News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Circulația pe drumurile publice, povestită celor mai mici participanți la trafic

Polițiștii Biroului Rutier s-au întâlnit cu 60 de elevi din clasele I-a și a III-a ai Colegiului Național “Dimitrie Țichindeal” din Arad.
Ca de obicei, întâlnirea a fost una interactivă, după prezentarea regulilor de circulație cei mici fiind provocați să răspundă întrebărilor polițiștilor.
Copiii au fost nerăbdători să vorbească cu polițiștii despre toate regulile pe care le cunosc, întrebările și răspunsurile fiind dintre cele mai originale.
Activitatea face parte din campania “Siguranță de nota 10”, care se desfășoară pe tot parcursul anului școlar 2019-2020.

Read more
Sfântul Ierarh Nicolae, sărbătorit în Parohia Grăniceri

Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae a fost sărbătorită în acest an într-un mod deosebit în Parohia Grăniceri, Protopopiatul Arad. Sfânta Liturghie a fost săvârșită în biserica parohială cu hramul ,,Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” de către Protos. Iustin Popovici, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Aradului, dimpreună cu părintele paroh Adinel Popovici.

În cuvântul de învățătură, părintele consilier a vorbit despre viața și minunile Sfântului Nicolae, care este numit și prețuit în Biserica creștină ca modelul iubirii lucrătoare, chipul blândeților, cald folositor al celor necăjiți, mângâierea celor ce plâng și părintele săracilor.

La Sfânta Liturghie, pe lângă oficialitățile locale și județene, domnul Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, domnul Petru-Claudiu Bătrânuț, primarul localității, domnul Paul Krizner, directorul școlii, au participat cadrele didactice cu toți elevii Școlii Generale din localitate și mulți credincioși. Cei mici au cântat câteva colinde, s-au împărtășit cu Trupul și Sângele lui Hristos și la final au primit daruri, dulciuri și iconițe din partea preotului paroh.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul parohiei.

La final, Părintele Adinel Popovici a mulțumit tuturor celor prezenți, conducerii primăriei și școlii pentru sprijinul acordat în acest demers al său.

După Sfânta Liturghie, oficialitățile prezente au vizitat, la invitația domnului director, Școala Gimnazială din Grăniceri.

Răzvan Săcui

Student teolog

Read more
Jandarmii au prins trei bărbați care au tăiat ilegal arbori

În cadrul unei acţiuni desfăşurate pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice, un echipaj de jandarmerie din cadrul Grupei de Jandarmi Supraveghere și Intervenție Sebiș, a depistat într-o zona împădurită de pe raza localității Vîrfurile, trei bărbați care încărcau mai mulți arbori într-o remorcă, cu intenția de a-i transporta la domiciliu.

În urma verificărilor preliminare efectuate, jandarmii au constatat faptul că, în data de 5 decembrie cei trei bărbați s-au deplasat în zona împădurită, de la marginea localității Vîrfurile unde au tăiat ilegal 10 arbori din specia cer și carpen, cu intenţia de a-i transporta la domiciliu.

La fața locului a fost solicitat un reprezentant din cadrul Ocolului Silvic Codrii Iancului din Hălmagiu, iar în urma măsurătorilor efectuate, a rezultat un volum de 8 metri cubi de arbori tăiați, în valoare de 4.600 lei.

Jandarmii au întocmit pe numele celor trei bărbați, actele de sesizare pentru săvârșirea infracțiunilor de tăiere ilegală de arbori și furt de material lemnos.

Actele de sesizare au fost înaintate organelor de urmărire penală în vederea continuării cercetărilor, iar materialul lemnos a fost predat în custodie Ocolului Silvic Codrii Iancului din Hălmagiu.

Read more
Măsuri de ordine la meciul de fotbal UTA – Petrolul Ploiești

Jandarmi din Gruparea Mobilă Timişoara asigură măsuri de ordine şi siguranţa spectatorilor prezenţi la meciul de fotbal ce are loc duminică, 8 decembrie a.c. pe stadionul „Motorul” din municipiul Arad, între echipele UTA și Petrolul Ploiești.

Gruparea de Jandarmi Mobilă Timişoara cooperează cu Inspectoratul de Jandarmi Județean Arad, Inspectoratul de Poliție Județean Arad și cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad.

