News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Un cabinet din Arad care e şi centru de vaccinare a fost găsit cu medicamente și seringi expirate

Medicamente şi diverse materiale sanitare expirate au fost descoperite de inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Arad la un cabinet medical care e şi centru de vaccinare, fiind aplicată o amendă de 6.000 de lei, însă activitatea cabinetului nu a fost suspendată pentru a se putea continua administrarea vaccinurilor pentru populaţie.

DSP Arad a anunțat că desfăşoară controale în toate spitalele, ambulatoriile şi cabinetele medicilor, descoperind mai multe neconformităţi la un cabinet de medicină de familie.
„Într-un cabinet de medicină de familie, în care se desfăşoară şi activitate de vaccinare, au fost identificate mai multe neconformităţi: medicamente şi materiale sanitare cu timp de valabilitate depăşit şi multe alte aspecte care nu trebuie să existe într-un cabinet medical. Sancţiunea aplicată se ridică la 6.000 de lei, conform, HG 857/2011, cu un timp maxim de şapte zile pentru conformare. Activitatea nu a fost suspendată deoarece suntem în plină campanie de vaccinare, cu toate că aceasta era abordarea corectă”, a informat DSP Arad.

În mai multe imagini oferite de inspectori presei se vede că unele medicamente găsite în cabinet sunt expirate de un an, fiind găsite şi seringi cu termen de valabilitate depăşit din 2015 sau produse de curăţenie expirate din 2020.

Inspectorii anunţă că vor continua controalele în următoarele săptămâni în tot judeţul Arad.

„Scopul controalelor nu este de a sancţiona, ci de a garanta pacienţilor accesul la un act medical în condiţii de siguranţă. Chiar dacă este doar un caz izolat, trebuie să tragem un semnal de alarmă că nu vom tolera astfel de neconformităţi, dacă vom mai întâlni situaţii asemănătoare. Trebuie să conştientizăm că actul medical trebuie să se desfăşoare în condiţii de igienă şi siguranţă, la toţi furnizorii de servicii medicale de stat sau private”, a mai transmis DSP Arad.

Read more
Iustin Cionca: Astăzi a început asfaltarea drumului județean Curtici-Macea-Sânmartin

Astăzi a început așternerea primului strat de asfalt (stratul de legătură) pe drumul județean Curtici-Macea-Sânmartin. Ordinul de începere a lucrărilor a fost dat pe 1 martie. Investiția este finanțată din fonduri europene, prin programul transfrontalier INTERREG România-Ungaria.

„Dacă plouă sistăm lucrările de asfaltare până în momentul când vremea va permite reluarea lor, fiindcă suntem într-un moment în care pentru noi e mai important să facem o lucrare de calitate, decât una pe grabă. Prin acest program transfrontalier, care se adaugă altor proiecte complementare, tot din fonduri europene, reușim să legăm orașele aflate în vecinătatea graniței cu Ungaria: Nădlac, Pecica, Curtici și Chișineu-Criș. În plus, asigurăm o șosea de centură pentru Curtici, drum construit de la zero, iar tronsonul Socodor-Nădab va avea tot funcțiunea de centură, a orașului Chișineu-Criș. Prin modernizarea acestor drumuri oferim alternative pentru conducătorii auto, decongestionăm traficul de pe celelalte drumuri și asigurăm confort și siguranță”, a precizat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Lucrările la drumul județean Curtici-Macea-Sânmartin au valoarea de 10 milioane lei, iar termenul de finalizare pentru cei 8,6 km este de 14 luni.

Consiliul Județean Arad a câștigat întregul buget destinat pentru opt județe, pentru modernizarea de drumuri prin acest program transfrontalier: Centura orașului Curtici, Curtici-Macea-Sânmartin, Sânmartin-Socodor și Socodor-Nădab. De asemenea, tot din fonduri europene s-au realizat alte drumuri în proximitatea frontierei: Nădlac-Peregu Mare, Pecica-Turnu și Dorobanți-Macea.

