News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Trei arădeni suspectați că încercau să fraudeze examenul de Bacalaureat, prinși în flagrant

Trei persoane suspectate că încercau să fraudeze examenul de Bacalaureat, în județul Arad, au prinse în flagrant, vineri, informează Direcția Generală Anticorupție (DGA). ‘Intervenția operativă a avut loc în incinta a două instituții de învățământ preuniversitar din orașele Ineu și Sebiș, precum și la sediul unei societăți comerciale din localitatea Sântana. Două dintre persoanele surprinse în flagrant se aflau în timpul susținerii examenului național de Bacalaureat, iar cea de-a treia este o persoană fără calitate specială’, se precizează într-un comunicat al DGA.
Din primele cercetări efectuate de ofițerii Serviciului Județean Anticorupție Arad rezultă că persoana fără calitate specială ar fi facilitat fraudarea examenului prin oferirea de suport tehnic – echipamente electronice de transmitere și înregistrare audio-video – în schimbul unor sume de bani.
‘Totodată, în cauză au fost puse în executare două mandate de percheziție domiciliară – la domiciliul suspectului principal și la sediul societății comerciale în care își desfășoară activitatea – precum și patru mandate de aducere și două ordonanțe de ridicare a imaginilor de supraveghere de la instituțiile de învățământ implicate’, se mai menționează în comunicat.
Cercetările continuă sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunii de divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, scrie agerpres.ro.

Read more
Autoturism făcut scrum, într-un garaj din Călugăreni

În dimineața zilei de sâmbătă, în jurul orei 04:00, Detașamentul de Pompieri Arad a intervenit de urgență în localitatea Călugăreni pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un garaj, în care se afla un autoturism. La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD, cu sprijinul voluntarilor de la SVSU Felnac.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat, atât la autoturism, cât și la alte bunuri depozitate în interiorul garajului, existând un risc iminent de propagare la casa de locuit și la construcțiile din vecinătate.

Dezvoltarea rapidă a incendiului a fost favorizată de observarea cu întârziere a acestuia, dar și de prezența materialelor combustibile aflate în garaj. Intervenția promptă și coordonată a pompierilor a reușit însă să prevină o tragedie mai mare.

După o luptă cu flăcările care a durat mai bine de două ore, incendiul a fost localizat, limitat și stins, fără ca focul să se extindă la locuința din apropiere sau la cele învecinate. Din nefericire, autoturismul și celelalte bunuri din garaj au fost complet distruse.

Cauza probabilă a producerii incendiului este un scurtcircuit electric.

Read more

O mare campioană, arădeanca Daniela Dodean Monteiro, s-a retras oficial din activitate!

Dana Dodean Monteiro este una dintre cele mai prestigioase sportive a Aradului, din ultimii 30 de ani. Născută la Arad, în 1988, și-a început activitatea la vârsta de cinci ani și a activat până la cel mai înalt nivel, în cele mai importante competiții, timp de 32 de ani. A fost multiplă campioană națională a României de la 8 ani până la seniori. Câștigătoare a Cupei Balcanice la toate categoriile.

Este multiplă medaliată europeană la tenis de masă, atât individual, cât și cu echipa națională a României. A participat la patru ediții consecutive ale Jocurilor Olimpice, în (2008, 2012, 2016, 2021); a fost medaliată cu aur la Campionatul European de juniori. Componentă a echipei naționale a României timp de peste 20 de ani, Dana Dodean Monteiro a crescut prestigiul acestui sport, la cel mai înalt nivel internațional.

Prin întreaga sa activitate, sportiva a oferit comunității arădene un motiv de mândrie și a demonstrat că munca, ambiția și seriozitatea pot conduce către marea performanță.

Ieri, Consiliul Județean Arad i-a acordat Certificatul de Fiică a Județului Arad.

Recent, Daniela a deschis o  academie, „Daniela Dodean Academy”, unde împreună cu frații ei cresc noi speranțe în tenisul de masă arădean.

 

Read more
CJA vrea să modernizeze linia de tramvai Arad-Ghioroc, cu fonduri europene

Consiliul Județean Arad și primăriile Arad, Vladimirescu, Păuliș, Ghioroc vor modernizarea completă a liniei de tramvai Arad–Ghioroc, prin identificarea liniilor de finanțare a fondurilor europene nerambursabile disponibile în cadrul Programului Regional Vest 2021–2027, axa dedicată protecției mediului și infrastructurii verzi.

