Decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale a resetat tot jocul și calendarul politic. Astfel, în laboratoarele politice deja s-au pregătit variantele de program, iar la acest moment se discută despre 2 soluții. Alegerile prezidențiale ar putea avea loc pe 23 martie primul tur și pe 6 aprilie turul II, urmând ca noul președinte să depună jurământul în luna aprilie. De asemenea, este foarte posibil ca noul Guvern să fie desemnat înainte de Crăciun și votat în Parlament între Crăciun și Revelion, scrie stiripesurse.ro.
Prima variantă de program
-19/20 decembrie- președintele României convoacă noul Parlament
-21 decembrie – învestirea noului Parlament
-24 decembrie – consultări ale președintelui României cu partidele pentru desemnarea noului prim-ministru
-27/28 – învestirea noului Guvern al României (prezentare Program de Guvernare, lista miniștrilor și vot în Parlament
-30/31 decembrie – Noul guvern propune un nou calendar pentru Alegerile prezidentiale
-23 Martie 2025 – Primul Tur al alegerilor prezidențiale
-6 aprilie 2025 – Turul II al alegerilor prezidențiale
Începutul lunii aprilie – depunerea jurământului și intrarea în Mandat al noului președinte al României
Varianta a II-a de program
-19/20 decembrie- președintele României convoacă noul Parlament
-21 decembrie – învestirea noului Parlament
-24 decembrie – consultări ale președintelui României cu partidele pentru desemnarea noului prim-ministru
În cazul în care Noua Coaliție majoritară nu va fi în stare să încheie negocierile atunci totul se va muta după 13 ianuarie. Până atunci actualul Guvern Ciolacu va guverna țara, fără însă să dea Hotărâre de Guvern pentru un nou calendar privind alegerile prezidențiale.
-13 ianuarie – învestirea noului Guvern al României (prezentare Program de Guvernare, lista miniștrilor și votul de încredere în Parlament)
-14 ianuarie – Prima sedință a noului Guvern și posibil Hotărâre de Guvern pentru nou calendar de alegeri prezidențiale
-6 aprilie – Primul Tur al alegerilor prezidențiale
-20 aprilie – Turul II al alegerilor prezidențiale
Sfârșit de aprilie – Depunerea jurământului și intrarea în mandat al noului președinte al României.
Împodobirea autoturismului cu luminiţe de Crăciun îi poate costa scump pe șoferi dacă sunt prinși. Aceșia pot rămâne fără talon, iar amenzile pot ajunge până la 1.300 de lei. Codul Rutier interzice astfel de modificări care pot afecta siguranța traficului. Amenda poate fi încadrată în clasa I sau II, ceea ce înseamnă o sancțiune care începe de la 290 și poate depăși 1.000 de lei, în funcție de gravitatea situației și interpretarea agentului de poliție. Dacă luminile instalate influențează grav siguranța rutieră – de exemplu, prin culori care imită girofarurile sau printr-o intensitate puternică- vehiculul poate fi scos temporar din circulație, scrie stiripesurse.ro.
Luminile omologate sunt acelea care respectă standardele legale privind intensitatea, culoarea și amplasarea, fiind aprobate de autoritățile competente pentru utilizare pe drumurile publice. Luminile decorative utilizate în scop festiv nu sunt incluse în această categorie.
România se situează pe locul 15 într-un clasament european al creșterii economice pentru 2024, conform datelor publicate World Economic Outlook aL FMI. Cu o rată de creștere economică de 1,9%, România depășește media europeană de 1,7%, dar rămâne mult în urma liderilor din clasament, precum Malta, Serbia sau economiile de război din Rusia și Ucraina.
În 2024, economiile europene s-au confruntat cu provocări semnificative, precum efectele războiului din Ucraina, sancțiunile impuse Rusiei și volatilitatea monedei euro. În ciuda acestor dificultăți, unele țări au demonstrat o creștere solidă, arata tvrinfo.ro
Malta conduce topul, cu o creștere economică de 5%, grație unei economii robuste axate pe servicii financiare și turism. Serbia ocupă locul al doilea, cu o creștere de 3,9%, datorită investițiilor în infrastructură și dezvoltării serviciilor publice.
