Bulevardul Revoluției, tronsonul de la Palatul Administrativ la Teatru va găzdui evenimentul Open Boulevard, ediția a II-a, care va oferi posibilitatea arădenilor să se plimbe, să servească diverse preparate culinare, să-și achiziționeze suveniruri și să se relaxeze cu programe artistice.
Astfel în perioada 27 – 29 iunie, zona va fi închisă circulației și deschisă promenadei, începând cu ora 17.00.
Deoarece a început vacanța de vară, multe dintre activitățile organizate în cele trei zile sunt pentru copii.
Open Boulevard este un eveniment organizat de Primăria Municipiului Arad prin Centrul Municipal de Cultură Arad și are ca scop oferirea de noi posibilități de relaxare și petrecere a timpului liber în centrul orașului.
De asemenea, este un proiect care susţine accesul liber la cultură, încurajează mobilitatea urbană prietenoasă şi transformă oraşul într-un spaţiu viu.
PROGRAM
Vineri, 27 iunie
Ora 17.00 – Activități pentru copii
Ora 18.00 – „Zâna Lacului“, spectacol de marionete cu Trupa „Marionete“ de la teatrul Clasic „Ioan Slavici“ Arad
Ora 19.00 – Muzică mixată – Dj. Break
Sâmbătă, 28 iunie
Ora 17.00 – Activități pentru copii
Ora 18.00 – Spectacol cu Avila’s Clown’s
Ora 19.00 – Concert de muzică ușoară: Patricia Rus, Mădălina Boroneanț, Trupa French
Duminică, 29 iunie
Ora 17.00 – Activități pentru copii
Ora 18.00 – Spectacolul „Muzicanții din Bremen“ cu Teatrul de Animație „Piticot“ Ora 19.00 – Recital cameral cu Cvartetul „Adagio“
Ora 20.00 – Spectacol de teatru „Totul despre femei“ – Teatrul Clasic „Ioan Slavici”
Mai multe autostrăzi din România se vor realiza în maximă viteză, conform programului de guvernare al coaliției PSD – PNL – UDMR – USR. Noua coaliție de guvernare, formată din PSD, PNL, UDMR, USR și Grupul Minorităților Naționale, își propune prin Programul de Guvernare 2025-2028 să accelereze investițiile în infrastructura de transport, pe toate segmentele.
Partidele din coaliție transmit că programul de guvernare a fost construit pe principiile stabilității economice, bunei guvernări și respectului pentru cetățeni.
Dezvoltarea și modernizarea infrastructurii rutiere, feroviare și aeriene reprezintă o prioritate strategică în programul de guvernare. Până în 2028, Guvernul își propune finalizarea variantelor de ocolire pentru localitățile supraaglomerate, în parteneriat cu autoritățile locale, pentru a scoate traficul greu din orașe și a îmbunătăți calitatea vieții cetățenilor, scrie stiripesurse.ro.
Transportul feroviar ar urma să fie modernizat prin dezvoltarea rețelelor de trenuri suburbane și metropolitane, menite să reducă aglomerația rutieră și să crească mobilitatea urbană. În același timp, Guvernul vizează crearea de coridoare feroviare rapide și eficiente pentru transportul de marfă.
Printre proiectele rutiere de prioritate maximă se află:
• Autostrada A1 Sibiu – Pitești și Lugoj – Deva pentru conectarea portului Constanța și a capitalei la vestul Europei
• Autostrada de Centură a Bucureștiului A0 împreună cu noi conexiuni radiale spre capitală
• Autostrada A7 Ploiești – Pașcani
• Autostrada A3 Transilvania Tg. Mureș – Cluj – Oradea,
• Autostrada A8 Unirii Tg. Mureș – Iași – Ungheni
• Autostrada Timișoara – Moravița
• Autostrada A4 Sud ”Alternativa Techirghiol”
• Autostrada Craiova – Lugoj cu ramificația spre Tg. Jiu
• Drumurile expres Craiova – Pitești, Arad – Oradea, Bacău – Piatra Neamț, Focșani – Brăila
• Conexiunea zonei metropolitane lărgite Rm. Vâlcea la Autostrada A1 Sibiu – Pitești prin modernizarea drumului național existent (etapa 1) și construirea unui drum expres nou (etapa 2)
Transport feroviar: coridoare rapide pentru marfă și trenuri metropolitane
• Magistrala Predeal – Brașov – Sighișoara – Simeria – Deva – Arad
• Magistrala Arad – Timișoara – Caransebeș – Craiova – București
• Magistrala Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor
• Magistralele Giurgiu – Videle și Constanța – Mangalia
• Stabilirea oportunității și elementelor generale de culoar și viteză pentru calea ferată de mare viteză București – Cluj – Budapesta
• Îmbunătățirea conexiunii feroviare în Portul Constanța
• Modernizarea stațiilor de cale ferată în parteneriat cu autoritățile locale și îmbunătățirea conexiunilor zonelor agricole la infrastructura feroviară
Material rulant
• Peste 100 de trenuri electrice noi, respectiv 70 de locomotive și 140 de vagoane noi sau modernizate care să atingă fiecare reședință de județ ce beneficiază de cale ferată electrificată până în 2028.
