News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Pericolul din mâncarea de post

Postul Crăciunului a început de câteva zile şi mulţi români se abţin de la carne lapte şi ouă în această perioadă. Aşa că în magazine caută alternative.

Însă nu toate mâncărurile de post de la raft sunt şi sănătoase. Cele mai multe pateuri vegetale sunt adevărate bombe chimice, spun specialiştii. Conţin multă apă, ulei vegetal şi E-uri. Iar soia e prezentă într-o cantitate foarte mică în acest caz, doar 7%, scrie a1.ro.

Nutriţioniştii spun că cei care ţin post ar trebui să mănânce mai mult în aceste zile, pentru că alimentele vegetale nu au la fel de multe proiteine precum cele de origine animală. Iar vitamina D, care ajută organismul să absoarbă calciul şi menţine oasele puternice, lipseşte din mâncărurile de post de obicei.

„Există o foarte mare varietate de produse de post în acest moment, sub formă de mezeluri din soia, sub formă de Tofu, pateuri, şniţele din soia. Sigur, se pot consuma din când în când, însă nu vor constitui baza hranei de post. Sunt foarte dezechilibrate din punct de vedere nutriţional. Având foarte multă sare, având foarte multe grăsimi hidrogenate”, explică Lygia Alexandrescu, nutriționist.

Există, însă, variante pentru cei care vor să ţină postul până la capăt, fără probleme de sănătate. De pildă, la micul dejun, o salată de vinete cu pâine de secară. Sau cereale şi fructe. Fasole bătută, năut sau linte ar putea fi servite la prânz, cu salată de varză cu dovleac.

Sursa: antena3.ro

Read more
Preşedintele Federaţiei Române de Triatlon, Peter Klosz, a încetat din viaţă la 49 de ani

Preşedintele Federaţiei Române de Triatlon, Peter Klosz, a încetat din viaţă, la Târgu Mureş, în noaptea de duminică spre luni, la vârsta de 49 de ani, din cauza unui infarct miocardic.

„Peter Klosz este cel care a reuşit să aducă în România, la Târgu Mureş, competiţii internaţionale extrem de importante. El a reuşit să aducă în acest an şi cea de-a doua ediţie a Campionatelor Europene de Triatlon Multisport – Transilvania Multisport Triathlon European Championships 2019, care a reunit sportivi din peste 40 de ţări, cu peste 1.700 de sportivi înscrişi la competiţie. E o mare realizare, fiindcă aceste Campionate Europene de Triatlon Multisport cuprind practic şase campionate europene. (…) La sfârşitul săptămânii trecute a organizat Gala Triatlonului Românesc, la Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, iar aseară (duminică seara, n.r.) a fost la alergare, la Târgu Mureş. Mi s-a spus că a făcut infarct şi nu a mai putut fi resuscitat. Toată viaţa a făcut totul de unul singur şi nici de această dată nu a întrebat pe nimeni”, a declarat, luni, pentru AGERPRES, jurnalistul Vlad Amariei, unul dintre colaboratorii apropiaţi al lui Peter Klosz.

România va găzdui şi anul viitor o competiţie de anvergură, Campionatele Europene de Winter Triathlon, la Cheile Grădiştei, între 29 februarie şi 1 martie.

Sursa: agerpres.ro

Read more
Pecica e revelaţia din C4, iar Lipova urcă pe podium!

Etapa a 13-a din C4 a fost destul de prolifică pentru divizionarele arădene, care au obţinut 10 puncte din 15 posibile. Şoimii Lipova şi-a continuat seria excelentă cu încă o victorie la scor, 4-0 cu codaşa ACS Poli Timişoara, reuşite semnate de Sulea şi Rusu, în prima repriză, respectiv Banyoi şi Prună, din penalty, în partea a doua. Crişul s-a întors doar cu un punct din cetatea Devei, după un 0-0 cu echipa locală şi pierde poziţia pe podium chiar în faţa Lipovei, echipa lui Flavius Sabău traversând o formă de invidiat. Performera şi până la urmă revelaţia turului rămâne însă nou promovata Progresul Pecica, învingătoare cu 2-1 la Hunedoara. Gazdele au deschis scorul, dar pecicanii lui Dan Stupar au întors rezultatul până la pauză, goluri înscrise de Puie şi Tiric.