Pe de altă parte, economiile de război din Rusia și Ucraina se află în continuare în expansiune. Rusia a beneficiat de noi piețe în Asia, iar Ucraina, de sprijin internațional masiv și deschiderea unor coridoare comerciale vitale.
Deși poziționată peste media europeană, România înregistrează o performanță mai modestă decât în anii anteriori. Printre factorii care au influențat această creștere moderată se numără:
-Scăderea investițiilor publice din cauza instabilității politice.
-Inflația ridicată, care a redus puterea de cumpărare și a descurajat consumul.
-Probleme pe piața forței de muncă, marcate de migrarea forței de muncă calificate către alte state europene. Raportul FMI subliniază că, deși creșterea economică a României este în scădere față de anii precedenți, există oportunități pentru redresare. Investițiile în digitalizare, tranziția energetică și atragerea de fonduri europene ar putea stimula economia pe termen mediu și lung.
Pe termen scurt, însă, România trebuie să abordeze provocările structurale, inclusiv optimizarea cheltuielilor publice și sprijinirea sectorului privat.
MAPN demască un val de dezinformări pe TikTok menite să inflameze opinia publică
NationalUltimele stiri 9 decembrie 2024 0
Ministerul Apărării Naţionale atrage atenţia asupra unui val de încercări de dezinformare apărute pe reţelele sociale. Astfel, pe TikTok au fost postate imagini cu mai multe convoaie militare care ar face parte din pregătiri de război, precum și alte informații false menite să inducă panica. Ministerul Apărării le dezminte pe toate si face apel la calm. Și Poliția de Frontieră Română dezminte vehement postarile în care se spune că s-ar închide granitele. „Informăm că tranzitul prin punctele de frontieră se derulează normal, iar polițiștii de frontieră sunt la datorie 24/24, transmite Poliția de Frontieră.
Pe platforma TikTok au apărut filmări cu echipamente militare despre care scrie că ar fi fost filmate pe 7 decembrie. În realitate, anunţă ministerul Apărării, imaginile au fost filmate pe 1 decembrie când convoaiele se pregăteau pentru defilarea din Bucureşti.
MAPN demască şi alte postări menite să inflameze opinia publică. Indică o postare potrivit căreia granițele țării vor fi închise și securizate cu efective militare.
Toate aceste încercări de manipulare se încadrează în acțiunile de destabilizare orchestrate de actori statali cu agenda contrară suveranității naționale a României, precizează Ministerul Apărării Naționale, scrie tvrinfo.ro.
Carnea de porc s-ar putea scumpi și mai mult în pragul sărbătorilor. Comercianții nu exclud o nouă creștere a prețurilor cu până la 10% în contextul în care au fost anunțati deja de către furnizori că vor plăti mai mult pentru unele preparate. Doar 20% din carnea de porc pe care o consumăm mai este românească, iar diferența vine din import, spun reprezentanții fermierilor.
În piețe, clienții au început deja să cumpere carne de porc pentru sărbători. Vor să evite aglomerația din perioada următoare, dar și o posibilă scumpire.
Comerciantii spun că prețurile la carnea de porc sunt comparabile cu cele de acum un an. Nu exclud însă o majorare, dacă vor cumpăra marfa mai scump de la furnizori. Fermieri nu exclud nici ei o creștere a prețurilor în perioada următoare.
Doar 20% din carnea de porc pe care o consumăm este românească, potrivit fermierilor. Diferența de 80% vine din import, în condițiile în care producția locală a fost redusă, în ultimii ani, mai ales din cauza pestei porcine africane, scrie tvrinfo.ro.
