Ministrul Muncii anunţă o reducere a structurii ministerului
National/ExternUltimele stiri 5 noiembrie 2019 0
Noul ministru al Muncii, Violeta Alexandru, anunţă o reducere a structurii ministerului dar şi verificări serioase cu privire la situaţia bugetului de pensii în condiţiile în care, potrivit acesteia, PSD a lăsat un deficit îngrijorător la acest buget.
Violeta Alexandru a declarat marţi dimineaţa, la intrarea în sediul Ministerului Muncii, că oamenii din instituţie care se ocupă de relaţia cu pensionarii şi salariaţii trebuie să fie bine pregătiţi şi a anunţat că intenţionează o reducere a structurii ministerului, un rol important urmând să revină angajaţilor care se ocupă de relaţia cu beneficiarii de asistenţă socială.
„Cei care se ocupă efectiv de relaţia cu beneficiarii sistemului de asistenţă socială. Aceşti oameni mă interesează să fie bine pregătiţi şi să fie la dispoziţia pensionarilor şi salariaţilor, respectiv persoanelor cu dizabilităţi. Acest lucru va însemna o reducere a structurii ministerului, o supleţe, un accent pe cei din relaţia cu oamenii şi mai puţin pe cei care au funcţii de conducere”, a arătat noul ministru al Muncii.
Aceasta a vorbit şi despre situaţia bugetului de pensii, arătând că PSD a lăsat un deficit îngrijorător la acest buget, şi a anunţat verificări foarte serioase pentru a vedea care este situaţia reală.
„După un deficit îngrijorător în bugetul de pensii pe care PSD ni-l lasă, cer oamenilor să aibă încredere că vom face cele mai serioase verificări. Merg acum în minister pentru a începe ziua cu o evaluare şi pentru a solicita celor care conduc ministerul, atât eu cât şi colegul meu de la Finanţe, toate datele necesare ca să vedem care este situaţia reală. Este foarte greu de făcut o evaluare de pe trotuar înainte să intru în minister. Vă asigur că voi fi foarte transparentă cu tot ceea ce găsesc în minister pentru ca românii să ştie”, a declarat Violeta Alexandru.
Pe de altă parte, ea a anunţat că Ministerul Muncii va înfiinţa, în cel mai scurt timp, un infochioşc, unde toţi cei interesaţi să se poată informa cu privire la toate tipurile de servicii şi prestaţii pe care le oferă instituţia.
„Am să mă duc către un punct în apropiere (în apropierea Ministerului Muncii, n.r.) unde aş vrea să înfiinţăm, în cea mai scurtă vreme, un infochioşc pentru toţi cei interesaţi de toate tipurile de servicii şi prestaţii pe care ministerul le oferă. Va fi acolo un punct unic de transmitere a informaţiilor pentru toţi cei care au solicitări şi întrebări de orice tip pentru minister. Încercăm să le simplificăm drumurile şi să aibă în acelaşi loc toate informaţiile de care au nevoie”, a subliniat Violeta Alexandru.
În context, aceasta a arătat că primul lucru pe care îl va face odată ce va intra în minister va fi să meargă la biroul de petiţii de unde vrea să afle tipul de solicitări venite în minister dar şi răspunsurile pe care oamenii le-au primit din partea instituţiei.
„Dacă constat probleme o să le remediem în cea mai scurtă perioadă”, a mai afirmat Ministrul Muncii.
Referitor la salariul minim, noul ministru de resort a anunţat o serie de discuţii, în perioada următoare, cu partenerii sociali pentru a găsi cea mai bună soluţie de calcul.
„Voi deschide o serie de discuţii cu un orizont de timp foarte apropiat, nu am de gând să lungesc foarte mult discuţiile dacă nu este necesar, dar voi deschide o serie de discuţii cu partenerii sociali pentru a găsi în cel mai scurt timp o soluţie obiectivă cu privire la această temă care interesează opinia publică şi anume a unui mod de calcul corect şi obiectiv al salariului minim. Sunt omul care apreciază efortul celor care dezvoltă businessuri în România, care au o afacere, care au nevoie să aibă o predictibilitate. Decizia o voi lua după această serie de discuţii cu partenerii sociali pentru că dânşii sunt cei care, de fapt, pun în practică ceea ce noi decidem în ministere”, a subliniat Alexandru.
