News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Simularea Evaluării Naționale continuă cu proba la Matematică

Elevii din clasele a VIII-a susțin, marți, proba la Matematică din cadrul simulării Evaluării Naționale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației. Elevii din partea minorităților naționale vor susține miercuri proba de limba și literatura maternă.
Rezultatele vor fi comunicate individual în data de 31 martie și vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții cu elevii, ședințe cu părinții, precum și în consiliile profesorale, în vederea adoptării unor măsuri punctuale adecvate pentru îmbunătățirea performanțelor școlare.
‘Dat fiind că rezultatele se comunică individual, nu prin afișare, nu se vor înmâna elevilor coduri individuale pentru anonimizare’, menționează Ministerul Educației și Cercetării.
La simulare, care se va desfășura în peste 3.500 de unități de învățământ/centre de examen, sunt așteptați să participe peste 173.000 de elevi de clasa a VIII-a. Pentru proba de limbă maternă sunt înscriși circa 10.000 de elevi.
Obiectivele urmărite prin organizarea simulărilor la nivel național sunt familiarizarea elevilor cu rigorile unui examen real și optimizarea rezultatelor obținute de către elevi la finalul studiilor gimnaziale.
Notele obținute nu se trec în catalog însă prin excepție, la solicitarea scrisă a elevului/a părintelui, acestea pot fi trecute în catalog.
Evaluarea lucrărilor redactate de elevii participanți se va realiza digitalizat prin intermediul platformei de evaluare digitalizată, scrie agerpres.ro.

Read more
Filmul „Andrea Bocelli. Aniversarea de 30 de ani de carieră muzicală“, la Cinematograful „Arta“ din Arad

Andrea Bocelli, unul dintre cei mai populari muzicieni italieni și unul dintre cei mai apreciați cântăreți de muzică clasică din lume, a sărbătorit, anul trecut, 30 de ani de activitate muzicală.

Evenimentul a avut loc într-un amfiteatru natural impresionant din Toscana unde legendarul tenor italian a marcat cea de-a 30-a aniversare a carierei cu un concert extraordinar de trei zile.

Filmul acestui concert „Andrea Bocelli. Aniversarea de 30 de ani de carieră muzicală“ (r. Sam Wrench) va fi proiectat la Cinematograful „Arta“ din Arad, pentru a oferi spectatorilor o experiență de neuitat, ce include interpretarea repertoriului său consacrat, alături de duete cu superstaruri internaționale.

Proiecția va avea loc vineri, 21 martie 2025, de la ora 19.00.

Accesul publicului va fi gratuit și se va face pe bază de rezervare. Rezervările se fac la numărul de telefon/whats app/sms – 0740.946.821, până joi, 20 martie, la ora 14.00.

Evenimentele de la Cinematograful „Arta“ sunt organizate de Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad.

 

SINOPSIS:
Un amfiteatru natural impresionant din Toscana, Italia, vibrează de melodii fermecătoare, când celebrul tenor italian Andrea Bocelli își sărbătorește cea de-a 30-a aniversare a carierei printr-un eveniment muzical de trei zile, desfășurat în orașul său natal.

Filmul a fost realizat la La Teatro del Silenzio (Teatrul Tăcerii) din Lajatico, unde acest spectacol unic aduce la lumină repertoriul vast și îndrăgit al Maestrului, alături de duete captivante cu o distribuție excepțională de superstaruri internaționale, printre care Sofia Carson, Brian May, Jon Batiste și mulți alții.

Cu o producție spectaculoasă, scenografie de excepție și imagini impresionante, plasate în decorul de o frumusețe inegalabilă al dealurilor toscane, cariera extraordinară a lui Andrea Bocelli prinde viață într-o experiență cu adevărat memorabilă.

Regizat de Sam Wrench, nominalizat la Grammy și câștigător al premiului Emmy („Taylor Swift: The Eras Tour”, „Billie Eilish: Live at The O2”), acest eveniment este o celebrare a unei personalități internaționale și a uneia dintre cele mai iubite voci ale muzicii clasice, cu o grandoare și o amploare nemaiîntâlnite.