Ponderea gospodăriilor din România care aveau acces la Internet de acasă a ajuns, în acest an, la 88,6% din total, în creştere cu 2,9 puncte procentuale faţă de anul 2023, arată datele publicate, luni, de Institutul Naţional de Statistică (INS). Conform statisticii oficiale, proporţia persoanelor de 16-74 ani care au folosit vreodată internetul a fost de 94,7%, cu 2,2 puncte procentuale mai mult faţă de anul anterior, scrie agerpres.ro.
Datele INS arată că, în mediul urban, 92,5% dintre gospodării sunt conectate la internet, cu 9,3 puncte procentuale mai mult decât ponderea de 83,2% a gospodăriilor din mediul rural. În profil teritorial, conectarea la internet a fost mai răspândită în cadrul gospodăriilor din regiunea Bucureşti-Ilfov (95,2% gospodării au acces la internet de acasă), urmată de regiunile Vest (92%) şi Nord-Vest (90,2%).
Cele mai mici ponderi ale gospodăriilor conectate la internet sunt înregistrate în regiunile Nord-Est (85,1%) şi Sud-Est (85,2%). Numărul de persoane din gospodării constituie un factor de influenţă important, în ceea ce priveşte conectarea la internet. Faţă de anul 2023, s-a constatat o creştere a ponderii gospodăriilor cu acces la internet în rândul gospodăriilor formate dintr-o singură persoană cu 4,8 puncte procentuale, a celor formate din două persoane cu 3,9 puncte procentuale, iar în rândul celor formate din 3 sau mai multe persoane cu 0,6 puncte procentuale.
Din totalul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 16 şi 74 ani, ponderea persoanelor care utilizează sau au utilizat vreodată internetul a fost de 94,7%, în creştere cu 2,2 puncte procentuale faţă de anul 2023, din care 96,4% au utilizat internetul în ultimele 3 luni. După frecvenţa folosirii internetului, dintre persoanele de 16-74 ani care au utilizat internetul în ultimele 3 luni, 74% au folosit internetul de mai multe ori pe zi, iar 19,5% o dată pe zi au aproape în fiecare zi.
Pe regiuni de dezvoltare, cea mai mare pondere a persoanelor în vârstă de 16-74 ani care utilizează sau au utilizat vreodată internetul a fost de 97,7% în regiunea Bucureşti-Ilfov, urmată de regiunea Nord-Vest cu 96,6% respectiv Vest cu 96,5%. La polul opus se află regiunea Sud-Est cu 92,2%.
Ponderile persoanelor care utilizează internetul descresc odată cu înaintarea în vârstă. Astfel, în anul 2024, ponderea persoanelor care utilizează sau au utilizat vreodată internetul din grupa de vârstă 16-34 ani a fost de 98,9%, în timp ce pentru grupa de vârstă cuprinsă între 55 şi 74 ani a ajuns la 86,2%.
În anul 2023, ponderea persoanelor din România în vârstă de 16-74 ani care au utilizat internetul în ultimele 12 luni a fost de 91,6%, cu 0,8 puncte procentuale sub media Uniunii Europene. Dintre cele 27 de state membre UE, în 15 ţări ponderea persoanelor în vârstă de 16-74 ani care au utilizat internetul în ultimele 12 luni a depăşit media europeană, cea mai mare pondere
înregistrându-se în Luxemburg (99,4%).
Celelalte 12 state membre UE au înregistrat ponderi mai mici decât media UE, Ungaria (91,8%) plasându-se imediat sub medie, urmată de România (91,6%), distribuţia încheindu-se cu Bulgaria (84%) pe ultima poziţie.
În anul 2023, în România s-a înregistrat o creştere a utilizării internetului, în ultimele 12 luni, în rândul persoanelor de 16-74 ani, cu 2,7 puncte procentuale.