Cât priveşte Legea salarizării şi Legea pensiilor, ministrul Muncii a precizat că va fi respectată legislaţia în vigoare şi va fi continuat dialogul cu toţi partenerii sociali pentru găsirea celor mai potrivite soluţii pentru România şi pentru pensionari şi salariaţi.
„Mă interesează în egală măsură ca pentru cei din mediul privat să dau acest semnal de respect faţă de munca lor şi faţă de efortul pe care îl fac pentru a ţine un business în picioare, business pe baza căruia se plătesc taxe şi impozite cu care se alimentează bugetul public şi beneficiem de toate serviciile în plan central şi local”, a subliniat Violeta Alexandru.
Imediat după Violeta Alexandru, la Ministerul Muncii a sosit şi fostul ministru de resort, Marius Budăi, pentru procesul de predare primire. agerpres.ro
Read moreViorica Dăncilă: Pentru mine, mai importantă este unitatea poporului român decât interesul propriu
PoliticaUltimele stiri 4 noiembrie 2019 0
Am vorbit astăzi despre investițiile în județul Arad, despre modul în care oamenii s-au raportat la program de guvernare al PSD. Am considerat de fiecare dată că dialogul constructiv cu oamenii este de ajutor, pentru că în fond toate deciziile pe care le luăm le luăm pentru oameni. Am avut și întâlniri electorale, am vrut să vedem care este opinia oamenilor și în urma deplasărilor pe care le-am făcut am văzut ceea ce știam deja, că arădenii sunt oameni implicați, care vor să se regăsească în deciziile președintelui României, oameni care au așteptări și care nu vor ca așteptările lor să fie înșelate în vreun fel. Ne-am întâlnit cu pensionari, foarte mulți ne-au mulțumit pentru creșterea pensiilor, dar în același timp și-au arătat îngrijorarea față de perioada următoare, când știu că în programul de guvernare este prevăzută înghețarea pensiilor.
Ceea ce m-a nemulțumit, aș putea să spun, este faptul că oamenii sunt îngrijorați pentru perioada următoare, pentru un program de guvernare care aduce din nou austeritatea în România, sunt îngrijorați de afirmațiile apărute în spațiul public legate atât de schimbări masive, de concedieri masive. Suntem în prag de sărbători și vă dați seama că nicio familie de aici, de la Arad, sau de oriunde din România nu poate sta liniștită când în spațiul public apar astfel de declarații.
Sunt premierul României de 21 de luni, în care i-am considerat pe toți românii propria mea familie și am încercat să îi ajut pe toți deopotrivă, așa cum se face într-o familie, să iau măsuri pentru pensionari, să îi văd din nou zâmbind, fără grija zilei de mâine, să iau măsuri pentru femei, pentru că știu că femeile poartă grija casei și administrează toate treburile în gospodărie, să iau măsuri pentru bărbați, pentru că știu cât de important e pentru un bărbat să asigure siguranța familiei sale, să iau măsuri pentru tineri și copii ca și cum ar fi fost copiii mei, să iau măsuri pentru comunitățile locale, pentru că știu că așa cum eu am venit în fața dumneavoastră cu un program de guvernare, fiecare primar a venit în fața comunității sale cu un program pentru dezvoltarea ei. Am încercat să fiu aproape de fiecare român, pentru că prim-ministrul României trebuie să fie prim-ministrul tuturor românilor, să nu împartă România în buni și răi, în mai frumoși și mai urâți. Eu am fost prim-ministrul României și pentru cei care m-au jignit, și pentru cei care m-au apreciat, și pentru cei care mă iubesc, și pentru cei care mă urăsc. Pentru mine, mai importantă este unitatea poporului român decât interesul propriu.
(Comandat de Partidul Social Democrat-PSD, CUI mandatar financiar coordonator: 31190008)
Read moreData viitoare când vizitezi un cazino sau accesezi unul online, ar fi bine să o faci cunoscând cele cinci sfaturi comune recomandate de specialiști. Un jucător cu experiență știe că motivul principal pentru care intră într-un cazino este să se distreze. Dacă se întâmplă să mai și câștige, atunci este cu atât mai bine.