Metrou
• Magistrala 6 Aeroport Otopeni – 1 Mai
• Magistrala 4 Gara de Nord – Gara Progresu
• Magistrala 5 Eroilor – Iancului – Pantelimon
• Extensii ale magistralelor actuale în zonele metropolitane și reabilitarea magistralelor existente, inclusiv conexiunea terminal T1 si viitorul T2 – Aeroport Henri Coandă.
Investițiile prioritare pe segmentul aerian
• Dezvoltarea unui nou terminal la Aeroportul Internațional Henri Coandă București
• Dezvoltarea terminalelor cargo
Investițiile prioritare în sectorul naval
• FAST DANUBE – Decolmatarea sectoarelor de pe Dunăre prin dragaj, pe sectorul comun România-Bulgaria, astfel încât să se asigure navigarea continuă fără blocaje și la un tonaj mai ridicat al navelor și barjelor cea mai mare parte a anului
• Parteneriate între Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, autoritățile navale și cele locale pentru dezvoltarea proiectelor de investiții.
Banca Națională a României a înregistrat, în 2024, un profit de peste 3,842 miliarde lei, cu 58% (+1,414 miliarde lei) mai mare față de cel din anul anterior (2,428 miliarde lei), conform raportului anual al băncii centrale, publicat luni.
Cheltuielile de funcționare au fost, anul trecut, cu circa 13% sub nivelul bugetat, iar ponderea lor în cheltuielile totale operaționale s-a redus la 8% în 2024, de la 11% în 2023.
Potrivit sursei citate, rezultatul operațional al BNR (excluzând cheltuielile cu diferențele nefavorabile din reevaluarea unor dețineri în valută, respectiv veniturile nete din reevaluarea construcțiilor și terenurilor) a înregistrat o valoare semnificativă, și anume un profit operațional în sumă de 5,647 miliarde lei.
‘Rezultatul financiar realizat la 31 decembrie 2024 a consemnat o evoluție semnificativ favorabilă față de anul anterior. Astfel, în 2024, BNR a înregistrat profit în sumă de 3.842.740.000 lei, cu 58% (+1.414.087.000 lei) mai mare față de cel înregistrat în anul anterior (2.428.653.000 lei). Se remarcă, în principal, următoarele evoluții: obținerea unui profit operațional în sumă de 5.646.954.000 lei, cu 16% (+798.533.000 lei) peste profitul operațional al anului anterior (4.848.421.000 lei); înregistrarea de cheltuieli cu diferențele nefavorabile din reevaluarea la valoarea de piață a titlurilor denominate în valută în sumă de 259.774.000 lei, cu 0,3% (-690.000 lei) mai puțin decât nivelul cheltuielilor similare consemnat la 31 decembrie 2023 (260.464.000 lei); înregistrarea de cheltuieli cu diferențele nefavorabile din reevaluarea activelor nete în valută în sumă de 1.548.606.000 lei, cu 28% (-610.698.000 lei) decât nivelul cheltuielilor similare consemnat la 31 decembrie 2023 (2.159.304.000 lei); înregistrarea de venituri nete din reevaluarea construcțiilor și terenurilor la 31 decembrie 2024 în sumă de 4.166.000 lei (2023: zero)’, se explică în raport.
Raportul mai semnalează că excedentul de lichiditate de pe piața monetară a continuat să crească în prima parte a anului 2024, dar s-a restrâns ulterior, mai accentuat în trimestrul IV, și a fost drenat pe mai departe de banca centrală prin intermediul facilității de depozit. Această evoluție a condus la înregistrarea de cheltuieli semnificative cu dobânzile plătite. În plus, s-au înregistrat venituri din cupon aferente titlurilor de stat în lei achiziționate de BNR – în principal în anul 2020 – în vederea consolidării lichidității structurale din sistemul bancar pentru a contribui la finanțarea în bune condiții a economiei reale și a sectorului public.