Asociația Mișcarea Adevărata Românie și partenerii săi, prin proiectul finanțat din FEADR prin AFIR: Cu drag, din Grădina Bunicilor! – subliniază că legătura dintre Punctele Gastronomice Locale și producătorii agricoli locali care practică agricultura tradițională este una esențială pentru promovarea alimentației sănătoase, economiei locale și păstrării tradițiilor. Această colaborare are multiple avantaje, atât pentru producători, cât și pentru consumatori:
Sursa de materii prime proaspete și autentice
Punctele Gastronomice Locale (PGL) se bazează pe produse locale, naturale, provenite din ferme care folosesc metode tradiționale. Prin achiziționarea ingredientelor direct de la producătorii locali:
- Se garantează calitatea și prospețimea materiei prime.
- Se încurajează utilizarea soiurilor locale de fructe, legume sau rase tradiționale de animale.
Sprijinirea economiei locale și agriculturii sustenabile
Colaborarea cu micii fermieri:
- Contribuie la dezvoltarea economică locală prin stimularea veniturilor micilor producători.
- Reduce intermediarii, astfel încât fermierii primesc un preț corect pentru produsele lor.
- Promovează agricultura ecologică și tradițională, care are un impact mai redus asupra mediului.
Avantaje pentru consumatori
Consumatorii beneficiază direct de această cooperare prin:
- Accesul la preparate autentice, gătite cu produse de sezon și de calitate.
- O alimentație mai sănătoasă, bazată pe produse fără aditivi și chimicale dăunătoare.
- Păstrarea și promovarea rețetelor tradiționale, ceea ce contribuie la identitatea culturală locală.
Reducerea amprentei de carbon
Produsele locale implică un lanț de aprovizionare mai scurt, ceea ce reduce transportul și, implicit, emisiile de carbon asociate. Astfel, consumatorii devin parte dintr-un lanț alimentar mai sustenabil.
Educație și transparență pentru consumatori
Prin colaborarea cu fermierii locali, PGL-urile pot informa consumatorii despre proveniența alimentelor:
- Consumatorii află povestea produselor pe care le consumă, creând o legătură emoțională și culturală.
- Se promovează respectul față de munca agricolă și față de tradițiile gastronomice.
Această cooperare este, în esență, un model sustenabil de dezvoltare comunitară, care sprijină atât producătorii, cât și consumatorii, în timp ce păstrează și promovează patrimoniul cultural și natural local.
Rednic lansează un atac devastator la Bibarț: „Nu e echipa orașului? Ne dă cu o mână și ne ia cu trei!”
SportSport LocalUltimele stiri 9 decembrie 2024 0
Clubul UTA parcurge un final de an fără motive de bucurie. Rezultatele echipei sunt sub așteptări și echipa lui Rednic se va bate din nou, cel mai probabil, pentru evitarea retrogradării, însă nici din punct de vedere financiar lucrurile nu stau deloc bine. Și asta pentru că Primăria a anulat sesiunea a doua de proiecte pentru fonduri nerambursabile, de unde conducerea UTA-ei își făcea planuri să încaseze o sumă consistentă. Mircea Rednic s-a afișat de multe ori alături de primarul Călin Bibarț, dar a înțeles acum că a fost păcălit de autorități. Antrenorul echipei arădene lansează un atac dur:
„La alții s-a și mărit suma din partea autorităților, dar nu vreau să comentez. Îmi reproșez că m-am tot plimbat pe aici, chiar am crezut că vom fi ajutați, dar a fost totul doar de fațadă, până și-au văzut interesul. E rușinos, și condițiile de antrenament pe care le avem, și la Academie. E un sintetic vechi, sunt multe accidentări, mulți jucători se plâng de dureri de genunchi. Nu e echipa orașului? Ne dau cu o mână și ne iau cu trei.
Și eu mă laud cu prietenia cu domnul primar Bibarț, dar până acum eu nu am avut nimic de câștigat din asta. Eu i-am mulțumit că lucrările care s-au făcut la stadion și gazon, au fost făcute cu acordul lui. Că mi-a promis că se va ocupa și de ICRTI e altceva, dar dacă nu e buget pentru echipă, ce să facem? Nu judec, că după aia spune lumea că sunt banii orașului”, a spus Rednic după eșecul cu Slobozia.










