News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Judoka arădeni au luat medalii naționale pe tatami la categoriile sub 14 și 16 ani

Campionatele Naționale de judo la categoriile de vârstă U14 și U16 au avut loc în weekend la Sala Sporturilor „Horia Demian”, din Cluj, acolo unde arădenii au urcat din nou pe podium.

Darco Dranici (foto principal), la U14, de la CS Universitatea Arad și antrenat de Carol Szabo, a devenit campion național la categoria 55 de kilograme. Alți doi „studenți” au fost aproape de podium, pierzând finala mică și vorbim despre Casian Gușet (U14, categoria 66 de kilograme) și Adriana Csapo (U16, -63 de kilograme). La aceeași categorie, Paula Ilașcu (CSM Arad), la +63 de kilograme, sportivă antrenată de Dorin Drimbe, a luat bronzul.

La categoria sub 16 ani, Aradul are vicecampion național la categoria 55 de kilograme. Bogdan Georgescu (foto text jos), de la CSM Arad este antrenat de Gabriela Botaș și Ionel Lazăr. ACS Judo Arad s-a întors acasă cu două medalii de bronz, prin Cristian Crîsnic (categoria 46 de kilograme) și Tudor Pușcaș (categoria 50 de kilograme). Cei doi sportivi sunt antrenați de Cristian Rus.

Doi sportivi de la de la CSȘ Gloria Arad, antrenați de Cristian Mercea şi Luca Kunszabo, au terminat pe locul 5. Este vorba despre Amado Popescu (categoria 42 de kilograme) și Vanessa Boroncoi (categoria 52 de kilograme).

Read more
Incendiu la o casă din Felnac. Două persoane au fost rănite

Un incendiu de proporții a izbucnit astăzi la o locuință din localitatea Felnac, mobilizând forțe importante de intervenție din partea Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad și a Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Felnac.

La fața locului au intervenit de urgență pompierii militari ai Detașamentului Arad, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, sprijiniți de pompierii voluntari din cadrul SVSU Felnac și de o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta prin ardere generalizată la nivelul acoperișului locuinței, afectând o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați.

Echipajele medicale au acordat îngrijiri celor doi proprietari ai casei, care au suferit arsuri la nivelul membrelor superioare și inferioare. Din fericire, aceștia erau conștienți și cooperanți în momentul evaluării. Ulterior, au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale și investigații suplimentare.

Cauza izbucnirii incendiului urmează să fie stabilită în urma cercetărilor.

Read more
Sondaj INSCOP: Peste 40% dintre români, îngrijorați de posibilitatea unui conflict

Posibilitatea unui conflict/război în care să fie implicată România este, de departe, cea mai importantă sursă de îngrijorare pentru aproape 42% dintre români, arată un barometru Informat.ro – INSCOP Research realizat în perioada 26-30 mai 2025, la comanda platformei de știri Informat.ro. 41,7% dintre români sunt îngrijorați de posibilitatea unui astfel de conflict/război.
Sunt îngrijorați de posibilitatea unui conflict/război în care să fie implicată România votanții PSD și ai AUR în proporții mai mari decât votanții PNL și USR, femeile în proporții mai mari decât bărbații, persoanele de peste 60 de ani în proporții mai mari decât tinerii de 18-29 de ani, angajații la stat în proporții semnificativ mai mari decât angajații de la privat, arată sondajul.
Următoarele probleme care îi îngrijorează pe români sunt:

-Înrăutățirea stării de sănătate (15%)
-Creșterea prețurilor (14,9%)
-Diminuarea drepturilor și libertăților fundamentale (9,2%)
-Diminuarea veniturilor (8,2%)
-Pierderea locului de muncă (5,4%)
-Deteriorarea mediului înconjurător (1,6%)
-Alte probleme (2,4%)
-Nu știu/nu răspund (1,6%).