 

Despre Andrea Bocelii

Andrea Bocelli s-a născut în 22 septembrie 1958, în comuna Lajatico din provincia Pisa-Toscana, Italia, într-o familie de fermieri. A venit pe lume cu o formă gravă de glaucom, o boală a ochiului care produce atrofierea nervului optic, îngustarea câmpului vizual și pierderea progresivă a vederii. Aceasta se întâmpla după ce mama lui a refuzat să facă avort, așa cum au sfătuit-o medicii.

La vârsta de 6 ani a început să ia lecții de pian, iar mai târziu a învățat să cânte la flaut, saxofon, trompetă, trombon, harpă, chitară și tobe.

Andrea Bocelli a orbit total la vârsta de 12 ani, după o lovitură la cap suferită în timpul unui meci de fotbal. În pofida acestei tragedii, într-o situaţie în care mulţi ar claca, în același an, 1970, a câștigat prima sa competiție muzicală, Margherita d’Oro în Viareggio, interpretând „O sole mio”.

În anul 1980 a absolvit școala secundară, apoi a început să studieze Dreptul la Universitatea din Pisa.

După ce a terminat facultatea ca „doctor în drept” a profesat timp de un an ca avocat din oficiu, iar pentru a putea să îşi plătească taxele, Bocelli cânta seara în diferite baruri. La un moment dat a fost descoperit de Luciano Pavarotti, care i-a dat şansa de a cânta alături de el.

În anul 1992, a urmat o clasă de maeștri cu tenorul italian Franco Corelli, în acelaşi an starul rock italian Zucchero înregistrând cu Bocelli un cântec de al său, „Miserere”.

Tot în 1992, Andrea Bocelli s-a căsătorit cu Enrica Cenzatti, cu care are doi fii, însă cei doi aveau să se despartă în anul 2002.

În februarie 1994, Andrea Bocelli a participat la Festivalul de la San Remo la secțiunea „Nou veniți” cu cântecul „Il mare calmo della sera”, câștigând premiul cel mare al secţiunii. La câteva luni distanţă apărea albumul său de debut, numit chiar „Il mare calmo della sera”.

În 1995, a fost invitat din nou la San Remo, interpretând „Con te partiró”, melodie care avea să se regăsească pe albumul „Bocelli”, lansat în primăvara acelui an.

În anul 1996, Bocelli a fost invitat să cânte împreună cu soprana engleză Sarah Brightman, care, ulterior, a continuat să cânte alături de el, schimbând titlul cântecului „Con te partiró” în „Time to say goodbye”, pe care l-au reînregistrat împreună cu Orchestra Simfonică din Londra.

În primăvara anului 1997, era lansat albumul „Romanza”, cu care a cucerit întreaga lume. Artistul îşi face intrarea în topurile muzicale ale lumii, iar albumul este distins cu o mulţime de discuri de platină pentru vânzarea a mai mult de 16 milioane de copii. „Romanza” devenea atunci cel mai bine vândut album al unui artist italian, din toate timpurile.

La 3 martie 1997, Bocelli a apărut la Hamburg, împreună cu Sarah Brightman, pentru a primi premiul ECHO pentru Cel Mai Bun Single al Anului, iar în august, în acelaşi an, a luat parte la Festivalul Puccini din Torre del Lago în Italia.

La 14 septembrie 1997, a primit, la München, premiul ECHO Klassik pentru bestseller-ul anului, pentru albumul său „Viaggio Italiano”, iar la 27 septembrie, a cântat pentru Papa Ioan Paul al II-lea.

În 1998, Bocelli și-a făcut debutul în operă, prin rolul Rodolfo, din „La Bohème”, la Teatrul Comunal din Caliagri, iar la 19 aprilie, Bocelli a intrat pe piața americană printr-un concert la J.F.K. Center for the Performing Arts în Washington D.C.

