autoturism, care circula în regim taxi, cinci cetăţeni străini – doi  bărbaţi, o femeie  şi doi minori.

Întrucât aceştia nu îşi justificau prezenţa în zona de frontieră, au fost transportaţi la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră pentru cercetări.

În cadrul verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că persoanele respective sunt cetăţeni din Liban, adulţii cu vârste cuprinse între 22 şi 35 ani şi doi minori de 4, respectiv 5 ani.

La cercetări, persoanele adulte au declarat că intenţionau să treacă ilegal frontieră în Ungaria, pe jos, cu intenţia de a ajunge în Germania.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizare urmând a fi luate masurile legale ce se impun.

Revenim cu mențiunea că, „fapta persoanei care racolează, îndrumă, călăuzeşte, transportă sau adăposteşte o persoană, în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat a României constituie trafic de migranţi şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani. (art. 263 Cod penal)”.

Astfel, recomandăm persoanelor care domiciliază în apropierea frontierei de stat sau care desfăşoară activităţi de transport, de taximetrie sau de transport ocazional să anunţe imediat echipajele Poliţiei de Frontieră sau să sune la numărul de telefon 021.9590 (serviciu telefonic care funcţionează non-stop) în momentul în care cetăţeni străini le solicită astfel de servicii.

Read more
Şapte indieni cu acte false au fost prinși într-un tren internaţional la Curtici

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Curtici – judeţul Arad au depistat şapte cetăţeni indieni, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, folosind documente de călătorie false.

În data de 07.12.2019, în jurul orei 05.50, la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici – I.T.P.F. Oradea, s-au prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, călătorind cu trenul IR care circulă pe ruta Bucureşti Nord – Budapesta, şapte persoane de sex masculin care au prezentat cărţi de identitate cu însemnele autorităţilor române.

Cu ocazia controlului specific, poliţiştii de frontieră au constatat că documentele prezentate la control nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond ale unora autentice, acestea fiind false.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că persoanele în cauză sunt cetăţeni indieni, cu vârste cuprinse între 23 şi 40 de ani, care aveau drept de muncă pe teritoriul României.

Cu privire la cele constatate, persoanele au declarat că au obţinut documentele de la o persoană a cărei identitate nu o cunosc, în schimbul sumei de 1.000 de euro fiecare şi doreau să ajungă în Germania.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals privind identitatea şi tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Read more