„Cea mai mare parte a românilor (aproape 42%) sunt îngrijorați de posibilitatea unui conflict/război în care să fie implicată România, ceea ce reprezintă un procent de aproape trei ori mai mare decât următoarele surse de îngrijorare și anume înrăutățirea stării de sănătate (15%), respectiv creșterea prețurilor (aproape 15%). Agresiunea militară a Rusiei în Ucraina, intensificarea conflictului și dificultățile legate de ajungerea la o soluție de pace se numără printre motivele unei asemenea percepții. La aceaste motivații obiective se adaugă acțiuni de dezinformare persistente promovare de entități politice locale care au răspândit narațiuni false ale Rusiei, în scop vădit electoral. Dincolo însă de propaganda ostilă menită să provoace disensiuni în societatea românească, riscurile de securitate sunt reale și provoacă o anxietate puternică în rândul românilor. Din acest motiv, încrederea în NATO și Armată este atât de ridicată, iar o majoritate puternică sprijină creșterea cheltuielilor pentru înzestrarea Armatei României, așa cum au surprins cercetările INSCOP anterioare”, arată Remus Ștefureac, directorul INSCOP Research.
Barometrul Informat.ro – INSCOP Research este un sondaj de opinie lunar realizat de INSCOP Research la comanda platformei de știri Informat.ro, în parteneriat cu think-tankul Strategic Thinking Group.
Datele au fost culese în perioada 26-30 mai 2025, metoda de cercetare fiind interviu prin intermediul chestionarului. Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), pe un eșantion de 1.150 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2.9%, la un grad de încredere de 95%.

Read more
28.866 firme au fost radiate la nivel național în primele 4 luni din 2025

Un număr de 28.866 firme au fost radiate la nivel național, în primele patru luni din 2025, cu 11,52% mai puține comparativ cu perioada similară din 2024, conform statisticilor Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC).
Cele mai multe radieri au fost înregistrate în municipiul București, respectiv 4.903 (număr în scădere cu 0,47% față de primele patru luni din 2024), și în județele Cluj (1.434, -12,56%), Bihor (1.189, +12,49%), Timiș (1.140, -13,24%), Iași (1.136, +1,88%), Ilfov (1.053, -3,66%) și Constanța (1.023, -17,9%).
La polul opus, cele mai puține radieri au fost consemnate în județele Ialomița (149, în scădere cu 33,03% față de ianuarie-aprilie 2024), Călărași (163, -22,38%), Mehedinți (222, -25,25%), Caraș-Severin (228, -26,45), Teleorman (227,-16,85%) și Covasna (236, – 5,6%).
Creșteri mai semnificative ale numărului de radieri s-au înregistrat în județele Olt (+12,77%), Bihor (+12,49%) și Vrancea (+12,1%), în timp ce scăderile cele mai mari au fost consemnate în Dâmbovița (-49,41%), Ialomița (- 33,03%) și Dolj (-28,3%).
Pe domenii de activitate, numărul cel mai mare de radieri a fost înregistrat în comerțul cu ridicata și cu amănuntul, repararea autovehiculelor și motocicletelor, respectiv 6,753 (-10,44%, raportat la primele patru luni din 2024), agricultură, silvicultură și pescuit (3.306, – 13,52%) și transport și depozitare (2.620, – 7,03%).
În aprilie 2025, au fost consemnat 7.860 radieri de firme, cele mai multe în București (1.423) și în județele Cluj (381), Constanța (379), Bihor (313) și Ilfov (315), scrie agerpres.ro.