În acest sens, a fost pregătit un act adițional la Acordul de parteneriat dintre CJA și Consiliul Local Municipal Arad, prin care se actualizează denumirea obiectivului și se stabilește realizarea unui Studiu de Fezabilitate care va înlocui documentația DALI, incluzând toate componentele tehnice necesare pentru depunerea proiectului spre finanțare.

„Există oportunități de finanțare în cadrul PR Vest 2021–2027, prin care această investiție majoră poate fi susținută. Este nevoie de mici modificări la protocolul semnat cu Primăria municipiului Arad, astfel încât condițiile tehnice să fie îndeplinite, iar proiectul să devină eligibil și susținut”, a declarat Sergiu Bîlcea, vicepreședintele Consiliului Județean Arad.

Proiectul vizează modernizarea celor aproximativ 20 km de cale de rulare dintre Arad și Ghioroc, parte a unui traseu cu tradiție, dar care necesită intervenții structurale, în pas cu standardele actuale de siguranță, eficiență și protecție a mediului. Investiția va avea un impact semnificativ asupra mobilității periurbane, reducerii poluării și creșterii calității transportului public electric.

„Este un proiect extrem de important. Refacerea liniilor de tramvai înspre Ghioroc, deci înspre Podgoria Aradului, reprezintă și o investiție necesară pentru modernizarea infrastructurii, dar și un gest de respect față de trecutul Aradului. Pe această linie a circulat Săgeata Verde, unul dintre primele tramvaie electrice din lume. Aici mergea spre Podgorie lumea bună a Aradului, iar la începutul anilor 1900 Podgoria s-a dezvoltat exploziv tocmai datorită acestui tramvai. Refacerea căii de rulare este o investiție care nu ar fi posibilă fără fonduri europene, datorită valorii lucrărilor. Îi avem ca parteneri pe colegii de la Agenția de Dezvoltare Regională, care, așa cum am mai spus, sunt principalul nostru sprijin în dezvoltarea județului Arad din fonduri europene, și cărora le mulțumesc și pe această cale. Mulțumesc și primăriilor implicate în acest proiect. Prin modernizarea liniei de tramvai Arad-Ghioroc, dăm o nouă șansă transportului ecologic în județul Arad și eu cred că va redeveni o plăcere călătoria de la Arad în Podgorie, cu tramvaiul, din momentul în care vom crea condiții normale, cu trafic sigur, după un orar predictibil, în vagoane cu aer condiționat. De asta țin la acest proiect și ne-am angajat în el necondiționat. Chiar dacă lucrăm pe multe planuri și poate tindem să îl minimalizăm, este totuși foarte important. Este, dacă vreți, proiectul unei generații, prin care avem șansa să schimbăm în bine transportul în comun în județ și să ducem mai departe tradiția arădeană a tramvaiului electric”, a declarat Iustin Cionca, președintele CJA.

Demersul este corelat cu alte două lucrări majore care vor fi implementate în zonă: construcția pasajului peste calea ferată Arad–Vladimirescu și modernizarea drumului județean Sâmbăteni–Ghioroc.

„Susținem acest proiect pentru că este o investiție care aduce beneficii reale comunităților din zona periurbană. Modernizarea liniei de tramvai Arad–Ghioroc înseamnă un transport public mai rapid, mai sigur și mai puțin poluant. Este o soluție necesară pentru locuitorii din Vladimirescu, care fac zilnic naveta spre Arad și care au nevoie să circule în condiții de siguranță. Prin aprobarea acestui proiect se vor modifica și parametrii de funcționare ai liniei, în sensul în care se preconizează realizarea unei bucle de întoarcere a tramvaiului spre Arad la ieșire din Vladimirescu”, a declarat Mihai Mag, primarul comunei Vladimirescu.

„Reabilitarea liniei de tramvai până la Ghioroc este esențială pentru dezvoltarea turismului și pentru confortul locuitorilor noștri. Această linie este nu doar un mijloc de transport, ci și o legătură simbolică între trecut și viitor. Prin fonduri europene, putem moderniza infrastructura și, în același timp, păstra specificul local, valorificând potențialul turistic și economic al zonei”, este de părere Corneliu Popi Moldovan, primarul comunei Ghioroc.