Tot în 1998, revista People l-a desemnat „unul din cei 50 cei mai frumoși oameni din lume.”

Este nominalizat, în 1999, la Premiile Grammy pentru Cel mai bun artist, fiind prima dată după 38 de ani, când un artist de muzică clasică este nominalizat la această categorie.

A urmat duetul cu Celine Dion, pentru „The Prayer”, coloana sonoră a filmului de animaţie „The Quest for Camelot”, care va câştiga Globul de Aur pentru Cea mai bună piesă şi va fi inclus pe albumul ”Sogno”, apărut în 1999.

În anul 2003, o parte din plaja din Jesolo, pe coasta mării Adriatice, a fost numită Andrea Bocelli, iar în anul 2006, Bocelli va influenţa municipalitatea oraşului său natal pentru a construi un teatru în aer liber, „Teatrul Liniştii”, care este deschis o singură noapte, în fiecare an, în luna iulie, pentru spectacole, la care artistul este nelipsit.

Andrea Bocelli a fost decorat în anul 2006 cu Ordinul Național de Merit al Republicii Italiene în grad de Mare Ofițer, în 2009 a primit Ordinul de Merit Duarte, Sanchez şi Mella, în grad de Ofiţer al Republicii Dominicane, pentru contribuţii la arta internaţională şi cultură, iar la 2 martie 2010 a primit o stea pe Hollywood Walk of Fame pentru contribuțiile sale în domeniul teatrului.

În martie 2014, Andrea Bocelli s-a căsătorit cu partenera sa de viaţă, Veronica Berti, care este şi manager al artistului, în cadrul unei ceremonii restrânse ce a avut loc în Toscana. Ziua căsătoriei cuplului a avut o semnificaţie specială, având în vedere că pe 21 martie, în acel an, se împlineau doi ani de la naşterea fetiţei cuplului, Virginia.

În septembrie 2017, celebrul tenor italian a fost spitalizat, în urma unei lovituri la cap suferite după o cădere de pe cal, una din marile sale pasiuni.

Bocelli a realizat numeroase acte de caritate, câteva dintre acestea fiind participarea la Concertul Memorial de la Ground Zero, din New York, în beneficiul victimelor atacurilor de la 11 septembrie, la Festivalul Music of Asia, în 2004, în sprijinul victimelor afectate de tsunami, sau la a 52-a ediţie a Premiilor Grammy, în beneficiul victimelor cutremurului din Haiti, din 2010.

În 2011, a înfiinţat Fundaţia care îi poartă numele şi care se ocupă cu sprijinirea oamenilor aflaţi în dificultate din întreaga lume, mai ales în domeniile educaţiei şi sănătăţii.

 

Read more
Antoniu Martin, nominalizat la premiul „Roma Citta Eterna”

Istoricul și politologul arădean Antoniu Martin a fost nominalizat recent la premiul internațional „Roma Citta Eterna”, care i se va conferi pe 14 aprilie în capitala Italiei, de către Accademia Cicerone împreună cu instituții publice regionale și naționale italiene. Ediția din acest an a premiului amintit este una specială dedicată atât fondării cetății eterne cât și jubileului 2025. Antoniu Martin va fi distins pentru jurnalism internațional și analiză geopolitică.

„Anul 2025 este unul special pentru Cetatea Romei, având în vedere și sărbătoarea jubileului care animă orașul pe plan cultural și spiritual. Premiul „Roma Citta Eterna” vine să accentueze și să aprecieze demersurile mele în domeniul jurnalismului internațional axate pe articole care tratează în special problematici de natură geopolitică din zona Europei Centrale și de Est. Premiul, care își propune să evidențieze personalități de referință în multiple domenii, mă onorează, cu atât mai mult cu cât acesta marchează fondarea Cetății Eterne într-un an cu semnificații speciale, anul jubiliar 2025”, a precizat Antoniu Martin.