Read more
Trei locuințe din patru nu au protecție împotriva dezastrelor

Inundațiile de săptămâna trecută au distrus sute de locuinte, si din pacate doar o mică parte erau protejate împotriva dezastrelor naturale. Este vorba despre asigurarea PAD, care este obligatorie, conform legii. Cât de repede primesc despăgubiri victimele și cum funcționează o astfel de poliță a explicat Nicoleta Radu, director general PAID România, pentru stirileprotv.ro.
Deși numărul locuințelor afectate de inundații a fost mare, doar o mica parte dintre cei afectați vor primi despăgubiri pentru a reface casele.
Nicoleta Radu: “De exemplu, în zona Praid, conform datelor PAID România, doar 8,5% din locuințe erau protejate. Județele care fost foarte afectate au un grad de cuprindere mult sub gradul mediu pe țară, Harghita 16,6% iar localitățile care au fost afectate, cum este Praid, pentru că este un caz celebru acolo și probabil că situația va fi dramatică, este încă și mai puțin asigurată. Numărul de dosare de case care vor fi despăgubite va fi foarte mic. Avem informații că sute de case au fost afectate, poate depășesc 1000. O să vedem la final, iar noi până în momentul de față avem numai 68 de dosare de despăgubire. Oricât de bine am fi pregătiți, în măsura în care oamenii nu înțeleg că trebuie să aibă o asigurare, desigur, noi nu putem să facem mare lucru”.
Protecția obligatorie pentru locuințe costă mai puțin de 11 lei pe lună. În funcție de tipul de locuință, poate costa 50 sau 130 de lei pe an.
Nicoleta Radu: “Această poliță de asigurare obligatorie a fost creată pentru a fi accesibilă tuturor categoriilor de populație, chiar și celor mai vulnerabile. De aceea există două tipuri de asigurare pentru două tipuri de clădiri de cu destinație de locuință”.
Trei locuințe din patru nu au niciun fel de protecție împotriva dezastrelor naturale, a explicat Nicoleta Radu, director general PAID România.
“Nivelul la care s-a ajuns cu evenimentele naturale în momentul de față, ca urmare a schimbărilor climatice, este destul de important și volumul de bani care ar trebui să fie dislocat de la bugetul național sau cele locale va fi din ce în ce mai mare. (…) De ce să nu folosim acești bani privați pe care noi îi avem oricând la dispoziție și preferăm să folosim toți bani, toți, bani publici, mărim și mai mare deficitul care există în momentul de față. Eu consider în continuare că trebuie cumva de sus în jos să se ia anumite măsuri, iar primarii cumva să înțeleagă responsabilitatea pe care o au.”

Read more
Bacalaureat 2025 – reguli stricte în sala de examen

Pentru a asigura corectitudinea, echitatea și siguranța desfășurării probelor la examenul de Bacalaureat , Ministerul Educației a stabilit un set clar de reguli și restricții ce trebuie respectate cu strictețe în timpul examenului. Elevii trebuie să cunoască aceste măsuri în detaliu, întrucât nerespectarea lor poate duce la eliminarea din examen sau anularea lucrării.
Nerespectarea acestor reguli poate duce la eliminarea din sala de examen. Iată care sunt regulile pe care trebuie să le respecte elevii și cu ce obiecte nu au voie să intre în sălile de examen.

Ce reguli trebuie sa respecte elevii la Bacalaureat 2025

Pentru a susține examenul de Bacalaureat 2025 în condiții corecte și sigure, candidații trebuie să respecte un set strict de reguli.
Este interzisă introducerea în sala de examen a obiectelor precum ghiozdane, rucsacuri, genți, telefoane mobile, dispozitive electronice (audio-video), materiale ajutătoare precum manuale, fițuici, notițe, ciorne, dicționare sau calculatoare.
De asemenea, sunt interzise orice formă de comunicare între candidați, copierea, schimbul de materiale sau colaborarea sub orice formă. Perturbarea examenului ori ignorarea instrucțiunilor supraveghetorilor nu este permisă sub nicio formă.
Singurele obiecte admise sunt actul de identitate, instrumentele de scris (pix albastru, creion, radieră, riglă transparentă) și o sticlă de apă transparentă, fără etichetă, conform indicațiilor oficiale publicate pe Edu.ro.
Orice abatere de la aceste reguli este considerată tentativă de fraudă. Candidații care introduc sau dețin obiecte interzise – indiferent dacă le-au folosit sau nu – vor fi eliminați din examen, fără dreptul de a mai susține probele următoare. Mai mult, toate rezultatele obținute până la acel moment, inclusiv la evaluările competențelor lingvistice și digitale, vor fi anulate.
Conform regulamentului, elevii eliminați din examen nu vor avea dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale Bacalaureatului, cu excepția sesiunii speciale.