Accesul în stadion, îndrumarea şi supravegherea publicului, paza vestiarelor şi protecţia arbitrilor se asigură de către societatea de pază contractată de organizator.

Începând cu ora 11.00 până la terminarea competiţiei, se interzice comercializarea şi consumul de băuturi alcoolice în zona apropiată arenei sportive.

Pentru ca evenimentul să se desfășoare în condiții de siguranță, jandarmii recomandă suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, să nu introducă în stadion obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la competiţie. Totodată, jandarmii informează că legislaţia în vigoare interzice persoanelor fizice deţinerea, folosirea sau efectuarea oricăror operaţiuni cu materiale pirotehnice, fără drept.

Este interzis accesul în stadion cu substanţe toxice, băuturi alcoolice, recipiente, corpuri contondente, cuţite, pumnale ori alte asemenea obiecte confecţionate pentru tăiere, împungere sau lovire. De asemenea, este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă.

Participanţii la manifestarea sportivă trebuie să respecte măsurile stabilite de organizatori şi forţele de ordine pe traseele către locul de desfăşurare a meciului, în apropierea şi în incinta arenei sportive.

Read more
Jucării și haine contrafăcute, confiscate de polițiștii economici

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat, ieri, o acțiune într-un centru comercial de tip bazar pentru depistarea comercianților care pun în vânzare jucării și haine pentru copii susceptibile a fi contrafăcute.

În urma activităților desfășurate, au fost indisponibilizate 225 de articole vestimentare și jucării purtătoare de însemne ale unor mărci înregistrate, care nu aveau elementele de siguranță specifice celor originale, în valoare totală de aproximativ 18.000 de lei.

Au fost întocmite 5 dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de contrafacere, prevăzută de Legea 84/1998.

Read more
Ordin de protecție provizoriu pentru un bărbat care și-a amenințat fost concubină

Polițiștii Biroului de Ordine Publică au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele unui bărbat de 26 de ani, din județul Timiș, care și-ar fi amenințat fosta concubină în locuința acesteia, de pe raza municipiului.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare.

Read more
Ziua Naţională a României, sărbătorită la Gyula, în Ungaria

Sute de persoane au luat parte la Gyula, miercuri, 4 decembrie, la recepţia organizată cu prilejul Zilei Naţionale a României,  de către Consulatul General al României la Gyula, sub coordonarea domnului Florin Trandafir Vasiloni, consul general. 

Oaspeţii au putut vedea o expoziție de cărți în limba română, aduse cu sprijinul Bibliotecii Județeane din Oradea și oferite apoi celor interesați. Imnurile de Stat ale României și Ungariei, precum și cel al Uniunii Europene au fost interpretate de Corul  „Pro Musica” din Gyula, dirijat de prof. Adrian Bughi din Arad.

Discursul oficial al consulului general Vasiloni a cuprins referiri la importanța Zilei Naționale de 1 Decembrie, ce reprezintă împlinirea dezideratului de libertate, unitate și demnitate națională al mai multor generații de români; la importanța anului 2019 pentru România și Europa, an în care țara noastră a deținut pentru prima dată Președinția Consiliului UE şi aniversarea a 30 de ani de la triumful Revoluției Române din 1989, care a dărâmat dictatura comunistă și a deschis drumul României spre libertate și democrație. De asemenea, s-a subliniat rolul bisericilor româneşti în menținerea identității naţionale în afara ţării.

A urmat un program cultural oferit de cvintetul Filarmonicii de Stat din Arad, condus de maestrul Doru Orban și recepția la care oaspeţii au putut gusta produse tradiţionale şi vinuri româneşti.

Printre diplomaţii prezenţi, amintim pe Daniel Banu, consul general al României la Szeged; Mihai Şotropa, reprezentant al Ambasadei României la Budapesta; Emil Kuchar, consul general al Slovaciei la Bekescsaba; Dmitri Baranov, consul general al Federaţiei Ruse la Debrecen; Miroslav Jabloncic, consul general onorific al Slovaciei la Oradea.

