FEDERATIILE SINDICALE DIN TRANSPORTURILE FEROVIARE ANUNTA DECLANSAREA CONFLICTULUI DE MUNCA
National/ExternUltimele stiri 2 octombrie 2015 0
Organizațiile sindicale reprezentative din domeniul feroviar au notificat joi, în mod oficial, conducerile celor trei unități feroviare despre existența premiselor declanșării conflictului de muncă, aceasta fiind prima etapă prevăzută de lege.
Conform unui comunicat remis vineri AGERPRES, în data de 30 septembrie 2015 și-au încetat valabilitatea acordurile colective înregistrate la cele trei unități de cale ferată — CNCF CFR SA, SNTFM CFR Marfă și și SNTFC CFR Călători — fără a se realiza consensul în ceea ce privește încheierea noilor contracte colective de muncă cu valabilitate de la 1 octombrie 2015.
‘Având în vedere faptul că reprezentanții administrațiilor feroviare angajați în procesul de negociere nu au asumat semnarea contractului colectiv de muncă cu soluționarea revendicărilor formulate de organizațiile noastre, reprezentanții sindicali nu au semnat contractul colectiv de muncă și nici vreun alt acord colectiv’, se menționează în comunicat.
În cursul ultimilor patru luni, organizațiile sindicale au inițiat demersuri însoțite de nenumărate adrese oficiale la factorii decizionali, participând la toate întâlnirile de analiză organizate la nivelul Ministerului Transporturilor, Ministerului Finanțelor Publice, Ministerului Muncii, Companiei Naționale de Căi Ferate, Societății Naționale de Transport Feroviar de Marfă și Societății Naționale Feroviare de Transport Feroviar de Călători.
‘Ministrul Transporturilor și-a arătat disponibilitatea de a găsi soluții la revendicările noastre, însă deocamdată nu pare să existe suficientă voință politică la nivelul Guvernului’, menționează reprezentanții sindicatelor.
Revendicările sindicatelor privesc semnarea contractului colectiv de muncă, creșterea salariilor cu cel puțin 10%, acordarea de tichete de masă pentru toate zilele lucrătoare, acordarea de vouchere de vacanță începând cu 1 ianuarie 2016 și o politică de personal care să asigure funcționarea în bune condiții a acestui domeniu. În plus, solicită promovarea și aprobarea în regim de urgență a proiectului de lege privind Statutul personalului feroviar.
Sursa: agerpres.ro
Read moreFLAVIUS MADUTA: „MEDICII SI ASISTENTELE AU SALARII MAI MARI CU 25%!”
PoliticaUltimele stiri 2 octombrie 2015 0
Salariile cadrelor medicale au crescut cu 25% începând de joi, 1 octombrie. De această majorare beneficiază peste 200.000 de angajaţi din sistemul sanitar. Decizia a fost luată încă din luna august, când Guvernul a aprobat majorările salariale, majorarea unor sporuri şi facilităţi pentru medicii rezidenţi. „Fiecare guvernare a stabilit declarativ că sănătatea şi educaţia sunt priorităţi naţionale. Acum, s-a trecut de la vorbe la fapte. Cei care lucrează în sănătate beneficiază de o majorare importantă a salariilor. Era nevoie să se intervină în acest sens, pentru că nu putem avea un sistem sanitar performant fără profesionişti care să câştige decent. Era nevoie de măsuri urgente pentru a stopa exodul medicilor în străinătate, în special a celor tineri, aflaţi la început de drum în profesie. Chiar dacă statistic majorarea salarială este mare şi efortul bugetar este pe măsură, trebuie să fim conştienţi că ceea ce le putem oferi astăzi medicilor rămâne extrem de puţin faţă de salariile din occident. Cred că în perioada următoare, România trebuie să continue eforturile pentru a menţine profesioniştii din sănătate în ţară, prin salarii decente dar şi prin condiţii de muncă decente. În ceea ce priveşte educaţia, profesorii au beneficiat de un program mai puţin spectaculos de majorări salariale în mai multe etape. Sunt convins că anul viitor, când vom vota legea salarizării în sistemul bugetar, cei din educaţie vor fi principalii beneficiari ai reaşezării grilelor de salarizare. Consider că o societate mai bună în viitor se bazează pe educaţie şi sănătate, iar Guvernul trebuie să investească în resursele umane şi în infrastructura din aceste domenii”, a spus deputatul PSD Flavius Măduţa.
Read moreDOREL CAPRAR: „PSD ARAD CERE DEMISIA LUI KIRALY ANDRAS DIN GUVERN”!