Calendar Bacalaureat 2025

Conform calendarului oficial publicat de Ministerul Educației, sesiunea de vară a examenului național de Bacalaureat 2025 începe în luna iunie, cu probele scrise. Prima probă este programată pentru marți, 10 iunie, când elevii vor susține examenul la Limba și literatura română.
Conform calendarului examenului de Bacalaureat 2025, următoarea probă are loc miercuri, 11 iunie, și este proba obligatorie a profilului – Matematică pentru candidații de la profilul real și Istorie pentru cei de la profilul umanist.
În continuare, vineri, 13 iunie, elevii vor participa la proba la alegere a profilului și specializării, în funcție de opțiunea exprimată anterior. Candidații pot alege să susțină examenul la una dintre disciplinele corespunzătoare profilului urmat, precum: Geografie, Anatomie, Biologie, Chimie (anorganică sau organică), Fizică, Informatică, Logică, Economie, Filosofie, Psihologie sau Sociologie. Cei care au optat pentru Psihologie, de exemplu, vor fi evaluați tot în această zi, conform alegerii făcute în cadrul profilului urmat, scrie stirileprotv.ro.

Read more
Start la programările pentru eliberarea cărții electronice de identitate

Începând de marți, 10 iunie 2025, se vor prelua solicitări pentru eliberarea cărții electronice de identitate. Programarea se poate face pe site-ul hub.mai.gov.ro secțiunea ,,Carte de identitate”.

Prima Carte Electronică de Identitate (CEI) se eliberează gratuit pentru cetățenii români începând cu vârsta de 14 ani, în limita fondurilor asigurate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Elementul de noutate este că, opțional părinții pot solicita cărți electronice de identitate și pentru minorii cu vârste cuprinse între 0 și 14 ani. Aceasta poate servi la confirmarea identității, dar poate fi folosită și ca document de călătorie, reprezentând o alternativă mai practică și mai eficientă în comparație cu certificatul de naștere. În acest caz, tariful de eliberare a acestui document este în cuantum de 67 de lei.

Cartea de identitate simplă şi cartea electronică de identitate se eliberează:

  1.   a) cu valabilitate de 2 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 0 – 2 ani;
  2.   b) cu valabilitate de 4 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 2 şi 14 ani;
  3.   c) cu valabilitate de 5 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani;
  4.   d) cu valabilitate de 10 ani, după împlinirea vârstei de 18 ani;
  5. e) cu valabilitate nelimitată, după împlinirea vârstei de 70 de ani.
    În paralel cu Cartea de Identitate Electronică, rămâne valabilă și Cartea de Identitate (model vechi) care poate fi obținută de către toți cetățenii care optează pentru aceasta.

Programarea pentru cartea de identitate de tip vechi se face pe site-ul evp-arad.ro.

Read more
MAI avertizează asupra unui nou fake news

Ministerul Afacerilor Interne atrage atenția asupra unei noi campanii de dezinformare care se amplifică pe rețelele de socializare. Mai multe postări precizează în mod fals că președintele Nicușor Dan ar da legea marțială, iar România ar închide granițele. În acest context, MAI îndeamnă cetățenii să nu distribuie astfel de mesaje și să se informeze din surse oficiale.
„Semnalăm o nouă tentativă de manipulare și dezinformare derulată pe platformele de social media! Sunt transmise informații false privind așa zisa închidere a punctelor de trecere a frontierei naționale. Reiterăm apelul către cetățeni să nu distribuie astfel de mesaje și să se informeze din surse oficiale. De asemenea, mulțumim cetățenilor pentru modul în care au înțeles să sprijine acțiunile MAI de combatere a dezinformării!”, arată postare de joi, pe pagina de Facebook a MAI.
În ultimele luni, MAI și MApN au atenționat asupra mai multor informații false transmise pe rețelele de socializare, cum ar fi că românii din diaspora ar fi chemați la centre de recrutare sau cel privind „restricționarea circulației cetățenilor și a retragerii militarilor americani din România”.