Read more
Hub mARTA devine centrul poeziei și muzicii, la „Noaptea de Poezie”

Pe 21 martie, Aradul se transformă într-un adevărat sanctuar al poeziei, al muzicii și al artei, odată cu desfășurarea evenimentului Noaptea de Poezie la Hub Cultural mARTA, în fostul Cinema Dacia. De la ora 19:00, iubitorii de literatură sunt invitați să ia parte la o seară dedicată emoției și creației, în care versurile își vor găsi glas prin intermediul unor poeți consacrați și al unor invitați speciali.

Atmosfera serii va fi întreținută de nume sonore ale poeziei contemporane arădene și nu numai, printre care Ioan Matiuț, Lucia Cuciureanu, Andrei Mocuta, Violeta Pintea, Viviana Andrieș și Denisa Roman. Momentul special al evenimentului este marcat de prezența invitatului special, Romulus Bucur, un nume emblematic al poeziei românești.

Muzica va avea, de asemenea, un rol esențial în această seară a sensibilității și a artei. Publicul va putea asculta interpretări la pian susținute de Bogdan Baltă și Efraim Iakab, coordonați de profesorul Loredana Cicirean de la Colegiul Național de Artă „Sabin Drăgoi”. De asemenea, Monica Mihaela Cojocaru va oferi un moment special la chitară, completând astfel universul poetic cu armonii muzicale deosebite.

Evenimentul va fi găzduit de Ovidiu Balint, managerul HUB mArta, o voce binecunoscută în peisajul cultural arădean, care promite să ofere publicului o experiență memorabilă. În opinia sa, astfel de seri sunt esențiale pentru păstrarea și promovarea culturii, la Arad: „Noaptea de Poezie este un prilej de a ne opri din ritmul alert al vieții de zi cu zi și de a redescoperi puterea cuvântului. Poezia are darul de a ne pune față în față cu emoțiile noastre, de a ne provoca și de a ne inspira. Aradul are o scenă culturală efervescentă, iar acest eveniment demonstrează încă o dată că există un public dornic să trăiască astfel de experiențe artistice. Vă așteptăm cu drag să ne bucurăm împreună de o seară specială, unde cuvintele, muzica și arta se împletesc armonios”, a declarat Ovidiu Balint.

Evenimentul este organizat împreună cu Asociația Euro Culturart, având sprijinul unor instituții culturale importante precum PEN Club România, Muzeul Național al Literaturii Române, Primăria Târgu Jiu, Primăria București, Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița și Muzeul Apei din Timișoara.

Intrarea este liberă, iar organizatorii își doresc ca această seară să devină un punct de referință pentru viața culturală arădeană. Fie că ești un iubitor al poeziei, un pasionat de muzică sau pur și simplu îți dorești o seară într-un cadru artistic și prietenos, Noaptea de Poezie este evenimentul pe care nu trebuie să-l ratezi.

Read more
Accident grav între Fântânele și Frumușeni: Cinci persoane transportate la spital

Un accident rutier s-a produs între localitățile Fântânele și Frumușeni, implicând un autoturism. În urma apelului la 112, la fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad, cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere și două ambulanțe SMURD, dintre care una de Terapie Intensivă Mobilă.

În eveniment au fost implicate cinci persoane – doi minori și trei adulți. Deși inițial exista suspiciunea unei victime încarcerate, în urma intervenției s-a constatat că toate cele cinci persoane erau conștiente, cooperante și neîncarcerate.

Echipajele medicale au evaluat victimele la fața locului, iar ulterior acestea au fost transportate la spital pentru îngrijiri și investigații suplimentare:

  • O femeie și doi minori, în vârstă de 7 și 11 ani, au fost preluați de echipajul SMURD Terapie Intensivă Mobilă.
  • Un bărbat de aproximativ 60 de ani a fost transportat de echipajul SMURD Vladimirescu.
  • Cea de-a cincea victimă a fost transportată de un echipaj SAJ.

Pompierii arădeni au intervenit, de asemenea, pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentului. Autoritățile urmează să stabilească circumstanțele în care s-a produs evenimentul rutier.