Read more
Biserică veche din județul Arad, salvată de la prăbușire de fundația condusă de Regele Charles

Biserica de lemn „Nașterea Maicii Domnului” din satul Corbești, comuna Petriș, județul Arad, a fost salvată de la colaps grație unei intervenții de urgență realizate de voluntarii de la Ambulanța pentru Monumente Arad. Lăcașul de cult, construit înainte de anul 1880, are o valoare deosebită atât pentru patrimoniul local, cât și pentru cel național.
Proiectul de salvare a fost realizat sub egida asociației Ambulanța pentru Monumente, coordonată la nivel național de Asociația Monumentum și sprijinită de The King’s Foundation, organizație prezidată de regele Charles al III-lea.
„Este singura biserică ortodoxă din sat. Încă de acum câțiva ani, de la inventarierea bisericilor de lemn din județul Arad, am identificat deteriorările semnificative ale tălpilor de stejar ce țineau turnul, sau, ce trebuiau să susțină turnul. Înainte de intervenție, singurele lucruri ce țineau turnul, ca să nu cadă, au fost contravântuirile (diagonalele). Cu grijă și cu ajutorul coordonării meșterului Nicolae Toader, am ridicat turnul și am înlocuit tălpile putrede, de stejar. În momentul luării țiglei jos de pe acoperișul din jurul turnului, am descoperit degradări la partea superioară a căpriorilor (cornilor), fiind nevoiți să îi înlocuim. Atât noile tălpi ale turnului cât și căpriorii, au fost ciopliți, iar materialele pe care le-am folosit au fost din aceeași esență ca cei vechi”, arată reprezentanții asociației.
Intervenția nu ar fi fost posibilă fără sprijinul activ al comunității din Corbești, care s-a implicat cu sufletul deschis în acest demers de conservare a patrimoniului spiritual al satului. Localnicii au oferit ajutor fizic, logistic, dar și emoțional, fiind prezenți zi de zi alături de echipa de voluntari.
„Pentru ridicarea și coborârea turnului pe noile tălpi, am folosit cricuri hidraulice și vinciuri, majoritatea oferite de către săteni. Tot sătenii ne-au asigurat hrana și ne-au sprijinit oricând am avut nevoie de ajutor (la datul și pusul de țiglă, la încărcatul uneltelor, la transportul materialelor etc).
Mulțumim preotului Dimitriu Ștefan-Liviu și tuturor sătenilor care ne-au ajutat, de la mâncare, la muncă fizică. Le mulțumim și pentru zilele ce ni le-au îndulcit cu gogoși, plăcinte și alte bunătăți!
Mulțumim primăriei și primarului pentru tot sprijinul acordat! De asemenea, mulțumim Direcției Județene de Cultură Arad! Mulțumim și voluntarilor”, au transmis cei de la Ambulanța pentru Monumente, după finalizarea lucrărilor.
Biserica din Corbești este una dintre numeroasele biserici de lemn din județul Arad aflate într-o stare precară, dar care pot fi salvate prin eforturi comune, coordonare profesionistă și implicarea celor care înțeleg valoarea culturală și spirituală a acestor monumente.

Read more
Fermierii sunt așteptați până pe 13 iunie 2025 să depună Cererea de plată!

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) reamintește că vineri, 13 iunie, este termenul limită de depunere a Cererilor de Plată, în cadrul Campaniei 2025.

Cererile de plată se depun electronic, prin accesarea aplicației IPA-Online.

Fermierii se vor prezenta la sediile APIA pentru semnarea cererilor, iar cei care vor utiliza semnătura electronică, vor anunța în prealabil (prin mesaj telefonic sau prin e-mail) funcționarul responsabil.

Până la acest moment, în cadrul Campaniei 2025, au fost depuse 686.691 cereri, reprezentând peste 94% din totalul cererilor estimate să fie depuse anul acesta.

“Campania de primire a Cererilor de plată se apropie de final, drept pentru care fac apel către fermierii care încă nu au depus Cererea de plată să profite de aceste ultime zile și să se prezinte la Centrele județene și locale ale APIA cu documentația completă pentru a beneficia de sprijinul financiar aferent anului 2025. Totodată, le recomand ca înainte de semnarea Cererii de plată să verifice cu atenție datele înscrise și, dacă au neclarități, să se adreseze cu încredere personalului APIA care va fi alături de ei și îi va sprijini cu informațiile necesare.”, a declarat Directorul General APIA, Nicoleta Gabriela ANDREI.

Read more
Judoka arădeni au luat medalii naționale pe tatami la categoriile sub 14 și 16 ani

Campionatele Naționale de judo la categoriile de vârstă U14 și U16 au avut loc în weekend la Sala Sporturilor „Horia Demian”, din Cluj, acolo unde arădenii au urcat din nou pe podium.