Read more
FMI recomandă majorarea TVA, creșterea accizelor, impozitul pe dividende, impozitarea progresivă

Fondul Monetar Internațional (FMI) recomandă creșteri masive de taxe și impozite pentru ca România să poată să treacă prin criza cauzată de deficitul bugetar uriaș. Mai exact, potrivit FMI, România trebuie să adopte măsuri precum majorarea TVA, a accizelor, a impozitului pe dividende și să impună două cote de impozit pe venit, de 15% și 25%. Pe de altă parte, FMI recomandă reducerea sau eliminarea contribuției la sănătate, să schimbe impozitarea pe proprietate și să reducă și mai mult pragul pentru microîntreprinderi, potrivit b1tv.ro.
FMI propune trecerea de la cota unică de impozitare de 10% asupra veniturilor din muncă la un sistem cu două cote marginale de impozitare, de 15% și 25%, cea din urmă fiind aplicabilă celor mai ridicate venituri (percentila 90).
Pentru a reduce ponderea impozitului pe muncă pentru majoritatea contribuabililor, Fondul recomandă reducerea semnificativă sau eliminarea contribuției la asigurările de sănătate.
FMI mai recomandă ca impozitele pe dividendele distribuite persoanelor fizice ar trebui majorate de la 8% în prezent la 10%, care este rata impozitului pe veniturile din dobânzi.
Fondul propune fuzionarea impozitului pe terenuri și clădiri într-un singur impozit și reducerea scutirilor, oferind în același timp facilități fiscale grupurilor vulnerabile sub alte forme.
Fondul mai consideră că impozitarea profiturilor întreprinderilor poate fi îmbunătățită prin eliminarea creditului fiscal pentru sponsorizarea întreprinderilor și prin înlocuirea scutirii fiscale pentru profiturile reinvestite cu un credit fiscal de până la 50% pentru investițiile eligibile, plafonat la 10% din impozitul pe profit datorat.
Pragul cifrei de afaceri pentru regimul microîntreprinderilor ar trebui redus substanțial de la nivelul actual de 500.000 de euro, de preferință prin armonizarea acestuia cu pragul de înregistrare pentru TVA (88.500 euro). În cele din urmă, FMI propune modificări la impozitele pe consum.
Astfel, pentru a crește veniturile și pentru a crea spațiu fiscal în vederea reducerii cotei contribuției la asistența medicală, cotele reduse de TVA ar trebui majorate până la cota standard, cu excepția, eventual, a alimentelor de bază – majorarea ar putea fi eșalonată în timp pentru a atenua impactul acesteia asupra prețurilor de consum.
În plus, rata standard de TVA ar trebui să crească de la 19% la cel puțin 20% în 2025 și ulterior la 21% – aproape de media UE-27 de 22%.
Accizele ajustate în funcție de inflație pentru tutun și alcool ar trebui majorate, iar rata accizelor pentru vinurile liniștite și spumante ar trebui unificată la aproximativ 60 RON/hl (la prețurile actuale).

Read more
Atenție, șoferi! Restricții de circulație pentru camioanele de peste 7,5 tone, pe teritoriul Ungariei

Camioanele de mare tonaj (peste 7,5 tone) vor avea restricții de a circula pe teritoriul Ungariei de Rusalii, din seara de 8 iunie, ora 23:00, ora României, până luni seară, aceeași oră, transmite Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Oradea.
”În conformitate cu prevederile legale în vigoare, restricțiile de trafic pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5 tone) cuprind perioada 08.06.2025 (23:00, ora României) – 09.06.2025 (23:00, ora României)”, se arată în comunicatul ITPF Oradea.
Potrivit sursei, transporturile umanitare, de animale vii, bunuri perisabile, combustibil și alte bunuri de primă necesitate nu se supun acestor restricții.

Read more