Read more
Apicultorii români cer Guvernului sprijin financiar şi introducerea licenţelor de import la miere

Apicultorii români solicită un sprijin financiar pentru menţinerea familiilor de albine şi introducerea licenţelor de import pentru produsele apicole în vederea protejării producţiei autohtone de miere de importurile extracomunitare, potrivit Agerpres.ro.
„Preţul mierii a rămas constant de mic în ultimii doi ani de zile, deşi costurile de producţie au crescut cu 40%. Ofertele pentru valorificarea mierii primite de noi de la firmele cu care lucrăm au fost undeva între 6-7 lei pe kilogramul de miere, atât timp cât pe noi ne costă aproape dublu. Sigur că pe fondul războiului din Ucraina a intrat miere pe baza acelor licenţe de export ale Ucrainei către Uniunea Europeană, cu toate că noi am solicitat şi în scris şi verbal domnului ministru al Agriculturii să introducă licenţe de import, aşa cum a introdus la carnea pasăre şi la alte produse.
Mierea, deşi era trecută iniţial în acea grupă de produse, până la urmă nu a rămas pe listă şi din acest punct de vedere importurile au continuat”, a declarat, pentru Agerpres, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România (ACA), Ioan Fetea.
„A intrat în Europa miere falsificată”
În opinia sa, pe piaţa autohtonă la fel ca şi în Uniunea Europeană a intrat miere falsificată, deşi multe dintre ţările europene pot să îşi acopere cea mai mare parte a consumului din producţiile proprii.
„Problema nu este că au continuat aceste importuri, ci că a intrat în Europa miere falsificată, miere adulterată, cum îi zic europenii. Şi Comisia Europeană a recunoscut că aproape jumătate din importurile de miere în Europa sunt adulterate. Este o ruşine pentru Uniunea Europeană să recunoască acest lucru din punctul meu de vedere, atât timp cât în Europa se regăseşte miere.
Chiar vorbeam şi cu un coleg din Austria care spunea că şi ei produc 40% din consum, dar nici acest 40% nu pot să-l valorifice tot pe plan intern, pentru că au concurenţă din Ucraina, din China şi aşa mai departe, la nişte preţuri modice, iar ce se găseşte pe raft la acele preţuri arată că nu este miere, din analizele făcute. Firmele de import, însă, sunt puternice, au un cuvânt de spus şi aduc cantităţi mari la preţuri modice, dar care nu garantează calitatea”, a explicat Fetea.

Read more
S-a încheiat perioada de depunere a candidaturilor pentru alegerile prezidențiale

Perioada de depunere la Biroul Electoral Central a candidaturilor pentru alegerile prezidenţiale din luna mai s-a încheiat la miezul nopții. 21 de candidaturi s-au aflat pe masa membrilor BEC pentru validare, scrie tvrinfo.ro.

Biroul Electoral Central a înregistrat opt candidaturi:

* Nicuşor Dan (independent)
* Crin Antonescu (Alianţa România Înainte)
* Victor Ponta (independent)
* Elena Lasconi (USR)
* George Simion (AUR)
* Lavinia Şandru (PUSL)
* Cristian Terheş (Partidul Naţional Conservator Român)
* John-Ion Banu-Muscel (independent).

În ultimul caz, Biroul Electoral Central a trimis listele de semnături ale candidatului independent John-Ion Banu-Muscel organelor de urmărire penală, pentru ca acestea să verifice veridicitatea acestora, a transmis instituția, într-un comunicat.

De asemenea, BEC a respins candidaturile depuse de Diana Şoşoacă (SOS România) şi de independenţii Călin Georgescu, Petru Mîndru – de două ori, Maria Marcu – de trei ori, Ion Popa, Paul Ispas, Matei Vanea, Constantin Vieriu.

Biroul Electoral Central mai trebuie să se pronunţe pe încă cinci candidaturi depuse sâmbătă:
* Anamaria Gavrilă (POT)
* Daniel Funeriu (independent)
* Silviu Predoiu (Partidul Liga Acţiunii Naţionale)
* Remus Pricopie (independent)
* Sebastian Constantin Popescu (Partidul Noua Românie).