Joacă de plăcere
Încă de la începuturi, cazinourile au fost construite pentru ca oamenii să aibă unde să se distreze în timpul liber. Este o regulă de bază care se aplică și în zilele noastre. Puțini sunt cei care au experiență în jocurile de noroc și văd această activitate ca pe o eventuală oportunitate de afaceri. Este entuziasmant să joci la cazino, cu atât mai mult dacă reușești să câștigi ceva extra. Văzută ca o formă de relaxare, această activitate ea poate fi privită ca oricare alta, cum ar fi să îți cumperi bilet la un film bun sau să-ți cumperi prâjitura preferată. Ideea este să te bucuri de momentele petrecute, de timpul dedicat și de experiența oferită.
Nu juca niciodată mai mult decât îți permiți
Managementul bancar nu este tocmai subiectul potrivit pentru că uneori poate fi plictisitor și uneori destul de dificil dacă nu păstrezi o evidență exactă. Poate fi greu să monitorizezi fiecare mișcare făcută atunci când ești prins la masa de joc. Din acest motiv este extrem de important să ai un buget prestabilit, suficient cât să ai parte de o experiență așa cum îți dorești. Asigură-te că ai un echilibru financiar și că banii alocați jocurilor de cazino sunt strict cei te care poți să te lipsești.
Cunoaște jocurile pe care pariezi
Unele jocuri sunt mai atractive, altele sunt clasice, dar important la un joc de cazino este să-l cunoști destul de bine, indiferent de miza pe care alegi să o pariezi. Spre exemplu, pentru a paria la o masa de joc de poker sau de blackjack trebuie să cunoști măcar regulile de bază. Poți căuta să joci la un cazino care oferă un bonus bun, iar condițiile de rulaj să fie accesibile. Toate aceste informatii pot fi învățate acum accesând ghidurile de pe Vlad Cazino.
Începutul anului 2018 a coincis cu lansarea în România a primului cazino online 100% dedicat romanilor. Parte a Kindred Group, Vlad Cazino are emisă o licență din partea ONJN, valabilă până în 2026.
Fii inteligent și cheltuie cu cap
Cunoscute jocurile pe care alegi să le joci într-un cazino fie el offline sau online, încearcă să joci inteligent. Asta presupune să împarți cu cap bugetul pe care îl ai la dispoziție pentru a te asigura că nu rămâi prea repede fără el. Nu juca 10 lei pe un pariu dacă bugetul tău este de 50 de lei, pentru că vei rămâne foarte repede fără bani. Jocul de cazino cere râbdare, iar atunci când faci asta să te simti bine, cumpătarea este cuvantul cel mai potrivit. Astfel, in cazul de față, poți foarte bine să optezi pentru pariuri mai mici, care îți cresc șansele de a petrece timpul alocat folosind bugetul pe care ți-ai impus să-l cheltui pentru această activitate.
Mereu cu ochii pe ceas
Se spune că timpul este moneda vieții noastre și de noi depinde cum o vom cheltui. Zboară cât ai clipi, cu atât mai mult când ai parte de o activitate care te relaxează și te bucură. Tocmai din acest motiv este important să fii cu ochii pe ceas și periodic să monitorizezi atent cât timp ai petrecut jucând într-un cazino.
Read moreFățarnicul Iohannis, anticomunistul de tinichea
PoliticaUltimele stiri 2 noiembrie 2019 0
- Ura și lipsa de caracter îl împing pe Iohannis la acuze isterice. A ajuns să facă pe anticomunistul pătimaș și acuză PSD-ul și implicit pe candidatul său la președinție, Viorica Dăncilă, că ”put a comunism”.
- Iohannis la reuniunea Ligii Aleşilor Locali ai liberalilor: „Am cîștigat greu. Dar parcă așa un iz de comunism tot mai simțim când vorbim de PSD”!
- Ar fi de râs, dar este de tot plânsul! Iohannis, un comunist devotat, care îndoctrina copii pe vremea lui Ceaușescu, a ajuns să acuze de comunism PSD-ul care a dus România în NATO și UE…
- Nimic nu poate fi mai dizgrațios decât un fals moralist, un închipuit care se dă altcineva decât este.
- Iohannis nu a fost un comunist de complezență, ca milioanele de români din acea epocă.
- Iohannis a fost un activist comunist dedicat, care s-a remarcat prin ” interesul pentru realizarea unei concepții materialist-didactice despre viață și lume” după cum scrie negru pe alb în documentele olografe ale vremii – procesul verbal încheiat la inspecția pentru definitivat a lui Iohannis, din iunie 1987.