Read more
Mihai Fifor: PSD cere guvernului să testeze și să țină școlile deschise

Propunerea ministrului Educației de a lua ca referință ziua imediat următoare după trecerea în jos sau în sus a pragului de 1 la mie, pentru redeschiderea sau închiderea școlilor aduce și mai multă impredictibilitate în sistemul de învățământ.

 

„PSD cere guvernului să testeze și să țină școlile deschise indiferent de rata de incidență! Sunt teste rapide non invazive nazale aprobate deja de Agenția Națională a Medicamentului care pot fi folosite pentru testarea elevilor și profesorilor. Nu mai pedepsiți copiii. Nu condamnați o întreagă generație de elevi! 

Săptămâna trecută, vineri, la prânz, ministrul Sorin Câmpeanu spunea că ziua de vineri va rămâne ziua de referință pentru începerea sau redeschiderea școlilor. Toți părinții și-au făcut planuri în funcție de acest anunț. Dar pe seară, ministru a întors totul pe dos, anunțând că deciziile se vor lua de pe o zi pe alta! Ce să mai înțeleagă părinții și profesorii?

Dacă noua decizie a ministrului Câmpeanu va intra în vigoare profesorii nu vor mai ști din timp dacă a doua zi vor preda la școală sau în regim online, iar părinții vor afla de pe o zi pe alta dacă își vor duce sau nu copilul la școală. Ce să facă cu acești copii? Nu îi pot duce la bunici, nu îi pot lăsa acasă, nu știu dacă vor merge sau nu la școală în ziua următoare!

PSD cere Guvernului să termine imediat cu această bătaie de joc la adresa elevilor, a părinților și a profesorilor! În loc să rezolve problemele, Guvernul le complică și mai mult! Este un haos generalizat. O lipsă totală de logică, de rațiune, de fundamentare pentru aceste decizii absurde!

Guvernul să termine cu această prostie cu rata de 1 la mie sau cu alți indicatori pe care îi scoate  sau îi ascunde în joben, cum au făcut și cu decesele de covid! Oricum, nimeni nu mai crede în datele pe care le comunică Guvernul! Au mințit prea mult și au ascuns prea multe date ca să vă mai creadă cineva!”, declară deputatul PSD Arad Mihai Fifor.

Read more
De la 1 iunie se preconizează deschiderea ștrandului Neptun

1 iunie este dată preconizată pentru inaugurarea noului sezon estival pe Ștrandul Neptun. Anunțul a fost făcut de primarul Călin Bibarț în cadrul conferinței de presă susținută luni, 17 mai 2021, alături de directorul RECONS Arad, Nicolae Mehelean. În luarea deciziei finale se  vor avea în vedere hotărârile  Comitetului Național, respectiv Județean pentru Situații de Urgență.

Chiar și așa,  în această perioadă se fac ultimele pregătiri pentru redeschiderea bazei de agrement de pe malul Mureșului.

Ca o noutate a acestui sezon, municipalitatea își anunță intenția de a da o nouă întrebuințare fostului bazin pentru copii. Cu o minimă investiție din bugetul local se dorește amenajarea unui Skate-Park, răspunzându-se astfel numeroaselor solicitări venite din partea  iubitorilor de skateboard.

Vom reface suprafața încât să fie netedă, vom monta rampe și câțiva stâlpi de iluminat pentru ca Skate-Park-ul să poată fi folosit și după lăsarea întunericului. Cred că va fi un punct de atracție și o bucurie pentru iubitorii acestui sport, a mai precizat edilul.

La rândul său, directorul RECONS, Nicolae Mehelean a explicat motivul pentru care nici în acest sezon bazinele pentru copii nu vor putea fi folosite. Este vorba despre o directivă europeană care impune anumiți timpi de filtrare a apei,  echipamentele existente în prezent nepermițând respectarea acestora. Din acest motiv se are în vedere realizarea unei investiții în modernizarea instalațiilor și a echipamentelor de filtrare.

Sperăm ca anul viitor să reușim o investiție majoră mai ales pe partea de bazine pentru copii, astfel încât să fie funcționale.”, a menționat primarul Călin Bibarț.

