News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Filmare spot Lipton - Dorian

Lipton Ice Tea lansează „Ia-ţi vacanţă cu Lipton”, prima campanie locală a brandului, pentru tinerii din România, cu tineri din România. Pentru prima dată, a fost filmat un spot în România, regizat de Iulian Moga, avându-i ca protagonişti pe Sore şi Dorian. Acesta poate fi vizionat aici. Vara aceasta, consumatorii sunt invitaţi să-şi petreacă vacanţa înCasa Lipton din Costinești și pe plaja special amenajată în aceeași stațiune, înscriind codurile promoţionale de pe sticlele de Lipton Ice Tea pe site-ul www.ovarapezi.ro. În România, Lipton Ice Tea este produs în fabrica PepsiCo de la Dragomireşti, de unde zilnic  se trimit produse atât către piaţa locală, dar şi către Grecia, Turcia şi Bulgaria.

„Anul acesta ne-am propus să fim altfel. Am început să creăm şi să vorbim altfel, am venit cu o nouă imagine şi o repoziţionare a brandului la nivel global, cu noi produse – precum Lipton Mojito, Lipton Ice Tea fără zahăr și produsele din gama de baza  în care am înlocuit o parte din zahăr cu stevia. Dar, mai ales, am venit cu o nouă atitudine”, spune Dana Iordache, Regional Marketing Manager Lipton. „În 2014 Lipton Ice Tea vorbeşte cu tinerii din România, fiind mult mai aproape de starea lor de spirit, de emoțiile lor. Ei consideră că viața se trăiește la maxim când ai mintea deschisă pentru noi experiențe și asta am dorit să le oferim prin acest proiect, alături de ambasadorii Lipton Ice Tea în România, Sore și Dorian. Timp de nouă săptămâni, în fiecare zi, le vom oferi câte o pereche de ochelari de soare pe oră şi câte o vacanţă de o săptămână pentru două persoane în Casa Lipton din Costineşti”, adaugă Dana Iordache.

„Ia-ți vacanță cu Lipton e un proiect exact pe gustul meu. Îmi place mult vara, iar soarele și marea sunt accesoriile mele preferate în sezonul estival. Așa că atunci când am primit invitația Lipton de a fi ambasadorul campaniei de anul acesta, am spus imediat ”da”. De la decorarea Casei Lipton din Costinești, la filmarea spotului campaniei şi până la week-endurile pe care le voi petrece alături de câştigătorii de pe pagina mea de Facebook în Casa Lipton, totul m-a convis ca anul acesta să-mi iau vacanţa cu Lipton”, a declarat Sore Mihalache.

„Anul acesta reşedinţa mea de vară e… Casa Lipton. Mă bucur să fiu ambasadorul campaniei Ia-ți vacanță cu Lipton, împreună cu Sore, şi abia aştept să petrec câteva zile alături de câştigătorii concursului de pe pagina mea de Facebook în Casa Lipton. Mergem la mare să gustăm #ovarapezi”, spune Dorian Popa.

Toţi cei care doresc să guste o vară pe zi pot urmări campania pe pagina de Facebook Lipton Ice Tea, pe site-ul www.ovarapezi.ro și pe blogurile partenere: www.andreeapatrascu.ro, www.travelgirls.ro, www.inozza.ro, www.elenaciric.ro, www.carmenalbisteanu.ro, www.isabelacuisine.ro, www.dragosasaftei.ro  și www.pandutzu.com.

Produsele participante sunt cele de Lipton Ice Tea toate aromele, în ambalaje de 0,5L şi 1,5L,  care sunt identificate prin eticheta promoţională cu inscripţia „Ia-ți vacanță cu Lipton”. Perioada promoţiei este 09 iunie 2014 – 10 august 2014.

Read more

Oceana-Everybody

Vara poate începe: Lidl şi casa de producţie independentă din Berlin – „Embassy of Music” – lansează pentru prima dată o melodie împreună. „Everybody” este o piesă plină de vitalitate şi îi îndeamnă la dans pe toţi cei care o ascultă. Datorită ritmurilor fierbinţi de latino şi samba, chiar şi cei mai comozi vor începe imediat să danseze.

Melodia captivantă  va fi integrată în reclamele Lidl, cu tema Campionatului Mondial de Fotbal 2014. În aceste reclame, produsele Lidl vor fi prezentate într-un mod inedit, pentru a recrea ritmurile latino inconfundabile. Astfel, pentru a păstra stilul acestei melodii, un pachet de chipsuri este asociat cu tobele de samba.