- Inspectorul școlar îi dă calificativ maxim tovarășului profesor Iohannis căruia îi recomandă „să acţioneze şi în continuare pentru perfecţionarea profesională şi politico-ideologică”!
- Tovarășul Iohannis, ajuns președinte, s-a dovedit apărător de nădejde al slujitorilor fideli ideologiei comuniste.
- Pe Augustin Lazăr l-a protejat și ținut în funcție deși știa bine că acesta a fost un procuror comunist zelos la sinistra închisoare politică AIUD unde a făcut tot ce a putut pentru a ține cât mai mult după gratii pe dizidenții anticomuniști încarcerați aici.
- Urmare a grijii tovarășului Iohannis – comunistul implicat din 1987 – tovarășul Lazăr – procurorul comunist de la AIUD – ia acum o pensie specială de 30.000 de lei pe lună – adică cât ia un pensionar mediu în doi ani. Indecent și imoral profund! Așa că Iohannis să ne mai scutească de lecțiile sale de anticomunism. Tupeul și nesimțirea sa de fățarnic oportunist nu pot înlocui adevărul.
(Comandat de Partidul Social Democrat-PSD, CUI mandatar financiar coordonator: 31190008)
Read moreE oficial: UTA pierde trei puncte, dar rămâne vicelider în Liga 2!
SportUltimele stiri 2 noiembrie 2019 0
E oficial: clasamentul Ligii a II-a a suferit modificări importante! FRF a constatat retragerea din campionat a clubului Daco-Getica Bucureşti. Farul şi Rapid au ajuns imediat sub podium, iar Mioveniul se distanţează de UTA la patru lungimi, dar şi cu patru meciuri mai mult jucate.
Cele trei echipe nu au apucat încă să joace cu ilfovenii şi astfel au rămas cu punctele acumulate până acum. Doar că urmează să stea în etapele în care sunt programaţi împotriva fostei Juventus.
În schimb, UTA pierde trei puncte în clasament şi şase goluri la golaveraj, Petrolul fiind altă echipă cu pretenţii de promovare ce i s-au scăzut trei puncte obţinute cu Daco-Getica.
Mai jos aveţi clasamentul la zi, actualizat şi după primul meci al etapei a 15-a, de astăzi, Csikszereda – Turris 1-0:
Clasament
Read moreProgramul PNL distruge România
PoliticaUltimele stiri 1 noiembrie 2019 0
- Fiţuica prezentată de Orban drept program de guvernare reprezintă un atac direct la bunăstarea românilor şi la economia naţională.
- Intențiile de guvernare ale liberalilor nu sunt axate pe dorința de „a face”, ci pe dorința de a „desface”. Mai precis, pe dorința de a distruge tot ce a construit PSD.
- Guvernul Orban vrea să impună măsuri care desfiinţeză politicile publice promovate de PSD, care au adus creştere economică şi mai mulţi bani în buzunarele românilor.
- În domeniul economic, programul Orban este doar o gaură neagră. Nu contine nici o referire la industria auto, deși este vitală pentru România – are sute de mii de angajați, contribuie masiv la PIB ( 16%) și asigură un sfert din exporturile țării.
- Este inexplicabil cum un guvern poate să ignore unul dintre cele mai puternice motoare ale creșterii economice a României.
- Practic cea mai importantă ramură industrială a țării nu este menționată DELOC în programul de guvernare al PNL.
- La fel, niciun cuvânt despre industria minieră, despre cum pot fi folosite resursele naturale minerale, altele decât cele energetice, pentru dezvoltarea economică.
- În schimb se revine la dezastrul guvernanței corporatiste, care a permis unor manageri – de regulă străini- să aibă contracte de neatacat, timp de 4 ani, să fie plătiți absolut indecent fără să asigure în niciun fel perfomanță. Exemplul Tarom este edificator…
- Acesta este textul din programul PNL ”Implementarea prevederilor legislației privind guvernanța corporativă la toate societățile din portofoliul Ministerului Economiei.”
- Generalitățile din secțiunea economică, absența unor măsuri clare, a unor termene și a unor obiective precis măsurabile vor readuce arbitrariul în sectoare importante de activitate, cu consecințe profund negative pentru oameni și pentru stabilitatea economică.
(Comandat de Partidul Social Democrat-PSD, CUI mandatar financiar coordonator: 31190008)
Read more