Nu a fost uitată nici zona comercială a ștrandului, mai ales că în acest moment situația juridică a terenurilor a fost clarificată.

Așa cum am promis, urmează să demolăm anumite părți de clădiri care sunt pe punctul de se prăbuși, igienizăm zona, asfaltăm, văruim, după care vom verifica toate contractele de concesiune-închiriere din ultimii 30 de ani. Vom vedea perioada de valabilitate a acestora și dacă s-au respectat condițiile. De asemenea facem și un PUZ,  astfel încât să reînviem această zonă. ” a declarat  primarul Călin Bibarț.

Tarifele de acces pe ștrandul Neptun în sezonul estival 2021 rămân neschimbate.

Read more
Continuă lucrările la reţeaua de apă de pe Calea Radnei

În prezent, în cadrul contractului CL1 Reabilitare reţele apă în Municipiul Arad, Compania de Apă Arad S.A. execută lucrări pe Calea Radnei şi Calea Aurel Vlaicu. Lucrările vizează completarea reţelei de apă şi construcţia de cămine de vane în intersecţii.

În urma şedinţei din data de 15.04.2021, Comisia de Sistematizare a Circulaţiei a avizat favorabil solicitarea Antreprenorului de a executa aceste lucrări în intersecţia Căii Radnei cu străzile Bârzava şi Severin, în perioada 26.04.2021- 24.05.2021.

În această perioadă se intervine la căminul din intersecţia C. Radnei cu strada Severin, care este închisă. Următoarea etapă prevede redeschiderea circulaţiei pe strada Severin şi devierea parţială a circulaţiei în intersecţia C. Radnei cu strada Bârzava, în zona căminului de vane, până în data de 24.05.2021.

Programul de lucru se desfăşoară de luni până vineri, în intervalul orar 08:00 – 18:00, şi sâmbăta, în intervalul orar 08:00-14:00, cu restricţionarea accesului pe o bandă a sensului de mers şi devierea traficului rutier semnalizată corespunzător, pe tronsoane succesive până la finalizarea tronsonului, redând traficului zonele deja reabilitate.

Contractul de lucrări CL1 Reabilitare reţele apă în Municipiul Arad face parte din Proiectul Fazarea proiectului Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Arad” cofinanţat din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014 – 2020.

Read more
De luni, toți copii revin la școală!

Ca urmare a scăderii, în Municipiul Arad, a incidenței cazurilor COVID-19 la 1000 de locuitori sub pragul 1, începând de luni, 17 mai, toți elevii vor participa la cursuri în sălile de clasă și nu în sistem on-line. De asemenea, în urma expirării termenului de 14 zile în care Municipiul Arad s-a aflat în situația aplicării măsurilor de restricție aferente intervalului 1,5-3, începând de mâine, 15 mai, gradul maxim de ocupare, la interior, al restaurantelor, sălilor de spectacol și al sălilor de jocuri de noroc va crește la 50%. Ținând cont de declarațiile apărute în spațiul public, după apariția în Monitorul Oficial a Hotărârii de Guvern care va conține măsurile de relaxare anunțate, dacă va fi nevoie, CJSU Arad se va întruni pentru adaptarea situației la nivelul județului în funcție de noile prevederi.

Localități care au intrat în zona de incidență sub 1,5: Arad, Fântânele, Chișineu-Criș, Frumușeni, Șagu. La Zimandu Nou s-a intrat (scăzut) în zona 1,5-3, iar la Șiștarovăț s-a intrat în zona de aplicare a restricțiilor aferente depășirii pragului de 7,5.

Read more
Contrabandă cu țigări netimbrate la Lipova

În noaptea de 14 mai a.c., polițiștii Orașului Lipova au depistat un taxi, care se deplasa pe raza localității.

În urma verificării autoturismului, aceștia au descoperit 1400 de fire țigarete netimbrate sau timbrate necorespunzător, care ar apaține unei femei de 33 de ani din orașul Lipova.