Potrivit calendarului alegerilor, în termen de cel mult 48 de ore de la depunerea candidaturii, cel mai târziu la data de 17 martie, are loc înregistrarea sau respingerea înregistrării candidaturilor sau a semnelor electorale.

Cel mai târziu la data de 18 martie, candidaţii, partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţele politice, alianţele electorale şi alegătorii pot formula contestaţii la CCR privind înregistrarea sau respingerea înregistrării candidaturilor sau a semnelor electorale, după caz; pe 19 martie CCR soluţionează contestaţiile, prin hotărâri definitive, ce se comunică de îndată Biroului Electoral Central şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Până la data rămânerii definitive a candidaturilor, cel mai târziu la data de 19 martie, candidaţii pot renunţa la candidatură.

Pe 20 martie, candidaturile rămân definitive.

Read more
Luni încep simulările examenelor naționale

Primii vizați de simularea examenelor naționale sunt elevii de clasa a VIII-a. Prima probă este cea de Limba Română. Rezultatele vor fi comunicate pe 31 martie, iar profesorii le vor analiza cu elevii. În vară, absolvenții de gimnaziu vor avea acces la lucrări înainte de depunerea contestațiilor, ceea ce reprezintă o premieră.
Ideea are legătură cu limitarea numărului de contestații. Varianta a fost acceptată de Ministerul Educației după ce părinții au cerut acest lucru încă de anul trecut.
Părinții au mai cerut anul trecut ca la examene să fie afișate și notele tuturor celor 2 sau 4 corectori care au evaluat lucrarea respectivă, însă acest lucru nu a fost aprobat de Ministerul Educației.
Elevii vor avea două ore la dispoziție pentru rezolvarea subiectelor. Notele obținute pot fi trecute în catalog doar la cererea lor. De asemenea, lucrările trebuie discutate de profesori cu elevii de la clasă, scrie tvrinfo.ro.

CALENDAR

Simulare Evaluare Națională 2025

  • 17 martie 2025: Limba și literatura română
  • 18 martie 2025: Matematică
  • 19 martie 2025: Limba și literatura maternă
  • 31 martie 2025: Comunicarea rezultatelor.

CALENDAR EVALUAREA NAȚIONALĂ

  • 23 iunie 2025: Limba și literatura română
  • 25 iunie 2025: Matematică
  • 27 iunie 2025: Limba și literatura maternă
  • 3 iulie 2025: Afișarea rezultatelor inițiale, vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
  • 4-5 iulie 2025: Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
  • 6-9 iulie 2025: Soluționarea contestațiilor
  • 10 iulie 2025: Afișarea rezultatelor finale.
Read more
Hub mARTA a organizat o dezbatere la Liceul Național de Informatică, având ca temă proiectul New European Bauhaus

Liceul Național de Informatică Arad a găzduit, vineri, o dezbatere organizată de Hub-ul cultural mARTA, având ca temă proiectul New European Bauhaus, un demers ambițios care îmbină estetica, sustenabilitatea și inovația pentru a redefini spațiile urbane și pentru a transforma vechea fabrică MARTA într-un centru cultural modern.
În cadrul evenimentului, elevii au descoperit modalități prin care valorile culturale și sustenabile pot fi integrate în soluții moderne și creative. Participanții au înțeles importanța colaborării dintre tehnologie și artă în dezvoltarea unor spații urbane mai prietenoase și funcționale.
Managerul Hub-ului cultural mARTA, Ovidiu Balint, a subliniat rolul acestor inițiative în formarea tinerilor: „Astfel de proiecte le oferă elevilor noștri perspective noi asupra modului în care pot contribui la dezvoltarea durabilă a comunității. Îmbinarea tehnologiei cu arta și sustenabilitatea îi pregătește pentru provocările viitorului.”
Această întâlnire face parte dintr-o serie de prezentări ale proiectului mARTA în liceele arădene. Anterior, au avut loc două astfel de evenimente: în 10 februarie, la Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” din Arad, iar în 13 februarie 2025, la Colegiul Național „Elena Ghiba Birta” din Arad, unde elevii, profesorii și membrii comunității locale au discutat despre integrarea esteticii, sustenabilității și inovației în transformarea spațiilor urbane.
De asemenea, în 2024, au fost organizate consultări publice pentru a contura viziunea noului centru cultural mARTA, implicând activ comunitatea arădeană în procesul de dezvoltare a acestuia.
Hub-ul cultural mARTA continuă să promoveze educația interdisciplinară și implicarea activă a tinerilor în proiecte comunitare, contribuind la formarea unei societăți orientate spre inovație și sustenabilitate.