Din sfera religioasă, au fost prezenţi PS Episcop Siluan, împreună cu numeroşi preoţi şi diaconi din cadrul Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria (EORU); pr. Anton Vătămănelu, vicar-general a Episcopiei Greco-Catolice de Oradea; Petrică Creţu, pastorul Bisericii Baptiste din Micherechi;  Alexandru Stoica, directorul Liceului „Don Orione” din Oradea, alături de alţi reprezentanţi ai cultelor neoprotestante de expresie română din Ungaria, alţi lideri religioşi din Ungaria şi România.

Au fost prezenţi Gheorghe Cozma, preşedintele Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria (AŢRU); Traian Cresta, purtător de cuvânt al românilor în Parlamentul Ungariei; Maria Gurzău Czégledi, directorul Liceului „Nicolae Bălcescu”, din Gyula; pr. Florin Olteanu, reprezentantul Centrului de Documentare si Informare al ATRU; pr. Aurel Becan, Ştefan Oroian şi Cornelia Taga, membri ai prezidiului Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria (UCRU); Eva Bocsor Karancsi, președintele Autoguvernării Românești a județului Bekes; Eva Iova, redactor-şef la „Foaia Românească”; Delia Kovacs, redactor-şef la „Cronica”;  precum şi primarii unor oraşe şi comune din Ungaria: Margareta Tat (Micherechi-Mehkerek), Rakoczine Tripon Emese (Chitighaz-Ketegyhaza), Elvira Ardelean (Otlaca-Pustă – Pusztottlaka), Gheorghe Sălăjan (Aletea-Elek).

Au fost prezenţi la manifestare reprezentanţi ai mediului universitar, delegaţi din partea Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad (Teodor Cilan, prorector şi Alina Pădurean, decan); Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad (Dariana Savici); Universităţii Oradea (Alina Stoica), Universitatea ELTE din Budapesta (Florin Ciobanu); Adrian Șimon, director al Direcția Județene pentru Cultură Arad; Ligia Mirișan, directorul Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai” Bihor; Viorica Cherteș, președintele Asociației Femeilor Ortodoxe Române din Oradea (AFOREO), ş.a.

Au fost prezenţi preşedinţi ai Autoguvernărilor Româneşti Locale, directori şi numeroase cadre didactice de la şcolile în care învaţă copii românilor din Ungaria; foşti absolvenţi şi actuali studenţi bursieri ai statului român, medici români care profesează la spitale din jud. Bekes, consilieri locali  şi alţi numeroşi invitaţi, din multe localităţi unde trăiesc comunităţi româneşti în Ungaria ( Micherechi, Chitighaz, Gyula, Șercad, Bătania, Bekescsaba; Săcal, Apateu, Otlaca-Pustă, Budapesta, Szeged, ş.a.)

Au participat la această manifestare reprezentanţi ai mediului de afaceri, ai asociaţiilor patronale  şi reprezentanţi ai camerelor de comerţ, printre care Tivadar Orosz, Preşedintele Camerei de Comerţ a jud. Bekes şi preşedinte a Secţiunii Unagro-Române a Camerei de Comerţ a ungariei; Janos Takacs, presedintele Camerei de Comerţ româno-ungare RoCham şi Marin Crişan, preşedintele Patronatului Român, filiala Arad.

Read more
Accident grav pe autostrada A1 Arad – Timișoara! Un mort și cinci persoane încarcerate

Un TIR, un microbuz și un autoturism s-au ciocnit vineri dimineață pe A1 Arad – Timișoara, în zona localității Giarmata. Potrivit ISU Timiș, primele informații arată că 5 persoane sunt încarcerate în microbuz și o persoană decedată.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române anunță că pe sensul către Timișoara al autostrăzii A1 Arad – Timișoara, în zona localității Giarmata din județul Timiș, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate un TIR, un microbuz și un autoturism.

Circulația este oprită.

Reprezentanții ISU Timiș au anunțat că în TIR se afla o persoană, un autoturism 2 persoane, iar în microbuz 7 persoane.

Intervin 16 pompieri cu 7 autospeciale și două echipaje SAJ.

„Din primele informații, sunt 5 persoane încarcerate în microbuz și o persoană posibil decedată”, anunță ISU.

Reprezentanții ISU Timiș au revenit apoi cu un mesaj anunțând că cele 5 persoane din microbuz au fost scoase si predate echipajelor medicale.

Persoana care a murit era pasager în mașină.

