News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Patru din zece copii de gimnaziu nu doresc să meargă la liceu, ci să se angajeze

Patru din zece copii de gimnaziu (41%) nu doresc să meargă la liceu, ci să se angajeze, să lucreze în familie sau să urmeze un curs de calificare, iar aproximativ jumătate dintre liceeni fac mai mult de o oră dus-întors până la şcoală, conform raportului World Vision România „Bunăstarea copiilor din mediul rural”, 2024.
Potrivit unui comunicat al World Vision transmis joi, acelaşi studiu mai arată că doi din zece copii (19%) din mediul rural nu sunt ajutaţi niciodată la teme, deoarece locuiesc în familii în care majoritatea adulţilor au maximum opt clase absolvite, iar 49% dintre părinţi se declară nemulţumiţi de progresul şcolar realizat în ultimul an de copiii lor.
Un număr de 86 de elevi din mediul rural vor fi susţinuţi de fundaţie împreună cu un lanţ de retail european să-şi continue educaţia, anul acesta, prin proiectul „Educaţie pentru Bunăstare”, parte a programului „Vreau în clasa a 9-a”.
Scopul principal al proiectului „Educaţie pentru Bunăstare” îl constituie reducerea inegalităţii de şanse pentru elevii din comunităţi dezavantajate, în vederea continuării studiilor şi atingerii potenţialului maxim de dezvoltare personală şi profesională.
În anul şcolar 2023-2024 un număr de 110 elevi din mediul rural au fost sprijiniţi să îşi continue studiile şi să meargă la liceu, iar încă 40 de elevi să susţină practică de specialitate, în cadrul programului „Vreau în clasa a 9-a”.
Proiectul „Educaţie pentru Bunăstare” extinde conceptul proiectelor implementate anterior. Suplimentar activităţilor non-formale vor fi adăugate sesiuni individuale, ateliere de lucru şi focus grupuri cu scop de consiliere privind sănătatea mentală şi bunăstare, dezvoltare personală şi durabilă, alături de părinţii şi profesorii acestora. De asemenea, vor fi realizate patru şcoli de vară, scrie tvrinfo.ro.

Read more
Probele de evaluare a competențelor din cadrul bacalaureatului încep luni

Probele de evaluare a competențelor din cadrul primei sesiuni a examenului de bacalaureat vor începe luni, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației. În intervalul 27-29 ianuarie are loc evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A, între 29 și 31 ianuarie vor fi evaluate competențele lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B, care va fi susținută de elevii din partea minorităților naționale.
De asemenea, în intervalul 3-5 februarie vor fi evaluate competențele lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C, iar în intervalul 5-7 februarie vor fi evaluate competențele digitale – proba D.
Elevii beneficiari ai unor burse de studiu în străinătate care nu pot participa la probele A, B, C și D din cadrul examenului național de bacalaureat – 2025 în perioada 27 ianuarie-7 februarie 2025 le pot susține în perioada 30 mai – 4 iunie 2025.
Conform calendarului aprobat de Ministerul Educației, în perioada 2-6 iunie va avea loc înscrierea candidaților la probele scrise ale primei sesiuni de examen.
Cursurile claselor terminale de liceu se vor încheia pe 6 iunie.
Prima probă scrisă a bacalaureatului, cea la Limba și literatura română, se va desfășura pe 10 iunie, iar pe 11 iunie va avea loc proba obligatorie a profilului.
Pe 13 iunie, candidații vor susține proba la alegere a profilului și specializării.
Elevii din partea minorităților naționale vor susține pe 16 iunie proba scrisă la Limba și literatura maternă.
În data de 20 iunie se vor afișa rezultatele la probele scrise (până la ora 12,00) și vor fi vizualizate lucrările scrise și depuse contestațiilor (în intervalul orar 14,00-18,00).
În zilele de 23 și 24 iunie vor fi vizualizate lucrările scrise și depuse contestațiile.
Rezultatele finale vor fi afișate pe 30 iunie.

Read more
Indicele ROBOR la trei luni a urcat la 5,96% pe an

Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a crescut joi la 5,96% pe an, de la 5,94% pe an în ședința precedentă, conform datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). La începutul anului trecut, indicele era de 6,21%.
Indicele la șase luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a urcat la 6,02% pe an, de la 6,01% pe an în ședința anterioară, iar ROBOR la 12 luni a ajuns joi la nivelul de 6,12%, de la 6,11% pe an miercuri.
În ceea ce privește indicele de referință pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, acesta este de 5,66% pe an, fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacțiilor interbancare din trimestrul III 2024, în scădere față de cel din trimestrul anterior, de 5,99%.
În luna mai 2019 a intrat în vigoare OUG 19/2019 care modifică modul în care este calculată rata pentru creditele în lei cu dobânda variabilă. Astfel, actul normativ a stabilit indicele de referință pentru creditele consumatorilor (IRCC), calculat trimestrial exclusiv pe baza tranzacțiilor interbancare, scrie agerpres.ro.