Read more
Noi insule ecologice amenajate în zona Calea Aurel Vlaicu

Continuă lucrările de amenajare a insulelor ecologice digitalizate în zona Calea Aurel Vlaicu. Suplimentar celor 25 de insule amplasate în luna februarie în Cartierul Ion G. Duca (Aurel Vlaicu – partea dreaptă), în această perioadă Primăria Municipiului Arad, prin intermediul operatorului contractat în acest scop continuă amplasarea a altor 25 insule, în următoarele locații:

 

  1. Cartierul I. G. Duca (Cartierul Aurel Vlaicu – partea dreaptă) – 20 buc. insule
  2. Aleea Dej Nr. 13, între Blocul B13 și Blocul B14 – intrare de pe Strada Fragilor/Strada Ștefan Luchian, pe amplasamentul fostei platforme zidite identificată ca P 016;
  3. Aleea Hercule intersecție cu Strada Fragilor Nr. 22, între Blocul B9 și Blocul B10;
  4. Aleea Hipocrat, în spatele Blocului Z32 Scara A – intrare de pe Strada Dorului, pe amplasamentul fostei platforme zidite identificată ca P 152;
  5. Strada Făt-Frumos, în parcarea de lângă stația de tramvai, pe amplasamentul fostei platforme zidite identificată ca P 205;
  6. Strada Făt-Frumos Nr. 204, în spatele Blocului A3 Scara C, pe amplasamentul fostei platforme zidite identificată ca P 204;
  7. Strada Fulgerului, între Blocul Z16 și Școala Gimnazială Nr. 21 „Aurel Vlaicu”;
  8. Calea Aurel Vlaicu, în spatele Blocului Z20 Scara A, în spatele amplasamentului fostului punct de colectare neamenajat;
  9. Strada Ciprian Porumbescu Nr. 23F, între Blocul Z23 Scara A și Blocul Z23 Scara F, pe amplasamentul fostului punct de colectare neamenajat;
  10. Strada Țepeș Vodă Nr. 24F, între Blocul Z24 Scara A și Blocul Z24 Scara F, respectiv în spatele Blocului Z23 Scara D, pe amplasamentul fostului punct de colectare neamenajat;
  11. Strada Fulgerului, între Blocul Z15 Scara B și locul de joacă pentru copii, respectiv în spatele Blocului Z27 Scara A, pe amplasamentul fostei platforme zidite identificată ca P 145;
  12. Strada Călărașilor Nr. 3, între Blocul B1-5 și Blocul Z32 Scara B, pe amplasamentul fostei platforme zidite identificată ca P 146;
  13. Strada Dorului Nr. 5 intersecție cu Strada Foișor, lângă Blocul B5, pe amplasamentul fostei platforme zidite identificată ca P 151;
  14. Aleea Hercule Nr. 2, Calea Aurel Vlaicu Nr. 192, în spatele Blocului B22 Scara A, respectiv în spatele Blocului B18, pe amplasamentul fostei platforme zidite identificată ca P 018;
  15. Aleea Dej Nr. 1 intersecție cu Strada Fragilor, în spatele Blocului B21 Scara B, respectiv în fața Blocului B12, pe amplasamentul fostei platforme zidite identificată ca P 017;
  16. Strada Fulgerului, între Blocul Z15 Scara B și locul de joacă pentru copii, respectiv în spatele Blocului Z27 Scara A, lângă fosta platformă zidită identificată ca P 145;
  17. Strada Poetului Nr. 6-7, între Blocul Z8 Scara B și Blocul Z7 Scara C – intrare de pe Strada Fulgerului, în fața punctului termic, pe amplasamentul fostei platforme zidite identificată ca P 144;
  18. Strada Poetului, lângă Blocul Z5 Scara C, pe amplasamentul fostului punct de colectare neamenajat;
  19. Strada Fulgerului, între Blocul 9A Scara B și Blocul Z34, respectiv în spatele Blocul Z8 Scara A;
  20. Strada Victor Hugo, în zona Blocului Z13 se înlocuiește cu Strada Poetului Nr. 39, lângă Blocul Z6 Scara D, respectiv lângă Spălătoria auto Speedy (vizavi de Cimitirul Eternitatea), pe amplasamentul fostei platforme zidite identificată ca P 148;
  21. Strada Fulgerului, între Blocul Z16 și Școala Gimnazială Nr. 21 „Aurel Vlaicu”;
  22. Cartierul Șega (Cartierul Aurel Vlaicu – partea stângă) – 5 buc. insule
  23. Calea Aurel Vlaicu Nr. 243, în fața Blocului N1-2 – intrare de pe Strada Măgurei-Strada Aviației, pe amplasamentul fostei platforme zidite identificată ca P 172;
  24. Aleea Predeal Nr. 9 intersecție cu Calea Aurel Vlaicu, în fața Blocului 7A, pe amplasamentul fostei platforme zidite identificată ca P 173;
  25. Aleea Predeal Nr. 10/Strada Fluturilor Nr. 10 intersecție cu Calea Aurel Vlaicu, în fața Blocului 9A, pe amplasamentul fostei platforme zidite identificată ca P 174;
  26. Strada Fluturilor Nr. 9, în spatele Blocului G1, respectiv în fața Blocului 7 Scara A și Scara B, între parcarea de reședință și Blocul G1, pe amplasamentul fostei platforme zidite identificată ca P 175;
  27. Aleea Predeal Nr. 7, în lateralul Blocului G3, pe amplasamentul fostei platforme zidite identificată ca P 176.

