Guvernul suplimenteaza plafonul pentru "Prima Casa"
EconomieUltimele stiri 14 ianuarie 2015 0
Potrivit unei Hotărâri de Guvern adoptată astăzi, programul guvernamental „Prima casă”, prin care statul acordă garanții guvernamentale pentru achiziționarea unei locuințe, va continua şi în 2015. Pentru anul în curs a fost alocat un plafon suplimentar de garantare în valoare de 2.500 milioane lei.
De asemenea, actul normativ aprobat de Guvern prevede posibilitatea utilizării în anul 2015 a diferenței nealocate din plafonul prevăzut pentru anul 2014, precum și sumele neutilizate până la data de 31.12.2014 din fondurile alocate băncilor din plafonul disponibil pentru 2014. Suma reprezentând diferența rămasă neutilizată și/sau nealocată din anul 2014 se va publica pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice și al Fondului Naţional de Garantare şi Contragarantare pentru IMM-uri.
Read moreGuvernul introduce tichetele de masa electronice
EconomieUltimele stiri 14 ianuarie 2015 0
Guvernul a adoptat astăzi Hotărârea de modificare a Normelor de aplicare a Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, permitând astfel angajatorilor să opteze pentru acordarea tichetelor de masă în format electronic, sub forma unui „portofel electronic”, un suport asemănător cardului bancar alimentat de emitenţi.
Hotărârea de Guvern implementează prevederi ale Legii nr. 291/2013 de modificare a Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, prin introducerea posibilităţii emiterii de tichete de masă şi pe suport electronic, ca o alternativă modernă la cele pe suport de hârtie.
Angajatorii vor stabili împreună cu reprezentanții sindicatelor sau ai salariaților, prin contractele colective de muncă, clauze privind acordarea alocației individuale de hrană sub forma tichetelor de masă, precum și forma suportului acestora, respectiv suport electronic și/sau hârtie.
În cazul acordării tichetelor de masă în format electronic, angajatorii vor alimenta „portofelul electronic” cu valoarea nominală aferentă tichetelor de masă, care va fi folosită exclusiv pentru achiziționarea de produse alimentare, fără a permite efectuarea de operaţiuni de retragere de numerar.
De asemenea, în concordanţă cu modificările aduse prin Legea nr. 291/2013, Hotărârea de Guvern adoptată astăzi oferă angajaţilor posibilitatea de a utiliza mai flexibil tichetele de masă, în sensul că elimină prevederile care limitează utilizarea a maximum două tichete de masă/zi.
Un alt element de noutate introdus de actul normativ constă în aplicarea unitară a reglementărilor în cazul salariaților care lucrează în regim de tură. Astfel, în cazul în care un angajat lucrează în ture și timpul de lucru este mai mare de 8 ore/zi, numărul de tichete de masă (indiferent de suportul pe care sunt emise, hârtie sau electronic) la care are dreptul pe lună se calculează adunând numărul de ore lucrate și împărțind această sumă la 8. Concret, în actul normativ se menționează că salariații vor beneficia lunar de un număr de tichete de masă cel mult egal cu numărul de zile în care sunt prezenți la lucru în unitatea angajatorului, iar acest număr nu poate depăși numărul de zile lucrătoare.
Hotararea de Guvern include, de asemenea, informații privind modul în care angajatorii vor putea achiziționa „tichetele electronice”. Pe lângă implementarea reglementărilor privind acordarea tichetelor de masă pe suport electronic, actul normativ urmărește și alte obiective, precum: creşterea disciplinei contractuale şi siguranţei financiare a sistemului tichetelor de masă, asigurarea unui control mai eficient al utilizării tichetelor de masă.
Read moreAmenzi de aproape 30 milioane de euro pentru Metro, Selgros, Mega Image si Real
EconomieUltimele stiri 13 ianuarie 2015 0
Consiliul Concurenţei a sancţionat patru retaileri şI 21 de furnizori cu 35 mil. euro pentru fixarea preţurilor. Cele patru reţele de comerţ modern – Metro Cash&Carry, Selgros, Mega Image şi Real – au primit amenzi cumulate de 29 mil. euro, respectiv peste 80% din total.
Concurenţa a decis investigarea unora dintre cele mai mari lanţuri de comerţ modern de pe piaţa locală pentru înţelegeri cu furnizorii asupra preţurilor de cumpărare şi vânzare. Astfel, un retailer a agreat cu un furnizor achiziţia a unei anumite cantităţi la un anume preţ cu condiţia ca furnizorul respectiv să nu vândă niciunui alt retailer acelaşi produs la un preţ mai mic.
”Consiliul Concurenţei a constatat că preţurile de vânzare la raft nu se stabileau conform regulilor de piaţă prin raportul dintre cerere şi ofertă, ci furnizorul şi retailer-ul stabileau un pret fix sau minim. Această practică conduce la preţuri mai mari pentru consumatorul final, retailerul neputând să scadă preţul sub limita stabilită cu furnizorul”, potrivit oficialilor Concurenţei. În ceea ce priveşte comportamentul companiilor în cadrul promoţiilor, contractele sau documentele contractuale dintre unii retaileri şi furnizori conţineau o clauză care prevedea că, în aceeaşi perioadă, furnizorii nu puteau realiza promoţii simultane în diferite lanţuri de retail, acestea putând doar să alterneze. În acest fel, consumatorul final nu putea avea acces, în acelaşi timp, la promoţii şi implicit la cel mai mic preţ, în magazine concurente. Decizia de a realiza sau nu promoţii în lanţuri de magazine concurente trebuie să aparţină furnizorului.
Consiliul Concurenţei a demarat ancheta în a doua parte a anului 2009 şi au fost vizat grupurile Metro – care deţinea atunci Metro Cash&Carry şi Real Hypermarket -, Rewe Group – Selgros Cash&Carry şi Billa România -, Mega Image şi CDR Interex, potrivit informaţiilor anterioare. Din 2009 până astăzi Selgros a ieşit din portofoliul Rewe fiind cumpărat de elveţienii de la Coop iar Metro a vândut 20 dintre hipermarketurile Real către Auchan, păstrând doar patru magazine. Mai mult, grupul Interex a ieşit de pe piaţa din România închizând toate supermarketurile.
În noiembrie 2014, Consiliul Concurenţei a declanşat o nouă investigaţie care vizează “unele lanţuri de retail din România şi furnizori ai acestora: Auchan România, Carrefour România, România Hypermarche (Cora), Kaufland România SCS şI furnizori ai acestora. Avem noi indicii privind o posibilă fixare a preţurilor între unii retaileri şi furnizorii lor”, se arata într-un document al autorităţii de concurenţă. (zf.ro)