Read more
Deținuții din Penitenciarul Arad care au muncit în 2024 au adus instituției peste 10 milioane de lei

Deținuții din Penitenciarul Arad care au muncit în cursul anului 2024 pentru diverse firme au adus instituției un venit de 10.019.920 lei (echivalentul a 2.014.237 euro), în creștere cu 30% față de anul anterior.
Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Arad, George Andrei Băețan, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că 197 deținuți au lucrat anul trecut pentru diverși operatori economici. Ei au fost prezenți la posturi pe șantiere, în ateliere sau fabrici.
Unul dintre locurile în care muncesc zeci de deținuți este o fermă de porci deschisă de Penitenciarul Arad în urmă cu un an. Aceasta se află la aproximativ 20 de kilometri de municipiul Arad, la granița cu Ungaria, în localitatea Variașu-Mare și funcționează ca secție externă a penitenciarului.
Ferma, deschisă în urma unui parteneriat public-privat, poate găzdui permanent până la 50 de deținuți repartizați la regimul semideschis și care nu au comis infracțiuni cu violență.
Din câștigul lunar al unui deținut, 40% îi rămâne, în timp ce 60% intră în contul penitenciarului, care folosește banii la plata parțială a cheltuielilor cu utilitățile, pentru hrana sau medicamentele celor privați de libertate, dar și pentru investiții. Persoana condamnată poate folosi pe durata executării pedepsei 90% din veniturile încasate pentru munca prestată, iar 10% se consemnează pe numele său la Trezoreria Statului, suma urmând să fie încasată în momentul punerii în libertate, scrie agerpres.ro.
Efectivul mediu de deținuți din Penitenciarul Arad a fost de 1.478 persoane pe parcursul anului trecut.

Read more
Denis Alibec, suspendat două meciuri după eliminarea din partida Farul – UTA

Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal (FRF) a anunțat miercuri, 22 ianuarie 2025, sancțiunile aplicate în urma incidentelor din meciul dintre FCV Farul Constanța și AFC UTA Arad, disputat pe 20 ianuarie.

Sancțiuni pentru Denis Alibec
Denis Alibec, atacantul echipei Farul Constanța, a primit o suspendare de două meciuri și o penalitate sportivă de 5.000 de lei. Decizia a fost luată în baza articolelor 63.1.b și 63.2.4.a din Regulamentul Disciplinar. Alibec, introdus pe teren la începutul reprizei secunde, a fost eliminat în minutul 85 pentru comportament nesportiv, după ce l-a lovit intenționat cu cotul pe fundașul advers, Mabea.

Sancțiuni pentru Cornel Râpă
Cornel Râpă, fundașul echipei UTA Arad, eliminat în același meci, a fost suspendat pentru un meci și amendat cu 740 de lei, conform articolelor 63.1.e și 63.2.1 din Regulamentul Disciplinar.

Aceste măsuri subliniază fermitatea FRF în aplicarea regulamentelor și menținerea disciplinei pe terenul de joc. Foto: uta-arad.ro

Read more
Cel mai scump teren agricol scos la vânzare în județul Arad – 30.000 de euro pe hectar, la Pecica