Melodia verii „Everybody” este interpretată de Oceana, devenită celebră datorită cântecului oficial al Campionatului European UEFA 2012, intitulat „Endless Summer”. În videoclipul piesei „Everybody”, Oceana demonstrează că nu este doar o cântăreaţă foarte bună, ci şi o dansatoare desăvârșită – cu o poftă de dans de nestăpânit, ea este protagonista ideală, fiind responsabilă, totodată şi de muzică şi versuri:„«Everybody» aduce bună dispoziţie, îndeamnă oamenii să danseze şi îi invită să cânte împreună. Este cântecul perfect pentru vară.”

Oceana este încrezătoare şi puternică precum vocea ei. Indiferent de stilul de muzică adoptat, fie că acesta este Pop, R’n’B, Jazz, Funk sau Reggae, ea interpretează fiecare melodie în stilul său inconfundabil.

„Embassy of Music” este o casă de producţie independentă, cu sediul în Berlin. Printre artiştii cu care a mai colaborat se numără Passenger, Shaggy sau Moby. Tot din istoricul acestei companii face parte şi lansarea unor hituri de top, precum „Feel The Rush”, de la Shaggy, „Call On Me”, de la Eric Prydz şi „Love Generation”, de la Bob Sinclar.

Premiera oficială a videoclipului piesei „Everybody” a avut loc pe 30 mai 2014, pe canalul de YouTube al Oceanei: https://www.youtube.com/watch?v=YhTfS3R5WXQ

Începând din 16.06.2014, melodia poate fi descărcată de pe iTunes: https://itunes.apple.com/album/everybody/id878636940

Pe lângă posibilitatea de download de pe iTunes, începând din iulie CD-ul va fi disponibil în magazine, exclusiv la Lidl.

Read more

Igas Predoiu

PDL a hotărât la începutul lunii aprobarea campaniei de creştere a candidatului PDL la Preşedinţia României. Campania are ca scop creşterea notorietăţii candidatului Cătălin Predoiu şi va avea loc în perioada 15 iunie-15 iulie.

Fiecare organizaţie judeţeană, prin şeful filialei, are responsabilitatea de a desfăşura mai multe tipuri de acţiuni, de la interviuri, conferinţe de presă, şedinţe politice, întâlniri cu cetăţenii din diferite paliere sociale şi demografice până la acţivităţile din mediul online.

PDL are, în acet moment, un candidat foarte puternic pentru prezidenţiale în persoana lui Cătălin Predoiu. Dreapta va avea un singur candidat dar până la desemnarea acestuia, pe baza unor criterii obiective stabilite între PDL şi PNL, este de datoria fiecăruia dintre noi să ne sprijinim candidatul propriu iar eu cred în şansa lui Cătălin Predoiu” declară senatorul PDL, Constantin Traian Igaş.

Read more

iotcu_la_drum_crop

In total 17 localităţi din judeţul Arad au primit finanţare pentru infrastructura de drum, infrastructura de apă şi canalizare. Valoare totală a proiectelor semnate vineri, 13 iunie 2014, la sediul Consiliului Judeţean Arad este de peste 22 de milioane de lei.

„Aceste proiecte au fost lucrate împreună cu Consiliul Judeţean şi administraţiile locale, cu primarii de oraşe şi comune. Ne bucurăm că tot ceea ce am trimis spre finanţare a fost aprobat, s-au semnat peste 80% din contracte, iar săptămâna viitoare alte cinci contracte trebuie să vină vizate de la minister, urmând să fie semnate şi ele. Noi avem convingerea că până la sfârşitul acestui an se vor implementa şi se vor finaliza partea de lucrări cuprinse în contract, urmând ca anii viitori, având în vedere că aceste lucrări sunt multinanuale, să primim diferenţele de sume”, a declarat Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Read more

afis Manifest pentru sanatatea pamantului 2014 mic

Consiliul Județean Arad, Centrul Cultural Județean Arad, Inițiativa Ecologistă Europeană și Pro Familia organizează cea de-a doua ediție a evenimentului cultural-ecologist “Manifest pentru sănătatea pământului”.

Ediția din acest an își propune să scoată în evidență  inventivitatea și talentul elevilor din școlile arădene, atât pe partea de proiecte ecologiste cât și pe partea artistică. Un alt obiectiv urmărit de  organizatori este  descoperirea talentelor artistice din judeţul Arad, dar și stabilirea unei modalităţi prin care să îi reunească pe arădenii pentru care grija asupra mediului și pentru valorile adevărate reprezintă o preocupare de zi cu zi.

Sâmbătă, 14 iunie a.c. şi duminică, 15 iunie a.c., în spaţiul primitor al Centrului Cultural Judeţean Arad (str. G. Bariţiu, nr. 16) începând cu orele 19.oo se va desfăşura finala concursului din cadrul evenimentului cu participarea celor mai valoroase echipaje eco. Publicul arădean este invitat astfel să participe la spectacolul artistic susţinut de membrii echipajelor şcolare, precum şi de alţi artişti.