Sursa: digi24.ro

Read more
Trei traficanți de migranți au fost reținuți în urma perchezițiilor de la Ineu

Doi bărbaţi din judeţ şi unul din Bucureşti au fost reţinuţi pentru 24 de ore, în urma percheziţiilor domiciliare efectuate de DIICOT şi poliţişti la presupuşi traficanţi de migranţi, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad.

„Urmare a activităţilor desfăşurate în cursul zilei de miercuri de către poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale şi DIICOT, doi bărbaţi, de 33 şi 46 de ani, din oraşul Ineu, şi unul de 39 de ani din Bucureşti, au fost reţinuţi pentru 24 de ore, fiind introduşi în arestul IPJ Arad, urmând a fi prezentaţi judecătorilor cu propunere de arestare preventivă”, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al IPJ Arad, Adina Aconstantinesei.

DIICOT a informat, miercuri, că au fost efectuate trei percheziţii domiciliare pe raza teritorială a municipiului Bucureşti şi în judeţul Arad într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracţional organizat, format din şapte persoane, specializat în săvârşirea infracţiunilor de trafic de migranţi în formă continuată, trecere frauduloasă a frontierei de stat în formă agravată şi favorizarea făptuitorului, conform agerpres.ro.

„În cauză există suspiciunea rezonabilă că doi dintre membrii reţelei infracţionale (dintre care unul reprezentativ din cadrul conducerii grupării ‘Sportivilor’ din municipiul Bucureşti) au săvârşit mai multe furturi cu prejudicii mari şi în bandă organizată pe teritoriul Elveţiei, iar pentru a se sustrage de la măsurile preventive instituite împotriva lor, au coordonat şi organizat împreună cu ceilalţi cinci membri ai grupului repatrierea lor şi a copilului minor în ţară, în mai multe etape, prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat a României, în scopul de a îngreuna cercetările şi tragerea acestora la răspundere penală pentru faptele comise în străinătate”, se preciza în comunicat.

Read more
Dezastru pe drumul Nădab-Seleuș, reabilitat acum o lună

Preşedintele PSD Arad, deputatul Dorel Căprar, acuză din nou indolenţa şi amatorismul conducerii liberale a CJA care nu este capabilă, nici măcar în ziua de astăzi, să realizeze o singură lucrare trainică de modernizare sau reabilitare a vreunui drum judeţean. După nici o lună de la finalizarea unei lucrări, covorul asfaltic crapă, apar cratere imense şi în scurtă vreme devine impracticabil, spune liderul PSD Arad.

„Cel mai recent şi relevant exemplu este chiar Drumul Judeţean 792, Nădab-Seleuş, reabilitat de curând şi care s-a transformat, aproape instant, într-un pericol public pentru şoferi. A câta oară să vă avertizăm, domnilor Cionca şi Bîlcea, să nu vă mai bateţi joc de arădeni cu lucrări de o calitate atât de îndoielnică. Totul are o limită iar cetăţenii judeţului nu merită o astfel de bătaie de joc. Vă lăudaţi cu planşe, vă faceţi poze prin birouri cu hărţi, în scop electoral şi când vine vorba despre manopere vă spălaţi pe mâini, îngroşând doar punga firmelor de partid, care câştigă licitaţiile în mod miraculos şi apoi prestează jalnic ca şi în cazul de faţă.

V-am cerut imperativ, anul trecut, să nu mai sifonaţi banul public pe lucrări de mântuială precum drumul Pâncota – Seleuș. Vi s-a atras atenţia, chiar de către autorităţile competente în domeniu, cu teste şi analize, că folosirea unei pietre din rocă sedimentară calcaroasă va conduce la sfărâmare la compactare. Nu aţi ţinut cont de advertismentele noastre şi acum istoria se repetă la infinit. Vă cer pentru a mia oară să vă faceţi datoria corect şi conform atribuţiilor de servici. Aroganţa şi lipsa de transparenţă nu aduce nimic bun, nepăsarea cu atât mai putin. Spre deosebire de aceşti domni liberali, noi nu putem să stăm și să privim pasivi cum banii cetățenilor se cheltuie din nou pe lucrări de mântuială, care vor trebui refăcute, tot din bani publici“, spune deputatul Dorel Căprar, președintele PSD Arad.

 

 

 

Read more