PoliticaUltimele stiri 29 septembrie 2015 0
Moţiunea depusă de PNL împotriva Guvernului Ponta a fost respinsă de către Parlament. „Astăzi am văzut cu toţii că scenariile avansate de PNL au fost false iar Guvernul Ponta se bucură de sprijinul majorităţii parlamentare. Dincolo de calcule şi interese politice, acest Guvern format în jurul PSD are rezultate foarte bune, bazate pe creştere economică. Este o guvernare care îmbină politicile de dreptate socială cu decizii în favoarea unor categorii profesionale cheie, ca profesorii şi medicii şi cu un program complex de reducere a fiscalităţii care ajută mediul privat. Cred că acest Guvern are în continuare de luat o serie de decizii importante, printre care aplicarea Codului Fiscal şi o nouă lege a salarizării în sectorul bugetar, aşteptată de milioane de români. În acelaşi timp, cred că este corect ca structura guvernamentală să se ajusteze în funcţie de sprijinul oferit de Parlament. Nu este corect ca UDMR să voteze pentru moţiunea de cenzură împotriva Guvernului şi să facă în continuare parte din Guvern! În acest sens, cer public demisia secretarului de stat Kiraly Andras, care reprezintă UDMR Arad în Guvern şi a tuturor reprezentanţilor acestui partid care deţin funcţii ocupate cu sprijinul executivului. Dacă aceşti reprezentanţi ai UDMR nu vor demisiona, voi solicita în interiorul PSD demiterea lor. Nu este normal şi moral să votezi împotriva unei echipe din care faci parte!”, a spus deputatul Dorel Căprar, preşedintele PSD Arad.
Read moreTAXA PE STALP AR PUTEA FI ELIMINATA IN CATEVA LUNI
EconomieUltimele stiri 29 septembrie 2015 0
Guvernul ar putea include în bugetul pentru 2016 o serie de măsuri fiscale prevăzute iniţial a fi aplicate de la 1 ianuarie 2017.
Premierul Victor Ponta s-a referit la măsuri precum reducerea impozitului pe dividende sau eliminarea taxei pe construcţii speciale.
„În septembrie, vom avea încasări suplimentare, de exemplu din TVA. Matematic, dacă scazi de la 24% la 9%, trebuie să ai bani mai puţini. Economic, însă – şi am discutat de multe ori cu dumneavoastră chestia asta, încasăm bani mai mulţi. De ce? Pentru că se combate evaziunea fiscală. La 9% îi scoţi din piaţă pe evazionişti. Cei care nu dădeau facturi spun: stai, domnule, nu merită. La 24% merita, la 9% nu risc”, a explicat Ponta la Antena 3, informează Agerpres.
El spune că Guvernul se va concentra, până la sfârşitul anului, şi pe pachetul de legi privind achiziţiile publice, pe Legea salarizării în domeniul bugetar, dar şi pe Legea bugetului de stat.
Sursa: evz.ro
Read moreAPROAPE 20% DIN MOTOARELE DIESEL TRUCATE AU FOST PRODUSE DE VOLKSWAGEN IN APROPIERE DE ROMANIA
EconomieUltimele stiri 29 septembrie 2015 0
Aproximativ două milioane din cele 11 milioane de motoare diesel implicate în scandalul de la Volkswagen au fost produse la uzina Audi din Gyor, vestul Ungariei, a declarat marți ministrul ungar al Economiei, Mihaly Varga, pentru postul privat de televiziune TV2, preluat de Reuters.
Mihaly Varga a mai spus că Guvernul de la Budapesta poartă discuții atât cu Audi, cât și cu producătorul german Mercedes, care are și el o uzină în Ungaria, pentru a evalua impactul potențial asupra economiei ungare al scandalului motoarelor diesel trucate de Volkswagen.
Uzina Audi de la Gyor (vestul Ungariei) este un furnizor important pentru grupul Volkswagen. Potrivit cifrelor oficiale publicate pe propria sa pagină de Internet, anul trecut această uzină a produs 1,97 milioane motoare și 135.232 autovehicule.
Sursa: antena3.ro
Read moreSONDAJ INSCOP: ARMATA, JANDARMERIA SI BISERICA RAMAN IN TOPUL INCREDERII ROMANILOR
National/ExternUltimele stiri 29 septembrie 2015 0
Instituțiile interne în care românii au cea mai mare încredere rămân Armata, Jandarmeria și Biserica, iar în privința instituțiilor internaționale topul este condus de NATO, urmat de ONU și UE, relevă un sondaj INSCOP realizat în perioada 10 – 15 septembrie.
Conform Barometrului INSCOP — Adevărul, clasamentul încrederii în instituțiile politice interne este condus de Președinție cu 46,3% încredere multă și foarte multă (față de 48,9% în iulie 2015), urmată de Primărie cu 36,3% încredere multă și foarte multă (35,4% în luna iulie 2015), se arată într-un comunicat transmis marți AGERPRES.
Pe poziția a treia se află Curtea Constituțională, care se bucură de aprecierea a 35,1% dintre români (38,2% în iulie 2015). Urmează Guvernul, care se bucură de încrederea a 25,2% dintre cei intervievați (față de 24,6% în iulie 2015), în timp ce pe poziția a cincea se situează Consiliul Județean cu 20,6% (față de 18,6% în iulie 2015). Urmează Parlamentul cu 10,9% încredere multă și foarte multă (11,3% în luna iulie 2015) și partidele politice cu 7,6% (7,1% în iulie 2015).