Pe numele femeii a fost întocmit dosar penal pentru infracțiunea de contrabandă, cercetările continuă în vederea probării întregii activități infracționale.tigari

Read more
Dosar penal pentru un bătrân care se masturba în parc

La data de 13 mai a.c., am fost sesizați prin apel 112, despre faptul că o persoană de sex masculin desfășoară activități cu conotații sexuale, într-un parc situat într-un cartier din municipiul Arad.

În cel mai scurt timp la fața locului s-au deplasat polițiștii Biroului de Ordine Publică care au identificat persoana ca fiind un bărbat de 69 de ani, din satul Nădălbești județul Arad.

Pe numele acestuia a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,Ultraj Contra Bunelor Moravuri”.

Read more
Ilie Cheșa : Administrația Bibarț are obligația de a respecta cu strictețe termenul de finalizare a noului pod peste Mureș

Consilierii PSD Arad au votat ieri favorabil în ședința CLM pentru construcția noului pod peste Mureș, avertizând în schimb administrația Bibarț că este obligatorie respectarea termenului de finalizare a lucrării, repectiv 2023. În același timp, echipa social democrată și-a exprimat rezervele față de împrumutul de 100 milioane de lei, care reprezintă cofinanțarea Aradului pentru execuția lucrării și care se traduce printr-o nouă îndatorare a arădenilor.

„Din start vreau să subliniez faptul că PSD Arad nu se opune dezvoltării urbei iar votul nostru exprimă exact acest lucru. Totul este însă cu un mare DAR ! Nimic nu indică faptul că am putea avea încredere în administrația liberală și în spusele primarului Bibarț. Iar reținerile vizează atât sinceritatea edilului cât și competența sa. Avem atâtea exemple în trecut în care s-au pierdut bani europeni pentru că lucrarea nu a fost finalizată la vreme sau a fost executată în condiții necorespunzătoare. Podul este o investiție necesară și este un obiectiv important pentru Arad, fără îndoială, însă acceptul nostru nu dă un credit în alb administrației Bibarț. Vom fi în permanență cu ochii pe echipa care va gestiona lucrarea și insistăm ca Primăria să respecte cu strictețe termenul, adică 2023”, afirmă consilierul local municipal PSD Arad, Ilie Cheșa.

Read more
S-a inaugurat unicul Complex Olimpic de Natație din România

Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila, a fost prezent astăzi la inaugurarea Complexului Olimpic de Natație Otopeni, un proiect de anvergură finanțat cu aproape 165 milioane de lei de Minister. Beneficiarul investiției este unitatea administrativ-teritorială Otopeni.

”Cu bucurie am anunțat astăzi inaugurarea Complexului Olimpic de Natație Otopeni. La începutul mandatului meu am vizitat lucrările acestei investiții importante și am promis atunci că, împreună cu administrația orașului, vom găsi soluția pentru a putea preda și inaugura complexul. După un blocaj de mai mulți ani, complexul sportiv poate fi în sfârșit deschis. Am încredere că, atâta timp cât și campania de vaccinare se va desfășura în continuare în ritmul de până acum, vor fi reluate antrenamentele și concursurile în regim normal”, a spus Cseke Attila.

Complexul Olimpic de Natație are șase bazine, dintre care un bazin olimpic de înot, unul de sărituri, unul de antrenament și trei de inițiere și recuperare, iar cele din urmă vor putea fi folosite de public atunci când nu sunt folosite pentru antrenament.

Obiectivul sportiv va putea găzdui competiții naționale și internaționale, capacitatea complexului fiind de 2.797 de locuri pentru spectatori, iar dotările prevăd vestiare pentru sportivi, săli de forță, săli metodice, saune, cabinet medical, săli de conferințe și transmisii sportive, o sală de antrenament cu o înălțime de 6 metri pentru sportivii de la sărituri.

Cseke Attila a anunțat: ”Este un prilej de bucurie pentru mine să vă spun că Federația Română de Natație și Pentatlon Modern, în anii 2022 și 2023, planifică să organizeze aici Campionatele Europene de înot și sărituri, atât pentru juniori, cât și pentru seniori”.

Read more