Read more

maduta-

Guvernul Ponta a anunţat ferm decizia de reducere contribuţiilor de asigurări sociale cu 5% începând cu luna octombrie. În Parlament va ajunge un proiect de lege în acest sens iar reducerea CAS va fi aplicată şi în anii următori. „Mă bucur că Guvernul Ponta are curajul de a reduce povara fiscală de pe umerii agenţilor economici. Voi vota această lege în Parlament, sper că o vor vota toţi parlamentarii, pentru că este o iniţiativă care aduce un sprijin important pentru agenţii economici care lucrează corect şi care susţin prin contribuţiile lor toate cheltuielile publice. Până acum, partidele din opoziţie vorbeau despre reducerea fiscalităţii, a impozitelor, a taxelor, iar când ajungeau la putere uitau aceste promisiuni. Iată că acum, de la guvernare vine o iniţiativă în acest sens, cred că va fi apreciată şi susţinută de toată lumea. Este important că reducerea CAS se poate face fără să se introducă noi taxe sau să se majoreze taxele actuale. Este firesc ca Guvernul să valorifice parcursul economic bun de până acum, să stimuleze astfel crearea de noi locuri de muncă. trebuie aplicată chiar de anul acesta, şi putem să ne permitem acest lucru. Reducerea CAS nu va afecta nici deficitul bugetar. Dăm astfel un semnal, pentru prima dată după foarte mult timp, că sprijinim mediul de afaceri, îi ajutăm pe acei oameni care susţin sau creează locuri de muncă. Sunt convins că aceste sprijin important pentru economie se va vedea şi va conta în stabilirea unui obiectiv al Guvernului Ponta, crearea a un milion de noi locuri de muncă până în 2016. Demonstrăm astfel că politicile bazate exclusiv pe austeritate au fost greşite, că atunci când cheltuielile publice sunt cumpătate, putem să plătim integral salariile bugetarilor, să indexăm pensiile şi în acelaşi timp să reducem contribuţiile sociale şi să ajutăm mediul economic”, a spus deputatul PSD Flavius Măduţa.

Read more

ziua scolii1

Elevii clasei Pregătitoare A, împreună cu părinţii, au sărbătorit Ziua Şcolii Gimnaziale“ Aurel Vlaicu “. Micii şcolari au fost conduşi pe  tărâmul basmelor de actriţa Georgiana Popean . Pe parcursul activităţii şi-au însuşit deprinderi şi abilităţi de viaţă .

Poveştile transpuse în scenă au avut o reală valoare etică, prezentând aspectele vieţii în complexitatea ei ,oferind modele de viaţă sau,  dimpotrivă, exemple negative pe care “viitorul om mare “ trebuie să le ocolească. Poveştile au un rol important în educaţia şi în activităţile de zi cu zi ale copiilor, ele ajutându-I să-şi dezvolte personalitatea , gândirea, imaginaţia, atenţia şi limbajul.

La finalul activităţii, elevii conduşi de prof. Carmen Crişan au primit cărţi de poveşti oferite de Asociaţia Magia Cuvântului.

Read more

podgoria

Sâmbătă, 31 mai, în municipiu va avea loc „Cupa Aradului la Ciclism”. În vederea desfășurării competiției în cele mai bune condiții, circulația tramvaielor va fi întreruptă, în intervalul orar 15.30 – 21.00, pe tronsonul Podgoria – Piața Romană. În intervalul orar 15.00-21.00, circulația autovehiculelor va fi închisă, de asemenea, pe B-dul Revoluției, în zona Teatru – strada Nicolae Grigorescu – strada Crișan – Teatru. Cetățenii sunt rugați să dea dovadă de înțelegere, fiind vorba despre o competiție deja cu tradiție pentru municipiul nostru, alegând, pentru o bună desfășurare a evenimentului, rute alternative.

Read more

Echipa de Succes Lidl

Echipa de Succes Lidl caută coechipieri pentru Campionatul de Management. Compania lansează un program de pregătire și specializare pe o perioadă de un an, începând cu 1 octombrie 2014. Pe parcursul întregii veri, proaspăt absolvenții de studii superioare (2013-2014) se pot înscrie în acest program de management trainee, la finalul căruia, pot avea șansa să ocupe poziții importante în cadrul Lidl România.

 Pe parcursul programului de școlarizare, tinerii pasionați vor primi pregătirea profesională necesară, activând în toate departamentele companiei Lidl și participând la diferite seminarii de dezvoltare. În plus, vor avea un pachet salarial atractiv, care va crește după șase luni de la începerea programului. Pe lângă toate aceste beneficii, la final, se va organiza un Assessment Center, iar participanții care vor obține rezultate bune la această ultimă etapă de evaluare vor rămâne angajați Lidl, pe o perioadă nedeterminată. Câștigătorii vor putea ocupa una dintre pozițiile pe care au reușit să se afirme și să aibă cele mai bune performanțe.