Topul instituțiilor executive este condus de Armată, care beneficiază de încrederea a 73,8% dintre români, comparativ cu 75% în luna iulie. Armata este urmată de Jandarmerie cu 63,7% încredere multă și foarte multă (64,5% în luna iulie) și de DNA cu 60% (61% în luna iulie). Pe poziția a patra se situează Poliția, cu un capital de încredere de 51,7% (48,7% în luna iulie), urmată de SRI cu 50,3% (51,2% în luna iulie), BNR cu 49,5% (47,9% în iulie), SIE cu 48% (47,8% în iulie), ÎCCJ cu 42,7% (46,7% în iulie), ANAF cu 41,9% (38,7% în iulie) și ANI cu 36,6% (38,6% în iulie), precizează comunicatul.
Clasamentul încrederii în instituțiile sociale și private interne este condus de Biserică, cu 61,2% încredere multă și foarte multă (63,4% în iulie 2015). Pe poziția a doua se află universitățile cu 44,6% (41,8% în luna iulie 2015), urmate de presă cu 34,5% (31,9% în luna iulie 2015). Pe poziția a patra se situează organizațiile societății civile cu 30,5% (29,4% în luna iulie 2015), urmate de sindicate cu 21,2% (18,8% în luna iulie), patronate cu 18,7% (17% în luna iulie 2015) și bănci cu 17,8% (față de 15,8% în luna iulie).
De asemenea, clasamentul instituțiilor internaționale este condus de NATO, care se bucură de încredere multă și foarte multă din partea a 57,6% dintre români, față de 62,1% în luna iulie. Pe locul secund al topului încrederii în instituțiile internaționale se situează ONU, cu 56,6% (60,3% în iulie 2015), iar locul al treilea este ocupat de Uniunea Europeană, cu 52,7% încredere multă și foarte multă (59,8% în iulie 2015). Parlamentul European se plasează pe locul al patrulea (47,8% în septembrie 2015, 50,7% în iulie 2015), urmat de Comisia Europeană (45,7% în septembrie 2015, 50,4% în iulie 2015). Topul încrederii în instituțiile internaționale este încheiat de Banca Mondială (41% în septembrie 2015, 43,9% în iulie 2015) și Fondul Monetar Internațional (33,9% în septembrie 2015, 36,6% în iulie 2015).
Sondajul a fost realizat de INSCOP Research la comanda Adevărul în perioada 10 — 15 septembrie, pe un eșantion de 1.085 persoane și este reprezentativ pentru populația României de 18 ani și peste 18 ani. Eroarea maximă admisă a datelor este de plus/ minus 3%, la un grad de încredere de 95%. Metoda folosită a fost cea a sondajului de opinie pe baza unui chestionar aplicat de operatorii de interviu la domiciliul respondenților.
Sursa: agerpres.ro
Foto: agerpres.ro
Read morePROBLEME IN SISTEMUL UNIVERSITAR: 3.000 DE CADRE DIDACTICE VOR FI DATE AFARA DE LA 1 OCTOMBRIE
National/ExternUltimele stiri 28 septembrie 2015 0
Ministrul Educaţiei, Sorin Câmpeanu, a declarat luni, la Timişoara, că începând de la 1 octombrie aproape 3.000 de cadre didactice din învăţământul superior românesc vor fi obligate să părăsească sistemul, pentru că nu au obţinut titlul de doctor.
El a menţionat că la nivel naţional la începutul anului 2010 existau 66% cadre didactice cu titlu de doctor, iar la începutul anului 2015 erau 80 % cadre didactice titulare cu titlu de doctor şi 4.500 fără titlu de doctor.
‘Conform legii, în data de 30 septembrie, din păcate, aceia dintre cei care compun acest grup de 4.500 de colegi care nu au reuşit să susţină tezele de doctorat în intervalul ianuarie-septembrie 2015, vor fi nevoiţi, conform legii, care nu este întotdeauna în coerenţă cu dorinţa de dezvoltare şi uneori nici cu logica, să părăsească sistemul. Şi este vorba despre aproape 3.000 de colegi’, a afirmat Câmpeanu.
Ministrul a subliniat faptul că în condiţiile în care se înregistrează o scădere a numărului de cadre didactice tinere din universităţi, de la 30% la nivel naţional în 2010, la 17% la începutul anului 2015, ‘ieşirea din sistem a acestor tineri colegi fără titlu de doctor va afecta şi mai mult proporţia cadrelor didactice tinere ce activează în învăţământul superior şi asta, în ultimă instanţă, dacă nu găsim soluţii, şi nu este uşor de găsit, va afecta dezvoltarea în ansamblu a învăţământului superior din România’.
‘Dar, începând cu ziua de 1 octombrie ne putem mândri cu un procent de 100% cadre didactice titulare cu titlu de doctor, pentru că toţi cei care nu vor avea acest titlu vor părăsi sistemul. Dar oare la ce ne va folosi că avem 100% cadre didactice care deţin titlu de doctor’, a conchis ministrul Educaţiei, Sorin Câmpeanu.
Sursa: stiripesurse.ro
Read more