Darco Dranici (foto principal), la U14, de la CS Universitatea Arad și antrenat de Carol Szabo, a devenit campion național la categoria 55 de kilograme. Alți doi „studenți” au fost aproape de podium, pierzând finala mică și vorbim despre Casian Gușet (U14, categoria 66 de kilograme) și Adriana Csapo (U16, -63 de kilograme). La aceeași categorie, Paula Ilașcu (CSM Arad), la +63 de kilograme, sportivă antrenată de Dorin Drimbe, a luat bronzul.

La categoria sub 16 ani, Aradul are vicecampion național la categoria 55 de kilograme. Bogdan Georgescu (foto text jos), de la CSM Arad este antrenat de Gabriela Botaș și Ionel Lazăr. ACS Judo Arad s-a întors acasă cu două medalii de bronz, prin Cristian Crîsnic (categoria 46 de kilograme) și Tudor Pușcaș (categoria 50 de kilograme). Cei doi sportivi sunt antrenați de Cristian Rus.

Doi sportivi de la de la CSȘ Gloria Arad, antrenați de Cristian Mercea şi Luca Kunszabo, au terminat pe locul 5. Este vorba despre Amado Popescu (categoria 42 de kilograme) și Vanessa Boroncoi (categoria 52 de kilograme).

Read more
Atenție, șoferi! Restricții de circulație pentru camioanele de peste 7,5 tone, pe teritoriul Ungariei

Camioanele de mare tonaj (peste 7,5 tone) vor avea restricții de a circula pe teritoriul Ungariei de Rusalii, din seara de 8 iunie, ora 23:00, ora României, până luni seară, aceeași oră, transmite Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Oradea.
”În conformitate cu prevederile legale în vigoare, restricțiile de trafic pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5 tone) cuprind perioada 08.06.2025 (23:00, ora României) – 09.06.2025 (23:00, ora României)”, se arată în comunicatul ITPF Oradea.
Potrivit sursei, transporturile umanitare, de animale vii, bunuri perisabile, combustibil și alte bunuri de primă necesitate nu se supun acestor restricții.

Read more
Cold galben de caniculă pentru județul Arad

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, noi atenționări Cod galben de caniculă și disconfort termic, valabile în acest weekend, în cea mai mare parte din țară.
Potrivit meteorologilor, pe parcursul zilei de vineri, între orele 12:00 – 21:00, va fi valabil un prim Cod galben de vreme călduroasă în zone din Banat, Crișana, Maramureș, jumătatea nord-vestică a Transilvaniei și jumătatea sudică a Olteniei și a Munteniei, unde se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată și va fi disconfort termic.
Local, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități în vestul și în sudul țării, iar temperaturile maxime vor fi cuprinse între 30 și 35 de grade, cele mai mari valori urmând a se înregistra izolat în Banat și Crișana.
Totodată, în zilele de sâmbătă și duminică, în intervalul orar 12:00 – 21:00, un al doilea Cod galben de caniculă va cuprinde cea mai mare parte a teritoriului inclusiv Municipiul București. Astfel, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Oltenia, sudul Munteniei și în jumătatea de nord a Moldovei se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată și va fi disconfort termic.
ITU va depăși ușor pragul critic de 80 de unități în jumătatea de vest a țării și pe alocuri în rest. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 30 și 36 de grade, cu cele mai mari valori, pe arii restrânse, în Banat și în sud-vestul Olteniei, scrie agerpres.ro.

Read more
11 persoane au fost duse la audieri, în urma unor percheziții la un ocol silvic din Arad

În urma acțiunii din data de 5 iunie 2025, din cadrul operațiunii ,,Jupiter”, sub coordonarea Înaltei Curți de Casație și Justiție și Inspectoratul General al Poliției Române, desfășurată de polițiștii Serviciului de Ordine Publică și Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase – I.P.J. Arad, au fost puse în aplicare 11 mandate de aducere și un mandat de percheziție domiciliară, la sediul unui ocol silvic din municipiul Arad.

Activitățile au vizat investigarea de infracțiuni de fals informatic, în formă continuată, cercetările fiind desfășurate sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad.

Urmare a probatoriului administrat, au fost reținute 10 persoane, urmând a fi prezentate judecătorului de drepturi și libertăți cu propuneri corespunzătoare.

Read more