Cercetătorii americani au descoperit efectele dezastruoase pe care le au sucurile acidulate asupra organismului.
1.000 de voluntari cu vârste cuprinse între 30 şi 45 de ani au fost monitorizaţi timp de 6 ani. Rezultatele au fost şocante. Cei care consumau zilnic sucuri aveau cu 30% şanse să se îmbolnăvească grav. Organele lor interne (îndeosebi ficatul, pancreasul şi intestinele) au fost învelite progresiv de-a lungul timpului în grăsime. Cresc şansele dezvoltării de boli cardiace şi rezistenţa la insulină. Cei care obişnuiesc să consume peste un litru de suc pe zi, pun pe organe aproape un kilogram de grăsime de-a lungul a şase ani. Cei care consumă un suc acidulat pe săptămână depun pe organe 707 mililitri de grăsime viscerală, de-a lungul a şase ani. Cercetătorii britanici din cadrul Ministerului Sănătăţii au remarcat efectele nocive ale zahărului din sucuri asupra copiilor. Pe lângă apariţia diabetului de tip 2, micuţii au prezentat la analize dezechilibre hormonale, tendinţe de îngrăşare şi forme incipiente de afecţiuni cardio-vasculare. În aceeaşi categorie de sucuri periculoase pentru sănătate intră şi cele aşa zis dietetice, care folosesc îndulcitori artificiali sau alternativi.
Surs: click.ro
Încă un muzician s-a stins din viaţă. Este vorba de James R. Fonseca. Chitaristul a murit la 77 de ani, după o lungă luptă cu boala, pe 11 octombrie, anul trecut, în oraşul natal New Bedford, Massachusetts. Dispariţia sa a fost însă anunţată abia acum.
Autodidact, Fonesca şi-a început cariera pe Coasta de Est a Americii, mergând în concerte cu diferite trupe, înainte de a se muta în Los Angeles, unde s-a alăturat grupului The Randy Fuller Four. A cântat şi cu Tom Jones, Barbara Mandrell şi Tanya Tucker.
Sursa: vdt.antena3.ro
Foto: vdt.antena3.ro
Read moreDAUNELE RCA PLATITE DE PROPRIUL ASIGURATOR? COMPANIILE SPUN CA VOR AVEA DE SUFERIT BUNII PLATNICI
EconomieUltimele stiri 18 ianuarie 2016 0
Sistemul compensării sau decontării directe nu reprezintă o opţiune fezabilă care să îmbunătăţească funcţionarea pieţei asigurărilor obligatorii RCA pe termen mediu şi lung şi în avantajul tuturor părţilor implicate, screi într-un comunicat al Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR).
Sistemul de decontare directă se referă la daunele materiale şi permite păgubiţilor să opteze între asigurătorul persoanei vinovate sau asigurătorul propriu (al păgubitului).
„Acest lucru va crea antiselecţie şi va pune presiune pe asigurătorii care plătesc riguros despăgubirile. Totodată, aceşti asigurători (care plătesc riguros) vor avea o presiune imensă asupra fluxului de numerar (pentru că vor plăti despăgubiri în contul unor terţi, ca mandatari, pentru daune la care nu au poliţe şi nici prime). Luând în considerare modul în care se recuperează în prezent regresele, aceste companii ar avea probleme grave de lichiditate în câteva luni de zile”, scrie în comunicat.
Reprezentanrii pieței asigurărilor susțin că decontarea directă contravine principiilor fundamentale ale răspunderii civile delictuale şi, în consecinţă, ale asigurării de răspundere civilă.
Companiile susțin că asigurătorii vor pierde controlul gestiunii daunelor RCA (gestiunea va fi făcută de alţi asigurători mandatari), până la urmă obiectul principal de activitate al unei companii de asigurări, ceea va duce la creşterea daunei medii şi implicit la creşterea preţului RCA.
Asiguraţii vor cumpăra RCA sau vor încerca să recupereze prejudiciile de la companiile cu servicii de calitate superioară, acesta fiind teoretic avantajul principal al sistemului. Însă, efectele introducerii unui sistem de decontare directă la RCA modifică fundamental mecanismele de funcţionare RCA şi vor genera costuri suplimentare atât pentru asiguraţi, cât şi pentru asigurători.
Sursa: evz.ro
Read moreVremea de afară i-a luat pe toţi prin surprindere, fie că au rămas înzăpeziţi în diverse localităţi ale ţării, sau doar prin simplul fapt că nu s-au putut bucura aşa cum se cuvine de frumuseţea fenomenului meteorologic. Asta a păţit şi Oana Roman, şi nu, nu a rămas izolată.
Ultima zăpadă căzută peste Capitală a stârnit în sufletele bucureştenilor sentimente contradictorii, atât de nervozitate, din cauza traficului blocat, dar şi fericire, datorită peisajului de poveste creat, dar mai ales bucurie în sufletele copiilor, care şi-au dorit din tot sufletul să iasă afară şi să profite din plin de fiecare fulg de nea.