Trei victorii arădene, sebişenii în cădere liberă

În mitanul secund, Gârlea a apărat un penalty în minutul 56, executat de R.Cristian şi Pecica e a doua în serie, după liderul autoritar “U” Craiova! Cermeiul a câştigat şi ea, scor 2-1, meciul de acasă cu Becicherecu Mic. Timişenii au condus cu 1-0 la pauză, însă Nistor şi Todoran au adus o victorie importantă în contul “roş-albilor”. Singura înfrângere arădeană a contabilizat-o Sebişul, învinsă cu 2-0 chiar de ultima clasată, din Târgu Cărbuneşti. Cu probleme de ordin financiar, formaţia de pe malul Crişului traversează o perioadă incertă, iar rezultatele se văd.

 Liga a III-a, seria 4, etapa a 13-a:

Şoimii Lipova – ACS Poli Timişoara 4-0

Flacăra Horezu – CSC Dumbrăviţa 2-1

Cetate Deva – Crişul Chişineu Criş 0-0

Univ Craiova – CSC Ghiroda 4-0

Gilortul Tg Cărbuneşti – Naţional Sebiş 2-0

ACSO Filiaşi – Viitorul Dăeşti 3-3

CS Hunedoara – Progresul Pecica 1-2

Lunca Teuz Cermei – Becicherecu Mic 2-1

Clasament

1.Univ Craiova        13   11   2     0     31-7       35

2.Progresul Pecica   13   7     4     2     23-13      25

3.Şoimii Lipova       13   6     4     3     25-12      22

4.Chişineu Criş        13   6     4     3     18-15      22

5.Flacăra Horezu     13   6     2     5     16-13      20
6.CSC Dumbrăviţa   13   5     4     4     24-17      19

7.CSC Ghiroda        13   6     1     6     25-19      19

8.Becicherecu Mic   13   4     7     2     21-16      19

9.Viitorul Dăeşti      13   5     4     4     31-31      19

10.CS Hunedoara    13   5     1     7     22-25      16

11.LT Cermei          13   3     6     4     20-22      15

12.Naţional Sebiş    13   4     2     7     21-27      14

13.Cetate Deva       13   3     4     6     12-17      13

14.ACSO Filiaşi       13   3     3     7     21-31      12

15.ACS Poli Tim      13   2     2     9     11-33      8

16.Tg Cărbuneşti    13   2     2     9     9-31       8

Etapa viitoare: ACS Poli – Chişineu Criş, Becicherecul Mic – Cetate Deva, Progresul Pecica – Lunca Teuz Cermei, CSC Dumbrăviţa – CS Hunedoara, CSC Ghiroda – Flacăra Horezu, Viitorul Dăeşti – Univ.Craiova, Naţional Sebiş – ACSO Filiaşi, Şoimii Lipova – Gilortul Tg Cărbuneşti.

Read more
Pro Volei – una caldă, alta rece, în deplasările din Moldova

ProVolei a disputat, în weekend, două meciuri în seria de vest a ligii secunde la volei masculin. Mai întâi, Mascovits şi colegii săi s-au impus cu 3-0 la seturi (18, 20, 14) pe terenul ultimei clasate, Ştiinţa Bacău. Pentru Pro Volei au evoluat: Mascovits, Both, Balulescu, Dincă, Tocoian, Gligor, Matica, Creţa, Ciubotariu, Laza şi Toader.

Arădenii au profitat de drumul lung şi au legat deplasările din Moldova, disputând duminică, în devans, un alt meci din A2, la CSM Suceava. Gazdele s-au impus cu 3-1 la seturi. Partida ar fi trebuit să aibă loc în luna ianuarie a anului viitor.

Cele două echipe s-au mai întâlnit etapa trecută şi la Arad, Pro Volei impunându-se cu 3-0. Deşi a cunscut prima înfrângere stagională, echipa arădeană se menţine lider în clasamentul seriei.

Read more
Handbalistele Crişului, neînvinse şi în frunte la final de an!

Ultima etapă din acest an, în Divizia A la handbal feminin, a consemnat o nouă victorie în dreptul celor de la Crişul Chişineu Criş, lider detaşat în seria D. Jucătoarele pregătite de Sebastian Tudor au terminat prima parte a campionatului în frunte, la patru puncte peste principala urmăritoare, CSM Târgu Mureş şi mai mult decât atât, invincibile, cu un bilanţ de opt victorii şi două egaluri!

La ultima reprezentaţie din 2019, în sala de sport „Mihai Botez” a Universității „Aurel Vlaicu”, Crișul a reușit să treacă fără probleme de CSU Reșița, formație mult slăbită față de sezonul trecut. Cu Roxana Boldor în rol de principală marcatoare, gazdele s-au instalat la conducere încă din start, conducând cu 7-4, 12-7 şi 13-9 la pauză.