Zona Pecica are cele mai scumpe terenuri agricole din județul Arad, prețurile fiind de până la 30.000 de euro pe hectar, conform ofertelor de vânzare depuse de proprietari în cursul anului 2024 la Direcția pentru Agricultură a Județului (DAJ). Directorul executiv al DAJ Arad, Pavel Țica, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că în 2024 au fost înregistrate 3.341 de oferte de vânzare de terenuri agricole, la un preț mediu de 7.500 euro pe hectar, similar cu cel din 2023.
Cel mai scump teren scos la vânzare este situat la Pecica, în proximitatea autostrăzii A1, prețul cerut de proprietar fiind de 30.000 de euro pe hectar.
‘În medie, prețurile terenurilor agricole s-au menținut în 2024, pentru că și piața a stagnat. Marile tranzacții s-au făcut cu ani în urmă, piața este acum destul de echilibrată. Cu privire la prețuri, există și excepții, precum zona Pecica, unde terenurile sunt mai scumpe, mai ales dacă sunt în proximitatea autostrăzii. Pe de altă parte, în zona de deal și munte, ofertele sunt la 2.500 – 3.000 de euro la hectar’, a declarat Pavel Țica.
Referitor la prețurile ridicate din Pecica, primarul orașului, Petru Antal, a declarat, pentru AGERPRES, că în ultimii ani s-au scumpit atât terenurile agricole, cât și cele pentru construcții. ‘În apropiere de autostradă avem o zonă în dezvoltare, unde prețul de 30.000 de euro pe hectar nu este neapărat foarte mare. Chiar dacă sunt terenuri agricole, acestea pot fi trecute în intravilan și se poate construi pe ele. De altfel, s-au dezvoltat acolo afaceri în zona de servicii și industrie. În general, terenurile agricole care nu sunt avute în vedere pentru construcții costă până în 15.000 de euro hectarul, iar terenurile intravilane pentru construcții au prețuri cuprinse între 15 și 30 de euro metrul pătrat’, a declarat edilul.
Conform datelor DAJ Arad, în anii 2016 și 2017 au fost înregistrate cele mai multe oferte de vânzare, respectiv peste 15.000. În anii următori, ofertele au fost mai puține. De exemplu, în 2020 au fost înregistrate 6.849, la un preț mediu de 4.950 de euro pe hectar, iar în 2022 au fost 5.147 de oferte, la un preț mediu de 7.300 de euro pe hectar.
Suprafața agricolă a județului Arad este de 490.883 de hectare, din care suprafața arabilă este de 351.609 hectare, restul reprezentând pășuni, fânețe, vii și livezi, scrie agerpres.ro.

Read more
Focuri de armă pe o stradă din municipiu. Un tânăr de 21 de ani a fost reținut de polițiști

La data de 22 ianuarie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Arad, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe Lângă Judecătoria Arad, au pus în executare 2 mandate de percheziție domiciliară, la locuințele unui bărbat, de 21 de ani, din Arad, bănuit de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și uz de armă fără drept.
Din materialul probator administrat a reieșit că, în noaptea de 31 decembrie 2024, acesta ar fi executat, fără drept, 5 focuri pe o stradă din municipiu. În urma perchezițiilor, a fost descoperit un pistol neletal, supus autorizării, calibrul 9mm și 27 de cartușe, nepercutate, același calibru.
Atât pistolul, cât și cartușele au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, într-un dosar penal, întocmit pentru uz de armă fără drept și nerespectarea regimului armelor și munițiilor. În baza probatoriului administrat, tânărul de 21 de ani a fost reținut pentru 24 de ore.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul Poliției Municipiului Arad, Serviciului Criminalistic și Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

Read more
Cetățean român, depistat cu o carte de identitate falsă la frontieră

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat în cadrul activităților de control un cetățean român care călătorea cu o carte de identitate falsă.
În data de 21.01.2025, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au efectuat controale aleatorii și nesistematice pe căile de comunicații din apropierea frontierei. În cadrul acestora, a fost oprit pentru control un autocar înmatriculat în România, în care călătorea în calitate de pasager un cetățean român.
La controlul specific, acesta a prezentat o carte de identitate având însemnele autorităților din România. Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că documentul prezentat nu îndeplinește condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, acesta fiind fals.
Persoana în cauză a menționat faptul că a recurs la această metodă întrucât și-a pierdut cartea de identitate și avea nevoie de un document cu care să se legitimeze. Bărbatul, în vârstă de 35 ani, a declarat că a achiziționat documentul fals de la un conațional din Spania, în schimbul sumei de 200 euro.
Lucrătorii noştri au demarat cercetările cu privire la săvârșirea infracţiunilor de uz de fals și complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Read more
Cetățeni străini fără drept de a călători în Spațiul Schengen, depistați de polițiștii de frontieră de la Nădlac