„Echipa de Succes Lidl se extinde și căutăm coechipieri pentru Campionatul de Management. Dorim să ni se alăture oameni pasionați, dornici să învețe cât mai multe lucruri noi, care să țină pasul cu ritmul dinamic al companiei noastre. Pentru noi, investirea în generația tânără este foarte importantă. Dorim să le oferim tinerilor tot sprijinul pentru a se dezvolta profesional și personal într-un mediu prietenos, în care pot să beneficieze de foarte multe oportunități.”, declară reprezentanţii Lidl România.

Proaspăt absolvenții de studii superioare (2013-2014) din România își pot depune candidatura pe site-ul oficial www.lidl.ro sau pe www.hipo.ro/Lidl până la sfârșitul verii. De asemenea, Lidl pregătește o serie de prezentări pentru promovarea programului în câteva Universități din România – Universitatea Babes-Bolyai, Cluj-Napoca (28 mai); Universitatea Alexandru Ioan-Cuza, Iași (30 mai); Academia de Studii Economice București (2 iunie); Universitatea Politehnică, București (3 iunie).

Read more

boghicevici3

„Rezultatele alegerilor europarlamentare la Arad confirmă supremaţia dreptei în această zonă. Scorul însumat al PDL şi PMP este în Arad de 29%, peste cel al PSD, iar dacă adăugăm şi scorul PNL ajungem la aproape 42%, în condiţiile în care UDMR s-a apropiat din nou de 8%, iar 5% au mers către candidatul independent Mircea Diaconu. Prin urmare, la Arad s-a păstrat trendul ultimilor ani, cu atât mai mult cu cât PDL  a rămas bastionul dreptei şi după aceste alegeri, în ciuda tuturor atacurilor care au venit din toate părţile”, a declarat deputatul PDL de Arad Claudia Boghicevici, după anunţarea rezultatelor oficiale ale scrutinului europarlamentar din 25 mai a.c.

Deputatul arădean consideră că votul dat de arădeni relegitimează PDL ca principală forţă a Dreptei, capabilă să se lupte cu un PSD creditat cu un scor nemeritat de mare. „În timp ce PDL Arad este în primele trei filiale PDL, toate celelalte filiale competitoare au la Arad sub media naţională a partidului, semn că arădenii îşi păstrează încrederea în echipa PDL Arad, cea care a dovedit cel mai mult în ultimii 10 ani că îi respectă şi că le reprezintă corect interesele. De aceea le mulţumesc tuturor arădenilor care au votat la aceste alegeri cu gândul la echipa PDL care le-a reprezentat corect interesele în toţi aceşti ani. Din păcate, au fost şi mulţi arădeni care şi-au irosit votul susţinând partide mici de dreapta care nu aveau şanse să treacă pragul, voturile lor fiind acum redistribuite Stângii. În acelaşi timp este surprinzător scorul nemeritat de mare obţinut de PSD în Arad, având în vedere că de 2 ani de zile guvernarea PSD demonstrează că nu respectă Aradul, că nu este capabilă să finalizeze proiecte importante ca cele 2 pasaje peste calea ferată, că nu ştie sau nu vrea să atragă fonduri pentru a ajuta administraţiile, şcolile, bisericile, spitalele şi comunităţile din Arad”, a declarat Claudia Boghicevici.

În ceea ce priveşte consecinţele acestor alegeri, parlamentarul arădean consideră că partidele de dreapta legitimate de electorat trebuie să pornească pe drumul unificării în jurul unui prezidenţiabil care să învingă Stânga la alegerile prezidenţiale din noiembrie. “Legat de drumul pe care îl va lua PDL la nivel naţional, este clar că trebuie să ne facem analize serioase pentru a găsi soluţia cea mai bună pentru a învinge Stânga la alegerile prezidenţiale. Aceste alegeri au clarificat un pic lucrurile pe partea dreaptă, avem acum 2 partide relativ egale care pot fi motorul maşinăriei victorioase la prezidenţiale, şi mă refer aici la PDL şi PNL. Unificarea dreptei este pasul raţional pentru construirea acestei maşinării şi cred că liderii celor 2 partide, dar şi ale partidelor de dreapta mai mici care înţeleg însemnătatea momentului, vor trece peste orgolii şi vor înainta către această direcţie. PDL a salutat anunţul aderării PNL la PPE şi crede că liberalii trebuie să îşi facă curăţenie în propria ogradă, să renunţe la toţi oportuniştii care acceptă cadourile otrăvite ale PSD. Dacă PNL merge până la capăt în această acţiune de „purificare”, cred că putem vorbi de un viitor parteneriat serios între PDL şi PNL pentru construirea polului de Dreapta alternativă la PSD”, a conchis deputatul arădean.

Read more