Aceeaşi bucurie a simţit-o şi fetiţa Oanei Roman şi a lui Marius Elisei, care a privit ninsoarea deb afară ca pe cel mai bun prilej de a ieşi afară și a se plimba cu săniuţa, dorinţă pe care mama ei nu i-a putut-o îndeplini. „Ne-a luat iarna pe nepregătite. Matrius e plecat la Piteşti, iar noi nu i-am cumpărat încă săniuţă Isabelei, deci nu am putut să o plimb. Am încercat să fac rost de la vecini, dar nici ei nu aveau. Aşteptăm să vină tati şi să mergem la cumpărături”, a declarat Oana Roman.
Cu toate astea, vedeta TV nu i-a putut refuza micuţei bucuria de a se juca în zăpadă, astfel că cele două au ieşi afară şi s-au distrat pe cinste cu câţiva bulgări.
Sursa: spynews.ro
Read moreStudii recente au dezvăluit că un consum regulat de ceai verde și ceai negru poate reduce semnificativ riscul de accident vascular cerebral sau alte tipuri de accidente vasculare.
Așa cum era de așteptat, secretul constă în menținerea unui echilibru, întrucât nu este indicat consumul în exces al acestor ceaiuri.
Astfel, o ceașcă de ceai negru dimineața și o alta de ceai verde, după-amiaza, sunt suficiente pentru a beneficia de efectele lor spectaculoase asupra sănătății.
Ceaiul verde și ceaiul negru reduc cu 20% riscul de accident vascular cerebral
Această cifră este rezultatul unui studiu realizat de Centrul Național Cerebral și Cardiovascular din Japonia, timp de 13 ani, perioadă în care au fost monitorizate peste 83.269 de persoane.
Potrivit directorului studiului, medicul Yoshihiro Kokubo, rezultatele cercetării sunt cât se poate de optimiste. Mai precis, o simplă schimbare în ceea ce privește modul nostru de viață – consumul a două căni de ceai zilnic, ne poate ajuta să evităm multe probleme de sănătate.
Iată rezultatele detaliate ale studiului realizat de cercetătorii japonezi:
– Participanții la studiu aveau între 45 și 74 de ani;
Ei au fost împărțiți în două grupe: pe de o parte, consumatorii de ceai negru și ceai verde și persoanele care nu consumau deloc aceste ceaiuri, pe de altă parte;
– S-a constatat că persoanele care beau două până la patru cești de ceai negru sau ceai verde zilnic aveau un risc mai mic cu 20% de a fi victimele unui accident vascular cerebral, comparativ cu persoanele care nu consumau deloc;
– Totodată, persoanele care consumau cel puțin o ceașcă de cafea zilnic sau una de ceai negru/verde prezentau un risc cu 32% mai scăzut de a suferi o hemoragie intracerebrală.
Consumul de ceai verde sau negru și sănătatea cerebrală
Atât ceaiul verde cât și ceaiul negru sunt bogate în catechine, adică compuși cu un puternic efect antioxidant și antiinflamator, acestea având un rol important în prevenirea formării cheagurilor de sânge.
Totodată, ceaiul verde și ceaiul negru măresc capacitatea antioxidantă a plasmei și au efecte antitrombogenice, care inhibă de asemenea formarea de cheaguri de sânge.
Astfel, oamenii de știință recomandă consumul de cafea sau ceai negru dimineața și de ceai verde, după-amiaza. În acest fel, acidul clorogenic din cafea poate diminua riscul de accident vascular cerebral, precum și probabilitatea apariției diabetului de tip 2.
Beneficiile consumului de ceai negru – bogat în antioxidanți
Ceaiul negru este folosit încă din Antichitate ca un remediu eficient în prevenirea problemelor de memorie, acesta având un puternic efect de stimulare și energizare a organismului.
Într-adevăr, ceaiul negru este bogat în cofeină și conține un compus stimulent numit teofilină.
Ceaiul negru este, de asemenea, foarte bogat în polifenoli, adică antioxidanți care protejează celulele organismului împotriva daunelor provocate de radicalii liberi.
Ceaiul negru este astringent (prin urmare, are un gust ușor amar). Această particularitate a ceaiului negru îmbunătățește procesul digestiv și ajută în tratarea gastritei. Totodată, ceaiul negru are efect diuretic, fiind ideal pentru a combate retenția de apă.
Consumul de ceai negru ajută la pierderea în greutate prin menținerea unui senzații de sațietate pentru o perioadă mai lungă de timp în corpul nostru. Este ideal pentru a fi consumat la micul dejun sau imediat după mesele principale.
Beneficiile consumului de ceai verde – un cadou al naturii
După ceaiul alb, cel verde este băutura cu cel mai bogat conținut de antioxidanți. Acesta conține, de asemenea, vitaminele C și E, luteină și zeaxatină.
Consumul de ceai verde accelerează organismul și promovează pierderea în greutate, cu condiția respectării unei diete echilibrate și sănătoase.
De menționat că ceaiul verde promovează o bună circulație sanguină și reglează nivelul de colesterol din sânge.
Sursa: clicksanatate.ro
Read more