Lucrările sunt estimate să se realize pe durata următoarei luni. În acest context,  avem rugămintea ca cetățenii să nu-și parcheze mașinile în zonele de lucru, menționate anterior. În cazul în care se vor înregistra situații care vor împiedica desfășurarea în condiții optime și de siguranță a lucrărilor specifice, se va dispune ridicarea și relocarea în cel mai apropiat loc disponibil a vehiculelor parcate în zonele de lucru. Vă mulțumim pentru înțelegere!

Vă reamintim faptul că primele șase insule ecologice digitalizate finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) au fost amplasate în cartierul 6 Vânători în luna noiembrie a anului trecut. Astfel, după finalizarea amplasării tuturor insulelor ecologice în zona cartierului Vlaicu (alte 39 bucăți insule care vor fi amplasate în Cartierul ȘEGA – Vlaicu – partea dreaptă), acestea vor fi puse în funcțiune prin restricționarea accesului altor persoane decât cele arondate. Depozitarea deșeurilor la insulele ecologice digitalizate se va realiza numai pe bază de card de acces primit de la reprezentantul asociației de proprietari.

Totodată, facem cunoscut faptul că, ulterior punerii în funcțiune a insulelor ecologice din cartierul Vlaicu, va începe amplasarea celor 105 insule ecologice digitalizate pentru colectarea separată a deșeurilor  în cartierul Micălaca.

De asemenea, în această perioadă sunt pregătite amplasamentele pentru viitoarele insule ce vor fi amenajate în zona de blocuri din cartierele Grădiște, Aradul Nou etc.

 

 

Read more