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat în cadrul activităților de control, patru cetățeni din Afganistan, Siria și Iran fără drept de a călători în spațiul Schengen.
În data de 22.01.2025, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au efectuat controale aleatorii și nesistematice pe autostrada A1 Deva – Nădlac. În cadrul acestora, a fost oprit pentru control un autoturism înmatriculat în România, condus de către un cetățean român, alături de care călătoreau, în calitate de pasageri, patru cetățeni străini.
La momentul verificărilor, colegii noștri au constatat faptul că pasagerii nu dețin documente pentru a călători în spațiul Schengen, motiv pentru care persoanele și mijlocul de transport au fost conduse la sediul instituției pentru continuarea cercetărilor.
În urma cercetărilor, polițiștii de frontieră au identificat cei patru pasageri ca fiind cetățeni din Afganistan, Siria și Iran, cu vârste cuprinse între 20 și 36 de ani.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii străini și trafic de migranți pentru cetățeanul român, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.
În urma aderării complete a României la Spațiul Schengen, Poliția de Frontieră continuă să acționeze în baza analizelor de risc pentru a asigura securitatea la granițele țării. De asemenea, competența privind migrația ilegală rămâne în continuare la nivel național pentru gestionarea eficientă a acestui tip de infracționalitate.

Read more
Cei mai buni jucători de EA FC din România se întâlnesc la Arad în etapa a VI-a eSuperliga

FC Rapid 1923, FCSB, Universitatea Craiova, Petrolul Ploiești și Dinamo București se confruntă în cea de-a șasea etapă a primului sezon eSuperliga, liga oficială de esports afiliată Superligii de fotbal a României. Etapa va avea loc la Sala Polivalentă din Arad, vineri, 24 ianuarie, începând cu ora 14:00.

Cei mai buni jucători de EA SPORTS FC™ din România, reprezentanți ai celor 16 cluburi de fotbal din Superliga, vor concura într-o nouă etapă plină de meciuri tari, precum UTA Arad – Universitatea Craiova și FC Rapid 1923 – Politehnica Iași. FC Rapid 1923, Universitatea Craiova, Farul Constanța și Sepsi OSK continuă să domine clasamentul eSuperliga, iar jucătorii Rapidului și ai Universității Craiova se mândresc că sunt neînvinși după 5 etape de foc din campionat.

eSuperliga începe vineri cu un showmatch de EA FC 25 între doi jucători ai UTA Arad. Mijlocașul Cristian Mihai și fundașul Răzvan Trif vor anima atmosfera din Sala Polivalentă și vor pregăti terenul pentru meciurile oficiale din etapa a VI-a din campionatul virtual.

La Arad, pasionații de fotbal au un weekend plin în care își pot susține echipa preferată. Mai intâi, vineri, în cadrul eSuperliga, UTA Arad joacă două meciuri, contra Gloria Buzău și Universitatea Craiova, iar duminică, jucătorii UTA Arad îi întâlnesc pe cei de la FCSB în cadrul celei de-a 23-a etape din Superliga.

“Deși UTA Arad a avut un început de prim sezon mai timid, ultimele meciuri contra Poli Iași, Dinamo București și FC Rapid 1923 ne arată că jucătorul nostru Cosmin Vedeanu poate aduce echipa pe locurile fruntașe din clasamentul eSuperliga.”, a precizat Ciprian Petcuț, ofițer presă UTA Arad.

Programul meciurilor din a șasea etapă eSuperliga:

  • Sepsi OSK (Valentin Bîrleanu) vs. Gloria Buzău (Andrei Tucaliuc)
  • Gloria Buzău (Andrei Tucaliuc) vs. UTA Arad (Cosmin Vedeanu)
  • Dinamo București (Ilie Valentin) vs. FC Universitatea Cluj (Alexandru Bucur)
  • UTA Arad (Cosmin Vedeanu) vs. Universitatea Craiova (Răzvan Puiu)
  • FC Botoșani (Mircea Catrina) vs. AFK Hermannstadt (Andrei Anghelina)
  • FC Rapid 1923 (Alexandru Moisii) vs. Politehnica Iași (Robert Buculeanu)
  • Sepsi OSK (Valentin Bîrleanu) vs. FC Farul Constanța (Irinel Hauca)
  • CFR Cluj (Adrian Lapoși) vs. Unirea Slobozia (Robert Dumitru)

Creatorii de conținut Mădălin Șerban, iSilent, Palash și Andreas vor fi prezenți la eveniment, oferindu-le fanilor oportunitatea de a-i întâlni în persoană și de a interacționa cu ei. În plus, pasionații de EA FC 25 pot participa la o competiție dedicată în cadrul evenimentului, cu premii în valoare de 500 de euro.

Meciurile eSuperliga vor putea fi urmărite și online pe canalul lui Andu și pe canalul de YouTube oficial. Cu premii totale de 130.000 de euro și 15 etape programate să se desfășoare în întreaga țară, sezonul inaugural al eSuperligii va culmina în primăvara lui 2025, când echipa câștigătoare va fi desemnată campioană.

Read more