Cea mai mare diferenţă a fost în repriza a doua, de opt goluri, 24-16, pentru ca la final tabela să indice un scor potrivit la ceea ce s-a jucat, 30-23 în favoarea gazdelor. Victorie frumoasă şi Crişul se poate bucura: iernează prima, iar visul promovării prinde contur!

Pentru echipa lui Tudor au evoluat: Năstasă, Corha – Boldor 7 goluri, Vezentan 6, Cherecheși 3, Klimek 3, Haidu 3, Vrabie 2, Petruse 2, Popeanu 2, Puț 1, Damian 1 şi Nemoianu.

Read more
Doua accidente rutiere în Arad, pe fondul consumului de alcool

Sâmbătă seară, în jurul orelor 20:10, un arădean de 41 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Romanilor, fiind sub influența alcoolului, a pierdut controlul asupra autoturismului și a intrat în refugiul stației de tramvai „Traian”. În urma impactului, autoturismul a luat foc.
Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 1,34 mg./l. alcool pur în aerul expirat. Conform procedurii, s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Din fericire, nu au existat victime.
Pe numele șoferului a fost întocmit un dosar penal s.a.s.i conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Tot sâmbătă seară, în jurul orelor 22:25, un arădean de 46 de ani, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, a pierdut controlul asupra autoturismului și a pătruns pe liniile de cale ferată.
În urmă testării cu aparatul alcooltest a rezultat o îmbibație alcoolică de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conform procedurii, s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Read more
O săptămână de activități preventive, pentru polițiștii arădeni

Săptămâna trecută, polițiștii de prevenire și cei de rutieră au desfășurat mai multe activități axate pe prevenirea evenimentelor rutiere în care sunt implicați copiii.

Întâlnirile polițiștilor au fost cu copiii a două grupe de vârstă : cei mai mici participanți la trafic, din grupele de grădiniță și elevii de liceu, în faza premergătoare susținerii examenului pentru obținerea permisului de conducere și cei care, elevi fiind încă, sunt și conducători auto.

Activitățile preventive au avut ca scop conștientizarea pericolelor la care se expun participanții la trafic care nu respectă regulile de circulație, posibilele urmări ale teribilismului în trafic, a vitezei excesive, a consumului de alcool și substanțe interzise și alte cauze generatoare de accidente rutiere.

Copiii au fost receptivi și au participat activ la discuții, fiind deosebit de interesați (cu precădere cei cu vârsta peste 16 ani) de urmările nerespectării legislației rutiere.

Întâlnirile polițiștilor cu elevii și preșcolarii vor continua pe tot parcursul anului școlar, în cadrul campaniilor #10pentrusiguranță și “Condu prudent! Viața este numai una” (în colaborare cu Crucea Roșie Arad).

Read more
Fotbalistele din Spania declanşează o grevă pe termen nelimitat

Fotbalistele din Spania declanşează începând de sâmbătă o grevă pe termen nelimitat pentru a denunţa îngheţarea negocierilor legate de salarii şi pentru crearea unei convenţii colective, a anunţat sindicatul jucătoarelor de fotbal din Spania (AFE), citat de agerpres.ro.

„După ce s-au epuizat toate căile posibile, jucătoarele s-au pronunţat în favoarea unei greve nelimitate în fiecare sâmbătă şi duminică când sunt programate meciuri, începând cu weelkend-ul 16-17 noiembrie”, a transmis sindicatul într-un comunicat.

„Fotbalistele cer o convenţie care să stabilească clar condiţiile lor de muncă, precum salariile minime, program de lucru demn, posibilitatea de consiliere profesională, viaţă de familie şi maternitate, vacanţe regulate etc”, se arată în comunicat.

Fotbalistele cer un salariu minim de 16.000 euro pe an, cu contracte cu jumătate de normă până la trei sferturi din timp minimum, în timp ce cluburile propun contracte cu jumătate de normă şi nu oferă decât salarii de 8.000 de euro pe an.

Greva fotbalistelor va afecta începând de sâmbătă opt meciuri din cadrul etapei a 9-a a campionatului feminin de fotbal al Spaniei.

Read more
Frontiera română a fost tranzitată de peste 722.500 de persoane în ultima săptămână

În această săptămână (11-15.11.2019), prin punctele de trecere a frontierei au efectuat formalităţile aproximativ 722.500 cetăţeni români şi străini, dintre care 343.000 pe sensul de intrare şi 379.500 pe cel de ieşire din ţară şi aproximativ 207.400 mijloace de transport (98.200 pe sensul de intrare şi aproximativ 109.200 pe sensul de ieşire din ţară).