Veniturile menționate au fost mai mici decât cheltuielile cu dobânzile plătite în cadrul operațiunilor de politică monetară (pentru rezervele minime obligatorii în lei și facilitatea de depozit), înregistrându-se un rezultat net aferent operațiunilor de politică monetară pentru anul 2024 însemnând pierdere în sumă de 2,533 miliarde mii lei, scrie agerpres.ro.
Președintele IMM Arad la Conferința Internațională a Muncii, organizată sub patronajul ONU
EconomieUltimele stiri 23 iunie 2025 0
În perioada 2-14 iunie 2025, am avut onoarea de a reprezenta IMM România, în calitate de delegat oficial al României, la cea de-a 113-a Conferință Internațională a Muncii, organizată sub egida Organizației Internaționale a Muncii (OIM), agenție specializată a Organizației Națiunilor Unite.
Conferința reunește anual delegați guvernamentali, sindicali și patronali din cele 187 de state membre ale OIM, constituind cel mai înalt for global de dialog și decizie în domeniul muncii. Participarea României printr-o delegație tripartită, din care fac parte reprezentanți ai Guvernului, sindicatelor și patronatelor, reconfirmă angajamentul țării noastre față de standardele internaționale ale muncii și promovarea dialogului social.
Au fost două săptămâni de dezbateri intense, în cadrul cărora s-au conturat direcții strategice pentru piața muncii la nivel global. Pe lângă lucrările din comisiile de specialitate am avut ocazia să intru în dialog direct cu numeroși reprezentanți ai patronatelor din diverse țări, prilej cu care am promovat România ca destinație favorabilă pentru investiții. Am evidențiat avantajele competitive ale țării noastre, în special în cee ace privește forța de muncă calificată, poziția geostrategică și potențialul economic al regiunilor, inclusive al județului Arad.
În cadrul comisiilor de specialitate ale conferinței, au fost abordate următoarele teme majore:
- Aplicarea convențiilor și recomandărilor OIM: Comisia de aplicare a standardelor a analizat rapoartele privind respectarea și implementarea convențiilor ratificate. România a subliniat nevoia de consolidare a capacității instituționale pentru asigurarea unei aplicări eficiente și echitabile a standardelor internaționale ale muncii.
- Protecția împotriva pericolelor biologice: În cadrul comisiei de stabilire a standardelor, s-a discutat inițierea unui nou instrument internațional care să protejeze lucrătorii expuși riscurilor biologice, având în vedere lecțiile învățate din pandemii recente. IMM România susține necesitatea unui cadru clar și flexibil care să sprijine angajatorii în protejarea sănătății lucrătorilor, mai ales în sectoarele economice vulnerabile.
- Promovarea muncii decente: Discuțiile au vizat consolidarea principiilor muncii decente în toate economiile, prin politici de ocupare echitabile, protecție socială, libertatea de asociere și dialog social. IMM-urile, ca principali angajatori la nivel european, joacă un rol esențial în implementarea acestor principii.
- Tranziția către formalitate: Comisia de promovare a tranziției către economia formală a dezbătut soluții pentru combaterea muncii nedeclarate. Am susținut măsuri de sprijin pentru angajatori, simplificarea cadrului legislativ și politici de educare și conformare voluntară, care să încurajeze trecerea la forme legale de muncă, fără a împovăra nejustificat mediul de afaceri.
- Dialogul tripartit și dialogul social: IMM România susține dialogul social ca mecanism de echilibru între interesele angajatorilor, angajaților și autorităților publice. Am subliniat importanța consultării reale și continue în elaborarea politicilor publice, în special în contextul crizelor economice și sociale.
- Amendamente la Codul Muncii Maritim: Am participat la discuțiile privind actualizarea Codului Muncii Maritim, în scopul alinierii sale la noile realități ale industriei maritime și ale pieței muncii, cu accent pe siguranța, sănătatea și condițiile de muncă ale lucrătorilor din sector.
Participarea IMM România la acest eveniment reflectă implicarea activă a sectorului întreprinderilor mici și mijlocii în promovarea unui cadru echilibrat de reglementare a relațiilor de muncă. Este esențial ca vocile IMM-urilor, ca motor al economiei românești, să fie prezente în forurile internaționale care trasează direcțiile viitoare ale pieței muncii.