În prezent traficul prin punctele de frontieră se desfăşoară în condiţii normale fără a se înregistra aglomerări sau timpi de aşteptare. Menţionăm că, este folosită la maxim capacitatea permisă de infrastructura punctelor de trecere a frontierei, în limita configuraţiei acestora, sens în care continuăm să recomandăm participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră deschise în regim internaţional în vederea evitării suprasolicitării doar a unora dintre acestea.

De asemenea, menţionăm că, la graniţa cu Ungaria, în zilele de sâmbătă şi duminică, între orele 08.00-18.00, ora României, sunt deschise 10 puncte de trecere a frontierei ocazionale, astfel:
– pe raza judeţului Bihor – P.T.F Roşiori, P.T.F. Cheresig şi P.T.F. Voivozi;
– pe raza judeţului Arad – P.T.F. Iermata Neagră, P.T.F. Grăniceri, P.T.F. Variaşu Mic şi P.T.F. Nădlac III;
– pe raza judeţului Satu Mare – P.T.F. Bercu, P.T.F. Peleş şi P.T.F. Horea.

Reamintim că, informaţii privind timpul de aşteptare la controlul de frontieră în punctele de trecere se găsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/. Această aplicaţie on-line prezintă o valoare medie a timpului de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp.

În ceea ce priveşte situaţia infracţională, în perioada de referinţă, în urma misiunilor desfăşurate în zona de competenţă – punctele de trecere şi „frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat 253 de fapte ilegale, din care 135 infracţiuni şi 118 contravenţii, săvârşite atât de cetăţeni români cât şi străini.

Cele mai multe infracţiuni descoperite au vizat tentativa de trecere ilegală a frontierei, urmate de contrabanda cu bunuri şi frauda vamală, de infracţiunile de fals şi uz de fals, precum şi de natură economico-financiară. În urma sancţiunilor contravenţionale constatate au fost aplicate amenzi în valoare de aproximativ 73.100 de lei.

De asemenea, poliţiştii de frontieră au descoperit, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis, provenite din contrabandă ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de peste 3.347.582 lei.

În aceste zile, cu ocazia controlului, poliţiştii de frontieră au dispus măsura nepermiterii intrării în ţară faţă de 84 de cetăţeni străini, deoarece nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege, în sensul că nu posedau documentaţia necesară pentru a justifica scopul şi condiţiile de şedere, respectiv nu deţineau o viză valabilă sau un permis de şedere valabil. Totodată, nu s-a permis ieşirea unui număr de 61 cetăţeni români din diferite motive legale.

Read more
Douăzeci cetăţeni străini, depistaţi în apropierea frontierei cu Ungaria

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Girișu de Criș au depistat  unsprezece cetăţeni din Afganistan, Iran şi Somalia, într-un imobil nelocuit, aflat în construcție, la marginea localității Girișu de Criș, judeţul Bihor.

O acțiune similară au desfășurat și polițiștii de frontieră de la S.P.F. Nădlac, județul Arad, în urma căreia au depistat în zona de competență nouă persoane din Turcia și Irak care încercau să treacă ilegal în Ungaria.

 

* În data de 15.11.2019, poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Girișu de Criș au desfăşurat o acțiune de prevenire pe linia combaterii migraţiei ilegale și a infracționalității transfrontaliere în zona de competenţă.

Astfel, în jurul orei 08.30, în localitatea de frontieră Girișu de Criș au fost depistate într-un imobil nelocuit, aflat în construcție, unsprezece persoane. Întrucât acestea nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost preluate şi transportate la sediul instituției, pentru cercetări.

În cadrul verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că persoanele în cauză sunt cetăţeni din Afganistan, Iran și Somalia – opt bărbaţi şi două femei, cu vârste cuprinse între 18 şi 37 de ani, precum și un minor de 17 ani. Persoanele respective au declarat că intenţionau să treacă ilegal frontiera în Ungaria, cu scopul de a ajunge într-un stat din vestul Europei, majoritatea fiind solicitanți de azil în România.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, urmând ca la finalizare să fie luate măsurile legale ce se impun.

* Tot ieri, în jurul orei 23.00, în cadrul unei acțiuni comune cu autoritățile maghiare, poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat nouă persoane  – 3 bărbați, 2 femei  și 4 copii – care intenționau să treacă fraudulos în țara vecină.

Aceștia sunt cetățeni din Turcia și Irak,  adulții au vârste cuprinse între 20 şi 34 de ani, iar minorii între 2 și 11 ani. Și în acest caz, cei în cauză,  solicitanți de azil în țara noastră, au declarat că aveau ca destinație finală un stat din vestul Europei.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat față de cetăţenii străini, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Read more